PRINCIPALELE INSTITUȚII ȘI ORGANE ALE UNIUNII EUROPENE

Comisia Europeană

Aspecte generale

Comisia Europeană este instituţia cu o poziţie centrală în U.E. Ea poate fi

considerată organul executiv, având un caracter supranaţional, care a evoluat odată cu
progresul construcţiei europene. Comisia a fost prevăzută ca un organ european în
fiecare din cele trei tratate constitutive ale Comunităţilor europene, exprimând
interesul comun, independent de compoziţia statală a acestor organe. Cu alte cuvinte,
ea pune în valoare interesele Uniunii Europene mai presus de interesele membre,
exprimând, practic, interesele fiecărei Comunităţi în parte.
Actualmente, Comisia Europeană este compusă din 27 de membri, care
poartă numele de comisari, câte unul pentru fiecare stat, cu un mandat de 5 ani.
Sediul comisiei se află la Bruxelles.
Membrii Comisiei nu pot, pe durata mandatului lor, să exercite nici o altă
activitate profesională, remunerată sau nu, deoarece încă de la instalarea lor, aceştia se
angajează solemn “să respecte, pe durata funcţiilor şi după cesiunea lor, obligaţiile ce
decurg din munca lor, în special sarcinile de onestitate şi de delicateţe în ceea ce
priveşte acceptarea, după această cesiune, de anumite funcţii sau anumite avantaje”.
Membrii Comisiei se bucura de o serie de imunităti si privilegii, cum ar fi:
 imunitatea de jursdicţie pentru actele săvârşite în exercitarea atribuţiilor ce le
revin ca oficiali ai Uniunii europene, imunitate care îşi menţine efectele si după
încetarea activităţii în cadrul Comisiei, însă, în raport cu răspunderea pe care o
păstrează în continuare;
 scutirea de impozite pe salarii şi alte drepturi bănesti acordate, în exercitarea
atribuţiilor lor, de către organele Uniunii Europene.

Organizarea şi funcţionarea Comisiei

Organizarea si functionarea Comisiei sunt reglementate prin regulile stabilite

prin Tratate şi regulamentul interior.
În funcţionarea sa, Comisia are la bază principiul colegialităţii, ceea ce
presupune că membrii acesteia iau hotărâri le printr-o decizie colectivă, ei fiind
responsabili în comun de măsurile pe care le-au adoptat.
Deciziile în cadrul Comisiei se iau, de obicei, de către grupuri de comisari,
chiar dacă fiecare are răspundere directă numai pentru anumite domenii. Colegiile
sunt formate, după caz, dintr-un număr mai mare sau mai mic de comisari, în funcţie
de materia în care urmează a se adopta decizia respectivă. Aici operează principiul
răspunderii colective.
Cu tot caracterul sau colegial, Comisia procedează la o repartiţie precisă de
atribuţii între membri săi cu privire la pregătirea şi punerea în executie a deciziilor.
Fiecare comisar are o responsabilitate particulară pentru unul sau mai multe sectoare
de activitate ale Uniunii (comisar pentru relaţiile exterioare, comisar pentru
agricultură, comisar pentru probleme de dezvoltare). Astfel, fiecare membru al
Comisiei are sub autoritatea sa una sau mai multe dintre cele 24 de Directii generale şi
serviciile sau oficiile responsabile de aceste sectoare.
 Conducerea Comisiei este formată din:

Preşedinte
Din anul 2004, preşedintele Comisiei a fost Jose Manuel Durao Barroso
(Portugalia), care a fost reales în funcţie în anul 2010, încetându-şi mandatul în anul
2014. Din noiembrie 2014 preşedintele Comisiei este dl. Jean-Claude Juncker cu un
madat ce va fi finalizat în octombrie 2019. Din luna noiembrie 2019 noul președinte
al Comisiei va fi doamna Ursula von der Leyen, (Germania).
Preşedintele Comisiei Europene stabileşte agenda şi priorităţile acesteia şi
colaborează cu ceilalţi comisari în vederea atingerii obiectivelor iniţiativelor de
politică. Preşedintele convoacă şi prezidează reuniunile comisarilor şi poate aloca
sarcina unor activităţi specifice sau poate institui grupuri de lucru.
El este desemnat cu 6 luni inainte ca mandatul său să înceapă, acesta fiind
consultat în legătura cu desemnarea celorlalţi comisari. Numirea sa se face pentru un
mandat egal cu cel al Comisiei.
Preşedintele Comisiei Europene este figura cea mai proeminentă a Uniunii
Europene, fiind totodată şi cea mai mediatizată persoană din angrenajul instituţional
comunitar, tocmai de aceea toate comisiile care au funcţionat până acum au purtat
numele preşedintilor lor, de exemplu: Comisia Thorn, Comisia Delors, Comisia
Barroso. Influenţa preşedintelui este demonstrată în practică, în perioada Delors, şi
confirmata prin modificarea Regulamentului intern al Comsiei, prin care sunt
recunoscute largi puteri discretionare preşedintelui în atribuirea sarcinilor în interiorul
instituţiei (comisarilor) şi în revizuirea acestora.

Vicepreşedinţii Comisiei
Vicepreşedinţii Comisiei europene sunt în număr de doi sşi sunt desemnaţi de
către preşedinte din rândul comisarilor. Înainte de tratatul de la Nisa, vicepreşedinţii
erau desemnaţi de către Comisie ca organ colegial dintre comisari.
Vicepreşedintii au ca rol suplinirea preşedintelui atunci când împrejurările o
cer.
Secretarul general
Pentru îndeplinirea atribuţiilor sale de coordonare şi de menţinere a legăturilor
curente cu celelalte instituţii, preşedintele are la dispoziţie Secretariatul General al
Comisiei.
Secretarul general al Comisiei ocupă o funcţie importantă în vârful ierarhiei
acestei instituţii. El este un functionar foarte stabil (din anul 1958 şi până în prezent
doar patru persoane au ocupat aceasta funcţie), care îl asistă pe preşedintele Comisiei
în pregătirea lucrărilor acestei instituţii, asigurând coordonarea între servicii şi
legăturile necesare cu Consiliu şi cu celelalte instituţii.
Secretarul general asistă la lucrările COREPER-ului, la cele ale Consiliului de
Miniştri ai Afacerilor Externe şi Finanţelor, precum şi la lucrările Consiliului Uniunii
Europene.
Cabinetele
Fiecare membru al Comisiei dispune de un cabinet şi este independent prin
faptul că nu poate primi instrucţiuni de la nici un guvern. Cu toate acestea, factorul
naţional păstrează un oarecare rol, iar anumite cabinete stabilesc o legătură regulată
cu reprezentanţele lor permanente, precum şi cu capitalele statelor din care provin.
Este de notat faptul că, prin tradiţie, în cadrul fiecărui cabinet se află cel puţin
un consilier de o altă naţionalitate decât aceea a comisarului.
Membrii cabinetelor sunt încadraţi fie dintre funcţionarii europeni, fie din exteriorul
sistemului instituţional.
Direcţiile generale
Cu tot caracterul sau colegial, Comisia procedează la o repartiţie precisă de
atribuţii între membri săi cu privire la pregătirea şi punerea în execuţie a deciziilor.
Fiecare comisar are o responsabilitate particulară pentru unul sau mai multe sectoare
de activitate ale Uniunii (comisar pentru relaţiile exterioare, comisar pentru
agricultură, comisar pentru probleme de dezvoltare).
Astfel, fiecare membru al Comisiei are sub autoritatea sa una sau mai multe
dintre cele 24 de Directii generale şi serviciile sau oficiile responsabile de aceste
sectoare.
Direcţiile generale (Directoratele generale) sunt următoarele:
D.G. I: Relaţiile economice externe;
D.G. II: Afaceri economice şi financiare;
D.G. III: Industrie;
D.G. IV: Concurenţă;
D.G. V: Mijloace,Relaţii industriale şi Afaceri sociale;
D.G. VI: Agricultura;
D.G. VII: Transporturi;
D.G. VIII: Dezvoltare;
D.G. IX: Personal şi administraţie;
D.G. X:Audiovizual, informaţie, comunicaţie, cultură;
D.G. XI: Mediu înconjurător, securitate nucleară, protecţie civilă;
D.G. XII: Ştiinţă, cercetare, dezvoltare;
D.G. XIII: Telecomunicaţii, piaţă a informaţiilor, alorificarea cercetărilor;
D.G. XIV: Pescuit;
D.G. XV: Piaţa internă şi servicii financiare;
D.G. XVI: Politica regională şi coeziune;
D.G. XVII: Energie;
D.G. XVIII: Credit şi investiţii;
D.G. XIX: Bugete;
D.G. XX: Control financiar;
D.G. XXI: Vama şi fiscalitate indirectă;
D.G. XXII: Educaţie, formare şi tineret;
D.G. XXIII: Politica intreprinderii, comerţ, turism, economie socială
D.G. XXIV: Politica consumatorilor.

Serviciile Comsiei
Personalul administrativ al Comisiei este compus dintr-un număr de aproximativ
14.600 de funcţionari, dintre care 3.600 de au atribuţii de concepţie şi aproximativ
1.650 sunt traducători şi interpreţi.
Personalul este repartizat între cele două locuri unde Comisia se reuneşte, şi
anume la Bruxelles şi Luxemburg, unde lucrează mai mult de 2.600 de agenţi, la
acest efectiv adăugându-se şi personalul însărcinat cu activităţile de cercetare, din
care cea mai mare parte lucrează institutele aflate la Ispra în Italia, Karlsruhe în
Germania, Geel în Belgia şi Petten în Olanda.
Funcţionarii sunt încadraţi prin concurs, ţinându-se seama de statutul
funcţiunii publice comunitare, precum şi de apartenenţa lor la întregul teritoriu al
Uniunii Europene.
 Funcţionarilor titulari li se adaugă agenţii temporari, precum şi agenţii puşi la
dispoziţie de statele membre pentru o perioada limitată, aşa cum este cazul experţilor
naţionali detaşaţi.
 Serviciul juridic al Comisiei furnizează asistenţă specializată în domeniul
juridic atât Comisiei, cât şi departamentelor acesteia. Serviciul este consultat
înaintea oricarei iniţiative a Comisiei şi opinia sa este prezentată întregii
Comisii. El poate acţiona ca un agent de sine stătător al Comisei în relaţiile
cu Curtea de Justiţie, cu Tribunalul de Primă Instanţă sau chiar faţă de
Organizaţia Mondială a Comerţului. Datorită rolului său important, serviciul
juridic se află sub directa îndrumare a preşedintelui Comisiei. Serviciul
juridic este compus din aproximativ 80 de avocaţi şi 20 avocaţi-lingvişti care
au menirea de a asigura concordanţa versiunilor propunerilor şi a deciziilor în
toate limbile oficiale ale Uniunii Europene. Comisia dispune de birouri
pentru informaţii în statele membre, precum şi de delegaţii exterioare în ţările
terţe şi pe lângă anumite organizaţii internaţionale.
 Biroul de Ajutor Umanitar care are ca principal scop oferirea de ajutor
victimelor dezastrelor naturale şi a conflictelor armate din afara Uniunii
Europene. Ajutorul este prevăzut să ajungă direct la cei aflaţi în nevoie,
oricare ar fi rasa, religia sau convingerea politică a acestora. Ajutorul poate
consta în bunuri, cum ar fi alimentele, medicamentele şi alte materiale
sanitare, combustibili, dar şi în servicii, ca de exemplu: tratamente medicale,
purificări ale apei şi ajutor logistic. Dar, Biroul are si alte misiuni, cum ar fi:
studii de fezabilitate pentru operaţiunile umanitare desfăşurate; monitorizează
proiectele umanitare; promovează şi coordonează măsuri de prevenire a
dezastrelor prin instruirea de specialişti, întărind instituţiile promovând
proiecte pilot în acest sens şi nu în ultimul rând informarea publicului despre
problemele de ordin umanitar.
 Grupul de Consilieri Publici care oferă sfaturi în mod regulat, imparţiale si
informale Preşedintelui Comisiei, precum şi comisarilor asupra problemelor
ce ţin de politica viitoare a Uniunii Europene. Este un serviciu intern al
Comisiei europene care răspunde direct de Preşedintele Comisiei.

Rolul consilierilor este acela de a se concentra asupra problemelor multi-

disciplinare şi care tind să aibă un orizont mai lung de timp decât cele cu care se
confrunta în mod obişnuit Comisia.
De regulă, aceste probleme au mai multe dimensiuni, cum ar fi: dimensiunea
politică, dimensiunea instituţională, economică, socială, cea ştiinţifică şi tehnologică,
etc. In pricipiu, rolul acestor consilieri este acela a unui “catalizator” pentru noile
idei si tendinţe de la nivelul Uniunii Europene.
In afara serviciilor prezentate mai sus, mai există o serie de alte servicii, dintre
care amintim: Serviciul Traduceri; Serviciul Unic de Interpretări şi Conferinţe, Biroul
pentru publicaţiile oficiale ale Uniunii europene; Serviciul de Audit Intern, etc.
Membri Comisiei europene formează un colegiu in cadrul căruia presedintele nu
are decat un singur vot, la fel ca si fiecare dintre ceilalti comisari europeni, iar
deliberarile se fac cu majoritatea membrilor.
Comisia se reuneşte o dată pe săptămână., în fiecare miercuri la Bruxelles.
Reuniunile care se desfăşoară în timpul săptămânii în acelaşi timp cu sesiunile
Parlamentului European au loc la Strasbourg.
Secretarul general al Comisiei, directorul general al serviciului juridic, secretarul
general adjunct, şeful de cabinet al preşedintelui, purtătorul de cuvânt şi grefierul pot
asistă la reuniunile ale căror dezbateri sunt confidenţiale. In cazul absenţei unui
membru al Comisiei, şeful său de cabinet poate asista la reuniune, dar nu are drept de
vot.
In fiecare zi de luni, şefii de cabinet ai membrilor Comisiei se reunesc sub
preşedentia secretarului general pentru a examina punctele scrise pe ordinea de zi
pentru şedinţa din ziua de miercuri. Cu aceasta ocazie, ei pot să se pună de acord
asupra anumitor puncte care vor fi apoi adoptate de o manieră formală fără a mai fi
dezbătute de comisari.
Comisia poate, de asemenea, să se pronunţe asupra unei propuneri printr-o
procedură scrisă atunci când direcţiile generale din acel domeniu împreună cu
Serviciul juridic al Comisiei şi-au dat avizul favorabil. Totodată, orice membru al
Comisiei poate să întrerupă cursul procedurii scrise solicitând ca propunerea respectivă
să facă obiectul unei dezbateri în colegiul comisarilor.
Comisia poate abilita unul sau mai multi dintre membri săi să ia măsuri în
numele acesteia într-un domeniu bine definit, cu condiţia ca principiul
responsabilităţii colegiale să fie respectat în totalitate.
Membrilor Comisiei le sunt repartizate, în momentul instalării lor în funcţie,
anumite domenii de responsabilitate.
Tratatele institutive preluate în regulamentul interior prevăd ca modul de
funcţionare al Comisiei este colegial, adică toate actele pe care tratatele sau
regulamentele de aplicare a acestora le atribuie în mod expres Comisiei –
regulamente, decizii, propuneri – trebuie să fie luate de întreaga Comisie fără a
exista posibilitatea ca numai unul dintre membri ei să dispună de unul singur în
domeniul său de responsabilitate chiar şi printr-o delegare de putere.
Pentru a evita ca acest sistem colegial să conducă la o aglomerare a reuniunilor sau
chiar la paralizarea activităţii, Comisia apelează la diverse proceduri. Astfel,
deliberările dosarelor foarte importante sau de o complexitate particulară sunt pregătite
de reuniuni ad-hoc ale celor mai interesaţi membri.
O reuniune săptămânală a colaboratorilor direcţi ai comisarilor – şefi de cabinete –
examinează problemele tehnice ale ordini de zi pentru a simplifica şi a accelera
lucrările.
Pentru dosarele mai puţin controversate se recurge, de obicei, la sistemul
“procedurii scrise” care constă în aceea că membrii Comisiei primesc dosarul cu
propunerea de decizie şi, dacă într-un termen prestabilit nu comunică anumite rezerve
sau amendamente, propunerea respectivă se considera adoptată.
Pentru problemele de gestiune şi administrare curentă, Comisia poate desemna ca
responsabil pe unul dintre membrii săi, dându-i delegaţie de semnătură, în acest fel se
rezolvă, de exemplu, mai multe acte privind politica agricolă comună care au un
caracter repetitiv.
Putem trage astfel concluzia că, deşi, deciziile Comisiei pot fi luate cu majoritate
de voturi, ele sunt expresia unei voinţe unanime.

Rolul şi atribuţiile Comisiei

Principalul rolul al Comisiei europene este acela de a exprima interesul comunitar
şi de a asigura realizarea acestui interes. Însă, Comisia are şi un important rol politic,
ea fiind răspunzătoare din acest punct de vedere în faţa Parlamentului european. Acest
rol, foarte generic exprimat, se traduce prin existenţa a două categorii de instrumente
pe care Comisia le are la dispoziţie, şi anume:
 normele de drept comunitar, elaborate de Comisie, în domenii proprii ori
în altele stabilite şi transmise de Consiliu;
  directivele, recomandările şi avizele formulate de Comsiie pentru statele
membre, care nu sunt norme direct aplicabile, având caracter de
recomandare astfel încât statele trebuie să li se conformeze într-o anumită
perioadă de timp.
Atribuţiile Comisiei Europene sunt următoarele:
a) atribuţii în procedura legislativă
Comisia europeană este cea care deţine monopolul inţiativei legislative în sfera
primului “pilon”, şi anume cel comunitar, iniţiativa care este transmisă spre decizie
Consiliului..
Consiliul, singur sau împreună cu Parlamentul adoptă acte normative în
principiul numai pe baza propunerilor înaintate de Comisie – aceasta fiind regula
instituţia prin tratate şi tocmai din acest motiv Comisia este considerata a fi “organul
motrice al integrării europene”.
Consiliul poate însă solicita Comisiei să facă anumite propuneri, pentru
realizarea unui obiectiv comunitar. Decizia va respecta propunerea înaintată de
Comisie, nu-i va putea fi contrară. Dacă se doreşte modificarea propunerii, singura în
măsura să o facă este Comisia, la solicitarea instituţiilor comunitare interesate –
Consiliul UE sau Parlamentul. Prin excepţie de la acest principiu, Consiliul va putea
adopta, însă doar cu un vot unanim, o decizie în care propunerea venită de la Comisie
se regăseşte cu modificări.
Inţiativele Comisiei sunt publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria
“C”, fiind numite “documente COM”.
a) atributia de “gardian al tratatelor”
Tratatele institutive împuternicesc Comisia europeană să urmărească şi să asigure
respectarea dreptului comunitar originar sau derivat, atât de către statele membre, cat
şi de către celelalte instituţii comunitare.
Procedura utilizată de Comisie în cazul în care un stat membru omite sau refuză să-şi
îndeplinească o obligaţie ce decurge din tratate cuprinde mai multe etape:
 Comisia reaminteşte statului obligaţiile pe care le are şi îl invită să-şi
prezinte observaţiile într-un anumit interval de timp;
 atunci când statul nu se conformează, Comisia emite o “opinie motivată”,
prin care stabileşte o perioadă de timp în care statul este obligat să-şi
îndeplinească îndatoririle;
 dacă nici acest termen nu este respectat, Comisia sesizează Curtea
Europeană de Justiţie, care constată nerespectarea obligaţiilor din tratate, şi
solicită, la rândul ei, statului membru, să se conformeze cerinţelor
Comisiei;
 în ultima etapa, Comisia acţionează statul membru în faţa Curţii Europene
de Justiţie, pentru încălcarea obligaţiilor prevăzute în tratat, finalizată cu o
hotărâre judecătorească de obligare a acestuia.
Pentru a-şi îndeplini atribuţia de “gardian al tratatelor”, Comisia poate cere informaţii
statelor, întreprinderilor sau persoanelor fizice, în scop de informare sau preventiv.

b) atribuţia ca organ executiv al Uniunii Europene

Comisia este organul executiv al Uniunii, adică este acela care pune in executare atele
normative emise de Consiliul U.E. sau de acesta în codecizie cu Parlamentul european.
Comisia dispune, în executarea acestei atribuţii (de a pune în executare deciziile
Consiliului U.E.), de o putere normativă proprie, putând adopta regulamente, directive
şi decizii, precum şi recomandări şi avize.
Domeniile în care Comisia are putere normativă subordonată, de executare, sunt,
conforme tratatelor:
 execuţia (implementarea) bugetului european, al cărui proiect este tot de
competenţa Comisiei;
 concurenţa;
 uniunea vamală;
 gestiunea fondurilor comunitare;
 funcţionarea pieţei comune (cu excepţia agriculturii).
In celelalte situatii, puterea normativă derivată decurge din voinţa Consiliului de
miniştri, care deleagă în mod expres Comisia să execute actele normative adoptate.
Este vorba despre aşa numita “comitologie”, care desemnează modalităţile de aplicare
a regulamentelor emise de Consiliu, şi care cad în sarcina Comisiei.
c) atribuţia de reprezentare
Comisia reprezintă Uniunea Europeană în relaţiile cu statele nemembre şi în
organismele internaţionale, iar în interiorul Uniunii ea reprezintă interesul
comunitUniunii europene, în raport cu persoanele fizice sau juridice, cu celelalte
instituţii ale Uniunii europene sau cu statele membre.
Comisia trebuie să acţioneze astfel încât interesul comunitar să primeze în faţa
intereselor statelor membre. Rolul ei este cu atât mai dificil, cu cât el necesita
negocieri prealabile adoptării oricărei iniţiative legislative cu statele membre, pe de o
parte, şi între acestea şi Uniune, pe de alta.
Ca reprezentant pe plan extern al Uniunii, Comisia este cea care negociază tratatele
internaţionale încheiate de Uniune, fiind împuternicită de fiecare dată de către
Consiliul UE printr-o “decizie de negociere”. Această decizie este supusa
Parlamentului şi Curtii Europene de Justiţie spre avizare prealabilă conformă. Curtea
Europeană de Justiţie avizează proiectul de acord internaţional din punctul de vedere al
conformităţii sale cu tratateleUniunii Europene.
Ulterior, Consililul va ratifica acordul internaţional, votând de regulă cu majoritate
calificată, cu excepţia acordurilor de asociere sau de aderare, care trebuie să aiba
unanimitate de voturi.
În concluzie, Comisia elaborează norme de drept european, dar dispune şi de
mijloace juridice care o transformă într-un adevărat “gardian” al tratatelor Uniunii
Europene.