Universitatea din Craiova

Facultatea de Științe Sociale

Master: RIE I
DEPARTAMENTUL DE PREGĂTIRE A PERSONALULUI DIDACTIC NIVELUL II

PSIHOPEDAGOGIA ADOLESCENȚILOR, TINERILOR ȘI ADULȚILOR

Realizat de:
Sima Ion Leone

Semestrul II
 Cazul lui MAXIME: neatent, cu impulsivitate și hiperactivitate

Maxime este un copil subdezvoltat, are o poftă de mâncare redusă pentru vârsta sa.
Dimineața este surescitat. Are trăsături de anxietate și angoasă.
Istoric – Familia copilului este formată din mama, tată, două surori, respective de 2 și 3
ani, și un frate vitreg din partea mamei de 1 an. Maxime în momentul de față traăește cu tatăl,
care este magazioner. Mama este de origine franco-canadiană și este someră. Acesta o
vizitează o dată pe lună dar condițiile acesteia de acasă nu sunt satisfăcătoare.
Comportamentul copilul acasă este unul total degajat. Acesta este cu gândul în altă
parte, nu reușește să iși mențină atenția asupra unui lucru sau activități prea mult timp, nu
poate să urmeze anumite indicații. În mare parte când face ceva fie pentru școală sau nu, el
trebuie să fie asistat.
Comportamentul în incinta școlii este ca și acasă. Maxime nu poate să îli mențină atenția
atunci când vine vorba de o activitate ce necesită un grad de concentrare. Este repede
demoralizat atunci când se află în fața unui grup de colegi și trebuie să susțină ceva. Se înfurie
ușor atunci când nu reușește să facă ceva, de aceea este nevoie de ajutorul colegilor. 1
Semnele de hiperactivitate ale sale sunt faptul că gesticulează des, nu reușește să
asculte alte personae, el dorește să fie cel ce vorbește. Adesea când „ceva nu merge” acesta
începe să se agite. În timpul orelor Maxime nu poate să stea calm în bancă, acesta nu reușește
să păstreze ordinea și se repede să răspundă mereu primul indiferent dacă răspunsul este unul
correct sau nu. În timpul orelor de sport acesta nu poate să fie fair-play intrând adesea în
conflict fie colegi fie profesori, pe care atunci când intră în glasă acesta se exprimă într-un mod
aparte.2
Sindromul hiperactivitate/deficit de atenție (ADHD) este o afecțiune neuropsihiatrică
frecvent întâlnită la vârsta pediatrică. La școlari, frecvența ADHD este de 4-12% (Brown 2001,
Faraone 2003), dar sindromul poate afecta copiii de toate vârstele și manifestările pot persista
până la vârsta adultă.3
Tulburarea hiperactivitate/deficit de atenţie se caracterizează prin trei simptome
majore: hiperactivitate, tulburare de atenţie şi impulsivitate, dar în cadrul tabloului clinic pot
exista tulburări multiple ale funcţiei cognitive. Mulți copii și adolescenți cu acest sindrom pot
prezenta frecvent manifestări psihice asociate reprezentate de probleme de învăţare sau de
somn, tulburări emoţionale, ale funcţiilor sociale sau de comportament (Taurines, 2010).
Gillberg (2004) consideră că 60% dintre pacienții de vârstă pediatrică cu ADHD asociază cel

1
* materialele primite pentru alegerea unui caz clinic. Cazul Maxime, p. 86
2
Ibidem, I86
3
. https://www.medichub.ro/reviste/pediatru-ro/tulburari-psihice-asociate-sindromului-hiperactivitate-deficit-de-
atentie-la-copil-id-405-cmsid-64 Accesat 24.03.2019, ora 20:44
puțin o altă afecțiune psihică. De asemenea, Rowland (2002) opinează că, dintre copiii cu
ADHD, 59-87% sunt diagnosticați și cu o altă boală psihică, iar 20% întrunesc criteriile de
diagnostic pentru trei sau mai multe afecțiuni psihice.4
Anxietatea este frecvent întâlnită la copiii și adolescenții cu ADHD. Jarrett (2008)
consideră că aproximativ 25-50% dintre acești pacienți prezintă diferite semne clinice de
anxietate, fie că este vorba despre anxietatea de separație, anxietatea socială sau generalizată.
Sciberras și colaboratorii (2014) au studiat incidența anxietății la copiii cu ADHD, raportând
prezența unei tulburări anxioase la 26% dintre aceștia și a mai mult de două tulburări anxioase
la 39%. De asemenea, Efron și colaboratorii (2014) au observat că 6,7% dintre copiii cu ADHD
evaluați prezentau anxietate generalizată, 13,4% anxietate de separație și 7,8% anxietate
socială. Elia (2008) a raportat asocierea ADHD - anxietate la 18,6% dintre copiii cu sindrom
AHDH de tip predominant de inatenție, la 22,2% dintre cei cu sindrom ADHD de tip
predominant hiperactiv-impulsiv și la 12,4% dintre cei cu ADHD de tip combinat. În alte studii s-
a observat că pacienții de vârstă pediatrică cu ADHD și anxietate sunt mai puțin impulsivi, dar
prezintă deficit de atenție și probleme cognitive mai severe (Newcorn 2001, Bowen 2008).
Sciberras și colaboratorii (2014) au remarcat că pacienții cu ADHD și anxietate au o calitate a
vieții mai scăzută, asociind mai frecvent tulburări de comportament și dificultăți în îndeplinirea
sarcinilor zilnice.5
Tulburările de învățare afectează aproximativ 2-10% dintre copiii de vârstă școlară
(Polanczyk, 2007), dar au o prevalență de 18-60% printre copiii cu ADHD, până de șase ori mai
mare decât în populația generală (DuPaul, 2004). Efron și colaboratorii (2014) au raportat
diferite tulburări de învățare la pacienții cu ADHD urmăriți: probleme de citire (33,5%),
probleme în efectuarea calculelor matematice (46,1%) și asocierea dificultăților la citire și la
efectuarea calculelor matematice (52,8%). De asemenea, Westby (2004) consideră că riscul de
asociere probleme de limbaj - ADHD este de trei ori mai mare decât în populația generală.
Tirosh (1998) raportează prezența problemelor de limbaj la 45% dintre pacienții de vârstă
pediatrică cu ADHD evaluați, observând că acestea sunt mai frecvente la sexul feminin. Cohen
(1998) apreciază că pacienții de vârstă pediatrică cu ADHD care asociază tulburări de limbaj au
rezultate școlare scăzute. Această ideee este susținută și de studiul lui Sciberras (2014), care a
obiectivat existența problemelor de limbaj la 40,4% dintre copiii cu ADHD urmăriți, subliniind că
aceștia asociau frecvent dificultăți la citire și la efectuarea calculelor matematice.

CONCLUZII
Sindromul ADHD este complex, în cadrul tabloului clinic pot exista tulburări multiple ale
funcţiei cognitive. Majoritatea pacienților cu acest sindrom pot prezenta frecvent manifestări
psihice asociate, reprezentate de probleme de învăţare sau de somn, tulburări emoţionale, ale
funcţiilor sociale sau de comportament. Asocierea la tabloul clinic a acestor comorbidități poate
4
Vincent J. Monastra, Cum să crești un copil cu ADHD. 10 lecții pe care nu le poți învăța de la medic, Editura Treiro,
2011, pp. 112-114
5
https://www.medichub.ro/reviste/pediatru-ro/tulburari-psihice-asociate-sindromului-hiperactivitate-deficit-de-
atentie-la-copil-id-405-cmsid-64 Accesat 24.03.2019, ora 20:56
accentua dificultățile sociale și emoționale ale copiilor cu ADHD, ceea ce determină apariția
conflictelor școlare și familiale, cu influențe negative asupra calității vieții acestor pacienți.
*
* *
În opinia mea, ca și viitor cadru didactic, elevii ce suferă de anxietate, de hiperactivitate,
de lipsă de comunicare, au nevoie să fie alături de ceilalți elevi pentru o mai bună dezvoltare.
Astfel încă trebuie să se creeze un spațiu în care aceștia să se poată deschide, să dorească să se
întreacă pe ei înșine.
Sistemul de învățământ trebuie să fie cel care să se schimbe pentru a putea dăruiri
acestor copii o șansă mai bună, nu invers.
Un cadru didactic care se confruntă cu astfel de probleme trebuie în primul rând să se
informeze asupra acestor lucruri, pentru a putea combate acest timp de comportament al
elevilor și peantru a întelegi situația acestora

BIBLIOGRAFIE
1. Thomas E. Brown, A New Understanding of ADHD in Children and Adults: Executive
Function Impairments, New York: Routledge, 2013
2. Tirosh E., Cohen A., Language deficit with attention-deficit disorder: a prevalent
comorbidity, J Child Neurol, 1998
3. Vincent J. Monastra, Cum să crești un copil cu ADHD. 10 lecții pe care nu le poți
învăța de la medic, Editura Treiro, 2011
4. https://www.medichub.ro/reviste/pediatru-ro/tulburari-psihice-asociate-sindromului-
hiperactivitate-deficit-de-atentie-la-copil-id-405-cmsid-64