UNIVERSITATEA

FACULTATEA

SPECIALIZAREA

ROLUL FONDULUI MONETAR INTERNAȚIONAL

ÎN ECONOMIA MONDIALĂ

Coordonator științific,

Absolvent,

Oraș

2020
 CUPRINS
1 INTRODUCERE...........................................................................................................3

2 CAPITOLUL 1 INSTITUȚIA FONDULUI MONETAR INTERNAȚIONAL...........6

2.1 Aspecte generale....................................................................................................6

2.1.1 Supravegherea politicilor financiar – valutare internaţionale..........................10

2.1.2 Drepturile Speciale de Tragere (DST)..............................................................13

2.1.3 Formele de finanţare practicate de FMI...........................................................15

2.1.4 Asistenţa tehnică a Fondului Monetar Internaţional........................................18

2.1.5 Asistenţa financiară a Fondului Monetar Internaţional....................................19

3 CAPITOLUL 2 STUDIU DE CAZ: SPRIJINUL ACORDAT DE FMI STATELOR

MEMBRE. ACORDURILE STAND-BY.....................................................................................23

3.1 Drepturile şi obligaţiile României ca ţară membră a FMI...................................23

3.2 Acordurile stand-by între România și FMI în perioada 1990-2010.....................24

3.3 Analiza acordurilor de finanţare a României de către F.M.I în perioada 1990-

2010 25

3.4 Acordul Stand-By 2011-2013..............................................................................33

4 CONCLUZII...............................................................................................................39

5 BIBLIOGRAFIE.........................................................................................................43
 1 INTRODUCERE
Fondul Monetar Internaţional a devenit o instituţie internaţională care asigură cooperarea
interguvernamentală în domeniul monetar şi financiar, reglementarea comportamentului monetar
al statelor membre, sprijinirea ţărilor care se confruntă cu deficite ale balanţelor de plăţi,
promovarea unor politici şi strategii prin care membrii acţionează în direcţia susţinerii creşterii
economice şi a stabilităţii sistemului monetar internaţional.

Pe parcursul ultimilor ani, împrumuturile acordate de Fondul Monetar Internaţional au

cunoscut o creştere spectaculoasă, ca imagine a rolului fundamental pe care îl joacă această
instituţie în reglarea nenumăratelor crize economice şi financiare din diferite ţări cu pieţe
emergente din America Latină, Asia şi Europa.

Pe de altă parte, Fondul Monetar Internaţional se angajează activ în promovarea creşterii

economice şi combaterii sărăciei în ţările membre cele mai sărace aducându-le o finanţare
suplimentară cu scopul de a le sprijini în eforturile lor pe care le depun pentru a-şi stabiliza
economia, pentru a-şi pune în execuţie reformele structurale precum şi pentru a înapoia în
condiţii bune datoria externă.

Fondul Monetar Internaţional ocupă un loc aparte între creditorii externi ai ţării noastre, nu
atât datorită volumului creditelor de care România a beneficiat şi beneficiază, cât mai ales
mesajul pe care această instituţie specializată a Organizaţiei Naţiunilor Unite îl transmite
celorlalte organisme internaţionale, băncilor şi, nu în ultimul rând investitorilor de capital şi altor
oameni de afaceri cu privire la starea economiei, a finanţelor şi a monedei naţionale.

În literatura de specialitate, sistemul monetar este definit ca un anumit mod de organizare

şi reglementare a circulaţiei monetare dintr-o ţară, pe baza unor legi speciale ale statului
respectiv. Cu aceeaşi semnificaţie este utilizată definiţia dată de academicianul Costin Kiriţescu
după care sistemul monetar naţional reprezintă ansamblul normelor legale şi al instituţiilor care
reglementează, organizează şi supraveghează relaţiile băneşti dintr-un stat.

Încercările de creare a unui sistem monetar internaţional au fost influenţate de diverşi

factori. Dintre aceştia putem menţiona: evoluţia dintre diverse ţări ale lumii, a comerţului,
mişcărilor de capital, investiţiilor, procesului de dezvoltare economică. Pe plan internaţional se

3
resimţea nevoia unor reglementări în măsură să dirijeze tranzacţiile dintre state şi să impună o
ordine care să fie respectată de toţi participanţii în vederea evitării dezechilibrelor şi crizelor
financiare. Un Sistem Monetar internaţional trebuie să asigure convertibilitatea monedelor şi
anume posibilitatea de a schimba moneda naţională contra aurului sau devizelor. Există reguli de
conversiune admise de toate statele, modul de convertibilitatea depinzând cu stricteţe de regimul
de schimb ales. Convertibilitatea poate fi garantată de către autorităţile publice, banca centrală
care a emis moneda se angajează să o livreze sau să o răscumpere în cantităţi nelimitate.
Convertibilitatea poate fi întreţinuta şi în cadrul pieţei.

Într-o accepţiune generică Sistemul Monetar Internațional constituie un ansamblu de

norme şi tehnici, convenite şi acceptate pe baza unor reglementări instituţionalizate menite să
coordoneze comportamentul monetar al ţărilor în raporturile de plăţi şi stingere a angajamentelor
reciproce, determinate de schimburile comerciale, necomerciale şi de mişcările internaţionale de
capital. Într-o altă opinie sistemul monetar internaţional cuprinde norme şi principii stabilite şi
aprobate de statele membre în vederea cooperării monetare internaţionale, precum şi
mecanismele de finanţare a schimburilor economice internaţionale.

Evoluţia echilibrată şi armonioasă a organismului economic şi monetar prin mecanisme

valutare precum şi a relaţiilor economice dintre state în scopul dezvoltării economico -
financiare, atât a fiecărei ţări în parte cât şi a economiei mondiale în ansamblu. Rolul Sistemului
Monetar Internaţional decurge din funcţiile sale principale, şi anume: asigurarea schimbului şi
circulaţie monedelor, furnizarea de lichidităţi monetare internaţionale necesare derulării
tranzacţiilor internaţionale, ajustarea balanţelor de plăţi externe în condiţiile înregistrării unor
dezechilibre intre încasările şi plăţile în valută înregistrate în cadrul lor.

În practicile comerciale impuse de către state se regăsesc o serie de reguli ce stau la baza
funcţionării sistemului monetar internaţional. Aceste reguli trebuie să stabilească: un regim de
schimb care să constea în principii care asigura convertibilitatea intre monede, aprovizionarea cu
bani lichizi în cantitate suficientă pentru a face faţă progresului comerţului internaţional, un
sistem de rezerve care conferă diferitelor naţiuni participante la schimb mijloacele de plată ce le
permit depăşirea dezechilibrelor temporare intre cantităţile de devize intrate şi ieşite din ţară și
mecanisme de ajustare în caz de dezechilibre ale balanţei de plăţi curente, conservate pe termen
mediu său lung.
4
 Crearea unui sistem monetar internaţional trebuie privită ca expresie a interdependenţei
economice dintre statele suverane, şi nu ca o modalitate de a subordona sistemele monetare
naţionale. Odată creat, un sistem monetar internaţional, inclusiv organismul menit să asigure
cooperarea şi să sprijine aplicarea principiilor, trebuie adaptat cerinţelor de orice fel care intervin
în relaţiile economice, sociale şi politice dintre statele membre ale sistemului. Rolul monedei în
viaţa economică şi socială necesită abordarea evoluţiei şi a funcţiilor îndeplinite de aceasta încă
din perioada circulaţiei pieselor din metale preţioase. Trecerea economiilor de la forma
preponderent naturală la economia de schimb, concurenţială antrenează importante modificări în
rolul îndeplinit de bani în cadrul tuturor laturilor activităţii umane şi economice. Posibilitatea
utilizării, sau nu, a banilor ca instrumente pentru reglarea mecanismelor economiei este
evidenţiata în cadrul teoriilor care s-au dezvoltat prin studierea acestui domeniu.

În primul rând, se remarca teza neutralităţii potrivit căreia, fenomene precum crizele
economice, recesiunea, şomajul nu pot fi reglate prin instrumentarea masei monetare. Rolul activ
al monedei ca instrument de influenţare a economiei a fost evidenţiat, pentru prima dată, de
economistul John Maynard Keynes, care în lucrarea Teoria generală a folosirii manii de lucru, a
dobânzii şi a banilor demonstrează modul în care statul poate regla circulaţia monetară şi creditul
în scopul echilibrării economiei. О reconsiderare esenţială a rolului banilor în viaţa economică
este realizată în cadrul teoriei cunoscute sub numele de monetarism.

Indiferent de teoriile care au fost formulate cu privire la utilizarea monedei ca instrument al

reglării vieţii economice, esenţial este ca în contextul economiilor contemporane, deşi s-au
produs modificări importante din punct de vedere al formei de existenţa moneda continua să
îndeplinească rolul de etalon al valorii, instrument de plată şi mijloc de tezaurizare.

5
 2 CAPITOLUL 1 INSTITUȚIA FONDULUI MONETAR
INTERNAȚIONAL

2.1 Aspecte generale

Fondul Monetar Internaţional reprezintă o instituţie cooperativă creată în urma Conferinţei
Naţiunilor Unite de la Bretton Woods, având sediul în capitala Statelor Unite, Washington.
Statutul F.M.I. a fost adoptat la 22 iulie 1944 de către cele 45 de state participante la Conferinţa
Monetară şi Financiară Internaţională de la Bretton Woods, şi a intrat în vigoare la 27 decembrie
1945, Fondul Monetar Internaţional începându-şi activitatea la 1 martie 1947. Acest satatut
prevede că Fondul dispune de deplină personalitate juridică, fiind un sistem de organe de
conducere, cu buget propriu şi cu un mecanism procedural de decizie şi de interpretare a
propriului statut. Rolul Fondului Monetar Internaţional este de a promova cooperarea monetară
internaţională, stabilitatea valutară şi acorduri valutare sistematice, pentru a stimula creşterea
economică şi niveluri înalte de folosire a forţei de muncă şi pentru a acorda asistenţă financiară
temporară ţărilor membre, în condiţii adecvate, pentru a contribui la ajustarea balanţei de plăţi.1

Necesitatea înfiinţării unei instituţii financiar-monetare internaţionale a constituit-o

gravele dezechilibre înregistrate de majoritatea ţărilor lumii, în urma celui de-al doilea Război
Mondial, instabilitatea cursurilor de schimb, deteriorarea schimburilor comerciale. Ulterior,
apariţia şi perpetuarea crizelor financiare a făcut necesară instaurarea unei idei de ordin monetar
care să reglementeze şi să limiteze fluctuaţia cursurilor de schimb, paritatea monedelor,
reducerea deficitului balanţei de plăţi, liberalizarea pieţelor financiare şi a contului de capital.
F.M.I. se plasează efectiv în centrul Sistemului Monetar Internaţional fiind interesat nu numai de
problemele fiecărei ţări, ci şi de funcţionarea sistemului. 2 Ţările care aderă la FMI îşi asumă o
serie de obligaţii cu titlu general:

1
Gheorghe Voinea, Relații valutar- financiare internaționale, Editura Universității ,,Al. I. Cuza,, Iași, 2015,
pag. 67
2
Idem
6
 Statutul Fondului Monetar Internaţional împarte membrii în două categorii şi anume:
membrii de origine şi alţi membri 3. Membrii de origine ai Fondului Monetar Internaţional sunt
ţările participante la Conferinţa de la Bretton Woods din anul 1944 care au dobândit această
calitate înainte de 31 decembrie 1945.4 Evoluţia numărului ţărilor membre ale FMI de la 39 în
1946 la 185 în anul 2008 ilustrează creşterea înregistrată începând din 1960 şi după anul 1990
datorită ţărilor cu economie centralizată care au realizat reforme structurale în direcţia aşezării
economiei pe principiile pieţei şi au solicitat să devină ţări membre ale FMI.

3
Articles of Agreement, International Monetary Fund, Washington D.C., art. II, 1985, p. 31
4
Ţările care nu sunt membre FMI : Andorra, Nauru,Malta, Sahara de Vest, Cuba, Coreea de Nord,
Liechtenstein, Vatican, Kosovo, Taiwan.
7
Gheorghe Voinea – Mecanisme şi tehnici valutare şi financiare internaţionale, Ed. Sedcom
Libris, Iaşi, 2014, p.245

Resursele Fondului Monetar Internaţional provin din cotele părţi ale statelor membre şi
din împrumuturile contractate de F.M.I. Locul cel mai important îl ocupă cotele părţi, care sunt
susceptibile de modificări periodice. Cota reprezintă participarea financiară a ţării membre la
Fond, şi de ea depinde puterea de vot a fiecărei ţări, accesul la facilităţile creditelor F.M.I.
precum şi partea alocărilor de D.S.T. pentru fiecare membru. Iniţial, mărimea cotei fiecărui
membru, exprimată în dolari, a fost stabilită astfel încât să reflecte dimensiunea economică a ţării
respective în cadrul economiei mondiale, luându-se în considerare factorii economici importanţi:

8
 Potrivit statutului iniţial, cota se varsă în aur şi în monedă naţională, astfel: partea vărsată
în aur5, reprezintă partea cea mai mică dintre 25% din cotă şi 10% din rezervele oficiale nete în
aur şi dolari. Ea poate fi vărsată la alegere în Drepturi Speciale de Tragere sau valute acceptate
de Fond. Partea vărsată în monedă naţională reprezenta diferenţa până la completarea cotei, în
general 75%. În ceea ce priveşte partea de 75% din cotă, sumele în monedă naţională cu care
disponibilităţile Fondului depăşesc acest nivel, reflectă datoria ţării membre faţă de Fond, iar
sumele cu care disponibilităţile sunt inferioare acestui nivel reflectă datoria Fondului faţă de ţara
membră. Vărsămintele în monedă naţională se efectuează în conturile deschise pe numele
fondului la băncile centrale ale ţărilor membre.6

De mărimea cotelor părţi depinde puterea de vot a membrilor F.M.I fapt ce reiese şi din
tabelul de mai jos. Astfel, numărul de voturi atribuit unui stat este proporţional cu capitalul
subscris de acesta la Fond. Totuşi, indiferent de cota subscrisă, fiecare membru dispune de 250
de voturi, la care se adaugă câte un vot suplimentar pentru fiecare parte din cota sa echivalentă
cu 100.000 de D.S.T.

Tabel nr. 1 : Puterea de vot ale ţărilor membre FMI

Ţara membră Cota de participare Puterea de vot (% din

5
Cerna S., ş.a., Economie monetară şi financiară internaţională, Ed. Univ. de Vest,Timişoara, 2005, pag. 43
6
Dardac, Nicolae;Barbu, Teodora, Moneda, banci si politici monetare, Ed. Didactica si Pedagogica,
Bucuresti, 2013, pag 12
9
 (%) total)

SUA 17.14 16.83

Japonia 6.14 6.04

Germania 6.00 5.90

Franţa 4.95 4.87

Marea Britanie 4.95 4.87

Italia 3.26 3.21

Arabia Saudită 3.22 3.17

China 3.73 3.67

Canada 2.94 2.89

Sursa : Gheorghe Voinea – Instituţii financiar-bancare internaţionale, Iaşi, 2014

Fondul Monetar Internaţional se preocupă atât de problemele echilibrului valutar al

ţărilor membre cât şi de administrarea sistemului monetar internaţional. Totodată sprijină
realizarea echilibrului valutar în ţările membre şi funcţionarea sistemului monetar internaţional.
Pornind de la obiectivul Fondului Monetar Internaţional privind susţinerea expansiunii şi a
creşterii echilibrate a comerţului internaţional şi promovarea dezvoltării economice, fiecare ţară
membră este chemată să implementeze politicile economice şi financiare care vizează creşterea
economică, stabilitatea preţurilor şi înlăturarea factorilor care perturbă echilibrul financiar şi
valutar.7
2.1.1 Supravegherea politicilor financiar – valutare internaţionale

F.M.I. îşi exercită funcţia de supraveghere a politicilor promovate de către membrii săi, în
concordanţă cu obligaţiile acestora prevăzute în statut. Supravegherea politicilor financiar –
valutare internaţionale a constituit scopul iniţial al Fondului. În conţinutul acestei funcţii este

7
Gill Jachand, La monnaie et son role dans l'economie, Ed.Dunod, 1995, pag 88
10
evidenţiată obligaţia membrilor de a colabora cu Fondul şi cu ceilalţi membri pe probleme
financiar valutare şi de politică macroeconomică.

Astfel, Fondul exercită o supraveghere a politicilor cursurilor valutare practicate de

membri şi adoptă principii specifice pentru orientarea tuturor membrilor cu privire la aceste
politici. Cu toate că în baza acordului încheiat cu ONU în noiembrie 1947, FMI are statut de
instituţie specializată a Naţiunilor Unite, calitatea unui stat de membru al acestei organizaţii nu
implică calitatea de membru al ONU. Orice ţară, care se bucură de autonomie în domeniul
relaţiilor externe, este capabilă să se achite de obligaţiile impuse statelor membre prin stătut şi
este dispusă să-şi asume aceste obligaţii, poate obţine calitatea de membru al FMI. În prezent
FMI numără 184 ţări membre34, reprezentând aproape în totalitate comunitatea celor 200 ţări
membre ale ONU.8

FMI este condus de următoarele trei organisme: Consiliul Guvernatorilor, se află în fruntea
sistemului de conducere, este format din reprezentanţii ţărilor membre şi se reuneşte o singură
dată pe an, având rolul unei adunări generale a acţionarilor. Fiecare ţară numeşte câte un
reprezentant pe o perioadă de 5 ani, iar acesta are un drept de vot a cărui importanţă diferă în
funcţie de cota-parte subscrisă. Fiecare ţară dispune de câte 250 de voturi la care se adaugă câte
un vot pentru fiecare 100.000 DST subscrişi. În acest fel, numărul cel mai mare de voturi revine
ţărilor cu cea mai mare cotă-parte de capital subscris. Cum toate deciziile importante trebuie
luate cu o majoritate de 85% din voturi, SUA, care singure dispun de aproape 20% din voturi, au
de fapt un drept de veto. Reprezentanţii sunt miniştri de finanţe sau guvernatori ai unor bănci
centrale, care reprezintă guvernul ţării din care provin. Consiliul administratorilor este format din
21 de membri: 6 membri reprezintă ţările ale căror cote-părţi sunt cele mai mari, sau care, sunt
creditori foarte importanţi ai FMI şi 15 membri desemnaţi de celelalte ţări membre, grupate, în
principiu, pe zone geografice. În acest caz, unele grupuri lasă ţării celei mai importante dreptul să
numească un administrator care să le reprezinte, iar altele practică rotaţia. Directorul General,
este, prin conses, un european, care conduce Fondul sub controlul administratorilor. Sediul
F.M.I. este la Washington DC, iar director general al FMI este, în prezent, dl. Rodrigo de Rato.

8
Lupu, Diana Viorica; Blanaru, Constantin Adrian, Moneda si credit, Ed. Sedcom Libris, Iasi, 2013, pag 34
11
Conform articolului IV din statutul FMI, ţările membre pot utiliza resursele sale numai pentru
acoperirea unui deficit al balanţei conturilor curente.9

Principalele funcţii ale FMI sunt: supravegherea politicilor financiar-valutare, funcţia

iniţială a FMI, rămasă nemodificată, care presupune consultări periodice între ţările membre şi
specialiştii Fondului cu privire la situaţia balanţei de plăţi în vederea asigurării funcţionării
efective a sistemului monetar internaţional, cât şi cu privire la respectarea de către fiecare
membru a obligaţiilor ce îi revin, conform principiilor adoptate de FMI, respectiv: obligaţia
membrilor de a se abţine de la manipularea ratelor de schimb, intervenţia pe propriile pieţe de
schimb pentru a contracara dezordinea monetară şi respectarea interesului celorlalte ţări, ale
căror monede pot fi afectate. Asistenţa Financiară constă în acordarea unei ţări a dreptului de a
cumpăra monedă proprie a altei ţări, cu obligaţia de a-şi răscumpăra moneda naţională într-un
anumit interval de timp.10 Dacă iniţial au beneficiat de asistenţă financiară ţările vest europene
distruse de cel de al doilea război mondial, în prezent, cererile de asistenţă financiară vin în
cvasi-majoritatea lor de la ţările în dezvoltare. Creditele acordate de FMI sunt pe termen mediu
sau termen lung şi se solicită garanţii specifice pentru rambursare. Garanţiile constau în obligaţia
guvernului ţării receptoare de a respecta anumiţi indicatori de stabilitate macoreconomică,
definiţi în cadrul stategiei proprii de relansare economică sau în cooperare cu specialiştii
Fondului. Indicatorii respectivi vizează politica monetară, fiscală, bugetară, politicile structurale
prin prisma dezechilibrelor care afectează balanţa de plăţi. Accesul la resursele financiare ale
FMI depinde atât de condiţiile impuse de funcţionarea Fondului, cât şi de adoptarea unor măsuri
de ajustare care să asigure soluţionarea dezechilibrelor existente. Asistenţa tehnică, realizată
prin11:

9
Idem
10
Madan, B. K., „Ecouri de la Bretton Woods”, în „Finance and Development” nr. 2, iunie 2012, pag. 48
11
Stoica v., Deaconu P., Bani si credit, Ed. Econmica,Bucuresti, 2008, pag. 54
12
 Fiecare ţară membră a FMI trebuie să contribuie la resursele financiare ale Organizaţiei cu
o anumită sumă, denumită cotă de subscripţie sau cotă parte, care este exprimată în echivalent
DST. Mărimea cotelor subscripţiilor se stabileşte pornindu-se de la indicatori identici, ţinând de
puterea economică a fiecărei ţări. Pentru cotele iniţiale ale participanţilor la Conferinţa de la
Bretton-Woods s-a utilizat o formulă care lua în considerare următorii indicatori: venitul
naţional, deţinerile în aur şi dolari, volumul mediu al importurilor, variabilitatea exporturilor şi
raportul acestora cu venitul naţional. Această formulă a fost revizuită de mai multe ori fie prin
luarea în considerare şi a altor indicatori, fie prin modificarea, în cadrul formulei de calcul, a
ponderii indicatorilor menţionaţi.12 După stabilirea cotei de subscripţie a fiecărei ţări, subscripţia
propriu-zisă se trece în contul FMI, în structura următoare: 25% în monedă convertibilă şi 75%
în monedă naţională. Pentru a reflecta schimbările petrecute în economia mondială şi rolul
diverselor ţări în cadrul acesteia, cotele de subscripţie la capitalul FMI, se revizuiesc periodic, de
regulă la intervale nu mai mari de cinci ani. Mărimea cotei de subscripţie oferă un indiciu în
legătură cu locul unei ţări în economia mondială, de aceasta depinzând mărimea împrumutului de
care o ţară poate beneficia, cât şi influenţa acesteia în procesul decizional al FMI. Când o ţară
devine membră a FMI îi este repartizată o cotă iniţială ce are acelaşi nivel cu cele ale ţărilor
membre considerate de Fond a fi comparabile ca mărime economică şi caracteristici cu aceasta.

12
Idem
13
Principala resursă a FMI o constituie subscripţiile ţărilor membre. Totalul acestora, în momentul
intrării în funcţiune a FMI era de 7 miliarde USD. Începând cu 22 ianuarie 1999, în urma unei
majorări cu 45 % a cotei de subscriere, totalul resurselor FMI se ridica la 212,4 miliarde DST,
adică aproape 265 miliarde USD. Cu prilejul majorărilor de cote părţi se urmăreşte şi menţinerea
unui echilibru între diferitele grupe de ţări. Aşa se explică majorarea cotei Chinei în 20013, ca
urmare a dobândirii suveranităţii asupra Hong-Kong-ului, care a ajuns la acelaşi nivel ca şi
Canada.13
2.1.2 Drepturile Speciale de Tragere (DST)

Fondul Monetar Internaţional are autoritatea conferită de clauzele Acordului să emită

Drepturi Speciale de Tragere. Create în 1969, DST-urile reprezintă mijloace de rezervă
internaţionale care servesc drept unităţi de cont şi drept mijloace de plată utilizate de către statele
membre ale Fondului, de către Fondul însuşi şi de către alţi deţinători împuterniciţi, care trebuie
aprobaţi de către Consiliul Administratorilor al FMI cu o majoritate de 85%. DST-urile se
constituie ca parte a rezervei valutare oficiale a unui stat. Există un număr de agenţii
internaţionale şi bănci de dezvoltare care folosesc DST – urile ca unităţi de cont. Statele membre
şi ceilalţi deţinători aprobaţi pot cumpăra şi vinde DST-uri ca valută. Ele pot lua sau acorda
împrumuturi sub formă de DST-uri sau le pot utiliza drept garanţie. Utilizarea DST-urilor în
operaţiuni de tip SWAP şi la termen este, de asemenea, permisă. Valoarea DST-urilor se
determină pe baza unui coş de patru valute importante: dolarul american, euro, yenul şi lira
sterlină. La 23 noiembrie 2005, 1DST= 1,42469 USD, iar 1USD = 0,701907 DST. Statele
membre ale FMI pot utiliza DST-urile pentru a achiziţiona valută de la ceilalţi membri FMI la
cursul de schimb curent, care este ajustat zilnic. FMI are datoria să-i sprijine pe ceilalţi deţinători
de DST-uri pentru a putea efectua schimburi valutare.14

DST-urile reprezintă un instrument purtător de dobânzi. Statele membre primesc dobânda

pentru DST-urile deţinute şi plătesc dobândă pentru DST-urile alocate. Rata dobânzii pentru
DST-uri se stabileşte în funcţie de media ponderată a împrumuturilor pe termen scurt
reprezentative ale ţărilor a căror monedă constituie coşul de evaluare a DST-urilor şi este ajustată

13
Stoica,Victor; Deaconu, Petre – Bani si credit.Banii.Teorii monetare. Administrarea banilor si politica
monetara, Ed. Economica, Bucuresti, 2003, pag 44
14
www.bnr.ro
14
săptămânal. Dobânda se plăteşte săptămânal. DST-urile se creează printr-un proces de alocare şi
distribuire către ţările membre FMI.

Alocaţiile DST trebuie aprobate cu un procent supramajoritar de 85% din puterea totală de
votare a FMI, fiind distribuite fiecărui stat membru proporţional cu cota de participare. În cadrul
unor facilităţi puse la dispoziţie de Fond, un membru poate împrumuta cumulativ pană la de 4 ori
cota subscrisă numai pe baza unor programe de reformă ale ţării în cauză, care să demonstreze
capacitatea acesteia de a depăşi dezechilibrele temporare în care se află.

Rolul pe care-l joacă FMI în susţinerea procesului dezvoltării derivă din funcţiile pe care
acesta le are. Această instituţie este principalul for pentru coordonarea şi supravegherea
politicilor monetare şi fiscale internaţionale. Totodată, FMI s-a implicat activ şi în procesele de
reformă din ţările aflate în tranziţe, această instituţie având un rol determinant în asigurarea unui
dialog fructuos în vederea analizării problemelor cu care se confruntă aceste ţări şi stabilirii celei
mai adecvate strategii pentru soluţionarea acestor probleme.

Cu toate eforturile depuse în plan internaţional pentru creşterea rolului asistenţei financiare
oficiale, acordată pe cale multilaterală, ponderea acesteia în totalul sumelor transferate către
ţările în dezvoltare nu reprezintă decât 20% dintre care doar 14% sunt acordate în condiţii de
favoare. Cum resursele FMI sunt, practic, limitate la cotele părţi ale membrilor, împrumuturile
fiind proporţionale cu aceste cote părţi, creditele FMI deţin doar 3,5% din totalul asistenţei
financiare externe către ţările în dezvoltare.15

2.1.3 Formele de finanţare practicate de FMI

Tragerile ordinare. Misiunea FMI, în calitatea sa de instituţie financiară internaţională, este

de a furniza membrilor săi, la cerere, moneda altor membri: se cumpără deci monedă convertibilă
cu monedă naţională. Tragerile ordinare presupun mai multe tranşe, dintre care prima poartă
numele de tranşa de rezervă, iar următoarele sunt tranşe de credit: tragerile în cadrul tranşei de
rezervă, se acordă automat, fără condiţionări.16

15
Voinea, Gheorge, Mecanisme si tehnici valutare si financiare internationale, Ed. Sedcom Libris, Iasi, 2014,
pag. 87
16
Idem
15
 Dimensiunea lor este determinată de ponderea DST sau a devizelor convertibile în totalul
cotei-părţi a ţării în cauză. Aceste drepturi de tragere figurează în rezervele monetare a statelor
membre.Tragerile în cadrul tranşelor de credit au un regim diferit. În primul rând ele nu mai sunt
necondiţionate şi folosirea lor este însoţită de îndeplinirea unor condiţii economice, al căror grad
de constrângere creşte odată cu folosirea tranşelor superioare. O ţară recurge la astfel de trageri
atunci când şi-a epuizat drepturile de tragere în cadrul tranşei de rezervă. Există patru tranşe de
credit, reprezentând, în ordine, 125, 150, 175 şi 200 % din cota – parte a ţării în cauză. Prima
tranşă este liberalizată; începând cu cea de a doua, condiţiile devin tot mai dificile. Cu cât
cererile de trageri vizează tranşe superioare, cu atât mai mari vor fi justificările ce trebuie aduse,
precum şi controlul exercitat de Fond. Totodată, creşte şi dobânda aferentă.

Acest tip de trageri se derulează, de regulă, în baza unui acord stand-by.17 Aranjamentele

stand-by - sunt destinate ţărilor aflate în dificultate privind implementarea unor programe de
reformă economică şi constau în deschiderea unor linii de credit pe termen mediu pentru
echilibrarea balanţelor de plăţi. Perioada de acordare a împrumutului este 12 – 18 luni, iar
perioada de rambursare a creditului este între 2 ani şi 3 luni – 4 ani, cu posibilităţi de extindere
pană la 10 ani.

Dobânda aferentă este dobânda standard percepută de FMI, la care se adaugă, atunci când
este cazul, comisioane de serviciu sau penalităţi. Prin folosirea sistemului de trageri, suma totală
în monedă convertibilă, posibil a fi cumpărată de către o ţară membră în schimbul monedei
naţionale, poate ajunge pană la dublul cotei sale de subscripţie. Această limită statutară privind
folosirea resurselor FMI poate fi ridicată doar prin derogare, prevăzută în statutul FMI. Plafonul
poate ajunge pană la 600% din cotă, în cazul în care se cumulează şi efectul altor facilităţi de
creditare. Plafonul poate depăşi această limită, atunci când sunt luate în considerare criterii de
strictă urgenţă, cum a fost cazul Mexicului în 1995 sau al ţărilor sud-asiatice în 1997.18

Politica de creditare cuprinde şi următoarele facilităţi de finanţare: facilităţi de finanţare

compensatorii, care au fost introduse în 1963 pentru a acorda asistenţă ţărilor care au cunoscut

17
Turliuc V.,Boariu Angela,Stoica Ovidiu,Cocris V.,Dornescu V.,Chirlesan D. – Moneda si credit ,Ed.
Economica Bucuresti, 2005, pag 36
18
Stoica,Victor; Deaconu, Petre – Bani si credit.Banii.Teorii monetare. Administrarea banilor si politica
monetara, Ed. Economica, Bucuresti, 2003, pag 48
16
atât o cădere bruscă a câştigurilor din exporturi, cât şi o creştere neaşteptată a costurilor la
importurile de cereale din cauza fluctuaţiei preţurilor mondiale la anumite mărfuri. Termenele de
acordare a împrumutului şi de rambursare a creditului sunt aceleaşi ca în cazul aranjamentelor
stand-by, excepţie în acest caz făcând neperceperea de comisioane sau penalităţi. Facilităţi de
finanţare a stocurilor tampon, care permite ţărilor în dezvoltare care stochează produse primare
în scopul reducerii ofertei de pe pieţele internaţionale să aplice o tranşă suplimentară de credite
de pană la 25 % din cotele lor părţi, cu condiţia ca aceste stocuri tampon să fie constituite
conform principiilor O.N.U., care trebuie să guverneze relaţiile interguvernamentale.

Facilităţi de finanţare extinsă – introduse în 1974, în scopul ajutorării ţărilor care se

confruntă cu grave dezechilibre ale balanţei de plăţi ca urmare a aplicării unor reforme
fundamentale defectuoase în structura lor economică. Perioada de acordare a împrumutului se
întinde pe 3 ani, iar perioada de rambursare este de 4 – 7 ani. Facilităţi de transformare
sistemică– introduse cu scopul de a asigura asistenţă financiară ţărilor membre care se confruntă
cu dificultăţi severe datorită tranziţiei la sistemul economiei de piaţă. Pentru a obţine
împrumuturile dorite, ţările solicitante trebuie să ataşeze la cererea de obţinere a împrumutului şi
un document în care să descrie obiectivele de politică economică, estimări macroeconomice,
măsuri fiscale, monetare şi valutare ce urmează a fi implementate în perioada acoperită de
această facilitate. Facilitatea de prevenire a crizelor a fost creată în 1998 pentru a sprijini ţările
confruntate cu o iminentă criză valutar-financiară19.

Facilităţi de finanţare acordate de F.M.I.

Tabel 10.3 Facilităţi de Doban Rambursarea creditelor

finanţare zi Term Am Rate
en anare a

19
Bălăceanu, Cristina, Instituţii Financiare Internaţionale, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2007, pag 66
17
 obligatoriu plăţii
(ani) (ani)

Aranjament stand-by Rata 3-5 2 - Trimestrial

dob.DST + 4
comisioane/
penalităţi

Facilităţi de finanţare Rata 4 - 4 - Semestrial

extinsă dob.DST + 10 7
comisioane/
penalităţi

Facilităţi de finanţare Rata 3-5 2 - Trimestrial

compensatorii dob.DST 4

Asistenţă de urgenţă Rata 3-5 - Trimestrial

dob.DST

Facilităţi de transformare Rata 2–3 2 Semestrial

sistemică dob.DST +
comisioane/
penalităţi

Facilităţi de creditare 0,5 % 5 -10 - Semestrial

privind reducerea sărăciei anual

(PRGF)

Ţinând cont de anumite circumstanţe economice şi politice, FMI acordă împrumuturi

membrilor săi, în următoarele condiţii: ţările cu un venit naţional redus pot primi credite de la
FMI cu o rată a dobânzii concesională în condiţii de creditare privind reducerea sărăciei.
Împrumuturile non-concesionale provin direct de la patru surse principale: aranjamentele de tip

18
standby, facilităţi de finanţare extinsă, facilităţi de transformare sistemică şi facilităţi de finanţare
compensatorii.20

Totodată, FMI asigură asistenţă de urgenţă ţărilor afectate de dezastre naturale sau situaţii
post conflict, în asemenea cazuri percepând o rată a dobânzii concesională. Cu excepţia PRGF,
toate facilităţile de finanţare sunt stabilite în funcţie de raţă medie a dobânzii, calculată în funcţie
de raţă dobânzii DST care se stabileşte, săptămânal, pe baza mediei ponderate a împrumuturilor
pe termen scurt reprezentative ale ţărilor a căror monedă constituie coşul de evaluare a DST-
urilor. La 31 august 2005, rata de schimb a fost de 3,91%.21
2.1.4 Asistenţa tehnică a Fondului Monetar Internaţional

Asistenţa tehnică acordată de F.M.I. statelor membre reprezintă o parte importantă a

activităţilor acestuia. Asistenţa este oferită în domenii variate, cum sunt: politicile fiscale,
monetare, balanţa de plăţi, sistemul bancar etc. Diversificarea asistenţei financiare în ultima
perioadă este tot mai accentuată şi se concretizează în22:

20
DOGAN, M., PELASSY, D.,  Economia mixtă jumătate capitalistă,  jumătate socialistă, Bucureşti, Editura
Alternative, 2012, pag. 209
21
Ivanciu Nicolae Valeanu, Istoria Economiei Politice, Editura Didactica si Pedagogica , Bucuresti, 1992,
pag. 61
22
CONSTANTINESCU, N. N., Dileme ale tranziţiei la economia de piaţă, Bucureşti, Editura AGER-
Economistul, 2013, pag. 41
19
 Asistenţa tehnică reprezintă aproximativ o cincime din bugetul operational al FMI.
Finanţarea asistenţei tehnice se face atât din resurse interne cât şi externe, cele din urmă
reprezentând fonduri din partea donatorilor bilaterali şi multilaterali.23

2.1.5 Asistenţa financiară a Fondului Monetar Internaţional

Asistenţa financiară acordată de către F.M.I. are drept beneficiare statele membre care se
confruntă cu dificultăţi în echilibrarea balanţei de plăţi. Această asistenţă constă în acordarea
dreptului de a cumpăra cu moneda naţională o monedă străină, cu obligaţia de răscumpărare a
monedei naţionale într-un anumit interval de timp, la un preţ mai mare, diferenţa de preţ
constituind costul operaţiunii.

Ţările membre ale Fondului Monetar Internaţional au următoarele drepturi: de a efectua

tranzacţii şi operaţii cu Fondul Monetar Internaţional, tranzacţiile se referă la schimburi de active
monetare, iar operaţiile reflectă utilizările sau încasările de active monetare de a cumpăra sume
în valute liber utilizabile sau în DST în schimbul unor sume echivalente în monedă naţională în

23
Turliuc V.,Boariu Angela,Stoica Ovidiu,Cocris V.,Dornescu V.,Chirlesan D. – Moneda si credit ,Ed.
Economica Bucuresti, 2005, pag 45
20
vederea echilibrării balanţei de plăţi,24 de a participa la adoptarea deciziilor în cadrul FMI. poate
să primească alocaţii de drepturi speciale de tragere. de a adera la Banca Internaţională pentru
Reconstrucţie şi Dezvoltare. Conform statutului FMI aranjamentul Stand-by exprimă o decizie a
FMI prin care o ţară membră are dreptul să cumpere o sumă într-o valută din contul de resurse
generale până la un nivel specificat în programul aprobat şi în cadrul unei perioade determinate.25

F.M.I. are ca principală funcţie creditarea temporară a deficitelor balanţelor de plăţi pe

termen scurt, prin mijloace de restrângere a cererii interne, cunoscută sub denumirea de politică
de austeritate. Cumpărarea de monedă străină de către o ţară membră, echivalentă cu primirea
unui împrumut, poartă denumirea de tragere. Sistemul specific F.M.I. de acordare a creditelor
este Sistemul tragerilor. Tragerile se efectuează în tranşa rezervei şi în alte patru tranşe de credit.

Prima tranşă se acordă pe baza cererii prezentate de către ţara respectivă. Pentru acordarea
următoarelor tranşe, ţara care solicită ajutorul financiar trebuie să adopte un program politic
24
Stoica,Victor; Deaconu, Petre – Bani si credit.Banii.Teorii monetare. Administrarea banilor si politica
monetara, Ed. Economica, Bucuresti, 2003, pag 59
25
Asociaţia Societăţilor Financiare din România – Statistici de piaţă
21
elaborat în colaborare cu F.M.I. Pentru tranşele de credit ordinare, FMI percepe un comision care
se situează sub nivelul dobânzii practicate pe piaţă. Rambursarea creditului se face într-un
termen de cel mult cinci ani de la data la care a fost efectuată cumpărarea.

Creditele din această categorie suntcunoscute sub numele de: aranjamentul de credit stand-
by26 are o durată de 12 – 18 luni, tragerile fiind eşalonate trimestrial, iar eliberarea lor este
condiţionată de îndeplinirea criteriilor de performanţă şi efectuarea periodică a unei revizuiri a
programului. Rambursarea se face după expirarea unei perioade de graţie de 3 şi ¼ ani, într-un
termen care să nu depăşească 5 ani de la cumpărare. Pentru a beneficia de această finanţare, o
ţară trebuie să îndeplinească criterii de performanţă referitoare la: nivelul minim al rezervelor,
cuantumul şi scadenţa datoriilor pe termen mediu şi scurt, plafoane pentru credit şi neaplicarea
de restricţii asupra plăţilor şi transferurilor curente. Facilitatea extinsă a Fondului27 sprijină
programele pe perioade de 3 – 4 ani, în special pentru ţările în curs de dezvoltare. Are ca scop
depăşirea dificultăţilor balanţelor de plăţi, care au la bază probleme macroeconomice şi
structurale ale producţiei, comerţului sau preţurilor. Limita cumulative pentru această finanţare
este de 300%. Avantajele ţărilor care contractează împrumuturi la F.M.I. sunt semnificative:
nivelul dobânzii percepute de F.M.I. Faptul că acordarea unui împrumut de către Fond este
considerată de către piaţa financiară internaţională ca o confirmare a bonităţii ţării respective,
ceea ce echivalează cu atragerea de noi împrumuturi de pe această piaţă. Pe lângă aceste
avantaje, trebuie evidenţiat că programele de ajustare ale F.M.I. au propriile lor costuri. Din acest
motiv programele convenite cu fondul sunt adesea criticate, mai ales atunci când au efecte
negative asupra populaţiei sărace.

26
Stoica,Victor; Deaconu, Petre – Bani si credit.Banii.Teorii monetare. Administrarea banilor si politica
monetara, Ed. Economica, Bucuresti, 2003, pag 90
27
Turliuc V.,Boariu Angela,Stoica Ovidiu,Cocris V.,Dornescu V.,Chirlesan D. – Moneda si credit ,Ed.
Economica Bucuresti, 2005, pag 23
22
 3 CAPITOLUL 2 STUDIU DE CAZ: SPRIJINUL ACORDAT DE FMI
STATELOR MEMBRE. ACORDURILE STAND-BY
România a devenit membră a FMI în decembrie 1972, când celelalte ţări socialiste
manifestau o atitudine rezervată faţă de activitatea acestei instituţii pe motiv că unele obiective
urmărite de FMI, ca şi unele instrumente utilizate de acesta erau considerate ca fiind
incompatibile cu conducerea pe bază de plan a economiei. Cota de participare a Romaniei la FMI
se ridică la 1 030,2 milioane DST sau 0,48% din cota totală. România deţine 10 552 voturi,
reprezentând 0,49% din total. În cadrul FMI, România face parte din grupa de ţări care include:
Olanda, Ucraina, Israel, Cipru, Moldova, Georgia, Armenia, Bulgaria, Bosnia şi Herţegovina,
Croaţia, Macedonia, Muntenegru. Grupa de ţări este reprezentată în Consiliul executiv al FMI de
un director executiv olandez - domnul Age Bakker. Guvernatorul României la FMI este domnul
Constantin Mugur Isărescu, Guvernator al Băncii Naţionale a României.

3.1 Drepturile şi obligaţiile României ca ţară membră a FMI

În urma aderării la FMI, România a obţinut următoarele drepturi: dreptul de a obţine
credite în regim normal sau ca facilităţi. Începând cu anul 1990, România a beneficiat de
facilităţi sub forma tragerilor curente, acordurilor stand-by, finanţărilor compensatorii şi a
facilităţilor de transformare sistematică. Dreptul de a obţine credite în monedele altor ţări
membre sau în DST din resursele generale ale Fondului, în schimbul unei sume în moneda
naţională, în condiţii mult mai avantajoase decât cele ale pieţei, fiind obligată să respecte în
schimb o serie de condiţii impuse de FMI tuturor ţărilor membre aflate în postura de debitor faţă
de Fond. Dreptul de alocări de DST în cazul unor noi emisiuni de DST. 28 Datorită faptului că
FMI a întrerupt emisiunile de DST începând din 1972, România nu a putut beneficia de astfel de
alocări decât începând cu anul 1979. Dreptul de participare la luarea deciziilor în cadrul FMI.
România deţine un număr de voturi corespunzător cotei sale de participare, iar acest drept de vot
se exercită prin intermediul unui grup format din 12 ţări, grup condus de reprezentantul Olandei,
care reprezintă şi interesele ţării noastre în Consiliul Executiv al FMI. Dreptul de aderare la
BIRD şi la filialele sale.29
28
Drăgoescu, Elena, Fondul Monetar Internaţional, Editura „Dimitrie Cantemir”, Târgu-Mureş, 2009, pag
178
29
Brezeanu, Petre, Organisme financiare Internaţionale, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2013, pag 190
23
 În urma aderării la FMI, ţara noastră şi-a asumat şi o serie de obligaţii, şi anume:
subscrierea şi vărsarea cotei-părţi de capital. Convenirea cu FMI a unui curs reprezentativ al
leului faţă de dolarul american. Să nu aplice restricţii asupra efectuării plăţilor curente în relaţiile
economice internaţionale. Să se consulte cu FMI şi să colaboreze cu celelalte ţări membre. Să
furnizeze informaţii cu caracter economic şi financiar privitoare la deţinerile oficiale de aur şi de
mijloace de plată internaţionale, evoluţia importurilor şi a exporturilor, balanţa de plăţi,
investiţiile străine, cursul de schimb şi altele.

3.2 Acordurile stand-by între România și FMI în perioada 1990-2010

Începând cu 1972, România a folosit resursele F.M.I în unsprezece ocazii ca suport
financiar pentru programele economice ale guvernului semnate în anii 1975, 1977, 1981, 1991,
1992, 1994, 1997, 1999, 2001, 2004 şi 2009. Trebuie menţionat că fiecare din cele şapte
acorduri stand-by semnate de România după anul 1990 prevedea împrumuturi de cel mult până
într-un miliard de dolari, eşalonate pe doi, trei sau chiar patru ani, condiţionate de îndeplinirea
unor parametri economici de către guvernul României, primind de cele mai multe ori doar prima
tranşă. Diferenţele semnificative dintre cuantumul creditului aprobat şi suma trasă efectiv s-au
datorat atât condiţiilor severe impuse de Fond la acordarea unei noi tranşe din acord, cât şi
nerespectării de către România a programului de reformă.

Primul acord stand-by al României cu FMI a fost aprobat pe 3 octombrie 1975 şi a fost
finalizat cu success pe 2 octombrie 1976, desfăşurându-se pe o perioadă de 12 luni, în care
România a primit 95 de milioane DST. Al doilea acord a fost semnat în septembrie 1977, a fost
finalizat în august 1998, dar România a primit 64,1 milioane DST. Cel de-al treilea acord, în
valoare de 1.102,5 milioane DST a fost încheiat pe 15 iunie 1981, însă a fost reziliat după 30 de
luni de la semnarea lui, pe 14 ianuarie 1984, după ce România a reuşit să tragă de la FMI sumă
de 817,5 milioane DST. De reţinut că până la sfârşitul anilor 1990, România nu avea datorii
externe nici faţă de celelalte state şi nici faţă de FMI, împrumuturile primite fiind achitate
eşalonat, în mai multe tranşe.

După 1990, relaţiile României cu F.M.I au cunoscut o îmbunătăţire permanentă, ca urmare

a eforturilor depuse de autorităţile române în acest sens. Începând cu anul 1991 a fost deschisă o
reprezentanţă permanentă la Bucureşti, care desfăşoară o gamă largă de activităţi în scopul

24
asigurării implementării de către autorităţile române a recomandărilor de politică economică ale
F.M.I de a menţine legături strânse între organele de conducere ale F.M.I şi autorităţile din
România, precum şi la asigurarea transparenţei politicilor F.M.I în România.

Încheierea acordurilor cu FMI după 1990 a fost o necesitate pentru România, care se
confrunta la acea vreme cu un deficit extern de circa 1,5 miliarde de dolari, aceste acorduri fiind
necesare în vederea soluţionării problemelor balanţei de plăţi şi procurării de capitaluri de pe
pieţele internaţionale. În prezent, majoritatea creditelor acordate de F.M.I se efectuează în baza
aranjamentelor „stand - by" încheiate de statele membre, acestea prezentând şi avantajul că,
pentru perioada convenită, condiţiile stabilirii tranşelor de credit se stabilesc o singură dată.

3.3 Analiza acordurilor de finanţare a României de către F.M.I în perioada

1990-2010
Conform tabelului de mai jos, ţara noastră a încheiat cu F.M.I în perioada 1990-2010 opt
acorduri stand-by.
Tabelul 1.Programe de imprumut de tipul Acord Stand-by în perioada 1990-2010

Tipul Data Data Suma Suma Trasă

Acordului Aprobării Expirării sau Aprobată (milioane SDR)
Rezilierii (milioane SDR)
Stand-by 04/11/91 04/10/92 380.5 318.1
Stand-by 05/29/92 03/28/93 314.0 261.7
Stand-by 05/11/94 04/22/97 320.5 94.3
Stand-by 04/22/97 05/21/98 301.5 120.6
Stand-by 08/05/99 02/28/01 400.0 139.75
Stand-by 10/31/01 10/15/03 300.0 300.0
Stand-by 07/07/04 07/07/06 250.0 0
preventiv (nefinalizat) 30
Stand-by 05/04/2009 03/15/2011 11443.0 6088

Sursa: http://www.fmi.ro/index.php?programs&lg=ro

30
Suma trasă este zero deoarece acesta a fost un Acord Stand-by preventiv (precautionary). Programul nu a
fost finalizat, numai prima evaluare fiind încheiată.

25
 Acord Stand-by aprilie 1991 – aprilie 1992

După 1989, primul acord cu Fondul a fost încheiat în aprilie 1991, pe o durată de 12 luni,
care a inclus şi trageri în cadrul facilităţii de finanţare compensatorie (împrumuturi acordate
ţărilor care fac dovada unui necesar financiar care să compenseze o scădere temporară a
încasărilor din exporturi sau o creştere temporară a volumului importurilor) pentru componenta
import de ţitei. Acesta a avut ca scop accelerarea reformei economice proces demarat in 1990, şi
a fost orientat în special pe reforma sistemului financiar-bancar şi conturarea unui cadru
legislativ şi instituţional specific economiei de piaţă.
Suma aprobată a fost de 380,5 DST, memorandum-ul încheiat cu guvernul român vizând
o stabilizare graduală a economiei, prin liberalizarea treptată a preţurilor, reducerea inflaţiei,
devalorizarea cursului de schimb şi introducerea unei rate de schimb flotante, eliminarea
dobânzilor real-negative, instituirea unor impozite şi taxe corelate cu veniturile încasate,
stimularea procesului de economisire şi a investiţiilor.
Efectele pozitive urmărite nu au fost la nivelul aşteptărilor: consumul de materii prime şi
energie a fost încurajat în continuare prin menţinerea unor preţuri scăzute, nerealiste, ritmul
economisirii şi al investiţiilor interne a scăzut, volumul producţiei interne şi-a continuat declinul,
iar rata de schimb oficială a leului faţă de dolarul american a fost supraevaluată, o situaţie mai
bună inregistrând-o doar volumul investiţiilor străine directe, care a cunoscut o oarecare creştere.
Acordul stand-by mai 1992-martie 1993

În mai 1992 a fost încheiat un alt acord cu FMI, pe o durată de 10 luni, pentru o sumă de
314 milioane DST, care a inclus încă o facilitate de finanţare compensatorie pentru importul de
ţitei. Acest aranjament a avut ca obiective macroeconomice încheierea mişcării corective a
preţurilor şi liberalizarea cursului de schimb al leului, diminuarea inflaţiei, menţinerea deficitului
bugetar la un nivel ce poate fi finanţat fără consecinte inflaţioniste, stoparea declinului economic
şi redresarea poziţiei externe a ţării prin ameliorarea situaţiei balanţei de plăţi externe şi creşterea
rezervelor valutare.

La fel ca şi în cazul primului acord de după 1990 , şi în cadrul celui de-al doilea au fost
respectate obiectivele cantitative doar în primele trei trimestre de aplicare. Neîndeplinirea
obiectivelor ambelor aranjamente s-a datorat unui complex de factori nefavorabili, atât interni cât

26
şi externi, printre cei mai importanţi putând fi menţionaţi întârzierea procesului de privatizare şi
restructurare a economiei, inexistenţa unei legislaţii cu privire la proprietatea individuală,
liberalizarea preţurilor şi a comerţului fără înfiinţarea unor instituţii care să reglementeze relaţiile
de concurenţă, liberalizarea salariilor fără asigurarea corelării lor cu productivitatea muncii,
ratele înalte ale dobânzilor, care au descurajat investiţiile, supraevaluarea cursului de schimb al
monedei naţionale, indisciplina financiară etc. Acordul stand-by mai 1994-aprilie 1997

Pe 11 mai 1994, guvernul de atunci a încheiat un nou acord în valoare de 320,5 milioane
DST. Acordul a fost reziliat pe 22 aprilie 1997 (data la care a fost aprobat un nou acord stand-by
cu F.M.I). Din suma totală, la acel moment au fost traşi 94,3 milioane DST.

Valoarea creditului prezenta mai puţină importanţă ceea ce se urmărea era promovarea
lansării noii emisiuni de obligaţiuni guvernamentale Samurai şi Eurobond din 1996. În timp ce
succesul emisiunii de obligaţiuni a depăşit aşteptările tuturor, România nu a reuşit să
îndeplinească condiţiile stabilite prin acordul stand-by.

Deficitul comercial semnificativ din 1995, volumul limitat al rezervelor statului, la care se
adăuga criza Dacia Felix, au erodat încrederea populaţiei în moneda naţională. La începutul
anului 1996, Banca Naţională a fost nevoită să suspende licenţa de dealer a tuturor băncilor, cu
excepţia a patru bănci comerciale. Ulterior, rata de schimb s-a mai stabilizat. Cu toate acestea, în
iunie 1996 F.M.I a suspendat programul iniţiat datorită neîndeplinirii condiţiilor prevăzute.
Succesul emisiunii de obligaţiuni a determinat autorităţile să acorde mai puţină importanţă
celorlalte obiective.
Aranjamentul a inclus şi o facilitate de transformare sistematică. 31Măsurile de reformă,
parţial atinse, au vizat stabilirea unei rate a dobânzii real-pozitive, devalorizarea substanţială a
cursului valutar oficial, controlul şi reducerea inflaţiei, stabilirea unor obiective cantitative clare
în domeniul privatizării şi de restructurare a sistemului financiar-bancar.
În 21 decembrie 1995 Fondul Monetar International a aprobat o cerere a guvernului
român de a se prelungi acordul stand-by până în aprilie 1997, şi pentru a mări suma disponibilă

31
aceste facilităţi sunt acordate ţărilor aflate in tranziţie, care se confruntă cu dificultăţi în echilibrarea
balanţei de plăţi.
27
în cadrul acestuia , în sprijinul politicilor de reformă structurală de ajustare din România .
4.Acord Stand-By Aprilie 1997- Mai 1998

Acest acord cu FMI a fost aprobat pe data de 22 aprilie 1997 pe o perioadă de 13 luni şi
pentru o sumă de 301,5 milioane DST, care urma sa fie trasă în 5 tranşe trimestriale. Programul
economic aprobat viza atingerea unor obiective importante: liberalizarea pieţei valutare şi a
preţurilor utilităţilor, menţinerea deficitului bugetar la un nivel rezonabil (4,5%), creşterea
rezervelor BNR, sistarea creditelor discreţionare, reducerea ratei inflaţiei etc. Neîndeplinirea
obiectivelor asumate de guvernul român a condus la atingerea unor performanţe slabe atât la
nivel micro cât şi macroeconomic.
Programul economic pentru 1997-1998, susţinut de creditul stand-by, vizează o scădere a
deficitului extern de cont curent de la 6,6 % în 1996 la 4,5 % din PIB, în 1997, şi o reducere
puternică a ratei lunare a inflaţiei până la sfârşitul anului 1997 la circa 2 %, de la o rată lunară de
10 % la sfârşitul anului 1996.
Programul a avut în vedere o politică flexibilă a cursului de schimb, în cazul în care
cursul de schimb va fi determinat de cererea şi oferta pe piaţa interbancară pentru schimb valutar.
Politica monetară a fost puternic înăsprită şi a fost ghidată în primul rând de către o ţintă de
rezervă de bani. Acord Stand-by August 1999 - Februarie 2001
A fost aprobat pe data de 5 august 1999 pentru suma de 400 milioane
DST(aproximativ 535 milioane USD sau 39% din cota) pentru a sprijini programul de reformă şi
stabilizare economică al guvernului României. Erau vizate atunci diminuarea deficitului de cont
curent, scăderea inflaţiei, consolidarea fiscală şi restricţionarea creşterii salariilor, creşterea
rezervelor valutare ale BNR, reducerea pierderilor intreprinderilor publice şi implicarea mai
puternică a pieţei de capital în procesul de atragere a capitalurilor străine.
În 1999, autorităţile din România şi-au reînnoit eforturile de a corecta gravele
dezechilibre economice şi slăbiciunile structurale persistente. Împrumutul a fost pus la dispoziţie
în patru tranşe iar prima tranşă, eliberată în august 1999 a fost în valoare de 53 milioane DST
(aproximativ 71 milioane USD).
Încheierea primei revizuiri a programului, prevăzută iniţial pentru octombrie
1999, a fost întârziată în mod considerabil - mai ales datorită derapajelor în implementarea şi
formularea politicii în pofida remarcabilelor schimbări în poziţia externă a României. La

28
începutul anului 2000, autorităţile au conceput şi au început implementarea unui program pentru
anul în curs care a constituit baza formulării unei cereri de derogare pentru neîndeplinirea unor
criterii de performanţă şi pentru finalizarea primei revizuiri a programului. Astfel, România a
putut să tragă echivalentul a 87 milioane DST (aproximativ 116 milioane USD) de la F.M.I. În
urma şedinţei Consiliului Director din iunie 2000, dl. Fischer, Director General Adjunct, a
declarat că: "De la jumătatea lui 1999, s-a înregistrat o îmbunătăţire semnificativă în poziţia
externă a României ca răspuns la politicile consolidate ce au fost introduse pentru a evita şi
preveni o criză financiară. Drept consecinţă, s-a înregistrat o reducere semnificativă a
deficitului contului curent, o revenire puternică a exporturilor şi o imbunătăţire constantă a
rezervei valutare. Politicile consolidate care au generat aceste ajustări constituie baza pentru
reluarea creşterii economice şi reducerea inflaţiei." 32 În şedinţa sa din iunie 2000, Consiliul
Director al FMI a aprobat prelungirea acordului stand-by până la 28 februarie 2001, cu o
reeşalonare corespunzătoare a tranşelor.
Cu toate acestea, derapajele în implementarea politicilor referitoare la îndeplinirea criteriilor
de performanţă privind reducerea arieratelor şi limitarea fondului de salarii din sectorul bugetar
au împiedicat finalizarea celei de-a doua revizuiri a programului susţinut prin aranjamentul
stand-by. În consecinţă, aranjamentul stand-by a expirat la sfârşitul lunii februarie cu numai
doua tranşe disponibilizate în cadrul aranjamentului, însumând 140 milioane DST. Acord Stand-
by octombrie 2001-octombrie 2003

În octombrie 2001 a fost încheiat următorul aranjament cu F.M.I, în sumă de 300 milioane
DST. Programul a vizat susţinerea procesului de dezinflaţie şi menţinerea deficitului de cont
curent, concomitent cu accelerarea reformelor structurale şi întărirea perspectivelor de creştere
economică. Programul guvernului a vizat atunci susţinerea procesului de dezinflaţie şi
menţinerea deficitului de cont curent, concomitent cu accelerarea reformelor structurale şi
întărirea perspectivelor de creştere economică.

Odată cu semnarea acordului, Consiliul director al Fondului a recomandat României în

octombrie 2001 să continue eforturile destinate reducerii inflaţiei, punerea în practică a
programelor solide din domeniul fiscal şi al privatizării, precum şi reformele structurale, în
special în sectorul energetic. Împrumutul a fost eliberat în mai multe tranşe. Prima tranşă a fost

32
www.fmi.ro/index.php?programs&pid=2&lg=ro
29
eliberată imediat dupa aprobare, iar Guvernul a solicitat F.M.I-lui să acorde simultan
următoarele două tranşe.
În luna martie 2002, Executivul a remis conducerii F.M.I o scrisoare suplimentară
de intenţie pentru acordul stand-by, ce a inclus şi măsurile legate de creşterea veniturilor
bugetare, angajamentele Guvernului privind numărul de salariaţi şi fondurile de salarii din
sectorul bugetar, îmbunătăţirea gradului de colectare la utilităţi şi accelerarea procesului de
privatizare. În scrisoare se prevedea o creştere a preţului energiei electrice cu 14% de la 1 aprilie
şi un preţ al gigacaloriei de 20 de dolari incepând cu 1 iulie.
În vederea acordării tranşelor 2 şi 3 din acord, una dintre cerinţele din
acord a fost reducerea personalului din industrie cu 4.400 de angajaţi, precondiţie considerată
indeplinită de autorităţile române prin concedierile făcute de catre SNP Petrom, precum şi de
producătorii şi distribuitorii de energie şi sectorul minier.

În perioadele 10-21 februarie şi 14 iulie-1 august 2003, o misiune a F.M.I s-a aflat la
Bucureşti pentru a efectua împreună cea de a treia, respectiv cea de a patra examinare a derulării
programului înscris în Memorandum cu privire la politicile economice şi financiare ale
Guvernului României în perioada 2001-2002 care a stat la baza aprobării, la 31 octombrie 2001 a
aranjamentului stand-by. Din această sumă prima tranşă a fost trasă la 5 noiembrie 2001, în
valoare de 52 milioane DST,iar tranşele a II-a şi a III-a în valoare totală de 82,666 milioane DST
au fost trase cumulat la date de septembrie 2002.
Cerinţele F.M.I în domeniul politicii fiscal-bugetare pentru împrumutul acordat în
perioada 2001-2003 au vizat: susţinerea in continuare a procesului de reducere a inflaţiei,
îmbunătăţirea administraţiei fiscale; alocarea de fonduri suplimentare pentru investiţii publice şi
pentru susţinerea protecţiei sociale în vederea atenuării impactului creşterii preţului la energie şi
restructurării companiilor de stat.
În domeniul reformei sectorului energetic s-a cerut întărirea disciplinei financiare, prin
creşterea gradului de colectare a facturilor la utilităţi sau intreruperea furnizării de energie pentru
companiile care nu plătesc facturile, precum şi continuarea procesului de restructurare şi
privatizare. În domeniul privatizării a fost impusă accelerarea procesului de privatizare în special
a societăţilor cu număr mare de salariaţi, implementarea unor programe de restructurare a

30
companiilor cu pierderi pentru a le face mai atractive la privatizare; continuarea procesului de
privatizare a BCR.
În şedinţa din 25 aprilie 2003, Consiliul Executiv a aprobat şi prelungirea acordului
stand-by până la data de 15 octombrie 2003 şi eliberarea la 30 aprilie 2003, a celei de a IV-a
tranşe în valoare de 55,111 DST. În data de 15 octombrie 2003, Consiliul Executiv al F.M.I a
finalizat cea de a 4-a şi ultima examinare în cadrul aranjamentului stand by ceea ce a permis
eliberarea la 17 octombrie a ultimei tranşe. 7. Acord Stand-By 7 iulie 2004 -7 iulie 2006 Acesta
a fost încheiat în iulie 2004, de 250 milioane DST, fiind un acord stand-by de supraveghere
preventivă, care a cuprins angajamentele luate de România în privinţa politicilor
macroeconomice pentru perioada 2004-2006. Acesta a prevăzut accesul la fondurile F.M.I numai
în cazul apariţiei unor crize economice neprevăzute. În perioadele 25 ianuarie -8 februarie, 14 -
23 iunie şi 18 octombrie - 1noiembrie 2005, misiuni ale F.M.I s-au aflat la Bucureşti pentru a
efectua împreună cu autorităţile române cea de a doua respectiv cea de-a treia examinare a
derulării programului înscris în Memorandumul de politici economice şi financiare pentru
perioada 2004-2006.

Acordul a fost suspendat fără implicaţii financiare, nefiind necesară accesarea fondurilor în
2005, ca urmare a divergenţelor dintre F.M.I şi partea română cu privire la evaluarea
performanţelor şi a căilor de acţiune macroeconomică.

În cursul anului 2006, misiunea F.M.I condusă de Emamnuel van der Mensbrughe a
efectuat două vizite la Bucureşti, cu scopul de a analiza împreună cu autorităţile române :
evoluţiile economice din perioada 2004-2005 şi perspectivele pentru 2006, în contextul
consultării prevăzute de articolul IV din Statutul F.M.I. proiectul de buget pentru anul 2007 şi
evoluţia indicatorilor macroeconomici.

În poziţia comună a Guvernului, Băncii Naţionale a României şi F.M.I privind evaluarea

memorandumului stand-by se arăta că în ceea ce priveşte creşterea economică din România
aceasta era solidă, însă exista o preocupare comună faţă de posibilitatea unei creşteri rapide a
cererii agregate, ceea ce a creat la rândul ei o presiune asupra inflaţiei şi asupra obiectivelor
legate de situatia fondului curent.

31
 F.M.I considera că programul prezentat de autorităţile române oferea o bază solidă pentru
temperarea presiunilor excesive pe partea de cerere, care au apărut pe finalul anului 2004,
alimentate de creşterea rapidă a salariilor în termeni reali şi de creditul de consum aflat intr-o
expansiune puternică. Măsurile discutate au luat în considerare priorităţile imediate ale
autorităţilor şi necesitatea de a aloca în continuare fonduri pentru combaterea efectelor
inundaţiilor din 2005, precum şi pentru continuarea procesului de recalculare a pensiilor şi pentru
atenuarea efectelor majorării preţurilor la utilităţi pentru familiile cu venituri mici.
La 30 octombrie 2005 F.M.I a considerat că Acordul stand-by poate fi considerat
“deraiat”, deoarece, după prima analiză a Acordului, realizată în septembrie 2004, politicile
economice s-au relaxat şi, în pofida unor indelungate negocieri în cadrul celor de-a doua şi a
treia analize, nu s-a ajuns la nici un acord.
După expirarea ultimului Acord, în iulie 2006, colaborarea României cu F.M.I în
domeniul macroeconomic a continuat sub forma consultărilor anuale. Executivul şi
reprezentanţii Fondului Monetar International, au convenit în perioada 14-23 iunie 2005, asupra
unei scrisori suplimentare de intenţie în domeniul politicilor economice şi fiscale din perioada
2005-2006.

La 6 iulie 2006 s-a încheiat perioada de derulare a angajamentului stand-by de tip

preventiv.În aceste condiţii relaţia României cu F.M.I se bazează în special pe exercitarea de
către Fond a funcţiei de supraveghere, care se realizează prin analizarea anuală a evoluţiilor şi
politicilor economice, monetare, fiscale şi structurale în cadrul consultărilor conform Articolului
IV al Statutului FMI. În anul 2006 au fost rambursate către F.M.I. rate de credit în valoare de
113,6 milioane DST, şi s-au plătit dobânzi însumând 9,2 milioane DST dobânzi nete asupra
DST(alocări-disponibil). Acordul stand by 4 mai 2009-15 martie 2011
În data de 4 mai 2009, Consiliul Director al F.M.I aprobă un nou Acord stand-by
pe 24 de luni, în valoare de 11.44 milarde DST (12.95 miliarde EUR), ca parte a unui pachet
financiar internaţional care include alte 5 miliarde EUR prin facilitatea Uniunii Europene de
sprijinire a balanţei de plăţi, 1 miliard EUR prin programele DPL 33(Programul de Împrumuturi
pentru Politici de Dezvoltare) ale Băncii Mondiale şi 1 miliard de la alte instituţii
internaţionale.Totalul creditelor nerambursate la sfârşitul lunii octombrie 2009 se ridica la 6088

33
Loans for Development Policies
32
milioane DST. Guvernul României s-a angajat atunci să finalizeze în 2009 legea
sistemului unic de salarizare în sectorul public şi legea reformei sistemului public de pensii.
Executivul s-a angajat, de asemenea, să finalizeze legea sistemului unic de salarizare în sectorul
public până la finele lunii octombrie, legea responsabilităţii fiscale (care va limita numărul
rectificărilor bugetare) până la sfârşitul lunii noiembrie, iar legea reformei sistemului public de
pensii până la finalul anului 2009.
La 10 iunie 2009, FMI a dat publicităţii memorandumul tehnic
privind acordul cu România. Programul de sprijin prevede astfel cinci condiţionalităţi, referitoare
la evoluţia plafoanelor privind capitalul extern, cheltuielile guvernamentale, garanţiile
guvernamentale, interzicerea restanţelor la datoriile externe şi la datoria publică.
Prima tranşă de la UE, în valoare de 1,5 miliarde de euro-în valoare de
4,37 miliarde DST disponibilizată dupa intalnirea Comitetului a fost acordată în luna iulie.
Comisia Europeană a virat pe 12 martie 2010 suma de un miliard de euro
în contul Trezoreriei, reprezentând a doua tranşă din împrumutul acordat României, în valoare
totală de 5 miliarde de euro. Acordarea celei de-a doua tranşe către România vine după o
evaluare pozitivă a Comisiei cu privire la implementarea de către autorităţile române a
condiţiilor agreate în memorandumul tehnic de înţelegeri.
Următoarele patru tranşe trimestriale sunt condiţionate de finalizarea
următoarelor evaluări trimestriale începând cu 15 iunie 2010 şi sfârşind cu 15 martie 2011, vor fi
în sumă de 3,180 miliarde DST.
După aprobarea Acordului Stand - By în mai 2009 , presiunile asupra
cursului de schimb s-au mai diminuat, rezervele au crescut, marjele CDS (Credit Default Swap -
o măsură a costului asigurării riscului de intrare în faliment) s-au redus şi ratele dobânzii pe piaţa
internă au scăzut constant. Această situaţie a creat spaţiu pentru o reducere prudentă a ratei de
politică a băncii centrale şi a permis trezoreriei să extindă maturităţile şi să diminueze costurile
aferente împrumuturilor contractate de pe piaţa internă.

3.4 Acordul Stand-By 2011-2013

În februarie 2011, a fost solicitat de către România un program de asistență financiară
preventivă comun către UE şi FMI pentru a sprijini relansarea creșterii economice, cu accent pe
reformele structurale, îmbunătățind în același timp sustenabilitatea fiscală și consolidarea

33
stabilității financiare. Banca Mondială continua să acorde sprijin României prin cadrul
programului de împrumut pentru dezvoltare (DPL3) și suport pentru asistența socială și reforme
în sistemul sănătății.34

La data de 12 mai 2011, Consiliul Uniunii Europene a adoptat o decizie de a pune la

dispoziție asistență financiară de precauție, pe termen mediu, de până la 1,4 miliarde de euro
pentru România. Asistența UE pentru facilitarea României privind balanța de plăți (BDP) era
relaţionat cu sprijinul FMI, oferit prin intermediul unui acord stand-by (ASB), în valoare de
3.090 miliarde DST (aproximativ 3,5 miliarde de euro, 300% din cota FMI în România), aprobat
la 25 martie 2011, pe care autoritățile îl vor trata, de asemenea, ca fiind preventiv. Banca
Mondială continua să acorde sprijin statului român în valoare de 400 de milioane de euro în
cadrul programului de împrumut pentru dezvoltare și 750 de milioane de euro privind rezultatele
financiare din cadrul asistenței sociale și a reformelor din sistemul sănătății.35

În cadrul întâlnirii din 25 martie 2011, Consiliul Directorilor Executivi al FMI a admis
încetarea precoce a acordului precedent şi încheierea unui nou acord stand-by cu România, de tip
preventiv, pentru o perioadă de 24 luni. Noul acordul Stand-By de tip preventiv, încheiat de
România şi Fondul Monetar Internaţional, potrivit aprobării din martie 2011, a intrat în vigoare
la 31 martie 2011.36 Obiectivul acestui acord a fost de a continua procesul de consolidare fiscală
şi reformele structurale începute sub anteriorul program, pentru stimularea creşterii economice şi
a participării sectorului privat în economie. FMI a acordat României o linie de credit de 3090,6
milioane DST, iar la data de 20 martie 2013, acesta a anunţat continuarea până la data de 30
iunie 2013, a împrumutului oferit statului român.

34
http://www.mediafax.ro/economic/consiliul-director-al-fmi-va-discuta-noul-acord-cu-romania-pe-27-
septembrie-11351735
35
idem
36
Idem
34
 Fig. 3.1. Date generale despre Acordul Stand-By 2011-2013

Sursa: BNR

Obiectivul de a continua procesul de ajustare fiscală a fost atins, stabilind cadrul necesar că
România să iasă din procedura de deficit excesiv a UE. Stabilitatea macroeconomică și
credibilitatea politică au asigurat un progres de rating și un continuu acces pe piaţă. Au fost puse
în aplicare reformele pieței muncii pentru a crește flexibilitatea. Progresul a fost realizat prin
monitorizarea întreprinderilor de stat (IS) şi prin reducerea arieratelor și a fost inițiata
liberalizarea prețurilor la energie, dar agenda de reformă a ÎS rămâne incompletă, iar procesul de
reformă nu s-a maturizat încă.37

Nu toate cerinţele au fost îndeplinite de către România, de aceea Board-ul FMI a aprobat în
martie cererea autorităţilor române de prelungire cu trei luni a acordului, până la sfârştul lunii
iunie, astfel încât Guvernul să aibă timp să scadă şi mai mult arieratele şi să adopte măsuri de
îmbunătăţire a managementului întreprinderilor de stat.

Până la următoare reunirea board-ului FMI, autorităţile din România s-au angajat să
înfăptuiască mai multe condiţii preliminare, cum ar fi:38

37
http://www.bnr.ro/Fondul-Monetar-International-%28FMI%29--1447.aspx
38

35
 aprobarea unei ordonanţe de guvern care să includă definiţiile standard ale angajamentelor
pentru sistemul de control al angajamentelor;

aprobarea unei ordonanţe de guvern care să definească condiţiile de prioritizare pentru

proiectele de investiţii publice;

aprobarea unei ordonanţe de guvern de expansiune a bazei de contribuţii sociale prin

implementarea unei taxe obligatorii (contribuţie de sănătate) asupra veniturilor din chirii obţinute
de persoanele fizice, care să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2014;

autorizarea actualului consiliu interimar, în cadrul unei Adunări Generale a Acţionarilor

Hidroelectrica, să ia hotărâri corespunzătoare stipularilor legii 31/1990, căutând în acelaşi timp
să numească un consiliu profesionist în concordanţă cu ordonanţa privind guvernanţă corporativă
a întreprinderilor de stat;

clarificarea tratamentului fiscal al titlurilor de valoare Romgaz tranzacţionate pe bursele de

valori din străinătate şi adoptarea, dacă este cazul, a bazei legale necesare.

Până la sfârşitul anului 2013, Guvernul mai trebuia să realizeze mai multe criterii
structurale de referinţă:39

iniţierea publicării rapoartelor lunare privind arieratele şi măsurile corective implementate

de autorităţile centrale şi locale, pe unităţi, cu frecvenţă trimestrială (finele septembrie);

realizarea pachetului de bază în sănătate în cadrul anvelopei de cheltuieli existente ce va

defini şi aria de cuprindere a sectorului privat în sistemul sanitar în viitor (finele septembrie);

crearea proiecţiilor financiare pe termen mediu care să identifice just implicaţiile fiscale ale
proiectelor cu finanţare UE, incluzând necesarul de cofinanţare, corecţiile financiare şi
cheltuielile neeligibile (mijlocul lunii octombrie);

aprobarea, prin memorandum de guvern, a unei liste de proiecte importante şi prioritare, pe

baza condiţiilor de prioritizare, care să faciliteze realizarea bugetului pe anul 2014 (mijlocul lunii
octombrie);

lansarea unei oferte publice iniţiale pentru 15% din acţiunile pe care statul le are la
Romgaz (finele lunii noiembrie);
39

36
 desemnarea unui consiliu profesionist la Hidroelectrica potrivit prevederilor Ordonanţei
109/2011;

aprobarea legislaţiei privind obligaţiunile garantate (finele lunii noiembrie);

punerea în funcţiune totală a sistemului de control al acordurilor, susţinut de schimbările

legale şi procedurale necesare şi acoperirea cheltuielilor MFP şi a încă cel puţin unei alte unităţi
suplimentare de la nivel central şi de la nivel local (finele lunii decembrie).

Guvernul, în scrisoarea de intenţie trimisă FMI-ului, a promis că va vinde “majoritatea

portofoliului” de companii din subordinea Ministerului Economiei. Companiile energetice
controlate de Ministerul Economiei au fost transferate în 2013 din coordonarea ministrului
Varujan Vosganian în cea a ministrului delegat pentru Energie, Constantin Nită, care conduce
Departamentul pentru Energie. Ca şi rezultat al acestui transfer, Ministrul Economiei mai are
acţiuni totale, majoritare sau minoritare la companii precum Plafar, UM Cugir, Carfil, UM Sadu,
Romarm, Avioane Craiova, Romplumb, Şantierul Naval 2 Mai, Oltchim, Metrom, UM Mija,
Uzina Automecanică Moreni, Pirochim Victoria, Şantierul Naval Mangalia, IAR Braşov,
Romaero.40

Adiţional acestor privatizări, Guvernul şi-a dat cuvântul, în numeroase cazuri, fata de FMI
şi Comisia Europeană că va lista la bursă pachete minoritare din Romgaz (10%),
Nuclearelectrica (10%), Transgaz (15%) şi Hidroelectrica (10%). Nuclearelectrica, între 9 şi 20
septembrie 2013, a emis o ofertă prin care vrea să atragă fonduri nete între 272,8 şi 369,3
milioane RON (61,7- 83,5 milioane EUR). Firma de stat dorea să vândă 25,3 milioane de acţiuni
noi, care reprezentau 10% din capitalul social actual, la preţuri între 11,2 RON/ titlu şi 15 RON/
titlu. Emiterea unei oferte publice iniţiale privind pachetul majoritar de acţiuni avute de stat la
Electrică, după creşterea de capital, era programată pentru luna mai a anului 2014.41

La sfârşitul lunii iunie 2014 au fost estimate emiteri de oferte publice iniţiale pentru 15%
din acţiunile statului la Complexul Energetic Oltenia şi Hidroelectrica. Un pachet de 15% din
acţiunile statului la Transgaz Mediaş (TGN) a fost vândut pe bursă în luna aprilie 2013, printr-o
ofertă secundară, potrivit acordului României cu FMI.

40
http://www.mediafax.ro/economic/guvernul-a-promis-fmi-ca-vinde-majoritarea-companiilor-detinute-de-
ministerul-economiei-11340763
41
Idem
37
 La data de 17 septembrie 2013, premierul Victor Ponta a solicitat parlamentarilor acordul
pentru ca Guvernul să încheie cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană un nou
acord de tip preventiv, cu o finanţare în valoare 4 miliarde euro, aflată la dispoziţie, spunând că
spera ca acesta să fie ultimul acord încheiat de statul roman cu Fondul Monetar Internaţional.
Adiţional sumei disponibile de la FMI, acordul implica şi o facilitate de 2 miliarde EUR de la
Uniunea Europeană şi un împrumut în valoare de 1 miliard EUR de la Banca Mondială.42

42
Idem
38
 4 CONCLUZII
Colaborarea Romniei cu FMI a avut un rol important în implementarea unor programe de
reformă economică menite să asigure liberalizarea economiei, reducerea inflaţiei, scăderea
şomajului prin creşterea investiţiilor, creşterea producţiei, atragerea investiţiilor străine prin
liberalizarea pieţei de capital şi a fluxurilor monetare, restructurarea întreprinderilor nerentabile.
FMI a jucat un rol activ în procesul de tranziţie din România, condiţionând acordarea de
împrumuturi financiare de efectuarea unor reforme radicale în economia românească.

FMI poate fi considerat responsabil de realizarea tranziţiei în România şi în celelalte ţări

foste comuniste în măsura în care acestea au implementat programele de reformă în legătură
directă cu respectarea condiţionărilor impuse de această instituţie şi cu dezideratele proprii
fiecărei ţări privind reforma economică. Pentru România, relaţia cu FMI a fost uneori
controversată, atât ca urmare a lipsei de profunzime a reformelor promovate în ţara noastră în
diversele perioade ale tranziţiei, cât şi a rigidităţii FMI în ceea ce priveşte unele pachete de
programe propuse, inadecvate structurii economiei româneşti. Aşadar, consider că România ar
trebui să fie mult mai atentă pe viitor în respectarea obligaţiilor pe care şi le-a asumat ca ţară
membra a FMI şi îndeplinirea responsabilităţilor ce decurg din acordurile încheiate, pentru ca
astfel relaţiile cu FMI să devină mai bune.

În opinia mea, transformarea economică este un proces complex care impune crearea
instituţiilor necesare funcţionării unei economii concurenţiale de piaţă, adoptarea de programe de
reformă şi stabilizare macroeconomică prin care să se realizeze liberalizarea pieţei şi a
economiei. Aceste programe solicită sprijin şi asistenţă financiară din partea organismelor
financiare internaţionale, în special Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială.

Astfel, FMI a influenţat implementarea de programe de reformă cu scopul de a realiza

liberalizarea economiei, reducerea inflaţiei, scăderea şomajului prin creşterea investiţiilor,
creşterea producţiei, atragerea investiţiilor străine prin liberalizarea pieţei de capital şi a
fluxurilor monetare, restructurarea întreprinderilor nerentabile. După părerea mea, FMI a jucat
un rol activ în procesul de tranziţie, condiţionând acordarea de împrumuturi financiare de
efectuarea unor reforme radicale ale politicilor economice ale ţărilor foste socialiste, cu intenţia

39
de a canaliza o parte mai mare a resurselor şi activităţilor productive atragerii de surse de
finanţare externă prin deschiderea mai mare a economiilor naţionale spre economia mondială.

Un alt set de măsuri de reformă s-au axat pe liberalizarea preţurilor într-o primă etapă,
continuată cu liberalizarea pieţelor, a fluxurilor de capital. Aceste măsuri iniţiate în anii ’90 au
condus la importante dezechilibre economice şi sociale, din cauza inexistenţei condiţiilor
concrete specifice unei economii de piaţă, a lipsei mecanismelor care să absoarbă excesul de
lichidităţi existent în acel moment pe piaţă, capabile să creeze o alocare a resurselor economice
pentru adecvarea ofertei de bunuri economice la cererea solvabilă.

De asemenea, liberalizarea cursului de schimb şi a comerţului s-au realizat într-un moment

în care capacitatea de export era foarte redusă, în condiţiile în care pierduseră poziţia pe piaţa
externă, a relaţiilor cu partenerii tradiţionali, prin desfiinţarea CAER-ului, fără posibilitatea de a-
şi reface cota de piaţă într-un timp relativ scurt, neputând face faţă concurenţei mărfurilor străine,
competitive, măsuri ce au culminat cu deteriorarea echilibrului balanţei de plăţi externe,
respectiv creşterea îndatorării externe. Procesul de liberalizare graduală a preţurilor, demarat în
1990, nu a beneficiat de sincronizarea cu celelalte politici economice în prima parte a tranziţiei,
ceea ce a condus la întârzierea începerii restructurării economiei reale şi la proliferarea
indisciplinei financiare şi apariţia arieratelor inter-întreprinderi.

Cel de-al treilea set de măsuri de reformă pe care le-au avut în vedere programele FMI au
fost de natură structurală, respectiv privatizarea şi restructurarea sectorului de stat. Aceste măsuri
sunt cele mai importante după parerea mea deoarece pun în funcţiune întreaga economie odată cu
reabilitarea capacităţilor de producţie, ridicarea competitivităţii produselor şi a serviciilor prin
alocarea eficientă a resurselor, realizarea de investiţii, atât prin crearea unui cadru legislativ
menit să confere stabilitate şi siguranţă mediului de afaceri, cât şi prin crearea unui mediu fiscal
coerent, sustenabil şi consecvent, capabil de a mări baza de colectare a veniturilor bugetare, cu
rolul de a reduce şi elimina economia subterană. Liberalizarea comertului exterior s-a realizat
prin desfiinţarea licenţelor de import, renunţarea la sistemul contingentelor, eliminarea
subvenţiilor şi a restricţiilor care îngradeau exportul anumitor produse, chiar dacă aceste măsuri
nu erau în interesul ţărilor în tranziţie. După opinia mea, aceste măsuri de liberalizare erau
fundamentate doar în cazul în care ţările dispuneau de forţa economică necesară unei deschideri
totale faţă de pieţele externe, neexistând mecanismele care să le confere condiţii egale de
40
competiţie. Cu toate acestea, există avantaje ale liberalizării comerţului exterior, cum a fi
reducerea deficitului comercial, reducerea costurilor de producţie, de transfer, de tehnologie,
creşterea PIB. În România, liberalizarea prematură a pieţelor de capital în 1994 şi devenită
operaţională în 1995, a condus la accentuarea operaţiunilor speculative de capital, favorizând
transferul necontrolat al disponibilităţilor valutare în străinătate, acolo unde plasamentele sunt
mai avantajoase. Privatizarea şi restructurarea sectorului de stat au fost deosebit de lente, fie din
cauza mobilităţii reduse a mijloacelor de producţie, a capitalului şi a forţei de muncă, fie din
cauza lipsei de investitori strategici, capabili să gestioneze eficient ansamblul resurselor
economice aflate în patrimoniul sectorului de stat, fie din cauza grupurilor de interese ce au
întârziat aplicarea măsurilor de reformă.

Restructurarea sectorului de stat presupunea reducerea arieratelor şi a subvenţiilor

bugetare, creşterea competitivităţii interne şi externe, fluidizarea pieţei muncii, privatizarea
sectorului bancar, crearea cadrului legislativ menit să atragă investiţii străine directe. În acelasi
timp, reducerea inflaţiei în urma aplicării unor măsuri monetare şi fiscale restrictive, dar
nesusţinută de economia reală, a limitat accesul la alte surse indirecte de finanţare, de pe piaţa
financiară de capital, creându-se breşe în acordarea de scutiri şi de neplată a obligaţiilor
financiare. Toate acestea au contribuit la creşterea capacitaţii de îndatorare şi slăbirea poziţiei
investiţionale a României.

În prezent, România ar trebui sa îsi intensifice programele de restructurare a industriei

având ca scop creşterea producţiei şi a exporturilor, având în vedere îmbunătăţirea ofertei de
bunuri şi servicii în sectoare cheie ale economiei, nu numai în ţara noastră, cât si în Uniunea
Europeană : agricultura, turismul, industria de prelucrare a lemnului, industria software, domenii
în care deţinem un puternic avantaj competitiv, dar încă neexploatat eficient.

Fondul Monetar Internaţional s-a concentrat asupra realizării unei reforme fiscale în
România în stare să mărească fondurile bugetare şi să reducă deficitul bugetar. Cu toate acestea
rata impunerii fiscale a fost deosebit de ridicată, fără a conduce la creşterea veniturilor statului,
din cauza existenţei economiei subterane şi a corupţiei. Introducerea cotei unice de impozitare a
realizat o relaxare fiscală, dar a diminuat veniturile statului, necesitând apelarea la măsuri conexe
de reducere a deficitului bugetar, cum ar fi creşterea impozitelor indirecte, ca accize sau TVA,
ridicarea nivelului de impozitare la veniturile bancare, bursiere sau ale microîntreprinderilor.
41
Relaxarea fiscală este o masură de încurajare a muncii, dar trebuie coroborată cu nevoile
bugetare ale ţării, astfel încât să nu pericliteze alocarea de fonduri pentru implementarea
programelor structurale. După părerea mea, FMI este responsabil de realizarea tranziţiei în
România si în statele foste comuniste, în măsura în care acestea au implementat programele sale
de reformă, respectiv au asigurat aplicarea unei ecuaţii între asistenţa tehnico-financiară acordată
de FMI, respectarea condiţionării FMI şi realizarea dezideratelor proprii privind reforma.

Orice program derulat şi încheiat sub egida Fondului Monetar Internaţional este o notă
bună pentru ţara în cauză, aceasta fiind premiată de instituţiile de rating internaţionale, şi
reprezintă o modalitate de atragere a investiţiilor străine prin semnalele pozitive transmise
privind stabilitatea şi soliditatea mediului economic şi de afaceri. Pentru România, relaţia cu FMI
a fost deosebit de controversată, fiind atacată atât de guvern şi mediul de afaceri, cât si de
sindicate. În opinia mea, acest fapt se datorează lipsei de profunzime a reformelor aplicate de-a
lungul perioadei de tranziţie, însotite de o puternică pendulaţie între diverse interese ale
guvernelor ce s-au succedat în cei 15 ani de tranziţie, lipsite de o viziune unitară şi continuă a
procesului de tranziţie. De asemenea, se datorează şi rigidităţii FMI în ceea ce priveşte pachetele
de programe, neadecvate structurii economiei româneşti.

42
 5 BIBLIOGRAFIE
1. Angela Boariu, Dan Chirleşan, Vasile Cocriş, Valeriu Dornescu, Ovidiu Stoica, Vasile
Turliuc – Monedă şi credit, Ed. Universităţii Alexandru Ioan Cuza, Iaşi, 2007

2. Barbu, T.C., Boitan, I., Zilişteanu, I.R. (2008). “Optimizarea procedurilor bancare de
acordare a creditelor ipotecare”, suplimentul Revistei Economie teoretică şi aplicată,
nov. 2008

3. Basno Caesar, Darnac Nicolae, Floricel Constantin – Monedă, credit, bănci, Ed.
Didacrică şi pedagogică, Bucureşti

4. Bălăceanu, Cristina, Instituţii Financiare Internaţionale, Editura Pro Universitaria,

Bucureşti, 2007

5. Brezeanu P., Simon I., Novac E. L. – “Instituţii Financiare Internaţionale”, Ed.

Economincã, Bucureşti, 2013

6. Cerna S. - “Economie monetară internaţională”, Editura Universităţii de Vest,Timişoara,

2005

7. Constantin Floricel, Lucian Botea, “Tehnica plăţilor şi finanţărilor internaţionale”,

Editura Universitară Carol Davila, 2009

8. CONSTANTINESCU, N. N., Dileme ale tranziţiei la economia de piaţă, Bucureşti,

Editura AGER-Economistul, 2013

9. Dardac, Nicolae;Barbu, Teodora, Moneda, banci si politici monetare, Ed. Didactica si

Pedagogica, Bucuresti, 2013

10. Dănilă, N., Anghel, L.C., Radu, A.N., Bistriceanu, G., Boitan, I., Sinca, F.E. (2010).
Corporate Banking. Produse şi servicii bancare corporate, Editura ASE, Bucureşti

11. DOGAN, M., PELASSY, D., Economia mixtă jumătate capitalistă, jumătate socialistă,
Bucureşti, Editura Alternative, 2012

12. Drăgoescu, Elena, Fondul Monetar Internaţional, Editura „Dimitrie Cantemir”, Târgu-
Mureş, 2009

43
13. Gheorghe Voinea – Mecanisme şi tehnici valutare şi financiare internaţionale, Ed.
Sedcom Libris, Iaşi, 2004

14. Gill Jachand, La monnaie et son role dans l'economie, Ed.Dunod, 1995

15. Ivanciu Nicolae Valeanu, Istoria Economiei Politice, Editura Didactica si Pedagogica ,
Bucuresti, 1992

16. Lupu, Diana Viorica; Blanaru, Constantin Adrian, Moneda si credit, Ed. Sedcom Libris,
Iasi, 2013

17. Madan, B. K., „Ecouri de la Bretton Woods”, în „Finance and Development” nr. 2, iunie
2012

18. Michel Albert, Capitalism Contra Capitalism, Editura Humanitas, 1994

19. Monica Susanu, Tranzactii monetar-financiare internationale, Editura Europlus Galati,

2008

20. Patrick Lenain, “FMI-ul”, Editura C.N.I. “Coresi” S.A. , 2000 , p.33; Frédéric Teulon,
“Sistemul Monetar Internaţional”, Institutul European

21. Pepre Brezeanu, „Instituţii financiare internaţionale”, Editura Economică, 2005

22. Pocan I. M. - “Politicile monetare şi piaţa de capital din România” Ed. Economicã,
Bucureşti, 2005

23. R. Gilpin, “Economia mondială în secolul XXI. Provocarea capitalismului global”,

Editura Polirom, 2004

24. Rodica Milena Zaharia, “Economie mondială”, Editura ASE, 2004

25. Silviu Cerna, “Economie monetară şi financiară internaţională”, Editura Universităţii de

Vest, 2005

26. Stoica V., Deaconu P. – “Bani şi credit”, Ed. Economicã, Bucureşti, 2014

27. Stoica,Victor; Deaconu, Petre – Bani si credit.Banii.Teorii monetare. Administrarea

banilor si politica monetara, Ed. Economica, Bucuresti, 2003

28. Teodora Vasâlca-Cimpoi, „Atac pe linie de salarii, pensii şi ajutoare sociale”, în

„Evenimentul zilei”, 10 februarie 2011
44
29. Trandafiroiu D., Dumitru F. – “Economia mondialã”, ED. Bibliotheca, Târgovişte, 2014

30. Turliuc V., Cocriş V., Dornescu V., Boariu A., Stoica O., Chirleşan D. – “Monedã şi
credit”, Ed. Universitãţii “Alexendru Ioan-Cuza”, Iaşi, 2007

31. Vasile Turliuc,Vasile Cocris,Angela Roma, Ovidiu Stoica, Valeriu Dornescu, Dan
Chirlesan- Moneda si credit, Editura Universitatii “Alexandu Ioan Cuza”, Iasi,2013

32. Voinea G. - “Mecanisme şi tehnici valutare şi financiare” Ed. Sedcom Libris, Iaşi 2004

33. Voinea, Gheorge, Mecanisme si tehnici valutare si financiare internationale, Ed. Sedcom
Libris, Iasi, 2014

34. Vosganian, Varujan, Reforma pieţelor financiare din România, Editura Polirom, Iaşi,
1999

45