CENTRUL JUDEŢEAN DE EXCELENŢĂ, VRANCEA

LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ

Batog Emilia-Şcoala Gimnazială Nr. 3 Focşani
Croitoru Adela- Şcoala Gimnazială Nr. 3 Focşani

TEXTUL LIRIC
- ELEMENTE DE VERSIFICAŢIE; EPITETUL, METAFORA,
INVERSIUNEA, COMPARAŢIA

Termenul liric vine de la denumirea instrumentului muzical numit liră. Aceasta era
însemnul lui Apollo, zeul luminii, al muzicii și al poeziei la greci. În Grecia Antică s-a folosit
pentru scrierea textelor poetice cu criteriu formal, și anume acompaniamentul de liră. De abia în
epoca modernă, poezia lirică a ajuns să însemne creație literară ce exprimă sentimente sau
atitudini.
Așa-zisele „expresii frumoase” sunt în realitate figuri de stil.

Epitetul este figura de stil prin care se scoate în evidenţă însuşirea unui obiect sau a
unei acţiuni socotită de autor ca esenţială pentru ideea sau sentimentul ce vrea să-l pună în
lumină.
Exemplu: „În aer e răcoare dulce şi un miros sănătos de câmp şi pădure.” (Alexandru
Vlahuţă – „Răsărit de soare”)

Comparaţia este alăturarea, pe baza unor însuşiri comune, a doi termeni, prin
evidenţierea trăsăturilor unice dintre ei. În cazul comparaţiei, este suficient dacă recunoaștem
cei doi termeni: cel comparat şi cel cu care se compară.
Exemplu, în expresia„creasta roşie ca focul”, cei doi termeni sunt vizibili.

Metafora este figura de stil care constă în a da unui cuvânt o semnificaţie nouă, în
virtutea unei comparaţii subînțelese sau prescurtate, prin omiterea termenului comparat.
Pentru înțelegerea metaforei se recurge la reconstruirea comparaţiei.
Exemple:
a) „Deodată o rază ca o suliţă de foc străpunse perdeaua de aburi” - Deodată o suliţă de foc
străpunse perdeaua de aburi.

b) „Părea că printre nori s-a fost deschis o poartă,

Prin care trece albă regina nopţii moartă”
Comparaţia ”Luna trece albă ca o regină a nopţii moartă”.

Personificarea este figura de stil prin care se atribuie unui lucru, unui fenomen al
naturii sau unui animal însuşiri omeneşti.
Exemplu:
„Tremură pe câmp porumbul,
Plânge un pui de ciocârlie.”
(Octavian Goga – „Toamna”)

Acelaşi procedeu îl foloseşte Mihai Eminescu în versurile:

„Codrule, codruţule,
Ce mai faci, drăguţule?”
Poetul se adresează direct codrului ca şi cum ar fi o persoană.
 Repetiţia este procedeul artistic prin care se obţine o impresie puternică din folosirea
de mai mult ori a aceluiaşi cuvânt.
„Torcea, torcea fus după fus...”
(Ştefan Octavian Iosif – „Bunica”)

Elemente de versificație

În legătură cu textul liric se folosesc termeni specifici.Versul este un rând dintr-o poezie,
iar printr-o strofă se înţelege un grup de versuri unite între ele după înţeles şi rimă. Rima o
reprezintă potrivirea sunetelor de la sfârşitul versurilor, începând cu ultima vocală accentuată.

Versul este un rând dintr-o poezie. Lungimea versurilor poate fi diferită. Există versuri
scurte – formate chiar dintr-un singur cuvânt – și versuri lungi. În multe poezii, versurile sunt
grupate în strofe. Măsura este numărul de silabe dintr-un vers.
Măsura verurilor unei strofe se stabileşte între două versuri care nu rimează între ele.

Strofa alcătuită dintr-un vers se numește monovers, strofa alcătuită din două versuri se
numește distih , cea alcătuită din trei versuri se numeste terțină, iar strofa alcătuită din patru
versuri se numește catren.

Rima constă în potrivirea sunetelor de la sfârșitul a două sau mai multe versuri, ale
aceleiaşi strofe . Rima poate fi de mai multe tipuri:
a) împerecheată
La mijloc de codru des a
Toate păsările ies a
Din huceag de aluniș b
La voiosul luminiș. b
b) încrucișată
A fost odată ca-n povești, a
A fost ca niciodată b
Din rude mari, împărătești, a
O prea frumoasă fată. b

c) îmbrățișată
Peste vârfuri trece luna, a
Codru-și bate frunza lin, b
Dintre ramuri de arin, b
Melancolic codrul suna. a
d) monorima
Peste vârf de rămurele a
Trec în stoluri rândunele, a
Ducând gândurile mele a
Și norocul meu cu ele. a