NOVALIS - HEINRICH VON OFTERDINGEN 

  Novalis (pe numele adevărat Friedrich Leopold von Hardenberg) a fost unul
dintre cei mai mari poeți și prozatori germani! considerat a fi cel
mai reprezentativ dintre membrii cercului romanticilor de la Jena. Novalis are
de spus despre poezie ceva personal: el dă o orientare mai mistică teoriei
lui Schelling si o asociază in chip mai clar cu conceptia ca poezia e vis si basm. La
Novalis poezia e virtual identifica ta cu religia si filozofia, iar poetul e
considerat fiinta umana cea mai desavarsita. Simtul poetic, remarca el, se aseamana
mult cu inclinatia spre misticism.
Romantismul aparut ca reactie impotriva dogmelor si restrictiilor clasicismului,
este o miscare literara si artistica ce a aparut in Europa la sfarsitul
secolului al /VIII-lea siinceputul secolului al XIX lea. Directiile acestui curent
literar a avut influente puternice si in filozofie, istorie, drept, lingvistica, economie,
politica etc. Este unul dintre cele mai importante si mai complexe curente
literare, aceste noi framantari luand nastere initial in Anglia! de unde s-a extins in
Germania si Franta, apoi in intreaga Europa. Romantismul este antidotul rigorii
clasicilor dogmatismului estetic, ratiunii reci si conventionalului.
Acest curent literar a reprezentat pentru scriitori momentul in care au dat
frau liber imaginatiei, fiind cunoscut in literatura universala ca un promotor al
manifestarii fanteziei si reprimarii sentimentelor, al
originalitatii, spontaneitatii si sinceritatii emotionale. Libertatea de expresie,
dincolo de canoanele clasicilor, este unul din factorii cheie ai acestei miscari
literar- artistice.
Fragmentele de roman Heinrich von Ofterdingen reflecta ideea
posibilitatii realizariii unei armonii universale prin intermediul poeziei.
Romanul ilustreaza, prin figura simbolica a eroului, etapele succesive ale
dezvoltarii universului artistic, sfarsind in alegoria basmului. In basm si in vis,
Novalis gasea forma specifica de expresie a conceptiei sale mitice asupra
lumii.
Tema acestui roman fragmentar din sec al XIX lea este poetul si idealul creatiei
sale. Dezvoltata, tema s-ar explica prin faptul ca idealurile poetului, care este o pasare
ce s-a ratacit printre noi, sunt stelele, primavara, dragostea, fericirea si bucuria
descoperirii universului cu tainele acestuia. Cantaretul sau indragostitul cunoaste mult
mai multe decat savantul, care eurisic le gusta pe toate, fara subiectivitate personala si
pasiune aderenta. Credinta, fantezia si poezia, aceasta treime sacra a artei, deschid
adevarata esenta a lumii, pana in acele mirabile seminte despre care vorbea Lucian
Blaga. Realitatea se percepe nu cu ratiunea, ci cu sentimentul, caci calea cea tainica
duce spre interior, e in noi sau nicaieri.
 
 Prima parte a romanului! care a fost finisată - Asteptarea - ne prezintă, de fapt,
pregătirile poetului pentru a deveni profetul care va schimba lumea sau care va putea să
schimbe lumea sa interioară sub impactul macrocosmului. Heinrich isi caută un loc in
univers, o lume in care marea dilemă constă in faptul că nu există o unitate intre spirit si
materie. Lucrurile cu adevărat importante se săvarsesc in tainele
sufletului iar lumea reală trăieste orbeste, fără a-si contura niste idealuri. Scopul
poetului este să aducă un veac de aur pe pămant, veacul uniunii spiritului cu realitatea
Prietenul scriitorului Ludwig Tieck, mărturisea că Novalis dorea să scrie incă sase
volume, să creeze un fel de  Divină comedie a romantismului, in care Ofterdingen
trebuia să ajungă in Grecia, Roma si in Orient. Tieck a incercat să-l inlocuiască pe
Novalis la războiul de tesut al texturii romanului, dar noi, cititorii curiosi si cu mari
capricii lecturale, am fi dorit un sfarsit scris de Novalis. Faptul că romanul nu a fost
finisat, că Tieck a propus un final propriu, e foarte interesant pentru estetica receptării
postmoderniste, noi astăzi fiind foarte deschisi pentru asa experimente artistice ca
fragmentarea, fracturarea etc. unui autor ce considera că nu e nimic mai poetic ca
schimbarea si amestecul lucrurilor neomogene.
Aici putem mentiona fragmentele lui Novalis, la care atat de des face
trimitere L. J. Borges cap de serie al literaturii postmoderniste. In tesatura
romanului au fost inserate un numar mare de povesti, istorii fabuloase ce nu au
o legatura directa cu firul epic, dar care tradeaza acest fragmentarism a lui
Novalis. Se pare ca intinerariul romantic a lui Ofterdingen, ca si scriitura lui
Novais, continua si azi in mintea cititorului. In pestera pustnicului, Heinrich a
citit o carte care oglindea realitatea imediata, pe el si pe cei din jurul lui,or,
noi astazi ne intrebam tot mai des daca textl exista ca lume sau lumea exista ca
text, daca lumea nu e o mare carte de citire in care incapem cu totii si ne
fabulam existenta?
Accentul pe care-l pune autorul pe idealul romantic este specific unui
romantism timpuriu. Nu stim cum ar fi scris Novalis mai tarziu, daca nu murea
atat de tanar. Poate ca la el, ca si la Hoffmann si la alti autori intervenea ironia
romantica, cea care intr-un fel avea sa salveze la nivel de scriitura proiectul
literar al romantismului de o dezamagire cumplita si de un orizont rasturnat al
asteptarii artistice. Chiar si in forma in care ne-a parvenit, romanul e interesant
prin ideea celor doua maini care l-au scris. Aici nu putem sa nu ne amintim de
medievalul Roman al Rozei scris de alti doi autori. Novalis si Tieck, o
prietenie frumoasa, realizata si la nivelul creatiei, exemplu care va fi preluat
ulterior de mai multi scriitori.
Romanul abundă prolific in idei care pot fi citite gnomic si sustrase din text,
pentru afunctiona independent. Una dintre ele, aproape că medială, constă in faptul că
poezia este o reflectare a lumii celeste, ea e canalul prin care poetul vizionar se leagă de
metafizicul magic, iar singura cale de re-creare a limbajului celest e calea poeziei, căci,
după cum scria autorul, nu numai poezia, dar si viata noastră trebuie să devină un vis,
iar un adevărat autor de povestiri este si un vizionar al viitorului.  După Novalis viata
cotidiană e o boală a spiritului, scriitorul german descoperind in existenta telurică o
incorsetare spirituală, un obstacol in realizarea idealului romantic.
Așadar, romantismul lui Novalis nu e altceva decat codificarea lumii in itemi
de poveste . Entuziasmul specific romantic de care dă dovadă autorul in scrierea operei
ilustrează incă o dată acel spirit al evadării onirice in trecut, spirit care domina epoca
romantică. Fragmentele lui Novalis precizează in termeni filosofici această doctrină!,pe
care tocmai am văzut-o in expresia sa mitică. Romanul lui Novalis e plin de miracol si
magie. La aceste ambitii magice Novalis a ajuns datorită celor
două experiente conjugate: a vietii si a visului, dar vorbind despre dimensiunea
oniricului, Novalis considera că viata nu e vis, dar ea poate candva să ajungă la
inăltimile acestuia.