C7.

FOBIA ŞCOLARA

Obiective:

După studierea acestui capitol şi a bibliografiei recomandate veţi fi în măsură:

- să definiţi conceptul de fobie scolara;
- să enumeraţi principalele cauze ale apariției fobiei scolare;
- să descrieți principalele simptome ale fobiei scolare.

Fobia este o frică nejustificată, anormal de puternică, ce se referă la un obiect sau o situaţie
determinată. Pot exista treceri şi combinaţii între anxietate, frică şi fobie. Cu cît fobia este mai intensă, cu atît
durează mai mult, este mai greu de înţeles şi mai patologică. Experienţa de viaţă a individului oferă şanse de
a fi trăit frici şi fobii, dar şi şansa de a le depăşi prin cunoştinţele şi experienţa acumulată. Unele fobii se
asociază cu o experienţă imaginată. Ele conduc de obicei la atitudini antifobice şi de evitare.
Cele mai frecvente fobii sunt:
- fobia de a roşi în public
- fobia de pierdere a castităţii, fobia de adâncime
- fobia de corpul gol
- fobia de căsătorie
- fobia de a voma
- fobia de a comite greşeli de neiertat
- fobia de străini (xenofobie)
- fobia de boli
A existat o perioadă lungă de înregistrate şi de definire a fobiilor mai sus enumerate. În zilele noastre se
studiază mai ales fobiile dinamice. Dintre acestea se pot enumera:
- fobia de locuri înalte, etaje
- fobia de spaţii deschise, pieţe (agorafobie)
- fobia de spaţii închise (claustrofobie)
- fobia de durere (algofobie)
- fobia de furtună, fulgere, căldură, frig (astrofobie)
- fobia de sânge (hemetofobie)
- fobia de singurătate (monofobie)
- fobia de întuneric (nyctofobie)
- fobia de lumină (fotofobie)
- fobia de apă (hidrofobie)
- fobia de paianjeni (arahnofobie)
- fobia de contaminări cu microbi
- fobia de foc (phirofobie)
- fobia de animale (zoofobie)
- fobia de necunoscut
- fobia de a călători cu avioanele (aviofobie)
Când sunt combinate fobiile se numesc pantofobii.

În cursul ontogenezei psihice există o cronologie în apariţia fobiilor. Ele pot apărea la diferite
vârste fără a avea o semnificaţie psihologică şi pot dispărea fără a lăsa urme, astfel:
- fobia de o faţă necunoscută, la 8 luni;
- fobia de negru şi de necunoscut, la 8-10 luni;
- fobia de animale mici (insecte etc) , după vîrsta de 2 ani;
1
- fobia de animale mari (lup, leu etc), după vârsta de trei ani;
- fobia de elemente naturale (apă, foc, furtună, tunet, fulger), de diferite persoane (medic etc), după
vârsta de 4-5 ani;
- agorafobia - fobia de spaţii largi sau claustrofobia- fobia de spaţii înguste închise, după 6-7 ani;

Unii copii prezintă o fobie specială- cea şcolară (teama de a merge la şcoală, teama faţă de şcoală).

Material şi metodă.

Pentru studiul fobiei, a fost realizata o cercetare pe un esantion de 200 de elevi de clasa a V a de la
Liceul Calderon şi Şcoala Generală 26. S-a încercat să se identifice-cazurile de fobie şcolară aplicând un
chestionar constând din 18 întrebări ce vizau etiologiile posibile ale acestui sindrom.

Rezultate şi discuţii.
Sindromul este mai frecvent în jurul vârstei de 10 ani (între 7-13 ani) . Incidenţa fobiei şcolare este de
aproximativ 2 %, băieţii şi fetele fiind afectaţi în proporţii relativ egale. Comportamentul acestor copii:
este caracterizat printr-o remarcabilă diferenţă între anxietatea şi panica la separaţia de casă şi
contactul cu şcoala în comparaţie cu relativa normalitate în marea majoritate a celorlalte situaţii.
Copilul refuză să meargă la şcoală din motive iraţionale. Uneori este vorba doar de o aversiune legată de
şcoală , dar nu rareori este o fobie reală cu anxietate crescîndă odată ce copilul se apropie de şcoală sau este
obligat să o facă. Acest comportament poate fi provocat de o exagerată dependenţă de mamă, care este prea
indulgentă cu copilul ei, îi face toate voile şi încearcă să ţină copilul cât mai mult în preajma sa. În acest caz
fobia şcolară exprimă de fapt eşecul înregistrat.de copil în lupta sa pentru autonomie şi independenţă în
copilăria medie. Fobia se poate agrava când mama prezintă în acelaşi timp o stare de depresie care se transmite
şi copilului, în aceste condiţii copilul trăieşte o aversiune, faţă de şcoală, dorind să rămână acasă, lucru exprimat
mai mult sau mai puţin explicit. Această atitudine este extrem de puternică în special în primele zile ale
unui nou an şcolar, după vacanţă sau chiar în fiecare zi de luni. Se manifestă prin absenţe de la ore ce
exprimă fobia de această instituţie sau frica de a-şi părăsi domiciliul. Copilul acuză dureri , stare de rău în
încercarea sa de a-şi convinge părinţii să rămână acasă. Deşi teoretic orice acuză este posibilă,
mai frecvent sunt semnalate durerile abdominale (de stomac), cefalee, dureri de creştere. Acuzele
somatice sunt în general vagi şi nespecifice şi tind să dispară după începutul şcolii, la sfârşit de săptămână în
cursul vacanţei. Copilul afectat de aceste dureri disfuncţionale nespecifice are în jur de 10 ani. Frecvenţa, durata,
severitatea şi natura acestor dureri este vagă, inconstantă. Se asociază cu paloare, vomismente, cefalee, transpiraţii
etc.şi se recomandă control pediatric. O etiologie organică a acestor acuze se descoperă însă doar la aproximativ
5 % dintre cazuri.
Copiii cu fobie şcolară stau acasă sau foarte aproape de casă părinţii cunoscînd faptul că ei lipsesc de la
şcoală. În ciuda acestor absenţe copiii cu fobie şcolară tind să fie elevi buni.

Una dintre etiologii subliniază importanţa anxietăţii de separaţie şi a relaţiei nerezolvate de

dependenţă între mamă şi copil, teama copilului de a-şi părăsi mama fiind mai intensă decât teama
propriu-zisă de şcoală, în 4 cazuri am găsit o corelaţie evidenţă între dependenţa de mamă şi răspunsul
"nu" la întrebarea "îţi place să mergi la şcoală"?.
O altă etiologie posibilă ar fi un accident traumatic ce poate apărea la şcoală, de exemplu :
probleme cu colegii, motiv -ce poate duce la unii copii la reducerea performanţelor şcolare pentru a fi
la fel cu ceilalţi copii. Trei dintre elevii care au răspuns "nu" ‚ la întrebarea "îţi place să mergi la şcoală
?" au avut drept motiv neînţelegerile cu colegii.
Trecerea de la şcoala elementară la gimnaziu, din clasa a IV-a într-a V-a de la învăţătoarea cu
care copiii s-au familiarizat, pe care s-au obişnuit să o vadă zi de zi timp de 4 ani, de care erau puternic
ataşaţi - la profesorii pe care nu-i cunosc, care sunt mai distanţi, care deseori îi suprasolicită sau nu îi
înţeleg suficient poate reprezenta o altă cauză.Am identificat 4o% dintre copii care au probleme cu cel
puţin un profesor, la jumătate dintre ei fiindule chiar frică de un profesor, 27% dintre aceşti copii au note mai
mici decât în clasa a IV a , iar 10% dintre ei au răspuns cu "nu" la întrebarea "îţi place să mergi la şcoală"?.
Părinţii care fac reproşuri, compară rezultatele copiilor cu acelea ale fraţilor sau surorilor mai mari sau cu
ale lor proprii, pot contribui şi ei la apariţia fobiei şcolare, deoarece vor induce teamă copilului, vis-a-vis de şcoală.
2
Rezultatul va fi evitarea şcolii prin diverse pretexte, scuze. Absentând, copii, vor rămâne în urmă faţă de colegii
lor, rezultatele şcolare se vor înrăutăţi şi copiii vor intra într-un cerc vicios din care nu mai găsesc ieşirea.
27 % dintre copiii chestionaţi au afirmat că sunt certaţi pentru notele slabe însă doar în două cazuri caz am
găsit corelaţie între acest răspuns şi răspunsul "nu" la întrebarea "îţi place să mergi la şcoală"?.
O slabă încredere în sine a copilului, în forţele proprii, timiditatea care apare frecvent la
această vârstă poate contribui la instalarea fobiei şcolare. 18% dintre copii s-au declarat timizi 66%
dintre acestea având note mai mici decât în clasa a IV-a dar doar doi dintre ei a răspuns cu "nu" la
întrebarea "îţi place să mergi la şcoală"?.
Corelând toate aceste date putem concluziona următoarele : la 12 % dintre copii nu le place să
meargă la şcoală dintre aceştia III doar 3 % au note mai mari decât în clasa a IV-a, marea majoritate
având note mai mici decât anterior.bin- cei 12 %, 5, 5 % nu se înţeleg-cu profesorii la 10 % fiindu-le
chiar frică de aceştia. Doar 2% nu se înţeleg cu colegii, tot 2 % sunt certaţi pentru notele mici obţinute
la şcoală şi tot 2 % prezintă un ataşament extrem de intens faţă de mamă.
Nici o teorie unică nu este suficientă pentru a explica toate cazurile de fobie şcolară.
Cel mai ilustrativ caz îl prezentăm în cele ce urmează: C.V., 10 ani, de sex feminin, al 3-lea
copil din familie, în primii 4 ani de şcoală a avut rezultate bune la învăţătură materializate prin premii.
Către sfârşitul clasei a IV- a copilul a fost victima unui accident de circulaţie în drumul ei de la şcoală
către casă. Accidentul s-a soldat cu spitalizare şi absenţe de la şcoală de peste o lună. Brusc au survenit
modificări în. atitudinea fetiţei faţă de şcoală. Ea a prezentat un grad pronunţat de anxietate trebuind să
fie dusă şi adusă de la şcoală.A avut loc trecerea în clasa a V-a, copilul a prezentat probleme de
acomodare, de adaptare la pretenţiile profesorilor, fiind şi extrem de timidă. Deşi învăţa mult,
rezultatele nu au fost pe măsura efortului depus edificatoare în acest sens fiind notele obţinute. Copilul
a început să prezinte acuze somatice, în special cefalee şi dureri abdominale, mod în care îşi convingea
părinţii să rămână acasă, să absenteze de la şcoală. Copilul a fost dus la mai mulţi medici, s-au efectuat
-numeroase analize fără a se găsi cauza acuzelor. Părinţii au început să-i facă reproşuri copilului pentru
slabele rezultate şcolare, fiind mereu comparată cu fraţii săi mai mari, deja studenţi. Copilul se afla
într-o situaţie dificilă ce nu putea fi l recunoscută de un medic consultat ocazional pentru dureri
abdominale. Ea şi-a pierdut treptat încrederea în sine, lucru la care profesorii şi părinţii au contribuit
mult, prezenta o simptomatologie anxios-depresivă.
Rezolvarea problemei s-a realizat printr-o relaţie optimă dintre medic şi copil, nefiind necesar
tratament medicamentos, ci doar psihoterapie. Medicul a explicat părinţilor problema reală a copilului
şi atitudinea corectă faţă de acesta. S-a cerut şi sprijinul profesorilor. Evoluţia a fost favorabilă cu
îmbunătăţirea rezultatelor şcolare, care.au dus şi la dispariţia fobiei şcolare. Copilul şi-a recăpătat
încrederea în sine şi în forţele proprii.

Atitudine terapeutică
Pediatrul trebuie să cunoască existenţa şi frecvenţa fobiei şcolare, argumente pentru acest
diagnostic fiind absenţele de la şcoală, antecedentele medicale, şcolare şi familiale. Se recomandă o
anamneză exactă, un examen fizic-obiectiv atent şi investigaţii paraclinice, sunt necesare şi informaţii
legate de stresul de la şcoală sau din familie. Pediatrul trebuie să înlăture grijile părinţilor deşi durerea
resimţită de copil este reală. Prognosticul acestor probleme de comportament este în general favorabil.
Medicul sau psihologul consultat trebuie să insiste pentru imediata retrimitere a copilului la şcoală
unde atitudinea profesorilor faţă de copil are o importanţă esenţială (ex.: un copil foarte timid trebuie
să fie tratat adecvat de profesori şi colegi căci altfel copilul ar putea fi catalogat în mod eronat ca
având inabilitate de învăţare). Se recomandă şi consilierea familială. Familia trebuie să înţeleagă în
detaliu problemele cu care se confruntă copilul şi că este în acelaşi timp necesar ca părinţii să adopte o
atitudine fermă faţă de acesta. Se recomandă psihoterapie şi la nevoie o uşoară medicaţie anxiolitică şi
antidepresivă.
Copiii ce primesc un feedback pozitiv de la părinţi, educatori, colegi, îşi vor îmbunătăţi
imaginea despre sine şi le va creşte încrederea în sine, ceea ce va duce la rezolvarea j£ problemelor lor
şcolare. Copiii, care primesc un feedback negativ îşi vor accentua sentimentele de inferioritate, care le
va influenţa negativ atitudinea faţă de şcoală.

3
 BIBLIOGRAFIE
1. Athanasiu A.,. Elemente de psihiatrie, Editura Medicală, Bucureşti 1383.
2. Boţiu Val. , Iiihailiuc Hanelore, Copilul şi lumea sa, Ed. Vest, Timişoara, 1993.
3. Lăzărescu M., Mircea T., Curs şi îndreptar de psihiatrie infantilă, Lito I.M.T., Timişoara 1986.
4. Pirozynsk T., Chiriţă V., Boişteanu P., Psihiatrie clinică, U.M...F.,. Iaşi, 1993.
5. Velin J., L'echec scolaire :abord psychopathologique, în Confrontations Psychiatriques, Ed.
Specia, 1983, p. 23.