TITLUL III CONTRACTUL

CAPITOLUL I
Contractul - principal izvor de obligaţii civile

Clasificarea contractelor

1.1. Izvoarele obligaţiilor

 O accepţiune a noţiunii de obligaţie face referire la „conţinutul raportului juridic obligaţional” adică
la raportul juridic ce are în conţinutul său o obligaţie.
Obligaţia din perspectiva raportului juridic obligaţional este o legătură de drept în virtutea căreia
debitorul este ţinut să procure o prestaţie creditorului, iar acesta are dreptul să obţină prestaţia
datorată (art. 1164 Cod civil).
Spre exemplu în cazul unui contract de vânzare-cumpărare,
- vânzătorul este obligat la prestaţiile referitoare la transferul dreptului de proprietate al bunului
în patrimoniul cumpărătorului, la predarea bunului către cumpărător şi la garantarea cumpărătorului
în privinţa viciilor bunului,
- cumpărătorul este obligat la prestaţiile referitoare la plată a preţului şi la preluarea bunului în
materialitatea lui.
În acest caz, fiecare parte contractantă este debitor şi creditor în acelaşi timp; obligaţiile vânzătorului şi
ale cumpărătorului rezultând din contractul de vânzarecumpărare. Prin urmare „obligaţiile izvorăsc din
contract” (art. 1165 Cod civil); contractul fiind principalul izvor de obligaţii civile.
Potrivit art. 1165 Cod civil, izvoarele obligaţiilor sunt: contractul, actul juridic unilateral, gestiunea
de afaceri, îmbogăţirea fără justă cauză, plata nedatorată, fapta ilicită precum şi orice alt act sau
fapt de care legea leagă naşterea unei obligaţii. „Obligaţiile” sunt reglementate de Cartea a V a din
Codul civil. Contractele speciale sunt reglementate în aceeaşi carte, pornindu-se de la faptul că fiecare
dintre ele, în parte, reprezintă un izvor de obligaţii 1. Regulile particulare, cu privire la aceste contracte
speciale sunt prevăzute în Codul civil sau în legi speciale 2.
1.2. Noţiunea de contract
 Conform art. 1166 Cod civil, contractul este definit ca fiind acordul de voinţă între două sau mai
multe persoane cu intenţia de a constitui, modifica, transmite sau stinge un raport juridic. În dreptul
român, noţiunile de contract şi convenţie se folosesc cu înţeles identic 3.

1 A se vedea, F.A. Baias (membru al Comisiei de redactare a Proiectului Noului Cod Civil), Prefaţă la Codul Civil (Legea nr.
287/2001) la zi, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2009, p. XI.
2 Spre exemplu, regulile particulare cu privire la contractul de asigurare se găsesc în Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi
reasigurările în România, modificată şi completată.
3 Termenii de „contract” şi cel de „convenţie” preluaţi din Codul civil francez din 1804, sunt consideraţi sinonimi potrivit
codului nostru civil. În accepţiunea codului civil francez, convenţiunea este o noţiune mai cuprinzătoare, ea incluzând orice
acord de voinţă prin care se creează, se modifică sau se stinge un raport juridic, în timp ce contractul ar fi numai acel acord care
dă naştere unui raport juridic, dar nu şi acela care modifică sau stinge un astfel de raport. A se vedea, D. Ştefănescu, Drept civil,
pentru facultăţile cu profil economic, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 2000, p. 149
Codul civil român în vigoare defineşte contractul ca şi convenţia din dreptul francez, mai mult adăugând la contract şi
operaţiunea de transmitere a raportului juridic.
1.3. Clasificarea contractelor

1. După modul de formare, contractul poate fi consensual, solemn sau real (art. 1174 Cod civil).
 În dreptul român formarea contractelor este guvernată de principiul consensualismului, care
reprezintă regula în această materie. Potrivit acestui principiu „contractul este consensual atunci când
se formează prin simplul acord de voinţă al părţilor” [art. 1174 alin. (2) Cod civil]. Prin urmare,
pentru formarea valabilă a unui contract este suficientă simpla manifestare de voinţă a părţilor ( spre
exemplu, vânzareacumpărarea unui bun mobil).
 Contractul este solemn atunci când validitatea sa este supusă îndeplinirii unor formalităţi
prevăzute de lege [art. 1174 alin. (3) Cod civil]. Contractul solemn reprezintă o excepţie de la regula
consensualismului. Pentru încheierea valabilă a contractului solemn este necesară, pe lângă manifestarea
de voinţă, şi respectarea unor cerinţe de formă, prevăzute de lege 4. Forma solemnă pentru astfel de
contracte este o condiţie de validitate. Dintre contractele solemne exemplificăm: donaţia, ipoteca,
vânzarea-cumpărarea ce are ca obiect un teren, contractul de societate prin care se constituie o societate
pe acţiuni prin subscripţie publică etc.
 Contractul este real atunci când, pentru validitatea sa, este necesară predarea unui bun
debitorului [art. 1174 alin. (4) Cod civil]. Şi contractul real este o excepţie de la principiul
consensualismului deoarece, pentru încheierea sa valabilă este necesară pe lângă manifestarea de voinţă şi
predarea, adică, remiterea bunului5 (spre exemplu: împrumutul, depozitul, darul manual, transportul,
gajul cu deposedare, comodatul etc.).
Clasificarea nu este absolută, deoarece, acelaşi contract consensual ca regulă, poate fi solemn ca excepţie;
exemplificăm în acest sens, contractul de vânzare-cumpărare care este consensual ca regulă, dacă are
însă ca obiect un imobil (teren, construcţie) dobândeşte caracter solemn; contractul de donaţie este
solemn, însă darul manual, care este o specie a donaţiei, este un contract real (spre exemplu, darul
manual ce are ca obiect o carte sau un buchet de flori). Clasificarea este importantă din perspectiva
aprecierii valabilităţii (validităţii) contractelor. Prin urmare, nerespectarea unei forme impusă de lege -
adică, înscrisul autentic pentru contractul de donaţie sau pentru contractul, de vânzare-cumpărare a
unui imobil - atrage după sine sancţionarea contractului cu nulitatea absolută, care desfiinţează contractul,
considerându-se că nu a fost încheiat niciodată.
2. După numărul obligaţiilor la care dă naştere, contractul poate fi sinalagmatic sau unilateral.
Contractul este sinalagmatic atunci când obligaţiile născute din acesta sunt reciproce şi
interdependente. În caz contrar, contractul este unilateral chiar dacă executarea lui presupune
obligaţii în sarcina ambelor părţi (art. 1171 Cod civil).
 Contractul sinalagmatic dă naştere la obligaţii pentru ambele părţi contractante, astfel încât,
fiecare parte are în acelaşi timp şi drepturi şi obligaţii reciproce, fiind în acelaşi timp şi creditor şi
debitor6 din momentul încheierii contractului. Reciprocitatea obligaţiilor presupune că aceste drepturi
şi obligaţii au ca izvor comun acelaşi contract 7. Spre exemplu, în cazul contractului de vânzare-
cumpărare, vânzătorul are, în principal, obligaţiile de a transfera dreptul de proprietate asupra bunului,
de a preda bunul în materialitatea lui şi de a-l garanta pe cumpărător pentru viciile lucrului vândut, iar
cumpărătorul are, în principal, obligaţiile de a plăti preţul şi de a lua în primire bunul.

4 A se vedea, R. Dimitriu (coordonator), A.S.E., Bucureşti, Drept civil, vol. I, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, p. 113.
5 Idem.
6 A se vedea, D. Ştefănescu, op. cit., p. 152.
7 A se vedea, M. Uliescu, A.G. Nicolae, Instituţii de drept civil în Noul Cod Civil.Manual pentru uzul formatorilor
SNG,www,csm1909.ro/csm/linkuri/06_01_2011_38060_ro.pdf, p. 24.
 În cazul contractului unilateral numai o parte se obligă, cealaltă parte nu are, prin urmare,
nicio obligaţie.
Caracterul unilateral se păstrează chiar dacă pe parcursul executării contractului se nasc obligaţii
şi în sarcina celeilalte părţi 8, în speţă, în sarcina creditorului. Spre exemplu, în cazul contractului de
depozit, în care deponentul va trebui să restituie cheltuielile făcute de depozitar cu bunul, şi anume,
cheltuieli suplimentare de întreţinere în funcţie de natura bunului depozitat (de hrănire, temperatură,
lumină, apă etc.). Clasificarea are importanţă din perspectiva regimului juridic diferit pe care le au viciile
de consimţământ9.
3. După scopul urmărit de părţi la încheierea lui, contractul poate fi cu titlu oneros sau cu titlu gratuit
(art. 1172 Cod civil).
 Contractul prin care fiecare parte urmăreşte să îşi procure un avantaj în schimbul
obligaţiilor asumate este cu titlu oneros.
Avantajul urmărit, în principal, constă într-un folos patrimonial urmărit de fiecare parte, astfel încât,
prestaţiei uneia din părţi îi corespunde contraprestaţia celeilalte părţi. Spre exemplu, în cazul contractului
de vânzare-cumpărare, vânzătorul urmăreşte să obţină suma de bani (preţul) iar cumpărătorul urmăreşte
să procure bunul ce formează obiectul contractului, în schimbul sumei de bani respective. Exemplificăm
contracte cu titlu oneros: de schimb, de locaţiune, închiriere, antrepriză, împrumut cu dobândă etc.

 Contractul prin care una dintre părţi urmăreşte să procure celeilalte părţi un beneficiu,
fără a obţine în schimb vreun avantaj este cu titlu gratuit. Procurarea unui folos patrimonial, ori,
săvârşirea unui serviciu, gratuit, fără a se urmări realizarea vreunui contraechivalent, reprezintă un
contract cu titlu gratuit. Spre exemplu, contractul de donaţie, depozitul gratuit, împrumutul fără dobândă
(cu titlu gratuit) etc.
Importanţa clasificării constă în următoarele 10:
- în privinţa capacităţii părţilor care încheie contractul, legea civilă este mai restrictivă în privinţa
încheierii contractelor cu titlu gratuit;
- în privinţa condiţiilor de formă, legea civilă este mai exigentă pentru contractele cu titlu gratuit,
deoarece se cere forma solemnă pentru încheierea lor în principiu (înscrisul autentic);
4. După cum drepturile şi obligaţiile (adică prestaţiile) părţilor în momentul încheierii contractului sunt
sau nu cunoscute, sau întinderea acestora este sau nu determinată sau determinabilă, contractul poate fi
comutativ sau aleatoriu (art. 1173 Cod civil).
 Este comutativ contractul în care, la momentul încheierii sale existenţa drepturilor şi
obligaţiilor părţilor este certă (cunoscută), iar întinderea acestora este determinată sau
determinabilă. Spre exemplu, contractele: de vânzare-cumpărare, de schimb, de antrepriză, de locaţiune
etc.
 Este aleatoriu contractul care, prin natura lui sau prin voinţa părţilor, oferă cel puţin uneia
din părţi şansa unui câştig şi o expune totodată la riscul unei pierderi, ce depinde de un eveniment
viitor şi incert.
Aleatoriu are semnificaţia de întâmplător, care depinde de şansă. Prin urmare, specificul contractului
aleatoriu, constă în faptul că, încă din momentul încheierii contractului, părţile se supun şansei de a
câştiga şi riscului de a pierde, raportate la un eveniment viitor şi nesigur ca realizare 11. Părţile nu cunosc,
deci, la data încheierii contractului întinderea obligaţiilor lor, aceasta depinzând de o împrejurare viitoare,
8 Idem.
9 A se vedea, R. Dimitriu (coordonator), A.S.E., Bucureşti, op. cit., p. 108.
10 Idem.
11 A se vedea, M. Uliescu, A.G. Nicolae, op. cit., p. 26.
incertă. Exemplificăm următoarele contracte aleatorii: contractul de asigurare, contractul de rentă
viageră, jocul la loto - pronosport, prinsoarea etc.
5. După raportul care există între ele, contractele pot fi principale şi accesorii.
 Este principal contractul care are existenţă de sine stătătoare, independentă, soarta sa
nedepinzând de soarta juridică a altui contract. În marea lor majoritate contractele sunt principale.
 Este accesoriu contractul care, prin natura lui, nu are existenţă de sine stătătoare, soarta sa
depinzând de a altui contract, principal. Spre exemplu, un contract de împrumut, ce are ca obiect o
sumă de bani, este principal. Împrumutul respectiv a fost garantat cu o ipotecă sau cu un gaj. Gajul şi
ipoteca sunt contracte accesorii care depind, în ceea ce priveşte executarea lor, de restituirea sau
nerestituirea sumei de bani împrumutată. Clasificarea este importantă din perspectiva raportului dintre
ele, raport căruia i se aplică regula „accesorium seqvitur principalem” adică „accesoriul serveşte
principalului”.
6. În funcţie de modalitatea încheierii lor, contractele pot fi strict personale şi contracte care se încheie
şi prin reprezentare.
 Este strict personal contractul care nu poate fi încheiat decât personal. În această categorie
includem contractul de consulting - engineering, sau contractul de mandat. Contractele strict personale
sunt o excepţie de la contractele care se încheie prin reprezentare. Marea majoritate a contractelor se
încheie prin reprezentare (prin mandatar) acestea reprezintă regula în materia încheierii contractelor.
7. După reglementarea şi denumirea lor legală 12 contractele pot fi tipice (numite) sau atipice (nenumite).
 Este tipic contractul care are o denumire stabilită de lege şi o reglementare expresă, spre
exemplu, contractele: de vânzare-cumpărare, de mandat, de comision, de schimb etc.
 Este atipic contractul care nu are o reglementare expresă şi o denumire proprie 13.
Prin intervenţia legii un contract atipic poate deveni tipic, spre exemplu: contractul de sponsorizare, sau
de hotelărie (potrivit Codului civil în vigoare). Exemplificăm următoarele contracte nenumite: de
asistenţă juridică, de prestări servicii, de impresariat artistic (ce pot avea ca model un contract de prestări
servicii), de furnizare (de energie termică, sau de servicii de telefonie mobilă) etc.
De asemenea, sunt multe contracte care se încheie de profesionişti, şi care nu sunt reglementate de Codul
civil14. Spre exemplu, contractul de credit bancar ce reprezintă principalul contract pe care societăţile
bancare le încheie în activitatea lor 4. Acesta conţine, ca reglementare, doar, depozitul de fonduri în bancă,
facilitarea de credit, închirierea de casete de valori, contul curent 5.
Clasificarea este importantă din perspectiva regulilor aplicabile contractului nenumit, şi anume, unui
astfel de contract i se aplică, dispoziţiile art. 1168 din Codul civil, care prevede, „contractelor
nereglementate de lege li se aplică prevederile prezentului capitol - adică regulile generale în
materia contractelor15 - iar dacă acestea nu sunt îndestulătoare, regulile speciale privitoare la
contractul cu care se aseamănă cel mai mult”.

12 A se vedea, R. Dimitriu (coordonator), A.S.E., Bucureşti, op. cit., p. 116.

13 Contractul nenumit trebuie interpretat şi executat potrivit intenţiei comune a părţilor, iar în completarea acesteia, potrivit
reglementărilor cu caracter general privitoare la contracte. Numai când părţile au inclus într-un asemenea contract elemente ale
unui contract numit, îşi vor putea găsi aplicare în reglementarea acestor elemente, dispoziţiile legale privitoare la contractul
numit respectiv. Pe măsură ce unele contracte nenumite sunt frecvent utilizate în practică, ele ajung să fie reglementate expres de
legiuitor, devenind contracte numite (http://legeaz.net/dictionar-juridic/contract-nenumit)
14 A se vedea, G. Piperea, Drept comercial. Întreprinderea, în reglementarea Noului Cod civil, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, p. 5. 4
Idem. 5 Ibidem. De asemenea, intră în categoria contractelor nenumite multe contracte care se încheie între acţionari sau asociaţi
în vederea gestiunii comune a politicii faţă de societatea comercială emitentă a acţiunilor sau a părţilor sociale, spre exemplu,
acordurile - extrastatutare între acţionari (shareholders agreements), clauzele de preferinţă (preempţiune) şi de agrement etc); A
se vedea, G. Piperea, op. cit., p. 5.
15 A se vedea, Cartea a V a (Despre obligaţii), titlul II (Izvoarele obligaţiilor), Capitolul I (Contractul)
8. După modul de executare contractele pot fi cu executare dintr-o dată (uno ictu) şi cu executare
succesivă.
 Cu executare dintr-o dată este contractul a cărui executare implică o singură prestaţie din
partea celui care se obligă (a debitorului). Acest tip de contract se mai numeşte şi cu executare
instantanee. Exemplificăm, darul manual, ca varietate a donaţiei.
 Cu executare succesivă este contractul a cărui executare implică mai multe prestaţii
eşalonate în timp, spre exemplu, contractul de locaţiune, donaţia cu sarcină de întreţinere etc.
Importanţa clasificării presupune mai multe aspecte:
- consecinţele neexecutării culpabile sunt: pentru contractele sinalagmatice cu executare dintr-o
dată se aplică rezoluţiunea (ca modalitate prin care se desfiinţează contractul; rezoluţiunea îşi produce
efecte şi pentru trecut, ex tunc şi pentru viitor - ex nunc), pentru contractele cu executare succesivă se
aplică rezilierea (care desfiinţează contractul producând efecte numai pentru viitor, ex nunc);
- efectele nulităţii; nulitatea contractului cu execuatre dintr-o dată produce efecte şi pentru trecut
(ex tunc), considerându-se că acesta n-a fost încheiat niciodată; nulitatea contractului cu executare
succesivă produce efecte numai pentru viitor (ex nunc).
9. După modalitatea de a fi încheiate pe baza negocierii, sau nu, contractele pot fi negociate, de adeziune
şi obligatorii.
 Contractul negociat este rezultatul discuţiilor, a negocierilor dintre părţile eventualului
contract cu privire la clauzele acestuia, fără a li se impune nimic din exterior. Spre exemplu, vând
„Dacia Logan” stare foarte bună, preţ negociabil, tel...În cadrul acestei clasificări contractele negociate
reprezintă regula.
 Contractul este de adeziune atunci când clauzele sale esenţiale sunt impuse ori sunt
redactate de una din părţi, pentru aceasta sau ca urmare a instrucţiunilor sale, cealaltă parte
neavând decât să le accepte ca atare (art. 1175 Cod civil). În acest tip de contracte eventualul aderent
are numai două opţiuni, de a încheia sau nu contractul pe care ofertantul l-a stabilit de la început, cu toate
clauzele16. Sunt contracte de adeziune, contractele de transport pe calea ferată, cu metroul, cu RATB,
contractele de furnizare de apă, de furnizare de electricitate, de gaz, contractele dintre comercianţi şi
consumatori, contractele de telefonie fixă şi celulară, contractele ce privesc vizionarea de spectacole
publice, contractele dintre comercianţi şi consumatori etc.
 Pentru contractul obligatoriu condiţiile încheierii lui sunt impuse de lege, de autorităţi publice
sau de organisme profesionale17. Caracteristica acestui tip de contracte este că părţile nu au nicio opţiune
în privinţa încheierii sau neîncheierii lor. Exemplificăm în acest sens, asigurarea de răspundere civilă
pentru proprietarii de autovehicule, asigurarea obligatorie de locuinţe.
10. După structura lui contractul poate fi simplu sau complex18. Contractul complex este denumit de
Codul civil contract-cadru.
 Contractul simplu se compune dintr-o singură operaţiune juridică, spre exemplu, contractele de
schimb, de vânzare-cumpărare, de donaţie, de mandat, comision, locaţiune etc.
 Contractul-cadru se realizează prin mai multe operaţiuni juridice. Contractulcadru este
acordul prin care părţile convin să negocieze să încheie sau să menţină raporturi contractuale ale
căror elemente esenţiale sunt determinate de acesta [art. 1176 alin. (1) Cod civil].

16 A se vedea, M. Uliescu, A.G. Nicolae, op. cit., p. 28; pentru detalii în privinţa contractelor negociate, de adeziune şi contracte
forţate, a se vedea, L. Pop, Tratat de drept civil. Obligaţiile. Contractul, vol. II, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2009, p. 368.
17 http://www.dreptonline.ro/resurse/contracte.php
18 A se vedea, M.Uliescu, A.G. Nicolae, op. cit., p. 29;
 Modalitatea de executare a contractului-cadru, în special termenul şi volumul prestaţiilor, precum
şi, dacă este cazul, preţul acestora sunt precizate prin convenţii ulterioare [art. 1176 alin. (2) Cod
civil].
Exemplu de contract-cadru este contractul de leasing, care conţine în cuprinsul acestuia contractele de
vânzare-cumpărare, de mandat, de locaţiune şi o promisiune unilaterală de vânzare.

CAPITOLUL II Încheierea contractului

2.1. Principiile ce guvernează contractul

Atât în faza precontractuală, aceea a negocierii, cât şi la încheierea şi pe tot timpul executării sale,
contractul este guvernat de două principii: libertatea de a contracta şi buna-credinţă19.
 „Libertatea contractuală constă în posibilitatea pe care persoanele fizice şi juridice o au,
conform legii, de a crea contracte şi de a le stabili conţinutul 20”. În aceeaşi termeni Curtea
Constituţională21 defineşte libertatea contractuală ca fiind „posibilitatea recunoscută oricărui subiect de
drept de a încheia un contract, în înţelesul de mutuus consensus, de produs al manifestării sale de voinţă
convergentă cu a celeilalte sau celorlalte părţi, de a stabili conţinutul acestuia şi de a-i determina obiectul,
dobândind drepturi şi asumându-şi obligaţii a căror respectare este obligatorie pentru părţile
contractante”. Codul civil consacră libertatea contractuală în art. 1169 potrivit căruia „părţile sunt libere
să încheie contracte şi să le determine conţinutul acestora, în limitele impuse de lege, de ordinea
publică şi de bunele moravuri”.
Singurele îngrădiri ale libertăţii contractuale sunt: ordinea publică şi bunele moravuri pe care niciunui
subiect de drept nu-i este permis să le încalce 22.
Libertatea de a contracta presupune:
- părţile sunt libere să încheie contracte; având libertatea de a încheia contracte părţile sunt libere şi
în privinţa refuzării de a încheia contracte;
- părţile sunt libere să le determine conţinutul; aceasta se exprimă prin libertatea pentru fiecare
parte de a stabili clauzele contractuale ca rezultat al manifestării sale de voinţă în acord cu voinţa
celeilalte părţi contractante.
Libertatea de a contracta trebuie privită într-un context mai larg referitor la libertatea economică,
reglementată de Constituţia României din 2003, şi anume „Accesul liber al persoanei la o activitate
economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora în condiţiile legii, sunt garantate” (art. 45).
 Buna-credinţă guvernează nu numai întreaga materie a Codului civil 23, ci şi materia contractelor.
Astfel, „părţile trebuie să acţioneze cu bună-credinţă, atât la negocierea şi încheierea contractului,
cât şi pe tot parcursul executării sale. Ele nu pot înlătura sau limita această obligaţie”. (art. 1170
Cod civil).
Aceasta este norma generală aplicabilă materiei contractelor. Norma specială priveşte mecanismul
încheierii contractelor în art. 1183, care detaliază obligaţia bunei-credinţe în cursul negocierilor şi

19 A se vedea, F.C. Stoica, Dreptul afacerilor. Contracte. Ed. ASE, Bucureşti, p. 14.
20 A se vedea, I. Albu, Libertatea contractuală, în Dreptul nr. 3/1993, Bucureşti, p. 29.
21 A se vedea, Decizia nr. 365 din 5 iulie 2005.
22 A se vedea, M. Uliescu, A.G. Nicolae, op. cit., p. 17.
23 În acest sens art. 14 alin. (1) prevede, persoanele fizice şi persoanele juridice participante la raporturile civile trebuie să îşi
exercite drepturile şi să îşi execute obligaţiile cu bună-credinţă, în acord cu ordinea publică şi bunele moravuri. Buna-credinţă se
prezumă până la proba contrarie [art. 14 alin. (2)].
prevede sancţiunea pentru conduita de rea-credinţă, şi anume obligaţia de a repara prejudiciul astfel
cauzat celeilalte părţi24. Părţile nu pot înlătura sau limita această obligaţie, ceea ce conferă normei din
prima teză, caracter de ordine publică25.

2.2. Condiţiile de validitate, esenţiale, pentru încheierea contractului (condiţii de

fond)

2.2.1. Principiul libertăţii formei

 Potrivit Codului civil în vigoare încheierea contractului se realizează prin simplul acord de voinţă
al părţilor, capabile de a contracta, dacă legea nu impune o anumită formalitate pentru încheierea
sa valabilă (art. 1178). Prin această dispoziţie se reglementează principiul libertăţii formei în materia
încheierii contractului.
Prin urmare, regula sau principiul libertăţii formei în materia încheierii contractului presupune că
simplul acord de voinţă între două sau mai multe persoane cu intenţia de a constitui, modifica,
transmite sau stinge un raport juridic este necesar şi suficient pentru ca un contract să fie
considerat valabil încheiat.
Forma contractului este acea condiţie ce constă în modalitatea de exteriorizare a acordului de
voinţă făcută cu intenţia de a constitui, modifica, transmite sau stinge un raport juridic 26.
Principiul se aplică dacă sunt întrunite cumulativ două condiţii (una pozitivă şi cealaltă negativă):
- părţile sunt capabile să încheie contracte, deci să aibă capacitatea cerută de lege în acest sens;
- legea să nu impună o anumită formalitate pentru încheierea contractului respectiv.
 Potrivit art. 1179 Cod civil, condiţiile esenţiale, pentru validitatea contractului sunt:
1. capacitatea de a contracta;
2. consimţământul valabil încheiat;
3. un obiect determinat, valabil şi licit;
4. o cauză valabilă a obligaţiilor. Aceste condiţii se mai numesc şi de fond sau intrinseci, pentru că
ţin de voinţa internă (reală) a părţilor, spre deosebire de condiţiile care privesc forma contractului, ca
modalitate de exteriorizare a acordului de voinţă 27.
Ca principiu, legea nu prevede nicio cerinţă în privinţa formei, punându-se astfel accentul pe libertatea de
voinţă contractuală, asigurându-se, astfel, celeritatea circuitului civil 28, iar în măsura în care legea prevede
o anumită formă, a contractului, aceasta trebuie respectată, sub sancţiunea prevăzută de dispoziţiile legale
aplicabile [art. 1179 alin. (2) Cod civil].
2.2.2. Capacitatea de a contracta

 Capacitatea de a contracta pentru persoana fizică Poate contracta orice persoană care este capabilă,
adică ce are capacitate de exerciţiu. Codul civil prevede în acest sens că, încheierea contractului se
realizează prin simplul acord de voinţă al părţilor, capabile de a contracta (art. 1178 Cod civil)”.
24 A se vedea, F. Baias, Conferinţa privind noul Cod Civil, INM, 15-16 septembrie 2011,
(http://www.inm-lex.ro/NCC/video2.html).
25 O normă asemănătoare există în principiile dreptului European al contractelor. Idem.
26 A se vedea, G. Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele de drept civil. Casa de editură şi presă
„Şansa” SRL, Bucureşti, 1993, p. 145, cu referire la condiţiile de formă cerute pentru actul juridic civil; în acelaşi sens şi R.
Dimitriu (coordonator), A.S.E., Bucureşti, op. cit., p. 142.
27 Cu privire la „condiţiile esenţiale pentru validitatea contractului” a se vedea, S.L. Cristea , Dreptul afacerilor, ed. a III a
revizuită şi adăugită, Ed. Universitară, Bucureşti, 2012, pp. 258 şi urm.
28 A se vedea, M. Uliescu, A.G. Nicolae, op. cit., p. 31.
 „Poate contracta, prin urmare, orice persoană care nu este declarată incapabilă de lege şi nici
oprită să încheie anumite contracte (art. 1180 Cod civil). În afara altor cazuri prevăzute de lege, nu au
capacitate de exerciţiu, deci, nu sunt capabile următoarele persoane:
- minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani;
- interzisul judecătoresc.
O persoană fizică capabilă să contracteze are capacitate de exerciţiu.
Capacitatea de exerciţiu este aptitudinea persoanei de a încheia singură acte juridice civile.
Între 14 şi 16 ani persoana fizică are capacitate de exerciţiu restrânsă. Poate încheia singur
anumite contracte:
- minorul de 14 ani poate face singur acte de conservare, de administrare care nu îl prejudiciază,
precum şi acte de dispoziţie de mică valoare, cu caracter curent şi care se execută la data încheierii lor
[art. 41 alin. (2)];
- minorul de 15 ani poate încheia acte juridice referitoare la munca, la îndeletnicirile artistice sau
sportive ori la profesia sa, cu încuviinţarea părinţilor sau a tutorelui, caz în care minorul exercită singur
drepturile şi îndeplineşte tot astfel obligaţiile născute din aceste acte (art. 42);
Persoana fizică cu capacitate de exerciţiu deplină nu are, în principiu, nicio restricţie în privinţa
încheierii contractelor.
Capacitatea deplină începe la împlinirea vârstei de 18 ani, cu două excepţii:
- de la 16 ani minorul dobândeşte capacitate deplină de exerciţiu prin efectul
căsătoriei (art. 39);
- de la 16 ani minorului i se poate recunoaşte de către instanţa de tutelă capacitate deplină de
exerciţiu (art. 40).
 Actele făcute de persoana lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă
cu încălcarea dispoziţiilor referitoare la capacitatea civilă, inclusiv actele făcute de tutore fără
autorizarea instanţei de tutelă, atunci când această autorizare este cerută de lege sunt lovite de nulitate
relativă, chiar fără dovedirea unui prejudiciu (art. 44 Cod civil).
 Capacitatea de a contracta pentru persoana juridică
Şi pentru persoana juridică, regula este principiul capacităţii de a contracta, astfel că, persoana
juridică poate avea orice drepturi şi obligaţii civile, cu excepţia acelora care, prin natura lor sau
potrivit legii, nu pot aparţine decât persoanei fizice (art.
206 Cod civil). Persoana juridică îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin organele sale
de administrare, de la data constituirii lor [art. 209 alin. (1) Cod civil]. De la data constituirii
organelor de administrare persoana juridică are deci capacitatea de exerciţiu, respectiv, aptitudinea de
a exercita drepturile şi de a-şi îndeplini obligaţiile. Organele de administrare se constituie la data
înfiinţării persoanei juridice, dată de la care se şi dobândeşte capacitatea de folosinţă.
Atât capacitatea de folosinţă, cât şi cea de exerciţiu a persoanei juridice încep la aceeaşi dată, care este
însă diferită în funcţie modul de înfiinţare a persoanei juridice. Până la data constituirii organelor
de administrare, exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor care privesc persoana juridică, adică
pentru constituirea sa valabilă, se fac de către fondatori ori de către persoanele fizice sau persoanele
juridice desemnate în acest scop [art. 210 alin. (1) Cod civil].
Se recunoaşte astfel, persoanelor juridice supuse înregistrării şi o capacitate de folosinţă anticipată care
începe chiar de la data actului de înfiinţare, dată de la care poate dobândi drepturi şi obligaţii, însă
numai în măsura necesară pentru ca persoana juridică să ia fiinţă în mod valabil [art. 205 alin. (3) Cod
civil].
Prin act de înfiinţare se înţelege actul de constituire a persoanei juridice şi, după caz, statutul acesteia [art.
194 alin. (2) Cod civil].
Capacitatea de folosinţă a persoanei juridice, respectiv, aptitudinea de a avea drepturi şi obligaţii, începe:
- pentru persoanele juridice supuse înregistrării, de la data înregistrării lor [art 205 alin. (1) Cod
civil];
- pentru persoanele juridice nesupuse înregistrării, potrivit art. 194 Cod civil 29, de la data actului
de înfiinţare, de la data autorizării constituirii lor sau de la data îndeplinirii oricărei alte cerinţe
prevăzute de lege.
Pentru persoanele juridice fără scop patrimonial, principiul capacităţii de a încheia contracte este
subordonat principiului specialităţii capacităţii de folosinţă, potrivit căruia persoanele juridice pot avea
„doar acele drepturi şi obligaţii civile care sunt necesare pentru realizarea scopului stabilit de lege,
actul de constituire sau statut [art. 206 alin. (2) Cod civil] 30. O excepţie de la regula capacităţii de
folosinţă anticipată recunoscută doar în legătură cu naşterea valabilă a persoanei juridice supusă
înregistrării este reglementată în legătură cu liberalităţile. Acestea pot fi primite în condiţiile dreptului
comun, de la data actului de înfiinţare, iar în cazul fundaţiilor testamentare, din momentul, deschiderii
succesiunii testatorului, chiar şi în cazul în care liberalităţile nu sunt necesare pentru ca persoana juridică
să ia fiinţă în mod valabil (art. 208 Cod civil) 31.  Actele juridice încheiate cu încălcarea dispoziţiilor
referitoare la capacitatea civilă a persoanelor juridice sau cu nerespectarea principiului specialităţii
capacităţii de folosinţă pentru persoanele fără scop patrimonial sunt lovite de nulitate absolută, fiind
vorba de nerespectarea unor condiţii de fond, esenţial şi de validitate a contractului [art. 206 alin. (3) Cod
civil].
2.2.3. Consimţământul valabil încheiat

Consimţământul poate fi definit ca fiind manifestarea în exterior a hotărârilor (a voinţelor) ambelor

părţi contractante. Prin urmare, contractul ca produs al consimţământului, este rezultatul întâlnirii dintre
voinţele individuale ale viitoarelor părţi contractante 32.
 Doctrina juridică a lansat şi teoria formării progresive a consimţământului în materie
contractuală, văzută drept un instrument de adaptare a întinderii consimţământului 33. Prin această teorie
a fost abandonată concepţia clasică potrivit căreia contractul se formează instantaneu, respectiv,
încheierea contractului rezultă în mod spontan din simplul acord de voinţă reprezentat de un schimb de
consimţăminte. Teoria menţionată arată că există situaţii în care primul contact juridic dintre părţile
eventuale ale viitorului contract reprezintă doar naşterea unui consimţământ parţial, a cărui
completare se va face apoi progresiv, în intervalul de reflexie autoprocurat de părţi sau alocat „părţii
slabe” de legiuitor34.
2.2.3.1. Formarea contractului

Formarea contractului necesită analiza următoarelor aspecte: a) încheierea contractului, b) momentul

şi locul încheierii contractului, c) momentul şi locul încheierii contractului la distanţă, d) momentul

29 Persoana juridică se înfiinţează: a) prin actul de înfiinţare al organului competent, în cazul autorităţilor şi al instituţiilor
publice, al unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi al agenţilor economici, care se constituie de către stat sau de către
unităţile administrativ-teritoriale. În toate cazurile, actul de înfiinţare trebuie să prevadă, în mod expres, dacă autoritatea publică
sau instituţia publică este persoană juridcă; b) prin actul de înfiinţare al celor care o constituie, autorizat, în condiţiile legii; c) în
orice alt mod prevăzut de lege (art. 194 Cod civil).
30 A se vedea şi, M. Uliescu, A.G. Nicolae, op. cit., p. 34.
31 Idem
32 A se vedea, L. Pop, op. cit., p. 155.
33 A se vedea, V.C. Cocean, Rolul şi componentele voinţei juridice la formarea actelor juridice - Teză de doctorat, Bucureşti,
2009, p. 18 (http://www.univbuc.ro).
34 Idem.
şi locul încheierii contractului prin mijloace electronice, e) oferta de a contracta, f) acceptarea
ofertei, g) forma ofertei.
a) Încheierea contractului. Încheierea contractului se realizează prin negocierea lui de către părţi sau
prin acceptarea fără rezerve a unei oferte de a contracta (art. 1182 Cod civil). Negocierea presupune
ca părţile să se pună de acord asupra elementelor esenţiale ale contractului. Elementele secundare ale
contractului pot fi stabilite ulterior de către părţi sau chiar de către altă persoană decât părţile
contractante. Dacă asupra acestor elemente secundare părţile nu se înţeleg, sau nu sunt de acord cu
decizia părţii căreia i s-a încredinţat această sarcină, oricare parte poate cere instanţei să dispună
completarea contractului, în funcţie de împrejurări, de natura contractului şi de intenţia părţilor.
Formarea contractului este guvernată de principiul libertăţii de voinţă a părţilor de a încheia sau nu
un contract, acesta se exprimă prin aceea că părţile sunt libere să iniţieze, să desfăşoare sau să rupă
negocierile nefiind răspunzătoare pentru neresuşita acestora [art. 1183 alin. (1) Cod civil].
Pe parcursul negocierilor părţile sunt ţinute să respecte anumite exigenţe care ţin de buna-credinţă, de
obligaţia de confidenţialitate sau chiar de forma contractului.
Prin urmare:
- este interzisă orice limitare sau excludere a bunei-credinţe prin convenţie între părţi. Se
încalcă buna-credinţă dacă se constată conduita părţii care iniţiază sau continuă negocieri fără intenţia de
a încheia contractul, ajungând chiar până la ruperea negocierilor. Partea căreia i se impută această
atitudine de rea-credinţă răspunde pentru prejudiciul cauzat celeilalte părţi [art. 1183 alin. (3), (4) Cod
civil]35;
- dacă una din părţi comunică celeilalte o informaţie confidenţială, aceasta din urmă este obligată
să nu o divulge şi să nu o folosească în interes propriu, indiferent dacă se încheie sau nu contractul.
Nerespectarea acestei obligaţii atrage după sine răspunderea pentru culpă (art. 1184 Cod civil).
- dacă asupra unui anumit element de care depinde încheierea contractului, sau asupra unei
anumite forme, există un dezacord, contractul nu se încheie până nu se ajunge la un acord cu privire
la acestea (art. 1185 Cod civil).
b) Momentul şi locul încheierii contractului
Contractul se încheie în momentul în care oferta se întâlneşte cu acceptarea. Momentul încheierii
contractului diferă după cum este vorba de contracte încheiate între prezenţi sau între absenţi 36 (prin
corespondenţă). Dacă viitoarele părţi contractante sunt prezente în acelaşi loc, contractul se consideră
încheiat în momentul/şi prin realizarea acordului de voinţă sau al exprimării consimţământului lor 37.
Dacă viitoarele părţi contractante, nu sunt prezente în acelaşi loc, ci în locuri diferite, la distanţă una
de cealaltă, contractul se consideră că se încheie între absenţi 4, iar acordul de voinţă se realizează prin
formularea unei oferte urmată de acceptare 38. Pentru contractul care se încheie între absenţi, Codul
civil consacră, teoria recepţiunii 39, adoptată de doctrină şi de practică, potrivit căreia, contractul se
consideră încheiat în momentul şi în locul în care acceptarea ajunge la ofertant, chiar dacă acesta nu
ia cunoştinţă de ea din motive care nu îi sunt imputabile [art. 1186 alin. (1)]. Se consideră astfel că simpla
35 Pentru stabilirea acestui prejudiciu se va ţine seama de cheltuielile angajate în vederea negocierilor, de renunţarea de către
cealaltă parte la alte oferte şi de orice împrejurări asemănătoare [art. 1183 alin. (4) Cod civil].
36 A se vedea, B. Ştefănescu, R. Dimitriu (coordonatori), A.S.E., Bucureşti, op. cit., p. 276.
37 Uneori în momentul încheierii acordului de voinţă se îndeplinesc şi condiţiile de formă ale încheierii contractului, a se vedea,
http://www.euroavocatura.ro/dictionar/3044/Oferta. 4 Contractul încheiat între persoane absente se numeşte că s-a încheiat „prin
corespondenţă”; a se vedea, B. Ştefănescu, R. Dimitriu (coordonatori), A.S.E., Bucureşti, op. cit., p. 276.
38 A se vedea, http://www.euroavocatura.ro/dictionar/3044/Oferta.
39 Doctrina a emis patru teorii: a) teoria emisiunii, potrivit căreia contractul se consideră încheiat în momentul în care
destinatarul ofertei emite acceptarea; b) teoria expediţiunii, potrivit căreia contractul se încheie în momentul în care destinatarul
ofertei expediază acceptarea, momentul concret fiind considerat acela al datei de expediere din ştampila poştei; c) teoria
recepţiunii, care se regăseşte în text; d) teoria informaţiunii, potrivit căreia contractul se încheie în momentul în care ofertantul ia
cunoştinţă de cuprinsul acceptării; a se vedea, B. Ştefănescu, R. Dimitriu (coordonatori), A.S.E., Bucureşti, op. cit., p. 277.
primire de către ofertant a corespondenţei expediate de acceptant constituie o prezumţie relativă că
ofertantul a luat cunoştinţă de acceptare 40. De asemenea, contractul se consideră încheiat şi în cazul în
care destinatarul ofertei face un act corespunzător unui început de executare a contractului. Astfel,
contractul se consideră încheiat în momentul în care destinatarul ofertei săvârşeşte un act sau un fapt
concludent, fără a-l înştiinţa pe ofertant, dacă, în temeiul ofertei, al practicilor stabilite între părţi, al
uzanţelor sau potrivit naturii afacerii, acceptarea se poate face în acest mod [art. 1186 alin. (2) Cod civil].
Momentul încheierii contractului este important de stabilit din cel puţin, următoarele motive 41:
- din momentul încheierii contractului se produc efectele acestuia, adică se nasc drepturile şi
obligaţiile ce revin părţilor;
- oferta este caducă (fără efect) numai până la momentul încheierii contractului;
- de la momentul încheierii contractului, dacă o parte nu-şi execută obligaţiile va răspunde din
punct de vedere contractual;
- dacă contractul nu s-a încheiat şi una din părţi - ofertantul sau destinatarul ofertei - o prejudiciază
pe cealaltă, răspunderea va fi delictuală, spre exemplu, în cazul unei oferte cu termen ofertantul retrage
oferta înăuntrul termenului;
- în cazul unui conflict de legi în timp, contractului i se va aplica legea în vigoare la momentul
încheierii sale;
- din momentul încheierii contractului curg şi se calculează termenele de prescripţie extinctivă.
Locul încheierii contractului urmează aceleaşi reguli care se aplică şi momentului încheierii
contractului. Dacă contractul se încheie între persoane prezente, locul încheierii acestuia este chiar locul
unde se află părţile. Dacă contractul se încheie prin corespondenţă, de regulă, locul încheierii acestuia
este unde acceptarea ofertei se întâlneşte cu oferta, adică la ofertant [art. 1186 alin. (1) Cod civil]. În
cazul în care, contractul se încheie în momentul în care destinatarul ofertei săvârşeşte un act sau un
fapt concludent fără a-l înştiinţa pe ofertant dacă, în temeiul ofertei, al practicilor stabilite între părţi, al
uzanţelor sau potrivit naturii afacerii, acceptarea se poate face în acest mod [art. 1186 alin. (2) Cod civil],
locul unde acceptarea ofertei se întâlneşte cu oferta este la destinatarul ofertei sau la acceptant. Deci locul
încheierii contractului este la destinatarul ofertei sau la acceptant. Locul formării contractului
determină „pentru anumite contracte competenţa instanţei ce va fi sesizată cu litigiile decurgând din
executarea contractului42, iar în cazul conflictului de legi în spaţiu, legea aplicabilă.
c) Momentul şi locul încheierii contractelor la distanţă 43
Ordonanţa nr. 130/2000, reglementează condiţiile încheierii şi executării contractelor comerciale la
distanţă între comercianţii care furnizează produse sau servicii şi consumatori (art. 1). Contractul la
distanţă este contractul de furnizare de produse sau servicii încheiat între un comerciant şi un consumator,
în cadrul unui sistem de vânzare organizat de către comerciant, care utilizează în mod exclusiv, înainte şi
la executarea acestui contract una sau mai multe tehnici de comunicare la distanţă 44 [art. 2 alin. (1), lit. a),
40 A se vedea, C. Stătescu, C. Bârsan, Tratat de drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008, p.
50; Pop L, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, vol. II, Ed. Fundaţiei
„Chemarea” Iaşi, 1994, p. 56; P. Perju, Contractul, Ed. C.H. Beck, 2010, p. 25
41 Idem.
42 A se vedea, I. Rossetti-Bălănescu, O. Sachelarie, N.G. Nedelcu, Principiile dreptului civil român, Ed.
de stat Bucureşti, p. 249.
43 A se vedea, O.G. nr. 130/2000, actualizată la data de 27 decembrie 2008, privind protecţia consumatorilor la încheierea şi
executarea contractelor la distanţă (avându-se în vedere republicarea din M. Of. nr. 177 din 7 martie 2008). Actul modificator
este O.U.G. nr. 174/2008, publicată în M. Of. nr. 795 din 27 noiembrie 2008. Ordonanţa transpune prevederile Directivei
97/7/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 mai 1997 privind protecţia consumatorilor în cadrul contractelor la
distanţă, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOCE) nr. L 144 din 4 iunie 1997, cu modificările ulterioare.
44 Lista ce cuprinde tehnicile de comunicaţie la distanţă este următoarea: a) imprimat neadresat; b) imprimat adresat; c)
scrisoare tipizată; d) publicitate tipărită cu bon de comandă; e) catalog; f) telefon cu intervenţie umană; g) telefon fără
intervenţie umană (automat de apel, audiotext); h) radio; i) videofon (telefon cu imagine); j) videotext (microordinator, ecran Tv
O.G. nr. 130/2000]. Comerciantul care furnizează produse sau servicii are calitatea de ofertant, iar
consumatorii sunt destinatarii ofertei. Comerciantul, înainte de încheierea contractului la distanţă
lansează oferta, fiind obligat să informeze consumatorul în timp util, corect şi complet despre conţinutul
acesteia45.
Dacă părţile nu au convenit altfel, contractul se consideră încheiat, în momentul primirii mesajului de
confirmare de către consumator, referitor la comanda sa (art. 5). Locul încheierii contractului fiind prin
urmare la comerciantul ofertant. O.G. nr. 130/ 2000, ca şi Codul civil intrat în vigoare ulterior acesteia, a
adoptat teoria recepţiunii, sau sistemul cunoaşterii prezumate a conţinutului acceptării 46, în privinţa
momentului şi locului de încheiere a contractului.
d) Momentul şi locul încheierii contractelor prin mijloace electronice. Contrac-
tele electronice sunt încheiate prin intermediul mijloacelor informatice. Aceste contracte sunt
reglementate de Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic47. Pentru validitatea contractelor
încheiate prin mijloace electronice48 nu este necesar consimţământul prealabil al părţilor asupra utilizării
mijloacelor electronice [art. 7 alin. (2)]. Proba încheierii acestor contracte şi a obligaţiilor care rezultă din
acestea este supusă dispoziţiilor dreptului comun în materie de probă şi prevederilor Legii nr. 455/2001
privind semnătura electronică [art. 7 alin. (2)].
Referitor la momentul încheierii contractelor electronice art. 9 din Legea nr. 365/2002 prevede
următoarele situaţii:
 prin derogare de la norma generală în materie [art. 1186 alin. (1) Cod civil], corespunzătoare
teoriei recepţiunii, art. 9 alin. (1), instituie „teoria informaţiunii” prevăzând că „dacă părţile nu au
convenit altfel, contractul se consideră încheiat în momentul în care acceptarea ofertei de a contracta
a ajuns la cunoştinţa ofertantului”. Potrivit teoriei informaţiunii contractul se încheie în momentul în
care ofertantul ia cunoştinţă de cuprinsul acceptării 49; locul încheierii contractului este, în acest caz, la
destinatarul ofertei (la ofertant).
 art. 9 alin. (1), prima teză, din acelaşi act normativ, prevede o situaţie specială pentru „ contractul
care, prin natura sa ori la cererea beneficiarului, impune o executare imediată a prestaţiei
caracteristice” caz în care „contractul se consideră încheiat în momentul în care debitorul acesteia a
început executarea”. Locul încheierii contractului este la destinatarul ofertei (acceptant). În spiritul
aceleiaşi reglementări sunt dispoziţiile art. 1186 alin. (2) din Codul civil, şi anume: ”contractul se
consideră încheiat în momentul în care destinatarul ofertei săvârşeşte un act sau un fapt concludent, fără

cu tastatură sau ecran tactil); k) poştă electronică (e-mail); l) telecopiator (fax); m) televiziune (teleshoping).
45 Conţinutul ofertei trebuie să cuprindă: a) identitatea comerciantului şi, în cazul contractelor care prevăd plata anticipată,
adresa şi modalităţile de contactare a acestuia, telefon/fax, e-mail şi codul unic de înregistrare; b) caracteristicile esenţiale ale
produsului sau serviciului; c) preţul bunurilor sau tarifele serviciilor, cu toate taxele incluse; d) cheltuielile de livrare, dacă este
cazul; e) modalităţile de plată, de livrare sau de prestare; f) dreptul de denunţare unilaterală a contractului, cu excepţia cazurilor
prevăzute în prezenta ordonanţă; g) costul utilizării tehnicii de comunicaţie la distanţă, în cazul în care acesta este calculat altfel
decât conform tarifului de bază; h) perioada de valabilitate a ofertei sau a preţului; i) durata minimă a contractului, în cazul
contractelor care prevăd furnizarea curentă sau periodică a unui produs sau serviciu; j) termenul limită de executare a obligaţiilor
rezultând din contract [art. 3 alin. (1)].
46 A se vedea, C. Stătescu, C. Bârsan, op. cit., p. 50.
47 Republicată în M. Of. nr. 959 din 29 noiembrie 2006. Nu fac obiectul contractelor prin mijloace electronice: a) activitatea
notarilor publici, în măsura în care acesta presupune o participare directă şi specifică la exercitarea prerogativelor autorităţii
publice; b) activitatea de reprezentare juridică în faţa organelor de jurisdicţie şi de urmărire penală; c) jocurile de noroc cu
câştiguri în bani, loteriile şi pariurile. [art. 2 alin. (3) din lege].
48 Mijloace electronice reprezintă echipamente electronice şi reţele de cablu, fibră optică, radio, satelit şi altele asemenea,
utilizate pentru prelucrarea , stocarea sau transmiterea informaţiei [art. 1 alin. (2), Legea nr. 365, republicată privind comerţul
electronic].
49 A se vedea, B. Ştefănescu, R. Dimitriu (coordonatori), A.S.E., Bucureşti, op. cit., p. 277.
a-l înştiinţa pe ofertant, dacă, în temeiul ofertei, al practicilor stabilite între părţi, al uzanţelor sau potrivit
naturii afacerii, acceptarea se poate face în acest mod”.
 în situaţia în care ofertantul a cerut, ca în prealabil să i se comunice acceptarea, contractul se va
considera încheiat în momentul în care acceptarea ofertei de a contracta a ajuns la cunoştinţa sa [art. 9
alin. (1), teza a doua]50.
Potrivit art. 9 alin. (3), în cazul în care destinatarul trimite prin mijloace electronice oferta de a
contracta (având calitatea de ofertant) sau acceptarea ofertei ferme de a contracta făcută de
furnizorul de servicii51 (având calitatea de beneficiar al ofertei de a contracta), furnizorul de servicii are
obligaţia de a confirma primirea ofertei sau, după caz a acceptării acesteia, într-unul din modurile:
a) trimiterea unei dovezi de primire prin poşta electronică sau printr-un alt mijloc de
comunicare individuală echivalent, la adresa indicată de către destinatar, fără întârziere;
b) confirmarea primirii ofertei printr-un mijloc echivalent celui utilizat pentru trimiterea acesteia, de
îndată ce oferta a fost primită de furnizorul de servicii, cu condiţia ca această confirmare să poată fi
stocată şi reprodusă de destinatarul serviciilor.
Ofertele sau acceptarea ofertei, precum şi confirmarea primirii ofertei sau a acceptării ofertei, se
consideră primite atunci când părţile cărora le sunt adresate pot să le acceseze [art. 9 alin. (4) Legea nr.
365/2002]. De asemenea, relevant în cazul determinării momentului încheierii unui contract este
marcarea temporală a documentelor şi atestarea locului unde s-au încheiat acestea din partea
furnizorului de servicii de marcare temporală sau de către notarul public prin acelaşi procedeu tehnic 52.
Marcarea temporală este reglementată de Legea nr. 451/2004 privind marca temporală 53 care stabileşte
regimul juridic al acesteia şi condiţiile de furnizare a serviciilor de marcare temporală.
Marca temporală este o colecţie de date în formă electronică, ataşată în mod unic unui document
electronic şi care certifică faptul că anumite date în formă electronică au fost prezentate la un
moment de timp furnizorului de servicii de marcare temporală [art. 2, lit. b), Legea nr. 451/2004].
Furnizorul de servicii de marcare temporală trebuie să păstreze un registru electronic operativ de evidenţă
cuprinzând momentul de timp la care au fost emise mărcile temporale [art. 5, alin. (1) Legea nr.
451/2004].
Întrucât marcarea temporală este folosită pentru darea de dată certă, cu toate că legea nu prevede expres,
se apreciază54 ca fiind posibil ca notarul public să efectueze şi operaţiunea de marcare.
e) Oferta de a contracta. Condiţii. Clasificare
Oferta de a contracta este o propunere făcută de ofertant în vederea încheierii unui contract. Oferta se mai
numeşte şi policitaţiune şi este un act juridic unilateral, fiind rezultatul unei singure voinţe, a
ofertantului sau a unei persoane care are iniţiativa încheierii contractului [în condiţiile art. 1188 Cod civil
alin. (2), pe care le vom prezenta în continuare]. Pentru a produce efecte oferta trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii:
a) să cuprindă o propunere de încheiere a unui contract (art. 1187 alin. prima

50 Pentru detalii, a se vedea, M.I. Bocşa, Încheierea contractelor de comerţ internaţional prin mijloace electronice, Ed.
Universul Juridic, Bucureşti, pp. 222-223; A. Bleoancă, Contractul în formă electronică, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2010, p. 140.
51 Furnizor de servicii este orice persoană fizică sau juridică ce pune la dispoziţie un număr determinat sau nedeterminat de
persoane un serviciu al societăţii informaţionale [art. 1 alin. (3)]. Serviciu al societăţii informaţionale este orice serviciu care se
efectuează utilizându-se mijloace electronice şi prezintă următoarele caracteristici: a) este efectuat în considerarea unui folos
patrimonial, procurat ofertantului în mod obişnuit de către destinatar; b) nu este necesar ca ofertantul şi destinatarul să fie fizic
prezenţi simultan în acelaşi loc; c) este efectuat prin transmiterea informaţiei la cererea individuală a destinartarului [art. 1 alin.
(1)], ambele din Legea nr. 365, republicată, privind comerţul electronic.
52 A se vedea, R. Cârstea, http://www.juridice.ro/162149/momentul-locul-şi-legea-aplicabilă-ăncheieriicontractului-
electronic.html.
53 M. Of. nr. 177 din 07 martie 2008.
54 A se vedea, A. Bleoancă, op. cit., p. 140
teză, Cod civil);
b) să fie fermă şi neechivocă, adică să exprime intenţia ofertantului de a se obliga în cazul
acceptării ei de către destinatar [art. 1187 alin. (1), a treia teză Cod civil]; prin urmare oferta trebuie sa
fie o manifestare de voinţă reală, serioasă, conştientă şi cu intenţia de a angaja din punct de vedere
juridic (spre exemplu, o marfă expusă în vitrină fără preţ, nu valorează ofertă în scop de vânzare, ci
reprezintă reclamă în scop de publicitate a mărfii respective).
c) să fie precisă şi completă; să conţină suficiente elemente pentru formarea contractului, adică
oferta trebuie să fi precisă şi completă în privinţa elementelor ce formează conţinutul ofertei [art.
1187 alin. (1), a doua teză, Cod civil].
Oferta poate proveni de la persoana care are iniţiativa încheierii contractului, care îi determină conţinutul
sau, după împrejurări, care propune ultimul element esenţial al contractului [art. 1188 Cod civil alin. (2)];
d) să fie adresată unui destinatar, care, în principiu, potrivit Codului civil, trebuie
să fie determinat (art. 1189 Cod civil);  Clasificarea
ofertei.
 Oferta poate fi adresată, ca regulă unei persoane determinate (art. 1189 Cod civil), prin excepţie
însă, şi unei persoane nedeterminate. De asemenea, nu constituie, prin ea însăşi, ofertă de a
contracta, solicitarea de a formula oferte adresată uneia sau mai multor persoane determinate.
Propunerea adresată unor persoane nedeterminate, chiar dacă este precisă nu valorează ofertă ci,
după împrejurări, solicitare de ofertă sau intenţie de negociere [art. 1189 alin. (1) Cod civil].
Prin excepţie, propunerea adresată unor persoane nedeterminate valorează ofertă dacă aceasta
rezultă astfel din lege, din uzanţe ori neîndoielnic, din împrejurări (spre exemplu, staţionarea
taxiurilor în spaţiul destinat parcării acestora). În aceste cazuri, revocarea ofertei adresată unor persoane
nedeterminate produce efecte numai dacă este făcută în aceeaşi formă cu oferta însăşi sau într-o
modalitate care permite să fie cunoscută în aceeaşi măsură cu aceasta.
 Oferta poate fi cu termen şi fără termen de acceptare.
Oferta cu termen trebuie menţinută până la expirarea termenului. Înăuntrul acestui termen oferta este
irevocabilă. De asemenea, oferta este irevocabilă în temeiul acordului părţilor, al practicilor stabilite între
acestea, al negocierilor, al conţinutului ofertei ori al uzanţelor (art. 1191 Cod civil). Declaraţia de
revocare a unei oferte irevocabile nu produce niciun efect, este caducă. Oferta fără termen poate fi
adresată unei persoane prezente sau unei persoane absente.
Oferta fără termen de acceptare adresată unei persoane prezente trebuie acceptată de îndată, în caz
contrar rămâne fără efect (devine caducă). Se consideră ofertă fără termen de acceptare adresată unei
persoane prezente oferta transmisă prin telefon sau prin alte asemenea mijloace de comunicare la distanţă
[art. 1194 alin. (2) Cod civil].
Oferta fără termen de acceptare, adresată unei persoane absente, trebuie menţinută un termen
rezonabil, după împrejurări, pentru ca destinatarul să o primească, să o analizeze şi să expedieze
acceptarea.
Oferta fără termen de acceptare poate fi revocată oricând până la încheierea contractului; revocarea
nu împiedică încheierea contractului decât dacă ajunge la destinatar înainte ca acesta să fi expediat
acceptarea, iar în cazul în care destinatarul ofertei săvârşeşte un act sau un fapt concludent care determină
încheierea contractului, înaintea săvârşirii acestuia.
Oferta devine caducă dacă: a) acceptarea nu ajunge la ofertant în termenul stabilit sau, în lipsă, în
termenul rezonabil; b) destinatarul o refuză. Decesul sau incapacitatea ofertantului atrage caducitatea
ofertei irevocabile numai atunci când natura afacerii o impune.
f) Acceptarea ofertei Acceptarea ofertei reprezintă consimţământul destina-
tarului ofertei de a încheia contractul. Pentru a produce efecte acceptarea trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii:
1. să fie concordantă cu oferta. Răspunsul destinatarului nu constituie acceptare atunci când: a)
cuprinde modificări sau completări care nu corespund ofertei primite; b) nu respectă forma cerută anume
de ofertant; c) ajunge la ofertant după ce oferta a devenit caducă. Răspunsul destinatarului care nu
concordă cu oferta este considerat contraofertă (art. 1197 Cod civil);
2. să fie neîndoielnică. Orice act sau fapt al destinatarului constituie acceptare dacă indică în mod
neîndoielnic acordul său cu privire la ofertă, astfel cum aceasta a fost formulată [art. 1196 alin. (1), teza I
Cod civil];
3. să ajungă în termen la autorul ofertei [art. 1196 alin. (1), teza II Cod civil]. Acceptarea trebuie
să intervină în termenul stabilit de ofertant sau, dacă oferta a fost făcută fără termen, înainte de a deveni
caducă sau înainte de revocare [cu excepţia art. 1186 alin. (2) coroborat cu art. 1193 alin. (2) Cod civil] 55.
Codul civil permite, prin excepţie, şi acceptarea tardivă, aceasta produce efecte numai dacă autorul
ofertei îl înştiinţează de îndată pe acceptant despre încheierea contractului [art. 1198 alin. (1) Cod civil].
De asemenea, acceptarea făcută în termen, dar ajunsă la ofertant după expirarea termenului, din motive
neimputabile acceptantului, produce efecte dacă ofertantul nu-l înştiinţează despre aceasta de îndată [art.
1198 alin. (2) Cod civil].
4. trebuie să fie comunicată ofertantului. Oferta, acceptarea, precum şi revocarea acestora produc
efecte numai din momentul în care ajung la destinatar, chiar dacă acesta nu ia cunoştinţă de ele din
motive care nu îi sunt imputabile. Comunicarea trebuie făcută prin mijloace cel puţin la fel de rapide ca
cele folosite de ofertant, dacă din lege, din acordul părţilor, din practicile stabilite între acestea sau din
alte împrejurări nu rezultă contrariul [art. 1200 alin. (1) şi (2) Cod civil]. Atât oferta, cât şi acceptarea pot
fi retrase dacă retragerea ajunge la destinatar anterior sau concomitent cu oferta sau după caz, cu
acceptarea (art. 1199 Cod civil).
g) Forma ofertei şi acceptarea ofertei. Oferta şi acceptarea trebuie emise în forma cerută de lege pentru
încheierea valabilă a contractului (art. 1187 Cod civil). Spre exemplu, dacă pentru contractul ce urmează
a se încheia legea cere forma autentică (solemnă) oferta şi acceptarea trebuie să îmbrace aceeaşi formă.
2.2.3.2. Valabilitatea consimţământului

Pentru a fi valabil consimţământul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie serios, să fie
exprimat liber şi în cunoştinţă de cauză (art. 1204 Cod civil). De asemenea, pentru a fi valabil
consimţământul trebuie să provină de la o persoană cu discernământ, respectiv, care are reprezentarea
consecinţelor (efectelor juridice) juridice ale încheierii actului în cauză. Lipsa discernământului la
încheierea actului sancţionează actul respectiv cu nulitatea relativă, şi anume: a) este anulabil contractul
încheiat de o persoană care, la momentul încheierii acestuia, se afla, fie şi numai vremelnic, într-o stare
care o punea în neputinţa de a-şi da seama de urmările faptei sale [art. 1205 alin. (1) Cod civil]; spre
exemplu, o persoană este în neputinţa de a-şi da seama de urmările sale dacă, fie este minoră, datorită
vârstei (ca stare constantă, până la împlinirea vârstei care îi permite să încheie acte juridice), fie se află
în stare de ebrietate, de somnambulism, mânie puternică, sub influenţa unor substanţe stupefiante (ca
stare vremelnică); b) poate fi anulat contractul încheiat de o persoană pusă ulterior sub interdicţie dacă,
la momentul când actul a fost făcut, cauzele punerii sub interdicţie existau şi erau îndeobşte cunoscute
[art. 1205 alin. (1) Cod civil]; spre exemplu, interdicţia este pusă prin hotărâre judecătorească. Principiul
libertăţii încheierii unui act juridic poate fi încălcat prin intermediul viciilor de consimţământ care
alterează voinţa persoanei care în mod potenţial doreşte să încheie actul respectiv. Prin urmare,
exprimarea liberă a consimţământului, ca şi condiţie de valabilitate a acestuia, este afectată de
următoarele vicii: eroare, dol, violenţă şi leziune [art. 1206 alin. (1) şi (2) Cod civil].
55 A se vedea, http://legeaz.net/noul-cod-civil/art-1196-acceptarea-ofertei-incheierea-contractuluicontractul.
 Eroarea este falsa reprezentare a realităţii din mintea unei părţi, la încheierea contractului (actului
juridic)56. Partea care se află în eroare la încheierea contractului poate cere anularea acestuia „care, sub
aspect terminologic, trebuie înţeleasă ca atrăgând nulitatea relativă”57. Nu orice falsă reprezentare a
realităţii constituie, însă viciu de consimţământ, ci numai eroarea esenţială. Partea care, la momentul
încheierii contractului, se află într-o eroare esenţială (într-una din condiţiile de mai sus) poate cere
anularea acestuia, dacă cealaltă parte ştia sau, după caz, trebuia să ştie că faptul asupra căruia a purtat
eroarea era esenţial pentru încheierea contractului [art. 1207 alin. (1) Cod civil].
Codul civil consideră că eroarea este esenţială, potrivit art. 1207 alin. (2):
1. când poartă asupra naturii sau obiectului contractului (error in negotio şi error in corpore);
eroarea poartă asupra naturii contractului, spre exemplu, în cazul în care o parte crede în mod greşit
că a încheiat un contract de vânzare cu clauză de întreţinere 2, în realitate este vorba de un contract de
vânzare fără astfel de clauză; eroarea poartă asupra obiectului contractului, spre exemplu, în cazul în
care o parte crede că va cumpăra un anumit bun (un teren), iar cealaltă parte vrea să vândă alt bun (o
construcţie);
2. când poartă asupra identităţii obiectului prestaţiei sau asupra unei calităţi a acesteia ori
asupra unei alte împrejurări considerate esenţiale de către părţi în absenţa căreia contractul nu s-ar fi
încheiat (error in substantia); calităţile obiectului sunt tocmai cele care au determinat încheierea
contractului, ceea ce înseamnă că în lipsa acestor calităţi - asupra cărora poartă eroarea - contractul
nu s-ar fi încheiat58.
3. când poartă asupra identităţii persoanei sau asupra unei calităţi a acesteia în absenţa
căreia contractul nu s-ar fi încheiat (error in persona); spre exemplu, în cazul contractelor încheiate
intuitu personae59, când s-a încheiat un contract de intermediere (mandat sau comision etc.) în
considerarea persoanei intermediarului (mandatarului sau comisionarului etc.).
De asemenea, nu este esenţială eroarea care priveşte simplele motive ale contractului, cu excepţia
cazului în care prin voinţa părţilor asemenea motive au fost considerate hotărâtoare [art. 1207 alin. (4)
Cod civil].
a) În funcţie de natura realităţii falsificate, eroarea poate fi de fapt şi de drept. Eroarea de fapt
este falsa reprezentare a unei situaţii faptice existente la încheierea unui contract 60, spre exemplu,
situaţiile de eroare esenţială prezentate mai sus. Eroarea de drept este esenţială, şi prin urmare conduce
la anularea contractului, atunci când priveşte o normă juridică determinantă, potrivit voinţei părţilor,
pentru încheierea contractului [art. 1207 alin. (3) Cod civil] 61. Eroarea de drept nu poate fi invocată în
cazul dispoziţiilor legale accesibile şi previzibile.
56 A se vedea, B. Ştefănescu, R. Dimitriu, (coordonatori), A.S.E., Bucureşti, op. cit., p. 86.
57 A se vedea, M. Uliescu, A.G. Nicolae, op. cit., p. 41. 2 A se vedea, Dec. civ. nr. 370/1974 a Trib. Braşov,
în RRD nr. 12/1275, p. 46; Idem.
58 A se vedea, Dosar nr. 207, din 1 octombrie 2007, Secţia comercială, Judecătoria Caracal, Jud. Olt. Atât vânzătorul, cât şi
cumpărătorul tratează cu privire la acelaşi bun, anume teren. Aspectul invocat de reclamantă, în sensul că pârâtul a văzut terenul
înainte de încheierea actului şi că acesta era îngrădit, nu poate fi reţinut ca dovadă a relei-credinţe a cumpărătorului, întrucât este
evident că vederea terenului nu presupune şi măsurarea, astfel încât acesta nu avea posibilitatea de a şti că suprafaţa văzută
măsoară 1210,21 mp sau nu. În plus, din expertiza efectuată la fond rezultă că fără suprafaţa pretinsă de reclamantă, suprafaţa
terenului cumpărat de pârât ar fi mai mică decât cea indicată în actul de vânzare-cumpărare, iar cu această suprafaţă, cea a
reclamantei ar fi mai mare decât cea menţionată în act. A se vedea pentru detalii, M.M. Pivniceru, Noul Cod Civil şi
reglementările anterioare. Prezentare comparativă: legea de punere în aplicare, legislaţia conexă , Ed. Hamangiu, Bucureşti,
2012.
59 A se vedea, M. Uliescu, A.G. Nicolae, op. cit., p. 39.
60 A se vedea, B. Ştefănescu, R. Dimitriu, (coordonatori), A.S.E., Bucureşti, op. cit., p. 87. Prin reglementarea erorii de drept în
Codul civil se rezolvă controversa existentă în doctrina juridică anterioară intrării acestuia în vigoare în sensul calificării sale de
a fi (a se vedea, G. Beleiu, Drept civil român, Casa de editură şi presă „Şansa” SRL, Bucureşti, 1993, p. 132) sau nu viciu de
consimţământ (a se vedea, I. Urs, S.
Angheni, Drept civil, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 1998, vol. I, p. 28).
b) Codul civil reglementează cazuri particulare de eroare, care nefiind considerate
vicii de consimţământ, nu conduc la sancţionarea contractului cu anularea, şi anume:
- eroarea scuzabilă, intervine dacă faptul asupra căruia a purtat „falsa reprezentare” putea fi, după
împrejurări, cunoscut cu diligenţe rezonabile [art. 1208 alin. (1) Cod civil]; - eroarea asumată, poartă
asupra unui element cu privire la care riscul de eroare ce a fost asumat de cel care invocă sau, după
împrejurări, trebuia să fie asumat de acesta (art. 1209 Cod civil);
- simpla eroare de calcul, atrage numai rectificarea, afară de cazul în care, concretizându-se într-o
eroare asupra cantităţii, a fost esenţială pentru încheierea contractului. Eroarea de calcul trebuie corectată
la cererea oricăreia dintre părţi (art. 1210 Cod civil). De asemenea, fără a fi considerată eroare esenţială,
dar căreia i se aplică dispoziţiile referitoare la eroare, respectiv, efectul anulării contractului, Codul civil
reglementează eroarea ce poartă asupra declaraţiei de voinţă ori când declaraţia a fost transmisă
inexact prin intermediul unei alte persoane sau prin mijloace de comunicare la distanţă (art. 1211 Cod
civil). Partea care este victima erorii esenţiale rămâne obligată în contractul astfel încheiat dacă cealaltă
este de acord cu executarea, urmând ca prevederile contractuale să fie adaptate în mod corespunzător. Se
are astfel în vedere adaptarea prevederilor contractuale asupra cărora poartă eroarea în sens de modificare
a acestora. De asemenea, partea care este victima unei erori esenţiale nu poate invoca eroarea încălcând
exigenţele bunei-credinţe.
 Dolul este fapta unei părţi a unui eventual contract fie, de a induce în eroare cealaltă parte prin
manopere viclene, dolosive, pentru a o determina să încheie contractul, fie a omite, în mod
fraudulos, de a o informa asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să i le dezvăluie [art. 1214
alin. (1) Cod civil]. Dolul este prin urmare o eroare provocată, spre deosebire de eroarea menţionată
anterior, care este spontană. Dolul, ca fapt delictual, presupune că provine din partea unei persoane care
urmăreşte să încheie un contract, astfel:
- acţiunea de a induce în eroare, de a se folosi de mijloace viclene, ca faptă delictuală comisivă;
- omisiunea, cu intenţie frauduloasă, de a nu informa anumite împrejurări, despre care, în
cunoştinţă de cauză, celalaltă parte n-ar fi încheiat contractul.
Dolul poate proveni de la o parte contractantă, de la reprezentantul, prepusul ori gerantul afacerilor
celeilalte părţi, dar şi de la un terţ.
Anularea contractului poate fi cerută în toate cazurile, indiferent de la cine provine dolul, însă în
următoarele condiţii:
- partea al cărei consimţământ a fost viciat prin dol poate cere anularea contractului, chiar dacă
eroarea în care s-a aflat nu a fost esenţială [art. 1214 alin. (2) Cod civil]; înseamnă că anularea se poate
cere şi pentru provocarea uneia din erorile neesenţiale reglementate de Codul civil (eroarea scuzabilă 2,
eroarea asumată62, simpla eroare de calcul63, eroarea ce poartă asupra declaraţiei de voinţă ori când
declaraţia a fost transmisă inexact64;
- contractul este anulabil şi atunci când dolul emană de la reprezentantul, prepusul ori gerantul
afacerilor celeilalte părţi [art. 1214 alin. (3) Cod civil];
- partea care este victima dolului unui terţ - străin de contract - poate cere anularea doar dacă
cealaltă parte a cunoscut sau, după caz, ar fi trebuit să cunoască dolul la încheierea contractului [art. 1215
alin. (1) Cod civil]; prin urmare dolul nu se impută contractantului dacă se dovedeşte că acesta nu a
cunoscut manoperele dolosive ale terţului. Independent de anularea contractului, autorul răspunde pentru
prejudiciile ce ar rezulta.

61 A se vedea, M. Uliescu, A.G. Nicolae, op. cit., p. 41 2 A se vedea, art. 1208

alin. (1) Cod civil.
62 A se vedea, art. 1209 Cod civil.
63 A se vedea, art. 1210 Cod civil.
64 A se vedea, art. 1211 Cod civil.
- dolul trebuie dovedit de către partea care se consideră victima acestuia, prin urmare, dolul nu se
presupune [art. 1214 alin. (4) Cod civil]. Fiind vorba despre o faptă delictuală dovada dolului se face prin
orice mijloc de probă65. Sancţiunea aplicabilă în cazul dovedirii dolului este anularea actului (nulitate
realtivă), iar în ipoteza în care se constată un prejudiciu din partea autorului dolului acesta „răspunde
pentru prejudiciul ce ar rezulta” [art. 1215 alin. (3) Cod civil]. De asemenea, cel al cărui consimţământ
a fost viciat prin dol are dreptul de a pretinde, în afară de anulare, şi daune-interese sau, dacă preferă
menţinerea contractului, de a solicita numai reducerea prestaţiei sale cu valoarea daunelor-interese la
care ar fi îndreptăţit (art. 1257 Cod civil).
 Violenţa este inducerea unei temeri justificate, fără drept, de la cealaltă parte sau de la un terţ
pentru a determina o persoană să încheie un contract. Partea victimă a violenţei, a sentimentului de
teamă care i-a fost indus, poate cere anularea contractului încheiat sub imperiul acestei temeri. De reţinut
că, în lipsa acestei ameninţări, victima violenţei nu şi-ar fi dat consimţământul la încheierea contractului.
Violenţa este viciu de consimţământ şi atrage anularea contractului când este îndreptată nu numai
împotriva persoanei contractantului, ci şi împotriva unei persoane apropiate, precum soţul, soţia,
ascendenţii ori descendenţii părţii al cărei consimţământ a fost viciat [art. 1216 alin. (3) Cod civil].
Violenţa poate privi: viaţa, onoarea sau bunurile persoanei, acestea fiind expuse sub imperiul
ameninţării unui pericol grav şi iminent [art. 1216 alin. (2) Cod civil]. În toate acazurile, existenţa
violenţei se apreciază în funcţie de vârsta, starea socială, sănătatea şi caracterul celui asupra căruia s-a
exercitat violenţa, precum şi de orice altă împrejurare ce a putut influenţa starea acestuia la momentul
încheierii contractului [art. 1216 alin. (4) Cod civil]. Pentru a fi în prezenţa violenţei ca viciu de
consimţământ trebuie îndeplinite condiţiile:
- temerea indusă de autorul actului de violenţă trebuie să fie justificată66, adică să determine (să
se justifice prin acţiunea persoanei împotriva căreia este îndreptată) să încheie contractul, în lipsa cărei
temeri (care o expune la un pericol grav şi iminent) nu l-ar fi încheiat (în condiţiile art. 1216 Cod civil). În
aprecierea caracterului justificat al violenţei se ţine seama de vârsta, starea socială, sănătatea şi caracterul
celui asupra căruia s-a exercitat violenţa, precum şi de orice altă împrejurare ce a putut influenţa starea
acestuia la momentul încheierii contractului; - temerea indusă trebuie să fie „fără drept” [art. 1216
alin. (1) Cod civil] injustă. Se distinge însă şi aşa numita ameninţare justă, prin ameninţarea cu exerciţiul
unui drept, în sens de atenţionare, care nu reprezintă violenţă, spre exemplu, creditorul îl ameninţă pe
debitor că dacă acesta nu-i va restitui suma de bani datorată, la scadenţă, îl va da în judecată.
Constituie însă violenţă temerea insuflată prin ameninţarea cu exerciţiul unui drept făcută în
scopul de a obţine avantaje nejustificate (art. 1217 Cod civil). De asemenea, nu atrage anularea
contractului: - simpla temere izvorâtă din respect (temere reverenţiară) neînsoţită de violenţă (art. 1219
Cod civil); spre exemplu, o persoană încheie un contract cu o alta din respect faţă de vârsta acesteia,
faţă de profesia pe care o are, aceasta din urmă nefăcând faţă de prima vreo presiune în sens de
ameninţare;
- încheiat de o parte aflată în stare de necesitate, decât dacă cealaltă parte a profitat de această
împrejurare (art. 1218 Cod civil). Spre exemplu, o persoană vinde un bun deoarece are nevoie urgentă de
bani, în acest caz contractul nu este anulabil; nu este aceeaşi situaţie când o parte vinde un bun, iar
cumpărătorul îi dă o sumă mult mai mică de bani decât valorează bunul, ceea ce însemnă că profită de
starea de necesitate a vânzătorului, aceasta conducând la anularea contractului.
 Violenţa este reglementată de Codul civil ca provenind şi de la un terţ, aceasta atrage anularea
contractului, însă numai dacă partea al cărei consimţământ nu a fost viciat cunoştea sau, după caz, ar fi
trebuit să cunoască violenţa săvârşită de către terţ [art. 1220 alin. (1) Cod civil]. Prin urmare violenţa care

65 A se vedea, M. Uliescu, A.G. Nicolae, op. cit., p. 45.

66 Codul civil foloseşte termenul „temeri justificate” însă din perspectiva victimei violenţei care pentru ea este de preferat să
încheie contractul, decât să se expună „unui pericol grav şi iminent” [potrivit art. 1216 alin. (2) Cod civil].
provine de la un terţ, străin de contract, presupune să fi existat o relaţie de complicitate între acesta şi
partea al cărei consimţământ nu a fost viciat, de pe urma căreia să fi profitat, influenţând comportamentul
celeilalte părţi care în aceste condiţii încheie contractul 67.
 În cazul constatării violenţei, independent de anularea contractului, autorul violenţei răspunde
pentru prejudiciile ce ar rezulta [art. 1220 alin. (2) Cod civil]. Sancţiunea este anularea contractului
(nulitatea relativă), şi independent de aceasta trebuie acoperit prejudiciul dacă acesta s-a constatat (prin
acţiunea în răspundere civilă).
 Leziunea este atunci când una din părţi, profitând de starea de nevoie, de lipsa de experienţă ori
de lipsa de cunoştinţe a celeilalte părţi, stipulează în favoarea sa ori a unei alte persoane o prestaţie
de o valoare considerabil mai mare, la data încheierii contractului, decât valoarea propriei prestaţii
[art. 1221 alin. (1) Cod civil]. Existenţa leziunii se apreciază în funcţie de natura şi scopul contractului.
Din această definiţie rezultă cele două elemente ale leziunii, ca viciu de consimţământ:
- disproporţia între prestaţiile părţilor (elementul material, obiectiv);
- profitarea de starea de nevoie, de lipsa de experienţă ori lipsa de cunoştinţe a celeilalte părţi
(elementul subiectiv). Leziunea priveşte atât persoană minoră, cât şi majoră.
În ceea ce priveşte minorul, leziunea există şi atunci când acesta îşi asumă o obligaţie excesivă prin
raportare la starea sa patrimonială, la avantajele pe care le obţin din contract ori din ansamblul
circumstanţelor [art. 1221 alin. (3) Cod civil].
Şi în privinţa majorului, leziunea este recunoscută. Prin urmare se admite acţiunea în anulare, dacă
diferenţa de prestaţie depăşeşte jumătate din valoarea pe care o avea la momentul încheierii contractului,
prestaţia promisă sau executată de partea lezată [art. 1222 alin. (2) Cod civil]. Din categoria actelor
juridice care pot fi atacate pentru leziune, Codul civil exclude contractele aleatorii, tranzacţia, precum
şi alte contracte anume prevăzute de lege (art. 1224).
 Partea al cărei consimţământ a fost viciat prin leziune poate opta între anularea contractului şi
reducerea obligaţiilor sale cu valoarea daunelor interese la care ar fi îndreptăţită (art. 1222 Cod civil).
Chiar dacă partea optează pentru promovarea acţiunii în anulare, instanţa va putea să menţină contractul
dacă cealaltă parte oferă în mod echitabil o reducere a propriei creanţe sau, după caz, o majorare a
propriei obligaţii. Dreptul la acţiunea în anulare sau reducerea obligaţiilor pentru leziune se prescrie în
termen de doi ani de la data încheierii contractului (art. 1223 Cod civil).
2.2.4. Obiectul contractului

Obiectul contractului trebuie să fie determinat, valabil şi licit

 Obiectul contractului este reprezentat de operaţiunea juridică, precum vânzarea, locaţiunea,
împrumutul şi alte asemenea, convenită de părţi, astfel cum aceasta reiese din ansamblul drepturilor şi
obligaţiilor contractuale [art. 1225 alin. (1) Cod civil]. Pentru a fi valabil obiectul contractului trebuie,
sub sancţiunea nulităţii absolute, să îndeplinească condiţiile, să fie determinat şi să fie licit.
 Obiectul obligaţiei este reprezentat de prestaţia pe care trebuie s-o execute debitorul, şi sub
aceeaşi sancţiune, a nulităţii absolute, trebuie să fie determinat sau cel puţin determinabil şi licit.
Contractul este valabil, chiar dacă, la momentul încheierii sale, una din părţi se află în imposibilitate de a-
şi executa obligaţia, afară de cazul în care prin lege se prevede altfel. Ceea ce înseamnă că un contract
este valabil, dacă la momentul încheierii sale, obiectul obligaţiei contractuale este imposibil de realizat de
către una dintre părţi.

67 A se vedea şi M. Uliescu, A.G. Nicolae, op. cit., p. 48.

 Condiţiile de validitate pe care bunul - ca obiect derivat al obligaţiilor născute din raportul juridic
contractual68 - trebuie să le îndeplinească, sunt:
- să existe în momentul încheierii contractului, dar în lipsa unei prevederi legale contrare,
contractul poate purta şi asupra unor bunuri viitoare (art. 1228 Cod civil);
- să fie în circuitul civil, astfel, numai bunurile care sunt în circuitul civil pot face obiectul unei
prestaţii contractuale (art. 1228 Cod civil);
- să fie posibil pe parcursul executării contractului; această condiţie rezultă pornind de la art.
1227 Cod civil care prevede valabilitatea contractului, chiar dacă, la momentul încheierii sale, una din
părţi se află în imposibilitatea executării obligaţiei. Aici avem două condiţii care trebuie îndeplinite
cumulativ:
1) executarea obligaţiei ca prestaţie să privească un bun material, ca obiect derivat al raportului
juridic contractual (să transfere dreptul real cu privire la un bun, să predea un bun în materialitatea sa) şi
2) starea de imposibilitate a executării obligaţiei să existe doar la încheierea contractului, pentru că
la data executării contractului, care în acest caz se subînţelege că este o dată ulterioară, trebuie să devină
posibilă;
- să fie determinat sau determinabil; condiţia de determinare impusă de Codul civil priveşte, în mod
expres, următoarele elemente ale conţinutului contractului:
 calitatea prestaţiei sau a obiectului, care atunci când nu poate fi stabilită potrivit contractului,
trebuie să fie rezonabilă, sau după împrejurări, cel puţin de nivel mediu (art. 1231);
 preţul sau orice alt element al contractului, care atunci când urmează a fi determinat de un terţ,
acesta trebuie să acţioneze în mod corect, diligent şi echidistant [art. 1231 alin. (1)]. Dacă terţul nu poate
sau nu doreşte să acţioneze ori aprecierea sa este în mod manifest nerezonabilă, instanţa, la cererea părţii
interesate, va stabili, după caz, preţul sau elementul nedeterminat de către părţi [art. 1231 alin. (2)];
 preţul între profesionişti sau indică preţul pentru a-l determina. În cazul unui contract între
profesionişti care nu stabileşte preţul şi nici nu indică o modalitate pentru al determina, se presupune că
părţile au avut în vedere preţul practicat în mod obişnuit în domeniul respectiv pentru aceleaşi prestaţii
realizate în condiţii comparabile sau, în lipsa unui asemenea preţ, un preţ rezonabil (art. 1233). De
asemenea, contractul poate face referire la determinarea preţului prin raportare la un factor de referinţă,
care dacă nu există, a încetat să mai existe ori nu mai este accesibil, el se înlocuieşte, în absenţa unei
convenţii contrare, cu factorul de referinţă cel mai apropiat (art. 1234).
 Sancţiunea pentru nerespectarea condiţiilor de validitate a obiectului contractului şi a obiectului
obligaţiei (prestaţie) este nulitatea absolută a contractului.
2.2.5. Cauza contractului

Cauza obligaţiilor trebuie să fie valabilă. Cauza este motivul care determină fiecare parte să încheie
contractul (art. 1235 Cod civil). Condiţii de validitate ale cauzei, potrivit art. 1236 Cod civil sunt:
- să existe; existenţa motivului pentru fiecare parte justifică încheierea contractului; cauza lipseşte
ca urmare a lipsei discernământului, respectiv, a lipsei puterii de reprezentare a consecinţelor manifestării
de voinţă69 exprimată în momentul încheierii contractului. Lipsa discerământului se manifestă diferit în
funcţie de contractul pus în discuţie, spre exemplu, lipsa contraprestaţiei (pentru contractele
sinalagmatice, în cazul contractului de vânzare-cumpărare, pentru cumpărător motivul este determinat
de obţinerea bunului, iar pentru vânzător suma de bani, ce reprezintă preţul bunului), nepredarea bunului
în materialitatea sa (pentru contractele reale, respectiv, pentru contractul de transport, care se naşte în
mod valabil odată cu predarea mărfii cărăuşului, spre exemplu, care efectuează transportul), lipsa

68 Din perspectiva condiţiilor de validitate Codul civil nu face nicio distincţie între bunuri şi obiectul obligaţiei; Idem.
69 A se vedea, B. Ştefănescu, R. Dimitriu (coordonatori), A.S.E., op. cit., p. 94.
intenţiei de a gratifica (pentru contractele cu titlu gratuit, respectiv, în cazul contractului de donaţie,
intenţia donatorului este de a gratifica pe donatar cu un bun, cu o sumă de bani etc.)70
- să fie licită; cauza este ilicită când este contrară legii (interzisă de lege). Cauza este ilicită şi
atunci când contractul este doar mijlocul pentru a eluda aplicarea unei norme legale imperative (art. 1237
Cod civil), când se încearcă prin încheierea acestui contract fraudarea legii.
- să fie morală; cauza este imorală când este contrară ordinii publice;
 În ceea ce priveşte proba cauzei, Codul civil prevede: „Contractul este valabil chiar şi atunci
când cauza nu este expres prevăzută. Existenţa unei cauze valabile se prezumă până la proba contrarie
[art. 1239 alin. (1) şi (2)]”. Prin urmare, cel care invocă nevalabilitatea cauzei trebuie să şi dovedească
acest aspect. „Existenţa cauzei poate fi dovedită prin orice mijloc de probă, iar inexistenţa sau falsitatea ei
poate fi probată prin dovedirea lipsei discernământului, lipsei unui element esenţial la încheierea actului
juridic ori erorii asupra mobilului (motivului n.a.) determinant. De asemenea, iliceitatea şi imoralitatea
cauzei pot fi dovedite prin orice mijloc de probă”71.
 Sancţiunea în caz de nerespectare a condiţiilor de valabilitate a cauzei este nulitatea contractului,
cu următoarele distincţii:
- nulitatea relativă a contractului pentru lipsa cauzei, cu excepţia cazului în care contractul a fost
greşit calificat şi poate produce alte efecte juridice [art. 1238 alin. (1) Cod civil];
- nulitatea absolută a contractului pentru cauză ilicită sau imorală, dacă este comună pentru
ambele părţi contractante sau, în caz contrar, dacă cealaltă parte a cunoscut-o sau, după împrejurări,
trebuia să o cunoască [art. 1238 alin. (2) Cod civil].
2.3. Forma contractului (condiţii de formă)
2.3.1. Definiţia formei contractului. Accepţiuni

În timp ce condiţiile de validitate ţin de fondul contractului, considerate condiţii intrinseci ale acestuia,
forma contractului este o condiţie generală extrinsecă, ce constă „în modalitatea de exteriorizare a
manifestării de voinţă făcută cu intenţia de a crea, modifica ori stinge un raport juridic civil concret” 2.
Sintagma „forma contractului” are două înţelesuri (accepţiuni):
- stricto sensu72, desemnează modalitatea de exteriorizare a voinţei juridice, este sensul de mai
sus exprimat;
- lato sensu73, desemnează acele „condiţii de formă” pentru exteriorizarea voinţei juridice (al
acordului de voinţă) cerute de lege, respectiv, forma cerută ad validitatem, forma cerută ad probationem,
forma cerută pentru opozabilitatea faţă de terţi. În lipsa acestor condiţii contractele nu-şi produc efectele
juridice prevăzute de legea care le reglementează.
2.3.2. Principiul consensualismului

Principiul consensualismului este exprimat în art. 1178 Cod civil care reglementează libertatea
formei şi anume, „contractul se încheie prin simplul acord de voinţă (...) dacă legea nu impune o
anumită formalitate pentru încheierea contractului” în timp ce art. 1240 Cod civil reglementează
formele de exprimare a acordului de voinţă, respectiv ale consimţământului, care întregeşte
principiul libertăţii formei contractului, şi anume, „voinţa de a contracta poate fi exprimată verbal
sau scris” [alin. (1)] „Voinţa poate fi manifestată şi printr-un comportament care, potrivit legii,

70 A se vedea, G. Beleiu, op cit., p. 144; şi M. Uliescu, A.G. Nicolae, op. cit., p. 54.
71 A se vedea, I. Dogaru, Elemente de teorie generală a dreptului, Craiova, Ed. Oltenia, 1994, p. 95. 2
A se vedea, G.
Beleiu, op. cit., p. 95.
72 Este vorba despre sensul restrâns, strict, al expresiei.
73 Este vorba despre sensul larg al expresiei.
convenţiei părţilor, practicilor stabilite între acestea sau uzanţelor, nu lasă nicio îndoială asupra intenţiei
de a produce efectele juridice corespunzătoare” [alin. (2)].
Rezultă că, simplul de acord de voinţă (simpla manifestare de voinţă) exteriorizat - verbal, în scris
sau printr-un alt comportament care indică, fără nicio îndoială, intenţia de a produce efecte
juridice - este necesar şi suficient pentru a produce efecte juridice fără a se impune nicio
formalitate în acest sens. 2.3.3. Condiţiile de formă pentru exprimarea acordului de voinţă

Excepţii de la principiul consensualismului.

Pe lângă acordul de voinţă al părţilor legea, impune, pentru anumite contracte, după cum am
menţionat, îndeplinirea unor formalităţi.
Aceste formalităţi reprezintă excepţii de la principiul consensualismului şi sunt cerute:
- pentru valabilitatea contractului - ad validitatem; - pentru proba
contractului - ad probationam; - pentru opozabilitatea faţă de terţi.
a) Forma cerută ad validitatem este reprezentată de acele formalităţi pe care legea le cere pentru
încheierea valabilă a contractului. „Forma ad validitatem nu contrazice şi nici nu anihilează libertatea
contractuală, reprezintă însă un mijloc eficient de garantare a exercitării acestei libertăţi (...), un
formalism de protecţie, prin aceea că legiuitorul atrage atenţia asupra importanţei sau consecinţelor
actelor încheiate”74. Contractele, (respectiv, actele juridice) supuse acestei condiţii intră în categoria
contractelor solemne denumite şi formale. În principal, forma impusă ad validitatem contractelor solemne
este aceea a înscrisului autentic cerută, spre exemplu, pentru:
- contractele: de donaţie [art. 1011 alin. (1) Cod civil], de vânzare a unei moşteniri
[art. 1747 alin. (2) Cod civil], de întreţinere (art. 2255 Cod civil), de ipotecă imobiliară [art. 2378 alin. (1)
Cod civil];
- prospectul de emisiune semnat de fondatori pentru constituirea unei societăţi pe acţiuni prin
subscripţie publică [art. 18 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată şi
modificată], actul constitutiv al societăţii comerciale la care printre bunurile subscrise ca aport la capitalul
social se află un imobil [art. 5 alin. (6), lit. a) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale,
republicată şi modificată].
Sunt situaţii, însă, în care forma impusă ad validitatem contractelor solemne este aceea a înscrisului sub
semnătură privată, spre exemplu, în cazul contractului de arendare [art. 1838 alin. (1) Cod civil], al
contractului privind dobândirea unui drept de utilizare pe durată limitată a unor bunuri imobiliare 75, al
contractului între societatea cu răspundere limitată şi o persoană fizică sau juridică, asociat unic al celei
dintâi, care se încheie în formă scrisă (art. 15 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale,
republicată şi modificată).
 Sancţiunea pentru contractul încheiat în lipsa formei pe care, în mod neîndoielnic, legea o cere
pentru încheierea sa valabilă este nulitatea absolută. Iar în situaţia în care părţile se înţeleg ca un
contract să fie încheiat într-o anumită formă, pe care legea nu o cere, contractul se consideră valabil chiar
dacă forma nu a fost respectată (art. 1242 Cod civil).
b) Forma cerută ad probationem este exprimată printr-un înscris care dovedeşte încheierea valabilă a
contractului. Contractul ca atare este valabil prin simplul acord de voinţă, dar legea cere să fie dovedit
numai printr-un înscris, astfel, potrivit art. 1241 Cod civil „Înscrisul care constată încheierea contractului
poate fi sub semnătură privată sau autentic, având forţa probantă prevăzută de lege”. Prin urmare
încheierea anumitor contracte nu poate fi dovedită prin orice mijloc de probă (martori sau prezumţii)
părţile fiind obligate să întocmească un contract în formă scrisă.

74 A se vedea, M. Uliescu, A.G. Nicolae, op. cit., p. 59.

75 În condiţiile Legii nr. 282 din 23 iunie 2004 privind protecţia dobânditorilor cu privire la unele aspecte ale contractelor
purtând asupra dobândirii unui drept de utilizare pe durată limitată a unor bunuri imobile, potrivit art. 5; Idem.
Forma scrisă ad probationem (pentru dovadă sau pentru probă), este cerută, cu titlu de exemplu, pentru
următoarele contracte: de societate [art. 1884 alin. (1)], de transport (art. 1956), de depozit voluntar (art.
2104), de asigurare [art. 2200 alin. (1)], de cesiune de creanţă a drepturilor patrimoniale de autor (art. 42
din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, modificată 76), de sponsorizare [art. 1
alin. (1) din Legea nr. 32/1994 privind sponsorizarea, modificată şi completată 77].
 În privinţa contractelor care se încheie prin mijloace electronice Codul civil prevede că
acestea sunt supuse condiţiilor de formă prevăzute de legea specială (art. 1245) 78.
 Sancţiunea pentru nerespectarea formei cerută ad validitatem nu atrage nevalabilitatea
contractului, ci imposibilitatea dovedirii acestuia cu alt mijloc de probă (proba cu martori sau prezumţii)
decât înscrisul sub semnătura privată.
c) Forma cerută pentru opozabilitatea faţă de terţi. Această formă impune respectarea anumitor
formalităţi care sunt necesare, potrivit legii, pentru a face actul juridic şi opozabil terţilor, adică
persoanelor care nu au participat la încheierea lui, în scopul protejării drepturilor şi intereselor lor 79.
Forma cerută pentru opozabilitatea faţă de terţi este asigurată prin îndeplinirea unor formalităţi de
publicitate. Publicitatea80 se realizează prin Cartea funciară, Arhiva Electronică de Garanţii
Mobiliare, denumită arhivă, registrul comerţului, precum şi alte forme de publicitate prevăzute de lege
[art. 18 alin. (2) Cod civil]81. Exemplificăm următoarele formalităţi de publicitate:
- înregistrările şi publicitatea prevăzute de Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale; spre
exemplu, prospectul de emisiune semnat de fondatori pentru constituirea unei societăţi pe acţiuni prin
subscripţie publică [art. 18 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată şi
modificată];
- înmatricularea profesioniştilor comercianţi persoane fizice sau juridice, înainte de începerea
activităţii acestora, în registrul comerţului [art. 1 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 modificată privind
registrul comerţului];
- publicarea societăţilor comerciale în Monitorul Oficial al României, Partea a IV a, sau în altă
publicaţie, acolo unde legea dispune astfel [art. 5 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 modificată privind
registrul comerţului];
- înscrieri în registrul comerţului a menţiunilor privind actele şi faptele a căror înregistrare este
cerută de lege, efectuate de profesioniştii comercianţi persoane fizice sau juridice în cursul exercitării şi la
încetarea comerţului lor [art. 1 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 modificată privind registrul comerţului];
- înscrieri în Arhiva Eletronică de Garanţii Mobiliare pentru constituirea gajului [art. 2482 alin. (1)
Cod civil] şi a altor garanţii reale mobiliare [spre exemplu, în cazul ipotecii mobiliare asupra acţiunilor,
potrivit art. 99 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată şi modificată];
- înregistrarea contractului de arendare într-un registru special ţinut de secretarul consiliului local
în a cărui rază teritorială se află bunurile agricole arendate [art. 1838 alin. (1) Cod civil];
- înscrierea în Cartea funciară a înstrăinărilor de drepturi imobiliare; spre exemplu, în cazurile
prevăzute de lege, vânzarea nu poate fi opusă terţilor decât după îndeplinirea formalităţilor de
publicitate imobiliară (art. 1675 Cod civil); astfel, cazurile anume prevăzute de lege sunt în materie de
vânzare de imobile, respectiv, strămutarea proprietăţii de la vânzător la cumpărător care este supusă
dispoziţiilor de Carte funciară (art. 1676 Cod civil).
76 Prin Legea nr. 285/2004, O.G. nr. 123/2005, Legea nr. 329/2006 şi Legea nr. 202/2010.
77 Prin O.G. nr. 36/1998, Legea nr. 204/2001 şi Legea nr. 394/2006.
78 A se vedea, Legea nr. 365/2002 cu privire la comerţul electronic, republicată în anul 2006, şi Legea nr. 455/2001 privind
semnătura electronică.
79 A se vedea, D. Ştefănescu, op. cit., p. 80.
80 Procedura şi condiţiile de publicitate se stabilesc prin lege [art. 19 alin. (1) Cod civil].
81 Drepturile, actele şi faptele privitoare la starea şi capacitatea persoanelor, cele în legătură cu bunurile care aparţin acestora,
precum şi orice alte raporturi juridice sunt supuse publicităţii în cazurile expres prevăzute de lege [art. 18 alin. (1) Cod civil].
Dispoziţiile art. 1244 Cod civil, cu referire la îndeplinirea formalităţii de înscriere în Cartea funciară,
precizează necesitatea încheierii prin înscris autentic, sub sancţiunea nulităţii absolute, a convenţiilor care
strămută sau constituie drepturi reale care urmează a fi înscrise în Cartea funciară, o astfel de cerinţă fiind
distinctă însă de formalitatea de publicitate propriu-zisă adică „de intabularea sau înscrierea provizorie a
dreptului tabular [în condiţiile art. 881 alin. (2) Cod civil], dar şi de notare (pentru opozabilitate) a
drepturilor, a actelor sau altor raporturi juridice în legătură cu imobilele înscrise în Cartea funciară (art.
902 şi urm Cod civil)”82.
 Publicitatea asigură opozabilitatea dreptului, a actului, a faptului şi a oricărui raport juridic supus
publicităţii [art. 20 alin. (1) Cod civil]. Prin urmare, sancţiunea nerespectării acestei condiţii de formă
constă în inopozabilitatea actului juridic faţă de terţi, în afară de cazul în care se dovedeşte că aceştia au
avut cunoştinţă de existenţa drepturilor, a actelor, a faptelor sau a raporturilor juridice pe altă cale. Prin
urmare, contractul este valabil şi îşi produce efecte juridice între părţile contractante, dar rămâne ineficace
faţă de terţi, părţile aflându-se în „situaţia imposibilă de a se prevala de acel act faţă de terţi. Spre
exemplu, creditorul ipotecar nu poate urmări bunul ipotecat în mâinile terţului dobânditor care ar fi
transcris înaintea lui actul de înstrăinare” 83.

82 A se vedea, M. Uliescu, A.G. Nicolae, op. cit., p. 62.

83 Idem.