Vi s-a întâmplat vreodată să vă creeze o stare de rău, să vă enerveze până la

exasperare zgomotul făcut de cineva care mestecă mâncare sau guma, soarbe un
lichid, plescăie, ronţăie pop-corn? Sau bate darabana cu unghiile, îşi trosneşte
degetele? Sau zgomotul făcut de apa de la duş, atunci când este provocat de
altcineva, sau de scârţâitul parchetului, de tastatura computerului, de spălatul pe
dinţi, de tăierea unghiilor? Este foarte probabil ca persoanele care au astfel de
sensibilităţi să sufere de misofonie.

Misofonia, literal, înseamnă “aversiune faţă de zgomote”. Nu trebuie confundată

cu “misofobia”, care se referă la teama patologică de murdărie sau de
contaminare.

Este un termen lansat în anii 2000, de către doi cercetători de la Universitatea

Emory, din Atlanta, şi vizează o tulburare neuropsihică, rareori diagnosticată, deşi
întâlnită frecvent, caracterizată prin stări de furie, de ură, anxietate, dezgust,
declanşate de zgomote familiare, specifice, de felul celor mentionate anterior, de
intensitate mai mică sau mai puternică.

Misofonia poate să apară la vârsta copilăriei (5-6 ani), mai frecvent în jurul vârstei
de 12 ani, se accentuează în adolescenţă, dar, mai ales, la vârsta adultă. Pe lângă
diversele cauze neurologice, un rol important în declanşarea misofoniei îl are şi
realitatea în care trăim, de pildă marile aglomerări urbane, zgomotoase, pe care
oamenii le suportă din ce în ce mai greu. Liniştea, pentru mulţi dintre noi, a
devenit un lux.
Într-o carte intitulată “Creierul şi liniştea”, a neurobiologului Michel Le Van
Quyen, acesta subliniază că: “Atunci când ne cufundăm în linişte, în starea
favorabilă meditaţiei, creierul nostru intră într-o stare particulară. Această
deconectare de agitaţia şi zgomotele cotidiene îl ajută să se regenereze, să
elimine toxinele care provoacă boli neuro-degenerative. În plus, liniştea, în toate
formele ei, este benefică pentru creativitate, memorie, pentru construcţia şi
reconstrucţia eului”. Zgomotul, dimpotrivă.

Măsurătorile activităţii cerebrale, făcute de medici, în cazul celor diagnosticaţi cu

misofonie, au relevat că, în momentele de tensiune provocate, de exemplu, de
zgomotul făcut de cineva care mestecă guma, la nivelul cortexului insular
anterior, responsabil, printre altele, cu sentimentul de dezgust, cu reacţiile
emoţionale, activitatea acestuia se intensifică. Prin comparaţie, la o persoană care
nu suferă de misofonie, respectivii centri nervoşi nu se activează.

Nu există un tratament pentru a vindeca misofonia. În prezent, se încearcă

ameliorarea simptomelor prin terapii cognitiv-comportamentale,

Cea mai utilizată terapie este terapia de adaptare, prin care li se recomandă celor
afectaţi să imite zgomotele pe care nu le suportă, dar într-o măsură mult mai
accentuată, mai ostentativă decât ale celor din jur, care le provoacă tulburările
comportamentale.
Rezultate mai bune în privinţa ameliorării s-au obţinut când misofonilor li s-a
cerut să asculte (timp de luni de zile) zgomotele care-i deranjează şi să le asocieze
cu alte feluri de sunet, de exemplu, muzică, sau să folosească diverse protecţii
auditive – căşti de control activ al zgomotului (active noise control).

Dacă există o faţetă pozitivă a misofoniei, aceasta se referă la faptul că cei care au
această hipersensibilitate la zgomote sau această tulburare neuro-psihiatrică sunt
consideraţi de specialişti ca fiind mai creativi şi mai intuitivi decât restul
oamenilor.

La această concluzie au ajuns psihiatrii de la Universitatea Northwestern (SUA)

care le-au cerut voluntarilor implicaţi în experimentele lor să găsească răspunsuri
creative la anumite scenarii (Creative Achievement), în timp ce se auzeau
zgomotele care le provocau stările de aversiune, iar rezultatele au fost
semnificative.

Acest fapt a fost pus pe seama “gândirii divergente” şi a inclinaţiei misofonilor de

a filtra informaţiile senzoriale “irelevante”, involuntar, ajutându-i, în acelaşi timp,
să integreze idei care, în mod obişnuit, nu sunt în centrul atenţiei, dar care conduc
spre creativitate în lumea reală.

De altfel, în istorie, mari personalităţi s-au luptat cu misofonia: Charles Darwin,

Anton Cehov, Marcel Proust, Goethe, Schopenhauer, Kafka etc.