IMPORTANȚA POVEȘTILOR LUI ION CREANGĂ ÎN VIAȚA COPIILOR

Prof. Înv. Preșcolar, Mihalache Maria-Magdalena și Zontea Ana Monica, Grădinița cu Program
Normal Movilița, Jud. Vrancea

Dintre toate creațiile populare, poveștile au rămas de-a lungul timpului cea mai plăcută
lectură pentru copii: „Dați-ne povești, zic copiii, dați-ne aripi, ajutați-ne, voi,care sunteți tari și mari,
să zburăm în depărtări; clădiți-ne palate de azur, în grădini fermecate, arătați-ne cum se plimbă
zânele sub razele lunii.”1
Adresându-se micilor cititori în formare, literatura pentru copii conține valențe educative în
plan moral,estetic și creativ. Rolul și importanța poveștilor în instruirea și educarea copiilor este
cunoscută încă din antichitate, Aristotel le recomandă ca mijloace însemnate și potrivite primei
copilării pentru că ele plac și nu obosesc.
Funcția artistică a operelor pentru copii are trei coordonate principale: coordonata cognitivă
sau informativă și se referă la informațiile transmise printr-un cod și organizate într-un mesaj
artistic, nivelul estetic prin valorificarea virtuților estetice ale limbajului și cea formativă care
conține mesajul artistic al operei, în varietatea semnificațiilor receptate de copii la care se ajunge
prin analogia dintre tema și motivele operei la viața cotidiană a copilului. Ele vor contribui la
asimilarea și formarea unor virtuți morale necesare dezvoltării unor personalitați de bază în
viitoarea societate.
Despre perioada frumoasă a copilăriei au vorbit numeroşi scriitori importanţi din literatura
română, deoarece aceasta reprezintă vârsta amintirilor deosebite. Puritatea sufletului de copil a
impresionat mulți scriitori, fapt demonstrat de numeroasele opere ce se încadrează în categoria
literaturii pentru copii. Această artă a cuvântului este instrumentul forte al oricărui cadru didactic,
deoarece contribuie la lărgirea orizontului de cunoaştere al elevilor, la formarea unui vocabular
activ, bogat şi nuanţat, la o exprimare aleasă, corectă, literară, la educarea sentimentelor estetice.
Neîntrecutul povestitor Ion Creangă a creat un bogat și valoros tezaur de povești și povestiri
menite să farmece copilăria multor generații și care vor constitui mereu lectura preferată a copiilor.
Poveștile și anectodele marelui clasic contribuie din plin la dezvoltarea personalității preșcolarilor.
Povestirea reprezintă un element cognitiv, de comunicare și expresie cu o valoare etică și
estetică care se reflectă în conștiința morală a „micului ascultător” , în comportamentul și conduita
lui. Ascultând poveștile lui Creangă, copiii se identifică de cele mai multe ori cu personajele, visând
să ajungă mare și voinic, la fel ca eroul preferat. Lumea poveștilor oferă copiilor o varietate de
personaje și situații față de care preșcolarul ia atitudine, de unde își alege sau este ajutat să-și aleagă
modele etice.
După o analiză atentă a comportării copiilor în activitatea de povestire, ne dăm seama că ele
implică un grad mare de participare afectivă și emoțională datorat intensității trăirilor atunci când se
bucură alături de personaje, devin triști sau îngrijorați în momentele de dificultate.
Așadar, din lectura poveștilor, copiii își insușesc, treptat, o mare bogăție de învățăminte ce
izvorăsc din înțelepciunea populară. Producând o impresie adâncă asupra gândirii și sensibilității
lor, prin morala clară, pozitivă și ușor de înțeles, poveștile marelui autor contribuie la dezvoltarea
celor mai bune trăsături de caracter. De aceea educatorul trebuie să cunoască specificul acestei
specii, elementele fantastice, personajele, compoziția, limbajul și mai ales însemnătatea lor
educativă. Deosebit de valoaroase în acest sens sunt: Povestea unui om leneș, Fata babei și fata
moșneagului, Punguța cu doi bani, poveștile despre animale Capra cu trei iezi sau Ursul păcălit de
vulpe, unde personajele-animale au trăsături omenești.

1
Paul Hazard, Les livres, les enfantes et les hommes, Paris, editura Flammarion, 1932, p.8-13.
1
 Copiii iubesc și ascultă cu plăcere aceste creații literare pentru că răspund nevoilor de a
cunoaște, de a înțelege cum se împlinesc dorințele de bine, de frumos. Poveștile contribuie la
dezvoltarea exprimării orale, a creativității și expresivității limbajului. Preșcolarul participă la
activitate, atât în calitate de ascultător cât și de vorbitor cu ajutorul rimelor, expresiilor verbale
hazlii, având ca bază textele lui Creangă.
Am observat că poveștile sunt percepute diferit:
 La 4 ani memorează foarte multe episoade, dar le relatează dezordonat;
 La 5 ani menține firul acțiunii și o duc spre final, dar nu pot desprinde
concluziile;
 La 6 ani relatările ajung să fie similare narațiunilor adulților.
Să ne amintim aici de valoarea inestimabilă a creațiilor lui Ion Creangă. În povestea Capra
cu trei iezi este prezentat un eveniment neplăcut datorat neascultării și consecințele acesteia.
Preșcolarii o recunosc ușor pe mama iubitoare și grijulie care, prin grija ei deosebită pentru copiii
rămași singuri, le dă sfaturi înțelepte, spre a-i feri de pericole. Lupul, cu trăsăturile caracteristice
unui om rău este șiret, lacom și crud. Cu o deosebită artă, Creangă a conturat succint și convingător
portretul moral al fiecăruia atât prin acțiuni cât și prin limbaj. Dialogul contribuie la caracterizarea
personajelor și evidențierea trăsăturilor morale. Povestea iezilor arată urmările neascultării, de aceea
contribuie la conturarea personalității copilului prin adoptarea unui comportament de ascultare și
respect față de sfaturile părinților.
Ursul păcălit de vulpe este un text în care Ion Creangă înfățișează, prin cele două personaje
animale, două tipuri umane antagonice: omul viclean, capabil să își îndeplinească scopul și omul
greoi, naiv, ușor de înșelat prin prefăcătorie și viclenie. O analiză detaliată a comportamentelor
personajelor, conduc la formarea unor trăsături pozitive de voință și caracter: vigilență, sinceritate,
hărnicie și excluderea celor negative: viclenie, înșelătorie, lene, minciună.
În Punguța cu doi bani eroul principal, un cocoș, este caracterizat prin istețime și stăruință
în căutarea dreptății. Conform tradiției, încheierea este pozitivă, prin triumful dreptății deoarece
boierul rămâne sărac.
Povestea Fata babei și fata moșneagului scoate în evidență opoziția dintre bunătate și
răutate, lene-hărnicie, adevăr și minciună. Fata moșneagului „era frumoasă, harnică, ascultătoare și
bună la inimă..., era robace și răbdătoare” ea muncea mult în gospodărie, pe când fata babei„era
slută, leneșă, țâfnoasă și rea la inimă”2 lăsând tot greul pe seama fetei moșneagului. Finalul este
prezentat sub forma unei pedepse, dar și de rasplată pentru cele mai frumoase calități pe care le
poate avea un om cinstit, harnic și cuminte.

2
I. Creangă, Povestiri, Povești, Amintiri, editura Junimea, Iași, 1990, p.223

2
 Rolul educativ al poveștilor arată cum normele morale simple bine-rău sunt însușite de cei
mici prin exemplul oferit cu ajutorul acestor texte literare, ca mijloace didactice. Lumea poveștilor
oferă o complexitate de teme față de care copilul își manifestă acordul sau dezacordul, simpatia sau
antipatia, de unde își recrutează modele etice. Ca metodă și ca mijloc de instruire și educație,
poveștile educatoarei sunt activități de expunere orală a conținuturilor acestor frumoase texte
literare, cu caracter fantastic. Ascultând povești, copiii nu numai că sesizează mijloacele verbale
folosite de educatore, dar rețin și cuvintele cu care încep sau se încheie poveștile sau expresiile care
se repetă. Preșcolarul trăiește emoțional firul epic, dovedind o creștere incredibilă a gamei de nuanțe
emoționale legate de personaje, dar și de conflictul care se realizează între acestea.
Povestirea, ca metodă de învățământ pe baza textelor lui Ion Creangă
Povestirea este un instrument cognitiv, de comunicare și expresie, cu statut de activitate
obligatorie în grădiniță.
Importanța povestirilor educatoarei:
 Furnizează copiilor cunoștințe cu privire la cele mai variate aspecte de viață și domenii de
activitate, îi familiarizează cu natura înconjurătoare (lumea animală, vegetală, cea a
fenomenelor);
 În procesul ascultării unei povestiri este antrenată întreaga activitate psihică a copilului:
atenția, memoria, gândirea, imaginația;
 Povestirile contribuie în mod substanțial la exersarea vorbirii, la educarea limbajului;
 Prin folosirea cuvântului și a imaginii artistice, îi familiarizează cu structura limbii, cu
frumusețea și experiența ei;
 Povestirile au o deosebită valoare etică. Ele contribuie la formarea conștiinței morale, a unor
trăsături pozitive. Povestirile expuse de educatoare scot în evidență calitățile eroilor pozitivi;
 Prin intermediul poveștilor lui Ion Creangă copiii desprind: consecințele neascultării, dar și
grija părinților față de copii (Capra cu trei iezi), necesitatea de a munci, dragostea de muncă,
bunătatea, hărnicia (Fata babei și fata moșneagului), sinceritatea (Ursul păcălit de vulpe),
dreptatea (Punguța cu doi bani);
 Activitatea de povestire constituie mijloc de educație estetică, fiind un exemplu de
exprimare aleasă, cu ajutorul expresiilor plastice, a sensului figurat al unor cuvinte.
Dată fiind valoarea educativă a poveștilor, educatoarea va asigura:
Audierea atentă a poveștii;
 Reținerea momentelor principale;
 Repovestirea, de către copii, a conținutului povestirii în ordinea cronologică a faptelor;
 Povestirea acțiunii după un șir de ilustrații;
 Alcătuirea unor enunțuri despre personaje;
 Răspunsuri la întrebări privind momentele subiectului;
 Crearea unui alt final;
 Realizarea corelațiilor cu alte povestiri și povești.
Valoarea formativă a poveștilor constă în faptul că ele stimulează procesele cognitive și afective
ale copiilor, contribuie la formarea trăsăturilor de voință și caracter. Conținutul lor impresionează
tocmai prin problematica majoră a existenței, prezentată într-o formă accesibilă: nașterea, fericirea,
bogăția, sărăcia, timpul și spațiul, valoarea conduitei morale. Copiii își formează reprezentări și
noțiuni despre dreptate, cinste, curaj, vitejie, perseverență, hărnicie. Ei sunt captați de dinamica
acțiunii, de perspectiva amplă pe care le-o deschide miraculosul poveștilor, fiind influențați de
frumusețea morală a personajelor. Desfășurarea succesivă și trepidantă a peripețiilor le dezvoltă
atenția și memoria, imaginația, spiritul de observație. De cele mai multe ori , ei își dau seama de
consecințele minciunii, a neascultării, lașității.
Copiii știu să viseze și visează! Copilăria este momentul în care visarea apare ca o completare a
elementelor și sentimenetelor de bază ale sufletului omenesc. Reproducerea în gând a unor povestiri
conduce la exteriorizarea lor prin intermediul jocului, se joacă de-a cutare personaj din poveste.
Aceasta pentru că, atât în poveste, cât și în joc, copilul își satisface nevoia de acțiune. Ei gândesc
ascultând, apoi fac exerciții superioare prin reproducerea orală a celor auzite.
3
 Desigur, copilul care a ascultat o poveste frumoasă nu a rămas identic cu cel de dinaintea
lecturii. Gândirea, simțurile și voința lui sunt ușor modificate, pentru că „el trăiește emoții și
procese mintale determinate de desfășurarea acțiunilor de strădania eroului de a trece prin toate
piedicile ivite în cale și puse de alții” 3.
În procesul instructiv educativ, poveștile marelui scriitor Ion Creangă ajută la formarea unor
trăsături pozitive de caracter care să exprime atitudinea copilului față de ceilalți, în raport cu natura
înconjurătoare și totodată să se transfome în însușiri superioare cum ar fi: simțul de răspundere,
respectul pentru ceilalți și propria persoană, dragostea pentru elementele naturii, întrajutorare etc.
Între conștiința morală și conduită există o interdependență generate de problema gândirii și
capacitatea de înțelegere. Poveștile constituie o sursă însemnată de comportamente oglindite în
antitezele dintre eroi, care oferă consecințele ascultării sau neascultării, vredniciei sau lenei,
adevărului sau minciunii rezultând astfel și trăsăturile negative sau pozitive pe care aceștia le
exprimă.
Lumea poveștilor lui Ion Creangă are o complexitate de teme față de care preșcolarii își exprimă
emoțiile, de unde își pot prelua modele de viață și de comportament. Ele dezvoltă o temă generală,
aceea a luptei dintre bine și rău, determinată de complexitatea vieții și prezentată într-o mare
varietate de aspecte conflictuale: sociale (bogăție-sărăcie), morale (minciună-adevăr), estetice
(frumusețe-urâțenie).

Bibiografie:

1. Bratu Bianca, Preșcolarul și literatura, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1977, p.29.
2. Creangă Ion, Povestiri, Povești, Amintiri, editura Junimea, Iași, 1990, p.223.
3. Gherghina Dumitru, Motodica activităților instructiv-educative în învățământul preprimar,
Editura Didactica Nova, Craiova, 2007, p.58.
4. Goia Vistian, Literatura pentru copii și tineret, Editura Dacia Educațional, Cluj-Napoca, 2003,
p.114.
5. Speranția Eugenia, Basmul ca mijloc educativ, Editura pentru Literatură, 1967, București, p.
137-190.

3
Eugenia Speranția, Basmul ca mijloc educativ, în Studii de folclor și literatură, Editura pentru Literatură, București,
1967, p. 137-190.
4