Facultatea de Inginerie Medicală

Disciplina de Metode de explorare și medicină intervențională

CURSUL 1. CLASIFICAREA ANEMIILOR

Anemiile reprezintă un grup de tulburări ale sistemului eritrocitar caracterizate prin

scăderea reală a concentraţiei de hemoglobină (Hb) din sânge sub valoarea minimă
corespunzătoare sexului şi vârstei pacientului. Scăderea Hb se însoţeşte de scăderea numărului
eritrocitelor şi a hematocritului, dar concentraţia Hb este parametrul cel mai important care
determină severitatea şi urmăreşte evoluţia anemiei.
Pentru adulţii din ţara noastră se consideră că valorile normale ale Hb sunt între 13-17
g/dl la bărbat şi între 12-15 g/dl la femeie.
Severitatea anemiei depinde de valoarea Hb, dar şi de ritmul de instalare, de bolile
asociate şi de capacitatea de adaptare a individului. Din punct de vedere al severității, se
consideră că :
 O anemie uşoară are valorile Hb între 11 şi 8 g/dl,
 O anemie medie are valorile Hb între 8 şi 6 g/dl.
 O anemie severă are valorile Hb sub 6 g/dl.
De cele mai multe ori “anemia” nu reprezintă un diagnostic ca atare, ci sindromul
anemic trebuie investigat pentru a i se descoperi contextul şi cauza exactă. Majoritatea
anemiilor întâlnite în practică reprezintă sindroame, nu boli. Ele apar secundar altor tulburări,
dintre care cele mai frecvente sunt:
 Hemoragiile
 Deficitele de aport ale unor substanţe: Fe, acid folic, vitamină B12
 Insuficienţele endocrine
 Insuficienţa renală cronică
 Neoplaziile
 Colagenozele
Scăderea cantităţii de Hb antreneaza scăderea cantităţii de oxigen transportată de sânge
la ţesuturi, care induce o hipoxie tisulară. De aceea considerăm sindromul anemic din punct de
vedere fiziopatologic ca un tip de insuficienţă de oxigen prin deficit de transport. În anemii
scade capacitatea sângelui de a transporta oxigen la ţesuturi.

1
Manifestările anemiilor
Principalul semn clinic care ne atrage atenția asupra unei posibile anemii este paloarea
cutaneo-mucoasă (figura 1). Pe lângă paloare, există o serie de manifestări clinice şi biologice
induse de sindromul anemic, care pot fi împărțite în trei categorii :
 Tulburările induse direct de hipoxia tisulară: amețeli, cefalee, scăderea capacității de efort
fizic și intelectual, apariția rapidă a oboselii musculare, astenie, cardiopatie ischemică.
 Modificările legate de intrarea în funcţie a mecanismelor compensatorii care încearcă să
corecteze hipoxia tisulară: tahicardie, polipnee, stimularea eritropoiezei (la anemiile prin
mecanism periferic se observă creșterea reticulocitelor în sângele periferic, atât ca procent
cât și ca valoare absolută).
 Tulburările reologice: creşte viteza de curgere a sângelui, prin scăderea vâscozității și
creșterea DC.

Figura 1. Paloare cutanată, comparativ cu tegument de culoare normală (Colecția Dr. C.

Tilișcan - Disciplina de Fiziopatologie și Imunologie, Facultatea de Medicină Dentară, UMF
”Carol Davila ” București)

Clasificarea anemiilor
Anemiile se pot clasifica după mai multe criterii, dar cele mai importante sunt criteriul
patogenic (mecanismul de producere) și criteriul morfologic (volumul, încărcarea cu
hemoglobină, aspectul și forma hematiilor).
Pentru înţelegerea tipurilor de anemii cea mai utilă este clasificarea patogenică, după
mecanismul principal de producere. În realitate, în multe dintre cazuri o anemie apare prin
asocierea mai multor mecanisme.

2
 Când avem de analizat hemograma unui pacient anemic este foarte utilă clasificarea
morfologică a anemiilor, în funcţie de indicii eritrocitari.
Prezentăm în tabelele I şi II clasificarea simplificată a sindroamelor anemice, în funcţie
de patogenie şi de morfologia eritrocitelor.
Clasificarea morfologică este foarte utilă, deoarece valoarea indicilor eritrocitari (VEM
și CHEM) permite orientarea rapidă a diagnosticului. Ulterior diagnosticul se confirmă sau se
infirmă cu ajutorul altor investigații de specialitate, caracteristice pentru fiecare tip de anemie.

Tabelul I. Clasificarea patogenică a anemiilor

Anemiile de origine centrală, prin scăderea producţiei medulare

 Prin scăderea proliferarii mitotice :

 La nivelul celulei stem pluripotente : aplaziile medulare
 La nivelul precursorilor liniei roşii : eritroblastopeniile

 Prin tulburări ale maturaţiei şi diferenţierii precursorilor medulari :

 Prin scăderea sintezei de ADN : anemiile macrocitare megaloblastice
produse prin lipsa de acid folic şi vit.B12
 Prin alterarea metabolismului Fe : anemia feriprivă şi anemia din bolile
cronice
 Prin deficitul de hem-sintetază : anemia sideroblastică

 Prin tulburări ale diabazei (ieșirea elementelor figurate din măduva

hematogenă în sânge):
 În cadrul hipersplenismului

Anemiile de origine periferică, prin pierderi crescute

 Anemia posthemoragică acută

 Anemiile hemolitice :
 De cauză corpusculară :
- Prin anomalii de membrană
- Prin anomalii enzimatice
- Prin anomalii ale Hb
 De cauză extracorpusculară :
- Parazitare
- Prin traumatizarea hematiilor
- Prin mecanisme imune
- Prin substanţe toxice

3
 Tabelul II. Clasificarea morfologică a anemiilor

Anemiile hipocrome microcitare

 Anemia feriprivă
 Anemia din bolile cronice
 Anemiile sideroblastice
 Talasemiile

Anemiile normocrome normocitare

1. De cauza centrală :
 Aplaziile medulare
 Anemiile din unele boli endocrine
 Anemia din IRC

2. De cauză periferică :
 Anemia posthemoragică acută
 Anemiile hemolitice corpusculare (cu excepţia talasemiilor) şi
extracorpusculare

Anemiile normocrome macrocitare

 Anemiile prin deficit de acid folic şi vit.B12