Universitatea de Studii Politice si Economice Europene

’’CONSTANTIN STERE”

ANTIBIOTICE CU SPECTRUL ÎNGUST DE

ACŢIUNE 9

Vadim Gavriluta J

Conferenţiar universitar
 LINCOSAMIDELE STREPTOGRAMINELE SI
OXAZOLIDINONELE

Lincosamidele (clindamicina), Streptograminele (dalfopristina [streptogramina A]

şi quinupristina [streptogramina B]) si Oxazolidinonele (linezolidul, tedizolidul)
posedă structuri diferite, dar sunt grupate împreună deoarece au un mod similar de
acţiune antibacteriană şi spectre antibacteriene similare.
 LINCOSAMIDELE

CLINDAMICINĂ (capsule 300 mg); LINCOMICINĂ (sol. inj. 30% -1 ml), - sunt

Clindamicina este un derivat al lincomicinei substituit cu clor, un antibiotic care

este elaborat de Streptomyces lincolnensis.
• După mecanismul de acţiune (capacitatea de a inhiba sinteza proteinelor)
acţionează asemănător macrolidelor.
• Pătrund bine în ţesuturi şi celule (bronhii, plămâni, pleură, ficat, ulcere trofice,
corp vitros, lichide: pleural, sinovial, ovarian, urechii medii, peritoneal, salivă,
secretele periodontale, cavităţile abceselor), cu excepţia lichidului cefalorahidian
si creer.
J

• Se cumulează în ţesutul osos şi articulaţii.

• Rezistenţa bacteriană se dezvoltă rapid.
• Acţionează asupra anaerobilor.
• Lipseşte reacţia alergică încrucişată cu antibioticele beta-lactame.
• Posedă rezistentă încrucişată cu macrolidele.
5 J

• Din punc de vedere clinic este important efectul postantibiotic a lincozamidelor,

probabil este cauzat de legarea pe o perioadă de timp mai lungă cu subunităţile
ribosomale.
• La momentul actual clindamicina, datorită toleranţei mai bune, activităţii
antimicrobiene înalte, distribuţiei şi biodisponibilităţii tisulare majore, înlocueşte
lincomicina.
• Posedă acţiune preponderent bacteriostatică (în doze mari pot acţiona bactericid).
Mecanismul de acţiune: inhibă sinteza proteică ca si macrolidele.
Reversibil se unesc cu centrul peptidil-transferazic 50S a subunităţilor ribosomale
cu inhibarea asamblării moleculelor proteice. El este exprimat prin inhibarea
sintezei factorilor virulenţei microorganismelor (toxinelor, glicocalixului, factorilor de
adeziune, proteinelor A, M).
 Clindamycin causes steric
50S subunit hindrance through binding,

tRNA carrying nascent

polypeptide chain

mRNA transcript
• Spectrul de acţiune: îngust
• Acţionează preponderent asupra cocilor Gr pozitivi, unele tulpini de anaerobi,
micoplasme şi protozoare.
• Activitate înaltă faţă de stafilococi (inclusiv secretori de beta-lactamaze),
Streptococi, Actinomyces spp., Lactobacillus spp., P. acnes, Peptostreptococus,
B. fragilis, B. melaninogenes, Fusobacterium spp., Mobiluncus spp., Veillonella
spp..
• Enterococii si microorganismele aerobe gram negative sunt rezistente.
Clindamicina este indicată pentru tratamentul infecţiilor cauzate de Bacteroides
sp., susceptibili si alţi anaerobi.
Clindamicina, uneori în combinaţie cu un aminoglicozid sau cu o cefalosporină,
este utilizată pentru a trata:
• plăgile penetrante ale abdomenului si intestinului;
• infecţiile abdominale de origine din tractul genital feminin, (de exemplu, avort
septic, abcese pelvine sau boli inflamatorii pelvine);
• abcesele pulmonare si parodontale.
• Clindamicina este indicată pentru tratamentul infecţiilor pielii şi a ţesuturilor moi
cauzate de streptococi şi stafilococi.
• Poate fi activ împotriva tulpinilor infecţiilor comunitare cauzate de
Staphylococcus aureus rezistente la meticilină, deşi rezistenţa a crescut.
• Este frecvent utilizat în asociere cu penicilina G pentru a trata sindromul de şoc
toxic sau fasciită necrozantă cauzată streptococii grupei A. În această
combinaţie, utilizarea sa este de obicei limitată la 48 până la 72 de ore de
tratament cu scopul de a inhiba producerea de toxine.
• Clindamicina este recomandată pentru profilaxia endocarditei la pacienţii cu boli
cardiace valvulare specifice care sunt supuşi anumitor proceduri dentare şi au
alergii semnificative la penicilină.
• Clindamicina plus primaquina este o alternativă eficientă combinaţiei trimetoprim-
sulfametoxazol pentru pneumonie severă cauzată de Pneumocystis jiroveci la
pacienţii cu SIDA.
• Este utilizat, de asemenea, în combinaţie cu pirimetamină pentru tratamentul
toxoplasmozei cerebrale la pacienţi cu SIDA.
• Cel mai grav este colita pseudomembranoasă, care se dezvoltă în rezultatul
inhibării florei intestinale anaerobe nesporulate cu majorarea multiplicării şi
dezvoltării Clostridium difficile (un producător de enterotoxine), care provoacă
modificări destructive în peretele intestinal.

• Colita are o evoluţie gravă, se dezvoltă ulcere, până la perforarea peretelui

intestinal cu dezvoltarea peritonitei.
• Pentru tratamentul colitei se recomandă utilizarea internă a vancomicinei sau
metronidazolului, deasemenea se recomandă terapia dezintoxicantă.
• alt efect este diareia spontană (apar şi dispar fără tratament)
• fiind administrate intravaginal pot provoca vulvovaginite, cervicite, vaginite.
• fiind administrate intravenos rapid şi în doze mari - scad tensiunea arterială fiind
însoţită de greţuri, vomă, aritmii, stop cardiac (aceste manifestări sunt legate de
asemănarea structurală cu chinina).
• în timpul anesteziei pot provoca un bloc neuromuscular cu inhibarea respiraţiei.
• reacţii alergice sunt rare (erupţii cutanate, urticarie, prurit, stări febrile,
anafilactice, edemul laringian).
• dureri în locul administrării.
• vertij şi cefalee.
• granulocitopenie, trombocitopenie.
• majorarea transaminazelor şi fosfatazei alcaline.
CONTRAINDICAŢII:
Hipersensibilitate de tip imediat, colită ulceroasă nespecifică, boala Kron,
meningita.

INTERACŢIUNI:
• Posedă efect sinergic antimicrobian în asociere cu beta-lactamele şi
cefalosporinele (gen III şi IV) şi pot fi utilizate în terapia empirică a pneumoniei
destructive, abceselor pulmonare, infecţiilor intraabdominale şi ginecologice.

• Lincosamidele manifestă acţiune sinergică la utilizarea în asociere cu ceftazidimul

(faţă de diverse microorganisme aerobe şi anaerobe), cu clorochina în malaria
cauzată de P falciparum.

• În asociere cu macrolidele şi cloramfenicolul este posibilă o concurenţă pentru

locurile de legare cu proteinele plasmatice. Această combinare nu este raţională
din punct de vedere a mecanismului de acţiune identic.

• Sunt incompatibile în asocierea cu aminoglicozidele, barbituricele, vitaminele

grupei B, ampicilina, aminofilina, difenilhidantoina, gluconatul de calciu, sulfatul
de magneziu.
• Pristinamicina
• Quinupristin/Dalfopristin
O clasă de antibiotice peptidice ciclice naturale produse de anumite subspecii de
Streptomyces.
Sunt antibiotice de rezervă.
Acţionează asupra bacteriilor Gram pozitive polirezistente.
Streptograminele sunt o combinaţie dintre două componente care nu au legătură
structurală, Streptogramina A şi Streptogramina B, care acţionează în general
sinergic pentru a inhiba creşterea bacteriană.
• Pristinamicina este un amestec de streptogramină A insolubilă în apă (pristinamicină IIA) şi
streptogramină B (pristinamicină IB), derivată din Streptomyces pristinaespiralis.

• Quinupristin/Dalfopristin sunt doi derivaţi semisintetici de pristinamicină combinaţi într-un singur

medicament într-un raport de 30:70.
• Separat, streptograminele din grupa A si grupul B sunt bacteriostatice, iar fiin
administrate în combinaţie sunt sinergice si au acţiune bactericidă.
• Streptograminele au acelaşi loc de legare ribozomală ca si macrolidele si
clindamicina şi astfel inhibă sinteza proteinelor în mod identic.
• Streptograminele sunt eficiente în tratamentul Staphylococcus aureus rezistent
la vancomicină (VRSA) şi Enterococcus rezistent la vancomicină (VRE),
două tulpini de bacterii care cele mai rapid dezvoltă multirezistenţa.
• Quinupristin/dalfopristin sunt active împotriva cocilor Gram-pozitivi, inclusiv
tulpinile de streptococi rezistente la alte antibiotice, tulpinile de S.
pneumoniae rezistente la penicilină, tulpini de stafilococi rezistente la
meticilină şi tulpini de Enterococcus faecium (dar nu Enterococcus faecalis).
• Quinupristin/dalfopristin se administrează intravenos la o doză de 7,5 mg/kg la
fiecare 8-12 ore.
• Quinupristina/dalfopristina inhibă semnificativ enzima CYP3A4, care
metabolizează warfarina, diazepamul, simvastatină şi ciclosporină şi multe alte
medicamente.
• Eliminarea este în principal pe calea intestinală.
• Quinupristin/dalfopristin este aprobat pentru tratamentul infecţiilor cauzate de
stafilococi sau de Enterococcus faecium rezistente la vancomicină, dar nu
Enterococcus faecalis, care este rezistent la streptogramine.
• Principalele efecte adverse sunt evenimente legate de perfuzie, cum ar fi durerea
la locul perfuziei şi sindromul de artralgie-mialgie.
 PRISTINAMICINA

• Pristinamicina este un antibiotic din grupul streptograminelor, comercializat în

Europa de către Sanofi-Aventis sub denumirea comercială Pyostacine.
• Este activ împotriva Staphylococcus aureus rezistent la meticMină
(MRSA). Uneori este utilizat ca o alternativă la rifampicină + acid fusidic sau
linezolid pentru tratamentul MRSA.
 OXAZOLIDINONE

• Linezolid
• Tedizolid
• Eperezolid
• Posizolid
• Radezolid
• Ranbezolid
• Sutezolid
• A fost primul antibiotic din lume aprobat special pentru tratamentul infecţiilor cu
Staphylococcus aureus rezistente la meticMină (MRSA) şi al doilea (după
quinupristin/dalfopristin) pentru tratamentul infecţiilor cu enterococi rezistenţi la
vancomicină (VRE).
• Spectru îngust de acţiune
• este activ împotriva cocilor gram-pozitivi polirezistenţi: stafilococi, streptococi,
enterococi, tulpini de anaerobi şi bacterii gram-pozitive cum ar fi corinebacteriile,
Nocardia sp şi L monocytogenes.
• Este în primul rând un agent bacteriostatic, dar este bactericid împotriva
streptococilor.
• De asemenea, este activ împotriva Mycobacterium tuberculosis.
 MECANISMUL DE ACŢIUNE
5

• Linezolidul inhibă sinteza proteinelor prin prevenirea formării complexului

ribozomic care iniţiază sinteza proteinelor. Site-ul său unic de legare este
localizat pe ARN ribozomal al subunităţii 50S, nu are nici o rezistenţă încrucişată
cu alte clase de antibiotice.
J
• Linezolidul este 100% biodisponibil după administrare orală şi are untimp de
înjumătăţire de 4-6 ore.
• Nu este nici un inductor, nici un inhibitor al enzimelor citocromului P450.
• Doza recomandată pentru majoritatea indicaţiilor este de 600 mg de două ori pe
zi, fie oral, fie intravenos.
• Linezolidul este aprobat pentru infecţiile cu Enterococcus faecium rezistente la
vancomicină în pneumoniile intraspitaliceşti, precum şi infecţii complicate şi
necomplicate ale pielii şi ţesuturilor moi cauzate de bacterii Gram-pozitive:
Staphylococcus epidermidis (inclusiv tulpini rezistente la meticilină),
Staphylococcus haemolyticus, Streptococcus viridans.
• În afara utilizării clasice, linezolidul este inclus în tratamentul tuberculozei
polirezistente şi infecţiilor cu Nocardia.
Efecte adverse hematologice:
• Trombocitopenia este cea mai mare manifestare frecventă (observată la aproximativ
3% din tratamentcursuri), în special atunci când medicamentul este administrat mai mult
de 2 saptamani.
• De asemenea, pot aparea anemie si neutropenie, cel mai frecvent la pacienţii cu
predispoziţie sau în caz de suprimare a măduvei osoase. Au fost raportate cazuri de
neuropatie optică şi periferica si acidoza lactică cu cursuri prelungite de linezolid.
• Se consideră ca aceste reacţii adverse sunt legate de linezolidul inhibarea sintezei
proteinelor mitocondriale.
• Linezolid aparţine, de asemenea, unei clase de medicamente cunoscute sub
numele de inhibitori MAO. Poate creste nivelul anumitor substanţe
i J

naturale din organism (cum ar fi dopamina, norepinefrina, serotonina),

ceea ce poate creste sansa unor efecte secundare si a interacţiunilor
alimentare si medicamentoase.
J

• Există rapoarte de caz de sindrom serotoninergic care apar atunci când

linezolidul este administrat concomitent cu medicamente serotoninergice, cel mai
frecvent antidepresive inhibitoare selective a recaptării serotoninei.
PARTICULARITĂŢI DE UTILIZARE
5

• Pentru a preveni o reacţie foarte gravă a tensiunii arteriale, este foarte important
să urmaţi o dietă specială recomandată de medicul dumneavoastră pentru a vă
limita aportul de tiramină în timp ce luaţi linezolidul.
• Evitaţi alimentele şi băuturile bogate în tiramină, inclusiv caşcavalurile, carnea
uscată/afumături şi salamuri, ficatul, peştele conservat (cum ar fi heringul),
produsele care conţin cantităţi mari de drojdie (cum ar fi cuburile de bouillon,
supă pudră/sos, pâine de casă sau aluat), alimente fermentate (cum ar fi varza
murată), majoritatea produselor din soia (cum ar fi sos de soia, tofu), fasole, vin
roşu, berea.
 TEDIZOLID

• Tedizolidul este o oxazolidinonă de ultima generaţie, cu potenţă ridicată

împotriva Bacterii gram-pozitive, inclusiv S aureus rezistent la meticilină.
• Este administrat în doză de 200 mg pe cale orală sau intravenoasă o dată pe zi
timp de 6 zile pentru tratamentul infecţiei pielii şi a ţesuturilor moi.
• Avantajele faţă de linezolid includ un timp de înjumătăţire mai lung de 12 ore,
permiţând o administrare o dată pe zi.
• Poate fi asociat cu un risc scăzut de suprimare a măduvei; cu toate acestea, nu a
fost studiat pe o perioadă prelungită de tratament.
• Se crede că prezintă un risc mai mic de toxicitate serotoninergică, dar utilizarea
concomitentă cu inhibitori ai recaptării serotoninei nu a fost evaluată oficial.
• Tedizolidul este mai puternic legat de proteine (70-90%) decât linezolidul (31%).
 FUZIDAMINE
• ACIDUL FUSIDIC (Fucitec® crema; Futaron® picături oftalmice) este un
antibiotic natural produs de Fusidium coccineum.
• Are un spectru îngust de acţiune, acţionează în principal asupra bacteriilor gram-
pozitive: este eficient în principal împotriva Staphylococcus spp., incluzând
majoritatea tulpinilor de Staphylococcus aureus rezistent la meticilină
(MRSA) şi Staphylococcus epidermidis (inclusiv rezistent la meticilină);
• are activitate împotriva Corynebacterium spp., Cladosporium spp.; prezintă
activitate scăzută împotriva Streptococcus spp., incl. Streptococcus pneumoniae.
• Eficient împotriva stafilococilor rezistenţi la peniciline, streptomicină,
cloramfenicol, eritromicină.
• Inactiv împotriva majorităţii bacteriilor gram-negative, cu excepţia Neisseria spp.
(inclusiv Neisseria meningitides, Neisseria gonorrhoeae), Deasemenea inactiv
împotriva Salmonella spp., Proteus spp., Escherichia coli.
• Are efect bacteriostatic sau bactericid. Mecanismul de acţiune este asociat
5
cu suprimarea sintezei proteinelor datorită inhibării unui factor necesar pentru
translocarea subunităţilor proteice şi alungirea lanţului peptidic, care ulterior duce
la moartea agentului patogen.
• În utilizarea simultană a acidului fusidic cu penicilinele rezistente la acţiunea
penicilinazelor, cefalosporinelor, eritromicinei, rifampicinei, lincomicinei, se
observă un efect aditiv sau sinergic.
• Intern perorai: boli cauzate de microorganisme sensibile (inclusiv stafilococi
rezistenţi la alte antibiotice) - septicemie, pneumonie, otită medie, infecţii ale pielii
şi ale ţesuturilor moi (furunculoză, piodermă, sicoză, răni infectate, arsuri etc.),
osteomielită; gonoreea cauzată de tulpini de gonococi rezistenţi la
benzilpenicilină sau la pacienţii cu hipersensibilitate la peniciline.
• Intravenos: boli infecţioase şi inflamatorii severe cauzate de tulpini multi-
rezistente de stafilococi şi alte microorganisme sensibile (în special la pacienţii cu
reacţii alergice la penicilină şi alte antibiotice) - pneumonie, sepsis, endocardită
septică, meningită, osteomielită, infecţii purulente ale ţesuturilor moi.
5
• Local: infecţii ale pielii şi ale ţesuturilor moi cauzate de microorganisme sensibile,
incl. impetigo, furunculoză, hidrosadenită, răni infectate, sicoză la barbă,
paronichie, foliculită, carbunculi, eritrasmă.
• În sacul conjunctival: infecţii oculare bacteriene cauzate de microorganisme
sensibile (conjunctivită, blefarită, cheratită, dacriocistită)
• Intern, după mese.
• O doză unică pentru adulţi este de obicei de 0,5-1 g, doza zilnică de 1,5-3 g.
• Pentru copii - pe cale orală ca suspensie: la o rată de 20-80 mg/kg; doza zilnică
este împărţită în 3 doze.
• Durata tratamentului depinde de natura bolii şi este de obicei 5-10 zile, în
tratamentul osteomielitei - 2-3 săptămâni, la necesitate tratamentul poate fi
prelungit peste 3 săptămâni.
 EFECTE ADVERSE

• La administrarea internă: greaţă, vărsături, diaree, dureri abdominale (la sugari -

insuficienţă), reacţii alergice (roşeaţă a mucoasei cavităţii bucale si a faringelui,
durere la înghiţire, erupţie pe piele etc.)
• La administrarea intravenoasă: flebită şi periflebită, reacţii alergice (erupţii
cutanate, hiperemie a membranelor mucoase), tulburări gastrointestinale
(greaţă, vărsături).
• Local: efect iritant local (roşeaţă şi mâncărime ale pielii), reacţii alergice.
• În sacul conjunctival: senzaţie de arsură pe termen scurt, reacţii alergice.
RETAPAMULINA
• Agent antimicrobian pentru uz local, un derivat semi-sintetic al pleuromutilinei - o
substanţă care este izolată prin fermentare din Clitopllus passeckerianus.
• Retapamulina inhibă selectiv sinteza proteinelor bacteriene prin interacţiunea cu
subunitatea 50S a ribozomului bacterian într-un mod care diferă de mecanismele
de acţiune ale tuturor celorlalte antibiotice care interacţionează cu ribozomii
bacterieni. 5

• Retapamulina este activă împotriva majorităţii tulpinilor principalilor agenţi cauzali

ai infecţiilor pielii si a anexelor - Staphylococcus aureus si Streptococcus
pyogenes;
• Are efect predominant bacteriostatic.
• Tratamentul infecţiilor pielii şi a anexelor cauzate de Staphylococcus aureus şi
Streptococcus pyogenes:
• impetigo primar;
• leziuni traumatice infectate secundar,
• mici tăieturi infectate;
• plăgii suturate infectate;
• dermatoze infectate secundar,
• psoriazisul pustular,
• dermatită atopică şi de contact infectate cu agenţi sensibili.
• Aplicat pe zona afectată de 2 ori/zi timp de 5 zile. Un bandaj steril de tifon poate
fi aplicat pe regiunea tratată. Dacă nu există niciun efect clinic în decurs de 3-4
zile, tratamentul trebuie revizuit.

EFECTE ADVERSE:
Reacţii alergice locale: prurit, eritem, dermatita de contact.
FIDAXOMICINA (Dificlir® comprimate 200 mg)
• Fidaxomicina este un antibiotic utilizat în tratamentul diareei cauzate de
Clostridium difficile la pacienţii adulţi şi copii cu vârsta peste 6 luni.
• A fost primul antibiotic lactonic macrociclic cu activitate împotriva C. difficile şi
prezintă un spectru restrâns de activitate împotriva anaerobilor gram-pozitivi.
• Are acţiune bactericidă puternică asupra bacteriilor prin inhibarea ARN sintazei
bacteriene, perturbând astfel transcripţia bacteriană.
• Concentraţia minimă inhibitoare (MIC90) pentru fidaxomicină este de patru ori
mai mică decât cea a vancomicinei, care a fost principalul medicament ales
pentru infecţia cu C. difficile înainte de aprobarea fidaxomicinei.
 ANTIBIOTICE POLIPEPTIDICE
(polimixinele)
Polimixinele au inclus istoric 5 compuşi chimici principali diferiţi (polimixina A, B, C,
D şi E). Principalele diferenţe dintre aceşti compuşi se găsesc în secvenţele de aminoacizi
şi în lanţurile laterale de acizi graşi. Reprezentanţii principali ai polimixinelor care sunt
folosiţi în practică sunt polimixina B şi polimixina E (colistina). În Federaţia Rusă a fost şi
polimixina M.
 PARTICULARITĂŢI DE GRUP
5

• Polimixinele sunt peptide ciclice care acţionează în primul rând asupra florei
gram-negative (cu excepţia cocilor) inclusiv Escherichia coli şi Pseudomonas
aeruginosa, Salmonella, Shigella, Brucella.
• Acţionează asupra microorganismelor extracelulare şi nu posedă eficacitate
asupra microorganismelor intracelulare.
• Efectul (bactericid) se datorează unui efect direct asupra permeabilităţii
membranei citoplasmatice. Posedă acţiune de tipul detergenţilor, distrug
structurile fosfolipidice ale membranelor celulare.
• Rezilienţa microbiană se dezvoltă lent.
• Mai recent, polimixina B intravenoasă şi colistina au fost utilizate mai frecvent în
tratamentul infecţiilor nosocomiale poliresistente, în special a celor datorate
Pseudomonas aeruginosa şi Acinetobacter spp.
• Când se administrează perorală, polimixinele nu sunt absorbite sistemic, ceea
ce le permite să fie utilizate pentru infecţii intestinale (disenterii şi enterocolite
cauzate de E. coli, Salmonella, P aeruginosa, Shigella).
• Local sunt utilizate în tratamentul plăgilor infectate, arsurilor, abceselor,
conjunctivitelor, uretritelor, proceselor purulente-inflamatorii severe cauzate de
flora mixtă.
• Datorită toxicităţii lor ridicate, polimixinele sunt rar utilizate pentru tratarea
infecţiilor generalizate.
• Polimixinele au efecte neuro- şi nefrotoxice, pot provoca reacţii alergice,
disbioză şi suprainfecţii. Au fost raportate cazuri de rabdomioliză indusă de
polimixina B.