Sunteți pe pagina 1din 7

DATA: 5.11.

2018

CLASA: a III-a B

UNITATEA ŞCOLARĂ: Şcoala Gimnazială “Sfânta Cuvioasă Parascheva”, Smârdan

PROPUNĂTOR: Ristea Alina

ARIA CURICULARĂ: Om şi societate

OBIECTUL: Educaţie civică

UNITATEA TEMATICĂ: “Lucruri, plante, animale, persoane”

SUBIECTUL LECŢIEI: “Nevoia de ceilalţi”

TIPUL LECŢIEI: Înşuşire de noi cunoştinţe

SCOPUL LECŢIEI:
-conştientizarea necesităţii relaţionării cu celelalte persoane

COMPETENŢE SPECIFICE:

2.3. Explorarea unor relații existente între oameni în cadrul grupului.

OBIECTIVE OPERAŢIONALE:

O1-să citească textul cursiv și expresiv, respectând semnele de punctuație;


O2- să argumenteze acordul sau dezacordul privind textul citit;
O3- să stabilească relaţiile pe care le au cu cei din jur;
O4- să conştientizeze nevoia pe care o avem faţă de oamenii care ne înconjoară;
O5-să stabilească factorii care influenţează apropierea de ceilalţi;
O6-să stabilească asemănările şi deosebirile dintre oameni;
O7-să argumenteze importanţa prietenilor în viaţa noastră.

1
STRATEGII DIDACTICE

Metode şi procedee didactice : conversaţia, explicaţia, exerciţiul, observaţia, metoda


Ciorchinelui, Diagrama Venn, Eseul de cinci minute.

Mijloace didactice: foaie de flipchart, fişe de lucru.


Forme de organizare: frontal, individual.

RESURSE UMANE: 17 elevi


RESURSE TEMPORALE: 45 minute

BIBLIOGRAFIE:

 Anexa nr. 2 la ordinul ministrului educației naționale nr. 5003 / 02.12.2014


MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE - Programa școlară pentru disciplina
EDUCAŢIE CIVICĂ, Clasa a III-a București, 2014;

 Tudor Piţilă, Cleopatra Mihăilescu, Educaţie civică – manual clasa a III-a, Editura Arthur
la şcoală, Bucureşti, 2016

2
DESFĂŞURAREA LECŢIEI

OB. CONŢINUT INSTRUCTIV -EDUCATIV STRATEGIA DIDACTICĂ EVALUARE


SECVENŢELE OP. METODE ŞI MIJLOACE FORME DE
LECŢIEI PROCEDEE DIDACTICE ORGANIZARE
DIDACTICE
Moment  Asigurarea condiţiilor optime pentru Conversaţia Materiale Frontal
organizatoric desfăşurarea lecţiei; necesare lecţiei
1 min.
Reactualizarea  Se verifică tema atât din punct de vedere Conversația Individual Observare
cunoştinţelor calitativ cât şi cantitativ. sistematică
asimilate Frontal
anterior Aprecierea verbală
5 min.

Captarea O1  Pe o foaie de flip chart vor fi scrise o serie Conversaţia Foaie de Frontal Aprecierea verbală
atenţiei elevilor O2 de sfaturi pentru o bună conectare cu fliptchart
5 min. ceilalţi. Explicaţia (Anexa 1)
 Se vor citi sfaturile cu ajutorul elevilor şi se
va puncta acordul sau dezacordul cu Exerciţiul

3
informaţia citită.

Anunţarea  Se realizează anunţarea temei şi a Conversaţia Caiete Frontal Se evaluează


subiectului obiectivelor pe înţelesul elevilor. Se va scrie capacitatea elevilor
lecţiei şi a titlul pe tablă, iar elevii vor scrie în caiete: de a recepta un
obiectivelor “Nevoia de ceilalţi”. mesaj transmis oral
operaţionale
1 min.
Dirijarea O3  Se realizează un ciorchine în mijlocul căruia Metoda Manualul de Frontal Se evaluează
învăţării este scris cuvântul „relaţii” şi se poartă Ciorchinelui Educaţie civică capacitatea elevilor
25 de min. discuţii privind relaţiile pe care le avem cu de a conştientiza
cei din jurul nostru, notându-se persoanele relaţiile pe care le
cele mai apropiate din viaţa noastră: mama, Frontal au cu cei din jur
tata, membri ai familiei, prieteni, vecini, etc.
O4  Se discută pe baza nevoii pe care o avem de Explicația Aprecieri verbale
oamenii pe care i-am notat, ajungându-se la
concluzia că fiecare om are o importanţă
O5
aparte în viaţa noastră. Observaţia
 În funcţie de cât de apropiate sunt relaţiile Capacitatea de a
pe care le avem cu o altă persoană, încercăm Conversația Frontal identifica factorii
să stabilim care sunt factorii care au Exerciţiul care au influenţat
O6
influenţat această apropiere. apropierea de alte
 Folosindu-ne de Diagrama Venn, încercăm
4
să realizăm asemănările şi diferenţele dintre Diagrama Venn persoane
O7 oameni.
Observaţia
 Pe baza diagramei se poartă discuţii în
legătură cu faptul că deşi suntem diferiţi, se Observare
Exerciţiul
leagă diferite relaţii de prietenie cu cei din sistematică
jurul nostru.
 Se propune de către cadrul didactic, ca Capacitatea
fiecare elev să argumenteze în câteva elevilor de a
Conversaţia
rânduri de ce este important să avem argumenta
Eseul de cinci
prieteni. importanţa
minute
prietenilor în viaţa
Exerciţiul
lor.

Aprecieri verbale

5
Asigurarea O7  Feedback-ul se va realiza cu ajutorul unei Conversaţia Fişa de lucru Individual Se evaluează
retenţiei şi a fişe de lucru în care elevii trebuie să Demonstraţia (Anexa 2) capacitatea elevilor
transferului completeze informaţii despre relaţia dintre ei Exerciţiul de a conştientiza
7 minute şi cel mai bun prieten. relaţia de prietenie.
Aprecieri verbale

Tema pentru  Se va comunica tema pentru acasă. Conversaţia Frontal Aprecieri verbale
acasa  Se fac aprecieri generale şi individuale.
1 minut

6
Anexa 1

SFATURI PENTRU O BUNĂ CONECTARE CU CEILALȚI

1.Uită-te în ochii celui care îți vorbește și căruia îi vorbești


2.Zâmbește din toată inima, căci nu știi niciodată cât de mult bine poți face
cuiva, doar oferindu-i un zâmbet autentic
3.Ascultă cu inima, fără intenția de a judeca, pune etichete, doar fii acolo pentru
cel care simte să îți vorbească
4.Vorbește întotdeauna pe un ton cald, prietenos, pentru că un ton strident nu
ajută niciodată la crearea unei conectări puternice
5.Fii smerit – conectarea nu este despre a arăta și a demonstra ceva despre tine,
este despre a împărtăși lucruri împreună cu ceilalți
6.Laudă-i pe ceilalți pentru realizările lor, pentru ceea ce ți-au împărtășit
7.Fii vulnerabil, autentic – împărtășește-ți și eșecurile, stările de oboseală sau
descurajare, nu poza în persoana perfectă.
7

S-ar putea să vă placă și