Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
persoanele dificile
Comunicarea este o forma particulara a relatiei de schimb intre doua sau mai multe persoane. Ea
constituie ansamblul proceselor psihice si fizice prin care se realizeaza operatia de punere in
relatie a doua sau mai multe persoane. Esentiale in actul comunicarii sunt relatia dintre indivizi si
continutul comunicarii.
• Majoritatea pacientilor au o depresie reactiva mai mult sau mai putin structurata
• Asistentele sunt cel mai apropiat personal medical! (repetitivitatea prezentarilor pt.
diverse terapii…pe termen lung!)
Comunicarea unor diagnostice grave este probabil cea mai dificila situatie interpersonala din
activitatea cadrului medical, indiferent de domeniul in care ar activa. Fara aceasta comunicare a
diagnosticului, principiul interventiei precoce si radicale nu este operant, iar amanarea poate avea
consecinte fatale sau deosebit de grave. Exemple semnificative in aceasta directie pot fi luate din
patologia maligna, din psihiatrie, din cardiologie, din psihiatrie, neurologie sau oricare alta
specialitate. Pacientul are dreptul sa refuze sau sa aleaga tratamentul, dar are de asemenea
dreptul sa aiba cele mai adecvate si complexe informatii despre diagnostic, prognostic, riscurile si
beneficiile terapiei. Desigur, a vorbi sensibil despre toate lucrurile acestea inseamna un efort si un
consum afectiv care va face ca medicul sa aiba inerente dificultati.
Dintre barierele psihologice cu care medicii se confrunta in comunicarea diagnosticelor, prima este
legata de faptul ca un diagnostic fatal inseamna acceptarea unei grave lacune in potentialul
medicinii pe care medicul trebuie sa si-o asume. Viteza mare a progresului medical face ca
lentoarea sau lipsa de eficienta din anumite domenii sa para supradimensionata si sa
umbreasca mult imaginea profesionala a medicului. Remediul pentru aceasta bariera este
asteptarea sincera, dar nu dusa dincolo de limita irationalului, de aparitie a unui progres in
domeniu.
De altfel, mai mult ca niciodata, istoria ultimelor cinci decenii a consemnat rezultate
spectaculoase in multe dintre bolile considerate ca lipsite de orice speranta. inainte de a comunica
un diagnostic presupus nefast, orice medic trebuie sa-si revizuiasca propriile cunostinte despre
respectivul domeniu precum si felul in care el a procedat in cazuri similare.
Unii pacienti doresc ca la comunicarea unor vesti rele sa participe sotul sau alt membru al familie,
iar aceasta dorinta trebuie intotdeauna respectata deoarece ea usureaza enorm sarcina medicului.
Exista si cazuri in care incapacitatea pacientului de a lua decizii sau imposibilitatea lui de a
intelege despre ce este vorba ne poate conduce la o discutie cu familia sau alte persoane
apropiate, asa cum se intampla de exemplu in psihiatrie. Nimic nu este mai grav decat lipsa
empatiei si a caldurii omenesti, a capacitatii de rezonanta a medicului in fata suferintei.
Alți pacienți arată ostilitate și supărare. Pacienții pot face comentarii supărătoare pretinzând
că medicul le-a schimbat diagnosticul sau considerand ca acesta i-a mintit. Ei pot intreba "de
ce spitalul nu este mai eficient?' sau "de ce nu li s-a spus mai devreme ca sufera de o boală atât
de gravă”. De asemenea, ei pot exagera mult importanța celor cateva zile care au
fost necesare pentru precizarea diagnosticului sau pentru organizarea planului terapeutic,
sustinând ca aceasta le-a adus un prejudiciu major. În acest caz, este bine să cunoaștem că
pacientul are o fire cu potențial ostil și să încercăm să minimalizam si sa explicam inca o data
cum se face diagnosticul si cum se stabileste terapia. Puteti spune "Știu că aceasta este o veste
supărătoare. Vă înțeleg sentimentele și vreau să vă ajut”.
Unii pacienti vor combina furia cu negarea, luptand impotriva diagnosticului si cerand o a doua
opinie. Îngrijirea pacienților cu boli cronice continuă să rămână un domeniu foarte dificil în
activitatea medicala. Cel mai indicat mod de depășire a barierelor în comunicare este evitarea așa
numitelor adevăruri parțiale, adică transmiterea unor mesaje incomplete și reducerea distanței
emoționale. În discuțiile cu acești pacienți este important să comunicăm întotdeauna planul
tratamentului de urmat, chiar dacă remisia sau vindecarea este imposibilă.
Tonic-pozitiv-cooperant
Hiperactiv-luptator-cautator
Depresiv-infricosat-abulic
• Ascultarea activa - atat limbajul verbal, cat si cel non-verbal trebuie sa arate
pacientului ca asistenta e atenta la ce ii povesteste. Este foarte importantă mentinerea
permanenta a contactului vizual, ca suport al comunicării terapeutice.
• Rezumatul conversatiei - o fraza concisa care sa sintetizeze toate ideile principale ale
discutiei si care permite pacientului sa vada ca a fost bine inteles si deasemenea ca el a
reusit sa perceapa clar mesajul de raspuns ce i-a fost oferit.
• ‘’Focusing’’- nu se trece la alt subiect de discutie pana cand nu s-a clarificat unul deja
deschis, pentru a nu se dilua informatia (din ambele sensuri)
• Jocul unui rol - asistenta joaca rolul unei persoane careia pacientul trebuie sa I se
adreseze, ajutandu-l sa-si clarifice punctul de vedere pentru a fi mai bine inteles; sa
depaseasca anumite bariere psihologice
• Confruntarea
• “Ex: Imi spuneti mereu ca nu veti mai fuma, dar ce ati facut pana acum in
acest sens ?’’
• ‘’Mi-ati spus ca varsati de mai multe ori /zi si mai multe zile dupa
administrarea chimioterapiei, dar as vrea sa stiu daca ati luat toate
medicamentele prescrise de medic si daca ati urmat recomandarile
nutritionistului ’?
• Lipsa resurselor
Analizaţi situaţia. Aveţi de a face cu o persoană într-adevăr dificilă sau pur şi simplu cu cineva
care are o zi proastă?! Dacă vă daţi seama că reacţionaţi negativ la aproape orice acţiune a unei
persoane, este posibil ca această atitudine să reprezinte reacţia dumneavoastră, la un anume
element caracteristic respectivei persoane, cum ar fi părul, parfumul sau comportamentele
recurente care vă amintesc de învăţătorul pe care l-aţi avut în clasa a 3a etc.
Încetaţi să doriţi ca persoana respectivă să fie altfel! Ne aşteptăm ca toată lumea să gândească şi
să se comporte ca noi şi, dacă nu procedează astfel, presupunem că fac aşa special, ca să ne
enerveze! Să acceptăm că ceilalţi au dreptul să existe aşa cum sunt!
Distanţaţi-vă de astfel de persoane, luând o poziţie detaşată, impersonală! Cu cât reuşiţi mai mult
să vedeţi aceste persoane ca fiind separate de dumneavoastră, cu atât mai mică va fi
probabilitatea să le interpretaţi comportamentul ca fiind un atac personal împotriva
dumneavoastră,. Acesta este pur şi simplu felul lor de a fi. În realitate, nu aţi avut nimic de-a face
cu respectivul comportament!
• Rejectia
• Dezaprobarea
• Provocarea
• Apararea
• Lipsa de empatie!
• Comunicarea Disfunctionala
• Presupunerea ca… ; e detrimental sa presupunem si sa actionam pe baza prezumtiilor
noastre, trebuie sa fim siguri ca am inteles foarte clar ce vrea sa spuna, ce simte sau ce
doreste pacientul !
• Fraze stereotipe
• Mesaje echivoce
• Mentinerea demnitatii
• Mentinerea sperantei
Burnout Syndrome
• ’Burnout Syndrome’’ reprezinta o stare psihica de epuizare emotionala,
depersonalizare si de reducere a capacitatii de realizare a activitatilor curente , care
apare la indivizi care lucreaza cu oameni (Bakker, 2000, p. 885).
Epuizarea profesională descrie situația unei persoane care a devenit foarte obosită din punct
de vedere fizic și emoțional după ce a prestat o muncă dificilă și îndelungată. Sinonime pentru
termenul de epuizare profesională sunt: oboseală, colaps, extenuare, istovire, moleșeală, apatie,
epuizare și surmenaj, în timp ce antonimele se referă la stări de înviorare, întinerire, refacere și
de revitalizare (conform lui Hackman și Oldham 1980).
În plus, epuizarea profesională apare ca o consecință negativă a stresului de la locul de muncă,
care ar putea duce la o stare de epuizare emoțională generală, la lipsă de energie și la scăderea
randamentului. Epuizarea profesională se descrie, de asemenea, ca o stare de extenuare fizică,
emoțională și mentală, ce apare după o implicare pe termen lung într-o anumită activitate
profesională (conform lui Schaufeli și Greenglass 2001) și ca un răspuns prelungit la factorii
cronici stresanți de natură emoțională și interpersonali prezenți în mediul de lucru, dar și ca un
răspuns la implicarea prelungită în activități cu risc sporit de stres.
Cauze:
• Număr excesiv de activitati administrative, care ‘’paraziteaza actul medical pe zi, si care
trebuie efectuate;
Fără să fie o entitate clinică precisă, burn-out-ul este centrat de trepiedul epuizare fizică și/sau
psihică, depersonalizare profesională, atitudine negativă față de propriile împliniri. Toate acestea
apar insidios și sunt accentuate de perioadele de așteptare excesivă a unor schimbări, de numărul
prea mare de concursuri, avaând drept rezultat doar un grad mic de promovare profesională, de
surmenajul socio-profesional sau de dificultăți pecuniare majore.
Se impun masuri urgente daca apar:
• Insomnii
• Tendinte suicidare