Tema 9

Grivei Ionela Georgiana

În practica școlară se înregistrează o mare variabilitate a evaluărilor, aprecierea se

realizează străbătând un ecran al subiectivității profesorului și al circumstanțelor
evaluării. Evaluarea poate fi intraindividuală. Factorii perturbatori în evaluare pot fi
clasificați astfel: cei care privesc personalitatea profesorului;cei care privesc
particularitatile elevului;cei corelati cu caracteristicilor disciplinelor de
invatamant;     cei care tin de asteptarile profesorului, de ideile realizate apriori despre
activitatea elevului; cei care vizeaza circumstantele conexe evaluarii.

Profesorul  este sursa principală a variabilității, datorită faptului că el este conducătorul

activității,este examinator și, de asemenea, dispune de o „ecuație personală”, dată de
trăsăturile specifice și de stările afective care însoțesc evaluarea.Stilul de predare
promovat, competențele pe care le dezvoltă, experiența și măiestria sa au efecte asupra
evaluării, efecte concretizate în maniera în care sunt concepute probele de evaluare. Deci,
actul evaluativ rămâne fidel stilului promovat. Apoi, există mai multe tipuri de profesori
evaluatori, în funcție de felul în care aceștia abordează evaluarea: ei care o privesc ca
mijloc de estimare a eforturilor depuse de elev in invatare si, mai putin, a calitatii
lor(tendinta de penalizare a esecului);cei care o privesc ca mijloc de intarire a autoritatii
lor(tendinta de a penaliza elevii prin note pentru a-i face dependenti de cerintele lor);cei
care exprima o subapreciere a functiei ei in actul didactic;Cei care inteleg corect in scopul
stimularii elevilor.

Astfel cu o frecvanță mare se detașează următoarele erori:

Efectul „halo” : aprecierea se face în termenii unei atitudini mintale generale, ai impresiei
generale asupra elevului. Astfel, dacă un elev este considerat superior din punct de vedere al unei
anumite caracteristici, apare tendința de a nota în mod similar si alte calități sau defecte. „Halo-
ul” se referă la acea aureola creată în jurul personalității unui elev.Tehnici de corectare a acestei
greseli ar putea fi : examenele externe, lucrările secrete, instruirea evaluatorului cu privire la
existența acestui efect și explicarea conținutului lui.

Eroarea indulgenței (efectul bland) : tendința de a aprecia cu indulgență persoanele mai bine
cunoscute în comparație cu cele mai puțin cunoscute. Față de acestea din urmă se manifestă o
exigență sporită . Aceasta poate afecta, de asemenea, anumite persoane cărora evaluatorul
dorește să le demonstreze puterea sa sau poate interveni ca o percepție greșita a noțiunii de
exigență, considerând că prin aceasta va reuși să se impună mai mult în fața elevilor săi.

Eroarea de generozitate : apare când profesorul are „motive” să fie mai indulgent cu elevii
(credința că, oferind un calificativ bun la toată lumea, va fi lipsit de probleme, toți vor fi
multumiți; tendința de a prezenta o situație bună despre activitatea sa; interesul de a masca
anumite eșecuri etc.)
Efectul de contaminare: cunoașterea notelor atribuite de alți profesori influențează aprecierea
unui evaluator.

Efectul Pygmalion : aprecierea rezultatelor obținute de un elev sunt puternic influențate de

opinia pe care evaluatorul si-a format-o despre capacitatile acestuia (parerea pe care profesorii o
au despre elevi influenteaza puternic comportamentul si performantele acestora). Astfel, in
practica scolara, convingerea ca un elev nu poate satisface cerintele scolare conduce la esec.

Eroarea tendintei centrale si a micsorarii dispersiei : tendinta evaluatorilor de a evita valorile

extreme ale scalei si de a atribui, cu precadere, note medii, intr-o proportie mare. Un astfel de
profesor gandeste ca nu este bine sa acorde calificativele mai slabe  ( deoarece va starni
nemultumirea celor evaluati) . dar nici nu va da calificative prea bune pentru ca sa nu poata
nimeri

Sa-l acuze de favoritism sau indulgenta. Tehnici de corectare a acestei erori : instruirea
evaluatorilor, utilizarea de sisteme de evaluare experimentale, apelarea la metode ca distribuirea
fortata.

Eroarea la contrast : tendinta profesorului de a-i evalua pe elevi in contrast cu propria-i persoana,
care devine implicit etalon, sau de a-i compara pe elevi intre ei, operand o clasificare. Astfel,
daca un candidat urmeaza dupa unul mai putin pregatit, este apreciat mai bine, iar daca urmeaza
dupa unul cu raspunsuri foarte bune, va fi apreciat mediocru.

Eroarea de similartiate: tendinta profesorului de a aprecie mai ridicat acele trasaturi ale elevului
care sunt similare cu cele ale lui. De exemplu, daca evaluatorul se considera o persoana
disciplinata, ordonata, ii va nota mai bine pe elevii disciplinati, pe cei pe care ii vede asemanatori
lui.

Eroarea proximitatii : aceasta are drept cauza principala constructia sistemului de evaluare, adica
modalitatea in care itemii unei probe au fost plasati sau ordonati. Este vorba de asa-numitul
„efect al ordinii”, care ilustreaza influenta unui item asupra celorlalti.

Eroarea logica : consta in devierea de la aprecierea obiectiva a rezultatelor, ajungandu-se chiar la

substituirea adevaratelor obiective ale evaluarii cu alte aspecte ale activitatii scolare. De
exemplu, uneori nu se apreciaza cunostintele acumulate, ci alte variabile, considerate de profesor
ca fiind importante ( efortul depus, constinciozitatea, modestia etc).

Din punctul meu de vedere top trei al erorilor evaluării este:

1.Halo-deoarece etichetele se pot răspândi și afectează viața personală.

2.Contrast-deoarece compararea elevilor duce la demoralizare.

3.Contaminare-subevaluarea elevului datorită influențelor externe.