iunie - iulie 2013

Trăire motivată și
La Cina Domnului
determinată de Cristos Binecuvântarea, frângerea și mâncatul pâinii cu referire la trupul lui
Domnului Isus ne arată lucrarea lui Isus și împărtășirea noastră în ea. Este o
O bucurie risipită
lucrare mântuitoare, la momentul morții, binecuvântată de Dumnezeu și
Hermeneutica vremii: împărtășită de noi, cei din Biserica sa. Mulțumirea, luarea și băutul paharului
ne arată lucrarea lui Isus și împărtășirea noastră în ea. Este o lucrare
pocăință și rodnicie în
mântuitoare, la momentul morții, pentru care îi mulțumește lui Dumnezeu și
vremuri grele în care ne putem și noi împărtăși. Cristos a murit pentru noi și noi beneficiem
de acest lucru. Acesta este mesajul acțiunii solemne a Domnului Isus.
Colosseum - amfiteatrul
Limbajul este metaforic - deși vorbește despre trupul său care se frânge și
minune de sângele său care se varsă, el este în viață. El le trasează o practică prin
care se subliniază profunzimea legăturii celor care participă cu Dumnezeu în
Ești sigur? (II)
împărăția sa. Această legătură este profundă datorită morții Fiului, moarte de
care putem avea și noi parte. Acest eveniment spiritual văzut prin practicarea
Cinei ne leagă de Dumnezeu și unii de alții prin ceea ce a realizat Cristos
murind pe cruce.

Revista Bisericilor Baptiste Române din Statele Unite și Canada

www.romanianbaptists.org
 Trăire motivată și
determinată de
Cristos
Sorin Sabou (El Roi RBC, Chicago)
Editorial
Când te gândești la viață ca și copil al
lui Dumnezeu, punctul de pornire este
învierea. Noi am parcurs la începutul
acestui studiu 1 Cor. 15, „așa cum am
purtat chipul celui pământesc, tot așa
vom purta și chipul Celui ceresc“. Viața
de aici o văd ca o viață care are ca
punct de pornire învierea Domnului; nu
există dușman care să mă
înspăimânte, nici măcar moartea,
trăiesc știind că cele de sus au coborât
între cele de jos, trăiesc știind că veacul cel nou
al mântuirii a început, că deja neputrezirea s-a
arătat a fi posibilă în învierea lui Cristos. Deci,
totul pleacă de la o perspectivă extraordinar de
luminoasă și de optimistă, nu există lucru mai
puternic de după creație până în ziua de astăzi
decât învierea lui Cristos. Nu există lucru mai tare
decât biruință asupra morții, biruința Celui înviat
asupra vrășmașului de pe urmă. În al doilea rând
Cel înviat ajunge Stăpân, așa ne învață Scriptura.
După ce a ascultat până la moarte și încă moarte
pe cruce Tatăl i-a dat Lui numele care este mai
presus de orice nume, pentru ca în numele Lui să
se plece orice genunchi, de pe pământ, de sub
pământ, și orice făptură să ajungă să
mărturisească spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că
Isus Cristos este Domnul. Așadar, noi ne
înțelegem viața bazându-ne pe înviere, știind că
Cristos stăpânește peste toate nu suntem într-o
lume a vrășmașului, ci suntem într-o lume a
Domnului. Apoi când citim Scriptura, de la un
capăt la celălalt, îl vedem ca avându-l în centru
pe Cristos. În lumea lui Dumnezeu nimic nu-l
surprinde pe Dumnezeu, Cristos a murit și
aceasta nu a fost un accident. El a înviat și
aceasta nu a fost un accident. El a venit pe
pământ ca să împlinească ceea ce a pregătit
Tatăl. Cristos ne-a rezolvat cea mai grea boală,
cea mai grea piedică, piedica păcatului. Indiferent
de cât mult te-a murdărit păcatul, dacă ți-a adus
sentimentul de vină, dacă te-a robit (pentru că el
lucrează în aceste feluri). Moartea lui Cristos a
adus iertare, a adus curățire și a adus
răscumpărare. În viața de aici sângele Lui aduce
mântuire și vindecare de boala păcatului.
Când cauți un scop în viață, când cauți o
țintă pentru zilele vieții tale compară răspunsul la
care ajungi cu toate lucrurile pe care le-am spus
până acum. Nu se merită să trăiești pentru
altcineva care nu a biruit moartea, care nu
stăpânește peste tot, care nu stă în centrul
planului lui Dumnezeu, care nu a rezolvat
problema păcatului; nu se merită, e prea puțin, e
prea slab și nu duce nicăieri. Dimpotrivă te înșală
și ajungi cu mâinile goale pe calea care duce la
pierzare.
Toate lucrurile pe care le-am spus până
acum au accentuat ce a făcut Cristos pentru
mine; când un copil al lui Dumnezeu spune:
„pentru mine a trăi este Cristos“ el nu este numai
un beneficiar al lucrării lui Cristos, pentru că
 Luminătorul 6-7, 2013
atunci când Domnul lucrează în viața cuiva El
așteaptă de la acel om să lucreze și el pentru
Domnul. Un text esențial în această privință este
2 Corinteni 5:15.
Și El a murit pentru toți, pentru ca cei ce
trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înșiși, ci
pentru Cel ce a murit și a înviat pentru ei.
Am ajuns să ne dăm seama socotind că
dacă Unul a murit pentru toți, noi care trăim nu
mai trăim pentru noi înșine, ci trăim pentru Cel
care a murit și a înviat pentru noi. Viața creștină
este o viață care se bucură de toate
binecuvântările lui Dumnezeu date prin Fiul Său
Isus Cristos,
dar aceasta
este numai o
față a ei,
cealaltă față a
ei este o viață
de slujire.
Lucrarea lui
Cristos în
viața unui om
d u c e
întotdeauna la
o viață de
implicare a
acelui om în
viețile altora,
avem în
cuvântul din 2 Cor. 5, cu privire la slujire, patru
lucruri pe care vreau să le luăm în seamă.
Mai întâi cineva care trăiește pentru
Cristos va ține întotdeauna într-un echilibru
înțelept două lucruri foarte importante: pe de-o
parte îl va iubi cu toată inima pe Cel care a murit
pentru el, iar pe de altă parte nu va uita nici o
clipă că Cel pe care-l iubește într-o zi îl va judeca.
Aceste două lucruri ne ajută să nu greșim. Noi îl
putem accentua numai pe unul dintre ele, și pot
spune îl iubesc pe Domnul și atât, dar nu este
suficient, sau putem spune Domnul vine și te
3
judecă, nici asta nu e suficient. Acestea două
trebuie să fie împreună, amândouă sunt motivații
suficiente pentru slujire, pentru ascultare deplină
și pentru implicare.
Începem așa cum scrie în 2 Cor. 5: „Ca
unii cari cunoaștem frica de Domnul”. Aceasta se
leagă de ceea ce ni se spune mai sus, un verset
cunoscut despre ziua judecății care spune așa, 2
Corinteni 5:10:
Căci toți trebuie să ne înfățișăm înaintea
scaunului de judecată al lui Cristos, pentru ca
fiecare să-și primească răsplata după binele sau
răul pe care-l va fi făcut, când trăia în trup.
Cu istoria, cu
viața, e ca și
cu școala; te
duci la școală
și știi că la
sfârșit ai
examen. Totul
se termină cu
verificare. Noi
nu trăim în
această lume
fără să dăm
socoteală de
tot ce facem
în această
lume. Dacă
lucrurile stau
așa știind tot ce am făcut și fac, ce măsură ar
trebui să iau? Omul este în stare de lucruri foarte
bune, dar e în stare și de lucruri foarte urâte. În
viața omului ele se amestecă, ele sunt rodul
hotărârilor pe care le ia. Când știi că la sfârșit vei
fi tras la răspundere pentru toate, cum ar trebui
să trăiești? Acesta este primul lucru la care aș
vrea să meditezi. Ceea ce te ține într-o stare
sănătoasă este frica de Domnul, așa începe
apostolul Pavel cuvântul „Ca unii cari cunoaștem
deci frica de Domnul”, ca unul care știu că Cel
care stăpânește, cunoaște tot, vede tot, și mă
4 Luminătorul 6-7, 2013

trage la socoteală pentru tot. Fă din aceasta o vestit Împărăția lui Dumnezeu, le-a adus dovezi și
parte componentă a vieții tale, vei vedea că va fi a căutat să-i încredințeze prin legea lui Moise, și
un element hotărâtor pentru implicarea ta în prin prooroci despre lucrurile privitoare la Isus,
viețile altora. Pentru că știi că totul se termină cu vorbirea ținea de dimineața până seara.“
verificare cauți să îndupleci pe alții; așa spune Căuta să-i încredințeze, căuta să-i
apostolul Pavel: „Pe oameni căutăm să-i înduplece pe cei care au venit să-l asculte. Noi în
încredințăm”. Cornilescu traduce același cuvânt vremea de astăzi ca urmare a presiunii din partea
în două feluri, uneori culturii parcă ne
traduce cu expresia temem să mai
„Caut să-i înduplec”, spunem la oameni
alte ori „Caut să-i ce ar trebui să facă.
încredințez”, caut să- Când ai căutat să-l
i așez pe oameni pe convingi pe cineva
o temelie bună. de adevărul unui
Avem exemple în lucru? Suntem așa
cartea Faptele apatici, dați un pas
Apostolilor, cele mai înapoi, fiecare cum,
multe sunt legate de când, și ce vrea; nu
lucrarea apostolului trebuie să-i
Pavel la Corint, în convingem pe
Faptele Apostolilor oameni la lucruri
18:4. Cuvântul spune rele, dar la lucruri
așa: „Pavel vorbea în bune, la lucruri cu
Sinagogă în fiecare privire la Împărăția
zi de Sabat, și lui Dumnezeu trebuie
îndupleca pe Iudei și să-i înduplecăm.
pe Greci“. Căuta să-i Asta nu înseamnă că
înduplece pe iudei și vom și reuși, dar
pe greci, apoi când a trebuie să fim un far
ajuns la Efes clar, sau să luăm o
Cuvântul ne spune în imagine din Vechiul
Faptele Apostolilor Testament, să dăm
19:8: „În urmă Pavel un sunet de trâmbiță
a intrat în sinagogă, limpede. Oamenii să
unde vorbea cu știe că e sunet de
îndrăzneală, timp de trei luni a vorbit cu ei despre mers înainte, sau de mers înapoi. Din ceea ce
lucrurile privitoare la Împărăția lui Dumnezeu, și spui tu, din ceea ce faci tu, ce înțeleg oamenii?
căuta să-i înduplece pe cei ce-l ascultau.“ A slujit Ajung bine, sau ajung rău? În mod specific în
în sinagogă unde căuta să-i înduplece pe evrei și lucrarea apostolului Pavel găsim această muncă
pe greci, când ajunge la Roma în Faptele de lămurire cu privire la cine e Cristos. Acest
Apostolilor 28:23 avem același lucru: „I-au hotărât lucru este foarte important. Adesea căutăm să-i
o zi, și au venit mai mulți la locuința lui, Pavel le-a convingem pe oameni de alte lucruri. Apostolul
 Luminătorul 6-7, 2013
Pavel, în lucrarea lui de la Ierusalim până la
Roma, a avut în atenție acest lucru. Când
vorbesc cu oamenii caut să-i conving cu privire la
Cristos, El este Mesia, El este Mântuitorul, El
este Fiul lui Dumnezeu, El este Cel pe care-l
așteptăm, El este răspunsul la situația mea
oricine aș fi, din Galatia, din Bitinia, din Ahaia, din
Macedonia de ori unde, Cristos este răspunsul, la
tot ce înseamnă viață de om pe pământ.
Al treilea lucru: un om, care trăiește pentru
Cristos și se implică astfel în viețile oamenilor, are
nevoie să nu piardă din vedere în nici o clipă
transparența.
El știe că în
viețile celor
care îl
a s c u l t ă
trebuie să
e x i s t e
aceptare,
trebuie să
e x i s t e
deschidere,
trebuie să
e x i s t e
încredere.
Încrederea
nu se naște
decât pe
b a z a
transparenței.
Tu știi cine este celălalt pentru că îl vezi. Dar și
aici sunt lucruri importante, lucruri pe care le
învățăm din cărțile Vechiului Testament și până în
cărțile Noului Testament. În Vechiul Testament
evenimentul cel mai ușor de ținut minte, a fost
evenimentul în care Samuel a fost trimis în casa
lui Isai să ungă un împărat. Samuel se duce și îi
spune lui Isai să-și cheme feciorii; începe cu cel
mai mare, iar când Samuel îl vede pe Eliab înalt,
frumos, în sufletul lui spune: Doamne acesta
este, și Domnul îl mustră. Nu e el, următorul, și
5
tot așa fecior după fecior s-au terminat băieții din
casă, și nu a primit pentru nici unul dintre ei
îndemnul să spună: unge-l pe acesta. El întreabă
nu mai ai și alții? Isai răspunde mai am unul, dar
e la oi. Cheamă-l să vină! Când a intrat David în
casă Domnul i-a vorbit: acesta este! Învățătura a
fost următoarea: omul se uită la ce izbește ochiul,
dar Domnul cunoaște inima. Noi în lucrare putem
fi ispitiți așa cum a fost ispitit Samuel, să ne luăm
după ce izbește ochiul, sau cum scrie în 2 Cor.
„să ne lăudăm cu înfățișarea“, cu ce se vede. Noi
ar trebui să fim suficient de înțelepți și să nu
pierdem din
vedere că
omul e
viclean și de
cele mai
multe ori va
pune perdele
de fum, va
arăta ce nu
este. De
a c e e a
niciodată nu
începe de la
înfățișare, ci
întotdeauna
începe de la
inimă. Tot în
același loc în
Scriptură, în 2
Corinteni 4:18: Pentru că noi nu ne uităm la
lucrurile cari se văd, ci la cele ce nu se văd, căci
lucrurile cari se văd sunt trecătoare, pe când cele
ce nu se văd, sunt veșnice.
Când trăiești pentru Cristos știi că El la
urmă te trage la răspundere, și tot ce faci în așa
fel trebuie să faci să treci cu bine de ziua aceea.
Ești un om care cunoști frica de Domnul, știind că
El e la capătul drumului pe tron de judecător,
cauți să îndupleci și să convingi pe oameni cu
privire la Cristos, cine este, de ce a venit? Ce a
6 Luminătorul 6-7, 2013

făcut? Ce a câștigat? Ce a adus? Cere de la înțelegem crucea ca inspirându-mă pe mine la

Domnul aceiași dăruire pe care o vezi la oamenii slujire. Văzând cât a făcut El îmi dau seama cât
Lui în Scripturi, îndupleci și la Corint, îndupleci și am eu de făcut. În felul acesta se propagă
la Efes, îndupleci și la Roma. Ești un om care ți-ai credința. Și judecata mă motivează, dar și
făcut obicei să vorbești cu alții despre Isus. Apoi, Golgota mă motivează și darea de socoteală și
vei știi cum e omul, ascuns, viclean, nestatornic și sângele de pe cruce.
nu te vei lua după înfățișare, după cele ce se văd, Așa adaugi încă o dimensiune la ce
ci te vei lua după Cuvânt. Dacă la nivelul inimii înseamnă cuvintele „pentru mine a trăi este
lucrurile nu s-au îndreptat, pe dinafară nu o să fie Cristos“: știu că jertfa Lui este pentru păcatele
niciodată drepte. Poate întregi lumi, de la Adam
fi o s p o i a l ă d e și până la ultimul om
moment, dar înăuntru care va trăi pe acest
plin de oasele morților; pământ, știu că El a
cum spune Domnul murit pentru toți, dar
Isus: mormânt văruit. acest eveniment nu
Apoi, în ultimul este numai un
rând, aducând celălalt eveniment static, ceva
lucru în echilibru, dacă ce a avut loc demult și
am început cu Cristos nu are nimic de-a face
care mă judecă, cu mine, nu, Cristos va
sfârșim cu Cristos care fi î n t o t d e a u n a u n
s-a dat pentru noi, ce model pentru mine.
s-a întâmplat la cruce Filipeni capitolul 2
nu dovedește doar cât vorbește despre lucrul
de mult ne-a iubit acesta, El deși era de-
Dumnezeu, nu arată o potrivă cu
doar cât de mult a Dumnezeu, nu a
trebuit să plătească considerat ca ceva ce
pentru păcatele mele, trebuie să țină pentru
ci, când mă uit la cruce El, ci ceva ce trebuie
trebuie să mă uit și la să lase, S-a dezbrăcat
mine și să spun ce de starea aceea, de
spune apostolul Pavel slava Lui, a luat chip
în 2 Corinteni 5:15: Și El a murit pentru toți, de om, chip de rob, a ascultat și a murit. Acest fel
pentru ca cei ce trăiesc, să nu mai trăiescă pentru de a vedea viața trebuie să mă caracterizeze și
ei înșiși, ci pentru Cel ce a murit și a înviat pentru pe mine, aceasta înseamnă nu doar să predici
ei. Evanghelia, ci să și trăiești Evanghelia. Ceea ce
Dacă El ne-a iubit atât de mult și a murit spune că a făcut Cristos trebuie să faci și tu.
pentru noi, și eu trebuie să trăiesc pentru El. Aceasta vine și dezvoltă cuvintele pentru mine a
Înțelegem din această faptă că jertfa de pe cruce, trăi este Cristos. Dacă ești un așa om îți trăiești
nu este numai pentru rezolvarea unor probleme viața cu rost, fiecare clipă este o clipă trăită cu
negative, păcat, moarte, fire pământească, ci înțelepciune. ▲

O bucurie risipită
Sorin Covaci (First RBC, Detroit)
Oare ce se întâmplă? O fi murit bătrânul tată?
Dar parcă nu sunt bocete ci strigăte de bucurie?
Muzică? Doar nu s-o fi întors destrăbălatul acela
și a transformat și casa părintească în loc de
petrecere? Dar cum de-i îngăduie tatăl din nou
toanele? De fapt, e de mirare? Auzi, să-i dea
parte de moștenire când încă nici nu murise…Dar
uite un servitor…Hei? Ia vino! Ce se întâmplă?
Servitorul, agitat, cu un zâmbet larg, cu un vas
mare în brațe, se oprește din alergat și spune:
este petrecere! S-a întors cel pe care îl credeam
mort! Și apoi își continuă alergarea!
Mărind cadența pașilor și mestecându-și
cuvintele în barbă intră în curtea plină de oameni,
animată într-o forfotă generalizată și se opri în
spirituală
prag, acolo unde bătrânul tată, într-
un veritabil extaz, saluta și invita la
ospăț pe toți cei ce se apropiau de
ușă: Veniți, veniți, cel pe care-l
credeam mort a înviat, s-a întors…
Formare
Acolo, în fața pragului, în fața
tatălui, auzind și el invitația,
picioarele s-au înțepenit…un
sentiment de repulsie, înlocuit rapid
de unul de ură, alergat și el din
urmă de unul de nedreptate,
amestecat cu unul de auto-
compătimire, dând naștere unui
curaj de care nu se crezuse în
stare, se uită în ochii largi și umezi
ai tatălui: Iată, eu îți slujesc ca un rob, de atâția
ani și niciodată nu ți-am călcat porunca…şi mie
niciodată nu mi-ai dat măcar un ied să mă
înveselesc cu prietenii mei; iar când a venit acest
fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu femeile
desfrânate, i-ai tăiat viţelul cel îngrăşat.”
Cu siguranță recunoaștem episodul. Mai greu
este să ne recunoaștem în acest episod. În timp
ce nu avem prea mari probleme în a ne identifica
cu fiul cel mic, cel răzvrătit, rătăcitorul reabilitat,
cu fiul cel mare ne este mult mai greu să ne
identificăm. Aceasta pentru că dezaprobăm
atitudinea sa și ne desolidarizăm de astfel de
ieșiri care reflectă răutate, egoism și lipsă de
respect.Dacă am reflecta însă la substraturile
acestei reacții s-ar putea să descoperim mai
multe lucruri nu doar în ce-l privește pe el dar și
în ce ne privește pe noi.
Kenneth Bailey, biblicistul care a petrecut peste
40 de ani în cultura răsăriteană căutând să
înțeleagă impactul cuvintelor Mântuitorului în
 8 Luminătorul 6-7, 2013

comunități care au fost cât mai puțin afectate de experiența tatălui. Stările lui merită investigate
modificările culturale aduce se modernitate, oferă pentru că adesea sunt stările noastre.
o imagine mult mai amplă a reacției fratelui mai Trebuie să recunosc că nu o dată m-am purtat
mare. Potrivit descoperirilor sale, obiceiul locului, asemenea acestui frate mai mare. Chiar dacă am
din acele vremuri, impunea ca moștenitorul disimulat mai bine decât a făcut-o el, trăirile au
tatălui, respectiv întâiul născut, să îndeplinească fost aceleași. Chiar dacă nu am înțeles complexul
rolul de gazdă și să fie reprezentantul tatălui în de emoții și perspectivele implicate, reacțiile
primirea oaspeților. Admițând că bucuria tatălui la exterioare au fost aceleași. Henry Nouwen
r e v e d e r e a fi u l u i descrie astfel
rătăcitor a fost atât aceste trăiri: ,,Când
de intensă încât nu ascult cu atenție la
a mai zăbovit în cuvintele cu care
declanșarea fiul cel mare își
petrecerii, fiind un atacă tatăl – auto-
gest spontan și îndreptățire, auto-
fără o pregătirea compătimire,
prealabilă care să invidie, aud o
o f e r e fi u l u i c e l plângere mult mai
mare posibilitatea adâncă. Este acea
de a-și îndeplini plângere care vine
rolul de gazdă, dintr-o inimă care
refuzul acestuia de simte că niciodată
a intra atunci când nu a primit ce i se
este invitat reflectă cuvenea. Este
nu numai lipsă de acea plângere
respect față de exprimată în
invitați, dar și nenumărate forme,
dispreț față de tatăl mai mult sau mai
său. (Poet and puțin subtile,
Peasant and formulând o
Through Peasant fundație a
Eyes: A Literary- resentimentelor
Cultural Approach umane. Este
to the Parables in plângerea care
Luke) țipă: ,,Am încercat
Lucrurile merg chiar mai departe. Atitudinea din greu, am muncit atât de mult, am făcut atâtea
acestui om reflectă angoase și frustrări care și cu toate astea nu am căpătat ceea ce alții
tulburau întreaga sa ființă și care, în mod evident, primesc atât de ușor. În această rostită sau
nu erau doar reacții de moment, ci trăiri nerostită plângere îl recunosc pe acest fiu mai
cronicizate care l-au adus la această incapacitate mare în mine însumi. Adesea mă suprind
de a se bucura și de a fi părtaș emoțional la plângându-mă de mici respingeri, mici impoliteți,
mici neglijențe. Din nou și din nou descopăr în
 9 Luminătorul 6-7, 2013

mine acel murmur scâncitor, acea cârtire Nouwen mai atrage atenția asupra unui
plângăcioasă care mă încătușează și continuă să aspect: ,,Atunci când îmi exprim plângerile cu
mă țină legat chiar și împotriva voinței mele’’. speranța de trezi milă și a obține satisfacția pe
( Henry Nouwen – The Return of The Prodigal care mi-o doresc atât de mult, rezultatul este
Son) întotdeauna, opusul a ceea ce am încercat să
Trăirile experimentate de fiul cel mare sau de dobândesc. Este greu să trăiești cu unul care se
Nouwen sunt mai comune decât ne place să plânge mereu și foarte puțini oameni știu cum să
admitem. În cartea Psalmilor, Asaf, exprimă și el răspundă unei persoane care se auto-respinge.
aceleași sentimente: gelozie, invidie, nedreptate, Tragedia este, adesea, că plângerea, odată
a u t o - exprimată,
compătimire. conduce tocmai
(Psalmul 73) la ceea ce
Ceva îmi spune produce cea mai
că nu sunt mare teamă:
s i n g u r e l e respingere’’. Nu
persoane care s- este așadar de
au confruntat cu mirare că în
astfel trăiri. astfel de situații
Trebuie să ajungem într-un
recunosc că nu cerc vicios: ne
mi-a fost ușor, nu plângem că nu
s ă i d e n t i fi c suntem acceptați
aceste emoții ci sau iubiți și nu
să admit că le- facem altceva
am experimentat decât să ne
eu însumi. La fel facem tot mai
ca cei amintiți mi- respingători,
am plâns adesea respingându-i
de milă, m-am p r i n
s i m ț i t nemulțumirea,
neîndreptățit, frustrarea,
neînțeles… acreala noastră
neiubit. Uneori tocmai pe cei
am exprimat care ne iubesc.
aceste sentimente și așa cum se întâmplă cel mai Fratele cel mare și-a refuzat de fapt bucuria pe
adesea, am făcut-o chiar față de persoanele care care putea să o experimenteze în casa tatălui,
mi-au arătat dragostea lor. De obicei cu aceste cea după care tânjea fiul ajuns în ,,țara
persoane îndrăznim să ne manifestăm îndepărtată’’. Cu toate că era sub același
nemulțumirea pentru că tocmai ele față de ele ne acoperiș, condamnând plăcerile pe care
simțim mai dezinhibați și nici măcar nu ne dăm presupunea că le-a urmărit fratele său mai tânăr,
seama că lor le producem cele mai adânci răni. a ajuns să condamne legitima plăcere a de a
avea un tată generos și iubitor.
10
Această constatare mă duce cu gândul la o altă
pildă a Domnului Isus, cea în care un gospodar
își angajează ajutoare pentru a-și lucra via. Ieșind
în câteva rânduri în piață își recrutează ajutoarele
și negociază plata pentru munca depusă. La
terminarea lucrului îi plătește pe ultimii veniți cu
aceeași sumă negociată cu primul grup de
lucrători. Aceasta îi scandalizează pe aceștia
pentru că se consideră nedreptățiți și își exprimă
protestul lor. Domnul Isus pune însă în gura
gospodarului o interogație care ar trebuie să ne
de-a de gândit: ,,Ori este ochiul tău rău, fiindcă
eu sînt bun’’? (Matei 20:1-16) Nu este oare
aceasta adevărat problemă a
trăirilor noastre? Cu cumva ne-
am antrenat ochiul într-un mod
vicios, să privească exacerbând
meritele proprii și minimalizându-
le pe ale celorlalți? În fond și la
urma urmei, ambii fii consideră
că ,,li se cuvine’’ moștenirea
tatălui. Unul, cel tânăr, își
exprimă pretenția în mod direct,
neprotocolar, abraziv, abrupt, cel
de a-l doilea, cel mare, o
interioarizează, o procesează,
insistând asupra ei, deformându-
și atât percepțiile cât și valorile.
Rezultatul? Resentimente
oprimate dar cu rădăcini adânci, care au copleșit
orice ,,lăstar’’ al bucuriei.
Ce imagine tristă: un frate întors dintr-o ,,țară
îndepărtată’’, unul despre care se credea că este
mort, sărbătorit de un tată care, cu doar câteva
ceasuri mai devreme, se stingea de dorul după
un fiu pierdut, caută să-și împărtășească bucuria
dar se lovesc de răceala brutală, acră, a unei
inimi care iubindu-se într-un mod bolnăvicios pe
sine a ajuns să nu mai poată iubi pe nimeni
altcineva. Deși fusese mereu sub același
acoperiș cu un tată iubitor, era mereu dus pe
tărâmuri străine, mânat de sentimente rebele și
Luminătorul 6-7, 2013
violente. În casă era bucurie, în curte era
agitație…în ușă era înțepenire…Un fiu se
întorsese, străbătuse distanțe abisale, altul era
încătușat într-un refuz glacial…Diferența este una
de perspectivă, de ,,ochi’’. Fiul tânăr văzuse un
tată generos și iubitor…fiul mai mare se văzuse
doar un tată drept și intransigent. Fiul mai mic se
văzuse nevrednic și căuta milă, cel mare se
vedea merituos și căuta compensație.
În fața acestor perspective mă gândesc cu
înfiorare de câte ori m-am purtat ca acest fiu mai
mare. Mi-am evaluat virtuțile și am așteptat
recompense pe măsură. Mi-am refuzat bucuriile
imediate plângându-mă de
situații imaginare, fără să fac
măcar efortul de a-mi verifica
percepțiile. De câte ori nu m-am
considerat nedreptățit pentru că
am considerat că am dreptate,
sau respins, considerând că
merit acel loc? De câte ori nu nu
i-am reproșat lui Dumnezeu că
nu sunt tratat așa cum merit,
uitând că ceea ce merit eu a fost
suportat de Fiul Său. Ce mi se
pare și mai interesant este faptul
că adesea străbatem uriașa
distanță dintre ,,țara
îndepărtată’’ către ,,casa
părintească’’ pentru ca apoi să ieșim la câmp și
rămânem înțepeniți în ușă, fără bucurie, plini de
remușcări, de frustrări și resentimente. Soluția
pentru deblocare este harul. Abia înțelegând și
acceptând ce înseamnă a fi cu Tatăl și a te
bucura de El va putea aduce vindecare de toate
acele angoase și amărăciuni. Vindecarea aceasta
presupune o exersare susținută a privirii, ațintind-
o asupra lui Hristos, cea mai concretă expresie a
harului, până la punctul în care vedem nu
doar ,,bine’’ ci și ,,Binele’’ ce ni s-a oferit. ▲
Hermeneutica vremii:
pocăință și rodnicie în
vremuri grele

Pricepere
Marius Măduța (Bethesda RBC, Houston)

' Un tânăr, în orașul Denver, CO, intră într-un comit crime groaznice (pe care noi la
cinematograf și începe să împuște pe cei care numim tragedii naționale) nu ne mai
veniseră să vadă o premieră a filmului Cavalerul surprinde. Crimele încep să fie din ce în
Negru: Legenda Renaște. Anul următor, un alt ce mai frecvente și mai atroce.
tânăr, de data aceasta în Newtown, CT, după ce își ' Dar încep întrebările și analizele:
ucide mama cu niște arme pe care le găsește Ce anume îi motivează pe acești oameni
acasă, intră într-o școală primară și omoară să comită crimele groaznice pe care le
douăzeci de copii și șase cadre didactice, iar apoi comit? Desigur, noi, segmentul binevoitor
se sinucide. La doar câteva luni după aceea, două al societății, dacă am putea afla care sunt
explozii, aproape concomitente, în Boston, MA, în cauzele, vom putea îndrepta starea și
care mor trei persoane, ne rețin atenția doar pentru motivațiile acestor criminali pentru a face
două sau trei zile. Desigur, răutatea celor care din ei oameni cumsecade. Oare așa să fie?
' Uraganele nu
mai sunt o surpriză
pentru locuitorii țărilor
dezvoltate. Sistemele
de prognoză
meteorologică sunt
prea bine puse la
punct pentru a ne
mai prinde
nepregătiți. Dar totuși
suntem afectați
atunci când auzim
rapoartele cu privire
la pierderile -
financiare, în cea mai
mare parte - datorate
acestor calamități.
Cutremurele sunt mai
puțin previzibile, dar
12
pentru că frecvența lor este mai redusă, nu ne
obsedează. Indundațiile sau seceta, din nou, le
reducem la impactul lor financiar. Iar atunci când
liderii națiunilor se ridică în fața microfoanelor
presei pentru a spune câteva cuvinte pentru cei
afectați, auzim analiza cauzelor și verdictul:
încălzirea globală joacă rolul principal în aceste
calamități naturale. Și desigur, amprenta ecologică
pe care o lasăm în mediul natural (poluția) este
vinovatul principal. Oare așa să fie?
' ”Fățarnicilor!” spune Domnul Isus. ”Fața
pământului și a cerului știți s-o deosebiți: vremea
aceasta cum de n-o deosebiți?” (Luca 12:56).
Problema, spune
Mântuitorul, este
că judecata
noastră nu este
dreaptă (vers. 57).
Pentru a ne mai
liniști conștiința, Îl
mai punem și noi
pe Dumnezeu în
ecuație atunci
când analizăm
aceste fenomene
groaznice. Și
întrebarea noastră
devine: De ce
î n g ă d u i e
D u m n e z e u
evenimente atât de tragice? Oare are întrebarea
aceasta vreun merit, în afară de faptul că Îl facem
pe Dumnezeu responsabil de fenomene dincolo de
puterea noastră și de capacitatea noastră de a
controla circumstanțele? Întrebarea nu este nouă.
' Primele 9 versete din capitolul 13 din
Evanghelia după Luca ar trebui să ne fie prizma
prin care analizăm evenimentele curente. Niște
oameni - nici nu este important cine sunt acești
oameni - au venit la Domnul Isus pentru a-I relata
niște știri, pare-se, cu implicații controversate: 'un
grup de Galileeni, în timp ce aduceau jertfe, au fost
Luminătorul 6-7, 2013
omorâți de Pilat, iar sângele lor s-a amestecat cu
jertfa lor.' După implicațiile relatării lor, 'probabil că
jertfa, care trebuia să aibă ca urmare curățirea de
păcat, nu a fost suficientă pentru a acoperi păcatul
lor, așa că a fost necesar ca și ei să moară. Faptul
că sângele lor a fost amestecat cu jertfele lor
trebuie să fie dovada că ei au fost mai păcătoși
decât alții care aduc jertfe.' Oare așa să fie?
' Ne întrebăm și noi: oare nu ar fi trebuit ca,
cel puțin cei care aduc o jertfă lui Dumnezeu, să fie
protejați de El? Dacă nu în timpul aducerii jertfei,
atunci când găsesc oamenii trecere înaintea Celui
Atotputernic?
' Profetul
Ilie, după o biruință
spirituală mare,
după ce dovedește
că Domnul este
Dumnezeul lui
Israel și că el, Ilie,
este slujitorul lui
Iehova (1 Împărați
18:36-37), iar
proorocii lui Baal
sunt anihilați
complet, se
așteaptă la un alt
fel de ospitalitate
în Izreel. Însă
prima veste pe care
o aude Ilie, odată ajuns la Izreel, este vestea morții
lui iminente - este informat, fără nici o umbră de
îndoială, că mai are aproximativ 24 de ore de trăit.
Imediat, Ilie vine înaintea lui Dumnezeu cu o
analiză calitativă: ”Doamne, ia-mi viața, pentru că
nu sunt mai bun decât părinții mei!” Implicația,
desigur este că victoria lui în urmă cu câteva ore
trebuia să arate că Ilie era mai bun! De ce îngăduie
Dumnezeu astfel de stări?
' Pe Iosif nu-l găsim plângându-și soarta. Dar
noi, cei care citim și încercăm să pătrundem
semnificația evenimentelor din viața lui, ne întrebăm
 Luminătorul 6-7, 2013
cum de îngăduie Dumnezeu nedreptatea. Dus în
Egipt, fără voia lui, Iosif se poartă totuși cu frică față
posibilitatea de a păcătui înaintea lui Dumnezeu
(Geneza 39:9). Și pentru că nu-și dorește nimic mai
mult decât a nu insulta sfințenia lui Dumnezeu,
ajunge în închisoare pe termen nelimitat. Oare așa
răsplătește Dumnezeu credincioșia? ”Mă așteptam
la fericire,” spune Iov, ”și când colo, nenorocirea a
venit peste mine, trăgeam nădejde de lumină, și
când colo a venit întunerecul.” (Iov 30:26)
' Însă felul lor de a explica evenimentele
curente este scos la iveală de Învățătorul. Galileenii
măcelăriți de Pilat nu sunt dovada că Dumnezeu
pedepsește păcatul
pe loc, nici că pe
cei mai păcătoși El
îi pedepsește
aspru. ”Toți veți
pieri la fel” nu
înseamnă că toți
vom avea parte de
moarte, în timp ce
ne aducem jertfele
la altar. Nu
înseamnă nici că
moartea este
inevitabilă pentru
păcătoși, pentru că
fiecare dintre noi
vom ajunge la capătul vieții. Nici nu sunt tragediile
neapărat o judecată a lui Dumnezeu venită peste
oamenii cei mai răi. Evenimentele tragice
menționate în Luca 13:1-5 sunt un exemplu a ceea
ce se întâmplă (sau se va întâmpla) cu oamenii
păcătoși. Este ilustrarea judecății lui Dumnezeu
asupra celor care nu vor să deosebească vremea
aceasta (12:56), și refuză categoric să se împace
cu pârâșul lor înainte de a ajunge la judecată (v.58).
' Actele teroriste, care au început să fie
simțite și în Statele Unite, sunt explicate de mass
media ca fiind acțiuni ale unor grupări radicale
musulmane. Dar rămânem la atât. V-ați întrebat
13
vreodată care ar fi fost reacția Domnului Isus la
știrea că 19 teroriști au reușit să omoare aproape
3000 de oameni în America într-o zi, sau că niște
”auto-radicalizați” au ucis 3 persoane și au rănit
176. Sunt convins că Domnul Isus ar răspunde la
fel: ”Dacă nu vă pocăiți, toți veți pieri la fel.” ”Dar,”
am răspunde noi, ”nu se poate ca Dumnezeu să se
folosească de niște păgâni, sau idolatri, pentru a
pedepsi poporul american, care, cu toate
scăzămintele lui, este, fără îndoială, cu mult mai
drept înaintea Lui decât niște teroriști înrăiți!”
' Ascultați ce spune Scriptura cu privire la
aceasta: ”Aruncați-vă ochii printre neamuri și priviți,
uimiți-vă și îngroziți-
vă! Căci în zilele
voastre voi face o
lucrare pe care n-
ați crede-o dacă v-
ar povesti-o cineva!
Iată, voi ridica pe
Haldei, popor turbat
și iute, care
străbate întinderi
mari de țări ca să
pună mâna pe
locuințe care nu
sunt ale lui. El este
grozav și înfricoșat;
numai din el însuși
îi iese dreptul și mărirea.” (Habacuc 1:5-7) Dar
ascultați întrebarea (plângerea!) proorocului: ”Apoi
aprinderea i se îndoiește, întrece măsura și se face
vinovat, căci puterea lui o ia ca dumnezeu al lui!
Doamne, nu ești Tu din veșnicie, Dumnezeul meu,
Sfântul meu? Nu vom muri! Doamne, Tu ai ridicat
pe poporul acesta ca să-ți împlinești judecățile Tale;
Tu, Stânca mea, l-ai ridicat da să dai prin el
pedepsele Tale! Ochii Tăi sunt așa de curați că nu
pot să vadă răul, și nu poți să privești nelegiuirea!
Cum ai putea privi Tu pe cei mișei, și să taci când
cel rău mănâncă pe cel mai neprihănit decât
el?” (12-13) Răspunsul lui Dumnezeu pentru
14
proorocul Său este clar: ”Vai de cel ce zidește o
cetate cu sânge, care întemeiază o cetate cu
nelegiure!” (2:12)
' Isaia ne dă și el un crâmpei din modul de
operare al lui Dumnezeu: ”Vai de Asirian - zice
Domnul - nuiaua mâniei Mele, care poartă în mână
toiagul urgiei Mele! I-am dat drumul împotriva unui
neam nelegiut, l-am trimes împotriva unui popor pe
care sunt mâniat . . .” (Isaia 10:5-6a). Problema
este că poporul pe care era Domnul mâniat erau
chiar cei din Ierusalim. Dar Dumnezeu nu
îndreptățește purtarea Asirienilor prin faptul că le
îngăduie să-I calce pe poporul Lui ”în picioare ca
noroiul pe ulițe.” (v.
6b) Explicația ne
este dată imediat:
”Dar după ce
Domnul Își va împlini
toată lucrarea Lui pe
muntele Sionului și
la Ierusalim, voi
pedepsi - zice
Domnul - pe
împăratul Asiriei
pentru rodul inimii lui
îngâmfate, și pentru
trufia privirilor lui
semețe, căci el a
zis: 'Prin puterea
mâinii mele am făcut aceste lucruri, și prin
înțelepciunea mea, căci sunt priceput ...' (vv.
12-13a). Dar Dumnezeu are un răspuns și pentru
această atitudine: ”Se fălește oare securea
împotriva celui ce se slujește de ea? Sau se
mândrește ferăstrăul față de cel ce-l mânuiește? Ca
și cum nuiaua ar mișca pe cel ce o ridică, parcă
toiagul ar ridica pe cel ce nu este de lemn! De
aceea, Domnul, Dumnezeul oștirilor va trimete
ofilirea prin războinicii lui cei voinici!” (15-16a).
' Nu ni se spune, dar se pare că cei care au
venit la Domnul Isus s-au așteptat ca Mântuitorul să
rostească o judecată împotriva lui Pilat. Dar Hristos
Luminătorul 6-7, 2013
ne învață că atunci când vedem catastrofe, chiar
cauzate de oameni nelegiuiți, atitudinea noastră nu
trebuie să fie una de condamnare a răufăcătorilor,
ci una de cercetare, care duce la pocăință.
' Domnul Isus nu se oprește aici, ci merge
puțin mai departe decât au cerut ei. Nici tragediile
”accidentale” nu trebuiesc înțelese ca pedeapsă a
lui Dumnezeu pentru cei mai păcătoși dintre
oameni. Poate într-un uragan, un cutremur de
pământ, o inundație, un tsunami, etc., vedem mâna
puternică a lui Dumnezeu. Până și cei cărora nu le
pasă de voia Lui se întreabă dacă nu cumva
Dumnezeu S-a mâniat. Căderea turnului Siloamului
peste cei
optsprezece inși ne
cheamă la aceeași
acțiune - pocăința.
' Nu este de
mirare că se
întâmplă aceste
lucruri! Mirarea este
că nu ni s-au
întâmplat nouă încă!
C u v i n t e l e
Învățătorului ar
trebui să ne
provoace la
cercetare personală:
Dacă mi se întâmplă
mie aceste lucruri, sunt pregătit? Tu ești pregătit?
Avem tendința să credem că suntem mai buni decât
ceilalți oameni înaintea lui Dumnezeu. Și întocmai
ca Fariseul din Luca 18, care se încredea în el
însuși că este neprihănit, disprețuim pe ceilalți, ca
pe niște trădători. Dar să nu uităm că Dumnezeu
este Cel care face evaluarea finală. Și judecata
finală se va face după dreptate (Psalmul 94:15).
Poate de aceea încearcă diavolul să-i orbească pe
oameni cu privire la o judecată finală. ”De fapt,”
spunea un teolog contemporan, ”prima doctrină
biblică negată de Satan este aceea a judecății:
 Luminătorul 6-7, 2013
Hotărât că nu veți muri!” (Geneza 3:4) Negarea
judecății divine este o înșelăciune satanică.
' Pocăința este răspunsul pe care îl așteaptă
Dumnezeu de la creația Lui. Cum arată pocăința
aceasta? Experiența lui Iov ne învață cum arată o
adevărată pocăință. Iov este numit de Dumnezeu
”neprihănit.” Și totuși, Iov ajunge să-și vadă nevoia
de umilire și pocăință. Când prietenii lui Iov își
termină vorbirile supărătoare, Dumnezeu intervine
cu trei provocări: prima întrebare a lui Dumnezeu
pentru Iov este, ”Știi . . . ?” (Iov 38-39). A doua
provocare este în 38:3 și 40:7: ”Încinge-ți mijlocul
ca un viteaz, ca Eu să te întreb și tu să mă înveți!”
Iar a treia provocare
este ”Poți . . .?” (Iov
40:8-41) Desigur,
întrebările sunt
retorice, iar Iov n-are
nevoie decât de
câteva cuvinte
pentru a răspunde.
După această
cercetare divină, Iov
recunoaște că
Dumnezeu este
atotputernic (”Știu că
Tu poți totul și că
nimic nu poate sta
împotriva gândurilor
Tale! - 42:2), că vorbirea lui de creatură nu este
decât nebunie (”Da, am vorbit fără să înțeleg, de
minuni cari sunt mai pe sus de mine și pe cari nu le
pricep!” - 42:3). Iar acum înțelegem ce înseamnă
pocăința: nu daor o părere de rău pentru păcatele
comise, cum auzim deseori. Evanghelia, sau
Vestea Bună, este o veste - iar vestea întotdeauna
comunică ceva. Atunci când Iov înțelege cât de
nepătrunsă este sfințenia lui Dumnezeu, nu se mai
poate uita înspre sine cu demnitate - ”Acum ochiul
meu Te-a văzut. De aceea mi-e scârbă de mine și
mă pocăiesc în țărână și cenușă.” Nu există
pocăință fără a înțelege cât de adâncă este
15
nevredinicia umană față de imensitatea sfințeniei și
atotputerniciei divine.
' Dar atunci când suntem cercetați de
sfințenia și atotputernicia lui Dumnezeu, suntem
chemați în același timp să ne verificăm rodul. Când
D u m n e z e u c e r c e t e a z ă o m e n i r e a fi e p r i n
circumstanțe tragice fie îngrozitoare, El nu face
altceva decât să vină să caute rod. În Luca 13:6-9,
Învățătorul ne descopere un Dumnezeu care se
apropie nu doar în mod înfricoșător de mine și de
tine, ci în modul cel mai personal: ”A venit să caute
rod în el, și n-a găsit!” Smochinul este imaginea
care mă reprezintă pe mine și pe tine în pilda
Domnului Isus. Rodul
meu și rodul tău nu
sunt pentru noi. Sunt
menite pentru
Creatorul nostru. El
are drept deplin la
rodnicia mea și a ta.
El este Cel se
îngrijește de mine
pentru ca să aduc
roadă (Ioan 15:2 ”Pe
orice mlădiță care
aduce roadă, o
curățește ca să
aducă și mai multă
roadă.”)
' Poate uităm uneori că fiecare an pe care îl
îngăduie Tatăl Sfânt este o șansă pe care El ne-o
acordă să aducem roadă. De fapt, în fiecare
dimineață când ne trezim, trăim harul lui Dumnezeu
de a aduce roada pe care El vine mereu să o caute
în noi. Și în fiecare săptămână avem șapte șanse
noi de a ne îndeplini menirea pentru care am fost
sădiți în via Stăpânului. Mesajul este prea direct și
clar pentru a fi ignorat: ”Poate că de acum înainte
va face roadă; dacă nu, îl vei tăia!” Rodnicia este
dovada pocăinței autentice. Se bucură Stăpânul de
rodul meu? Dar de al tău? ▲
 Colosseum -
amfiteatrul minune
Daniel Brânzei (Bethel RBC, Los Angeles)

La aproape 2000 de ani de la vânt, şi asculţi explicaţiile ghidului, îţi pare că ştii
construirea sa, Colosseum-ul a fost bine arena şi luptele dintre gladiatori. Auzi –
ales ca minune a lumii moderne, alături pentru a câta oară? – că nici unul dintre
Istorie

de Machu Picchu, Taj Mahal, Petra, stadioanele moderne nu a reuşit să întreacă

Marele Zid Chinezesc, Chichen Itza şi modelul ingineresc al arenei Colosseum-ului. Că
Statuia lui Isus din Rio de Janeiro. Cel spectacolele organizate pentru mulţime, de către
mai mare amfiteatru al Antichităţii a clasa conducătoare romană, sunt similare ca
rezistat vremurilor şi ruinei, în centrul amploare şi importanţă cu marile partide de fotbal
aglomeratei Rome, la adăpostul (şi nu numai…) din zilele noastre, deşi cu scopuri
dealurilor Esquilin, Palatin şi Caelian. diferite. Imaginându-ţi cele peste 55.000 de
Fără el, măreţul oraş imperial de persoane umplând rândurile imensului amfiteatru
odinioară ar fi greu de închipuit: şi aclamând cu frenezie victoria gladiatorului
splendoarea arhitecturală a Colosseum-ului a favorit, în timp ce politicienii şi nobilii se felicită
depus mărturie pentru geniul constructorilor reciproc pentru investiţia profitabilă, iar membrii
romani şi pentru sofisticata cruzime a unui popor şcolilor de gladiatori pun la cale noi spectacole
cuceritor. atractive, te poţi gândi că, în 2000 de ani, unele
Povestea Colosseum-ului poate fi auzită în lucruri rămân neschimbate.
numeroase documentare, citită în cărţi de istorie, Aşadar, pentru un scurt periplu în istoria
vizualizată în Colosseum-
enciclopedii, ului, am ales
site-uri şi să amestec
colecţii ori doar câteva
expoziţii de d a t e
f o t o g r a fi i . interesante
Chiar şi p r i n t r e
atunci când c â t e v a
intri pe fotografii de
culoarele a l b u m
sale boltite, personal,
lovite de reamintindu-
soare şi vă în acest
 Luminătorul 6-7, 2013
fel de ce amfiteatrul a fost şi încă este o minune
arhitecturală a Romei şi a lumii întregi.
■ construcţia Colosseum-ului a fost începută
de împăratul Vespasian în anii 72-73 (după
victoria lui asupra evreilor, în revoltele din
anul 70) şi încheiată de fiul său, Titus, în
anul 80. Fratele acestuia, Domiţian,
completează arena, în 81-83, cu alte ziduri
subterane, pentru tunelurile folosite de
sclavi şi animale. Se spune că, în cinci ani
de zile de lucru neîntrerupt, prizonierii
evrei au ridicat
a m fi t e a t r u l
n u m i t
“Flavian”,
după familia
conducătoare
ale cărei
planuri au fost
duse astfel la
bun sfârşit.
Numele de
“Colosseum”
a devenit
popular din
două motive:
arena avea proporţii uriaşe, iar poziţia ei
era apropiată de Colosul lui Nero, o statuie
enormă a fostului împărat, al cărui palat de
alături (Domus Aurea) a fost distrus de
succesori pentru a face loc unor edificii
noi.
■ de formă eliptică, Colosseum-ul măsoară
187 de metri pe axa mare şi 155 de metri
pe axa mică, în timp ce arena propriu-zisă
are 76/44 m. Faţada amfiteatrului se înalţă
până la 49 de metri şi se formează din trei
etaje din piatră de travertin în combinaţie
17
cu alte materiale (pietrele se legau cu
mortar şi cu clame din fier), fiecare etaj cu
câte 80 de arcuri, peste care a fost
adăugat un al patrulea rând cu ferestre. De
fapt, zidurile care astăzi se văd sunt cele
din interiorul amfiteatrului de altădată.
■ Arena se acoperea cu  velarium, o pânză
susţinută de o reţea de frânghii, având în
mijloc o deschizătură circulară. Marinari
romani manevrau respectiva pânză, astfel
ca soarele şi ploaia să nu deranjeze prea
mult spectatorii pătimaşi. Podeaua,
aşezată peste tuneluri
s u b t e r a n e
(hypogeum) formate
de ziduri trainice, se
compunea din plăci
mari din lemn,
deasupra cărora se
punea nisip galben.
Atât  hypogeum-ul,
cât şi amfiteatrul
comunicau cu
exteriorul prin alte
tuneluri, permiţând,
pe de-o parte,
intrarea nestingherită
a împăratului şi a aleşilor săi, iar pe de altă
parte, accesul gladiatorilor şi al animalelor.
Cu ajutorul scripeţilor şi al unor lifturi
speciale, animale şi decoruri erau aduse
din subteran pe podeaua arenei.
■ din cele 80 de bolţi, doar 4 erau rezervate
intrării invitaţilor de onoare, corespunzând
celor patru axe. Toate zonele de acces
erau numerotate, la fel ca şi locurile, astfel
că fiecare spectator primea un tichet
indicând locul, secţiunea şi chiar ruta de
urmat. În partea inferioară, cea mai bună
18
poziţie pentru vizionare o ocupau boxele
rezervate împăratului (în zona de nord) şi
vestalelor (în zona de sud), iar între
acestea se întindea o platformă specială,
unde senatorii îşi aduceau propriile
scaune. Rândurile următoare erau
rezervate magistraţilor, nobililor sau
cavalerilor, fără funcţii în Senatul roman.
Mai sus, cetăţenii bogaţi ocupau alte
rânduri, pentru ca ultimele să fie ale
cetăţenilor romani săraci (secţiunea
acestora era construită din lemn). Secţiuni
speciale erau dedicate unor anumite
grupuri: tineri
însoţiti de
tutori, soldaţi,
scribi, preoţi
e t c . To a t e
zonele erau
legate prin
p a s a j e
s p e c i fi c e
(vomitoria) ce
permiteau
accesul rapid
la locul
rezervat de
tichet şi o evacuare de urgenţă, de ordinul
minutelor, a întregii arene. S-a apreciat că
spaţiile de şedere măsurau în total 30.000
de metri, ceea ce ar fi permis accesul unui
număr chiar de peste 70.000 de spectatori.
■ spectacolele preferate în arena romană
erau  munera, sau luptele până la moarte,
duse de către gladiatorii profesionişti în
faţa mulţimilor încântate de bătăliile crude.
Patronii bogaţi plăteau preţuri uriaşe
pentru ele, câştigând în acest fel faimă
pentru propriile familii sau atrăgând
Luminătorul 6-7, 2013
voturile cetăţenilor. Organizarea luptelor se
făcea după reguli de stat stricte, iar odată
cu trecerea anilor, spectacolele erau din ce
în ce mai grandioase. Alte “show-uri”
desfăşurate în Colosseum erau  navalia
proelia, simularea de bătălii navale (când
arena era inundată probabil printr-un canal
central),  sylvae, recrearea unor scene din
natură (erau aduse în arena centrală
tufişuri, copaci şi multe animale),
şi  venatio, vânătoarea de animale
sălbatice. Uneori, chiar execuţiile unor
condamnaţi luau aspectul unor spectacole
cu personaje
mitologice, care
u c i d e a u l a fi n a l
victima.
Pentru a vă
imagina amploarea
acestor desfăşurări
artistice şi lupte,
aflaţi că, în cele
100 de zile de
celebrare a
i n a u g u r ă r i i
amfiteatrului, 9.000
de animale au fost
omorâte, iar în cele 123 de zile de sărbătorire a
cuceririi Daciei, 10.000 de gladiatori şi 11.000 de
animale s-au luptat în arenă. (Vorbim aici de
animale exotice aduse din Orientul Mijlociu şi
Africa: lei, hipopotami, rinoceri, elefanţi, girafe,
tigri, crocodili etc.)
În secolul I, un fel de minister subordonat
împăratului avea în grijă organizarea acestor
jocuri în Colosseum, iar lângă arenă au apărut
anexe obligatorii: şcoli de gladiatori, depozite de
armament, depozite de materiale, un spital pentru
îngrijirea gladiatorilor răniţi şi un loc de
Luminătorul 6-7, 2013 19

înmormântare. De fapt, în jurul Colosseum-ului s- Rugăciunea păstorului

a dezvoltat o adevărată industrie… în anul 435,
Doru Popescu,  Waterloo
ultima luptă de gladiatori se dădea în interiorul
Colosseum-ului, pentru ca un secol mai târziu să
se încheie şi luptele cu animale. În secolul VI, o
Fierbinte rugă am înălțat,
mică biserică se construieşte în incinta La tronul Tău din cer,
amfiteatrului, apoi locuinţe şi magazine vor putea Fie cu mine al Tău sfat,
Când la altar, eu șed.
fi închiriate în corpul edificiului, deja afectat de
distrugeri şi modificări. După marele cutremur din Să-mi vină al Tău ceresc
1349, o parte din Colosseum s-a prăbuşit, iar cuvânt,
Și a Ta putere mare,
piatra a fost reutilizată la construcţia altor clădiri Slujind pe cei din legământ,
publice, palate şi biserici din Roma. Intrat după Dă sfântă cercetare.
1749 sub protecţia bisericii catolice, fiind Când Duhul Tău, coboară lin,
considerat un loc sacru, unde primii creştini au Și umerii mi-i strânge,
fost martirizaţi, amfiteatrul va fi supus unor Simt lacrimi pe obraz că-mi vin,
Sfințit, prin al Tău sânge.
restaurări succesive, ce vor culmina în 1930 cu
expunerea publică a sitului. ▲ În jurul meu stârnești un foc,
Ce aprinde inimi multe,
Spre Tine, oamenii se-ntorc,
Și v-or ca să Te asculte.

Nu pot cuvinte să găsesc,

Ca să descriu, iubirea-Ți blândă,
Ce-n mine, toate copleșesc,
Tu ai luat a mea osândă.

Fierbinte rugă am înălțat,

La tronul Tău în glorii,
Sădește-n mine al Tău sfat,
Când mă cuprind fiorii.
 Ești sigur? (II)
Petru Popovici (Gwinett RBC, Atlanta)
Ascultare
Eşti sigur că Biblia nu este Cuvântul
lui Dumnezeu?
„Temelia Cuvântului Tău este adevărul”
Psalmul 119:160
Biblia este o carte cu totul diferită de
celelalte cărţi. Ea are pretenţia că este
Cuvântul lui Dumnezeu. În cele 39 de
cărţi ale Vechiului Testament se repetă
de 2600 ori cuvintele: „Aşa vorbeşte
Domnul” sau „Domnul a zis”, în Noul
Testament, apostolul Pavel spune: „Toată
Scriptura este insuflată de Dumnezeu” 2
Timotei 3:16, iar Domnul Isus Cristos
spune în rugăciunea Sa mijlocitoare:
„Cuvântul Tău este adevărul.” Ioan
17:17.
Cu totul în contrast e părerea
necredincioşilor. Ei spun că Biblia nu este Cuvântul lui
Dumnezeu, că nu e adevărată, ci e o carte
mincinoasă, că Evangheliile sunt doar legende. Alţii
nu spun aceasta prin vorbe, ci prin traiul lor. Ei nu o
preţuiesc, nu o citesc, nu o ascultă. Unii au citit-o, dar
au rămas nepăsători faţă de îndemnurile ei. Biblia
strigă păcătoşilor ca azi să se întoarcă la Dumnezeu,
dar ei amână mereu de azi pe mâine. Biblia spune că
păcatul duce la pierzare, că plata păcatului e moartea.
Acum vă întreb: Nu arată traiul acestora că ei nu cred
că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu? Deci, unii
tăgăduiesc Biblia prin vorbele lor, alţii o tăgăduiesc
prin faptele lor. Aceştia din urmă pot fi oameni
religioşi, ba chiar preoţi sau predicatori.
Pentru toţi aceştia am o întrebare: eşti tu sigur că
Biblia nu este Cuvântul lui Dumnezeu? Cum de ai
îndrăzneala s-o tăgăduieşti? Te-ai convins tu personal
că nu este adevărată? Ai cercetat-o tu îndeaproape?
Ai studiat-o? Sau te-ai luat după părerile altora? Ce
anume te face s-o tăgăduieşti?
Biblia conţine multă istorie. Aceasta e cea mai simplă
cercetare ce o poţi face: să confrunţi Biblia cu istoria.
O aşa cercetare te-ar constrânge să recunoşti că
Biblia e adevărată. Nici cei mai înverşunaţi duşmani
nu i-au putut găsi cusur în privinţa aceasta. A fost o
vreme când istoria nu spunea nimic despre anumiţi
împăraţi pomeniţi în Biblie. De exemplu, până în anul
1842 istoria nu ştia nimic despre Sargon I, împăratul
Asiriei, pomenit în Biblie la Isaia 20:1. Mulţi
necredincioşi au râs de Biblie şi au spus că ea
vorbeşte despre împăraţi care niciodată n-au existat.
Azi, datorită săpăturilor arheologice făcute în anul
1842 de P. E. Botta, ştim că Sargon I a existat, că a
fost împărat al Asiriei, aşa cum spune Biblia şi că a
avut cel mai măreţ palat la Korsabad, vreo 20 km.
nord-est de Mosul. Iar în 1872, dezgropându-se
biblioteca lui Asurbanipal, între cele vreo 30.000 de
volume, au fost găsite şi analele lui Sargon.
Alt împărat despre care istoria nu a ştiut nimic a fost
Belşaţar Biblia spune în cartea proorocului Daniel că
el era împărat al Babilonului, că dădu-se un mare
ospăţ, iar în timpul ospăţului, o mână a scris pe
perete: „Mene, mene, techel, upfarsin”, adică
numărat, numărat, cântărit şi împărţit şi că în noaptea
aceea Babilonul a căzut, iar Belşaţar a fost omorât.
Câtă ironie nu au aruncat necredincioşii asupra Bibliei
din cauza acestor spuse! Cum au căutat să
demonstreze prin cazul lui Belşaţar că Biblia nu e
Cuvântul lui Dumnezeu, că nu e adevărată. Ei
spuneau că după Nebucadneţar a urmat la tronul
Babilonului Nabonidus şi nu Belşaţar; că în timpul
domniei lui a căzut Babilonul şi că el nu a fost omorât,
cum se relatează despre Belşaţar, ci a fost dus captiv.
E adevărat că istoricii antici Berosus şi Alexandru
Polyhistor ne informează că Nabonidus a fost împărat
în timpul căderii Babilonului.
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea o mulţime de
tăbliţe cu inscripţii dezgropate de arheologie, au fost
duse la Muzeul Britanic din Londra. Dr. Theophilus G.
Pinches, proeminent asiriolog din Londra, a găsit
numele lui Belşaţar pe o seamă de tăbliţe. Pe una e
Luminătorul 6-7, 2013
arătat că e fiul împăratului Nabonidus. Pe alta, care
conţine un contract, jurământul e depus în numele lui
Nabonidus şi al lui Belşaţar. În vechiul Babilon,
jurământul se făcea în numele împăratului care era la
domnie, deci tăbliţa indică domnia lui Belşaţar
împreună cu a tatălui său Nabonidus. Savantul englez
Sidney Smith a publicat altă inscripţie care spune că
Nabonidus a încredinţat domnia fiului său. Din analele
lui Nabonidus, col II, 1, 5,10,19, 23, care sunt datate
în al şaptelea an al domniei sale, ştim că Nabonidus a
fost în cetatea Tema, iar Belşaţar cu nobilii erau în
ţara Acad. Acelaşi lucru se pomeneşte şi în anul al
nouălea, al zecelea şi al unsprezecelea. Deci, din
cauză că Nabonidus stătea în Arabia, fiul, Belşaţar, a
fost ridicat la rangul de monarh în Babilon. Astfel,
pricina de poticnire
a fost înlăturată de
descoperirile
arheologice,
inscripţiile, scoase
de sub dărâmături,
au arătat că Biblia
e adevărată. Şi
acum te întreb din
nou: eşti tu sigur că
Biblia nu e
Cuvântul lui
Dumnezeu? Are
necredinţa ta un
t e m e i ? Te - a i
convins tu personal
că nu e adevărată?
O altă mare parte din conţinutul Bibliei e profetic. O
analiză minuţioasă, o confruntare între proorocii şi
istorie, adică împlinirea acestor proorocii, ţi-ar
demonstra cât de adevărată e ea până în cele mai
mici amănunte. Proorociile arătă că Biblia este
Cuvântul lui Dumnezeu. Numai Dumnezeu cunoaşte
viitorul şi numai El poate prevesti ce are să se
întâmple. Omul nu poate şti nici ce se va întâmpla
mâine, el nu-şi cunoaşte viitorul nici măcar cu cinci
minute înainte. Biblia e plină de profeţii, de prevestiri a
ce avea să se întâmple. Unele sunt făcute cu sute sau
mii de ani înainte. Astfel avem proorocia lui Iacov din
Gen. 49,10 că Mesia va fi din seminţia lui luda, făcută
cu vreo mie şase sute optzeci şi nouă ani înainte.
21
Avem proorocia naşterii lui Isus în Betleem cu vreo
opt sute de ani înainte. Avem proorocia despre
suferinţele şi moartea lui Isus făcută de Isaia cu mai
bine de şapte sute de ani înainte. Proorocia despre
căderea Babilonului a fost făcută de Isaia pe la anul
732 î.Cr. alta pe la 712, iar împlinirea e în anul 536,
deci după aproape două sute de ani. Proorocia de
dărâmare a Ierusalimului cu patruzeci de ani înainte.
Proorocia de dezrobire a Ierusalimului de sub arabi cu
vreo 1936 ani înainte. Proorocii de adunarea lui Israel
în Palestina şi refacerea statului Israel au fost făcute
de Isaia cu peste 2600 de ani înainte.
Eşti sigur tu că Biblia nu e Cuvântul lui Dumnezeu?
Dacă nu Dumnezeu le-a vorbit, atunci de unde au
ştiut oamenii aceştia să spună ce avea să se
întâmple? Cum îţi
explici împlinirea
proorociilor? Un
studiu riguros şi
sincer îţi probează
că cele mai multe
proorocii său
împlinit, iar unele
sunt în curs de
împlinire chiar sub
ochii noştri. E bine
să fii sincer şi să
recunoşti adevărul,
î m p l i n i r e a
proorociilor e
dovadă prea
puternică ca să mai poţi recurge la subterfugii. Alţii au
încercat să spună că proorociile au fost scrise după
împlinirea evenimentelor, dar că ele au fost relatate
sub formă de prevestire, deci toate proorociile ar fi o
farsă. Afirmând aceasta, oamenii şi-au dovedit
ignoranţa lor. Oare a fost proorocul Isaia lângă crucea
Domnului Isus, a privit suferinţele Lui şi apoi a scris:
„Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi
obicinuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi
întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în
seamă.”? Oare a asistat el la înmormântarea lui Isus,
că a scris: „Mormântul Lui a fost la un loc cu cel
bogat”? A spune că această proorocie a fost scrisă
după săvâşirea faptelor, înseamnă a da dovadă de
ignoranţă. Cărţile Vechiului Testament au fost traduse
 22
din ebraica în greaca la Alexandria, prin anul 300 î.Cr.
sub Ptolomeu, traducere care este numită
„Septuaginta”, în Septuaginta e şi cartea proorocului
Isaia cu capitolul 53. Iar mai recent, după
descoperirea sulurilor de la Qumran, lângă Marea
Moartă, oamenii de ştiinţă, prin mijloacele moderne,
au căutat să vadă vechimea acestor scrieri. Astfel cu
ajutorul aparatului Geiger, pe baza carbonului 14, au
stabilit că sulurile scrise aveau o vechime de 150-170
de ani înainte de Cristos, între sulurile de la Marea
Moartă e şi Isaia 53 cu proorocirea suferinţelor
Domnului Isus. Deci a spune că proorociile au fost
scrise după întâmplarea evenimentelor, înseamnă că
eşti rămas în urmă, eşti în ignoranţă faţă de anumite
descoperiri ale ştiinţei. Aşa a încercat să facă Porfiriu,
un strălucit filozof păgân şi aprig duşman al
creştinismului. Pe la anul 275 d.Cr. el a spus că
Daniel şi-ar fi scris cartea sa nu la 550 în. Cr., ci pe la
anul 150 în. Cr., că el a văzut toate evenimentele şi
apoi le-a scris sub formă de prevestiri, ca să arate a
proorocie. În alte cuvinte căuta să arate că toată
proorocia lui Daniel era o ticluire. Dar Porfiriu când a
stabilit data de 150 î.Cr. nu ştia că se face de ruşine,
căci cartea lui Daniel era deja tradusă în Septuaginta
pe la anul 300 î.Cr. şi nu ştia ce spune Iosif Flaviu în
cartea sa „Antichităţi Iudaice” partea a XI, cap. 8,
parag. 3,4 şi 5, că în anul 332 î.Cr. când Alexandru cel
Mare a vizitat Ierusalimul, Marele preot Iaddua i-a
arătat proorocia lui Daniel despre biruinţele sale şi că
Alexandru însuşi a fost foarte uimit. Din nou se ridică
întrebarea: de unde a ştiut Daniel cu vreo 220 de ani
înainte despre biruinţele lui Alexandru şi ridicarea
imperiului grec? Ai vreo explicaţie? Eşti tu sigur că
Biblia nu e Cuvântul lui Dumnezeu?
Dar las domeniul atât de vast al proorociilor şi iau im
alt domeniu, unde poate eşti mai cunoscător şi te
pricepi mai bine. Biblia nu are pretenţia că e o carte
de ştiinţă, dar pe paginile ei găsim unele adevăruri
ştiinţifice de mare valoare, în Prov. 8, 31 se vorbeşte
de rotocolul pământului, iar în Isaia 40,22 citim de
cercul pământului. Solomon a trăit cu circa 973 ani
înainte de Cristos, iar Isaia cu mai bine de 730 ani
înainte de Cristos. Acum te întreb: dacă Biblia nu e
Cuvântul lui Dumnezeu, de unde a ştiut Solomon şi
Isaia că pământul e rotund? Într-o lume care susţinea
că pământul are suprafaţa plană, ei au îndrăznit să
Luminătorul 6-7, 2013
spună că pământul e rotund. Oamenii au ajuns să se
convingă de adevărul acesta abia după 2000—3000
de ani de la afirmaţia lor. Dacă Biblia nu e Cuvântul lui
Dumnezeu, nu e descoperire dumnezeiască, atunci
cine le-a spus adevărul acesta pe care ştiinţa l-a
confirmat abia cu atâta timp mai târziu? Ai vreo
explicaţie? Eşti tu sigur că Biblia nu e Cuvântul lui
Dumnezeu?
În Iov 26:7 citim că pământul e lansat în spaţiu, că e
spânzurat pe nimic. Despre Iov se susţine, că ar fi fost
contemporan cu Avraam, deci a trăit acum aproape
4000 de ani. Iov nu a fost bărbat de ştiinţă.
El nu a avut posibilitatea să descopere adevărul
acesta şi nici să-l verifice. Pe atunci nu era
posibilitatea de a străbate întinderi mari, ca să poată
ajunge la concluzia aceasta. Părerea savanţilor vremii
lui era că pământul e sprijinit pe patru stâlpi, alţi
susţineau că se sprijineşte pe o broască mare, alţii că
stă pe umerii lui Atlas, iar când pe acesta îl muşcă
vreun purece, se mişcă şi produce cutremurele de
pământ. Tu râzi de ei, dar ei erau învăţaţii vremii, fraţii
tăi. Cât şi-or fi bătut ei joc de spusa lui Iov că
pământul e spânzurat deasupra golului pe nimic.
Poate vor fi căutat să-i demonstreze ce absurdă e
părerea lui, aruncând un măr în aer, care deşi e mic,
nu poate rămâne suspendat pe nimic, dar cum
pământul să fie suspendat pe nimic? Şi iată după mii
de ani, ştiinţa a confirmat adevărul acesta al Bibliei.
Eşti tu sigur că Biblia nu e Cuvântul lui Dumnezeu?
Sir William Herschel descoperitorul planetei Uranus
cu cei doi sateliţi ai ei, a zis: „Toate descoperirile
umane par a fi făcute numai cu scopul de a confirma
tot mai mult şi tot mai puternic adevărurile conţinute în
Scripturile Sacre.”
Tot în cartea lui Iov la cap. 28:25 se vorbeşte despre
greutatea aerului sau a vântului. Oamenii spuneau că
aerul nu are greutate. Abia în anul 1644, deci după
3600 de ani ştiinţa a confirmat prin Toriceli adevărul
afirmaţiei lui Iov. Acum, dacă nu Dumnezeu i-a
descoperit, te întreb, de unde a ştiut Iov, omul care
zăcea bolnav pe grămada de gunoi, acest adevăr? El
nu a avut nici barometru, nici mercur ca să creeze
vidul şi să se convingă de greutatea aerului, cum
totuşi a ajuns la această descoperire ştiinţifică, într-o
lume ce avea cu totul alte păreri? Eşti tu sigur că
Luminătorul 6-7, 2013
Biblia nu e Cuvântul lui Dumnezeu? Poţi tu să afirmi
că ea nu e adevărată?
Apoi unitatea cărţilor ei nu-ţi spune nimic? Ea e
compusă din 66 cărţi scrisă de mai mulţi autori, cu
poziţii sociale diferite: ciobani, judecători, regi,
prooroci, paharnici, culegători de smochine, pescari,
vameşi, doctori. Au trăit în locuri diferite şi în timpuri
diferite. Ea e scrisă într-o perioadă de circa 1500 de
ani. Cu toate acestea ea e o carte atât de unitară.
Părţile ei nu se contrazic, ci se explică, se
completează una pe cealaltă. Azi au fost cazuri când
autorul îşi dăduse cartea la tipărit şi revizuind-o a
constatat că partea a doua se contrazice cu partea l-
a. Astfel, a trebuit să alerge la tipografie să oprească
linotipistul, să-şi facă modificările şi apoi s-o termine.
Biblia e unitară în
conţinutul ei. Eşti tu
sigur că Biblia nu e
Cuvântul lui
Dumnezeu?
Gândeşte-te şi la
m i n u n e a
supravieţuirii ei, nu-
ţi spune nimic? Nici
o altă carte de pe
pământ nu a fost
atât de prigonită ca
Biblia. A fost
vânată, a fost arsă,
se părea că a fost
stârpită, dar iat-o că
există şi azi. Eşti tu sigur că Biblia nu e Cuvântul lui
Dumnezeu?
Şi priveşte la minunea răspândirii ei. E cea mai
răspândită carte de pe glob. Se află tradusă în
aproape 1400 de limbi. O găseşti şi la eschimosul din
coliba de gheaţă a Nordului şi la sălbaticii din pădurile
virgine ale Amazoanelor; o găseşti în mâna
cercetătorului ştiinţific de la uriaşul sincrotron care
generează 12 miliarde şi jumătate electroni volţi şi o
găseşti în mâna tăbăcită a tăietorului de lemne şi în
mâna murdară a măturătorului de stradă. Ei au citit-o
şi au constatat că e Cuvântul lui Dumnezeu. Dar tu ai
citit-o, ai studiat-o? Eşti tu sigur că Biblia nu e
Cuvântul lui Dumnezeu? Eşti tu pe deplin convins că
nu e adevărată?
23
Dacă nu e adevărată şi atunci ea rămâne cea mai
fantastică carte, căci a reuşit să captiveze milioane şi
milioane de oameni. Dacă e adevărată, ea rămâne
cea mai înspăimântătoare carte pentru tine, care n-o
asculţi, căci îţi descrie chinul veşnic de care vei avea
parte.
Pentru mii şi milioane, ea a fost cartea binecuvântată,
care i-a ajutat să găsească mântuirea de păcate,
pacea sufletului, o viaţă nouă şi o veşnicie fericită.
Oamenii au experimentat-o în viaţa lor proprie şi au
găsit-o adevărată. Au ascultat de chemările ei şi au
întâlnit pe Dumnezeu. De aceea o iubesc şi o
preţuiesc, ca pe o scumpă comoară. Au fost vremuri
când cei ce o citeau şi cei ce o trăiau aveau de
îndurat mari suferinţe şi le răbdau cu bucurie, uneori
cântând. Nu te-ai
întrebat de ce?
Fiindcă ea e
Cuvântul lui
Dumnezeu. Fie că
vrei sau nu vrei să
recunoşti, ea
rămâne adevărată.
Şi nu va trece mult
şi tu vei fi judecat
sau răsplătit în
conformitate cu
atitudinea ce ai
avut-o faţă de acest
Cuvânt. Depinde
de tine. Prin
ascultare, poţi gusta fericirea în locaşurile veşnice,
pregătite de Cristos Domnul, care a murit ispăşind
vina noastră; sau prin neascultare de acest Cuvânt,
vei deveni părtaş chinului în focul veşnic, pregătit
diavolului şi îngerilor lui. Azi, acum tu încă mai poţi
alege. Mâine sar putea să fie prea târziu. Toţi ajung să
se convingă că Biblia e Cuvântul lui Dumnezeu: unii
se conving aici şi au parte de fericire pe pământ şi în
veşnicie, alţii se conving în iad şi au parte de plâns şi
scrâşnirea dinţilor, de viermele care nu moare şi focul
care nu se stinge. Tu din care faci parte? O, prietenul
meu, care până azi n-ai vrut să asculţi Biblia, te rog, te
implor, ascultă azi Biblia, ascult-o şi nu-ţi va părea rău
niciodată. (va urma)
 Conducerea Asociației

Președinte - Dan Paul

Secretar general - Sorin Covaci
Vicepreședinte est - Sorin Sabou
Secretar est - Simion Plăcintă
Vicepreședinte vest - Eusebiu Rusu
Secretar vest - Florin Filip
Vicepreședinte Canada - Ionel
Păsui
Președinte Comisia pastorală- Ioan
Brisc
Membri: Marian Chirla, Nelu
Cintean
Președinte Comisia de misiune -
George Dancea
Membri: Doru Aninoiu, Daniel
Brânzei
Țara
Președinte Comisia de Școală
duminicală - Aurel Mateescu
Flo$an Guler
Membri: Florin Filip, George Bisorca
Casier misiune: Ion Cotârlă
Casier adm.: Cornel Ciba În brazda ei sunt semanați ai mei
Și-n ea mi-am savârșit copilăria,
Iar o vioară ce-o lucrasem din tulei
Și bațul-armasar fiindu-mi jucăria.
Editor „Luminătorul“ -
Sorin Sabou Aici am plâns și-am râs întâia oară
editorluminatorul@gmail.com Și-am alergat desculț printre vâlcele.
Tipar și distribuție - Ioan Știr Aici sub cerul unei nopți de vară
M-a prins întâiul dor de dincolo de stele.

Aici m-a întâlnit întâiul Har,

Nu uitați să vă abonați la
Luminătorul!
Abonamenul unei reviste este de
$30 pe an.
Abonamentele se fac la Cornel Ciba
2624 Chalet Pl, Chino Hills,
CA 91709
cornel.ciba@gmail.com
În noaptea mea de friguri și de boale,
Isus venind în vis din „păretar“
M-a vindecat de moarte și de jale.
Mă-ntorc bătrân... numai de ieri plecat!
Și drumurile mă primesc străine.
Doar cerul a rămas tot neschimbat
Ca Țara... Țara ce o port în mine.

Contribuțiile pentru fondul de

misiune se fac la Ion Cotârlă
3015 W. Kilburn Rd., Rochester
Hills, MI 48306
ioncotarla@gmail.com