Articolul 45 DREPTUL LA GREVĂ (1) Dreptul la grevă este recunoscut.

Grevele pot fi declanșate numai în

scopul apărării intereselor profesionale cu caracter economic și social ale salariaţilor. (2) Legea stabilește
condiţiile de exercitare a dreptului la grevă, precum și răspunderea pentru declanșarea nelegitimă a
grevelor. Comentariu I. De natură social-economică, dreptul la grevă are și trăsăturile dreptului so - cial-
politic, acesta din urmă având o istorie aparte. În strânsă corelaţie cu libertatea întrunirilor și
negocierilor colective, dreptul la grevă deseori a fost un mijloc eficace al luptei de clasă de la sfârșitul
secolului XIX – începutul secolului XX. Adesea, dreptul la grevă nu era recunoscut de textele
constituţionale sau chiar era interzis. Confirmând, în art. 43, dreptul la negocieri colective în materie de
muncă, Constituţia recunoaște implicit și posibilitatea unor conflicte colective de muncă. Conflictul
colectiv de muncă a fost definit în art. 357 din Codul muncii ca fiind „divergenţele nesoluţionate dintre
salariaţi (reprezentanţii lor) și angajatori (reprezentanţii lor) privind stabilirea și modificarea condiţiilor
de muncă (inclusiv a salariului), privind purtarea negocierilor colective, încheierea, modificarea și
executarea contractelor colective de muncă și a convenţiilor colective, privind refuzul angajatorului de a
lua în considerație poziţia reprezentanţilor salariaţilor în procesul adoptării, în cadrul unităţii, a actelor
juridice ce conţin norme ale dreptului muncii, precum și divergenţele referitoare la interesele
economice, sociale, profesionale și culturale ale salariaţilor, apărute la diferite niveluri între partenerii
sociali“. În cazul în care nu are loc concilierea directă sau indirectă a conflictelor de muncă, acestea pot
intra în ultima lor fază, cea de declarare și desfășurare a grevei. Acest drept se acordă salariaţilor prin
art. 45 din Constituţie, intitulat „Dreptul la grevă“. Conform Codului muncii (art. 362), greva reprezintă
„refuzul benevol al salariaţilor de a-și îndeplini, total sau parţial, obligaţiile de muncă, în scopul
soluţionării conflictului colectiv de muncă declanșat în conformitate cu legislaţia în vigoare“. În literatura
de specialitate, greva mai este definită ca încetare colectivă și voluntară a muncii de către salariaţi,
încetare prin care se urmărește modificarea condiţiilor lor de muncă și de viaţă1 . Odată cu adoptarea
Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului și a Pactului Internaţional cu privire la drepturile economice,
sociale și culturale, problema dreptului la grevă capătă o semnificaţie deosebită, acest drept fiind inclus
în art. 8 alin. 1 lit. d) din Pact, statele părţi angajându-se să-l garanteze și să-l asigure, în condiţiile legii.
Semnificaţia dreptului la grevă a fost pus în valoare și de preocupările Organizaţiei Internaţionale a
Muncii (OIM), care a elaborat și a implementat o serie de convenţii și recomandări privind dreptul la
negocieri colective și, implicit, la soluţionarea prin grevă a conflictelor colective de muncă. II. Art. 45 alin.
(1) stabilește că dreptul la grevă este recunoscut. Grevele pot fi declanșate numai în scopul apărării
intereselor profesionale cu caracter economic și social 1 Constituţia României, comentată și adnotată,
RA „Monitorul Oficial“, București, 1992, p. 100. Comentariu Constitutie.indd 181 omentariu
Constitutie.indd 181 14.08.2012 14:40:33 4.08.2012 14:40:33 182 Titlul II DREPTURILE, LIBERTĂȚILE ȘI
ÎNDATORIRILE FUNDAMENTALE ale salariaţilor. Acest text are o triplă semnificaţie: 1) garantarea
dreptului la grevă; 2) scopul grevei; 3) subiecţii dreptului la grevă. 1. Garantarea dreptului la grevă se
realizează atât prin înscrierea lui în Constituţie, la categoria drepturilor și libertăţilor fundamentale ale
omului, cât și prin obligaţia statului de a reglementa prin norme speciale modalităţile de desfășurare a
grevei. 2. Scopul grevei nu poate fi altul decât apărarea intereselor profesionale cu caracter economic și
social. Din textul constituţional nu rezultă că grevele pot urmări scopuri politice, de aceea alin. (2) al art.
362 din Codul muncii prevede că greva poate fi declarată doar în scopul apărării intereselor profesionale
cu caracter economic și social ale salariaţilor și nu poate urmări scopuri politice. În prealabil însă, trebuie
să fie epuizate toate căile de soluţionare a conflictului colectiv de muncă în cadrul procedurii de
conciliere prevăzute de cod. 3. Subiecţii dreptului la grevă. Constituţia stabilește expres că aceștia pot fi
numai salariaţii. O problemă importantă în legătură cu subiecţii dreptului în cauză este corelaţia dintre
grevă și serviciile publice. Greva funcţionarilor publici poate fi ilicită, deoarece ar putea afecta principii
ale serviciului public. Spre exemplu, prin încetarea activităţii transporturilor, telecomunicaţiilor,
organelor de menţinere a ordinii publice etc., s-ar crea mari dificultăţi celorlalţi cetăţeni și s-ar încălca
principiul continuităţii serviciului public. În sensul celor expuse, sunt semnificative prevederile art. 369
din Codul muncii, care limitează participarea la grevă în perioada calamităţilor naturale, a izbucnirii
epidemiilor, pandemiilor, precum și în perioada stării de urgenţă, de asediu sau de război, sau pentru
anumite categorii de salariaţi. Astfel, conform Codului muncii, nu pot participa la grevă: personalul
medico-sanitar din spitale și serviciile de asistenţă medicală urgentă; salariaţii din sistemele de
alimentare cu energie și apă; salariaţii din sistemul de telecomunicaţii; salariaţii serviciilor de dirijare a
traficului aerian; persoanele cu funcţie de răspundere din autorităţile publice centrale; colaboratorii
organelor ce asigură ordinea publică, ordinea de drept și securitatea statului, judecătorii instanţelor
judecătorești, salariaţii din unităţile militare, organizaţiile sau instituţiile Forţelor Armate; salariaţii din
unităţile cu flux continuu; salariaţii din unităţile care fabrică producţie pentru necesităţile de apărare a
ţării. Aceste stipulări ale Codului muncii au o formulare de interdicţie absolută și suscită unele întrebări
asupra caracterului legalităţii și chiar a constituţionalităţii lor, deoarece pot afecta însăși substanţa
dreptului la grevă. III. Constituţia prevede, în art. 45 alin. (2), că legea stabilește condiţiile de exercitare a
dreptului la grevă, precum și răspunderea pentru declanșarea nelegitimă a grevelor. După cum s-a
menţionat, baza juridică de realizare a dreptului la grevă o constituie art. 45 din Constituţie, iar condiţiile
respective sunt stabilite de Codul muncii (art. 362-367 ș.a.). Astfel, conform reglementărilor Codului
muncii, greva poate fi declarată: doar în scopul apărării intereselor profesionale cu caracter economic și
social ale salariaţilor și nu poate urmări scopuri politice; dacă în prealabil au fost epuizate toate căile de
soluţionare a conflictului colectiv de muncă în cadrul procedurii de conciliere; participarea la grevă este
liberă și nimeni nu poate fi constrâns să participe la grevă; greva se va declara și se va desfășura în
conformitate cu prevederile Codului muncii și cu convenţiile colective încheiate la nivel teritorial,
ramural, naţional; desfășurarea grevei în afara unităţii și în locurile publice se va efectua în conformitate
cu prevederile actelor legislative ce reglementează organizarea și desfășurarea întrunirilor. Comentariu
Constitutie.indd 182 omentariu Constitutie.indd 182 14.08.2012 14:40:33 4.08.2012 14:40:33
ARTICOLUL 46 DREPTUL LA PROPRIETATE PRIVATĂ ȘI PROTECŢIA ACESTEIA 183 Art. 370 din Codul
muncii stipulează expres că, pentru declararea și organizarea grevei ilegale, persoanele vinovate poartă
răspundere disciplinară, materială, administrativă și penală în conformitate cu legislaţia în vigoare, iar
instanţa de judecată care a constatat ilegalitatea grevei va obliga persoanele vinovate să repare
prejudiciul material și cel moral cauzat. Răspunderea pentru constrângerea de a participa la grevă sau
împiedicarea de a participa la grevă se pedepsește, conform art. 68 din Codul contravenţional, cu
amendă de la 40 la 50 de unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la
30 la 60 de ore.