UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA SIBIU

FACULTATEA DE DREPT
SPECIALIZAREA: DREPT

Sistemul bugetar public naţional.

Grupa II

Anul II

Student Filipescu Ciprian

0
Cuprins
Capitolul I – Bugetul public
1.1 Abordări teoretice ale conceptului de buget public............................................................ 1

1.2 Tipuri de bugete.................................................................................................................. 2

1.3 Conținutul bugetului public național.................................................................................. 3

Capitolul II – Sistemul bugetar

2.1 Definirea sistemului bugetar.............................................................................................. 4

2.2 Componentele sistemului bugetar...................................................................................... 5

2.3 Principiile bugetare.............................................................................................................6

BIBLIOGRAFIE..........................................................................................................................10

Capitolul I – Bugetul public

1.1 Abordări teoretice ale conceptului de buget public
Bugetul public este o categorie fundamentală a științei finanțelor, a cărui definire cunoaște două abordări:
una economico-financiară și una juridică.
Prin bugetul public se proiectează şi se desfăşoară activitatea financiară, putând aprecia că bugetul public
reflectă activitatea privind finanţele publice ale unui stat.
Sub aspect financiar, „conceptul de buget public naţional este o noţiune sintetică a trei instituţii juridice
diferite: bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele locale ale comunelor, oraşelor şi ale
judeţelor.”1
Resursele şi cheltuielile reflectate în bugetele menţionate anterior, cumulate la nivel naţional, alcătuiesc
resursele financiare publice totale, respectiv cheltuielile publice totale care, după consolidare prin eliminarea

1
art. 137 alin.(1) din Constituția României
1
transferurilor dintre bugetele respective, evidenţiază dimensiunile efortului financiar public, pe anul respectiv,
starea de echilibru sau de dezechilibru, după caz.
Sub aspect juridic, bugetul reprezintă un act prin care sunt prevăzute și autorizate veniturile și cheltuielile
anuale ale statului. “Bugetul de stat prevede și autorizează, în formă legislativă, cheltuielile și resursele
statului”2. Această definiție pune în evidență necesitatea aprobării parlamentare a indicatorilor bugetari. Fiind un
document ce necesită autorizarea prealabilă a puterii legislative, bugetul de stat are caracter obligatoriu.
Totodată, se subliniaza faptul că bugetul este un act de previziune a resurselor publice și a modului de utilizare a
acestor resurse. Între prevederile înscrise în legea bugetului de stat și execuția veniturilor și cheltuielilor publice
intervin neconcordanțe care impun anumite corective și aprobarea de către puterea legislativă a unor rectificări
ale bugetului în cadrul aceluiași exercițiu bugetar.
În statele democratice moderne, elaborarea, execuția și controlul bugetar sunt realizate în conformitate cu
procedurile de drept bugetar și în cadrul pricipiilor contabilității publice, asigurându-se, în egală măsură, un
echilibru între puterea legislativă și cea executivă, în conformitate cu prevederile constituționale.
Legea bugetului de stat este influențată de concepțiile politice, economice și sociale specifice fiecărei
perioade, ca și de interesele grupurilor care exercită puterea politică.
Ca document oficial, bugetul de stat evidențiază nivelul aprobat al cheltuielilor ce se vor efectua în viitor
și mărimea veniturilor ce pot fi mobilizate la dispoziția statului, ca și durata de timp pentru care se elaborează
bugetul.
1.2 Tipuri de bugete
În țările cu economie de piață dezvoltată, sfera de cuprindere a noțiunii de buget a fost extinsă prin apariția
altor tipuri de buget care pot fi elaborate de organele statale, pe lânga bugetul de stat în forma sa clasică. Din
această categorie fac parte:
 bugetul economiei naționale
 bugetul umbră
 bugetul funcțional
 bugetul social
Bugetul economiei naționale reprezintă un document estimativ care reflectă toate resursele societății și
destinația lor, cuprinzând informații previzionale în legătură cu producția, repartiția și consumul produsului
intern brut, precum și cu privire la formarea și utilizarea resurselor bugetului de stat.
În România, nevoile de resurse la nivelul societății și posibilitățile de acoperire a acestor nevoi sunt
reflectate în bugetul general consolidat. Legea privind finanțele publice precizează faptul că gestiunea resurselor
financiare publice se realizează printr-un sistem unitar de bugete care cuprinde: “bugetul de stat, bugetul
asigurarilor sociale de stat, bugetele locale, bugetele fondurilor speciale, bugetul trezoreriei statului și bugetele
altor instituții cu caracter autonom, în condițiile asigurării echilibrului financiar”. Acest sistem unitar și corelat de
fonduri formează bugetul general consolidat, prin care se dimensionează și se compară, la nivelul unui an,
veniturile și cheltuielile statului și ale celorlalte instituții publice. Bugetul general consolidat reflectă, așadar,
fluxurile financiare publice de formare a veniturilor fiscale și nefiscale și de repartizare a acestora pe destinații în
conformitate cu nevoia socială și cu obiectivele de politică financiară specifice anului la care se referă.
 Bugetul umbră
 Bugetul funcțional
 Bugetul social
1.3 Conținutul bugetului public național
Bugetul public naţional constituie veriga centrală a sistemului financiar al ţării şi este privit ca un
document care prezintă previziunea pentru o anumită perioadă (an, trimestru) atât a veniturilor cât şi a cheltu-
ielilor statului, ale unităţilor administrativ-teritoriale şi ale instituţiilor publice de interes naţional sau local,
aprobat la diferite nivele după care devine un document cu putere de lege, cu caracter operativ şi obligatoriu
pentru cei care gestionează şi urmăresc execuţia fiecăruia din bugetele componente.
2

2
 Deşi Bugetul Public Naţional reflectă doar relaţiile ce se manifestă în procesele de formare, repartizare şi
utilizare a principalelor fonduri băneşti ale statului la nivelul puterii şi administraţiei centrale de stat şi la nivelul
unităţilor administrativ-teritoriale, el se regăseşte numai în sfera finanţelor publice în care statul este în mod
obligatoriu unul dintre subiecţii relaţiilor respective, fie în procesul mobilizării (constituirii) resurselor, fie în cel
al utilizării lor (distribuirea acestora) şi se caracterizează prin două laturi esenţiale:
- latura relaţiilor care se nasc în procesul formării pe baza aprobării legislativului a principalelor fonduri de
mijloace băneşti ale statului la nivel central şi la cel a veniturilor bugetare.
- latura relaţiilor ce reies din repartizarea fondurilor bugetare, denumite alocaţii bugetare, aprobate de acelaşi for
legislativ şi care se materializează în alocaţii bugetare.

Capitolul II – Sistemul bugetar

2.1 Definirea sistemului bugetar
Sistemul bugetar al statului cuprinde ansamblul relaţiilor şi al formelor organizatorice prin care se
asigură formarea, repartizarea şi utilizarea fondurilor bugetare. Structura acestuia este determinată de
ierarhizarea dreptului de decizie şi a competenţei de a stabili nivelul impozitelor, taxe lor şi altor contribuţii
a veniturilor bugetare, instituirea unui sistem unitar de stabilire a acestora la nivelul fiecărei verigi, precum
şi a modalităţilor specifice de încasare a veniturilor şi de alocare pe destinaţii a resurselor bugetare. Această
ierarhizare, competenţe şi modalităţi sunt stabilite prin legi de organizare şi funcţionare pentru organele
centrale şi locale ale puterii şi administraţiei de stat, completate sau modificate prin legea anuală de
aprobare a bugetului de stat şi al bugetului asigurărilor sociale de stat.

Altfel spus, sistemul bugetar reprezintă un ansamblu complex de bugete autonome şi independente,
constituite conform legislaţiei economico-financiare, care dau expresie procesului de constituire, la dispoziţia
statului, a fondurilor financiare necesare pentru realizarea obiectivelor de politică economică şi socială.
2.2 Componentele sistemului bugetar
Potrivit structurii organizatorice a statului structura sistemului bugetar public cuprinde:
 Bugetul de stat;
 Bugetul Parlamentului;
 Bugetul Preşedenţiei;
 Bugetul Guvernului;
 Bugetul Autorităţii Judecătoreşti;
 Bugetul Curţii de Conturi;
 Bugetul Curţii Constituţionale;
 Bugetul Consiliului Legislativ;
 Bugetul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare;
 Bugetul asigurărilor sociale de stat;
 Bugetele locale.
Această structura suferă modificări de la an la an în funcţie de politica economică financiară şi bugetară a
Guvernului desemnat să transpună în practică prevederile legislativului.
Cu excepţia bugetului de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale, şi bugetele fondurilor
speciale, la celelalte bugete nu sunt instituite venituri proprii dar care sunt nominalizate expres ca fiind
alimentate din bugetul de stat, bugetul de stat fiind cel care concentrează partea principală din fondul bugetar al
statului, privit ca întreg.
BUGETUL DE STAT
Detaliile despre conținutul și caracteristicile acestei prime componente a sistemului bugetar au fost
prezentate in primul capitol, astfel că singura completare ce mai poate fi adusă este legată de constituirea
resurselor financiare ale bugetului de stat, care se face pe seama impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a

3
veniturilor nefiscale, prelevate de la persoane juridice şi fizice, cu luarea în consideraţie a potenţialului lor
economic şi a altor criterii stabilite de lege. Dimensionarea cheltuielilor bugetare şi repartizarea acestora pe
destinaţii şi beneficiarii de resurse financiare alocate se efectuează în concordanţă cu obiectivele strategiei de
dezvoltare economico-sociaiă cu priorităţile imediate stabilite de autorităţile publice competente. Nivelul
resurselor, cât şi dimensionarea cheltuielilor sunt stabilite prin legi bugetare anuale în concordanţă cu evoluţia
economiei.
BUGETELE LOCALE
Asigurarea autonomiei administrative potrivit principiului descentralizării și autonomiei locale nu se
poate face fără existența unui cadru legislativ și a mecanismelor adecvate, respectiv a instrumentelor necesare
autorităţilor locale pentru îndeplinirea atribuţiilor care le revin.
Cadrul legislativ este asigurat de către Legea administraţiei publice locale, Legea privind finanţele
publice și Legea privind finanţele publice locale, precum şi de o serie de reglementări anuale aduse odată cu
legea bugetară (legea bugetului de stat).
Între cele mai importante instrumente la îndemâna autorităţilor locale necesare în vederea îndeplinirii
atribuţiilor ce le revin, un loc prioritar îl ocupa bugetul local.
„Prin bugete locale se înţeleg bugetele de venituri și cheltuieli ale unităţilor administrativ-teritoriale...”3
Fiecare comună, oraş, municipiu, sector al capitalei, judeţ, respectiv municipiul Bucureşti, întocmeşte bugetul
local, în condiţii de autonomie potrivit legii. „Între aceste bugete nu există relaţii de subordonare", mai sintetic,
prin bugetul local se înţelege actul în care se înscriu veniturile și cheltuielile colectivităţilor locale pe o perioadă
de un an, adică bugetele unităţilor administrativ-teritoriale care au personalitate juridică.
Structura bugetelor locale este următoarea:
- bugetele proprii ale judeţelor și al municipiului Bucureşti administrate de Consiliile judeţene şi municipiul
Bucureşti;
- bugetele proprii ale comunelor, oraşelor, municipiilor și ale sectoarelor capitalei, ce sunt administrate de
primari, în calitate de ordonatori principali de credite.
În ţara noastră, autonomia financiară a colectivităţilor locale nu este încă deplină, existând raporturi de
dependență față de bugetul de stat, mai ales cu privire la partea de venituri.
În componența bugetului local, partea de venituri cuprinde atât venituri proprii, provenind din impozite,
taxe și vărsăminte de venituri cuvenite de la contribuabilii persoane juridice de importanță locala și de la
populaţie, dar și venituri atribuite din sume defalcate din unele venituri cuvenite, potrivit legii, bugetului de stat;
transferuri acordate de la bugetul de stat pentru finanţarea unor investiţii de interes general ce depăşesc
perimetrul unor colectivităţi locale sau pentru acţiuni de protecţie socială în instituţii publice cu caracter naţional
sau regional (cămine de bătrâni, case de copii, școli speciale etc).
Cheltuielile ce se finanţează din bugetele locale pentru realizarea acţiunilor și activităţilor din competența
consiliilor locale, au la bază prevederi legale şi vizează:
- activitatea autorităţilor executive și a serviciilor publice de subordonare locală;
- activitatea desfăşurată de instituţiile social-culturale (învăţământ, cultură, religie, asistență socială,
indemnizaţii, ajutoare)
- realizarea diverselor servicii (salubrizare, zone verzi, protecţia mediului), dezvoltare publică (reţele de apa,
canal, străzi, drumuri, trotuare, zone de agrement) și locuinţe;
- activitatea de transporturi, agricultura și diverse acţiuni economice;
- constituirea de fonduri de rezervă și pentru rambursări de împrumuturi și plăţi de dobânzi.
Atât veniturile cât şi cheltuielile bugetelor locale trebuiesc corect dimensionate, corect urmărite, dar mai
ales prin buget să se atingă finalitatea vizată de legiuitor în ceea ce priveşte administraţia publică locală.
BUGETUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT
Bugetul asigurărilor sociale de stat este o componentă a bugetului public naţional, el se întocmeşte
distinct de bugetul de stat şi se aprobă de către Parlament după aprobarea bugetului de stat, dobândind astfel o
3
Legea finanțelor publice locale nr. 189/1998
4
autonomie deplină. în el se reflectă constituirea, repartizarea şi utilizarea fondurilor băneşti necesare ocrotirii
pensionarilor, salariaţilor şi membrilor familiei acestora.
Bugetul asigurărilor sociale de stat cuprinde la venituri:
- contribuţia pentru asigurările sociale de stat;
- contribuţia pentru pensia suplimentară;
- contribuţia agricultorilor asiguraţi şi contribuţia agenţilor economici pentru asigurările sociale ale
agricultorilor; la acestea se adaugă veniturile nefiscale provenite din contribuţia personalului pentru bilete de
tratament şi odihnă;
- alte venituri ce se obţin din lichidarea debitelor din anii anteriori, majorări sau amenzi aplicate pentru neplata la
termen a obligaţiilor către bugetul asigurărilor sociale de stat şi pentru practicarea muncii la negru;
- subvenţii primite din bugetul de stat.
La partea de cheltuieli bugetul asigurărilor sociale de stat cuprinde:
- pensii plătite prin mijloacele admise de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale prin oficiile de poştă sau
sucursalele CEC;
- indemnizaţiile pentru incapacitatea temporară de muncă, pentru prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea şi întărirea
capacităţii de muncă, indemnizaţiile în caz de maternitate, pentru creşterea şi îngrijirea copilului până la
împlinirea vârstei de 2 ani, ajutoarele sociale, acordarea biletelor de tratament balnear şi odihnă.
BUGETELE FONDURILOR SPECIALE
Fondurile speciale sunt prevăzute şi aprobate prin legi speciale, se constituie în afara bugetului de stat, iar
bugetele de venituri şi cheltuieli ale fondurilor cu destinaţie specială se constituie ca anexe la bugetul de stat
aprobat prin Legea anuală.
Prin Legea anuală de aprobare a bugetului de stat se nominalizează bugetele de venituri şi cheltuieli ale
fondurilor speciale ce vor opera în cursul anului de referinţă.
Având în vedere programul de guvernare al partidului de guvernământ acesta îşi propune reducerea
gradului de fiscalitate asumat, iar o serie de contribuţii se vor desfiinţa, o serie de fonduri speciale vor dispărea,
sarcinile de finanţare a unor acţiuni realizate din aceste fonduri speciale urmând a fi preluate de către bugetul de
stat, de bugetele unităţilor administrativ teritoriale sau de finanţele private.
Principalele fonduri speciale ce se pot constitui şi utiliza la nivel naţional sunt:
1. Fondul pentru asigurări sociale de sănătate (constituit în baza Legii nr. 145/1997);
2. Fondul special pentru dezvoltarea sistemului energetic (constituit în baza O.G. nr. 29/1994, aprobată prin
Legea nr. 136/1994);
3. Fondul special al drumurilor publice (constituit în baza Legii nr. 113/1996);
4. Fondul special pentru protejarea asiguraţilor (constituit în baza Legii nr. 136/1995);
2.3 Principiile bugetare
„Începând cu a doua jumătate a sec. al XIX-lea au apărut in Anglia, Franța și Germania primele
preocupări referitoare la precizarea drepturilor în ceea ce privește constituirea și utilizarea resurselor bugetare.
Aceste drepturi au fost incluse în cadrul unor reguli aprobate prin legi cu aplicabilitate în domeniul finanțelor
publice, devenind principii ale dreptului bugetar care stau la baza elaborării bugetului.
Aceste reguli (principii) au în vedere durata de timp pentru care Guvernul este autorizat de Parlament să
încaseze veniturile bugetare și să efectueze alocarea acestora pe destinațiile prestabilite, sfera de cuprindere a
veniturilor bugetului și destinația acestora, informarea opiniei publice asupra împuternicirii date, de către
Parlament Guvernului de a realiza venituri și de a efectua cheltuieli etc. Teoria și practica financiară a reținut
regulile menționate anterior sub denumirile de unitatea, universalitatea, anualitatea și realitatea bugetului,
neafectarea veniturilor bugetare, echilibrarea bugetară, specializarea bugetară și publicitatea bugetului. Prin
intermediul acestor principii s-a urmărit limitarea folosirii la întâmplare a resurselor bugetare.”4
a) Principiul unicității – constă în însușirea bugetului de a fi unic, atât din punct de vedere al
aprobării cât și din punct de vedere al gestionării sale.
4
Maria Moraru – Bugetul general consolidat, Editura Mirton, Timișoara, 2005
5
 Conform acestui principiu, toate veniturile și cheltuielile bugetare se înscriu într-un singur document
pentru a asigura utilizarea eficientă și monitorizarea fondurilor publice. Principiul unității bugetului de stat se
consideră conscacrat prin legile referitoare la finanțele publice, dispozițiile acestor legi folosind expresia „buget”
de stat sau „bugetul” statului, ceea ce arată că este vorba de un singur buget, nu de mai multe.
Bugetul public, prin unicitatea documentului, asigură o cunoaștere clară a surselor de venituri și a
destinației cheltuielilor precum și a formei echilibrate, deficitare sau excedentare a bugetului. În același timp se
pot examina veniturile și cheltuielile, permițând puterii legislative emiterea de judecăți de valoare asupra
structurii și volumului cheltuielilor propuse de Guvern, pe baza cărora se pot lua decizii de amânare sau
respingere a unor cheltuieli inoportune sau de modificare a unora dintre ele și se creează posibilitatea exercitării
unui control riguros asupra execuției veniturilor și cheltuielilor publice, după aprobare.
În țara noastra, principiul unității este aplicat conform prevederilor Legii finanțelor publice în care este
stabilită regula elaborării și adoptării unei legi bugetare anuale care include toate veniturile și cheltuielile publice
ale fiecărui an și structura acestora.
În viitor, pentru respectarea acestui principiu este evidentă tendința de desființare a fondurilor speciale.
b) Principiul universalității – este reglementat prin Legea finanțelor publice care prevede elaborarea și
execuția bugetului de stat printr-un sistem de norme și legi anuale de adoptare a bugetelor, obligatorii pentru
toate categoriile de instituții publice din țară, recunoscute pe plan internațional și acceptate ca valabile de către
instituțiile internaționale (F.M.I., U.E., Banca Mondială).
Principiul universalității bugetului de stat presupune ca acesta să includă în mod detaliat toate veniturile și
toate cheltuielile statului din fiecare exercițiu financiar.
Deci, conform acestui principiu, veniturile și cheltuielile publice se incud în bugetul de stat în totalitate în
sume brute, fără omisiuni și fără compensări reciproce. De asemenea, veniturile bugetare nu pot fi afectate direct
unei cheltuieli bugetare anume, cu excepția donațiilor și sponsorizărilor care au stabilite destinații distincte.
Acest principiu are scopul de a facilita controlul financiar, interzicând compensarea între venituri și
cheltuieli proprii. În buget, veniturile trebuie sa figureze cu sumele lor brute, iar cheltuielile trebuie să apară cu
sumele lor totale. Astfel, Parlamentul are posibilitatea de a cunoaște veniturile totale, pe care statul urmează să le
încaseze în perioada considerată, precum și destinația care va fi dată acestora.
Acest principiu prezintă o serie de avantaje și anume:
- elaborarea bugetului, în baza acestui principiu, permite cunoașterea cât mai exactă a veniturilor și cheltuielilor
publice;
- respectarea principiului universalității, conform Legii finanțelor publice, permite controlul Parlamentului
asupra cuantumului total al veniturilor și cheltuielilor publice; acest drept al Parlamentului este asigurat prin
adoptarea legii bugetare anuale și prin normele stabilite în Legea finanțelor publice.
„Dezavantajele acestui principiu se referă la:
- inexistența unei stimulări în ceea ce privește îmbunătățirea serviciilor oferite de stat datorită imposibilității
acestor servicii de a beneficia direct de resursele suplimentare procurate statului prin activitatea proprie;
- separarea cheltuielilor și veniturilor contravine exigențelor gestiunii comerciale a anumitor servicii publice;
- imposibilitatea de a determina costurile nete pentru anumite servicii publice.”5
c) Principiul echilibrului bugetar – „conform acestui principiu, pentru ca un buget să fie valabil este
necesar ca veniturile prevăzute a se realiza să asigure acoperirea cheltuielilor propuse a se efectua în perioada
de timp dată, respectiv un an calendaristic.”6
„Doctrina clasică consideră acest principiu ca fiind „cheia de boltă” a finanțelor publice.”7
Resursele de finanțare pentru echilibrarea bugetelor la nivel național sunt:
- venituri proprii care provin din impozite și taxe, contribuții și venituri nefiscale încasate de lapersoane juridice
și fizice;

5
I. Talpoș, op. cit.
6
E. Drehuță, Gh. Neamțu, E. Voicu – Bugetul public și contabilitatea unităților bugetare, Editura Agora, Bacău, 2000
7
Maria Moraru – op. cit.
6
- cote adiționale la unele impozite directe ale bugetului de stat sau ale bugetelor locale stabilite prin legile
bugetare anuale;
- emiterea de „bonuri de tezaur”8 sau alte instrumente, de către Ministerul Finanțelor Publice, în baza legii
anuale privind aprobarea bugetului de stat pentru a face față cheltuielilor statului până la încasarea veniturilor
proprii aprobate;
- disponibilități aflate temporar în contul trezoreriei statului. Ministerul Finanțelor Publice este autorizat să
stabilească dobânda pentru finanțarea deficitului bugetului de stat din disponibilitățile aflate temporar în contul
trezoreriei statului.
- împrumuturi de stat în condițiile legii, de pe piața financiară internă și externă pentru finanțarea deficitului
bugetar.
„În ceea ce privește problema echilibrului bugetar se pot distinge:
a) echilibrul bugetar pe parcursul execuției;
b) echilibrul bugetar anual;
c) echilibrul bugetar în viziunea strictă a gestionării resurselor prin intermediul trezoreriei publice în
cadrul unui exercițiu financiar.
a) Echilibrul bugetar pe parcursul execuției se realizează în cazul în care lichiditățile bănești provenite
din încasarea veniturilor publice acoperă nevoile de plăți scadente.
b) Echilibrul bugetar anual se realizează dacă încasările veniturilor obligatorii ale statului au un nivel cel
puțin egal cu cel al cheltuielilor totale, atât în cadrul bugetuluin aprobat, cât mai ales al bugetului executat.
c) Echilibrul bugetar în viziunea strictă a gestionării resurselor prin Trezoreria publică în cadrul unui
interval – exercițiu financiar – are în vedere acoperirea exactă a plăților și reflectarea egalității bilanțiere la
sfârșitul perioadei de gestiune bugetară.”9
d) Principiul realității – este un principiu potrivit căruia veniturile și cheltuielile înscrise în bugetul public
trebuie să fie stabilite pe baze reale, să corespundă situației economico-financiare previzionate pentru anul
bugetar în așa fel încât statul să nu aibă dificultăți financiare în cursul execuției bugetare.
Principiul realității acționează mai ales în perioada de fundamentare a proiectului de buget. În urma
mobilizării tuturor veniturilor la bugetul statului o importanță deosebită revine stabilirii obiective a priorităților la
cheltuielile care pot fi finanțate din veniturile bugetare.
Respectarea acestui principiu în elaborarea bugetului asigură o bună execuție pe întregul exercițiu
financiar.
În vederea elaborării unui proiect de buget real se impune utilizarea unei tehnici de previziune și de
analiză la nivel macroeconomic.
În practica financiară bugetară clasică s-au folosit pentru stabilirea cuantumului veniturilor și cheltuielilor
bugetare metoda automată, metoda majorării sau a diminuării și metoda evaluării directe. Ca urmare a faptului că
metodele clasice utilizate la elaborarea bugetelor au prezentat o serie de dezavantaje, multe state au renunțat la
acestea în favoarea metodelor moderne.
În practica financiară bugetară modernă se folosesc metode bazate pe analiza cost-avantaje, cost-
eficacitate și pe analizele multicriteriale și anume metoda planificare-programare-bugetizare, metoda
managementului prin obiective, metoda bază bugetară zero,metoda raționalizării opțiunilor bugetare care sunt
mai eficiente.
În practica românească a ultimilor ani, Guvernul elaborează o serie de ordonanțe de rectificare a cifrelor
bugetare pe care le supune aprobării Parlamentului.

8
Bonurile de tezaur sunt titluri de credit emise de stat pentru a fi plasate pe piața capitalului de împrumut, prin vânzarea agenților economici sau
populației, în calitate de creditori publici și se răscumpără în cadrul termenului, prin retragerea din circulație. Bonurile de tezaur sunt puse în circulație
prin B.N.R., pe baza convenției încheiate între aceasta și Ministerul Finanțelor Publice în numele statului. Acestea sunt purtătoare de dobânzi cu
scadență de rambursare până la sfârșitul anului financiar și se răscumpără.
În țara noastră, cele mai folosite titluri de stat pe termen scurt sunt certificatele de trezorerie.
9
Maria Moraru, op. cit.
7
e) Principiul anualității – „presupune că veniturile și cheltuielile bugetare sunt aprobate, prin lege, pe o
perioadă de un an care corespunde exercițiului bugetar”10, fiind un principiu care se deduce din prevederile art.
37 al Constituției României și ale Legii finanțelor publice.
Principiul anualității prevede că fundamentarea, echilibrarea și analiza execuției bugetare are drept criterii
de referință „anul” ca durată a exercițiului financiar, bugetul raportat anual prin dările de seamă care cuprind
conturile anuale (bilanțul, contul de execuție bugetară și anexele la bilanț) și raportul de gestiune privind
exercițiul bugetar încheiat.
Acest principiu are două semnificații. Prima semnificație se referă la perioada de timp pentru care
Parlamentul autorizează Guvernul să încaseze veniturile publice și să efectueze cheltuielile publice, care este
limitată, de obicei, la un an. Conform acestui principiu, bugetul public trebuie aprobat în fiecare an de către
organul legislativ.
A doua semnificație a anualității bugetare este perioada de timp pentru care se elaborează și se adoptă
bugetul public. Perioada de timp în care se execută bugetul public poate să fie egală sau nu cu perioada de timp
pentru care s-a aprobat acesta. În unele state pot exista venituri care se încasează sau cheltuieli care se efectuează
după expirarea anului bugetar sau cheltuieli care se efectuează sub forma avansurilor. Veniturile neîncasate și
cheltuielile neefectuate până la sfârșitul anului bugetar sunt încasate, respectiv plătite în mod diferit de la o țară la
alta, unele utilizând sistemul de exercițiu iar altele sistemul de gestiune.
 Sistemul de exercițiu bugetar – consideră că durata de execuție a bugetului public se întinde pe o
perioadă mai mare de un an, presupunând și existența unei perioade complementare de 3-6 luni, iar veniturile și
cheltuielile unui an bugetar sunt reflectate în întregime în bugetul respectivchiar dacă nu se realizează integral în
cadrul anului bugetar.
Acest sistem presupune paralelismul conturilor bugetare pentru anul bugetar precedent și pentru anul
bugetar în curs, dar prezintă avantajul clarității executării bugetului public și a cunoașterii exacte a veniturilor și
cheltuielilor bugetului la sfârșitul perioadei complementare.
 Sistemul de gestiune bugetară – presupune limitarea execuției bugetului public la un an, la sfârșitul
anului bugetar acesta se închide în mod automat, veniturile neîncasate și cheltuielile neefectuate urmând a se
reporta în bugetul anului în care se vor realiza. Acest sistem nu permite cunoașterea exactă a tuturor veniturilor și
cheltuielilor aferente fiecărui an bugetar, interzice reportul veniturilor și cheltuielilor de la un an la altul, dar are
avantajul că este simplu.
În țara noastră, exercițiul bugetar este anual, coincide cu anul calendaristic conform Legii finanțelor
publice, sistemul practicat fiind sistemul de gestiune.
În acest sens „Toate drepturile dobândite, operațiunile efectuate în cursul unui an, inclusiv operațiunile
și depturile ce-i revin, direct sau indirect, unui buget în perioada anului respectiv aparțin exercițiului
corespunzător de execuție a bugetului”11.
„Exercițiul bugetar este anual, coincide cu anul calendaristic și se încheie pe baza normelor
metodologice elaborate de Ministerul Finanțelor Publice. Toate operațiunile efectuate în cursul unui an în
contul unui buget, aparțin exercițiului corespunzător de execuție a bugetului respectiv. Execuția bugetară se
încheie la data de 31 decembrie a fiecărui an. Orice venit neîncasat și orice cheltuială neefectuată până la data
de 31 decembrie se va încasa sau se va plăti, după caz, în contul bugetului pe anul urmator. Creditele bugetare
neutilizate până la închiderea anului sunt anulate de drept”12.
Pentru toți agenții economici și alți contribuabili, anul financiar are aceeași durată ca și exercițiul bugetar,
adică un an calendaristic.
O excepție de la principiul anualității de care s-a făcut uz se referă la situația în care legea anuală a
bugetului de stat nu a fost adoptată cu cel puțin 3 zile înainte de expirarea exercițiului bugetar, caz în care se
execută în continuare bugetul anului anterior.

10
Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice publicată în M.O. nr. 597/13.08.2002.
11
Legea nr. 10/1991 privind finanțele publice
12
Legea nr. 72/1996 privind finanțele publice
8
f) Principiul publicității – constituie principiul conform căruia, în scopul informării opiniei publice cu
privire la resursele prevăzute de Guvern și la destinația acestora, bugetul se aduce la cunoștința acesteia după
aprobarea și publicarea sa.
Acest principiu, reglementat prin art. 4 din Legea nr. 72/1996 privind finanțele publice, este prevăzut și
de art. 4 din Legea nr. 189/1998 privind finanțele publice locale și de art. 9 din Legea nr. 500/2002 privind
finanțele publice.
Principiul publicității presupune respectarea procedurii dezbaterii publice a proiectelor de buget în cadrul
Parlamentului și al Consiliilor locale și județene (pentru bugetele locale), comentarea acestora în mass-media și
publicarea în Monitorul Oficial. În acest sens principiul publicității, conform Legii finanțelor publice, prevede că
sistemul bugetar este deschis și transparent, acestea realizîndu-se prin:
- dezbaterea publică a proiectelor de buget, cu prilejul aprobării acestora;
- dezbaterea publică a conturilor generale anuale de execuție a bugetelor, cu prilejul aprobării acestora;
- publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a actelor normative de aprobare a bugetelor și conturilor
anuale de execuție a acestora;
- mijloacele de informare în masă, pentru difuzarea informațiilor asupra conținutului bugetului, exceptând
informațiile și documentele nepublicabile, prevăzute de lege.
Principiul publicității bugetului este evidențiat prin prisma necesității de informare, atât internă cât și
externă asupra situației financiare anuale a statului prin studii întocmite de organele financiare de specialitate și
prin mijloace moderne (Internet). Astfel este necesară publicitatea bugetului și în contextul participării țării la
relațiile economice, financiare și monetare internaționale, în cadrul cărora țările partenere și organismele
internaționale solicită informții referitoare la evoluția veniturilor și a cheltuielilor bugetare, nivelul fiscalității,
evoluția datoriei publice, evoluția puterii de cumpărare a monedei naționale, starea de echilibru sau dezechilibru
bugetar care influențează credibilitatea țării pe plan extern și pe baza cărora poate fi stabilit gradul de bonitate și
de risc al țării respective.
g)„Principiul neafectării veniturilor bugetare – pretinde o așa-numită depersonalizare a veniturilor bugetare,
prin concentrarea lor într-un singur fond bănesc bugetar care să fie folosit pentru toate cheltuielile bugetare.
Acest principiu interzice ca un anumit venit bugetar să fie folosit pentru toate cheltuielile bugetare, deoarece nu
se paote realiza o concordanță deplină între mărimea unui venit și nivelul cheltuielilor ce urmează a fi finanțate
pe seama venitului special afectat. Astfel, veniturile cu afectație specială depășesc necesarul de resurse pentru
acoperirea cheltuielii respective, ori sunt insuficiente punând sub semnul întrebării posibilitatea realizării
acțiunii respective din resursele bănești ale bugetului de stat.”13
Principiul neafectării veniturilor bugetare este complementar principiului universalității, împreună
impunând elaborarea bugetului în condițiile în care ansamblul veniturilor, formând o masă globală (unitară) de
resurse, servește acoperirii unei mase globale de cheltuieli.
În practică există o serie de abateri de la principiul neafectării veniturilor bugetare, dintre care amintim
lăsarea la dispoziția unor ministere a unei cote-părți din veniturile proprii încasate, afectarea unor venituri
bugetare sigure pentru restituirea unor împrumuturi de stat, scoaterea unor venituri de sub incidența bugetului
public, ordinar, constituirea fondurilor speciale, întocmirea bugetelor extraordinare, autonome etc.
h)Principiul specializării bugetare – conform acestuia veniturile bugetare se înscriu în buget și se aprobă de către
Parlament pe surse de proveniență iar cheltuielile bugetare, pe categorii de cheltuieli, în funcție de natura
economică și destinația acestora potrivit clasificației bugetare. În virtutea acestui principiu, nici un venit prelevat
la buget și nici o cheltuială efectuată nu poate avea loc în afara unei reglementări legale clare. Parlamentul
aprobă nivelul cheltuielilor ca limite maxime, care, pentru fiecare destinație, reprezintă credite bugetare.
Creditul bugetar, conform Legii finanțelor publice, constiutie suma aprobată prin buget, reprezentând
limita maximă până la care se pot ordonanța și efectua plăți în cursul anului bugetar pentru angajamentele
contractate în cursul exercițiului bugetar și/sau din exerciții anterioare pentru acțiuni multianuale, respectiv se pot
angaja, ordonanța și efectua plăți din buget pentru celelalte acțiuni.

13
Maria Moraru, op. cit.
9
 „Gruparea veniturilor și a cheltuielilor bugetare într-o anumită ordine obilgatorie și pe baza unor
criterii unitare precis determinate poartă denumirea de clasificație bugetară.”14
Principiul specializării bugetare este consacrat și în legislația financiară din România. În acest sens Legea
finanțelor publice nr. 10/1991 prevede că prin legea bugetară anuală se „aprobă pentru fiecare an lista
impozitelor, taxelor precum și a celorlalte venituri ale statului care urmează să se perceapă” iar creditele bugetare
sunt aprobate tot prin legea bugetară anuală care stabilește și structura funcțională și economică a acestora.
i)Principiul unității monetare – este un principiu nou prevăzut pentru prima dată de Legea finanțelor
publice din anul 2002, conform căruia toate operațiunile bugetare se exprimă în monedă națională.

Bibliografie
1. Conf. univ. Cristina Oneț - Suport de curs pentru învăţământul la distanţă - Editura Universităţii Lucian
Blaga din Sibiu 2021
2. Drehuță E., Neamțu Gh., Voicu E. – „Bugetul public și contabilitatea unităților bugetare”, Editura Agora,
Bacău, 2000
3. Moraru Maria – „Bugetul general consolidate”, Editura Mirton, Timișoara, 2005
4. Moșteanu Tatiana (coordonator), Mariana Vuță, Emilia Câmpeanu, Gyorgy Attila, Delia Vasilescu,
Bianca Savelciuc – „Buget și trezorerie publică”, Editura Universitară București, 2004
5. Ștefura G. – „Bugete publice și fiscalitate”, Editura Universității Alexandru Ioan Cuza, Iași, 2005
6. *** Legea nr.500/11 iulie 2002 privind finanțele publice
7. *** Legea nr. 10/1991 privind finanțele publice
8. *** Legea nr. 72/1996 privind finanțele publice
9. *** Legea finanțelor publice locale nr. 189/1998
10. *** www.regielive.ro
12. *** www.buget.ro
13. *** www.dexonline.ro
14. *** www.dictionar-economic.ro

14
ibidem 16
10