C5.

RELAŢIILE PROFESOR-ELEVI CA FACTOR

DE STIMULARE A ÎNVĂŢĂRII

Obiective:

După studierea acestui capitol veţi fi în măsură:

- să enumeraţi tipurile existente de relaţii profesor-elevi;
- să prezentaţi principalele caracteristici ale relaţiilor de conducere profesor-elev;
- să prezentaţi principalele reguli necesare cadrului didactic pentru reuşita actului
educativ.

1. INTERRELAŢIILE PROFESOR-ELEVI, PARTE INTEGRANTĂ A STRUCTURII

PROCESULUI DE ÎNVĂŢĂMÎNT. SEMNIFICAŢII PEDAGOGICE

In mod inevitabil, actul instruirii se realizează, încă din primele zile de scoală, în
contextul unei retele compliexe şi foarte dinamice de atitudini si relaţii reciproce între profesor,
si elevi, între elevi şi elevi, între elevi şi clasa de elevi (individ — grup social). Acestea
sînt relaţii multi-dimensionale, cu o pronunţată încărcătură psihologică, sociologică si
pedagogică.
Privite din perspectivă pcdagogică, asemenea interacţiuni determină constituirea
unui anumit climat psiho-social în cadrul lecţiilor, care poate favoriza său defavoriza
optimizarea predării şi învăţării, care poate contribui la maximalizarea rezultatelor
instructiv-cducative sau la minimalizarea unor posibile efecte negative. În esenţă,
această ambianţă constituie expresia sintetică a manifestării atitudinilor emoţionale
faţă de învăţare, angajărilor subiective, a stărilor de satisfacţie, a disponibilităţilor
relaţionale ale elevilor şi profesorului, a unei atmosfere dc conlucrare bună sau mai puţin
bună între toţi membrii clasei respective etc. De aceea, ansamblul tuturor acestor
manifestări relaţionale constituie fondul pe care se va insera evoluţia intelectuală si
morală a copilului. Atmosfcra generală ce predomină în colectivul unei clase sau
alteia condiţionează proiectarea situaţiilor de instruire, modul de organizare si
conducere a activităţii acelei clase, adaptarea elevilor si comportamentele acestora,
optimizarea strategiilor didactice, rezultatele învăţării, formarea, concomitentă, a
unor însuşiri morale si trăsături de caracter.
Se poate afirma că eficienţa întregii activităţi didactice este determinată, în
mod substanţial, de relaţiile pedagogice existente. Multe dificultăţi de învăţare, lipsuri în
pregătirea şi educarea elevilor, în constituirea colectivului clasei etc. rezultă din relaţiile
deficitare sau încordate dintre profesor si elevi.
Datorită faptului că aceste raporturi au un efect pedagogic multilateral, ele nu pot
fi ignorate ; dimpotrivă în didactica modernă sînt privite cu cea mai mare atenţie ; sunt
interpretate ca fiind una din condiţiile fundamentale ale organizării şi funcţionării
procesului de învăţămînt. Ele sînt considerate ca parte integrantă din structura de
ansamblu a procesului de predare-învăţare, ca un element îundamental al vieţii şcolare. Se
estimează că dacă aceste relaţii nu satisfac nevoile afective ale copiilor, devine iluzorie
îmbunătăţirea programelor şi a materialelor de instruire. În calitatea lor de fenomene
psiho-sociale, cu caracter subiectiv, aceste ‚relaţii pot să devină un factor dintre cele mai
puternice de întărire a caracterului educativ al procesului de învăţămînt.
De aici, preocuparea actuală a şcolii de a cultiva şi folosi, în mod conştient, aceste
relaţii, ca un factor educativ, ca un instrument de creştere a eficienţei învăţămîntului. Aşa

1
se explică de ce numeroase cercetări, mai recente, din domeniul psihosociologie şi
pedagogiei, de la noi şi din alte părţi, sînt consacrate acestei problematici.
Conservatorismul metodic menţine încă destule practici învechite şi prejudecăţi în ceea ce
priveşte caracterul relaţiilor profesor-elevi si utilizarea intensificării aces tora. Astăzi este
însă necesar să se producă serioase modificări în tratamentul pedagogic, să se instituie în
şcoli un stil nou de relaţii umane să sporească potenţialul de interacţiune a profesorului cu
elevii săi.

2. TIPURI DE RELAŢII PROFESORI-ELEVI

O analiză mai atentă a interacţiunilor din clasă a scos în evidenţă mai multe tipuri
de relaţii între profesor si elevi. Dintre acestea reţinem aici :
- relaţiile de comunicare,
- relaţiile de conducere şi
- relaţiile socio-afective

a) Relatiile de comunicare pot fi şi ele de mai multe feluri. Astfel după funcţiile
pedagogice îndeplinite pot fi :
- de transmitere, propriu-zise, de informaţii (de explicare a terminologiei noi, enunţare
de fapte, interpretare a afirmaţiilor, exprimare de opinii etc.) ;
- de structurare a informaţiei şi de concentrare a atenţiei asupra subiectului sau
procedurilor de lucru;
- de solicitare a unor relaţii verbale sau fizice din partea eleviior, de stimulare a
concentrării acestora asupra unor probleme etc.
- de răspuns al elevilor la solicitările profesorului ;
- de reacţie, de acceptare, respingere, modificare, lărgire etc. a ceea ce s-a spus
anterior; de apreciere de către profesor a răspunsurile elevilor etc. ;
- de exprimare a unor stări afective (de satisfacţie, plăcere, iritare mulţumire, uimire
etc.).

b) Relaţiile de conducere a activităţii clasei. Acestea se pot stabilii limitele dirijării cu

rigurozitate şi limitele acordării independenţei elevi. În consecinţă, ele pot fi :
- relaţii de dominare din partea profesorului, reuşind să creeze un „climat" de
autoritate. Accentul cade, în acest caz, pe dirijare şi ordine, pe impunere severă si
dojenirea elevilor; pe stimularea supunerii necondiţionate, pe însuşirea docilă a cunoştinţelor,
pe receptarea pasivă a acestora ; pe memorizare si nu pe gîndire; pe înăbuşirea spiritului de
iniţiativă, de independenţă, de creativitate. Asemenea relaţii sînt unidirecţionale (profesorul
dispune, ordonă, comandă — elevul se supune, ascultă şi execută) şi conflictuale, trezind la
elevi sentimente de aversiune faţă de profesor. Profesorul autoritar este conservator, este lipsit
de flexibilitate, rigid, nu ţine seamă de experienţa interesul şi judecata elevilor în atingerea
scopurilor urmărite; profesorul autoritar apreciază reproducerea cunoştinţelor predate, fără
a pune preţ pe originalitatea gândirii sau autenticitatea elevului.
Keneth Moore, este de părere că, comportamentul profesorului autoritar poate fi
descris prin următoarele verbe: a pedepsi, a impune, a critica, a utiliza o voce ascuţită, a
domina, a inspira teamă, a umili, a fi aspru, a cere imperativ, a exercita presiuni.
- relaţiile democratice — presupun o poziţie nouă faţă de elev, faţă de modalităţile
de instruire si educare, de formare a personalităţii. Profeorul democratic este prin excelenţă
tipul profesorului empatic. Comportarea profesorului se bazează pe tendinţa de a se integra
în climatul clasei, de a se identifica cu viaţa şi activitatea elevilor; rolul să conducător se

2
realizează printr-o metodologie didactică, de aşa natură încât să stimuleze participarea
activă a elevilor, să sporească continuu independenţa şi iniţiativa acestora, spiritul lor de
răspundere; el mai mult sugerează decât impune, mai mult stimulează interesul şi
curiozitatea mai mult încurajează manifestarea spontaneităţii şi a creativităţii. Acestea
sînt relaţii multidirecţionale: de conlucrare, de sprijinire a auto-a ctivităţii, de influenţare
indirectă, de cooperare, dovedindu-se cele mai eficiente si în concordanţă cu principiile
democratizării şcolii si societăţii noastre.
În conformitate cu Keneth Moore, comportamentul profesorului democratic poate fi
descris prin următoarele verbe: a fi prietenos, a încuraja, a ajuta, a convinge, a fi deschis,
a influenţa, a fi ferm, a stimula, a îndruma, a fi atent.
- relaţiile îngăduitoare (laissez-faire - a lăsa să se facă) pun accentul pe dezvoltarea
liberă a copilului, pe desfăşurarea la voia întâmplării a activităţii acestuia, considerîndu-se
că orice intervenţie a unei gîndiri strînse este resimţită de individ ca o ameninţare. În
această accepţie (nondirectivistă) este negată orice formă de intervenţie autoritară a
profesorului, de dirijare sau orientare a învăţării, de instruire (liberalism pedagogic). Este
vorba însă aici de un liberalism pedagogic prost înţeles, împins până la anarhie şi dezordine,
deoarece, profesorul îngăduitor nu intervine decât abia în momentul când situaţia educativă
riscă să degenereze în conflict.

c). Relaţiile socio-afective ne atrag atenţia că între profesor şi elevi se pot manifesta
spontan sentimente de atracţie sau de respingere, de simpatie sau antipatie, de acceptare
sau neacceptare etc. În general, atunci când profesorul apare în faţa clasei doar în
calitate de simplu transmiţător de informaţii, preocupat doar de receptarea acestora, lipsit
de orice vibraţie emoţională, afectivă — relaţiile sale cu clasa devin traumatizante pentru
elevi şi aceasta cu atât mai mult, cu cît elevii sînt de vîrste mai mici.
Cele menţionate aici au darul să pună în evidenţă, varietatea tipu rilor de relaţii
ce se pot statornici între profesor şi elevi în cadrul procesului de învăţămînt şi multiplele
si nuanţatele lor implicaţii ce le pot avea asupra rezultatelor învăţării si educaţiei şcolare.

3. TIPURI DE CADRE DIDACTICE DESCRISE ÎN LITERATURA DE

SPECIALITATE

COMPETENŢA DE A OPERA CU
MESAJE CUCARACTER
INFORMAŢIONAL

FACILITATOR AL INHIBITOR ÎN
COMUNICĂRII DE COMUNICAREA
TIP INFORMATIV DE TIP
INFORMATIV

FACILITATOR AL
RELAŢIILOR CU
COMPETENTA DE A CARACTER PASIONATUL SIMPATICUL
OPERA CU MESAJE INTERPERSONAL
CU CARACTER
INTERPERSONAL
INHIBITOR AL
RELAŢIILOR CU
CARACTER SPECIALISTUL INTRUSUL
INTERPERSONAL

Fig. nr. 1.VI Tipologizarea profesorilor după criteriul abilităţilor comunicative

3
 Iată câteva date comportamentale în funcţie de care elevii percep abilităţile
comunicative ale profesorilor lor:

PASIONATUL este tipul profesorului profund implicat în tot ceea ce

întreprinde. Este entuziast şi persuasiv în orice situaţie: când predă o lecţie sau
când discută cu elevii despre petrecerea timpului liber, de exemplu. Pare că nu
are probleme personale şi are o mare putere de dăruire. Are o foarte bună
capacitate empatică şi ştie să acorde sprijin: bun ascultător, suportiv, încurajator,
stimulativ, prietenos...
SPECIALISTUL este tipul profesorului precis, riguros,
exigent în formularea sarcinilor şi în verificarea performanţelor.' Este
doct în domeniul său, dar este – în acelaşi timp - distant, critic,
sancţionator. Limitează discursul său la conţinuturile şcolare, iar
dacă face unele aprecieri cu caracter interpersona! ele au — şi atunci! – un
conţinut critic, ameliorator. Intră întotdeauna direct în probleme, nu pierde
vremea cu „nimicuri". Gestionează cu maximum de eficienţă timpul pe-care îl
are la dispoziţie.

SIMPATICUL este profesorul mereu dispus să facă un comentariu cu

caracter personal şi/sau interpersonal. Se arată interesat de problemele
elevilor şi dornic să ofere sfaturi sau soluţii. Tratează conţinuturile şcolare
cu o anumită detaşare ceea ce-i permite să diva-gheze adesea de la obiectul
predării pentru a se lansa în discuţii colaterale, amuzante pentru elevi.
Personalizează dialogul şcolar pe care-l încarcă cu trăiri afectiv-atitudinale
foarte evidente.

INTRUSUL este, de obicei, tipul mercenarului. Inabil în predare se

pierde în detalii şi ambiguităţi logico-argumentative. Prezintă noile
conţinuturi detaşat, distanţat, stereotip. „Stângaci" în relaţiile cu elevii
creează, mai degrabă, disconfort în colectivul şcolar fără a înţelege cine e
răspunzător de această situaţie. Se plânge de lipsa de disciplină din
clasele de elevi şi caută mereu vinovaţi pentru această stare de lucruri. Este
tipul educatorului care şi-a greşit vocaţia sau care a nimerit în câmpuf
educaţional din întâmplare, prin forţa împrejurărilor. El poate fi întâlnit însă
(şi din păcate!) prin unele şcoli.
Comportamentele de genul celor semnalate mai sus capătă o relevanţă suplimentară
pentru managementul procesului de instruire când, modul în care este perceput
profesorul/managerul se transferă asupra perceperii sarcinilor şcolare, a disciplinei de
învăţământ, a misiunii actului educaţional.
Relaţia profesor - elev şi interacţiunea didactică se demonstrează a fi, din aceste
cauze, procese hipercomplexe care antrenează cunoştinţe, stări, atitudini atât în planul
formal, aparent, explicit..., cât şi în cel informai, inaparent, implicit.

4
 4. CALITĂŢILE FORMATORULUI IDEAL
(Jean Mărie de Keiclct, 1989, pp. 212-213)

Un formator ideal trebuie să posede de fiecare dată calităţile unui:

 animator;
 evaluator;
 moderator;
 observator;
 organizator.

Pentru aceasta, el trebuie să aibă un spirit:

 de analiza;
 de critică;
 de iniţiativă;
 de sinteză;

Şi să fie:
atent; tolerant;
comunicativ; coerent;
conciliant; competent;
conştiincios; comprehensiv;
disponibil; creativ;
ferm; întreprinzător;
just; informat;
motivat; modei;
responsabil; deschis;
riguros.

Comandamente ale formatorului:

1) Caută în mod constant să comunici clar.

2) Încearcă să-ţi asculţi cu adevărat elevii.
3) Respectă spiritul obiectivelor urmărite prin disciplina predată.
4) Pentru a-ţi atinge scopul, alege metodele si tehnicile cele mai adecvate.
5) Actualizează-ţi permanent cunoştinţele.
6) Caută să selectezi esenţialul dintr-un noian de informaţii.
7) Utilizează motivaţia ca pârghie a formării elevilor.
8) Gerează eficient rezultatele.
9) În cursul şi la sfârşitul formării evalucază-ţi acţiunea.
10) Respectă regulile deontologice ale profesiunii de formator.

5. CARACTERISTICELE PROFESORULUI IDEAL - PERSPECTIVA

STUDENŢILOR

Polivalenţa caracteristicilor profesorului ,,ideal” rezulta dintr-un sondaj de opinie realizat la

sfârşitul anului 1989 in rândul studenlilor de la universităţile Montreal si Moncton din Canada (Jinga, 1998,
p. 75 şi 76).
Potrivit rezultatelor sondajului, cele 1.5 caracteristici stabilite de studenţi pentru a descrie
portretul profesorului „ideal", au fost ierarhizate după' cum urmează:

Nr.crt. Caracteristici Optiuni (in procente)

5
 Cunoaşterea materiei (bine informat, cunoştinţe
1. 63%
actualizate)
Disponibilitate (accesibil în afara orelor de curs, gata să-i
2. 30,83%
ajute pe studenţi şi să le furnizeze datele necesare)
Evaluare justă (să evalueze studenţii în mod obiectiv şi
3. 29,06 %
imparţial, să precizeze modul de evaluare)
Să stabilească legături între teorie şi practică
4 26,31 %

Dragoste pentru disciplina respectivă şi pentru predarea ei

5 29,68 %
(entuziast)
Metodic şi structurat (să pregătească, să organizeze şi să
6 prezinte materia cursului în mod melodic şi structurat, 24, 52 %
spirit de sinteză)
Respect faţă de studenţi (să discute cu studenţii, să fie
7 24,40 %
deschis la sugestii, critici şi opinii ale studenţilor)

8 Claritate în expunere 20,63 %

Să favorizeze dezvoltarea intelectuală a studenţilor (să invite

9 la cercetare, să încurajeze spiritul critic, să stimuleze 18,67%
curiozitatea intelectuală)
10 Prezentare interesantă a materiei 13,68%

Uşurinţă în exprimare ( bun orator, utilizează un limbaj

11 11,76%
inteligibil)

12 Abilitate în relaţiile umane 15,20%

Gândire personală şi originală (o concepţie personală şi

13 originală despre obiectul predat, spirit critic în ceea ce 2,50 %
priveşte subiectele predate)
14 Simţul umorului l ,94 %

Cercetare / publicaţii (organizează şi/sau participă la

15 activităţi de cercetare, publică lucrări în reviste de 1,85 %
specialitate)

6. REGULI NECESARE CADRULUI DIDACTIC PENTRU REUSITA

ACTULUI EDUCATIV

In urma unui proiect de cercetare mai amplu, Wragg (16) a sintetizat mai multe , reguli,
fără vreo legătură între ele şi fără un suport teoretic, dar care, asimilate de către profesor, pot
constitui una dintre premisele reuşitei sale în ceea ce priveşte activitatea didactică:
1. Incepeti prin a fi fermi cu elevii: puteţi deveni mai relaxat ulterior.
2. Impuneţi liniştea în sala de clasă înainte de a începe să vorbiţi.
3. Dacă este posibil, controlaţi intrarea elevilor în sala de clasă.
4. Învăţaţi să utilizaţi numele elevilor.
5. Pregătiţi lecţiile în amănunţime.
6. Dacă este posibil, să fiţi în sala de clasă înaintea elevilor.

6
 7. Pregătiţi materialele şi aparatele necesare înainte de venirea elevilor.
8. Este necesar să cunoaşteţi modul de utilizare a aparatelor şi să fi executat
măcar o dată experimentele respective înainte de a le executa la oră.
9. Fiţi dinamic, mergeţi printre bănci.
10. Incepeţi lecţia cu ceva captivant şi încercaţi să menţineţi interesul şi
curiozitatea.
11. Oferiţi instrucţiuni clare.
12. Învăţaţi să vă controlaţi vocea.
13. Pentru a face faţă nevoilor de claritate ale elevilor, este bine să aveţi
întotdeauna pregătite exemple alternative şi materiale auxiliare.
14. Când vorbiţi, priviţi clasa şi învăţaţi cum să observaţi totul.
15. Când fixaţi tem'fî pentru acasă, ţineţi cont de vârsta, abilităţile şi fondul
cultural al elevilor.
16. Structuraţi lecţiile în aşa fel încât învăţarea să se producă în perioadele de
timp optime.
17. Utilizaţi tehnici de predare cât mai variate.
18. Anticipaţi problemele de disciplină şi acţionaţi rapid.
19. Fiţi ferm şi consecvent în aplicarea pedepselor.
20. Evitaţi confruntarea cu elevii.
21. Expuneţi standardele proprii cu claritate şi insistaţi asupra lor.
22. Priviţi-vă ca pe un ajutor al elevilor.
23. In situaţii adecvate, utilizaţi-vă resursele de umor în sens pozitiv.

ÎNTREBĂRI ŞI TEME :
1. Identificaţi tipuri de relaţii profesor-elevi manifestate iu cadrul şcolii de
aplicaţie!
2. Caracterizaţi climatul clasei . . , din cadrul şcolii de aplicaţie!
3. Faceţi o paralelă, între avantajele şi dezavantajele oferite de relaţiile
autoritare si cele democratice !

Bibliografie:

1. Jinga, I., Istrate, E. (2001). Manual de Pedagogie. Bucureşti: Ed. All.

2. Ezechil, L. (2002). Comunicarea educaţională în context şcolar. EDP: Bucureşti.
3. Stan, E. (1999). Profesorul între autoritate şi putere. Ed. Teora: Bucureşti.