. Comic de  limbaj

a)provenit din incultura :

-greseli de vocabular -> deformari fonetice (famelie );

-etimologie populara -> scrofulosi , capitalisti;

-lipsa de proprietate a termenilor->liber schimbist=elastic in conceptii;

-incalcarea regulilor gramaticale si a logicii -> exemple:

1.polisemia : ' ne-am racit  impreuna ';

2.contradictia in termen : '12 trecute fix ';

'lupte seculare ce au durat 30 de ani ';

3.asociatiile necompatibile :'industria romana este admirabila ,

sublima , putem zice , dar lipseste

cu desavarsire .';

4.truismele (= adevaruri evidente ): 'un potop care nu merge

inainte , sta pe loc '.

-constructia frazei.

b)ticuri verbale :

- ' curat ' (Pristanda) -> ' curat murdar ';

- ' ai putintica rabdare ' ( Trahanache );
- ' eu cu cine votez ? ' , 'nu ma-mpinge c-ametesc' (Cetateanul t. ).

In opera 'O scrisoare pierduta” , Caragiale prezinta un minor eveniment din viata elitei provinciale.

Tema este satirizarea vietii politice de la sfarsitul secolului XIX , intr-un moment de varf , alegerile.

Actiunea piesei “O scrisoare pierduta” publicata in 1884, se petrece intr-un orasel de provincie, intr-un
moment de agitatie maxima, in preajma campaniei electorale.

Partidul de guvernamant reprezentat prin Zaharia Trahanache si Stefan Tipatescu, prefectul judetului,
are de infruntat o situatie cu totul neobisnuita.

Fruntasul dizidentei, avocatul Nae Catavencu, detine un document compromitator: o scrisoare de amor
a Zoei, sotia lui Trahanache, catre Tipatescu, amantul ei. El ameninta ca va publica scrisoarea in ziar,
daca nu va fi propus si ales deputat de catre partid.

Toata intamplarea este comica dar si demna de a fi criticata. Toate personajele, pe langa faptul ca
provoaca rasul , sunt necurate, fara scrupule sau vreo urma de calitati morale. Ei santajeaza, sunt corupti
,hoti, demagogi, prefacuti, mincinosi ,necinstiti dar tot odata mediocri , inceti la minte. Toate
personajele operei sunt “infirme” atat moral cat si intelectual.

Societatea murdara descrisa de Caragiale , acum un secol este extrem de verosimila, si nechimbata in
comparatie cu cea de azi.

Principiile , doctrinele, nu exista primeaza doar interesele personale.

Putem dovedi ca “O scrisoare pierduta” este o comedie daca respecta trasaturile unei comedi.

Este evident ca situatia operei este comica: toata aceasta agitatie , situatia compromitatoare ,mijloacele
de santaj si amenintarile sunt o sursa de comic.
Comicul de nume are deasemenea o contributie importanta pentru ca ne ajuta la caracterizarea
personajelor fiind, in majoritate nume comice, cu diferite conotatii , emblematice, sau elocvente.

De exemplu numele Zaharia Trahanache are o sonoritate comica de lungire si ne duce cu gandul la un tip
senil, zaharisit ,greoi.

Numele de Farfuridi si Branzonenesu ,cuplu nedespartit,aduc o aluzie culinara ce sugereaza inferioritate

si vulgaritate.

Pentru a contura mai bine tiparele comicului, nu trebuie omis comicul de limbaj. Acesta reiese din
ticurile verbale(“Aveti putintica rabdare “ ,”famelie mare, renumeratie dupa buget, mica”) greselile
gramaticale , folosirea unor cuvinte fara a le cunoaste sensul (“bampirce-i ala bampir?”), expresile
tautologice(“un popor care nu merge inainte ,sta pe loc”), contradictile in termeni (“douasprezece
trecute fix”) sau asociatile incompatibile(“curat murdar”, “Sa traiasca Republica ! Vivat Printipatele
Unite”). Toate aceste greseli de limbaj starnesc rasul dar tot odata regretul si critica autorului la adresa
incompetentei personajelor.

Astfel putem afirma ca “O scrisoare pierduta “ este o comedie.

Caragiale cauta mereu slabiciunile omenesti , dezacordul dintre aparenta si esenta dintre ideal si real.

Tot odata Caragiale a fost un conservator , lucru care se observa si in scrierile sale unde ii critica pe
liberali. El avea puternici convingeri junimiste , facand parte din cenaclul 'Junimea” care a intrat inca de
la inceput in contradictie cu generatia de la 1848. Un reprezentant al liberalilor este Catavencu, personaj
tipic pe care Caragiale il critica aspru.

“Teatrul lui Caragiale e un izvor de apa tulbure in care joaca o pulbere de necuratenii” el infatiseaza “o
colectie de imbecili, de imorali” si”oricat de spiritual ar fi in forma scanteietoare , e intristator ca un
spital de infirmitati morale si intelectuale” afirma Eugen Lovinescu.

“Este cel mai mare creator de viata din intreaga noastra literatura” ,”este un istoric complect care arata,
care critica si care explica “ si el “a aruncat asupra realitatii noastre sociale privirea cea mai sigura, cea
mai scrutatoare si cea mai patrunzatoare” “are meritul de a fi creat oameni cu varful penitei, si oameni
acestia se misca printre noi” afirma Ibraileanu despre Caragiale.
COMICUL DE LIMBAJ:

-caracterizat prin confuzii paronimice:

termenul capitalist este folosit pentru

locuitorii capitalei

-deformarea neologismelor: bampir

-ticuri verbale: curat-murdar, aveți puțintică

răbdare etc.

-nonsensul: unde nu e moral, acolo e corupție

Comicul de limbaj s-ar putea defini prin cateva particularitati:

Greselile de vocabular se produc din cauza deformarii cuvintelor, mai ales a neologismelor, fie din lipsa
de instructie, fie din mimetism (prin imitatie -A«.A«.):

» pronuntie gresita: "levorver", "bagabont", "amploiat", "ambit", "ceferticat medical;

» etimologie gresita: "sufragiu", cu sens de "vot" ("nu vom putea intra pe calea viritabilelui progres, pana
ce nu vom avea un sufragiu universale") este inteles cu sensul de "servitor" ("bate in ciocoi, unde
mananca sudoarea poporului suveran stii: masa sufragiu"). Confuzia se face intre sufragiu (voT), provenit
din limba franceza -suffrage- si sufragiu (servitoR), cuvant provenit din limba turca - sofraci.

» lipsa de proprietate a termenilor: "a manca", insemnand "a lipsi" este inteles cu sensul de "a manca"; de
exemplu, citatul din articol este "nimeni nu trebuie a manca de la datoriile ce ne impun solemnitatea" iar
Ipingescu explica superior ca "sa nu mai manance nimeni din sudoarea bunioara a unuia ca mine si ca
dumneata, care suntem din popor"; confuzie intre cuvintele provenite din limba franceza "pitie" care
inseamna "mila" si "piete"" care are sensul de "cucernicie": "Nu striga! nu striga! fii mizericordioasa; aibi
pietate!".
» amestecul ridicol al cuvintelor de jargon cu limbajul de mahala: "eram ambetata absolut", "asa deodata,
sanfaso", "Uf! Tatico, maser, bine ca m-a scapat Dumnezeu de traiul cu pastramagiul!", "Ei, Doamne,
tato, parol, stii ca esti curioasa!", "Merg numai asa de un caprit, de un pamplezir", "Ei! tato, eu ma duc,
bonsoar, alevoa."

incalcarea regulilor gramaticale si a logicii:

- contradictia in termeni: "M-am transportat la localitate pentru ca sa-ti repet ca te iubesc precum iubeste
sclavul lumina si orbul libertatea": "N-o mai maltrata, domnule, macar cu o vorba buna";

- asociatii incompatibile ca sens: "Angel radios! precum am avut onoarea a va comunica in precedenta
mea epistola, de cand te-am vazut intaiasi data pentru prima oara mi-am pierdut uzul ratiunii"; "Am avut,
tato, parte ca a sarit nenea Dumitrache si cu Nae ipistatul! aminteri, mitocanul scosese sicul de la baston
pentru ca sa ma sinucida".

- nonsensul: "Noi n-avem alta politica decat suveranitatea poporului: de aceea in lupta noastra politica,
am spus-o si o mai spunem si o repetam necontenit tuturor cetatenilor: A«Ori toti sa muriti, ori toti sa
scapamA»":

- truismele (adevaruri evidentE): "Cetatene, suntem sub regimul libertatii, egalitatii si fraternitatii: unul nu
poate fi mai sus decat altul, nu permite Constitutia";

- constructii prolixe (confuze, incoerentE), anacolutul: "Madam! sa am pardon! scuzati! Cocoana!

considerand ca adica, vreau sa zic, respectul pardon sub pretext ca si pe motivul scuzati pardon";

- expresii tautologice : "Da, familia e patria cea mica, precum patria e familia cea mare; familia este baza
societatii"; "Azi e azi, ieri a trecut."; ce-i al omului e al omului!".
Repetitia obsedanta a unor cuvinte sau sintagme:

- ticuri verbale, care evidentiaza saracie de gandire si de vocabular: "Rezon"; "Rusinoase mie-mi spui?";

- repetitii comice obsesive - formula verbala "Eu am ambit, domnule, cand e vorba la o adica de onoarea
mea de familist" se repeta, de pilda, numai in actul I, scena 1 de cinci ori, fiind reluata pe parcursul
intregii comedii ca un adevarat laitmotiv.

a- Contradictia (neconcordanta, nepotrivireA) stilurilor:

Rica Venturiano, dupa ce scapa de groaza ca va fi omorat de barbatii care-1 urmareau furiosi, isi recapata
rapid elocinta si declama fraze patriotarde, care nu au nici o legatura cu subiectul discutiei referitoare la
casatoria lui cu Zita, la diferentele sociale dintre ei: "Jupan Dumitrache (rapiT): [] Zestrea nu-i asa de
mare, si dumnealui e stii, ceva mai sus noi suntem negustori. Rica (coboranD): Cetatene, suntem sub
regimul libertatii, egalitatii si fraternitatii: unul nu poate fi mai sus decat altul, nu permite Constitutia"
(actul II, scena 9). Tot aici se inscrie si scena 4 din actul 1, cand Ipingescu si Dumitrache comenteaza
articolul din ziarul "Vocea Patriotului Nationale".

Confuzii ale unor dictoane celebre sau folosirea nepotrivita a altora, din pricina inculturii: dictonul latin
"Vox populi, vox dei", insemnand "Glasul poporului e glasul lui Dumnezeu", este deformat de Rica
Venturiano, care rosteste cu emfaza: "box populi, box dei!".

Comicul de situatie reiese, asa cum il arata si numele, din imprejurarile cele mai surprinzatoare in care
sunt puse personajele, provocate de coincidente, de incurcaturi, confuzii si situatii echivoce. intreaga
piesa are la baza un sir de situatii confuze si, desi incurcaturile par minore, banale, efectul este
monumental asupra personajelor prin agitatie, emotii si tensiune, fapt ce starneste puternice hohote de ras.
La "lunion", Venturiano arunca priviri galese cocoanelor, Jupan Dumitrache este convins ca "bagabontul"
atenteaza la onoarea lui de familist si nu se gandeste nici un moment ca tanarul se indragostise de Zita.
Confuzia din mintea sotului capata proportii catastrofale. El se chinuie si sufera de teama sa nu-i fie
stirbita onoarea de familist. Banuiala, preluata de Chiriac, isca o cearta intre cei doi amanti, Veta fiind
acuzata ca "se curteaza cu amploiatul".

Rica Venturiano, indragostit de Zita, primise de la aceasta un bilet prin care il chema la ea acasa, "dupa
zece ceasuri la numarul 9, strada Catilina, cand oi vedea la fereastra ca se micsoreaza lampa". Nimereste
insa la casa cu numarul 6, intrucat cifra fusese batuta invers de catre mesterul care tencuise gardul si
amorezul ii face declaratia cocoanei Veta. Prezenta "bagabontului", noaptea, in casa lui Dumitrache
declanseaza o adevarata vendeta, cei trei barbati fiind extrem de agitati si in stare sa comita o crima. Veta
este speriata ca nu cumva Chiriac s-o suspecteze din nou ca il insala, Zita este de-a dreptul ingrozita ca i-
ar putea omori iubitul: "Ah! mor! [] Monserul meu!". Rica Venturiano constientizeaza cauza
incurcaturilor produse, afirmand ca vina este "a tablitii de la poarta", el cautand casa cu numarul 9, "am
vazut la poarta numarul 9 si am intrat".

Comicul de limbaj se caracterizează prin stereotipii verbale, prin incoerenţă, prin cuvinte puse de-a
valma, doar ca să dea bine în faţa auditoriului şi
prin snobismul personajelor ce vor să impresioneze, vorbind fără a spune nimic, punând cuvinte măreţe
laolaltă, fără coerenţă şi uitând că vor să transmită ceva. Personajele au fixaţii de limbaj ce le permit să îşi
creeze strategii pentru a-i manipula pe ceilalţi participanţi la acţiune („două la primărie....două
pe piaţa 11 Fevruarie....unul la spital...unul la şcoala de fete...două la primărie” [10, p. 107], „ai puţintică
răbdare”[1, p. 125]). La Ghiţă Pristanda, „ticul
verbal, automatismul reprezintă forme ale deficitului de cultură, ale sărăciei lingvistice şi intelectuale”
[5, p. 231], iar fraze precum „curat murdar”, „după buget”, întreţin atmosfera comică a piesei. În
discuţiile dintre actanţi, se identifică un registru comic ce
uneori poate depăşi limita suportabilităţii de care
dau dovadă interlocutorii.

Greşelile de limbaj sunt specifice scrierilor, căci

completează armonios tabloul comicului prin prezenţa neologismelor utilizate greşit sau imitativ
(sufragiu, bagabond, renumeraţie), a replicilor repetitive („ai puţintică răbdare”, „curat plastografie”),
a asocierii termenilor antonimici („curat murdar”),
a diminutivelor (neicuşorule, Joiţica).
Replicile înţesate de franţuzisme ale Ziţei
(O noapte furtunoasă) au menirea de a completa
irezistibilul efect comic, creat de limbajul comediilor („alevoa, bonsoar...pamplezir” [Ibidem, p. 60]),
pe când schimonosirea utilizată de Rică Venturiano
(„box populi, box dei” [Ibidem, p. 85]) ilustrează dorinţa junelui de epatare.

Limbajul utilizat de personajele din comedii nu

are drept scop doar realizarea comicului, ci vine în
completarea descrierii / prezentării unei lumi, aşa
cum este ea în esenţă, fără menajamente şi fără trucuri de menajamente ale defectelor şi incapacităţii
omului de a se arăta aşa cum este, fără dorinţa de
epatare şi falsitate ce poate să ducă până la ipocrizie.

Comicul de limbaj rezulta din diferenta dintre ceea ce spun, ceea ce ar vrea sa spuna si ceea ce ar trebui
sa spuna personajele. Farfuridi se intrece cu Catavencu prin paradoxuri, in loc sa dezbata probleme
legate de noua constitutie. Pristanda nu cunoaste sensul neologismelor, asociaza termeni cunoscuti cu
alti necunoscuti (etimologie populare): "scrofulos la datorie", "capitalisti" � locuitori ai capitalei .

De asemenea acest comic este conturat si de ticurile personajelor: Tipatescu "ai putintica rabdare",
Pristanda "curat-murdar" dar si de unele expresii ale acestora: Tipatescu "sa-l lucram pe onorabilul",
Farfuridi "iubesc tradarea... dar urasc pe tradatori", Catavencu "industria romana... e sublima putem zice
dar lipseste cu desavarsire" . Aceste expresii subliniaza nonsensul din vorbirea personajelor.

Stalcirea cuvintelor provoaca si ea rasul: Cetateanul turmentat spune "cioclopedica", Dandanache "o
sotietate fara printipuri care va sa zica ca nu le are".

Numele eroilor este si acesta comic. Din falnicul Agamemnon eroul de la Troia a mai ramas "un
gagamita", cum ii spune Trahanache la un moment lui Dandanache. Farfuridi si Branzovenescu numele
celor doi avocati trimit gandul la arta culinara, sunt derivate subtil cu sufixe onomastice grecesti sau
romanesti, pentru a indica un amestec al acestei clientele politice care se bucura de aceleasi avantaje
"constitutionale". Numele lui Ghita Pristanda este luat de la un joc moldovenesc in care se bate pasul
intr-o parte si alta fara a se porni niciunde, are o mare putere de sugestie, potrivindu-se perfect cu
siretenia personajului.

Caragiale a adus teatrului si prozei romanesti o viziune noua si un mod de exprimare deosebit. Meritul
acestui scriitor este, acela de a fi un mare creator de tipuri si de scene de viata, prin care opera lui
devine o "comedie umana", un document artistic al moravurilor unei epoci, scriitorul aratand ca un
istoric umorist al parvenismului autohton.

O alta latura remarcabila a personalitatii lui Caragiale este constiinta lui artistica. Cultul formei, migala
de a gasi expresia cea mai potrivita au reprezentat un exemplu asupra a ceea ce inseamna
responsabilitatea scriitorului fata de cuvantul scris, fata de arta litarara.

Pornind de la realitati romanesti, creand scene si tipuri originale, Caragiale s-a ridicat la o valoare
artistica universala prin puterea de generalizare si de sinteza, prin satira necrutatoare a viciilor, prin
aspiratia spre o umanitate superioara, prin increderea in posibilitatile omului de a se perfectiona.

Geniul comic al acestui dramaturg roman este profund original si rezultatele lui tin de o combinare
inimitabila a tuturor mijloacelor. G. Calinescu situeaza problema in sfera indemonstrabilului: "Umorul lui
Caragiale e inefabil, ca si lirismul eminescian, constand in caragialism, adica intr-o maniera proprie de a
vorbi"