Conceptul neajutorării învăţate

Conceptul neajutorării învăţate a fost descoperit accidental de către psihologii

Martin Seligman şi Steven F. Maier. Ei au observat iniţial comportamentul
neajutorat la nişte câini care fuseseră supuşi unui experiment ce presupunea
administrarea unui şoc electric uşor imediat după ce auzeau un sunet.

Ulterior, câinii au fost plasaţi într-un adăpost cu două compartimente separate

printr-o barieră joasă. Într-un compartiment podeaua era electrificată, iar în
celalalt nu. Câinii supuşi anterior experimentului nu făceau nicio tentativă de a
scăpa sau de a evita pur şi simplu şocul sarind in zona neelectrificata.

Pentru investigarea acestui fenomen, cercetătorii au conceput apoi un alt

experiment, de data asta cu trei grupuri de câini. Într-un grup, câinii au fost
ţinuti în hamuri pentru un timp şi apoi eliberaţi. Câinii din al doilea grup au fost
şi ei ținuti în hamuri, dar ei au fost supuşi la niște şocuri electrice pe care le
puteau evita prin apăsarea cu nasul a unui panou.

Câinii din al treilea grup au primit aceleaşi şocuri ca cei din grupul al doilea, cu
excepţia faptului că nu puteau controla durata şocului. Pentru câinii din al
treilea grup, şocurile păreau a fi complet aleatorii şi în afara controlului
propriu.
Ulterior, câinii au fost plasaţi în adăpostul electrificat. Câinii din primul şi al
doilea grup învăţau repede să sară peste barieră, scăpând de şoc. Cei mai mulţi
din cei din al treilea grup nu au făcut nicio încercare de a se îndepărta de
şocuri. Datorită experienţei lor anterioare, ei au dezvoltat acea mentalitate că
orice ar fi făcut nimic nu împiedica sau nu elimina şocurile.

Timp de cinci ani, Martin Seligman și colegii săi au studiat cauza și leacul pentru
senzația de neputință, precum și prevenirea acesteia. Ei au descoperit că
practic nu șocul, ci faptul că nu pot face nimic ducea, de fapt, la
comportamentul câinilor. Chiar si atunci când îi sunt prezentate posibilitatile
de a scapa, aceasta neajutorare va impiedica orice actiune.

Pe parcursul studiului, el a mai observat ca, în pofida a numeroase situatii fara

iesire la care erau supusi, unii câini nu renuntau si nu „învatau” neajutorarea.

Impactul neajutorării învăţate a fost constatat şi la oameni. Luaţi în considerare

un exemplu des citat: un copil care are rezultate slabe la testele şi evaluările de
matematică începe repede să creadă că nimic din ce va face el nu va avea
vreun efect asupra performanţelor sale la această disciplină. Când se va
confrunta mai târziu cu orice tip de sarcină legată de matematică, el va putea
trăi un sentiment de neajutorare.

Neajutorarea învăţată a fost, de asemenea, asociată cu mai multe tulburări

psihologice diferite. Depresia, anxietatea, fobiile, timiditatea şi singurătatea,
toate au legatura cu neajutorarea învăţată.
Când oamenii simt ca nu au niciun control asupra situatiei lor, ei pot ajunge sa
se comporte într-o maniera neajutorata. Aceasta inactiune poate conduce
oamenii sa treaca cu vederea oportunitatile de usurare sau schimbare a
situatiei.

Ideea ca vei fi vazut, judecat, ironizat sau pedepsit este puternic implementata
în mintea ta si suficienta pentru a te opri de la orice tip de actiune. Oricât de
competent esti tu, vei fi oprit artificial. De propriul tau creier.

Neajutorarea învatata este dusmanul nostru. Regimurile autoritare îsi asigura

supravietuirea prin dresaj. Se impun prin frica. Si te determina sa te supui.
Odata captivat de frica, rulezi automat acel tipar.

Este un dresaj social care te împiedica sa mai functionezi normal. Degeaba stii
bine ce ai de facut. Frica de a nu gresi, de a nu supara, te limiteaza.