PRESCRIPŢIA RĂSPUNDERII PENALE

Conf. univ. dr. Elena-Giorgiana SIMIONESCU

Prescripţia răspunderii penale constă în stingerea raportului juridic penal de conflict, născut prin săvâşirea
unei infracţiuni, ca urmare a nerealizării lui într-un anumit termen prevăzut de lege. Raţiunea reglementării acestei
instituţii se află în strânsă conexiune cu raţiunea represiunii penale, aceea de a asigura prevenţia generală şi
specială a săvârşirii de noi infracţiuni. Aplicarea şi executarea pedepsei după scurgerea unui interval îndelungat,
este, în acest context, lipsită de eficienţă, în raport cu scopul legii penale.

1. Aspecte generale privind răspunderea penală

Ordinea juridică se realizează prin respectarea prevederilor legale de către destinatarii săi,
în caz contrar, pentru persoanele care nu se conformează exigenţelor legii penale intervine
răspunderea penală, în scopul sancţionării infractorului şi al restabilirii ordinii de drept încălcate,
precum şi în scopul reeducării infractorului şi al prevenţiei comiterii altor noi fapte cu caracter
infracţional.
Temeiul juridic care dă naştere răspunderii penale1 îl constituie comiterea unei fapte ilicite,
infracţiunea2; sancţiunea este o consecinţă inevitabilă a răspunderii penale; răspunderea penală
este urmarea necesară a infracţiunii săvârşite.
În doctrină, răspunderea penală este definită ca fiind un raport juridic de constrângere, care
a luat naştere ca urmare a săvârşirii infracţiunii, între stat, pe de o parte, şi infractor, pe de altă
parte, raport complex al cărui conţinut îl formează dreptul statului, ca reprezentant al societăţii,
de a-l trage la răspundere pe infractor, de a-i aplica sancţiunea prevăzută pentru infracţiunea
săvârşită şi de a-l constrânge să o execute, precum şi obligaţia infractorului de a răspunde pentru
fapta sa şi de a se supune sancţiunii aplicate, în vederea restabilirii ordinii de drept şi restaurării
autorităţii legii3.

2. Aspecte generale privind înlăturarea răspunderii penale

Cu toate acestea, leguitorul penal român a prevăzut expres (Titlul VII, art. 152-159 din
Codul penal) anumite situaţii care fac posibilă înlăturarea răspunderii penale. Aceste stări, situaţii
ori împrejurări sunt reglementate în cadrul unor instituţii de drept penal, precum: amnistia,
prescripţia răspunderii penale, lipsa și retragerea plângerii prealabile, împăcarea, drept cauze care
înlătură răspunderea penală.
Cauzele care înlătură răspunderea penală sunt instituţii de drept penal destinate să asigure
constrângerii juridice penale o incidenţă şi funcţionare care să corespundă scopului legii penale
şi scopurilor pedepsei4.

1
Alături de răspunderea civilă, administrativă sau disciplinară, răspunderea penală constituie, la rândul său, o formă
a răspunderii juridice. Pentru o expunere detaliată privind formele şi particularităţile răspunderii juridice, a se vedea
Simionescu E.-G., Dungan P., Funcţionarul public şi răspunderea penală, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2016, pp.
44-46.
2
Pentru detalii privind conceptul de „infracţiune”, a se vedea Simionescu E. -G., The concept of offense in the new
criminal code, AGORA International Journal of Juridical Sciences, nr. 3/2013, Oradea, pp. 169-179; Simionescu
E.-G., Drept penal. Partea generală, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2014, pp. 64-75.
3
Bulai C., Bulai B. N., Manual de drept penal. Partea generală, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2007, p. 312.
4
Boroi A., Drept penal. Partea generală - Conform noului Cod penal, Ediţia a 2-a, revizuită şi adăugită, Editura
C.H.Beck, București, 2014, p. 406.
 Într-o altă definiţie propusă de literatura de specialitate5, aceste cauze sunt definite ca fiind
anumite stări, situaţii, împrejurări, posterioare săvârşirii infracţiunii, reglementate de lege, în
prezenţa cărora se stinge raportul juridic penal de conflict, se stinge dreptul statului de a aplica o
sancţiune infractorului şi obligaţia acestuia de a executa acea sancţiune.
Cauzele care înlătură răspunderea penală constituie, aşadar, acele fapte juridice, în sens
larg, care au efect extinctiv asupra raportului juridic penal, intervenind ulterior săvârşirii
infracţiunii6. Ele conduc la stingerea dreptului statului privind tragerea la răspundere penală a
persoanei infractorului şi obligaţia acestuia de a se supune vreunei sancţiuni.

3. Consideraţii privind prescripţia răspunderii penale

Prescripţia, în mod generic, înseamnă stingerea unui drept prin trecerea timpului, potrivit
condiţiilor prevăzute de lege7.
În sfera dreptului penal, opinăm că prescripţia răspunderii penale are semnificaţia stingerii
acesteia ca urmare a trecerii unui interval de timp, termen expres prevăzut de legiuitor. Astfel, ca
situaţie de fapt producătoare de efecte juridice, prescripţia apare, în dreptul penal, ca o cauză care
înlătură incidenţa legii penale, făcând să înceteze raportul penal de conflict, dacă acesta nu a fost
în întregime soluţionat într-un anumit interval de timp8.
Din punct de vedere istoric, putem afirma că rădăcinile acestei instituţii se regăsesc în
dreptul roman, o primă reglementare a prescripţiei fiind în “Lex Iulia de adulteriis”, menţiune ce
se referea numai la prescripţia acţiunii publice, nu şi la prescripţia pedepsei9, preluată apoi de
legiuirile penale ale evului mediu și apoi de cele ale epocii moderne10.
Prescripţia răspunderii penale a fost reglementată încă din vechime şi în legislaţia ţării
noastre, prevederi referitoare la aceasta fiind inserate în pravilele şi legile penale din secolul al
XIX-lea. De asemenea, menţionăm că în reglementarea Codului penal de la 1936, legiuitorul a
dispus că prescripţia stinge incriminarea11.
De asemenea, considerăm important a aminti că la data de 26 noiembrie 1968, Adunarea
Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (O.N.U.) a adoptat Convenţia privind obligaţia statelor
de a reglementa în dreptul penal intern principiul inprescriptibilităţii crimelor contra păcii şi
omenirii, ţara noastră ratificând această Convenţie prin Decretul nr. 674 din data de 29 iulie 1968
şi, implicit, introducând în Codul penal, în vigoare la acel moment, prevederile referitoare la
infracţiunile contra păcii şi omenirii şi caracterul de imprescriptibilitate al acestora, în
reglementarea art. 121 alin. 2 Cod penal anterior, iar actualmente în art. 153 alin. 2 şi 3 din
Codul penal.

5
Mitrache C., Mitrache Cr., Drept penal român. Partea generală, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2014, p.
396.
6
Pentru detalii a se vedea, Ciocoiu M., Vlăduţ O. G., Cauzele care înlătură răspunderea penală în context
European, Simpozion international, 8-9 mai 2009, Universitatea „Spiru Haret”, Craiova, Facultatea de Drept şi
Administraţie Publică, volumul Influenţa sistemului juridic comunitar asupra dreptului intern, Editura Sitech,
Craiova, p. 480.
7
Oancea I., Drept penal, partea generală, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1971. p. 295.
8
Bulai C., Bulai B. N., op. cit., p. 355.
9
Tanoviceanu I., Curs de drept penal, vol. II, Editura Socec, Bucureşti, 1912, p. 527.
10
V. Paşca, Curs de drept penal. Partea generală, ediţia a II-a, actualizată cu modificările noului Cod penal,
Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2012, p. 369.
11
Teodorescu V., Prescripția răspunderii penale, în Antoniu G. (coord.), Boroi A., Bulai B. N., Bulai C., Daneş
Şt., Duvac C., Guiu M. K., Mitrache C., Mitrache Cr., Molnar I., Ristea I., Sima C., Teodorescu V., Vasiu I,.
Vlăsceanu A., Explicaţii preliminare ale noului Cod penal, volumul II (Art. 53-187), Editura Universul Juridic,
Bucureşti, 2011, p. 441.
 Astfel, constatăm că legislaţia penală română a ţinut seama de implicaţia politică şi istorică
a infracţiunilor împotriva umanităţii, care aduc atingere la nivel global, primejduind însăşi
civilizaţia umană, fiind firesc ca asemenea fapte reprobabile să nu fie nicând date uitării, ci fiind
necesară pedepsirea celor vinovaţi, indiferent de perioada care a trecut de la momentul comiterii
lor.

4. Prescripţia răspunderii penale - noţiune

Prescripţia răspunderii penale constă în stingerea raportului juridic penal de conflict, născut
prin săvâşirea unei infracţiuni, ca urmare a nerealizării lui într-un anumit termen prevăzut de
lege12.
Într-o altă opinie, noţiunea de prescripţie a răspunderii penale desemnează acea cauză de
stingere a obligaţiei infractorului de a suporta consecinţele penale ale faptei săvârşite, ca efect al
trecerii unui interval de timp, anume determinat prin dispoziţii legale 13.
Raţiunea reglementării acestei instituţii se află într-o strânsă conexiune cu raţiunea
represiunii penale, aceea de a asigura prevenţia generală şi specială a săvârşirii de noi infracţiuni.
Aplicarea şi executarea pedepsei după scurgerea unui interval îndelungat, s-ar putea dovedi
ineficientă, în raport cu scopul legii penale. Trebuie să avem în vedere că trecerea timpului
conduce la ştergerea ori denaturarea probelor, cu riscul condamnării unor persoane nevinovate,
iar rezonanţa socială a infracţiunii se diminuează până la dispariţie.14
Cadrul legislativ actual al reglementărilor privind prescripţia răspunderii penale este regăsit
în art. 153-156 Cod penal. Astfel, art. 155 Cod penal stabileşte, în alin. 1, că prescripţia înlătură
răspunderea penală, iar în continuare, în alin. 2 şi 3, legiuitorul dispune în mod expres care sunt
situaţiile în care prescripţia nu înlătură răspunderea penală, anume, cazul: a) infracţiunilor de
genocid, contra umanităţii şi de război, indiferent de data la care au fost comise; b) infracţiunilor
prevăzute la art. 188 şi 189 şi al infracţiunilor intenţionate urmate de moartea victimei. De
asemenea, ultimul alineat al articolului menţionat prevede că prescripţia nu înlătură răspunderea
penală nici în cazul infracţiunilor prevăzute la alin. 2 lit. b) pentru care nu s-a împlinit termenul
de prescripţie, generală sau specială, la data intrării în vigoare a acestei dispoziţii.
Menţionăm că legiuitorul a reglementat, alături de termenele de prescripţie, şi aspectele
legate de întreruperea şi suspendarea acesteia.

5. Efecte prescripţiei răspunderii penale

Consecinţa împlinirii termenului de prescripţie este aceea că prescripţia îşi produce în mod
automat efectul, fiind înlăturată posibilitatea aplicării sancţiunilor de drept penal. Astfel, organul
judiciar, la momentul constatării împlinirii prescripţiei, va dispune, după caz, neînceperea
urmăririi penale, încetarea acesteia sau încetarea procesului penal.
În situaţia intervenţiei prescripţiei penale inculpatul are posibilitatea de a solicita
continuarea procesului penal, în vederea demonstrării nevinovăţiei sale, fără ca prin această
cerere să piardă beneficiul prescripţiei în caz că s-ar stabili, totuşi, vinovăţia sa15.
Reamintim că legea reglementează, cu titlu de excepţii, situaţii, precum infracţiunile de
genocid, contra umanităţii şi de război, în care, indiferent de data comiterii lor, prescripţia nu
înlătură răspunderea penală. De asemenea, prescripţia nu operează nici în cazul infracţiunilor

12
Dongoroz V., Explicaţii teoretice ale Codului penal român, vol. II, Editura Academiei, Bucureşti, 1970, p. 358.
13
Boroi A., op. cit., p. 410.
14
Ibidem.
15
Boroi A., op. cit., p. 411.
urmate de decesul victimei, prevăzute la art. 188 şi 189 şi în cazul infracţiunilor intenţionate
pentru care termenul de prescripţie, generală sau specială, nu s-a împlinit la data intrării în
vigoare a prevederilor în cauză.

6. Termenele de prescripţie a răspunderii penale

Legiuitorul actualului Cod penal a stabilit, în art. 154, termenele de prescripţie a
răspunderii penale în cazul persoanei fizice. Acestea sunt fixate în funcţie de gravitatea
respectivei infracţiuni, indiferent de faza în care a rămas infracțiunea 16, mai exact:
a) 15 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă
sau pedeapsa închisorii mai mare de 20 de ani;
b) 10 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de
10 ani, dar care nu depăşeşte 20 de ani;
c) 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5
ani, dar care nu depăşeşte 10 ani;
d) 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de
un an, dar care nu depăşeşte 5 ani;
e) 3 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii care nu
depăşeşte un an sau amenda.
În ceea ce priveşte persoana juridică, potrivit art. 148 Cod penal, răspunderea penală a
acesteia se prescrie în condiţiile stabilite de lege pentru persoana fizică, fiind aplicabile
dispoziţiile art. 153-156 Cod penal.

7. Calculul termenelor de prescripţie

Alin. 2-4 ale art. 154 Cod penal aduc importante precizări cu privire la modul de calcul al
termenelor de prescripţie ilustrate mai sus17. Astfel, trebuie să avem în vedere dispoziţiile alin. 2,
care stabilesc că termenele de prescripţie arătate anterior încep să curgă de la data săvârşirii
infracţiunii. În cazul infracţiunilor continue, acest termenul curge de la data încetării acţiunii sau
inacţiunii, în cazul infracţiunilor continuate, de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni, iar
în cazul infracţiunilor de obicei, de la data săvârşirii ultimului act. Totodată, alin. 3 al art. 154
statuează că în cazul infracţiunilor progresive, termenul de prescripţie a răspunderii penale
începe să curgă de la data săvârşirii acţiunii sau inacţiunii şi se calculează în raport cu pedeapsa
corespunzătoare rezultatului definitiv produs. Potrivit alin. 4 al aceluiași articol, în cazul
infracţiunilor contra libertăţii şi integrităţii sexuale, al celor de trafic și exploatare a persoanelor
vulnerabile, precum și al infracțiunilor de pornografie infantile, săvârșite față de un minor,
termenul de prescripţie începe să curgă de la data la care acesta a devenit major. Dacă minorul a
decedat înaintea împlinirii majoratului, termenul de prescripţie începe să curgă de la data
decesului.

16
Hotca M. A., Cauzele care înlătură răspunderea penală, în Pascu I. (coordonator), Dobrinoiu V., Hotca M. A.,
Păun C., Chiş I., Gorunescu M., Dobrinoiu M., Noul Cod penal comentat. Partea generală, ediția a II-a, revăzută
și adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2014, p. 739.
17
Modul de calcul al termenelor de prescripţie a răspunderii penale este cel reglementat de dispoziţiile art. 186 Cod
penal, respectiv luna şi anul se socotesc împlinite cu o zi înainte de ziua corespunzătoare datei de la care au început
să curgă.
 De asemenea, în ipoteza existenţei unui concurs de infracţiuni 18, pentru fiecare infracţiune
curge termenul specific separat, când concursul este real; sau simultan, pentru toate infracțiunile,
când concursul este formal.
Dacă pentru infracţiunea respectivă sunt prevăzute pedepse alternative, pentru stabilirea
termenului se ia în considerare maximul special al pedepsei mai grele19.
De asemenea, precizăm că, în materia prescripţiei răspunderii penale, în ceea ce priveşte
aplicarea legii în timp, dintre legile penale succesive, se va aplica legea penală mai favorabilă 20,
adică legea care prevede termene de prescripţie mai scurte. Astfel, după aplicarea sancţiunii
conform principiului legii penale mai favorabile, se va stabili şi aplica legea penală mai
favorabilă şi în ceea ce priveşte calcularea termenului de prescripţie a răspunderii penale,
pornind de la maximul pedepsei stabilit în legea mai blândă21.

8. Întreruperea cursului de prescripţie

Întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale reprezintă o cauză legală care lipseşte
de eficienţă timpul scurs până la momentul intervenirii sale, făcând să înceapă un nou termen de
prescripţie, după îndeplinirea actului întreruptiv22.
Întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale se caracterizează prin trei aspecte
specifice, după cum urmează: este legală, fiind expres prevăzută de lege; este obligatorie,
deoarece recunoaşterea sa nu este lăsată la latitudinea organelor judiciare; este absolută, întrucât
operează în cazul oricărei infracţiuni prescriptibile.
Potrivit art. 155 alin. 1 Cod penal, cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se
întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, act de urmărire sau de judecată23.
Pentru a avea efect de întrerupere, actul trebuie să respecte dispoziţiile legale, deci să fie valabil
şi comunicat inculpatului sau să fie îndeplinit în prezenţa sa. În caz de nerespectare a acestor
condiţii impuse de lege, prescripţia se va socoti întreruptă la data ultimului act de întrerupere
valabil.
Din punct de vedere al efectelor generate de întrerupere, trebuie să ne raportăm la
dispoziţiile alin. 2, care preved că după fiecare întrerupere începe să curgă un nou termen de
prescripţie. De asemenea, alin. 3 al art. 153 Cod penal dispune că întreruperea cursului
prescripţiei produce efecte faţă de toţi participanţii la infracţiune, chiar dacă actul de întrerupere
priveşte numai pe unii dintre ei. Aşadar, putem observa că întreruperea cursului prescripţiei
răspunderii penale produce efecte in rem.

18
Vasiliu T. (coordonator), Antoniu G., Daneș Șt., Daringă Gh., Lucinescu D., Papadopol V., Pavel D.,
Popescu D., Ramureanu V., Codul penal comentat și adnotat, Editura Științifică, Bucureşti, 1972, p. 633, p. 640,
19
Hotca M. A., Cauzele care înlătură răspunderea penală, în Pascu I. (coordonator), op. cit., p. 739.
20
Pentru o abordare detaliată a problematicii legii penale mai favorabile, a se vedea Rotaru C., Aplicarea legii
penale mai favorabile, disponibil la http://www.juridice.ro/299144/aplicarea-legii-penale-mai-favorabile.html
accesat data de 12.11.2016 şi Hotca M. A., Din nou despre aplicarea legii penale mai favorabile în baza art. 5 din
noul Cod penal, disponibil la http://www.juridice.ro/312661/din-nou-despre-aplicarea-legii-penale-mai-
favorabile-in-baza-art-5-din-noul-cod-penal.html accesat la data de 15.11.2016.
21
Hotca M. A. (coordonator), Gorunescu M., Neagu N., Geamănu R., Dobrinoiu M., Sinescu M. C., Slavoiu R.,
Lamya Al-Kawadri D., Nedelcu C., Haratau A., Noul Cod penal. Note. Corelații. Explicații, Editura Universul
Juridic, Bucureşti, 2014, pp. 337-338.
22
Boroi A., op. cit, p. 413.
23
De pildă, se comunică arestarea preventivă, punerea în mișcare a acțiunii penale, prezentarea materialului de
urmărirre penală, citațiile, hotărârile date în cursul judecății etc. Tot acte comunicate se consideră interogarea,
confruntarea, perchiziția, cercetarea la fața locului: Basarab M., Drept penal. Partea generală, Tratat, volumul II,
Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2005, p. 346.
 În continuare, alineatul următor aduce importante precizări referitoare la prescripţia
specială. Deşi legea nu limitează numărul întreruperilor, dispoziţiile alin. 4 au meritul de a fixa
un termen maxim, după a cărei expirare prescripţia operează independent de numărul
întreruperilor, astfel că, potrivit textului legal în discuţie, prescripţia înlătură răspunderea penală
oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripţie este depăşit cu încă jumătate. În
acest context, considerăm îndreptăţit a afirma că prin întrerupere, prescripţia nu poate fi
prelungită nelimitat, ci numai cu o jumătate din termenul de prescripţie stabilit de legiuitor.
De asemenea, menţionăm că admiterea în principiu a cererii de redeschidere a procesului
penal face să curgă un nou termen de prescripţie a răspunderii penale.

9. Suspendarea cursului de prescripţie

Când organele judiciare sunt împiedicate să exercite acțiunea penală pentru tragerea la
răspundere a suspectului ori a inculpatului, dispare temeiul de fapt care justifică efectul extinctiv
al prescripției penale, ca atare cursul prescripției răspunderii penale se suspendă.
Astfel, potrivit dispozițiilor alin. 1 al art. 156 Cod penal, cursul termenului prescripţiei
răspunderii penale este suspendat pe timpul cât o dispoziţie legală sau o împrejurare de
neprevăzut ori de neînlăturat împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau continuarea
procesului penal24; alin. 2 precizează că prescripţia îşi reia cursul din ziua în care a încetat cauza
de suspendare.
În ceea ce priveşte efectele generate, considerăm că, în raport cu întreruperea, suspendarea
cursului prescripţiei are un efect mai restrâns, aceasta determinând doar o amânare a curgerii
termenului de prescripţie, termen care se va prelungi cu durata cât a subzistat împiedicarea sau
obstacolul. Suspendarea operează doar în raport de persoanele faţă de care, din raţiunile expuse,
nu s-a putut pune în mişcare acţiunea penală ori nu a putut continua procesul penal, efectele
suspendării producându-se, aşadar, in personam.
După încetarea motivelor care au determinat suspendarea, termenul de prescripţie nu
începe să curgă din nou, iar perioada de dinaintea suspendării nu se va anula, aşa cum se
întâmplă în cazul întreruperii prescripţiei, ci se socoteşte în termenul de prescripţiei, astfel că
prescripţia îţi va relua cursul, încadrându-se în durată şi perioada anterioară suspendării.

24
De pildă, când este necesară autorizarea prealabilă a procurorului general; în caz de boală gravă a suspectului sau
inculpatului; când se cere plângerea prealabilă; când suspendarea este determinată de apariţia unor situaţii de forţă
majoră, precum: calamitățile naturale (inundaţii, cutremure, epidemii) ori starea de război, care împiedică organelle
judiciare să ia contact cu localitatea: Basarab M., op. cit., p. 348.