UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE DREPT
Secția frecvență redusă

REFERAT
DUBLA CETĂȚENIE.
STATUTUL CETĂȚEANULUI UNIUNII
EUROPENE

Conducător științific SEMNĂTURA SLUSARENCO Svetlana,

doctor în drept, conferențiar
universitar, USM

Student SEMNĂTURA LUPAȘCIUC Constanția, anul I,

învățământ cu frecveță redusă,
grupa 5, DREPT

Chișinău, 2022
 CUPRINS
ABREVIERI .................................................................................................................................. 3
INTRODUCERE ........................................................................................................................... 4
CAPITOLUL I. ASPECTE TEORETICE PRIVIND CETĂȚENIA ȘI CETĂȚENIA
DUBLĂ ........................................................................................................................................... 6
1.1. Noțiunea cetățeniei și a dublei cetățenii ............................................................................... 6
1.2. Trăsăturile cetățeniei și a dublei cetățenii în RM.................................................................. 8
CAPITOLUL II. ASPECTE GENERALE PRIVIND CETĂȚENIA ȘI CETĂȚENIA
DUBLĂ A UNIUNII EUROPENE .............................................................................................10
2.1. Apariția și conținutul cetățeniei europene...........................................................................10
2.2. Dobândirea cetățeniei UE și deosebirea acesteia dintre celelalte tipuri de cetățenie .........11
2.3. Statutul cetățeanului UE și drepturile atribuite asupra acestuia..........................................12
CAPITOLUL III. DUBLA CETĂȚENIE SUB ASPECT POLITIC, ECONOMIC ȘI
DEMOGRAFIC ÎN PRACTICA INTERNAȚIONALĂ .........................................................15
3.1. Dubla cetățenie în practica UE ...........................................................................................15
3.2. Dubla cetățenie în practica mondială ..................................................................................16
CONCLUZII GENERALE ȘI RECOMANDĂRI ...................................................................17
BIBLIOGRAFIE .........................................................................................................................19
ANEXE

2
 ABREVIERI
§ paragraf
alin. alineat
apud. citat din; indică o citare preluată de la alt autor, nu din original; după
Art. articol
BCE Banca Centrală Europeană
BEI (EIB) Banca Europeană de investiții
BERD (EBRD) Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare
BM Banca Mondială
CE Comisia Europeană
CECO Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului
CEDO Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților
fundamentale /Convenția europeană, elaborată de Consiliul Europei,
semnată la 4 noiembrie 1950, în Roma
EUR Euro (moneda zonei euro)
FEI Fondul European de Investiții
FMI Fondul Monetar Internațional
FNN Fluxul net de numerar
FPÖ Partidul Libertății din Austria
GOG Gas-on-gas competition
IDU Indicele Dezvoltării Umane
ISD Investițiile Străine Directe
NATO Organizația Tratatului Atlanticului de Nord
OCDE Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică
ONU Organizația Națiunilor Unite
OPE Oil Price Escalation
p. pagina
pp. paginile
PIB Produsul Intern Brut
PSAC Politica de Securitate și Apărare Comună
SEAE Serviciul European de Acţiune Externă
SUA (US) Statele Unite ale Americii
TTF Title Transfer Facility
UE Uniunea Europeană
USD Dolari americani
VN Valută Națională
v. vezi

3
 INTRODUCERE
Prezentul studiu, reflectă o analiză detaliată privind statutul cetățeanului Uniunii Europene
cât și a conceptului dublei cetățenii, precum și analiza metodelor de caracterizare și evoluție a
subiectelor la nivelul uniunii, cât și în prisma practicii internaționale.
Actualitatea temei este prezentată prin ideea că numeroasele transformări la nivelul acestor
concept în apariția sa, au stat la baza conceptului de cetățenie actual și prin prisma trataelor ce s-
au negociat în trecut, avem un concept și o definiție clară a acestui concept în prezent, ce au ca
rezultat un impact major la nivel macroeconomic, incidentele fiind de natură politică, financiară,
economică şi socială.
Scopul acestui studiu, îl constituie cercetarea și analiza aspectelor teoretice și practice
vizând conceptele de cetățean al UE, cetățenie și dublă cetățenie, precum și a analizei drepturilor
cetățenilor nivelul UE, ce prezintă asupra țărilor componente, cât și la nivel internațional.
Obiectivele cercetării sunt:
- studierea terminologiei de cetățean, cetățean al UE, cetățenie și dubșă cetățenie și
trasarea diferențelor de rigoare;
- sublinierea trăsăturilor cetățeniei și a dublei cetățenii în RM, a principiilor generale și
a modalităților de dobândire prin intermediul studierii legislației;
- explicarea conceptului cetățeniei Uniunii Europene și a statutului cetățeanului UE, prin
prisma drepturilor atribuite acestuia;
- evidențierea particularităților cetățeniei la nivelul UE;
- analiza aspectelor vizate prin intermediul practicii internaționale.
Subiectul investigat este prezentat de tematica studiului – Dubla cetățenie. Statutul
cetățeanului UE, prin intermediul analizei actelor normative și legislației aferente subiectului
investigat.
Metodologia cercetării și baza informațională, în acest sens, au fost studiate cursuri,
monografii, precum și articole și studii de specialitate, scrise de autori autohtoni cât și străini,
dicționare, legislații interni (a Uniunii Europene și Internaționale), programe, strategii, rapoarte,
precum și site-uri ale unor instituții și organizații de prestigiu. În acest sens, apreciem de o reală
importanță efectuarea unei cercetări temeinice a acestui concept, în scopul informării cu privire la
tematica studiului elaborate. Ca metode de cercetare s-au folosit: analiza, studiul comparativ,
sinteza, metoda observării și metoda deducerii.

Structura lucrării este compusă din introducere, lista abrevierilor și trei capitole, concluzii
generale și recomandări, bibliografii și anexe, pe alocuri adnotații. Lucrarea este efectuată pe un
volum de 21 pagini.
4
 În primul capitol, întitulat, ASPECTE GENERALE PRIVIND CETĂȚENIA ȘI
CETĂȚENIA DUBLĂ, ce este compus din două subcapitole, ne propunem să întrunim aspectele
pur teoretice privind conceptul de cetățenie și dublă cetățenie, cât și sublinierea trăsăturilor
conveniente a acestora în practica RM, în scopul oferirii bazei informaționale / terminologiei
corespunzătoare subiectului analizat, cu care nemijlocit, trebuie să cunoaștem cum să operăm.

Capitolul doi – întitulat, ASPECTE GENERALE PRIVIND CETĂȚENIA ȘI

CETĂȚENIA DUBLĂ A UNIUNII EUROPENE, este mai mult unul analitico-practic, prin care

am reflectat conceptele vizate prin prisma practicii Uniunii Europene, a apariției acestora și

evoluției în timp, cât și a rolului și statutului cetățeanului UE, pentru o analiză ulterioară mai aplă

și pentru evidențierea problematicii și trasării recomandărilor de rigoare. În cadul acestuia, am

definit și totalitatea bazei informaționale cu care am operat, din acest motiv, se atestă și prezența

unui număr ridicat de referințe la etapa dată.

Capitolul trei – reflectat prin titlul, DUBLA CETĂȚENIE SUB ASPECT POLITIC,

ECONOMIC ȘI DEMOGRAFIC ÎN PRACTICA INTERNAȚIONALĂ, presupune mai mult

unul pur analitic, cu caracter sugestiv. La această etapă a avut loc analiza practicii europene

privind acordarea dublei cetățenii cât și evidențierea pe marginea acestia a practicii internaționale.

În același sens, acesta sugerează și soluții ulterioare, cu referire la problemele evidențiate inițial,

aici se fundamentează propunerile, concluziile și recomandările, care mai apoi se expun în

secțiunea concluzii generale și recomandări.

BIBLIOGRAFIA cuprinde sursele bibliografice utilizate în elaborarea prezentei lucrări, ce

sunt în număr total de 48. Aceasta este structurată pe 5 compartimente: lucrări cu autor, lucrări

fără autor, legi și acte normative, webografie, referințe și anotații (acestea sunt prezente în

subsolul paginilor redactate).

Lucrarea NU conține parte ilustrativă, însă este suținută de compartimentul anexe,

constituit dintr-o anexă.

5
 CAPITOLUL I. ASPECTE TEORETICE PRIVIND CETĂȚENIA ȘI
CETĂȚENIA DUBLĂ

1.1.Noțiunea cetățeniei și a dublei cetățenii

Încă din antichitate conceptul de cetăţenie a creat numeroase controverse şi dezbateri cu

privire la modalităţile de dobândire, aflându-se şi în prezent într-un permanent proces de evoluţie.
Astfel, dacă în Grecia antică ne aflam în faţa unei „cetăţenii limitate”, restrictive, obţinută
pe cale ereditară, care excludea femeile şi sclavii din viaţa politică, în cazul Imperiului Roman
obţinerea cetăţeniei nu era atât de exclusivistă, pe lângă modul originar de dobândire (naşterea),
cetăţenia putând fi obţinută şi prin beneficiul legii, prin dezrobire sau prin naturalizare, când se
vota o lege specială pentru persoane bine individualizate1. De asemenea, cetăţenia putea fi
cumpărată, dar foarte scump, putea fi obţinută ca recompensă pentru servicii deosebite aduse
Imperiului Roman2. Era recunoscută şi încurajată dubla cetăţenie, ce presupunea loialitate atât
faţă de comunitatea locală cât şi faţă de Roma şi care conferea „cetăţenilor Romei” libertate de
mişcare şi negoţ în interiorul imperiului3. Totuşi noţiunea romană a dublei cetăţenii avea
neajunsurile ei atât pentru individ cât şi pentru ordinea politică. A fi „cetăţean al Romei” consta
în înzestrarea individului cu o „cetăţenie pasivă”, mai mult ca o formă de protecţie, şi nu cu
drepturi politice conferite de cetăţenia activă care ar fi permis participarea la viaţa politică4.
Revoluţia franceză şi Declaraţia Drepturilor Omului şi Cetăţeanului din 1789 au pus
bazele cetăţeniei moderne care a cunoscut o evoluţie permanentă. În prezent, sintetizând
concluziile formulate de diferiţi doctrinari, cetăţenia poate fi definită ca fiind legătura politică şi
juridică dintre o persoană fizică şi un anumit stat, legătură ce se exprimă în drepturile şi
obligaţiile care formează statutul juridic al cetăţenilor statului respectiv5.
Numeroasele transformări suferite de conceptul de cetăţenie de la apariţia sa şi până în
prezent se datorează schimbărilor sociale, economice şi nu în ultimul rând politice care au apărut,
mai ales, în ultimul secol. Astfel, asistăm în prezent la apariţia unui „nou” concept 6
şi anume
acela de „cetăţenie europeană” care trebuie însă delimitat în mod clar de cel de „cetăţenie în
Europa”, deoarece, chiar dacă cele două concepte relaţionează, conceptul de cetăţenie europeană
este considerat a fi o mare inovaţie constituţională fiind stâlpul Europei politice în devenire 7, pe

1
A se vedea pe larg Emil Molcuţ – Drept privat roman, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2003, p.69; Cristinel
Murzea – Drept roman, Editura All Beck, Bucureşti, 2003, p.67;
2
www.en.wikipedia.org/wiki/Roman citizen;
3
Acest lucru denotă faptul că conceptul de cetăţenie extins peste graniţele statului “mama” nu este nou.;
4
Andreas Follesdal – Citizenship: Europe and Global, ARENA WP 01/22, p.1;
5
Benone Puşcă – Drept constituţional şi instituţii politice, vol.I, Editura Fundaţiei Academice Danubius, Galaţi,
2001, p.236.;
6
Socrate afirma că este mai degrabă cetăţean al lumii decât atenian sau corinthian, cu foarte mult timp în urmă;
7
Jean-Louis Cougnon – La citoyenneté européenne: européenne et citoyenne?,
Sursa: www.uefeurope.org/id75_m.htm, p.1;
6
când cetăţenia în Europa se referă doar la modurile de dobândire a cetăţeniei specifice fiecărui stat
membru.
Totalitatea de drepturi și libertăți fundamentale, precum și de obligații formează statutul
juridic al persoanei în societate. Statutul juridic al unei persoane este o noțiune fundamentală și
reprezintă un ansamblu de norme care reglementează drepturile si obligațiile unei persoane și
exprimă structura și atributele lor specifice, raportate la un anumit element de referință avut în
vedere.
Astfel, noţiunea de cetăţenie are un dublu sens:
− Cetățenia - ca instituţie juridică - reprezintă un ansamblu de norme juridice ce
reglementează raporturi sociale grupate în jurul necesităţii de a asigura plenitudinea
drepturilor şi obligaţiilor prevăzute de Constituţie şi legi acelor persoane care, prin
sentimentele şi interesele lor, sunt strâns legate de destinele statului nostru.
− Cetăţenia - ca condiţie juridică sau ca statutul ce se creează prin normele juridice acelor
persoane care au calitatea de „cetăţean”.
Cetățenia reprezintă acea calitate a persoanei fizice ce exprimă legătura politico-juridică
permanentă nelimitată în timp şi spaţiu dintre această persoană fizică şi statul respectiv. Calitatea
de cetăţean atribuie persoanei date plenitudinea de drepturi şi obligaţii reciproce stabilite de
Constituţie şi legi.8 Astfel, cetăţenia desemnează legătura juridică între o persoana şi un stat şi nu
indică originea etnică a persoanei.
În ştiinţa juridică au fost exprimate mai multe teorii privitoare la natura juridică a
cetăţenei, care sunt prezentate în ANEXE.
Cetățenia multiplă, sau naționalitatea multiplă, este un statut prin care o persoană este
văzută ca un cetățean sub legile mai multor state. Dubla cetățenie este cea mai cunoscută formă
de cetățenie multiplă, deoarece nimic din legea internațională nu împiedică pe cineva să posede
cetățenie în două state.
Cetățenia multiplă există doar datorită faptului că diferite țări au mai multe criterii, care nu
sunt neapărat exclusive, de acordare a cetățeniei. Prin urmare, o persoană poate deveni cetățean al
mai multor țări deorece statele, și nu persoanele decid cine e sau nu un cetățean.
În acest sens, o persoana cu dubla cetațenie este, simultan, cetațean a două țari. Dubla
cetățenie se mai numește și dubla naționalitate. Nu toate statele permit dubla cetățenie, în timp
ce legislația din alte țări acceptă chiar și multipla cetățenie. Acest vechi concept este în ultimele

8
Arseni Al., Suholitco L., „ Cetăţenia – o nouă viziune şi reglementare europeană”, Litera, Chişinău 2002, p. 8.
7
decenii tot mai popular, iar practica dublei cetățenii - dual citizenship9 - s-a extins, mai ales
datorita avantajelor pe care le ofera.

1.2.Trăsăturile cetățeniei și a dublei cetățenii în RM

În RM, conceptul de cetățenie este definit și caracterizat în baza legii Republicii Moldova,
nr. 1024 din 02.06.2000 cu privire la Cetățenia Republicii Moldova. Prezenta lege este
împărțită în V capitole de importanță majoră în care sunt descries toate aspectele importante ce
vizează acest subiect. În acest sens, conform art.1, al capitolului I din prezenta lege conceptul de
cetățenie10 determină relațiile politice și juridice permanente dintre o persoană fizic și statul
Republica Moldova care își găsesc expresia în drepturile și obligațiile lor reciproce. Cetățenii
Republicii Moldova sunt egali în fața legii. Numai ei pot fi admiși în funciile publice, civile și
militare.
Regulile asupra cetățeniei Republicii Moldova se întemeiază în baza următoarelor principii
generale:
− dreptul fiecărei persoane la o cetățenie;
− nedescriminarea cetățenilor, indiferent de temeiurile dobîndirii cetățeniei;
− inadmisibilitatea privării arbitrare a persoanei de cetățenia ei și de dreptul de a-și
schimba cetățenia;
− evitarea apatridiei;
− neproducerea de efecte, prin schimbarea cetățeniei unuia dintre soți, asupra cetățeniei
celuilalt soț sau asupra cetățeniei copilului dacă nu există o cerere scrisă în acest sens
a părinților.
Cetățenia Republicii Moldova se dobândește prin:
1. naștere;
2. recunoaștere;
3. înfiere;
4. redobândire;
5. naturalizare;
6. ca temeiul acordurilor internaționale în care RM este parte;

Cetățenia Republicii Moldova NU se acordă persoanelor ce intercalează următoarele

aspecte:
− s-au săvârșit crime internaționale, militare sau crime împotriva umanității;
− persoana a fost implicată în activitate teroristă;

9
Sursa: https://www.collinsdictionary.com/dictionary/english/dual-citizenship
Legea Republicii Moldova, cu privire la Cetățenia Republicii Moldova, nr. 1024 din 02.06.2000,
10

Disponibil: În Monitorul Oficial al RM. Sursa: https://www.legis.md;

8
 − persoana a fost condamnată la privațiune de libertate pentru infracțiuni premeditate
și are antecedente penale sau la momentul examinării cererii se află sub urmărire
penală.
− persoana desfășoară activitate care periclitează securitatea statului, ordinea publică,
sănătatea și moralitatea populației;
− persoana nu întrunește integral condițiile pentru dobîndirea cetățeniei Republicii
Moldova, stabilite de prezenta lege.

În același sens, în RM, pluralitatea de cetățenii11 se permite:

− copiilor care au dobândit automat la naștere cetățenia Republicii Moldova și cetățenia
unui alt stat;
− cetățenilor săi care dețin concomitent cetățenia unui alt stat, cînd această cetățenie este
dobîndită automat prin căsătorie;
− copiilor cetățeni ai Republicii Moldova care au dobîndit cetățenia unui alt stat în urma
înfierii;
− dacă această pluralitate rezultă din prevederile acordurilor internaționale la care
Republica Moldova este parte;
− în cazul cînd renunțarea la cetățenia unui alt stat sau pierderea ei nu este posibilă sau nu
poate fi rezonabil cerută;
− în alte cazuri prevăzute de prezenta lege.

În interesele țării și în cazuri excepționale, cetățenii unor alte state pot deveni și cetățeni ai
Republicii Moldova, prin decret al Președintelui Republicii Moldova, dacă nu cad sub
incidența temeiurilor refuzului de a acorda cetățenie. Dobândirea de către cetățeanul Republicii
Moldova a cetățeniei altui stat nu atrage pierderea cetățeniei Republicii Moldova. Cetățeanul
Republicii Moldova care posedă cetățenia altui stat, în raporturile cu Republica Moldova, este
recunoscut numai ca cetățean al ei, cu excepția conferirii cetățeniei prin decret prezidențial.
Cetățenii Republicii Moldova, domiciliați legal și obișnuit pe teritoriul Republicii Moldova,
care posedă legal și cetățenia unui alt stat beneficiază în egală măsură de aceleași drepturi și
îndatoriri ca și ceilalți cetățeni ai Republicii Moldova.

Persoana care este cetățean al Republicii Moldova și care posedă legal și cetățenia unui alt
stat este supusă serviciului militar față de Republica Moldova dacă domiciliază legal și obișnuit
pe teritoriul ei, chiar dacă este scutită de obligațiunea militară față de alt stat.

11
Legea Republicii Moldova, cu privire la Cetățenia Republicii Moldova, nr. 1024 din 02.06.2000,
Disponibil: În Monitorul Oficial al RM. Sursa: https://www.legis.md;
9
 CAPITOLUL II. ASPECTE GENERALE PRIVIND CETĂȚENIA ȘI
CETĂȚENIA DUBLĂ A UNIUNII EUROPENE
2.1. Apariția și conținutul cetățeniei europene
Conceptul de cetățenie europeană ca un concept distinct a fost introdus pentru prima dată de
către Tratatul de la Maastricht, și a fost prelungit prin Tratatul de la Amsterdam. Înainte de
Tratatul de la Maastricht, din 1992, tratatele Comunității Europene ofereau garanții privind libera
circulație a persoanelor active economic, dar nu și pentru celelalte persoane. Tratatul de la
Paris din 1951, prin care se înființa Comunitatea Europenă a Cărbunelui și Oțelului, a stabilit
dreptul la libera circulație a lucrătorilor din aceste industrii, iar prin Tratatul de la Roma din 1957
s-a introdus dreptul la libera circulație a lucrătorilor și a serviciilor.
Astfel, definitoriu, conceputul de cătățenie în UE se subliniază prin intermediul, tratatului
asupra Uniunii Europene – Tratatul de la Maastricht, semnat la Maastricht la 7 februarie 1992,
ce a instituit conceptul de cetăţenie europeană incluzând drepturi, obligaţii şi participarea la viaţa
politică, vizând astfel, consolidarea imaginii şi a identităţii Uniunii Europene şi implicarea mai
profundă a cetăţeanului în procesul de integrare europeană12.
Astfel, conform prevederilor art.17 al Tratatului de constituire a Comunităţii Europene
(a fostului art.8) este cetăţean al Uniunii Europene orice persoană având naţionalitatea unuia
dintre statele membre, conform legilor în vigoare din statul respectiv. Cetăţenia europeană vine
în completarea cetăţeniei naţionale (ea se suprapune, fără a se substitui, cetăţeniei naționale)
făcând posibilă exercitarea unora dintre drepturile cetăţeanului Uniunii pe teritoriul statului
membru în care locuieşte (şi nu numai în ţara de unde provine, aşa cum se întâmpla înainte).
Analizând cele prezentate mai sus, putem observa că pentru a putea beneficia de drepturile
conferite de cetăţenia europeană este necesar să existe cetăţenia unui stat membru. Drepturile
conferite de cetăţenia europeană sunt grupate în cinci categorii de drepturi supranaţionale,
complementare drepturilor conferite de cetăţenia naţională:
− dreptul la libera circulaţie, dreptul la sejur, dreptul de stabilire, dreptul la muncă şi
studiu în celelalte state membre ale Uniunii Europene; intrarea într-un alt stat
membru nu poate fi refuzată decât din raţiuni de securitate şi sănătate publică, iar
această restricţie trebuie justificată;
− dreptul de vot şi de a putea candida la alegerile pentru Parlamentul European şi la
alegerile locale în statul de rezidenţă, în aceleaşi condiţii cu cetăţenii statului
respectiv;

12
Centrul de Informare al Comisiei Europene în România - Cetăţenia europeană, Teme europene, Nr.9/2002,
www.infoeuropa.ro
10
 − dreptul de a beneficia de protecţie consulară din partea autorităţilor diplomatice ale
unui alt stat membru (pe teritoriul unui stat care nu este membru al Uniunii Europene),
dacă ţara sa nu are reprezentanţă diplomatică ori consulară în statul respectiv;
− dreptul de petiţie în faţa Parlamentului European;
− dreptul de a apela la Ombudsman-ul european pentru examinarea cazurilor de
administrare defectuoasă din partea instituţiilor şi organismelor comunitare.
Preluând prevederile existente în tratatele anterioare, Tratatul instituind o Constituţie pentru
Europa reglementează, în art. I-10, cetăţenia Uniunii cu precizarea că cetăţenia europeană nu o
înlocuieşte pe cea a statului naţional, ci se adaugă acesteia ducând astfel la apariţia dublei cetăţenii,
caracteristică reţinută de doctrină ca aparţinând statului federal13.

2.2. Dobândirea cetățeniei UE și deosebirea acesteia dintre celelalte tipuri de

cetățenie
Instituirea conceptului de cetăţenie europeană a dus la apariţia a numeroase controverse.
Astfel, plecând de la faptul că îşi are rădăcinile în interdependenţa economică, observăm că
cetăţenia europeană se deosebeşte de celelalte tipuri de cetăţenie în primul rând datorită modului
în care poate fi dobândită.

În prezent, cetăţenia unui stat poate fi dobândită prin două modalităţi şi anume:

− jus sangvinis (dreptul sângelui), conform căruia copilul dobândeşte cetăţenia unui
stat dacă părinţii săi au cetăţenia statului respective;
− jus loci (dreptul locului), conform căruia copilul dobândeşte cetăţenia statului pe al
cărui teritoriu se naşte.

Dobândirea cetăţeniei europene nu are la bază (în mod direct) nici unul din sistemele
prezentate mai sus, textul Tratatului precizează doar că orice persoană care are „naţionalitatea”
unui stat membru este cetăţean al Uniunii. Iniţial cuvântul care desemna apartenenţa la stat
era naţionalitatea şi nu cetăţenia. Dar, odată cu statul modern şi cu dezvoltarea principiului
naţionalităţilor, juriştii au încercat să facă o delimitare renunţând la cuvântul naţionalitate, acesta
fiind înlocuit cu cel de cetăţean pentru că, naţionalitatea exprimă apartenenţa la un corp social
fondat pe alte reguli, în timp ce cetăţenia exprimă apartenenţa juridică la un stat. „Naţionalitatea,
la recensământ ţi-o poţi alege, poţi spune – sunt de naţionalitatea cutare, însă nu poţi spune că
sunt de cetăţenia cutare, dacă nu prezinţi un document în acest sens”. Convenţia privitoare la

13
Ion Gâlea, Mihaela Augustina Dumitraşcu, Cristina Morariu – Tratatul instituind o Constituţie pentru Europa,
Editura All Beck, Bucureşti, 2005, p.35;
11
cetăţenie foloseşte uneori şi termenul de naţionalitate pentru că în anumite state cele două cuvinte
(cetăţenie şi naţionalitate) sunt sinonime14.
Există însă şi păreri potrivit cărora cetăţenia şi naţionalitatea sunt dependente una de cealaltă,
dar nu sunt congruente. Majoritatea constituţiilor precizează că naţionalitatea singură nu stabileşte
nici drepturi şi nici obligaţii în sarcina individului. Totuşi, în unele constituţii reprezintă condiţia
necesară pentru obţinerea unor drepturi sau obligaţii precum: dreptul de vot, serviciul militar, etc15.
În ceea ce priveşte principiul recunoaşterii mutuale a naţionalităţii statelor membre, acesta
este stabilit de dreptul internaţional nu de dreptul comunitar şi implică atât o parte pozitivă cât şi
una negativă. Astfel, odată ce un stat membru a recunoscut un individ ca naţional al său, această
decizie va trebui respectată de toate celelalte state membre chiar şi în cazul dublei naţionalităţi. În
contrast, recunoaşterea mutuală în sens negativ înseamnă că un stat membru odată ce revocă
naţionalitatea conform propriilor legi şi cerinţelor procedurale, atunci această decizie trebuie
respectată de toate celelalte state membre chiar dacă o nouă legătură de naţionalitate cu un alt stat
nu a fost stabilită16. Această revocare a naţionalităţii ar conduce automat la pierderea statutului de
cetăţean european. Analizând prevederile Tratatului observăm că Uniunea Europeană nu are
competenţe în stabilirea unor criterii proprii pentru acordarea cetăţeniei europene, aceasta fiind
consecinţa existenţei naţionalităţii unui stat membru. Cu alte cuvinte, cetăţenia europeană este
„strâns legată” de naţionalitatea unui stat membru, ea neputând fi dobândită decât odată cu aceasta,
deci naţionalitatea reprezintă condiţia esenţială pentru obţinerea cetăţeniei europene, iar cetăţenia
europeană completează şi nu înlocuieşte cetăţenia naţională.

Prin reglementările lor interne statele membre stabilesc cine este „Cetăţean al Uniunii”.

2.3. Statutul cetățeanului UE și drepturile atribuite asupra acestuia

Conform definițiilor mai sus anlizate privind cetăţenia, am menționat că aceasta reprezintă
legătura politico-juridică permanentă dintre o persoană fizică şi un stat, care generează şi
exprimă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor recipro- recipro- reciproce dintre persoană şi statul
al cărei cetăţean este.

O declaraţie anexată Tratatului de la Maastricht subliniază că “problema dacă o persoană

posedă cetăţenia unui stat membru va fi determinată numai prin referire la legislaţia naţională a
statului membru respectiv”. Aşadar, în ultimă instanţă îi revine fiecărui stat membru să indice care
persoane sunt cetăţenii săi.

14
Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu, Gheorghe Iancu, Ştefan Deaconu, Mihai Horia Cuc – Cetăţenia
europeană, Editura All Beck, 2003, p.2.
15
Stefan Kadelbach – Union Citizenship, Jean Monnet Working, p.10-11;
16
Norbert Reich - The Constitutional Relevance of Citizenship and Free Movement in an Enlarged Union, European
Law Journal, Vol.11, Nr.6, 2005, p.678;
12
 De aici decurg două concluzii practice:

− este mai întâi necesar ca o persoană să aibă cetăţenia unui stat membru pentru a
putea beneficia de cetăţenia Uniunii;
− cetăţenia europeană va completa şi va adăuga la drepturile conferite de cetăţenia
statală. Art. 8(17) par. 2 dispune că cetăţenii Uniunii Europene se bucură de drepturi
şi sunt supuşi, implicit, indatoririlor prevăzute de tratat. Alte dispoziţii relative la
cetăţenia europeană sunt cuprinse în art. 255 par. 1 din Tratatul CE, care
reglementează dreptul de acces la documentele instituţiilor comunitare (Consiliu,
Comisia, Parlamentul European).
Tratatul de la Maastricht instituie 5 categorii de drepturi supranaţionale, complementare
cetăţeniei naţionale:

− Dreptul la libera circulaţie, dreptul la sejur, de stabilire, dreptul la muncă şi studiu

în celelalte state membre ale Uniunii.

− Dreptul de vot şi dreptul de a candida la alegerile pentru Parlamentul european şi la

alegerile locale în statul de reşedinţă, în aceleaşi condiţii cu cetăţenii statului respectiv
(art.19 al TCE);

− Dreptul de a beneficia pe teritoriul unui stat terţ de protecţie consulară din partea
autorităţilor diplomatice ale unui alt stat membru al UE, în cazul în care ţara din care
provine nu are reprezentanţă diplomatică ori consulară în statul terţ respectiv (art.20 al
TCE);

− Dreptul de petiţie în faţa Parlamentului european (art.21 al TCE);

− Dreptul de a apela la Mediatorul (Ombudsmanul) european pentru examinarea

cazurilor de administrare defectuoasă din partea instituţiilor şi organismelor
comunitare (atr.21 al TCE).

Totodată, Tratatul de la Amsterdam17 completează drepturile de mai sus cu următoarele:

− Dreptul de adresare către instituţiile europene într-una dintre limbile oficiale şi de

a primi răspuns în acea limbă (articolul 22 al Tratatului CE);

− Dreptul de a avea acces, în anumite condiţii, la documentele Parlamentului European,

Consiliului şi Comisiei (articolul 255 al Tratatului CE).

Prevederile Tratatului de la Amsterdam statuează că cetăţenia europeană are la bază

principiile comune ale statelor membre, şi anume:

17
Semnat la 2 octombrie 1997 şi intrat în vigoare la 1 mai 1999.
13
 − principiul libertăţii;
− principiul democraţiei;
− principiul respectării drepturilor omului şi al libertăţilor fundamentale;
− principiul statului de drept (decurge din drepturile fundamentale ale omului şi
drepturile specifice acordate cetăţeanului european - drepturi de liberă circulaţie şi
drepturi civice).
Acest tratat întăreşte protecţia drepturilor fundamentale, condamnă orice formă de
discriminare şi recunoaşte dreptul la informaţie şi protecţia consumatorilor.
Cu privire la dreptul la informaţie, în Tratatul de la Amsterdam este specificat că orice
cetăţean european şi orice persoană fizică sau juridică, având sediul într-un stat membru are
drept de acces la documentele Parlamentului european, ale Consiliului Uniunii Europene, în
limita raţiunilor de interes public sau privat. Informarea cetăţeanului este considerată o prioritate
de către instituţiile europene.

În concluzie, putem menţiona că statutul de cetăţean al Uniunii Europene îl dobândesc

numai cetăţenii statelor membre, iar acest statut conferă o srie de drepturi persoanei respective atât
în statul de origine, cât şi în orice alt stat al Uniunii, dar la rând cu drepturile oferite cetățeanului
UE, se stabilesc și anumite obligațiuni.

14
 CAPITOLUL III. DUBLA CETĂȚENIE SUB ASPECT POLITIC,
ECONOMIC ȘI DEMOGRAFIC ÎN PRACTICA INTERNAȚIONALĂ
3.1. Dubla cetățenie în practica UE
La nivel mondial, sunt foarte multe țări care acceptă dublă cetățenie, unele în condiții foarte
drastice, altele în termeni mult mai flexibili. Sunt state care, în momentul în care un cetățean de-
al sau obține o altă naționalitate, i-o retrage imediat pe prima. Alte țări nu acordă cetățenie
străinilor în niciun fel de circumstanțe sau pun niște condiții aproape imposibile. Legislația fiecărei
țări în parte e bazată pe anumite criterii.
Dacă în trecut, cetățenia era considerată mai mult o problema emoțională (loialitatea față de
statul de adopție sau "trădarea" țării native), în prezent problema dublei cetățenii e deseori de
natură politică, economică sau demografică. Estonia, de exemplu, stat baltic care a făcut parte
din Uniunea Sovietică, nu acceptă dublă cetățenie, de teamă infiltrării rușilor, așadar din motive
politice.
Unele țări acceptă dublă cetățenie pe considerente demografice: au populația îmbătrânita,
bazinul genetic e redus și atunci venirea străinilor, căsătoriile dintre populația autohtonă și străini,
sunt considerate benefice pentru sănătatea nației.
Nu în ultimul rând, factorii economici sunt hotărâtori în zilele noastre. Dublă cetățenie
obținută prin investiții - plasarea unei mari sume de bani în economia țării gazdă - a devenit un
fenomen frecvent, deoarece oferă o serie de avantaje:
− Securitatea personală și a bunurilor, în caz de conflict sau instabilitate în țară natală;
− Mobilitate crescută - întrucât țară natală ar putea fi supusă unui regim de sancțiuni, iar
țară pentru care se obține o a două cetățenie, nu;
− Achiziționarea de proprietăți imobiliare - cei care au dublă cetățenie pot cumpără
terenuri și imobile în state în care, fără al doilea pașaport, acest lucru nu ar fi posibil;
− O viață de calitate - de multe ori, a două țară de naționalitate oferă condiții de trăi
superioare. Printre dezavantaje figurează riscul dublei impuneri, adică plătirea taxelor în
ambele țări, sau complexitatea formalităților.
Astfel, ca să prezentăm un studiu mai amplu, este nevoie să luăm ca analiză practica
mondială cu referire la subiectul abordat. Într-un astfel ordin de idei, cele mai multe state din
Uniunea Europeană permit dublă cetățenie. Germania este mai degrabă restrictivă. De regulă,
cel care vrea cetățenia germană trebuie să renunțe la cea actuală. Fac excepție de la această regulă
cetățenii din țările Uniunii Europene și din Elveția, precum și copiii și nepoții imigranților. În
Franța, o lege în vigoare din 2009 permite dublă ori multiplă cetățenie.

15
 3.2. Dubla cetățenie în practica mondială
Dubla cetățenie, se formeaza la încheierea unui acord corespunzător între țări. În practica
mondială, acest lucru nu este considerat un fenomen răspândit și, de regulă, implică doar statele
care au istorie și tradiții comune.
De exemplu, astfel de acorduri sunt încheiate intre Marea Britanie și statele din
Comunitatea Națiunilor. Uneori, țările consideră automat persoanele cu altă cetățenie drept
supuși săi: Marea Britanie consideră astfel cetățenii Irlandei, iar Spania nu îi împiedică
pe cetățenii săi să obțină pașapoarte ale statelor latino-americane fără a încheia acorduri cu aceștia.
În Federația Rusă, există un acord privind dubla cetățenie cu un singur stat —
Tadjikistan. Acest document determină țara cu care o persoană este mai strâns asociată,
în conformitate cu criteriile de reședință permanentă. O persoană cu pașapoarte din două țări, care
se află într-una dintre ele (Rusia sau Tadjikistan) tot timpul, are acces la utilizarea deplină
a drepturilor și la îndeplinirea obligațiilor la locul de amplasare. La mutarea în alt stat —
îndeplinirea obligațiilor prevăzute de legislația sa. Nu se permite exercitarea drepturilor
și obligațiilor ambelor țări în același timp.
Astfel, se delimitează și o diferență dintre dublă cetățenie și bipatrism18, ce constă doar
în prezența unui statut juridic: drepturile și obligațiile persoanelor cu „apatridie” și bipatride
nu sunt confirmate în mod specific, iar pentru apartride și persoanele cu dublă cetățenie acestea
sunt definite la nivel legislativ.
Peste Ocean, Statele Unite și Canada permit și ele cetățenilor lor să aibă și altă cetățenie/alte
cetățenii. La fel Australia, Pakistan, Turcia și multe altele. Să nu uităm însă că fiecare stat are
prevederi proprii, iar formalitățile pot fi extrem de complicate, spre analiză în prezentul studiu ne-
am propus exclusiv țările Uniunii Europene, de care și suntem interesați pe toată durata acestuia.

18
Bipatrid este o persoană care este cetățean a două sau mai multe țări.
16
 CONCLUZII GENERALE ȘI RECOMANDĂRI
În concluzie, aşa cum afirmam mai devreme, conceptul de cetăţenie europeană reprezintă
un element de bază al „noii” Europe şi, totodată, o provocare atât pentru statele membre cât şi
pentru instituţiile Uniunii Europene. Dacă astăzi se vorbeşte tot mai mult de preeminenţa dreptului
comunitar asupra dreptului naţional, nu acelaşi lucru se poate spune şi în cazul cetăţeniei europene,
deoarece dreptul naţional este cel care stabileşte modalitatea de dobândire a cetăţeniei statului
membru şi implicit a cetăţeniei europene. Aplicarea în practică a acestui concept ridică numeroase
probleme.

Problematica acestui concept se prezintă prin două aspecte clar trasate de autorul
prezentului studiu:

1. E foarte greu când există 25 de moduri diferite prin care sunt stabilite criteriile de
acordare a cetăţeniei, să realizezi o unificare a lor, prin definirea cetăţeniei europene de
către Tratatele europene, este de asemenea puţin probabil ca acest lucru să se întâmple,
ţinând cont de tradiţia existentă în fiecare stat european (de exemplu, Franţa este un stat
permisiv faţă de imigranţi, pe când în Germania cetăţenia este tradiţional limitată doar la
cei ce aparţin comunităţii germane fiind subordonată principiului jus sangvini).
2. O altă problemă o reprezintă persoanele care nu au naţionalitatea unui stat membru, dar
care trăiesc în limitele teritoriale ale unui stat membru UE. Aceştia nu vor primi cetăţenia
europeană fapt ce va duce la apariţia unor tensiuni interne care ar putea fi remediate prin
acordarea cetăţeniei europene după criteriul rezidenţei pe teritoriul Uniunii Europene.
3. De asemenea, se ridică problema dublei cetăţenii care poate conduce la apariţia unui
conflict de loialitate între cetăţenia europeană şi cetăţenia naţională.
4. Pe lângă toate acestea, „discriminarea” referitoare la acordarea cu întârziere a unor
drepturi conferite de cetăţenia Uniunii Europene, conduce la concluzia că acest concept
nu a fost destul de clar definit şi că asupra lui ar trebui să se revină cu explicaţii
suplimentare axate cu precădere pe modul de dobândire a cetăţeniei europene, pe drepturile
şi obligaţiile conferite de cetăţenia europeană, pe limitările care pot fi aduse acestor
drepturi, etc.

În acest sens, susțin în totalitate părerea lui Robert REICH 19, ce afirma în jurnalul său că:
apud.” fără precizările de mai sus, cetăţenia europeană va rămâne incompletă, va rămâne la

Reich, Norbert – The Constitutional Relevance of Citizenship and Free Movement in an Enlarged Union, European
19

Law Journal, vol.11, Nr.6, 2005;

17
stadiul de „metaforă” , prin care pot trasa și recomandarea definitorie a prezentului studio –
analiza problematicii și a aspectelor evidențiate în problematică.

Totodată, țin să menționez că statutul de cetăţean al Uniunii Europene îl dobândesc numai

cetăţenii statelor membre, iar acest statut conferă o serie de drepturi persoanei respective atât în
statul de origine, cât şi în orice alt stat al Uniunii, dar la rând cu drepturile oferite cetățeanului UE,
se stabilesc și anumite obligațiuni.

18
 BIBLIOGRAFIE
I. CĂRȚI CU AUTOR
1. Diaconu I. Manualul de drept international public, ed. Lumina Lex, București, 2007, 46 p.
2. Fuerea A. Dept comunitar a afacerilor, ediția a II-a revăzută și adăugită, ed. Universul
Juridic, București, 2006, 78 p.
3. Voicu M. Introducere în dreptul European, ed. Universul Juridic, București, 2007, 125 p.
4. Popescu D. Drept internaţional public, ed. Universităţii Titu Maiorescu, Bucureşti, 2005.
5. Burian A. / Balan O. / Serbenco E., Drept internaţional public, ediţia a II-a, Chişinău, 2005.
6. Mazilu D.– “Integrarea europeană. Drept comunitar şi instituţii europene“, Ed. Lumina Lex,
Bucuresti, 2001.
7. Dragoman I. / Popescu E., Drept european constituţional, editura Mapamond, Târgu Jiu,
2004.
8. Diaconu N. “Sistemul instituţional al Uniunii Europene “, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2001.
9. Diaconu N./ Marcu V. “Drept comunitar. Politici Comunitare.” Ed. Lumina Lex, Bucuresti,
2001.
10. Diaconu N./ Marcu V. „Drept comunitar general”, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2002.
11. JOSE Ortega y Gasset, Europa şi ideea de naţiune, editura Humanitas, Bucureşti, 2002.
12. Manolache O. “Drept comunitar “, Ed. All Beck, 2003.
13. Leicu C. “Drept comunitar “, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1998.
14. Fuerea A. “Drept comunitar European” , Ed. All Beck, 2003.
15. Reich, Norbert, The Constitutional Relevance of Citizenship and Free Movement in an
Enlarged Union, European Law Journal, vol.11, Nr.6, 2005.
16. Kadelbach Ș. Union Citizenship, Jean Monnet Working, p.10-11;
17. Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu, Gheorghe Iancu, Ştefan Deaconu, Mihai Horia
Cuc, Cetăţenia europeană, Editura All Beck, 2003, p.2.
18. Gâlea I. / Dumitraşcu M-A. / Morariu C., Tratatul instituind o Constituţie pentru Europa,
Editura All Beck, Bucureşti, 2005, p.35.
19. Arseni Al., Suholitco L., „Cetăţenia – o nouă viziune şi reglementare europeană”, Litera,
Chişinău 2002, p. 8.
20. Molcuţ E., Drept privat roman, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2003, p.69.
21. Murzea C., Drept roman, Editura All Beck, Bucureşti, 2003, p.67;
22. Follesdal A., Citizenship: Europe and Global, ARENA WP 01/22, p.1;
23. Puşcă B., Drept constituţional şi instituţii politice, vol.I, Editura Fundaţiei Academice
Danubius, Galaţi, 2001, p.236.
24. Jean-Louis Cougnon, La citoyenneté européenne: européenne et citoyenne?,
Sursa: www.uefeurope.org/id75_m.htm, p.1; Accesat: 30.11.2022

II. CĂRȚI FĂRĂ AUTOR

25. Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, (2007/C 303/01), www.eur-
lex.europa.eu/ro/treaties/dat/.
26. Fişă de informare nr. 19. Principiul subsidiarităţii. Documentul reprezintă o traducere după
fişa de informare de Pe site-ul Parlamentului European. Documentul original a fost realizat de
RobertaPanzza , 07/2008. În: Fişă de informare nr. 19;

19
 III. LEGI ȘI ACTE NORMATIVE
27. Legea Republicii Moldova, cu privire la Cetățenia Republicii Moldova, nr. 1024 din
02.06.2000. În: Monitorul Oficial al RM, 1024 din 02.06.2000.
28. Tratatul privind Uniunea Europeană (versiune consolidată). În: Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene. Anul 59, 7 iunie 2016. Tratatul privind Uniunea Europeană.
29. Statutul Consiliului Europei din 05.05.49. Ratificat prin Hotărârea Parlamentului nr.522-
XIII din 12.07.1995 //Tratate internaţionale 9/190, 1999.
30. Legea cetăţeniei Canadei (Canadian Nationality Law) [online]. [citat 10.11.2022]
Disponibil: https://laws-lois.justice.gc.ca/eng/acts/C-29/.
31. Legea cetățeniei Germaniei: Nationality Act [online]. [citat 07.11.2022]. Disponibil:
http://www.legislationline.org/documents/id/4382.
32. Legea cetăţeniei Republicii Moldova nr. 1024 din 02.06.2000. În: Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, Nr.98-101/709 din 10.08.2000.
33. Legea cetățeniei române, nr. 21 din 01.03.1991. În: Monitorul Oficial al României, partea
I, nr. 98 din 06.03.2000.
34. Legea cetăţeniei Poloniei, 2 aprilie 2009 [online]. [citat 10.11.2022]. Disponibil:
http://eudocitizenship.eu.
35. Legea cu privire la Avocatul Poporului (Ombudsmanul) nr. 52 din 03.04.2014. În:
Monitorul Oficial al RM, Nr. 110-114 din 09.05.2014.
36. Legea cu privire la cetățenie a Republicii Moldova nr. 596-XII din 05.06.91, intrată în
vigoare la 4 iulie 1991 [online]. [citat 07.11.2022]. Disponibil: https://data.globalcit.eu/.
37. Legea naționalității austriece [online]. [citat 07.11.2022]. Disponibil:
https://ro.qaz.wiki/wiki/Austrian_nationality_law.
38. Legea naționalității suedeze [online]. [vizitat: 17.11.2022]. Disponibil:
https://ro.qaz.wiki/wiki/Swedish_nationality_law.
39. Legea naționalității italiene nr. 91 din 1992 [online]. [citat 07.11.2022]. Disponibil:
https://ro.qaz.wiki/wiki/Italian_nationality_law.
40. Legea naționalității grecești [online]. [citat 12.11.2022]. Disponibil:
https://ro.qaz.wiki/wiki/Greek_nationality_law.
41. Legea naționalității lituaniene [online]. [citat 12.11.2022]. Disponibil:
https://ro.qaz.wiki/wiki/Lithuanian_nationality_law

IV. WEBOGRAFIE
42. www.legis.md;
43. www.civica-online.ro;
44. www.en.wikipedia.org;
45. www.europa.eu.int.com;
46. www.infoeuropa.ro;
47. www.uef-europe.org;
48. www.ombdusman.europa.eu
V. REFERINȚE / ADNOTAȚII
SUNT PLASATE ÎN SUBSOLUL PAGINILOR VIZATE

20
 ANEXE
Anexa 1.

TEORII CU PRIVIRE LA NATURA CETĂȚENIEI

În ştiinţa juridică au fost exprimate mai multe teorii privitoare la natura juridică a
cetăţenei

a) Teoria contractuală - cetăţenia ar fi rezultatul unui „raport contractual”, ceea ce ar

însemna că ea se naşte numai dintr-un acord de voinţă aparţinând statului şi persoanei fizice.

b) Teoria manifestării unilaterale a voinţei de către stat. Adepţii acestui curent aduc în
calitate de argument unele temeiuri de dobândire a cetăţeniei.

c) Teoria condiţiei juridice. Cetăţenia este definită ca apartenenţă a persoanei la stat, în

virtutea căreia aceasta are faţă de stat drepturile stabilite de lege, precum şi obligaţiile
corespunzătoare

d) Teoria statutului juridic. Conform acestei teorii, cetăţenia statului este un „statut
personal”, cum ar fi clasa socială, vârsta, sexul confesiunea religioasă.

e) Teoria situaţiei juridice. Îl are ca susţinător pe A. Teodorescu, care argumentează teoria

pe temeiul dobândirii cetăţeniei prin naştere, ceea ce s-ar constitui într-o situaţie juridică
generatoare de drepturi şi obligaţii.

f) Teoria raportului juridic consideră cetăţenia ca fiind un raport politic şi juridic de

„dominaţie şi supuşenie”, din care se nasc drepturi şi obligaţii, „atât în ceea ce priveşte pe individ
faţă de stat, cât şi pe stat faţă de individ”.

g) Teoria cetăţeniei – element al capacităţii juridice. Susţinătorii teoriei consideră cetăţenia

ca o componentă, un element al capacităţii juridice, care reprezintă o prerogativă a subiectelor de
drept. În calitate de argument este adus faptul că persoanele fizice în cadrul raporturilor juridice
apar ca cetăţeni, ca străini şi ca apatrizi.

21