• Rezolvarea urgențelor în dentiția temporară presupune

cunoașterea morfo-fiziologiei dinților temporari, precum și

a fiziopatologiei fenomenelor pulpare și pulpo-parodontale
din această perioadă
• Dinții temporari nu trebuie priviți și cu atât mai mult
tratați ca dinți caduci și fără consecințe ulterioare
• Atât leziunile carioase, cât mai ales traumatismele dinților
temporari au consecințe uneori grave asupra dinților
 permanenți: tulburări în tiparul de erupție (oprirea
dezvoltării germenului DP, ectopii) și tulburări de
dezvoltare morfologice și structurale (hipoplazii de smalț,
dilacerări corono-radiculare)

Urgențele dinților permanenți imaturi cu apex deschis

necesită aprecierea gradului de reversibilitate al
afecțiunii pulpare, precum și stadiul de dezvoltare al
rădăcinii; diagnosticul și planul de tratament vor ține
cont de aceste elemente
• Tratamentul traumatismelor în dentiția permanentă
presupune următoarele condiții de rezolvare optime:
 operativitatea echipei medicale
 condiții și materiale optime de lucru
 aprecierea clinică și radiologică precisă a tipului de traumatism
și a stadiului de dezvoltare în care se află dintele
 educație informațională la nivelul populației cu privire la
gravitatea acestor traumatisme, condițiile de adresabilitate și
posibilitățile cele mai eficiente de tratament
 posibilitatea dispenzarizării și monitorizării acestor dinți pe
termen lung
• Definiția I.A.S.P. (International
Association for the Study of Pain)
a durerii - „o senzație și o
experiență senzitivă și
emoțională neplăcută, asociate
cu o leziune tisulară existentă/
potențială sau descrisă ca o
astfel de leziune" (Merskey,
1986)
• Uzual, durerea semnalează o
leziune tisulară prezentă sau
iminentă permițând prevenirea sau
 agravarea leziunii, având un rol
protector

• Durerea acută este asociată cu

afectarea țesuturilor sau cu
traumatisme recente cu debut și
durată
limitată
• Receptorii nociceptivi stimulați
transmit semnale spre nucleii senzoriali
ai creierului de la nivelul coarnelor
dorsale unde sunt modulați și
proiectați într-o arie de durere
specifică a cortexului cerebral
• La acest nivel, experiențele anterioare
și factorii psihologici modulează mai
departe interpretarea durerii
• Durerea cronică implică persistența prelungită a durerii,
frecvent dincolo de vindecarea țesuturilor și poate avea
loc în absența oricărei leziuni evidente și demonstrabile

• Durerea cronică, cu toate că apare frecvent în absența

stimulării periferice sau a leziunilor, este rezultatul
modificărilor din nucleii senzoriali ai coarnelor dorsale,
devenind o sursă nouă și independentă de durere
• Cel mai frecvent, urgențele dento-parodontale sunt reprezentate de
dureri acute oro-faciale cu origine dentară sau la nivelul mucoasei,
parodonțiului, musculaturii, oaselor, sinusuri, glande salivare sau
ATM
• Durerea dentară este cel mai frecvent întâlnită și se poate manifesta
sub diferite forme
• Se consideră că durerea dentară poate îmbrăca variate aspecte, astfel
încât atunci când pacientul acuză durere la nivelul regiunii oro-
faciale, în absența altor evidențe, se consideră ca aceasta este de
origine dentară
• Clasificarea durerii (Bell):
- durere somatică:
- superficială - profundă:
▪ viscerală (țesut pulpar, vase sanguine, glande salivare, mucoasă,
urechi)
▪ musculo-scheletală (ligament parodontal, articulații, musculatură
periorală)

- durerea neuropatică
- durerea psihogenă
• Durerea somatică
- poate fi apreciată ca o durere „fiziologică” ce implică un răspuns adecvat
stimulului (durerea dentară cu origine odontogenă este un exemplu de
durere somatică)
- durerea somatică superficială își are originea la nivelul tegumentelor
sau a mucoasei și poate fi localizată precis (durerea determinată de
prezența unei afte)
- durerea somatică profundă provine din structurile profunde, are un
caracter persistent și deprimant și nu poate fi localizată precis
- durerea somatică profundă musculo-scheletală își are originea la nivel
osos, articular sau ligamentar, fiind intim legată și direct proporțională
cu funcția biomecanică; sursa durerii este localizabilă
- durerea viscerală își are originea în țesuturi precum: vase, glande, tract
intestinal și nu este percepută până când pragul durerii nu este atins;
durerea viscerală este difuză și dificil de localizat
• Durerea neuropatică
- algie apărută ca o consecință directă a lezării
sau modificărilor patologice survenite la nivelul
sistemului nervos periferic sau central
- nevralgia trigeminală este un exemplu de
durere neuropatică
 • Durerea psihogenă
- se caracterizează prin constanță și cronicitate, dureri
fără o cauză aparentă
- este bilaterală, migratorie, cu manifestări
necaracteristice și un răspuns neașteptat la tratament

• Durerea dentară
- Pulpa dentară este compusă din componente celulare (odontoblaste,
fibroblaste, macrofage, celule dendritice, limfocite și mastocite),
vasculare, neurale și fibrilare
- Componentele celulare posedă funcții protective și reparatorii

- Când pulpa este expusă stimulilor nocivi, apare o reacție inflamatorie de

răspuns; în funcție de starea de sănătate preexistentă a pulpei și de
gradul și natura agresiunii, țesutul pulpar se poate altera
- Spre deosebire de alte țesuturi moi, pulpa se află încastrată într-un
sistem rigid (smalț, dentină, cement), astfel că edemul care apare nu se
poate drena și se produce creșterea presiunii sanguine care determină
alterări ireversibile

a) durerea primară:
- mecanismul hidrodinamic se adresează lichidului
interstițial al pulpei, asupra căruia se exercită acțiuni
iritante
 - acțiuni iritante asupra câmpului dentinar care imprimă o
mișcare centripetă lichidului din canalicule și din pulpă care
antrenează deformări ale terminațiilor nervoase din capsula
senzitivă, determinând astfel apariția durerii
- lichidul din pulpă este aspirat în canaliculele dentinare
împreună cu odontoblaștii, rezultând durere
- mecanismul de agresiune odontoblastică cu eliberarea
de către celulele lezate a unor compuși chimici, de tipul
histaminei, irită terminațiile nervoase și declanșează
durere

b) durerea secundară, tardivă (spontană) se datorează

creșterii presiunii intrapulpare; în mod normal presiunea
intrapulpară este de 20 mmHg, fiind mereu expusă
valorilor ridicate datorită existenței pereților rigizi la care
se adaugă absența circulației colaterale eficiente
• Durerea dentară
- Ca toate celelalte țesuturi, pulpa suferă un proces de îmbătrânire,
atât din punct de vedere cronologic, cât și fiziologic
- Inițial, vârsta cronologică și fiziologică sunt identice; cu toate că vârsta
fiziologică depinde de expunerea la diferiți stimuli (leziuni carioase,
traumatisme, îmbolnăviri parodontale), aceasta o depășește pe cea
cronologică
- Pentru un tratament adecvat, se va lua în considerare vârsta
fiziologică a țesutului pulpar; o dată cu înaintarea în vârstă, camera
pulpară se micșorează și devin abundente depunerile de dentină
- Țesutul pulpar devine mai fibros și mai sărac în celule; astfel se
reduce potențialul de apărare în fața unei agresiuni
- Inițial, inflamația este limitată la nivel pulpar, ulterior procesul
inflamator progresează spre zona apicală
- În acest punct zona limitrofă a apexului devine sensibilă la palpare și
percuție
Diagnosticul durerii dentare
- necesită o anamneză riguroasă și o examinare clinică
sistematică
- istoricul durerii reprezintă cel mai important element de
diagnostic:
 identificarea sediului durerii
 stimulii ce provoacă durerea
 categoria sau tipul durerii

- examinarea clinică nu va face decât să confirme anamneza și

să identifice sursa durerii
Diagnosticul durerii dentare
- Anamneza constă în a stabili primordial care este durerea principală și
istoricul ei; istoricul familial și social poate aduce informații
suplimentare
- Durerea oferă informații legate de dinte sau regiunea învecinată
- Durerea pulpară este dificil de localizat
- Durerea determinată de patologia periapicală sau parodontală
(profundă, somatică și musculo-scheletală) este mai ușor de identificat
- Durerea odontogenă poate fi descrisă ca o durere surdă, pulsatilă, dar și
cu perioade de dureri fulminante, ascuțite, ca răspuns la unii stimuli
- Durerea persistentă, neschimbătoare, neremisivă, paroxistică nu este
caracteristică sau tipică pentru durerea odontogenă
Diagnosticul durerii dentare
- Identificarea stimulului care declanșează durerea, indică
tipul și sursa durerii, precum și statusul pulpar și periapical
- Răspunsurile scurte la stimulări termice (cald, rece)
sugerează modificări pulpare inflamatorii moderate de
natură reversibilă
- Durerea spontană sau prelungită după un stimul termic,
sugerează fenomene extinse și ireversibile la nivel pulpar
- Durerea ca răspuns la stimuli biomecanici
(mestecat, mușcat, percuție, palpare) este legată de o
inflamație periapicală
Diagnosticul durerii dentare
- Durerea cronică, care rezultă în urma unor stimuli diverși,
migrează de la un dinte la altul și determină un
comportament anatomic și fiziologic neașteptat, putând
fi vorba despre o durere cu origini psihogene
- În mod uzual, durerea rezultată în urma unor modificări
reversibile pulpare dispare atunci când stimulul este
îndepărtat
- Modificările pulpare ireversibile provoacă dureri
prelungite, spontane sau continue, chiar după
îndepărtarea stimulului
Examinarea pacientului
- În multe situații zona dureroasă coincide cu sursa durerii,
dar în alte cazuri sursa dureroasă nu este identificabilă cu
precizie, mai ales la copii
- De cele mai multe ori, sursa durerii este evidentă (leziuni
carioase extinse, inflamația mucoasei vestibulului,
fractură dentară) la care se adaugă o igienă deficitară
sau alte probleme adiacente; se evidențiază eventuale
eroziuni, abraziuni, atriții sau fistule
- Sensibilitatea la palpare a regiunii apicale a unui dinte
presupune afectare periapicală; inflamația fermă sau
fluctuența vestibulului indică prezența unui abces
- Palparea cu sonda pune în evidență denudarea
rădăcinilor, mobilitatea dentară, hipersensibilitate sau
hiperestezie dentară
Examinarea pacientului
- Durerea și sensibilitatea la percuție presupune afectare periapicală care
provine de la nivelul spațiului endodontic, dar poate fi determinată și
pe cale endo-parodontală
- Mobilitatea dentară trebuie verificată atât orizontal, cât și vertical;
mobilitatea în sens orizontal poate rezulta ca urmare a perturbării a
sistemului de susținere a dintelui prin pierdere osoasă, suprapoziție,
fractură coronară, radiculară sau alveolară
- Mobilitatea verticală (compresabilitatea) se poate observa în abcesul
apical acut și în parodontitele marginale profunde
Examinarea pacientului
- În cazul unui dinte dureros se va aprecia întotdeauna
adâncimea sulcusului gingival pentru a evalua statusul
parodontal ca posibilă sursă de durere (abcesul
parodontal)

- Este necesară sondarea și pentru localizarea traiectului

fistulei care se poate extinde până la nivelul apexului
unui dinte necrotic

- Aprecierea statusului parodontal înclină decizia

terapeutică spre tratament și contenție sau extracție
Examinarea pacientului
- Testarea termică se face de obicei la rece, respectiv cu sprayuri
pe bază de clorură de etil aplicat pe o buletă de vată
- În mod normal, o pulpă sănătoasă prezintă un răspuns pozitiv
scurt (câteva secunde); în cazul unei pulpe inflamate
ireversibil durerea este prelungită, iar în caz de necroză
răspunsul lipsește

- În cazul unui dinte vital cu fractură incompletă, vitalitatea se

poate testa cu ajutorul unei seringi cu aer care se plasează pe
dinte la distanță de zona fracturii, aproape de marginea
gingivală; vârful seringii trebuie mișcat lent în jurul dintelui
- Sensibilitatea tipică apare când aerul este direcționat spre linia
de fractură
-
- Testarea electrică permite aprecierea statusului pulpar:
pulpa vitală răspunde la stimuli; există posibilitatea
apariției unor răspunsuri „fals pozitive” sau „fals
negative”, în special la dinții permanenți tineri cu apex
deschis

- De aceea, rezultatele vor fi corelate cu istoricul durerii și

cu examenul clinic
- Unele linii de fractură sau „fisuri” în smalț pot fi puse în
evidență prin iluminare cu o sursă de lumină (fibră optică
– FOTI, DIFOTI)
- Alegerea tipului de radiografie depinde de scopul
urmărit:
- radiografia panoramică ne dă informații de ansamblu
privind sistemul stomatognat, regiunile periapicale, dar
nu și cariile proximale
- radiografia bite-wing este indicată pentru cariile
proximale și osul alveolar interproximal
- pentru fracturile coronare și radiculare fără deplasare
pot fi necesare schimbări de angulații orizontale ale
conului spre anterior sau posterior
- pentru sinusul maxilar cea mai indicată radiografie este
angulația Waters
Examinarea pacientului
• Anestezia selectivă
- uneori, sursa dureroasă nu poate fi identificată și de
aceea se recurge la anestezia locală selectivă, la
nivelul dintelui presupus; cheia succesului este dată
de precizia execuției și plasarea anestezicului

Testul cavității - constă în prepararea unei cavități la

nivelul dintelui presupus ca sursă dureroasă, fără
anestezie; un dinte devital nu va reacționa la
această manoperă
Diagnosticul diferențial al durerii dentare
a) Durerea primară odontogenă
- provine de la nivel pulpar și periapical, cu caracteristicile
specifice fiecărei afecțiuni
- Pulpitele reversibile se caracterizează printr-o durere scurtă,
stimulată la rece, cald sau dulce, iar durerea dispare spontan
după îndepărtarea stimulului; durerea nu este spontană, iar
dintele răspunde la testele pulpare și nu este sensibil la
percuție
- Pulpitele ireversibile se caracterizează printr-o durere
prelungită la un stimul termic sau printr-o durere spontană;
dintele răspunde la testele pulpare și nu este sensibil la
percuție
- Necroza pulpară poate avea caracteristici similare cu pulpitele
ireversibile, dar nu răspunde la testele pulpare

Diagnosticul diferențial al durerii dentare

a) Durerea primară odontogenă
- Parodontita apicală acută se caracterizează prin
sensibilitate la percuție și este de cele mai multe ori
consecința unei inflamații pulpare extinsă dincolo de
apex; alte cauze: bruxism, traumatisme dento-alveolare,
contacte premature
- Abcesul apical acut reprezintă o colecție purulentă la nivel
periapical și poate fi acompaniat de dureri de
intensitate crescută, sensibilitate la percuție, tumefacție
și febră
- Parodontita apicală cronică este adesea asimptomatică,
diagnosticul punându-se numai pe baza radiografiei

b) Durerea heterotropică
- poate fi percepută la nivelul unui dinte, altul decât cel care este
de fapt implicat sau la nivelul altor structuri oro-faciale
- poate fi proiectată sau atribuită
- Durerea proiectată: durere heterotopică ce este percepută în
zona anatomică inervată de același nerv care mediază
durerea primară
- Durerea atribuită: durere heterotopică resimțită într-o zonă
anatomică inervată de alt nerv decât cel care generează
durerea primară
- Mecanismul acestui tip de durere nu este pe deplin cunoscut,
dar se pare că ar fi rezultatul convergenței neuronilor
aferenți și sensibilității centrale

Durerea non-odontogenă
a) Durerea dentară de origine sinusală/ nazală
- de multe ori apexurile molarilor sau premolarilor superiori
sunt în contact intim cu cavitatea sinusală; astfel în
sinuzite acute sau cronice se pot percepe dureri surde
sau disconfort la nivelul dinților laterali
- Anamneza scoate în evidență infecții respiratorii în
antecedente, congestie nazală sau afecțiuni sinusale
asociate cu dureri dentare
- La palparea punctelor sinusale și la aplecarea capului în jos
apare durerea
- Radiografia sinusală pune în evidență prezența inflamației
și voalarea sinusului (semn de sinuzită maxilară)

Durerea non-odontogenă
a) Durerea dentară de origine sinusală/ nazală
- infecția sinusală poate fi tratată cu antibioterapie timp de 710
zile (amoxicilină 250-500 mg de 3 ori/zi) și aplicarea unui
decongestionant topic (oximetazolin)
- Congestia nazală poate fi asociată unei dureri dentare la nivelul
incisivilor superiori; diagnosticul poate fi confirmat prin
aplicarea unui anestezic topic cu o buletă de vată la nivelul
ostiumului - dacă sursa dureroasă este mucoasa nazală,
durerea dentară dispare
b) Durerea dentară de origine miofascială
- Natura acestei dureri nu este clară și se bazează pe observații empirice
- Mușchii maseter, temporal și anterior digastric pot conține puncte
trigger cu repercusiuni dureroase la nivel dentar
- Durerea dentară miofascială este nepulsatilă, constantă, variabilă și
poate fi influențată de stările de stres
- Palparea digitală sau presiunea exercitată la nivelul punctului trigger
miofascial modifică durerea la nivel dentar
- Anestezia topică la nivelul punctului trigger reduce intensitatea
durerii

c) Durerea dentară de origine neuropatică (nevralgia trigeminală)

- apare datorită patologiei neurale, chiar în absența stimulilor nocivi la
nivelul nervilor periferici
- se caracterizează prin episoade recurente de dureri paroxistice care
durează de la câteva secunde până la câteva minute, după care dispare
 - Nevralgia trigeminală („ticul dureros al feței”) este o nevralgie specifică
ce implică trunchiul nervos trigeminal, cel mai frecvent ramura
maxilară și/sau mandibulară
- durerea poate fi spontană sau stimulată de activități banale care ating
regiunea trigger
- Între crize pacientul este asimptomatic
- Durerea poate fi întreruptă prin anestezia topică a zonei trigger de
la nivelul tegumentelor, mucoaselor sau prin blocarea trunchiului
nervos

d) Durerea dentară de origine vasculară

- De cele mai multe ori durerea dentară vasculară apare concomitent
cu una dintre cele mai comune forme de cefalee: migrena sau
hemicrania cronică paroxistică; în general intensitatea durerii
descrește o dată cu diminuarea cefaleei, este dificil de stabilit un
diagnostic corect
- Cauzele migrenelor și durerilor dentare de origine vasculară nu sunt bine
definite și ar putea implica modificări ale serotoninei și ale mecanismului ei
de neurotransmisie
- Tratament: analgezice, vaso-constrictoare, antidepresive, beta-
blocante adrenergice

e) Durerea dentară de origine cardiacă

- Pacienții cu angină pectorală acuză de obicei și dureri iradiate
care se extind către braț, umăr, gât sau maxilar (de obicei
maxilarul inferior)
- Anamneza trebuie să evidențieze angina pectorală, dacă
durerea de la nivel dentar s-a precipitat prin exercițiu fizic,
stres și coincide cu angina pectorală, dar cedează după
administrarea de nitroglicerină
f) Durerea dentară de origine psihogenă
- Apare în situații mai rare și are o bază psihogenă:conversie
isterică sau halucinații psihotice
- Acești pacienți prezintă un comportament bizar sau au un
istoric psihiatric pentru care au urmat un tratament
- Semnele caracteristice sunt: durere cu caracter migrator
la nivelul mai multor dinți, durere ce nu respectă un tipar
anatomic sau fiziologic, absența sau răspunsuri
neadecvate la
tratament

Durerea în dentiția temporară

Istoricul medical reprezintă unul din elementele esențiale
de diagnostic
O anamneză riguroasă este dificil de realizat în cazul
copiilor și uneori se rezumă la interpretarea oferită de
părinți în ceea ce privește simptomele copilului
Cu toate că durerea dentară în perioada dentiției temporare
nu definește statusul pulpar, trebuie efectuată o examinare
atentă pentru a stabili un diagnostic precis
Trebuie precizat că în cazul DT necroza pulpară poate
evolua asimptomatic, iar durerea pulpară poate rezulta
din expunerea canaliculelor dentinare la dinții cu pulpa
integră
Durerea în dentiția temporară
 În general, o pulpită reversibilă se caracterizează prin durere
scurtă, stimulată de cald, rece, dulce; pulpitele ireversibile se
caracterizează prin dureri spontane sau prelungire după
îndepărtarea stimulului

 Pulpitele DT cedează la antialgice și fără intervenție terapeutică

evoluează rapid către mortificare pulpară ce se poate complica
rapid cu o parodontită periapicală (datorită
fenomenului de rizaliză)

Fistulizarea este de asemenea rapidă datorită trabeculelor osoase

largi și a periostului subțire
Abcesul periapical acut prezintă simptome similare cu cele din
pulpitele ireversibile, dar se însoțește și de sensibilitate la percuție,
tumefacție, exudat purulent și mobilitate dentară patologică
Durerea dentară în DT este de intensitate mai
redusă comparativ cu DP, datorită faptului că
receptorii durerii nu sunt bine conturați,
capacitățile receptoare ale țesutului pulpar diminuă o
dată cu îmbătrânirea pulpei și există posibilitatea unui
drenaj periapical facil
Sindromul de sept
 însoțește leziunile carioase proximale (în special la nivelul molarilor
temporari)
 durerea este vie, exacerbată în timpul mesei sau după masă ca urmare
a tasării alimentelor determinând lezarea papilei interdentare
 de regulă durerea poate fi ușor localizată, dar uneori poate iradia la
nivelul unei hemiarcade
 inflamația de la nivelul papilei se poate extinde la nivelul septului
interdentar cu liza acestuia
Tratament de urgență: eliberarea zonei de alimentele tasate,
irigații cu antiseptice, prepararea cavităților și obturarea lor
provizorie
Pulpitele
Simptomatologie: pulpitele seroase sunt însoțite de durere
spontană, exacerbată la rece, cedează la antialgice

Tratamentul de urgență poate consta în:

- pulpotomie vitală
- pulpotomie devitală
Pulpitele
Pulpitele purulente: dureri spontane, exacerbate la cald care
netratate pot evolua rapid către o parodontită apicală acută,
abces și fistulizare
Tratament de urgență: se instituie drenaj și se realizează irigații
endocanaliculare

Pulpita cronică – polipul pulpar: sângerarea polipului și jena la

masticație determină părinții să se adreseze de multe ori în
regim de urgență
Tratamentul imediat – excizia polipului, hemostază și aplicarea
unui pansament dezinfectant

Mortificarea pulpară
- semnele clinice și radiologice nu oferă informații precise, durerile
fiind necaracteristice; explorarea cu sonda a cavității carioase și a
conținutului pulpar permite un diagnostic corespunzător
(insensibilitate, absența sângerării, miros fetid)
Tratament de urgență: drenaj și irigații endocanaliculare
 Gangrena complicată – are în antecedente dureri vii, spontane,
pulsatile, fiind însoțită sau nu de abces vestibular și/sau celulită
extinsă
- în cazul abcesului acut se efectuează drenajul endodontic,
irigații endocanaliculare și incizia abcesului
- în cazul unei celulite extinse, însoțită sau nu de adenopatie
este necesară administrarea antibioterapiei

Patologia furcației
- Procesul septic de la nivelul camerei pulpare poate trece către
spațiul interradicular prin comunicările pulpo-parodontale de la
nivelul podelei camerei pulpare determinând apariția abcesului
interradicular
- Abcesul interradicular constiuie singura indicație majoră de
extracție a unui dinte temporar înainte de termenul fiziologic de
exfoliere
Afecțiunile parodontale
Cele mai frecvente îmbolnăviri parodontale sunt:
- papilita
- gingivita simplă indusă de placa bacteriană
- gingivita odontotiazică
- gingivita traumatică
 Tratamentul de urgență:
badijonare cu comprese sterile și recomandarea unor soluții/
colutorii dezinfectante care să conțină anestezic,
antibiotic, soluție alcalină sau antimicotic

Accidente de erupție
- mai puțin frecvente în DT
- se pot însoți de fenomene locale și generale
Simptome locale: prurit gingival, iritația și hiperemia
țesutului gingival (care prin mușcarea unor obiecte
dure se ameliorează), sialoree, reflexe trigeminale
(lăcrimare, roșeața obrazului)
Simptome generale: febră, inapetență, tulburări digestive,
tulburări respiratorii
Tratament: igienă corespunzătoare, masaj gingival
utilizând colutorii ce conțin substanțe anestezice,
dezinfectante și un antimicotic
Pulpitele ireversibile
- pot fi dificil de diagnosticat la dinții imaturi cu apex deschis
- durerea poate fi moderată sau severă, dar dacă se prelungește (până la
1 minut) poate fi un semn de afectare pulpară ireversibilă
- testele electrice pulpare pot da răspunsuri incerte în cazul dinților cu
apex deschis
- testele de vitalitate termice sunt mai concludente, dar pot fi mascate
de labilitatea răspunsului la copiii mai mici care sunt înclinați să
exagereze răspunsul
- percuția poate fi luată în considerare doar când relevă un răspuns
dureros semnificativ, iar dinții adiacenți nu dau niciun răspuns; în
 cazul unui răspuns pozitiv la nivelul unei hemiarcade, testul nu poate
fi considerat concludent
Pulpitele seroase
- în cazul pulpitei seroase parțiale se încearcă pulpotomia sau
pulpectomia parțială
- în cazul pulpitei seroase totale se efectuează pulpectomia
- sunt contraindicate pansamentele arsenicale sau cu înlocuitor
de arsenic deoarece pot afecta și țesuturile pulpare vitale din
zona terminală apicală ce contribuie alături de resturile
epiteliale ale tecii Hertwig la închiderea apicală
Urgențele în dentiția
permanentă tânără
Pulpitele purulente
- în aceste situații este necesar drenajul
endodontic
- se contraindică pătrunderea acelor de canal
până la apex, deoarece se pot împinge
secrețiile purulente dincolo de apex sau se
poate leza zona terminală ce poate prezenta
resturi pulpare vitale
- se realizează irigații endocanaliculare și se
aplică un pansament antiseptic

Accidente de erupție
 - se întâlnesc mai frecvent la nivelul molarilor și în special la nivelul
molarilor de minte
Pericoronarita congestivă:
 este o inflamație a capușonului mucos însoțită de
sensibilitate locală, limitarea deschiderii cavității
orale și deglutiție dificilă
 molarul este acoperit de mucoasa
inflamată, edemațiată, uneori sângerândă și la
nivelul căreia se pot observa
amprentele antagoniștilor
 dintele continuându-și erupția, capușonul se
retrage, iar epiteliul adamantin fragil este înlocuit
de epiteliul bucal, mai rezistent

Accidente de erupție
Pericoronarita supurată
- ca urmare a lipsei de spațiu fenomenele amintite
anterior se agravează și astfel infecția cuprinde
întreg spațiu pericoronar
- durerile iradiază către regiunile învecinate și se
pot însoți de trismus și deglutiție dificilă
Tratament de urgență:
- în formele congestive ale accidentelor de erupție
se pot realiza irigații cu soluții dezinfectante
și drenajul spațiului pericoronar
- în formele supurate se practică incizia mucoasei
- nu se recomandă excizia completă a capușonului
de mucoasă în plin proces inflamator deoarece
agravează fenomenele