MANAGEMENTUL COMUNICĂRII

Obiective / competenţe vizate:

 Să explice termenii şi conceptele noi: comunicare educaţională, comunicare managerială,
reţele de comunicare, procesul comunicării, metode de comunicare, modele ale
comunicării;
 Să analizeze, comparativ, comunicarea managerială şi didactică;
 Să interpreteze principalele modele ale comunicării, din perspectiva comunicării manageriale;
 Să analizeze, comparativ şi critic, formele comunicării, identificând specificul fiecăreia;
 Să identifice principalele obstacole în comunicare, precizând modalităţi de îndepărtare a lor;
 Să aplice condiţiile de eficientizare a comunicării manageriale în rezolvarea unor situaţii
concrete.

Concepte esenţiale:
Comunicare educaţională, comunicare managerială, reţele de comunicare, procesul
comunicării, metode de comunicare, modele ale comunicării.

Suport teoretic:

1. Esenţă
Comunicarea managerială este un act de tip interpersonal şi reprezintă „un proces de transfer
de informaţie şi înţelesuri între indivizi, grupuri sau subcomponente organizaţionale şi organizaţii în
ansamblul lor” (Dragomir, Pleşa, Breaz, Chicinaş, 2000).
În calitate de componentă a comunicării educaţionale, comunicarea managerială prezintă
câteva caracteristici esenţiale (Joiţa, 2000, pp. 115-116):
 Nu se confundă cu comunicarea didactică, implicată în procesul de predare-învăţare;
 Se bazează pe relaţiile interpersonale profesor-elevi, prezente în managementul activităţii, din
punctul de vedere al vehiculării informaţiilor privind acţiuni, situaţii, participare etc.;
 Ca proces, poate fi valorificată în cadrul interacţiunii de tip feed-back, pentru realizarea
reglării activităţii;
 Poate fi privită şi ca mijloc de influenţare a elevilor, pentru a participa la managementul
activităţii;
 Realizarea unei comunicări eficiente reprezintă una din condiţiile de bază ale asigurării
succesului managerial al profesorului;
 Trebuie create condiţiile necesare pentru stimularea formării competenţei comunicative a
elevilor;
 Este considerată ca fiind situată la baza funcţiei de coordonare, dirijare.

Temă de reflecţie, ca viitori profesori:

Analizaţi trăsăturile comunicării manageriale şi
completaţi lista acestora cu altele pe care le
consideraţi importante.

Pentru clarificarea conceptului de comunicare managerială, este necesară o delimitare clară a

acesteia de comunicarea didactică:

Criterii Comunicarea managerială Comunicarea didactică

Obiective Au în vedere implicarea Sunt obiective cognitive, de
elevilor în acţiune învăţare
Conţinuturi Informaţii privind mersul Informaţii ştiinţifice prevăzute
activităţii în curriculumul şcolar
Strategii De influenţare, de stimulare, De predare – învăţare
 participare, implicare în
acţiuni
Evaluare A eficienţei conducerii A rezultatelor şcolare, a
activităţii formării – dezvoltării elevilor

Tabelul nr. IV.1. Analiză comparativă a comunicării manageriale şi didactice

(apud Joiţa, 200, pp. 118-119)
Profesorul, în calitate de manager şi lider al clasei, trebuie să conştientizeze importanţa
comunicării şi să depăşească prejudecăţile potrivit cărora comunicarea pe care el o realizează cu clasa
de elevi se reduce la cea legată strict de procesul predării.

Teme şi sarcini de autoevaluare:

1. Enumeraţi, prezentaţi situaţii concrete în care profesorul, în calitate de manager şi lider al
clasei, comunică cu elevii. Demonstraţi care este rolul comunicării în asigurarea succesului
managerial al profesorului, oferind exemple.
2. Prezentaţi şi analizaţi, interpretaţi principalele caracteristici ale comunicării manageriale.
3. Realizaţi o comparaţie, într-un tabel, între comunicarea didactică şi cea managerială,
precizând notele definitorii ale fiecăreia, dar şi punctele comune:

Tipul Aspecte Note Note

comunicării definitorii comune distincte
Didactică
Managerială

4. Elaboraţi un eseu cu titlul Comunicarea profesorului – manager în/cu clasa de elevi.

5. Prezentaţi exemple concrete, din practica educativă, în care comunicarea este valorificată în
cadrul interacţiunii de tip feed-back.
6. Aduceţi argumente pentru susţinerea ideii că, din perspectivă managerială, comunicarea
reprezintă un proces de influenţare a elevilor.
7. Cum combateţi prejudecata potrivit căreia comunicarea profesorului cu clasa de elevi se
reduce la cea legată strict de procesul de predare – învăţare?

2. Modele ale comunicării

Numeroşi autori (Nicolescu, 1994; Şoitu, 1997; Iacob, 1998; Joiţa, 2000; Pânişoară, 2004 etc)
semnalează câteva modele ale comunicării:
 Modelul linear (Laswell şi Stanton) răspunde la întrebările: Cine? Ce spune? Prin ce
mijloace? Cui? Cu ce efecte?;
 Modelul interactiv (Shannon şi Weaver, completat ulterior de alţi autori) - bazat pe
codificare şi decodificare, pe interacţiunea permanentă între emiţător şi receptor;
 Modelul tranzacţional (R. B. Adler) - mesajele sunt emise şi transmise simultan şi „se
întâlnesc” în actul comunicării între cei care participă la comunicarea interpersonală sau de grup;
 Modelul cibernetic (N. Wiener) - pune accent pe feed-backul informaţional, pe receptare,
înţelegere, acceptare, pe cunoaşterea factorilor perturbatori, putându-se realiza eficientizarea
comunicării;
 Modelul comunicării performante (R. Ludlow) - precizează ca etape: alegerea obiectivului
prioritar, alegerea interlocutorului (elev, grup, clasă), alegerea modelului de comunicare (individual,
reţea), activarea intereselor, motivarea receptorului, transmiterea mesajului, feed-back, constatarea şi
evaluarea.

Temă de reflecţie, ca viitori profesori:

Analizaţi modelele comunicării prezentate şi
identificaţi relevanţa lor pentru comunicarea
managerială.
 Modelele de comunicare interpersonală cunosc o multiplicare şi o diversificare, ca urmare a
noilor achiziţii din teoria comunicării.

Teme şi sarcini de autoevaluare:

1. Analizaţi modelele de comunicare prezentate, identificând aspectele comune şi distincte,
conform modelului:

Modele Aspecte Note comune Note

ale definitorii distincte
comunicării

2. Analizaţi modelul linear al comunicării şi adaptaţi întrebările la contextul managerial al

comunicării.
3. Interpretaţi modelul interactiv al comunicării, prin raportare la o situaţie de comunicare
concretă.
4. Demonstraţi importanţa feed-back-ului informaţional în cadrul modelului cibernetic,
exemplificând cu situaţii concrete de comunicare.

3. Forme ale comunicării

Există o tipologie complexă a formelor comunicării. Prezentăm, în continuare, o clasificare a
acestora:

Criterii Forme Precizări

Parteneri Intrapersonală Cu sine, monolog (interior sau
verbalizat), reflexivă
Interpersonală Între două persoane
În grup În cazul unor relaţii de tip „faţă în
faţă” (fiecare vorbeşte cu ceilalţi şi
fiecare ascultă ce spune fiecare)
Publică Conferinţe, miting (auditoriul este
un public larg)
De masă Relaţia emiţător – receptori este
indirectă, mediată (presă audio-
vizuală, scrisă, film, literatură etc.)
Statutul Verticală Statute inegale (profesor – elev)
interlocutorilor Orizontală Statute egale (profesor – profesor),
(elev – elev)
Codul folosit Verbală Prin cuvinte (cuvânt) orale, rostite
sau scrise
Paraverbală Se referă la calităţile vocii,
pronunţie, intensitate, timbru, ritmul,
debitul vorbirii, pauzele intenţionale,
intonaţie
Nonverbală Vizează semnale transmise prin
postură, mişcare, gestică, mimică,
înfăţişarea partenerilor
Finalitatea actului Accidentală Transmiterea întâmplătoare de
comunicativ informaţii, care nu sunt vizate expres
de emiţător
Subiectivă Exprimă direct (verbal, nonverbal şi
paraverbal) starea afectivă a
 emiţătorului, în urma acumulării
unei tensiuni psihice (din necesitatea
descărcării)
Instrumentală Apare când se evidenţiază un scop
precis al comunicării şi se doreşte
obţinerea unui anumit efect; se poate
modifica în funcţie de reacţia
partenerilor (feed-back-ul produs)
Capacitatea Lateralizată Fără feed-back (comunicare prin
autoreglării (unidirecţională) filme, radio etc.)
Nelateralizată Cu feed-back concomitent (generat
de interacţiunea emiţător - receptor)
Natura Referenţială Vizează un anumit adevăr (ştiinţific
conţinutului sau de altă natură) care face obiectul
expres al mesajului
Operaţional- Vizează înţelegerea acelui adevăr,
metodologică felul în care trebuie operat, mental
sau practic, pentru ca adevărul
transmis să fie „descifrat”
Atitudinală Valorizează cele transmise, situaţia
comunicării şi partenerul

Tabelul nr. IV.2. Taxonomia formelor comunicării umane

(Iacob, 2008, pp. 359-360)
Aceste forme ale comunicării interumane sunt valabile şi în cazul comunicării manageriale.
Utilizarea acestora depinde de stilul profesorului, de caracteristicile situaţiei de comunicare, de
trăsăturile psihoindividuale ale elevilor clasei.

Cum aţi proceda, ca profesori, dacă…

Situaţie - problemă
În cadrul activităţilor desfăşurate cu clasa de elevi, profesorul
Popescu utilizează, cu precădere, comunicarea pe verticală,
admiţând destul de rar ca elevii să se implice în comunicare
din proprie iniţiativă, antrenând mai ales anumiţi elevi din
clasă. Care credeţi că pot fi consecinţele unui asemenea
comportament?

Cele mai operante forme ale comunicării sunt cele în funcţie de codul folosit, asupra cărora ne
vom opri în continuare.
Astfel, comunicarea verbală reprezintă acea formă a comunicării în care informaţia este
transmisă prin intermediul cuvântului, într-o formă codificată. Ea are deci ca instrument limbajul,
utilizat în comunicarea verbală simplă, în acte de convingere sau de sugestie. Primele două
evidenţiază funcţia cognitivă şi comunicativă a limbajului, iar sugestia utilizează mai ales funcţiile
expresive şi persuasive, prin schimb de informaţii emoţionale.
Pentru realizarea unei comunicări eficiente, este necesară realizarea unei codificări şi
decodificări corespunzătoare a mesajului, existenţa unor repertorii comune ale emiţătorului şi
receptorului, eliminarea sau diminuarea influenţei factorilor perturbatori, a obstacolelor care pot
afecta comunicarea. Profesorul – manager şi lider are responsabilitatea de a se face bine înţeles de
către elevi şi de a-i încuraja pe aceştia să comunice eficient, să solicite lămuriri şi precizări atunci
când este nevoie.

Temă de reflecţie, ca viitori profesori:

Argumentaţi rolul sugestiei, ca modalitate de
comunicare ce utilizează funcţiile expresive şi
persuasive ale limbajului, în contextul comunicării
verbale.
 Comunicarea nonverbală este folosită pentru a exprima atitudini, stări psihice, pentru
precizarea si nuanţarea ideilor transmise. Comunicarea nonverbală îndeplineşte mai multe funcţii
(Iucu, 2000, pp. 111-112):
 repetarea şi întărirea mesajului verbal;
 înlocuirea, substituirea exprimării verbale, a unei stări de spirit;
 completarea şi precizarea relaţiei cu interlocutorul (atracţie, indiferenţă, respingere);
 accentuarea, sublinierea unor elemente din mesaj;
 acceptarea, ajustarea şi disponibilitatea pentru dialog;
 contrazicerea evidentă sau subtilă în cazul divergenţelor de opinie.
Elementele nonverbale cele mai semnificative sunt (Cojocariu, 2004, pp. 132-137):
 Contactul vizual – reprezintă o cale, o modalitate de exprimare a emoţiilor, a
simpatiei/antipatiei faţă de o persoană;
 Expresia facială (mimica) – reprezintă totalitatea modificărilor expresive la care participă
elementele mobile ale feţei, prin intermediul cărora sunt exteriorizate emoţii diverse;
elementele cele mai expresive de la nivelul feţei sunt: ochii, sprâncenele, gura;
 Limbajul trupului (postura, gestica) – poate comunica atitudinea unei persoane;
 Proximitatea – reprezentată de apropierea sau distanţa adoptată faţă de interlocutori (există
patru categorii de spaţiu, în funcţie de statutul şi relaţiile dintre interlocutori: intim – 0-45 cm;
personal – 45-125 cm; social – 125 cm-3,6 m; public – peste 3,6 m);
 Vestimentaţia – este purtătoare de informaţii pentru interlocutor;
 Atingerea – reprezintă o modalitate de a comunica prin contact fizic, regulile fiind stabilite,
de multe ori neconvenţional, de către fiecare societate în parte.

Temă de reflecţie, ca viitori profesori:

Analizaţi rolul şi importanţa pe care modalităţile de
comunicare nonverbală le au în activitatea la clasă
a profesorului.

Uneori, prin intermediul comunicării nonverbale pot fi transmise mesaje care intră în
contradicţie cu cele ale comunicării verbale. În consecinţă, cele două forme ale comunicării umane
trebuie corelate şi raportate permanent la situaţia de comunicare.

Cum aţi proceda, ca profesori, dacă…

Situaţie - problemă
Profesorul Ionescu doreşte să le comunice elevilor decizia pe
care a luat-o în legătură cu sancţionarea comportamentelor
inadecvate din timpul lecţiilor, folosind, pentru aceasta, un
ton vesel, glumeţ, afişând o atitudine prietenoasă, colegială.
Care credeţi că este impactul asupra elevilor? Vor respecta
decizia? Cum aţi proceda?

Comunicarea paraverbală – este reprezentată de modul concret în care vorbim (forţa sau
volumul, ritmul şi fluenţa, înălţimea sau tonalitatea vocii, modul de articulare a cuvintelor).
Elementele paraverbale însoţesc limbajul, permiţând nuanţarea, întărirea, sublinierea ideilor, a
cuvintelor.
Pentru realizarea unei comunicări eficiente, profesorul – manager trebuie să respecte câteva
reguli privind modul de valorificare a elementelor nonverbale (Iosifescu, coord., 2001, p. 82;
Dragomir, Breaz, Breaz, Pleşa, 2001, pp. 114-115):
  Volumul vocal - trebuie să fie adaptat diferitelor momente ale discursului (se vorbeşte mai
tare la început şi la sfârşit, pentru a sublinia obiectivele şi concluziile), trebuie adaptat
ambianţei (o sală mai mică sau mai mare, linişte sau gălăgie);
 Ritmul vorbirii – trebuie să fie variat, pentru „a sparge” monotonia; se vorbeşte rar când se
subliniază ideile principale, dar ritmul creşte la pasajele de tranziţie, la pasajele descriptive şi
la cele familiare elevilor; se recomandă evitarea vorbirii „împiedicate”, a bâlbâielilor, a
ruperilor de ritm prea dese; unele pauze au rolul de a pregăti elevii pentru o idee importantă,
de a capta atenţia;
 Tonalitatea - trebuie să fie adecvată situaţiei; se ridică tonul pentru a sublinia ideile esenţiale
sau pentru a calma atmosfera dintr-un grup de elevi gălăgioşi; tonul ascuţit este considerat
agresiv;
 Articularea cuvintelor - trebuie să fie clară, corectă, trebuie să se evite folosirea excesivă a
limbajului de specialitate („pedanteria”), înghiţirea unor silabe sau cuvinte.
 Intonaţia – este reprezentată de modulaţia vocii, de ridicarea şi coborârea tonului, în timpul
vorbirii, pentru nuanţarea sau accentuarea unei idei, a unui cuvânt etc.
 Accentul – reprezintă forţa, intensitatea cu care sunt pronunţate anumite cuvinte din
propoziţie; modificarea accentului de pe un cuvânt pe altul, într-o propoziţie, poate determina
semnificaţii diferite ale aceleiaşi propoziţii/fraze.

Temă de reflecţie, ca viitori profesori:

Analizaţi relaţia dintre comunicarea verbală şi cea
nonverbală, referindu-vă la activitatea managerială
a profesorului.

În cadrul comunicării paraverbale, studiile urmăresc şi valoarea comunicativă a tăcerii. Orice

cadru didactic ştie, din experienţa sa la clasă, că există tăceri-nedumeriri, tăceri-vinovăţii, tăceri-
proteste, tăceri-aprobări, tăceri-laborioase, tăceri-provocatoare, tăceri-indiferente, tăceri-obositoare,
tăceri-stimulative, tăceri-pedeapsă, tăceri-obraznice, etc. exprimate atât de copii, cât şi de profesor
(Cucoş, 1996).

Cum aţi proceda, ca profesori, dacă…

Situaţie - problemă
Profesorul Popescu foloseşte, de obicei, în discuţiile cu elevii,
un ton rece, distant, monoton, indiferent de condiţiile impuse
de situaţia de comunicare. Care este urmarea acestei atitudini
a profesorului în ceea ce priveşte comportamentul elevilor?
Ce soluţii propuneţi?

Cele trei forme ale comunicării se înscriu pe o axă a simultaneităţii, receptorul primind sincron
mesaje de la cele trei tipuri de comunicare. O comunicare eficientă este rezultatul armonizării celor
trei forme.

Teme şi sarcini de autoevaluare:

1. Pornind de la taxonomia formelor comunicării, elaboraţi o listă a tipurilor care sunt folosite
cel mai frecvent în activitatea profesorului – manager cu clasa de elevi.
2. Realizaţi o grilă de evaluare a corectitudinii formulării întrebărilor, utilă pentru profesor, în
vederea realizării unei comunicări eficiente cu clasa de elevi.
 3. Ca profesor, cum valorificaţi elementele nonverbale ale comunicării, în cadrul activităţilor
desfăşurate cu elevii? Daţi exemple de situaţii din practica educaţională.
4. Pornind de la situaţii educaţionale concrete, explicaţi relaţia dintre comunicarea verbală şi
nonverbală şi prezentaţi exemple în care cele două coexistă, dar şi exemple în care
comunicarea nonverbală poate exista şi în absenţa celei verbale.
5. Explicaţi relaţia dintre comunicarea verbală şi cea paraverbală, oferind exemple din practică.
6. Pe baza unor situaţii educaţionale concrete, precizaţi modalităţi concrete de armonizare a
celor trei forme de comunicare: verbală, paraverbală, nonverbală.
7. Ca profesori, argumentaţi rolul tăcerii în contextul comunicării manageriale. Cum o puteţi
valorifica?

4. Bariere şi blocaje în comunicare

Literatura de specialitate semnalează o serie de bariere sau obstacole ce pot interveni şi afecta
comunicarea. Torrington şi Hall (apud Cerghit, 2002, p. 100) identifică cinci astfel de bariere: bariere
în trimiterea mesajului, bariere în receptarea acestuia, bariere ale înţelegerii, bariere ale acceptării,
bariere ale acţiunii.
 Barierele în trimiterea mesajului apar doar la nivelul emiţătorului şi se concretizează în
transmiterea unor mesaje neconştientizate, în existenţa unor informaţii inadecvate în
conţinutul mesajului şi în prejudecăţi în ceea ce priveşte mesajul sau în ceea ce-l priveşte pe
receptor;
 Barierele la nivelul receptării aparţin deopotrivă receptorului şi mediului, structurilor
psihice, cum ar fi, în primul caz: nevoi, anxietăţi, credinţe, valori, atitudini, opinii, expectaţii,
prejudecăţi, iar în cel de-al doilea, efectul conjugat al altor stimuli existenţi în mediu;
 Barierele de înţelegere îi caracterizează deopotrivă pe cei doi agenţi ai comunicării;
 Barierele acceptării pot să apară la nivelul tuturor indicatorilor implicaţi; astfel, dacă la
nivelul emiţătorului acestea sunt cauzate de caracteristicile personale, comportamente,
atitudini şi valori, receptivitatea la idei noi, la nivelul mediului există conflicte interpersonale,
„ciocniri” emoţionale, diferenţe de status, experienţe anterioare în interacţiuni similare;
 Barierele acţiunii apar, de asemenea, atât la nivelul emiţătorului, cât şi la cel al receptorului .

Cum aţi proceda, ca profesori, dacă…

Situaţie – problemă

Sunteţi noul profesor al unei clase a cărei profesoare fusese

nevoită să se mute din localitate. Deoarece fuseseră foarte
ataşaţi de vechea profesoară, elevii vă întâmpină cu reticenţă,
cu răceală, cu o atitudine recalcitrantă. Cum veţi comunica cu
elevii respectivi pentru a-i atrage de partea Dvs.?

O problemă importantă a comunicării manageriale este reprezentată de comunicarea

profesorului cu părinţii elevilor, aceasta putând deveni o sursă posibilă de conflicte. Pentru a nu-i
transforma în „inamici”, ci în aliaţi şi colaboratori, profesorul trebuie să cunoască şi să depăşească
anumite bariere comunicaţionale:
Prezentăm, în continuare, principalele obstacole şi bariere care pot interveni în acest tip de
comunicare (Iucu, pp. 149-152):
problemele de ascultare – se referă la incapacitatea de a recepta şi de a înţelege mesajele din
partea celuilalt;
absenţa sau falsa conexiune inversă – se întâlneşte în cazul părinţilor inhibaţi, tăcuţi, sau în
cazul celor care simulează; dascălul trebuie să-i provoace la discuţii sincere, într-un context
relaţional calm şi echilibrat;
 rezistenţa la critică – este un obstacol frecvent, datorat fie mândriei personale, orgoliului, fie
tendinţei spre duplicitate, linguşire; o relaţie fructuoasă între dascăli şi părinţi se bazează pe
realism şi bun-simţ;
percepţia selectivă, subiectivă, a mesajelor se datorează preconcepţiilor („copilul meu este
cuminte” sau „copilul d-voastră nu are nimic bun”);
obţinerea informaţiilor de la părinţi prin manipulare discretă, mai ales în cazul părinţilor
necomunicativi, prin prezentarea problemei personale ca fiind a întregului colectiv de elevi
sau de părinţi;
ascultarea afectivă determină o receptare deformată a ideilor, mai ales din cauza gradului de
impresionabilitate al unui limbaj;
alegerea momentului şi a locului în care se discută cu părinţii;
inadvertenţele de limbaj se întâlnesc atunci când fie dascălii, fie părinţii folosesc un limbaj
„căutat”, plin de neologisme şi preţiozitate; trebuie folosit un limbaj simplu, direct, normal,
adaptat interlocutorului;
barierele culturale se ivesc datorită ascendentului de cultură profesională şi psihopedagogică a
dascălului, asimetriei dascăl-părinte; ele pot fi depăşite printr-o comunicare cumpătată, prin
modestie şi înţelegere.

Cum aţi proceda, ca profesori, dacă…

Situaţie - problemă
Sunteţi la o şedinţă cu părinţii şi trebuie să le comunicaţi
acestora că profesorii clasei se plâng de rezultatele scăzute ale
copiilor şi de comportamentul acestora din timpul orelor.
Cum procedaţi?

Barierele comunicării, indiferent că apar între profesor şi elev, între profesor şi părinţii elevilor,
între profesor şi alţi profesori sau între profesor şi conducerea şcolii pot fi depăşite prin tact
pedagogic, prin adoptarea unei atitudini corespunzătoare fiecărei situaţii, prin manifestarea deschiderii
către comunicare, dialog, prin respect reciproc şi atitudine tolerantă.

Teme şi sarcini de autoevaluare:

1. Completaţi lista barierelor şi a obstacolelor care pot apărea în comunicarea managerială, cu
altele pe care le-aţi desprins din realitatea educaţională.
2. Alegeţi 5 obstacole ale comunicării, prezentaţi în ce constă fiecare şi indicaţi modalităţi,
soluţii de depăşire a lor, conform modelului:

Bariere ale Aspecte definitorii Soluţii de depăşire

comunicării
1.
2.
3.
4.
5.

3. Cum pot fi depăşite barierele de înţelegere, în comunicarea profesor – elevi? Daţi exemple de
situaţii concrete, indicând şi modalităţile de îndepărtare a barierelor respective.
4. După modelul barierelor apărute în comunicarea profesor – părinţi, identificaţi barierele care
pot interveni în comunicarea profesor – alţi profesori din şcoală sau profesor – conducerea
şcolii. Propuneţi soluţii pentru depăşirea acestora.
5. Elaboraţi un proiect de cercetare pedagogică ameliorativă, pornind de la problematica
obstacolelor care pot apărea în comunicarea managerială.

5. Condiţii ale unei comunicări manageriale eficiente

 Comunicarea profesorului cu elevii implică respectarea unor condiţii, exigenţe multiple. În
condiţiile nerespectării acestora, profesorul poate comite greşeli care pot obstacola comunicarea.
Principalele greşeli pe care profesorul le poate comite în comunicarea cu elevii sunt (după Joiţa,
2000, pp 117-118):

utilizarea unui limbaj inaccesibil unor elevi;

acordarea de semnificaţii diferite de către elevi mesajelor neclare,
diferenţe de percepţie;
neîncrederea în posibilităţile elevilor;
comunicarea stereotipă şi numai cu unii elevi;
Cauze ale comunicării ineficiente

blocajul datorat experienţelor negative anterioare;

gestionarea inadecvată a tipului de comunicare;
nesusţinerea afirmării opiniilor proprii, critice, creative;
comunicarea făcută nu este întărită de fapte (demagogie)
slaba pregătire a profesorului pentru conducerea comunicării în clasă
(neclaritatea scopului, aproximarea, neraportarea la nivelul elevilor,
controlul scăzut al efectelor, lipsa variantelor organizatorice ş. a.);
bariere de acceptare: prejudecăţi, conflicte personale profesor - elevi,
neîncredere în intenţiile profesorului, discordanţă mesaj - aşteptări;
conflicte interpersonale şi de grup în clasă;
posibilităţi reduse de antrenare, stimulare a elevilor (timp scurt,
conţinut încărcat, clasă numeroasă, metodologie clasică de predare,
autoritate greşit înţeleasă, teama de a nu realiza programa ş.a.);
lipsa unui feedback organizat, diversificat;
formularea de concluzii pripite, parţiale;
slaba stăpânire a emoţiilor, blocajul afectiv;
pierderea controlului asupra climatului de muncă din clasă.

Figura nr. IV.1. Greşeli tipice care intervin în comunicare

Lista acestor greşeli rămâne deschisă, fiecare dascăl putând-o completa cu exemple din
experienţa proprie.

Cum aţi proceda, ca profesori, dacă…

Situaţie - problemă
Profesorul Georgescu obişnuieşte să utilizeze, în comunicarea
cu elevii, diferite expresii jignitoare, care au ca efect
descurajarea, intimidarea elevilor. În timpul unei activităţi,
unul dintre elevi îi răspunde profesorului cu o expresie
similară celei pe care acesta i-o adresase. Cum credeţi că va
reacţiona profesorul? Cum aţi rezolva situaţia?

O comunicare managerială eficientă, performantă, se bazează pe competenţe manageriale

specifice, pe autocunoaştere, pe stiluri personale, pe capacitatea de a asculta şi de a avea opinii, pe
autocontrol.

Temă de reflecţie, ca viitori profesori:

Analizaţi modul în care un profesor îşi poate
perfecţiona discursul didactic, astfel încât să evite
apariţia unor obstacole ale comunicării.
 Un profesor – manager şi lider eficient trebuie să fie nu numai un bun transmiţător de
informaţii, ci şi un bun ascultător al întrebărilor, al opiniilor, al propunerilor, observaţiilor,
concluziilor elevilor. El trebuie să comunice eficient deopotrivă cu elevii, părinţii, ceilalţi profesori.
Atât dascălul, cât şi elevii trebuie să respecte câteva reguli pentru o ascultare eficientă (Van
Dyk, apud Iosifescu, coord., 2001, p. 85):
 să înceteze să vorbească în timpul expunerii;
 să ajute emitentul să se simtă liber în exprimare;
 să arate oponentului că doreşte să-l asculte;
 să renunţe la gesturi care distrag atenţia;
 să se pună în pielea conlocutorului;
 să fie răbdător, tolerant;
 să nu se înfurie;
 să nu fie dur în dispute, critici;
 să nu se impună ca atotcunoscător;
 să pună întrebări la sfârşitul prezentării.
Temă de reflecţie, ca viitori profesori:
Reflectaţi asupra importanţei pe care o are
ascultarea pentru realizarea unei comunicări
eficiente. Puteţi propune nişte reguli proprii?

În cadrul şedinţelor cu părinţii, când dascălul-manager trebuie să ia cuvântul, să asculte şi să

dea ascultare celor prezenţi, abilitatea de a comunica cu aceştia se poate ridica la nivel de artă, dacă
dascălul reuşeşte să preîntâmpine eventualele conflicte şi să creeze impresia tuturor că au fost
ascultaţi şi înţeleşi. Este necesară, de aceea, cunoaşterea tipologiilor umane cu care se poate confrunta
dascălul-manager şi a procedurilor de intervenţie pentru fiecare tip în parte:

Tipologie Proceduri de intervenţie

Vorbăreţul Limitaţi, de la început, timpul fiecărei intervenţii. Opriţi-l cu o
frază rezumativă, transferând discuţia altcuiva sau spre altă
temă. Dacă deviază de la subiect, mulţumiţi-i, reformulând
afirmaţiile lui.
Certăreţul Nu vă lăsaţi atraşi în disputele sale, limitaţi-i timpul de vorbire.
Abordaţi-l în particular, în afara cursului.
Timidul Puneţi-i întrebări scurte şi directe, la care sigur poate răspunde.
Întrebaţi-l dacă e de acord sau nu cu cele discutate.
Plictisitul Invitaţi-l să ia cuvântul şi puneţi-i întrebări directe.
(absentul)
„Ştie-tot” Lăsaţi grupul să aprecieze afirmaţiile lui.
Necooperantul/ Folosiţi ambiţiile sale, recunoaşteţi şi utilizaţi cunoştinţele şi
negativistul experienţa sa în sens pozitiv.
Dezinteresatul/ Solicitaţi intervenţia lui, apelând la interesele personale.
apaticul
Arogantul Nu-l criticaţi, dar folosiţi tehnica replicilor de tipul „da, dar...”
Persistentul în Reorientaţi întrebările lui spre întreg grupul.
întrebări
Băgăciosul Mulţumiţi-i pentru intervenţie şi puneţi o întrebare altei
inteligent persoane
Încăpăţânatul Lămuriţi-l sau cereţi-i să se explice. Rugaţi-i şi pe ceilalţi să îi
explice. Eventual, discutaţi problema în cauză la sfârşitul
cursului.
Îndrăgostitul Dacă problema este pertinentă, daţi-i şansa la cuvânt şi
de problema explicare; dacă problema nu este în concordanţă cu subiectul
lui lecţiei, rugaţi-l să aştepte pentru o discuţiei în particular.
 Nu-ştie-să-şi- Ajutaţi-l, prezentându-i ideile altfel („cu alte cuvinte, vreţi să
aleagă- spuneţi...”); feriţi-l de ridiculizări;
cuvintele
Cel angajat în Opriţi-vă şi lăsaţi-i pe ceilalţi să le asculte discuţia. Atrageţi-l
convorbiri în discuţia purtată.
colaterale
„Cocoşii” Întrerupeţi disputa cu o întrebare directă despre subiect. Invitaţi
şi alte persoane să participe la discuţie. Dacă nu se rezolvă
conflictul, cereţi-le să renunţe

Tabelul nr. IV.3: Tipuri de interlocutori şi proceduri de intervenţie

(după Iosifescu, coord. 2001, pp. 90-91)

Considerând că aceste tipuri le putem regăsi şi în clasa de elevi, apreciem că procedurile de

intervenţie amintite pot fi folosite cu succes şi în cadrul activităţilor profesorului-manager.