PREDAREA INTEGRATĂ A LIMBII ŞI LITERATURII ROMÂNE

Inst. Manuela Nicorescu – Grup Şcolar Roznov

Noul curriculum promovează sistemul comunicativ – funcţional care presupune formarea integrată a
capacităţii de receptare / exprimare orală şi a celor de receptare a mesajului scris şi de exprimare scrisă. Se
renunţă astfel la compartimentarea rigidă a disciplinei în cele trei domenii – citire, lectură, comunicare – iar
obiectivele nu mai avizează asimilarea de cunoştinţe, ci ele se formulează în termeni de capacităţi proprii
folosirii limbii în situaţii concrete de comunicare. Aceasta presupune ca în fiecare lecţie de limba şi literatura
română să se exerseze actul citirii.

 se exersează actul citirii;

 se explică expresiile şi cuvintele necunoscute;
PREDARE INTER ŞI  se formulează enunţuri după diferite sarcini;
INTRADISCIPLINARĂ  se evidenţiază aspectele ortografice, ortoepice şi de punctuaţie;
 se valorifică în construcţii lingvistice corecte cunoştinţele de
gramatică.

La nivelul activităţii la clasă, demersul didactic reuneşte trei aspecte principale:

Proiectarea didactică Realizarea efectivă a Autoevaluarea

predării

Important este că nu se are în vedere textul, ci conţinutul, în jurul unui singur conţinut se pot desfăşura
mai multe lecţii, care au legătură între ele. Elementele specifice subdisciplinelor se reunesc în fiecare lecţie
pentru a realiza obiectivele de referinţă, la nivelul fiecărei clase şi a obiectivelor cadru, la nivelul ciclului
primar.
Metodele şi procedeele de formare a capacităţilor de comunicare şi implicit a cultivării vocabularului
trebuie abordate din perspectiva situaţională a instruirii, pe fondul deciziilor strategice, ca mijloc de optimizare
a acţiunii educative, în planul demersului didactic.
Predarea integrată trebuie să vizeze funcţionarea corectă a patru capacităţi: receptarea mesajului oral;
exprimarea orală; receptarea mesajului scris; exprimarea scrisă, pornind de la premisele:
a) „Zestrea" lexicală a elevilor care vin în clasa I.
Învăţătorul luptă zi de zi pentru eliminarea carenţelor din exprimarea orală a elevilor (construcţii
improprii, cuvinte de prisos), cerându-le să fie pretenţioşi cu ceea ce spun, să-şi purifice lexicul şi să folosească
un limbaj literar.
În clasa I vin elevi proveniţi din familii diferite. Dacă în familie se foloseşte un vocabular elevat, elevul
are o exprimare orală corectă. Elevul provenit dintr-o familie cu grad redus de educaţie are o exprimare
defectuoasă, ce trebuie permanent corectată.
b) Importanţa citirii pentru formarea capacităţii de exprimare scrisă
Elevul trebuie să citească bine, corect, clar, conştient, expresiv. Cititorii buni dau randament şi la alte
discipline. Lectura suplimentară, bine îndrumată, duce la dezvoltarea gândirii şi la cultivarea vocabularului,
influenţând pozitiv exprimarea orală şi scrisă.
c) Analiza stilistică a textelor literare
Textele literare sunt modele de exprimare artistică şi din ele se pot extrage expresii poetice atât de
necesare compunerilor. Începând din clasa a-II-a, elevii pot fi îndrumaţi să sesizeze sensul figurat al cuvintelor,
epitetul, comparaţia, personificarea.
d) Cultivarea lexicului
Cu un vocabular sărac, elevul nu găseşte „cuvintele potrivite" pentru a exprima o idee. La baza
îmbogăţirii, activizării şi nuanţării vocabularului stă nivelul exprimării învăţătorului. Exprimarea sa trebuie să
fie model pentru elev.
e) Aportul cunoştinţelor de gramatică la realizarea capacităţii de scriere corectă
Exprimarea corectă orală şi scrisă presupune respectarea regulilor gramaticale, însuşite la clasele I - IV
mai ales pe cale intuitivă. Exerciţiile de fonetică, de morfologie, de sintaxă, compunerile gramaticale sunt căi de
formare şi dezvoltare a capacităţii de exprimare scrisă corectă.
f) Jocul didactic, mijloc de stimulare a efortului creativ
 Jocurile didactice oferă prilejul de a învăţa, a exersa, a evalua, fiind căi eficiente de antrenare a elevului
în activitatea de învăţare, dezvoltându-i gândirea, creativitatea, limbajul.
g) Menţionez la sfârşit utilizarea metodelor şi tehnicilor activizante în lecţia de limba română, deoarece
acestora le-am acordat o atenţie deosebită în activitatea mea didactică.
Metode si tehnici activizante utilizate pentru îmbogăţirea vocabularului
Metodele şi tehnicile activizante contribuie la diversificarea metodologiei didactice existente, înscriindu-
se în domeniul căutărilor şi preocupărilor creative de sporire a eficienţei muncii educatorului cu discipolii săi.

Motivează elevii să se Angajează intens forţele

exprime oral şi în scris. psihice de cunoaştere .
M
E
Transformă elevul din obiect T Asigură condiţii de lucru
în subiect al învăţării. individual şi în echipă.
O
D
E
Elevii participă cu plăcere, cu Dezvoltă gândirea critică şi
îndrăzneală, relaxaţi, la lecţii. limbajul.

A
Dezvoltă motivaţia pentru
C Provoacă şi activizează
învăţare. T vocabularul elevilor.
I
V
E
Elevii devin încrezători în Stimulează utilizarea
forţele proprii şi se exprimă cunoştinţelor lexicale în
mai uşor oral şi în scris.
În manualele de citire exprimarea curentă.

Predarea integrată a conţinuturilor prezintă conceptele şi principiile, astfel încât să evidenţieze unitatea
gândirii ştiinţifice.
Principii ale proiectării didactice la clasa I
1. Principiul individualizarii predarii:
Acest principiu presupune ca in proiectarea activitatilor, dascalul sa formuleze sarcini si
asteptarii care sa raspunda particularitatilor individuale ale fiecarui elev din clasa, astfel stimulandu-se
dezvoltarea elevului.
Aplicarea acestui principiu presupune o alternare a formelor de organizare a activitatii: frontala,
pe grupuri mici, perechi, individuala. Corelarea dintre obiective de referinta si particularitatile individuale ale
elevilor trebuie sa se regaseasca la nivelul sarcinilor de invatare propuse de cadrul didactic.
2. Principiul cooperarii:
Cooperarea ca principiu de baza al activitatilor din clasa , creeaza atmosfera unei reale
comunitati de invatare. Totodata cooperarea stimuleaza interactiunile din clasa si, astfel, incurajeaza
comunicarea si socializarea, ambele fiind obiective prioritare ale clasei I. Cooperarea creeaza oportunitatea
utilizarii invatarii reciproce, un tip de invatare prin care copii invata unul de la celalalt, prin impartasirea
experientelor. Acest principiu are marele avantaj ca ajuta elevul intr-o mai mare masura decat competitia la
conturarea unei imagini pozitive de sine, a stimularii, increderii in propriile forte si la convingerea ca are mai
multe sanse sa reuseasca decat sa inregistreze un esec. Acesta este un fapt care fiind situat la inceputul
scolaritatii consolideaza sansele de reusita de mai tarziu si o atitudine care va stimula dorinta elevului de a
invata.
Piloni ai învăţării: *a învăţa să ştii/ să cunoşti- a stăpâni instrumentele cunoaşterii; instrumentele
esenţiale ale învăţarii pentru comunicare şi exprimare orală, citire, scris socotit şi rezolvare de probleme, a
poseda în acelaşi timp o cunoaştere vastă, dar şi aprofundată a unor domenii principale; a înţelege drepturile şi
obligaţiile specifice unei societăţi democratice. Cel mai important aspect al acestui pilon este considerat însă a
învăţa să înveţe. Metodologia învăţării devine mai importantă decât conţinutul în sine în contextul în care
cunoştinţele se multiplică cu repeziciune şi selecţia devine în mai mare măsură o problemă de decizie
individuală, decât socială.
*a învăţa să faci- a-ţi însuşi deprinderile necesare pentru a practica o profesie şi a-ţi însuşi competenţele
psihologice şi sociale necesare pentru a putea lua decizii adecvate diverselor situaţii de viaţă; a te integra în
viaţa socială şi în lumea muncii, participând la pieţele locale şi globale; a folosi instrumentele tehnologiilor
avansate; a-ţi satisface nevoile de bază şi a acţiona pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii personale şi sociale.
*a învăţa să munceşti împreună-a accepta interdependenţa ca pe o caracteristică a mediilor sociale
contemporane; a preveni şi a rezolva conflictele; a lucra împreună cu ceilalţi pentru atingerea unor obiective
comune, respectând identitatea fiecăruia; a participa activ la viaţa şi conducerea comunităţii şi a crea o familie
sănătoasă şi armonioasă.
*a învăţa să fii- a-ţi dezvolta personalitatea şi a fi capabil să acţionezi autonom şi creativ în diverse
situaţii de viaţă; a manifesta gândire critică şi responsabilitate; a valoriza cultura şi a depune eforturi pentru
dezvoltarea propriilor capacităţi intelectuale, fizice, culturale; a manifesta simţ estetic şi a acţiona pentru
menţinerea unui climat de pace şi înţelegere.
*a învăţa să te transformi pe tine şi să schimbi societatea- a cunoaşte, a reflecta şi a acţiona asupra
realităţii, a adopta şi a o transforma; a proteja mediul înconjurător şi a acţiona pentru o societate non-
discriminatorie; a dezvolta solidaritatea şi coeziunea socială.
3. Principiul alternarii tipurilor de activitati.
Acest principiu presupune ca trebuie sa asiguram un echilibru intre activitatile de concentrare pe sarcini
instructive cu cele de relaxare, miscare si, nu in ultimul rand, cu cele de joc. Principiul alternarii activitatilor
subliniaza asigurarea unei dinamici a programului zilnic care va permite utilizarea de strategii diferite, sarcini
diferite si perioade de concentrarea diferite.
Orientarea activitatii în acord cu obiectivul dominant şi cu nivelul clasei:
– demersul deductiv – parcurs de învăţare dinspre general spre particular (definiţii ð
exemplificări ð analiză);
– demersul inductiv – parcurs de învăţare ce duce de la particular la general (analiză de
text ðconceptualizare);
– demersul analogic – parcurs ce constă în transferarea într-un context nou a unor
noţiuni deja cunoscute
– demersul dialectic – parcurs de învăţare ce presupune abordare contradictorie,
confruntare între situaţii / concepte ce se opun / se deosebesc (abordare simultană: sinonime/antonime).
Literatura pedagogică actuală descrie integrarea curriculară drept o modalitate inovatoare de proiectare a
curriculum-ului, care presupune sintetizarea şi organizarea didactică a conţinuturilor din domenii diferite ale
cunoaşterii, astfel încât să se asigure achiziţia de către elevi a unei imagini coerente, unitare despre lumea reală.
Termenul „curriculum integrat” sugerează corelarea conţinuturilor în care punctul de pornire este cel mai
adesea finalitatea, în funcţie de care sunt alese toate celelalte componente ale procesului instructiv-educativ.
Argumentele psiho-pedagogice în favoarea predării integrate sunt multiple:
• în planul profunzimii şi trăiniciei cunoştinţelor dobândite printr-o astfel de abordare, plusul calitativ
este evident: cei care învaţă identifică mai uşor relaţiile dintre idei şi concepte, dintre temele abordate în şcoală
şi cele din afara ei;
• baza integrată a cunoaşterii conduce la o mai rapidă reactivare a informaţiilor;
• în planul relaţiilor interpersonale, activitatea integrată încurajează comunicarea şi rezolvarea sarcinilor
de lucru prin cooperare, elevii devenind mai responsabili;
• cadrul didactic devine un „facilitator”, mai mult decât o sursă de informaţii;
• abordarea integrată a curriculum-ului implică abilitatea metodologică a cadrelor didactice pentru
integrarea curriculară, realizarea unei coordonări corecte între temele abordate din perspectiva integrată şi
temele abordate clasic, stabilirea modalităţilor de evaluare a performanţelor individuale, mai ales în situaţia
învăţării prin cooperare, acomodarea corectă a proiectelor şi abordării pe teme într-o schemă orară coerentă;
• învăţarea într-o manieră cât mai firească, naturală pe de o parte şi, pe de altă parte, învăţarea conform
unei structuri riguroase sunt extreme care trebuie să coexiste în curriculum-ul integrat;
• parametrii structurii curriculare integrate pot fi: conceptele transmise, deprinderile, abilităţile formate
şi aplicaţiile realizate.
Curriculum-ul pentru învăţământul primar este structurat în funcţie de un model comunicativ-funcţional
care presupune predarea integrată a capacităţilor de receptare şi de exprimare orală, cât şi a capacităţilor de
receptare a mesajului scris si de exprimare in scris. Conform acestui nou model comunicarea este un domeniu
complex care înglobează procesele de receptare a mesajului oral şi a celui scris (citire, lectură), precum şi cele
de exprimare orală, respectiv de exprimare scrisă. Domeniile limbii române (citire, lectură,gramatică,
compunere) sunt definite acum în termeni de capacităţi: receptarea mesajului oral, receptarea mesajului scris,
exprimarea orală şi cea scrisă.
Noul model comunicativ-funcţional (predarea integrată a citirii si scrierii la clasa I) faţă de predarea
tradiţională are avantajul menţinerii interesului activ al elevilor, activităţile ne mai repetându-se. In mod
deosebit, ora de scriere era obositoare, deoarece scolarii mici erau supusi unui efort motric si intelectual
sustinut. Trecând pe parcursul aceleaşi lecţii de la activitatea de citire la cea de scriere, cu aportul alfabetului
decupat si apoi cu litere de mana, s-a constatat că elevii sunt mai relaxaţi şi participă cu mai mult interes la
activitate, se menţine trează atenţia elevilor prin alternarea citirii cu scrierea.
De asemenea nu s-a renuntat pe parcursul activitatii nici la exercitiile pregatitoare pentru scriere:
• incalzirea degetelor de la maini;
• miscarea mainii;
• „scrierea” literei in aer, pe masa cu stiloul inchis.
Predarea integrata a citirii si scrierii are ca referinta o idee sau un principiu integrator care transcede
granitele dintre capacitatile de receptare si exprimare orala respectiv de receptare a mesajului scris si de
exprimare scrisa si grupeaza cunoasterea in functie de noua perspectiva.
Sunt glasuri care se ridică împotriva conceptelor de integrare, motivul fiind noutatea, iar în învăţământul
actual ceea ce este nou acum, mâine va fi schimbat că e demodat. Am putea să-l cităm pe Eminescu: “Toate-s
noi şi vechi sunt toate” sau prozaic spunând: ”Aceeaşi Marie, dar cu altă pălărie.”
Nu ne mai permitem să scriem rânduri de aceeaşi literă, nu o mai desenăm, ci o integrăm imediat în
exemple. De când nu se mai face din învăţrea literei un scop ci se considera o unealtă în actul învăţării
cititului, în a putea scrie cuvinte, se observa că sunt mai putine probleme in recunoasterea literelor, cu cititul—
fata de alte generatii.
Profesorul, Vasile Molan, spunea că: „Predarea limbii române urmăreşte înţelegerea de către elevi a
bogăţiei limbii materne şi folosirea ei corectă în relaţiile cu oamenii. Cu cât cunosc mai bine limba română,
cu atât îşi vor însuşi elevii cunoştinţele din domeniul umanist şi ştiinţific.”
In activitatea de abordare integrata a citirii si scrierii se opereaza cu fapte de limba. De aceea este
necesar ca atunci cand ne ocupam de probleme metodologice cu privire la insusirea cititului si scrisului sa luam
in considerare aspectele specifice ale limbii, pentru a gasi cele mai bune solutii in activitatea didactica. Nu se
poate invata cititul si scrisul fara ca elevii sa dispuna de capacitatea de a delimita cuvintele din vorbire si, in
cazul limbii romane, fara a le desparti in sunete pentru ca apoi sa fie realizata unirea sunetelor in cuvinte si a
acestora in propozitii. Descoperind sunetul, intuind litera corespunzatoare si scriind litera de mana, integrand-o
in exemple, in aceeasi ora de curs, se observa ca elevul are mai putine probleme cu recunoasterea literelor, cu
cititul.
Aceasta inseamna ca metoda pe care o folosim in procesul predarii—invatarii—cititului—scrisului
trebuie sa tina seama pe de o parte, de faptul ca scrierea concorda, aproape exact, cu pronuntarea, deci metoda
trebuie sa fie fonetica. Pe de alta parte, metoda utilizata trebuie sa porneasca de la desprinderea unei propozitii
din vorbire, continuandu-se cu delimitarea cuvintelor si despartirea in silabe si in sunete, respectiv cu drumul
invers, ceea ce denota ca metoda trebuie sa fie si analitico—sintetica.
Analiza in cazul de fata, inseamna a imparti un intreg, respectiv propozitia si cuvintele pana la nivelul
sunetelor, iar sinteza este operatia inversa, de imbinare, de reunire a acestor parti in intregul lor.
Abordarea integrată a citirii şi scrierii este cuprinsa in etapa alfabetara. In aceasta etapa elevul invata sa
citeasca si sa scrie litere, cuvinte si propozitii.
In predarea integrata a citirii si scrierii insusirea literei are loc in doua lectii care pot avea urmatorul
scenariu:
Lecţia I Lecţia a II-a
Etapele lectiei pot fi: Etapele lectiei pot fi:
• folosirea imaginilor si predarea sunetului si a literei de • intuirea imaginii din carte;
tipar folosind metoda fonetico-analitico-sintetica: • formarea unor propozitii din
- alegerea propoziţiei; cuvintele alcatuite cu ajutorul
- stabilirea locului cuvântului în propoziţie; alfabetului;
- despărţirea cuvântului în silabe; • citirea propozitiilor formate;
- pronunţia sunetului nou; • citirea textului din manual;
- prezentarea literei de tipar; • scrierea selectiva a unor cuvinte;
 • scrierea unor cuvinte cu literele alfabetului decupat; • scrierea propoziţiilor;
• citirea cuvintelor formate; • citirea cuvintelor si a propozitiilor
• citirea coloanelor de cuvinte; scrise de mana;
• intuirea literei de mână;
• exercitii pregatitoare pentru scriere;
• scrierea model a literei de mână;
• scrierea în caiet a literei de mână ;
• scrierea cuvintelor;
Prin alternarea citirii si scrierii intr-o ora se mentine atentia treaza a elevilor mici si este stimulata
participarea lor la activitatea de invatare.
În clasele I şi a II–a se invata scriere si citirea corecta. E oare posibil? Sigur. Învăţarea scrierii si citirii
corecte nu trebuie amânată, lăsată pentru clasele următoare. Amânând, elevii îşi pot forma unele deprinderi
greşite, greu de înlocuit în clasele ulterioare.
Drumul care duce la formarea deprinderilor de a scrie si citi corect trebuie presărat cu foarte multe
exerciţii sub diferite aspecte:
● exerciţii de educare a auzului şi pronunţiei (pronunţia corectă stă la baza scrierii corecte);
● exerciţii de completare;
● exerciţii de exemplificare;
● exerciţii amplificative (orale şi scrise);
● exerciţii tradiţionale – copiere (identică, selectivă);- transcriere; - dictare (cu explicaţii prealabile de
prevenire a greşelilor, de control, selectivă, creatoare sau liberă, cu rânduri libere pentru a corecta cuvintele
greşite);- autodictare;
● exerciţii de muncă independentă.
Dezvoltarea exprimării orale şi scrise se realizează şi prin temele speciale de compunere.
Şi pentru ca munca, tot zbuciumul nostru şi al elevilor să nu fie în zadar, este absolut necesar ca toate
aceste exerciţii să fie corectate după autoverificarea temeinică făcută de elevii înşişi. Este bine ca fiecare cuvânt
cu roşu să fie scris din nou de către elev, dar nu ca o pedeapsă, ci sub forma unor exerciţii de învăţare a scrierii
corecte.
Experienţa ne-a dovedit că însuşirea de către elevi a scrierii curente şi automatizarea acestei scrieri se fac
în timp mai îndelungat şi în mai multe etape.
În prima etapă, atenţia elevilor va fi concentrată asupra formei, denumirii şi scrierii elementelor
componente ale literelor din alfabetul mic şi a trăsăturilor de legătură pentru a le îmbina în cuvinte simple o
dată cu autosupravegherea poziţiei corecte a corpului, caietului şi stiloului.
În etapa a II – a atenţia elevilor va fi orientată asupra formei, denumirii şi scrierii elementelor
componente ale literelor majuscule, ale trăsăturilor lor de legătură cu literele alfabetului mic, pentru a scrie
citeţ, armonios şi neîntrerupt, diferite cuvinte simple, în vederea automatizării unei înclinaţii uniforme.
În etapa a III –a atenţia mărită a elevului va fi îndreptată asupra îmbinării literelor în cuvinte, respectând
relaţii de formă, înălţime, distanţă şi relaţiile de distanţă între cuvinte şi propoziţii.
În etapa a IV – a, etapă superioară însuşirii scrierii curente, se perfecţionează procesul automatizării
formării şi legării literelor în cuvinte, a echidistanţelor dintre acestea, precum şi a realizării unei imagini
armonioase ale alineatelor textului şi ale paginilor scrise. În această etapă apare procesul de individualizare a
scrierii care devine tot mai evident şi stabil de la an la an.
Cât de importantă este igiena scrisului şi cititului? Enorm! Scrisul nu trebuie să ocupe decât o jumătate
din durata unei lecţii obişnuite. Prelungirea timpului afectat scrisului poate determina spasme şi contracţii ale
muşchilor mâinii.Se recomandă ca durata cititului fără pauze să nu fie mai mare de 20-30 min. Pe parcursul
pauzei se recomandă privitul în depărtare.
Noi, dascălii, trebuie să menţinem atmosfera de joc, implicându-ne cu tact, lăsându-le libertatea de
acţiune, lăsându-i să rămână copii cât mai mult timp. La rândul nostru poate vom reuşi să păstrăm în suflet
copilul care am fost cândva, dar şi bucuria din ochii şi de pe feţele celor pe care trebuie să-i învăţăm să devină
oameni, mai mari şi poate mai buni decât noi.
BIBLIOGRAFIE
1. Molan, Vasile – „Îndrumător pentru folosirea manualului de limba română”, clasa a II –
a, Editura Aramis, Bucureşti, 2002;
2. Ungureanu, Adalmina – „Metodica studierii limbii române – învăţământ primar”, Editura
AS’S, Iaşi, 2003.