Sunteți pe pagina 1din 16

L02 – TCA

DISPUNEREA ȘI RECUNOAȘTEREA
ELEMENTELOR COMPONENTE ALE
TRANSMISIILOR AUTOVEHICULELOR

I. Organizarea generală a autoturismelor


Organizarea generală a autoturismelor se referă la locul și modul de
amplasare a grupului motor-transmisie în raport cu punțile autovehiculului.
Avantajele şi dezavantajele diferitelor modalităţi de organizare generală a
automobilelor sunt definite pe baza următoarelor criterii:
o repartizarea statică a sarcinii pe punţi;
o repartizarea sarcinii dinamice pe puntea motoare la
încărcare redusă a automobilului sau la demarare;
o stabilitatea la mersul rectiliniu şi în viraj (automobilul
este tras sau împins);
o sensibilitatea la vânt lateral;
o simplitatea construcţiei punţilor;
o simplitatea construcţiei mecanismelor de comandă ale
motorului şi transmisiei;
o simplitatea construcţiei transmisiei (utilizarea
transmisiei longitudinale);
o randamentul transmisiei;
o uşurinţa asigurării răcirii motorului;
o accesibilitatea la motor şi transmisie;
o spaţiul pentru portbagaj;
o uşurinţa amplasării în traseul de evacuare a gazelor
arse a convertizoarelor catalitice şi a filtrelor de
funingine;
o încărcarea suspensiei şi a sistemului de direcţie;
o uşurinţa încălzirii habitaclului;
o izolarea vibroacustică a motorului;
o protecţia la impact;
o intensitatea uzării pneurilor;
o masa autovehiculului;
o preţul autovehiculului şi al activităţilor de mentenanţă.
În general există patru variante principale de organizare generală a
autoturismelor:
L02 – TCA

1. Soluția totul față


- atât motorul, transmisia cât și puntea motoare sunt
amplasate în partea din față a autovehiculului.

2. Soluția clasică
- motorul împreună cu o parte a transmisiei sunt amplasate
în partea din față a autovehiculului, iar restul transmisiei
precum și puntea motoare sunt amplasate în spate.

3. Soluția totul spate


- atât motorul, transmisia cât și puntea motoare sunt
amplasate în partea din spate a autovehiculului.

4. Soluția integrală (4X4)


- ambele punți sunt motoare.

Pentru fiecare dintre aceste soluții de organizare există mai multe


variante care se particularizează prin modul de amplasare a motorului față
de axa longitudinală a autovehiculului, prin poziția sa verticală sau înclinată,
prin poziția relativă a motorului și cutiei de viteze față de axa punții motoare
etc.
1. Soluția totul față

La această soluție atât motorul, transmisia cât și puntea motoare sunt


amplasate în partea din față a autovehiculului. Sunt utilizate două modalități
principale de poziționare a motorului: longitudinal, respectiv transversal.
Poziționarea longitudinală a motorului oferă avantajele simplității
constructive și unei mai bune accesibilități la motor, în timp ce varianta cu
poziționarea transversală a motorului oferă un grad mai ridicat de
compactitate, asigură randamente mai mari ale transmisiei (datorită
posibilității de utilizare a unui angrenaj cilindric în locul celui conic la
transmisia principală), creează posibilitatea reducerii înălțimii părții frontale
a compartimentului motor, îmbunătățind vizibilitatea în direcția de mers a
șoferului și reduce gradul de intruziune a compartimentului motor în
habitaclu. Motorul dispus transversal implică probleme privind spațiul
disponibil pentru componentele punții din față, mecanismul de direcție și
pompa centrală de frână.
L02 – TCA

Avantajele soluţiei:
• o bună stabilitate a mişcării (automobilul este tras şi
nu împins);
• o bună capacitate de trecere pe timp de iarnă şi pe
drum ud, chiar la încărcare parţială a automobilului
(sarcina pe roţile motoare este relativ mare);
• stabilitate bună în viraj;
• sensibilitate redusă la vânt lateral;
• construcţie simplă a punţii din spate;
• eliminarea transmisiei longitudinale (transmisie mai
simplă, eliminarea unei surse importante de vibraţii şi
confort mărit);
• lungime redusă a fluxului de putere;
• spaţiu mare al portbagajului şi zonă mare de
deformare la impact din spate;
• încălzire eficace a habitaclului datorită lungimii
reduse a traseului apei;
• sistem de evacuare a gazelor cu traseu lung, cu spaţiu
suficient pentru amplasarea convertoarelor catalitice.
Dezavantajele soluţiei:
• la încărcare totală a automobilului, capacitatea de
trecere este redusă pe drum umed, cu gheaţă şi la
deplasarea în rampă;
• lungimea motorului este limitată;
• încărcare ridicată a sistemului de direcţie (datorită
sarcinii mari pe puntea de direcţie), necesitând
servodirecţie;
• dificultăţi la plasarea convenabilă a casetei de direcţie;
• suspensia grupului motor-transmisie este supusă unui
moment mare condiţionat de raportul total de
transmitere al transmisiei;
• solicitări relativ mari ale suspensiei punţii din faţă;
• arhitectura punţii din faţă este relativ complicată;
• producerea unor solicitări de încovoiere a sistemului
de evacuare a gazelor datorate de mişcările grupului
motor-transmisie în timpul demarării şi frânării;
• raza minimă de virare este limitată de unghiul maxim
de bracare a roţilor condiţionat de unghiul
articulaţiilor homocinetice sau cvasi-homocinetice;
• uzare intensă a anvelopelor, roţile fiind în acelaşi timp
de direcţie şi de tracţiune;
L02 – TCA

• mecanism de comandă al S.V. complicat, a cărui


funcţionare poate fi influenţată de mişcarea grupului
motor-transmisie;
• solicitare puternică a mecanismelor de frânare la roţile
din faţă.

Fig. 2.1 Motor dispus transversal, situat deasupra punții


1 – motor, 2 – transmisie principală+diferențial,
3 – ambreiaj+schimbător de viteze

Fig. 2.2 Motor dispus transversal, situat în fața axei punții


1 – motor, 2 – ambreiaj, 3 – semiarbori planetari,
4 – diferențial+transmisie principală, 5 – schimbător de viteze
L02 – TCA

Fig. 2.3 Motor dispus transversal, situat în fața axei punții (vedere din față)

Fig. 2.4 Motor dispus longitudinal, situat în fața axei punții, schimbător de
viteze în spate
1 – motor, 2 – ambreiaj, 3 – semiarbori planetari, 4 – cutie de viteze,
5 – diferențial + transmisie principală

2. Soluția clasică

Motorul, ambreiajul şi schimbătorul de viteze formează un grup


compact, amplasat în dreptul punţii faţă, iar transmisia principală,
diferenţialul şi arborii planetari sunt situaţi la puntea spate care este
motoare, legătura între cele două grupuri de subsisteme fiind realizată de
transmisia longitudinală.
Avantajele soluţiei:
o încărcări statice ale punţilor apropiate;
o lungime destul de mare pentru deformare a părţii
frontale şi deplasarea grupului motor în partea
inferioară a torpedoului la o coliziune frontală;
L02 – TCA

o solicitare redusă a suporturilor motorului sub acţiunea


momentului la ieşirea din schimbătorul de viteze;
o accesibilitate uşoară la motor;
o punte faţă simplă, cu posibilitatea aplicării de diverse
variante constructive;
o mecanism simplu de comandă a schimbătorului de
viteze;
o se poate utiliza un schimbător de viteze cu priză
directă (randament ridicat);
o utilizarea unui sistem de evacuare a gazelor de
lungime mare, cu silenţiozitate bună şi posibilitate de
montare uşoară a convertorului catalitic;
o încălzire eficace a habitaclului - traseu de lungime
mică al aerului şi al apei.
Dezavantajele soluţiei:
o la încărcare parţială a autoturismului, puntea motoare
este relativ descărcată, ceea ce reduce capacitatea de
trecere pe drum de iarnă sau umed şi creşte pericolul
patinării roţilor, mai ales la viraje strânse;
o regim de mişcare rectilinie mai puţin stabil decât în
cazul roţilor din faţă motoare (automobilul este împins
şi nu tras);
o la aplicarea frânei de motor sau a frânei de serviciu
într-o manieră moderată, la deplasarea în viraj,
autoturismul supravirează;
o necesitatea utilizării transmisiei longitudinale, ceea ce
complică structura transmisiei şi reduce spaţiul din
habitaclu;
o restricţii pentru portbagaje;
o lungime mare a automobilului, masă proprie relativ
mare şi cost ridicat.
L02 – TCA

Fig. 2.5 Motor longitudinal situat deasupra punții, ambreiaj și cutie de


viteze dispuse în față, iar puntea motoare în spate
1 – motor, 2 – cutie de viteze, 3 – transmisie longitudinală ,
4 – diferențial + transmisie principală
L02 – TCA

Fig. 2.6 Motor și ambreiaj în față, iar cutia de viteze și puntea motoare în spate
1 – motor, 2 – ambreiaj, 3 – transmisie longitudinală, 4 – semiarbori
planetari, 5 – cutie de viteze, 6 – diferențial + transmisie principală

3. Soluția totul spate

În acest caz, toate componentele sistemului de propulsie sunt


amplasate în vecinătatea punţii din spate care devine punte motoare.
Motorul poate fi amplasat în consolă în raport cu puntea motoare sau în faţa
acesteia; această din urmă variantă, cunoscută şi sub numele de „automobil
cu motor central”, oferă o mai bună repartiţie a sarcinii pe punţi şi, prin
aceasta, o mai bună stabilitate în deplasare.
Avantajele soluţiei:
o capacitate mare de trecere, mai ales la urcarea
rampelor;
o posibilitatea realizării de acceleraţii mari la demaraj;
o virare neutră la limita de stabilitate când motorul este
amplasat în faţa axei punţii din spate;
o lungime redusă a automobilului;
o construcţie simplă a punţii din faţă;
o traseu scurt al fluxului de putere de la motor la roţi;
o solicitări reduse ale sistemului de direcţie;
o lipsa transmisiei cardanice;
o consolă mică la partea din faţă;
o cost redus.
Dezavantajele soluţiei:
o stabilitate modestă a mişcării rectilinii;
o supravirare accentuată când motorul este amplasat în
spatele axei punţii din spate;
L02 – TCA

o sensibilitate la vânt lateral;


o dificultate la virarea pe sol cu aderenţă scăzută din
cauza sarcinii reduse pe puntea de direcţie;
o uzare intensă a pneurilor la puntea din spate;
o suspensia grupului motor-transmisie este supusă unui
moment mare condiţionat de raportul total de
transmitere al transmisiei;
o traseu lung pentru comenzile motorului şi transmisiei;
o traseu redus al sistemului de evacuare a gazelor;
o izolare fonică a motorului dificilă;
o traseu lung al sistemului de încălzire a habitaclului;
o dificultăţi în amplasarea rezervorului de combustibil
într-o zonă sigură;
o portbagaj mic;
o dificultăţi în realizarea modelului break;
o dificultăţi la trecerea la formula 4x4.

Fig. 2.7 Motor dispus longitudinal, situat în spatele axei punții


1 – arbori planetari, 2 – ambreiaj, 3 – motor, 4 – diferențial +
transmisie principală, 5 – cutie de viteze
L02 – TCA

Fig. 2.8 Motor dispus longitudinal, situat în fața axei punții


1 – arbori planetari, 2 – ambreiaj, 3 – cutie de viteze, 4 – diferențial +
transmisie principală, 5 – motor

Fig 2.9 Motor dispus transversal


1 – motor, 2 – cutie de viteze + diferențial + transmisie principală,
3 – semiarbore planetar
L02 – TCA

4. Soluția integrală (4X4)

a – vedere de ansamblu
1 – motor, 2 – ambreiaj, 3 – cutie de viteze, 4 – diferențial + transmisie principală

b – vedere de sus
L02 – TCA

c – soluția de la Audi
Fig. 2.10 Soluție 4X4 permanentă

Fig. 2.11 Soluție 4X4 permanentă și selectabilă


1 – motor, 2 – ambreiaj, 3 – cutie de viteze, 4 – reductor-distribuitor,
5 – transmisie longitudinală, 6 – diferențial + transmisie principală,
7 – arbori planetari
L02 – TCA

Fig 2.12 Soluția 4X4 Lada Niva

II. Organizarea generală a autobuzelor


Suplimentar faţă de criteriile avute în vedere la definirea avantajelor şi
dezavantajelor variantelor de organizare generală a autoturismelor, în cazul
autobuzelor se vor avea în vedere:
o înălţimea podelei salonului;
o aria suprafeţei platformei salonului;
o numărul şi lungimea transmisiilor longitudinale;
o spaţiul disponibil pentru amplasarea bagajelor şi accesibilitatea la
bagaje.
L02 – TCA

a – grup motor-transmisie dispus longitudinal


1. 4X2, ambreiajul și schimbătorul de viteze în fața axei punții față;
2. 4X2, ambreiajul și schimbătorul de viteze în spatele axei punții spate;
3. 4X2, ambreiajul și schimbătorul de viteze între punți;
4. 4X2, ambreiajul și schimbătorul de viteze între punți, transmisie
cardanică înclinată față de axa longitudinală;
5. 4X2, ambreiajul și schimbătorul de viteze în spatele axei punții spate,
transmisie cardanică înclinată față de axa longitudinală;
6. 8X2, ambreiajul și schimbătorul de viteze în spatele axei punții spate;
7. 6X2, ambreiajul și schimbătorul de viteze în spatele axei punții spate
motoare;
8. 6X2, ambreiajul și schimbătorul de viteze în spatele axei punții spate
nemotoare.

b – grup motor-transmisie dispus transversal,


în spatele axei punții spate, transmisie cardanică înclinată față de axa
longitudinală.
L02 – TCA

c – autobuze articulate
1. grup motor-transmisie dispus longitudinal în spatele axei punții spate;
2. grup motor-transmisie dispus longitudinal în fața axei punții a doua ;
3. grup motor-transmisie dispus transversal spatele axei punții spate.

Fig. 2.13 Soluții de organizare generală pentru autobuze

III. Organizarea generală a autocamioanelor


Organizarea generală a autocamioanelor are în vedere modul de
dispunere a motorului în raport cu cabina şi puntea din faţă. Puntea din
spate, care preia cea mai mare parte a încărcării, este motoare pentru a se
putea dezvolta o forţă de tracţiune limitată de aderenţă cât mai ridicată.
Autocamioanele destinate transportului în condiţii grele de teren sunt
prevăzute cu tracţiune la toate punţile. Accesul mărfii la platforma
autocamionului trebuie să fie lejer prin părţile laterale şi prin spate.
L02 – TCA

Fig. 2.14 Soluții de organizare generală pentru autocamioane


1. 4X2; 2. 6X2; 3. 6X4; 4. 6X2;
5. 8X4; 6. 8X4; 7. 6X2; 8. 6X2.

În figura 2.14 grupul motor-transmisie este dispus longitudinal,


punțile motoare au roți jumelate, punțile nemotoare excluzând puntea din
față, pot avea roți simple (cazurile 2,5,6,8) sau roți jumelate (4, 7).

S-ar putea să vă placă și