Sunteți pe pagina 1din 2

Sos Tzatziki, răcoritor și absolut delicios, rețetă pas cu pas.

Rețeta simplă și
gustoasă de sos Tzatziki, un clasic al bucătăriei grecești. Tzatziki, un sos
care se prepară extrem de rapid și este companionul perfect la orice
mâncare. Cum se prepară sos tzatziki.
Cum începe vara, acest sos tzatziki, răcoritor și absolut delicios, se instaurează într-o
dominație absolută asupra meselor familiei noastre. Doar guacamole ce-i mai știrbește din
autoritate, un alt sos pe care îl iubim mult și pe care îl facem adesea, mai ales la micul
dejun.
Facem, așadar, porții triple de tzatziki și le ținem la frigider pentru servit la liber, după pofta
inimii. Iar inimile noastre sunt pofticioase și doresc tzatziki lângă aproape orice am mânca,
ba și de unul singur. Pentru că, dragii mei, dacă vreți să faceți în ciuda soarelui dogoritor, un
sos tzatziki savuros este soluția perfectă. Se face extrem de ușor și este delicios, iar efectul
lui răcoritor este greu de egalat.

Ingrediente sos Tzatziki


 200 gr. iaurt grecesc
 2 castraveți de mărime mijlocie (cam 250 de grame)
 sare
 piper
 zeama de la o jumătate de lămâie
 2-3 căței de usturoi
 1 lingură de ulei extravirgin
 1 legătură mică de verdeață, clasic este mărarul dar cred că ar merge și menta,
pentru un efect încă și mai răcoritor
Mod de preparare sos Tzatziki
1. Se spală, se zvântă și, opțional, se decojesc castraveții. Există variante ale acestui sos
tzatziki la care se folosesc castraveți cu tot cu coajă. Asta depinde de preferințele fiecăruia.

2. Se taie castraveții de-a lungul, pe jumătate, și, cu ajutorul unei lingurițe, se scot sâmburii.
Partea cu sâmburii este formată în cea mai mare parte din apă, așa că nu pierdem mare
lucru eliminându-i. În plus, minusculele semințe pot da indigestii celor mai sensibili, așa că
sosul tzatziki devine mai digerabil prin eliminarea lor.

3. Pulpa castravetelui fie se dă pe răzătoare fină, fie se feliază subțire. Eu una prefer a doua
variantă deoarece îmi place să simt castraveții crocanți în acest sos tzatziki. Alături de orice
mâncare aș servi sosul, castraveții merg totdeauna de minune.

4. Se pune castravetele astfel pregătit într-un castron, se sărează și se lasă vreo 10 minute
să lase din apa pe care o conține.

5. Între timp, pregătim restul ingredientelor. Dacă iaurtul pe care inteționăm să-l folosim
este mai puțin gras și are o textură mai apoasă, se scurge de zer. Eu am folosit un iaurt
foarte cremos, fără lichid în exces, așa că am sărit peste pasul acesta.
6. Se curăță cățeii de usturoi, să îi avem la îndemână. Se spală, se zvântă și se taie mărunt
frunzele de mărar.

7. Scurgem bine de zeamă castraveții apoi îi punem într-un castron încăpător. Peste ei se
adaugă iaurtul și se amestecă ușor pentru omogenizare.
8. Se adaugă mărarul tocat și se amestecă ușor. Se adaugă și zeamă de lămâie după gust,
deasemenea și uleiul de măsline.

9. Se adaugă și usturoiul zdrobit și se amestecă bine pentru omogenizare.

La sfârșit, potrivim al nostru sos tzatziki la gust cu sare și piper. Gustați înainte de a adăuga
un condiment sau altul, ăsta e cel mai sigur mod de a estima de ce cantitate e nevoie să mai
adăugați. Asta mai ales dacă adăugăm usturoi tocat în mojar cu puțină sare sau dacă ținem
cont că am mai sărat anterior castraveții.
Servirea
Acest sos tzatziki este un perfect companion pentru carnea la grătar dar și alături de cartofi
sau alte legume. La noi acasă, sunt de neconceput aripioarele la grătar, de exemplu, fără a
avea deliciosul tzatziki la îndemână. Ba la o adică se poate mânca și gol, cu pâine proaspătă
și crocantă alături. Cu orice l-ați combina, minunatul nostru sos tzatziki aduce o notă de
prospețime și răcoare binefăcătoare.

Să vă fie de folos!
Mai multe rețete de sosuri găsiți cu un click pe poza de mai jos.

S-ar putea să vă placă și