Sunteți pe pagina 1din 3

Obligatie de a faceTribunalul ALBA

Cod ECLI    ECLI:RO:TBALB:2016:011.xxxxxx

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
ROMÂNIA
 
T_________ A___
SECȚIA I CIVILĂ
 
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2157/2016
Ședința publică de la 17 Noiembrie 2016
Completul compus din:
P_________ I_____ G_______ S_____
G refier A______ R______
 
Parchetul de pe lângă T_________ A___ reprezentat de procuror
C____ S______
 
Pe rol judecarea cauzei civile  privind pe reclamantul P____ S____ și  pe pârât  S_____ R____ prin
CNADNR    , având ca obiect- obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânarea pronunțării din
data de  3 noiembrie 2016 care face parte integrantă din prezenta sentință.
 
TRIBUNALUL
Prin acțiunea civilă înregistrată sub dosar nr. XXXXXXXXXXXXX reclamantul B___  S____ în
contradictoriu cu  pârâtul  S_____ R____ reprezentat de M_________ T______________ prin  CNADNR
SA      , având ca obiect   s-a solicitat :
- obligarea pârâtului să emită în condițiile art. 20 din Legea nr.255/2010 hotărârea de stabilire a
cuantumului despăgubirii aferentă terenului expropriat proprietatea reclamantului conform  TP
xxxxx/4694/25.04.2001, teren situat în S____, în locul Între Hotare , înscris în anexa 2 a HG
399/13.05.2014 la poziția 93; nr. parcelă  A 1602/2/32, arabil, nr. cad.xxxxx în suprafață de 233,96 mp;

399/13.05.2014 la poziția 94, nr. parcelă A 1602/2/32,  arabil, nr. cad.xxxxx în suprafață de 1206,63  mp;

399/13.05.2014 la poziția 227, nr. parcelă A 1602/2/32,  arabil, nr. cad.4502/1 în suprafață de 1694,68 
mp;
- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată 
In motivare  se susține :
Reclamantul  este  conform  titlului de proprietate nr. xxxxx/4694/25.04.2001 proprietarul parcelei
identificată prin număr cadastral vechi din titlu de proprietate 1602/2/32 ce a făcut obiectul exproprierii a
trei suprafețe de teren, respectiv a parcelei de 233,96 mp, nr. cadastral xxxxx, a parcelei de 1206,63 mp,
nr. cad.xxxxx și respectiv a parcelei în suprafață de 1694,68 mp, nr. cadastral 4502/1.
1
La data de 13.05.2014 s-a publicat Hotărârea nr. 399/13.05.2014 privind declanșarea procedurilor de
expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al obiectivului de
investiții – Autostrada S____ – T____ – în anexa 2 a actului normativ figurând și imobilele reclamanților
înscrise la pozițiile 93,94 și respectiv la poziția 227.
Prin adresa pârâtei nr. xxxxx/11.07.2014 reclamantul a fost notificat asupra faptului că imobilele sale
situate în extravilanul localității S____ , jud.A___, înscrise în , înscrise în Anexa 2 din HG 399/2014 la
poziția 93,94 și respectiv la poziția 227 urmează a fi expropriate pentru realizarea lucrării de utilitate
publică ,, Autostrada S____ – T____,, termenul de eliberare a imobilelor notificate fiind de 30 de zile
lucrătoare de la data notificării.
Având în vedere că reclamantul  a depus dovada dreptului de proprietate asupra imobilelor ex propriate la
sediul CNADNR și a solicitat emiterea hotărârilor de stabilire a cuantumului despăgubirilor, având în
vedere faptul că exproprierea se face cu dreapta și prealabila despăgubire, ținând cont de faptul că asupra
terenului expropriat a operat transferal dreptul ui de proprietate în favoarea pârâtului încă de la data de
31.07.2014 dată la care a fost emisă Decizia de expropriere nr. 782/31.07.2014.
Prin Întâmpinarea formulată de pârâtul S_____ R____ prin CNADNR    s-a solicitat respingerea acțiunii
pentru motivele arătate în scris.
Examinând actele  existente la dosar, instanța reține :
Reclamantul ar e calitatea de proprietar al imobilului teren înscris în T.P. xxxxx/4694/25.04.2001 nr.
cadastral vechi 1602/2/32.
Acest teren a fost parcelat în trei loturi  identificate sub nr. cadastral xxxxx în suprafață de 233,96 mp; nr.
cadastral xxxxx în suprafață de 1206,63 mp; nr. cadastral 4502/1 în suprafață de 1694,68 mp.
Aceste parcele au fost expropriate prin Hotărârea nr. 399/13.05.2014 în vederea efectuării coridorului de
expropriere al obiectivului de investiții ,, Autostrada S____ – T____,,.
Reclamantu l a fost notificat în acest sens prin Adresa nr. xxxxx/11.07.2014 fiind stabilit un termen de
eliberare a suprafețelor respective de 30 de zile lucrătoare de la data notificării.
La data de 31.07.2014 a fost emisă Decizia de expropriere nr. 782  până în prezent nefiind emisă
dispoziția de acordare a despăgubirilor cuvenite pentru imobilul expropriat.
Analizând acțiunea de față în raport de materialul probator administrat și dispozițiile art. 18-21
Legea 255 /2010 , art. 21,44 Constituție și art. 6 CEDO aceasta se apreciază a fi întemeiată.
Potrivit art. 18 –Legea 255/2010 în termen de 5 zile de la data emiterii deciziei de expropriere,
expropriatul numește comisia de verificare a dreptului de proprietate ori a altui drept real în temeiul căruia
cererea a fost formulată și constată acceptarea sau neacceptarea cuantumului despăgubirilor de către
proprietar sau titularii altor drepturi reale asupra imobilului supus exproprierii.
În speță hotărârea de expropriere a fost adoptată încă din data de 13.05.2014 iar până în prezent așa cum
susține și pârâta nu au fost finalizate lucrările instituite de dispozițiile art. 8-17 – Legea 255/2010.
Este adevărat că legiuitorul nu a stabilit nici un termen expres și imperativ în care să fie emisă hotărârea
de despăgubiri, dar, aceasta nu înseamnă că expropriatorul poate amâna ,,sine die,, îndeplinirea acestei
obligații.
Prin urmare, în concordanță cu dispozițiile art. 21 alin.1 – Constituție și art. 6 CEDO, expropriatorul are
obligația  de a emite hotărâre de stabilire a despăgubirilor într-un termen rezonabil care în cauza de față se
apreciază a fi depășit cu mult ( 2014 – 2016), ori durata unei proceduri poate fi apreciată ca rezonabilă
numai în măsura în care asigură eficacitatea respectivei proceduri.
Așadar, având în vedere obligațiile stabilite în sarcina pârâtei  prin dispozițiile art. 9, 19-21 – Legea
255/2010 precum și termenul  care reglementează îndeplinirea anumitei obligații se apreciază că lipsa
hotărârii de stabilire a despăgubirilor, echivalează cu refuzul expropriatorului de a-și  îndeplini obligațiile
reglementate de textele de lege mai sus  reținute.
Raportat la aceste considerente, însă apreciind ca întemeiată acțiunea de față , va proceda la admiterea
acesteia așa cum a fost formulată.
În baza art. 453 Cod pr. civilă, pârâta va fi obligată să plătească în favoarea reclamanților suma de 1000
lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

2
 
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
 
Admite acțiunea civilă formulată de reclamantul P____ S____, CNP xxxxxxxxxxxx domiciliat în S____
__________________.17 ___________________ procesual a___ în A___ I____ 
____________________ jud.A___  în contradictoriu cu pârâtul S_____ R____ reprezentat  de
M_________ T______________ și I______________  prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri
Naționale din România S.A., cu sediul în București, ________________________. 38, sector 1,
București, CUI xxxxxxxx, JXXXXXXXXXXX și în consecință :
Obligă pârâtul să emită în condițiile art. 20 din Legea nr.255/2010 hotărârea de stabilire a cuantumului
despăgubirii aferentă terenului expropriat proprietatea reclamantului conform  TP
xxxxx/4694/25.04.2001, teren situat în S____, în locul Între Hotare , înscris în anexa 2 a HG
399/13.05.2014 la poziția 93; nr. parcelă  A 1602/2/32, arabil, nr. cad.xxxxx în suprafață de 233,96 mp;
Obligă pârâtul să emită în condițiile art. 20 din Legea nr.255/2010 hotărârea de stabilire a cuantumului
despăgubirii aferentă terenului expropriat proprietatea reclamantului conform  TP
xxxxx/4694/25.04.2001, teren situat în S____, în locul Între Hotare , înscris în anexa 2 a HG
399/13.05.2014 la poziția 94, nr. parcelă A 1602/2/32,  arabil, nr. cad.xxxxx în suprafață de 1206,63  mp;
   Obligă pârâtul să emită în condițiile art. 20 din Legea nr.255/2010 hotărârea de stabilire a cuantumului
despăgubirii aferentă terenului expropriat proprietatea reclamantului conform  TP
xxxxx/4694/25.04.2001, teren situat în S____, în locul Între Hotare , înscris în anexa 2 a HG
399/13.05.2014 la poziția 227, nr. parcelă A 1602/2/32,  arabil, nr. cad.4502/1 în suprafață de 1694,68 
mp;
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1000 lei cu titlul cheltuieli de judecată, reprezentând
onorariu avocat.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la T_________
A___.
Pronunțată în ședința publică, din data de  17  noiembrie 2016.
 
P_________,
I_____ G_______ S_____

Grefier,
A______ R______

Red. SIG
Tehnoredactat A.R. 18 Noiembrie 2016 / 5 ex/
Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de Wolters Kluwer
Romania pentru Fundatia RoLII.
Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei: www.rolii.ro

S-ar putea să vă placă și