PROIECTE SI AFACERI INOVATIVE IN INDUSTRIE

Capitolul 1
CONCEPTUL DE PRODUS NOU.
CICLUL DE VIAŢĂ AL UNUI PRODUS.
STRATEGIA DEZVOLTĂRII DE PRODUSE NOI

Produs - Sinonim - un bun economic în sens larg.

Bun sau serviciu rezultat din activitatea economica, destinat satisfacerii directe sau indirecte a
unei nevoi.
Produsul reprezintă ansamblul elementelor care declanşează cererea.
Un produs poate fi oferit sub formă de bun material, serviciu, idee sau sub forma unei combinaţii
a acestora.
Tipuri de produse:
- Produsele de consum current;
- Produsele industriale

O gamă de produse este formată din produsele înrudite prin destinaţie comună în consum şi
prin caracteristici similare privitoare la materia primă, tehnologie sau destinaţie. Termenul
„gamă de produse” este folosit de agenţii economici din sfera productivă. Sfera distribuţiei
preferă termenul „gamă sortimentală”, acesta fiind definit ca ansamblul mărfurilor şi modul lor
de asociere, folosind un reper comun de sistematică.

O gamă de produse este caracterizată de dimensiunile sale:

 Lărgimea gamei, determinată de numărul de linii de produse ce o compun (de exemplu
produse din lapte: lapte pasteurizat, iaurt, brânzeturi, smântână, frişcă);
 Profunzimea gamei, dată de numărul de produse distincte pe care le conţine o linie (de
exemplu, lapte pasteurizat: normal, condensat, praf, fără grăsimi);
 Lungimea gamei, este dată de numărul produselor tuturor liniilor. Această dimensiune
semnifică suprafaţa pe care o acoperă o gamă de produse în satisfacerea anumitor trebuinţe.

Particularităţile strategiilor de modificare a dimensiunilor gamei de mărfuri Direcţii

de modificare a dimensionării gamei de mărfuir sunt:
- comercializarea unitară a mărfurilor neproblematice (vânzări pentru o cerere en-gros fermă); -
comercializarea la preţuri unice (urmăreşte stimularea vânzării mărfurilor cu destinaţie diferită,
dar
cu acelaşi preţ);
- comercializarea exclusivă a unei mărci de produse (se pune accent pe nivelul calitativ al
mărfurilor
şi pe satisfacerea cât mai mare a consumatorilor);
- magazinul novator (comercializează exclusiv noutăţile dintr-un anumit domeniu).
Principalele direcţii strategice sunt:
a) stabilitatea gamei de produse;
b) restrângerea gamei de produse;
c) diversificarea gamei de produse:
 pe verticală: creşterea profunzimi gamei;
  pe orizontală: mărirea liniilor gamei;
 laterală: dezvoltare a gamei în direcţii conexe structuri de bază.
d) diferenţierea unui produs în cadrul gamei;
e) perfecţionarea produselor;
f) înnoirea gamei de produse.

Ciclul de viaţă al produselor

• Lansarea este prima fază şi presupune introducerea produsului pe piaţă.
• Perioada de creştere poate fi mai mare sau mai mică în funcţie de factori cum ar fi moda,
sezonul, etc.
• Maturitatea are o pantă mai lină şi se caracterizează printr-o scădere a ratei vânzărilor,
produsul
fiind deja acceptat de majoritarea cumpărătorilor potenţiali
• Declinul este perioada în care vânzările şi profiturile scad.

Factorii care determină structura ciclului de viaţă sunt:

- generali: progresul tehnic şi creşterea veniturilor consumatorilor;
- specifici: natura produsului, mărimea gamei sortimentale, capacitatea produselor de a
primi îmbunătăţiri, reglementările legislaţiei economice.

Există şi cicluri de viaţă formate din etape:

a) creştere-prăbuşire-maturitate;
b) cicluri repetate;
c) cicluri dantelate.

Produsul nou reprezintă:

- un produs creat de curând, care apare pentru prima dată;
- un produs care apare, la un moment dat, în procesul unui produs şi care, în luptă cu elementele
vechi, iese învingător;
a) Modelul caracteristic stilului b) Modelul caracteristic modei c) Modelul caracteristic
capriciului
- un produs cu aspect şi conţinut schimbat, transformat în bine; - un produs reînnoit, refăcut,
evaluat, perfecţionat.

Prin produs nou se înţelege un produs care nu a mai fost comercializat niciodată într-o anumită
zonă.
Un concept este o reprezentare scrisă sau filmată a unui produs sau serviciu.
Conceptul de produs nou are o accepţie largă, astfel încât Booz şi Allen au indicat următoarele
categorii
de produse noi, în funcţie de noutatea lor pentru o întreprindere şi pentru piaţă:
 produse de noutate mondială;
 linii de produse noi;
 adăugări la liniile de produse existente;
 repoziţionări;
 reduceri de cost.
Myers realizează o clasificare în funcţie de gradul de diferenţiere a produsului nou faţă de cele
existente pe piaţă, astfel:
 inovaţii;
 creaţii;
 înlocuiri;
 imitaţii.

categorii de produse:
- produse absolut noi: destinate acoperirii unor nevoi latente; aceste produse au o pondere mică,
apar în urma unor cercetări laborioase;
- produse noi: destinate satisfacerii unor nevoi deja manifestate pe piaţă, dar la un alt nivel
calitativ ecât la vechilor produse din aceeaşi grupă. Ponderea lor este destul de mare faţă de
prima categorie, ele se produc şi se comercializează în condiţii de concurenţă de piaţă, urmând să
fie scoase din producţie în faza de declin al vieţii lor.

După locul în care este consemnată noutatea unui produs se disting:

- produse noi pentru unitatea care le produce sau comercializează;
- produse noi pentru piaţa pe care urmează a fi lansate;
- produse absolut noi, ce nu au apărut anterior pe nici o piaţă.

Un produs nou este bunul care prezintă una sau mai multe însuşiri noi sau modificate sau
pune în valoare o însuşire care nu a fost cunoscută faţă de produsele existente pe piaţă.

Înnoirea produselor poate fi făcută pe mai multe căi, dintre care cele mai des întâlnite sunt
- diversificarea şi
- modernizarea.
Diversificarea constă în proiectarea unor produse cu caracteristici noi, rezultând o lărgire a
gamei sortimentale.
Modernizarea constă în reproiectarea produselor existente, pentru creşterea numărului de
proprietăţi sau îmbunătăţirea celor deja existente.

Îmbunătățire Inovare
Nivelul schimbării Incremental Radical
Punctul de plecare Procese existente O foaie de hartie alba
Frecvența schimbării O singură data/continuu O singură data
Timpul necesar Scurt Lung
Participare De la nivelurile inferioare ale De la vârf spre nivelurile
organizației spre vârf inferioare ale organizației
Scopul urmărit Îngust, vizând un Larg, implicând mai multe
compartiment compartimente
Nivelul riscului Moderat Ridicat
Element facilitator Controlul static Tehnologia informației
Tipul schimbării De cultură De cultură/ structură

CAPITOLUL 2
ETAPELE DEZVOLTĂRII DE PRODUSE NOI
Sistemul de dezvoltare a produselor noi cuprinde următoarele etape:
1. Generarea ideii:

2. Evaluarea conceptului:

3. Dezvoltarea prototipului produsului:

4. Dezvoltarea procesului tehnologic şi ambalajului (se poate desfăşura concomitent cu faza

de dezvoltarea a produsului):

5. Pre comercializarea:

6. Testarea produsului pe piaţă:

7. Introducerea produsului în fabricaţie:

8. Comercializarea:

Metode de stimulare a creativităţii

Metodele de creativitate sunt utilizate în vederea găsirii unor idei de noi produse.
Aceste metode caută să anticipeze evoluţia nevoilor consumatorilor.
Metodele de creativitate pot fi împărţite în două categorii:
- metode intuitive şi
- metode raţionale.
Alături de aceste metode mai putem adăuga:
- Metoda Grupului Delphi,
- Metoda celor 6 pălării gânditoare,
- Tehnica Lotus (floare de nufăr),
- Metoda grupurilor interdependente (mozaic),
- Metoda piramidei,
- Starbursting (explozia stelară) etc.

Metodele intuitive au la bază ideea că un grup de indivizi este mult mai creativ
Metodele raţionale presupun căutarea de idei de noi produse, pornind de la analiza sistematică
a produselor existente.
Brainstorming (Alex Faickney Osborn)
Brainstormingul este o metodă care ajută la crearea unor idei şi concepte creative şi inovatoare.
Pentru un brainstorming eficient, inhibiţiile şi criticile suspendate vor fi puse de-o parte. Un
brainstorming durează în jur de o jumătate de oră şi participă în medie 10 persoane (- Persoane
având acelaşi rang ierarhic ; - Bărbaţi şi femei ;- Un număr mic de experţi specialişti în problema
care urmează să fie soluţionată.). Se expune un concept sau o idee şi fiecare îşi spune părerea
despre cele expuse şi absolut tot ceea ce le trece prin minte, inclusiv idei comice sau inaplicabile.
O variantă a brainstormingului este brainwritingul.
Alte metode:
 1. Metoda Frisco
2. Metoda sinectică
3. Metoda „tehnica Delphi”
Îmbină procesul de creativitate individual cu cel de grup. Grupul este format din experţi
în domeniul din care face parte problema dezbătută. Etapele:
- stabilirea problemei – se întocmesc şi se expediază chestionarele;
- prelucrarea răspunsurilor primite, în caz de necesitate – se reia consultarea membrilor
grupului;
-se sintetizează şi se aranjează răspunsurile într-un material unitary.
4. Metoda panel
5. Metoda 6 -3 -5 (metoda brainwriting)
Această metodă constă în formarea de grupuri de 6 persoane în care se propun 3 idei într-
un timp de maxim de 5 minute.
Primul grup discută problema şi pe o fişă sunt trecute 3 idei, după 5 minute fişa este
trecută unui alt grup care adaugă alte 3 idei într-un timp de 5 minute, s.a.m.d.

Rolul studiului comportamentului consumatorului în elaborarea strategiilor de

marketing
a. Cine sunt consumatorii produsului?
Identificarea consumatoriilor potențiali și repartizarea lor în grupuri omogene,
caracterizate prin comportamente asemănătoare care să permită segmentarea pieței şi
adaptarea strategiei de marketing la caracteristicile segmentelor identificate.

b. Pentru ce este consumat produsul?

Managerii întreprinderii trebuie să identifice avantajele pe care le aşteaptă consumatorii
de la produs şi să-şi ajusteze strategiile în funcţie de aceste aşteptări.
Este important să se afle atât informaţiile pozitive - care determină acţiunea, cât şi cele
negative – care împiedică cumpărarea.
c. De unde cumpără consumatorii?
Sunt necesare:
- analiza clienților pe tipuri de magazine,
- estimarea forței de atracție a unui centru comercial (de la ce distanță vin să cumpere),
- analiza motivelor care îi determină pe clienți să frecventeze un magazin în favoarea
altuia, etc.
d. Când consumă indivizii?
Obținerea răspunsului la această întrebare implică analiză statistică a vânzărilor pentru
identificarea fluctuațiilor sezoniere, stabilirea frecvenței cumpărării – ceea ce permite
formularea de
previziuni asupra volumului vânzărilor.
e. În ce condiţii sunt cumpărate diverse produse?
Cumpărătorul cumpără singur sau preferă să fie asistat de vânzător?
Este sensibil la acordarea unor facilități financiare?
Ce tip de informații dorește și în ce cantitate?
Abordarea clasică a marketingului strategic pune în evidenţă faptul că acesta implică decizii
legate de cei patru P (produs, plasament, preţ, promovare).
O abordare orientată către consumator utilizată de marketeri, fundamentată pe structura celor
patru P implică rezolvarea câtorva probleme, după cum urmează:
Produs.
Ce produse utilizează consumatorii în prezent?
Ce anume preferă şi ce dezaprobă la aceste produse?
Cum ar trebui să fie aceste produse pentru a fi superioare celor deja existente?
Plasament.
De unde doresc consumatorii să cumpere produsul?
De unde cumpără de obicei acest tip de produs şi de ce?
Sursa respectivă este convenabilă?
Este posibil să le simplificăm programul oferindu-le produsul printr-o metoda nouă, diferită şi
mai practică?
Preţ.
Care este preţul considerat a fi corect?
Nu este necesar ca acesta să fie cel mai mic preţ, deoarece foarte puţini consumatori cumpără de
obicei la cel mai mic preţ pe care îl pot găsi.
Promovare.
Ce tip de publicitate îi va sensibiliza?
Ce anume îi va încuraja să cumpere?
Cum le pot fi activate necesităţile şi cum le pot fi oferite moduri credibile de satisfacere a
acestora?

Conceptul de comportament al consumatorului

În sens restrâns, comportamentul consumatorului reflectă conduita oamenilor în cazul cumpărării

şi/sau consumului de bunuri materiale şi servicii. În sens larg, poate fi definit ca reprezintând
totalitatea actelor decizionale realizate la nivel individual sau de grup, legate direct de
obţinerea şi utilizarea de bunuri şi servicii în vederea satisfacerii nevoiilor actuale şi
viitoare, incluzând procesele decizionale care preced şi determină acte.

Comportamentul consumatorului a mai fost descris ca find o interacţiune dinamică referitoare

la impresie și perceptie, conduită și întâmplări naturale comune, prin care ființele umane
își dirijează schimbările survenite în propriile vieți.
 comportamentul consumatorului este dinamic – în continuă schimbare şi evoluţie.
 comportamentul consumatorului determină interacțiuni: este necesar să știm ce cred
consumatorii (percepție), ce simt (impresie) și ce fac (conduită);
 comportamentul consumatorului determină schimburi între ființele umane.

Factori care influențează comportamentul consumatorului

Ph. Kotler grupează factorii care influențează comportamentul consumatorilor în:

1. factori culturali reprezentați de: cultura, subcultura şi clasa socială;
2. factori sociali care includ: grupuri de referință, familia, roluri şi statusuri;
3. factori personali care se referă la: vârsta şi stadiul din ciclul de viață, ocupația, stilul de viață,
circumstanțele economice, personalitatea şi părerea despre sine;
4. factori psihologici desemnați prin: motivație, percepție, învățare, convingeri şi atitudini.
Boier grupează aceeași factori în trei grupe:
1. factori individuali ai comportamentului consumatorului, care includ: nevoile şi motivațiile,
personalitatea şi imaginea despre sine, stilul de viață, atitudinile şi preferințele;
2. factori sociali, reprezentați de : familie, grupuri de referință şi lideri de opinie, rol şi statut
social,
clase sociale;
3. factori culturali, reprezentați de convingerile și valorile comune pe care le au membri unei
societăți.

Conceptul de consum
Consumul este un proces continuu de producere, achiziționare și utilizare de bunuri și servicii,
experințe sau locuri.
Trebuie precizat că procesul de consum nu se limitează la achiziția de produse durabile și mai
puține durabile (alimente, de ex.), el cuprinde în mod egal și achiziția de servicii (bancare,
turistice), experiențele trăite (plăcere, frustrare) sau alegerea unor locații (de ex., Anina).
Achiziţionarea unui produs poate fi:
- impulsivă,
- rutinieră,
- reflexă sau
- compulsivă.
De asemenea, ea poate fi: - frecventă sau ocazională.

Rolurile consumatorului în procesul de adoptare a deciziei de cumpărare

Consumatorul poate fi:

 Inițiator
 Colector de informaţii – în această situație el cercetează informațiile necesare referitoare
la: preț, locul de vânzare, vânzător etc.
 Prescriptor – el emite recomandări mai mult sau mai puțin ferme (ex.profesorul
recomandă o anumită carte elevilor săi, medicul recomandă un anumit medicament
pacienților săi etc.)
 Agent de filtrare – această poziție apare înainte celei de decident şi poate avea un
caracter formal sau informal (ex. o secretară poate alege un hotel pentru şeful ei).
 Decident – este cel care, pe baza informațiilor deținute, a comparațiilor realizate, ia
decizia de achiziționare a unui anumit produs sau mărci. Fără acordul său nu se poate
realiza nimic.
 Cumpărător – este cel care efectuează tranzacția. Nu este obligatoriu ca cel care
cumpără să şi consume produsul achiziționat.
 Consummator – corespunde situației în care produsul este utilizat efectiv. Consumatorul
nu este obligatoriu şi cel care a cumpărat produsul. Spre exemplu, femeile cumpără în
mod frecvent articole de vestimentație pentru soț şi pentru copii.
 Alte personaje influente – nu au o putere foarte mare de influență asupra alegerii aşa
cum este în cazul prescriptorilor, dar pot oferi date despre experiența lor cu un anumit
produs (ex. forumurile de pe internet).
 Procesul adoptării deciziei de cumpărare
Ce este o decizie?
La modul cel mai general, decizia reprezintă selectarea unei opțiuni între două sau mai multe
alternative.
Tipurile de comportament
 comportamentul răspunsurilor de rutină, pe care consumatorul îl practică frecvent, pentru
cumpărarea articolelor cu cost mic şi de consum curent, pentru care nu cheltuieşte prea
mult timp şi efort de a selecta o marcă sau produs;
 luarea deciziei la limită, când cumpără un produs ocazional, pentru care a re nevoie de
timp moderat de căutare a informației şi de deliberare;
 luarea deciziei extensive, când se cumpără produse nefamiliare scumpe, deci presupune o
decizie complexă. Se folosesc mai multe criterii pentru evaluarea alternativelor posibile,
ceea ce necesită un timp mai îndelungat;
 comportament impulsiv de cumpărare, determinat de un stimul puternic şi consistent de a
cumpăra ceva imediat. Pentru unii indivizi este dominanta comportamentului de
cumpărare, deşi el provoacă adesea conflicte emoționale.

Etapele procesului decizional

 identificarea problemei, (recunoaşterea nevoii)
 căutarea informației, (identificarea alternativelor). Informarea înseamnă fie activarea
informațiilor stocate în memorie, fie culegerea lor din mediul extern al consumatorului.
 evaluarea alternativelor,
 alegerea (adoptarea deciziei de cumpărare)
 evaluarea postcumpărare.( evaluare a gradului în care decizia luată a fost bună sau nu).

Consumatorul urmăreşte obţinerea de satisfacţie pe una sau mai multe dimensiuni:

Utilitatea – produsul trebuie să răspundă criteriilor de precizie în materie de performanţă. În
acest caz nu sunt prioritare renumele mărcii sau preţul.
Hedonismul – consumatorul caută să obţină plăcere prin achiziţionarea produsului, emoţii,
senzaţii: plăcerea gustului, visul unei evadări sau seducţii etc.
Socială – marca sau produsul este perceput ca un semn distinctiv care contribuie la imaginea
de sine a cumpărătorului (statut, personalitate).

Stimulii de marketing ai firmelor

- reclama,
- prezentările de produse,
- acțiunile promoționale etc.

Pag.24 Menţiuni finale: Experienţa practică ne arată că nu întotdeauna procesul decizional

de cumpărare se realizează secvenţial, aşa cum a fost el descris, adeseori unele faze se produc
aproape simultan. Prezentarea detailată a acestor faze a urmărit să evidenţieze mecanismul
intern de gândire, de care uneori nici consumatorul însuşi nu este conştient.

CAPITOLUL 4
 MANAGEMENTUL INOVĂRII ŞI TRANSFERUL TEHNOLOGIC.
4.1. MANAGEMENTUL INOVĂRII
Viaţa, în toată complexitatea sa, este un proces de inovare

Noţiunea de inovaţie
Punctele de pornire pentru consideraţii ulterioare privind inovaţia pornesc de la următoarele
cazuri:
 Producerea unui nou bun pentru consumatori, sau unui bun de o calitate nouă;
 Introducerea unei noi metode de producţie, practic necunoscută, în cadrul unei ramuri
economice;
 Descoperirea unei noi pieţe de desfacere, pe care nu s-a mai acţionat în cadrul ramurii
respective;
 Identificarea unor noi surse de materii prime sau semifabricate;
 Înfiinţarea unei organizaţii noi, ca de exemplu crearea sau spargerea unui monopol.

"Inovarea este procesul de găsire a aplicaţiei economice pentru o invenţie. Invenţia este primul
pas firesc către orice produs/proces nou. Imitaţia este procesul prin care inovaţia este difuzată
prin economie/industrie" (Joseph A. Schumpeter1883-1950).

Delimitarea noţiunilor
Inovaţie provine de la înnoire. În acest sens, inovarea cuprinde orice fel de proces de schimbare.
În domeniul economic între "inovare"şi "invenţie"esteo deosebire clară.
Invenţia produce o îmbunătăţire a tehnicii. Această îmbunătăţire trebuie să fie imprevizibilă şi
considerabilă.
Modificarea este orice schimbare fizică, care nu se întemeiază pe o extindere a bazei
cunoştinţelor tehnice. Aici putem include modificări în dotare, îmbunătăţiri calitative şi
modificări de montare.
Deosebirea faţă de "inovarea produsului" constă în riscul ştiinţific diminuat,dar mai ales în
costurilede investiţie mult mai mici.
Imitaţia inovativă se bazează pe o inovare care a fost confirmată de piaţă. Reuşesc acele inovaţii
care folosesc produse şi procedee proprii, dar elimină punctele slabe ale inovaţiei de origine.
Activităţile inovative sunt toate acelea care au caracter ştiinţific, tehnologic, organizaţional,
financiar şi comercial şi care actualizează, sau sunt orientate să conducă la implementarea
inovaţiilor. Unele activităţi inovative conţin în ele noutate, în timp ce altele sunt doar activităţi
auxiliare care sunt necesare pentru implementarea inovaţiilor..
O trăsătură obişnuită a unei inovaţii este ca aceasta să poată fi implementată, valorificată.
Firma inovativă este aceea care a implementat o inovaţie într-o anumită perioadă de timp. Firma
inovativă în domeniul produselor şi proceselor este aceea care a implementat un produs sau
proces noi ori îmbunătăţite, într-o anumită perioadă de timp.
Activităţile de inovare cuprind şi cercetarea – dezvoltarea, care nu sunt direct legate de
dezvoltarea unei inovări specifice.
Cercetarea şi dezvoltarea industrială. Prin aceasta se înţeleg activităţile de cercetare şi
dezvoltare desfăşurate chiar de către organizaţii/întreprinderi.

Politica inovării
Păstrarea continuităţii inovării în toate nivelele ierarhice şi domeniile funcţionale este scopul
principal al unei politici dinamice de inovare.
O politică activă de inovare cade în sarcina celor mai înalte sisteme de conducere şi conţine:
• crearea unui climat inovaţional pozitiv
• formularea scopurilor inovării, care sunt în concordanţă cuobiectivele organizaţiei
• promovarea persoanelor şi grupelor de inovare, creativeşi competente;
• căutarea şi dobândirea de "platforme de siguranţă" care să confere spaţiul necesar pentru
• finalizarea procesului de inovare, precum şi siguranţă psihologică şi socială pentru participanţii
la procesul de inovare în cazul eşecului.

Managementul inovării
Pentru înţelegerea noţiunii de management al inovării sunt importante trei criterii:
 formarea şi iniţierea/impunerea voinţei conducătorilor în raport cu
procesele de schimbare,de înnoire;
 iniţierea unor etape sistematice inovative ţintite spre un obiectiv;
 corelarea inovaţiilor într-un system strategic al organizaţiei.

Coordonatele/aspectele inovării
Dacă se parcurg definiţiile inovării şi se examinează care sunt posibilele schimbări ce pot
interveni
într-o organizaţie, se pot constata:
 Inovări de produs (produse sau servicii noi);
 Inovarea metodelor, ca şi modificări planificate în procesul combinării factorilor de
influenţă;
 Inovaţii de structură, ca şi schimbări în coordonarea sarcinilor executanţilor; schimbări în
rapoartele de autoritate sau a sistemelor de retribuţie;
 Inovări sociale - care sunt în legătură cu concedierea sau angajarea de colaboratori, cu
schimbarea de comportament prin reconversie sau specializare profesională, sisteme
motivaţionale etc.

Factori de succes în dezvoltarea unui produs inovativ

sunt:
- cultura corporativă orientată către succes;
- strategia de cooperare în dezvoltarea tehnologică;
- proiectul bine definit şi orientat către o piaţă precisă;
- echipa multidisciplinară şi eficientă;
- analiza aprofundată a etapei de definire a produsului;
- procesul de inovare bine structurat şi transparent;
- managementul de proiect eficient;
- utilizarea de metode de dezvoltare integrate;
- stimularea şi sprijinul creativităţii;
- dezvoltarea simultană a produsului, producţiei şi marketing-ului;
- managementul calităţii.
Caracteristicile şi însemnătatea inovării
Inovarea are trei direcţii cu semnificaţii majore şi însemnătate pentru fiecare organizaţie:
• Globalizarea pieţei;
• Dezvoltarea dinamică a tehnologiei;
• Produse şi servicii inovative, ca factor concurenţial.

O strategie a inovării ia naştere dintr-un mix de trei întrebări de bază:

• Undene aflăm? (analiza situaţiei)
• Unde vrem să ajungem?(stabilirea scopului)
• Cum ajungem acolo? (stabilirea strategiei)

Ce reprezintă dezvoltarea de produs?

Obiectivul activităţii de cercetare – dezvoltare constă în maximizarea activităţii economice a

firmei, prin crearea de noi produse sau de noi tehnologii care să conducă la realizarea optimă
a produselor.
Operaţia de lansare a unui produs inovativ se derulează de cele mai multe ori, în trei faze
principale: - identificarea oportunităţilor şi a contextului în care este conceput noul produs,
- realizarea lui şi
- transpunerea în practică.

Etapele şi activităţile reprezentative ale dezvoltării de noi produse

 Dezvoltarea unui produs reprezintă totalitatea activităţilor desfăşurate în mod ştiinţific,

prin aplicarea de legi, reguli şi principii ştiinţifice specifice, pornindu-se de la ideea de
 realizare a unui nou produs, clarificarea şi elucidarea temei şi încheindu-se cu validarea
(omologarea şi certificarea) acestuia cu scopul introducerii în fabricaţie.

4.2. CREATIVITATEA ÎN CONTEXTUZL INOVĂRII

Creativitatea este un proces mental şi social care implică generarea unor idei sau
concept noi, sau noi asocieri ale minții creative între idei sau concepte existente.
Creativitatea este un concept multidimensional şi se poate manifesta în multiple domenii.
Identificarea şi cuantificarea naturii creativităţii constituie obiective dificile.
Conceptul decreativitate poate fi definit din perspectiva unor discipline diferite: psihologie,
psihologie socială, științe cognitive, arte, inteligenţă artificială, filozofie, economie,
management.

CAPITOLUL 5
MANAGEMENTUL TRANSFERULUI TEHNOLOGIC

Prin transfer tehnologic se înţelege:

- cesiunea unei proprietăţi intelectuale, care a fost generată şi dezvoltată într-un loc, prin
mijloace legale cum sunt licenţierea tehnologiei sau franciza1*).
- procesul prin care sunt convertite descoperirile ştiinţifice și tehnologice în bunuri și servicii
vandabile.
Licenţa brevetului de invenţie este acordul (contractul) prin care titularul unui brevet de
invenţie (licenţiatorul) acordă unei alte persoane (licenţiatul) în tot sau în parte, folosinţa
dreptului său exclusiv de exploatare în schimbul unui preţ.
Franciza este sistemul de comercializare bazat pe o colaborare continuă între persoane fizice sau
juridice independente
din punct de vedere financiar, prin care o persoană, denumit ă francizor, acordă altei persoane,
denumite francizat, dreptul
de a exploata sau de a dezvolta o afacere, un produs, un serviciu sau o tehnologie.
Transferul tehnologic este procesul prin care cunoştinţe, facilităţi sau capacităţi existente,
finanţate din fonduri publice de cercetare – dezvoltare, sunt folosite în scopul satisfacerii unor
necesităţi publice şi private (Rânea şi Badea, 2003).
In esenţă, procesul de transfer tehnologic presupune trei entităţi (Fig. 5.1.), aflate într-o
relaţie de cooperare.

Aceste entităţi participă, în funcţie de activitatea specifică a fiecăreia, la schimbarea tehnologică,

care presupune:
● Elaborarea concepţiei de bază (creaţia tehnologică).
● Experimentarea relevantă economic, privind produsele şi procesele.
● Difuzia cunoştinţelor de bază şi a aplicării lor.
Transferul de tehnologie este perceput, ca transfer al rezultatelor cercetării din unităţile de
cercetare – dezvoltare (universităţi, institute de cercetare) în firmele de afaceri sau în alte
componente ale societăţii (Rânea şi Badea, 2003).
5.2. Managementul transferului tehnologic

Transferul tehnologic este deplasarea unui set specific de capabilităţi de la o entitate

(persoana fizică, echipă, organizaţie) către o alta.

O viziune detaliată a transferului de tehnologie se bazează pe şapte direcţii de analiză

(Lundquist 2003).
Fiecărei direcţii de analiză i se poate asocia o întrebare, respectiv:
a) De ce? — Raţiunea transferului. (trebuie să îndeplinească obiective corporative)
b) Cine? — Cei care efectuează transferul. (sunt sursa și adoptatorul.)
c) Unde? — Mediul pentru transfer. (transferul tehnologic se desfăşoară pe întreg lanţul valoric
al dezoltării de produs).
d) Când? — Calendarul transferului.( are loc când tehnologia se deplasează de -a lungul
etapelor)
e) Ce? — Tehnologie. (Dezvoltatorii de tehnologii nu definesc tehnologiile până nu promovează
o viziune integratoare asupra utilzării acestora. Viziunea integratoare se fundamentează pe un
process colaborativ implicând decizii privind operaţiile, dezvoltarea de produs, dezvoltarea
brand-ului şi a vânzărilor.)
f) La ce cost? — Justificare (ntre fiecare etapă a lanţului valoric, se fac analize de oportunitate a
investiţiei în tehnologie.).
g) Cum? — Transfer.( Transferul implică trei etape disticte:
Contactul: Iniţierea legăturilor dintre sursă și adoptator.
Acordul: Dezvoltarea unei viziuni comune, documentată într -un contract, care
asigură căştiguri reciproce ce justifică transferul.
Deplasarea: Transferarea efectivă a tehnologiei de la sursă la adoptator.

5.3. Factori de influenţă ai transferului tehnologic

- Capabilităţile tehnologice
- Capabilităţile personalului

Factori de risc şi anume:

- tehnologic;
- ai afacerii;
- de ţară;
- organizaţional.

5.4. Elemente generale privind ocupaţii specifice inovării şi transferului tehnologic.

5.4.1.Managerul de inovare
Managerul de inovare răspunde de exercitarea funcţiilor manageriale: de identificare
idei/soluţii noi, analiză, sinteză şi previziune, organizare, antrenare, coordonare, control –
evaluare, precum şi de identificare a schimbărilor produselor/tehnologiilor/ serviciilor în funcţie
de mediul exterior.
Principalele caracteristici ale managerului de inovare sunt:
- capacitatea de a fi vizionar;
- de a fi conştient de riscurile potenţiale ale aplicării noului (pentru a le minimaliza prin
politici şi măsuri adecvate);
- capacitatea şi disponibilitatea de a învăţa continuu;
- capacitatea de analiză şi sinteză;
- capacitatea de comunicare şi negociere;
- abilităţi de lucru în echipă, rezistenţă la stress.
Un manager de inovare trebuie să îndeplinească următoarele roluri:
- rolul interpersonal
- rolul informational
- rolul decisional

5.4.2. Brokerul de tehnologii este persoana calificată pentru efectuarea transferului tehnologic,
este persoana care corelează oferta cu cererea respectand proprietatea industrială.
Obiectul transferului de tehnologie se poate concretiza prin:
brevete de invenţie, desene şi modele tehnice, formule secrete de fabricaţie şi, in general,
asistenţă tehnică nebrevetată, care în mod curent este cunoscută sub denumirea de know-how,
enegineering, francising, hardware şi software etc.

Brokerul joaca un rol important în:

- selectarea tehnologiilor
- promovarea tehnologiilor;
- vânzarea tehnologiilor;

CAPITOLUL 6

PRINCIPII DE LANSARE ŞI PROMOVARE

Daca produsul prezintǎ un grad mare de noutate, în aceastǎ fazǎ concurenţii sunt puţini sau
inexistenţi; preţurile de vânzare practicate pot fi ridicate, datoritǎ elasticitǎţii scǎzute a cererii în
raport cu preţul produsului.
Eṣecurile lansǎrii noilor produse sunt frecvente, principalele cauze fiind:
• lipsa de analizǎ sau studierea insuficientǎ a pieţei centrale;
• un produs cu performanţe nesatisfǎcǎtoare;
• politica de marketing eronatǎ (spre exemplu, poziţionare eronatǎ);
• distribuţia nu acceptǎ produsul sau îl susţine insuficient;
• subestimarea concurenţei etc.

Cum promovezi eficient un produs nou lansat

- Cunoaṣte-ţi clienţii - (Defineṣte-ţi un public ţintǎ. Aflǎ care sunt nevoile ṣi dorinţele lui);

- Cunoaṣte-ţi competiţia - (Un produs nou se bucurǎ de succes doar dacǎ este mai bun sau mai
ieftin decât competiţia sa);

- Investeṣte în branding - ( Numele, logotipul, sloganul, cǎrţile de vizitǎ, ambalajul, dacǎ este
cazul, reprezintǎ primul contact dintre produs ṣi client);

- Investeṣte în comunicare; - (Transformǎ atributele produsului tǎu în beneficii pentru clienţi);

- Direct mailing & emailing – (Trimite o scrisoare potenţialilor tǎi clienţi în care sǎ comunici
lansarea noului produs, beneficiile lui ṣi modul în care aceṣtia pot intra în posesia sa);

- Comunicǎ online – (te poţi adresa unui public de niṣǎ, interesat de ceea ce vrei tu sǎ comunici.
Mesajul trebuie sǎ fie foarte uṣor de receptat);

- P.R. (Public Relations - relaţii publice) – (Fii activ în mediul tǎu de business. Încearcǎ sǎ
câṣtigi notorietate pentru tine ṣi produsul tǎu. Construieṣte-ţi o imagine de expert).

PUBLICITATE
Publicitatea cuprinde trei etape importante:
 Generarea mesajului: mesajul trebuie să se constituie ca o latură a conceptului
produsului respectiv şi trebuie să exprime avantajul principal pe care-l oferă marca respectivă;
 Evaluarea şi alegerea mesajului: trebuie să se facă în funcţie de atractivitatea,
exclusivitatea sau credibilitatea acestuia;
 Transmiterea mesajului: se face prin reclame care se realizează în stiluri diferite
de execuţie.

Instrumentele principale ale publicităţii sunt următoarele:

 Televiziunea: se utilizează reclama cu răspuns direct, folosindu-se spoturi publicitare de 60-
120 secunde în cadrul cărora se prezintă produsul.
 Radioul;
 Revistele, ziarele,
 Poşta: se trimit scrisori, pliante, fluturaşi, casete video, audio şi dischete de
calculator;
 Internetul

INFORMAREA CONSUMATORILOR PRIN ETICHETARE

Prin etichetă se înţelege orice material scris, imprimat, litografiat, gravat sau ilustrat conţine

elementele de identificare a produsului şi care însoţeşte produsul sau care este aderent la
ambalajul acestuia.
O etichetă trebuie să conţină, în mod obligatoriu:
 denumirea sub care se vinde alimentul;
 ingredientele;
 durata valabilităţii minimala sau data limită de consum (pentru alimentele cu grad mare de
perisabilitate);
 condiţiile de depozitare sau folosire (când necesită indicaţii speciale);
 denumirea sau denumirea comercială şi sediul producătorului, importatorului, distribuitorului
sau ambalatorului;
 locul de origine sau de provenienţă a alimentului (dacă omiterea acestor ar putea crea o
confuzie în mintea consumatorului);
 instrucţiuni de utilizare (dacă lipsa acestora poate duce la o folosire necorespunzătoare a
alimentelor);
 concentraţia alcoolică pentru băuturile la care aceasta este mare de 1,2% din volum.

etichetarea nutriţională
 grupa 1 (a – valoare energetică, b – cantitate de proteine, glucide, lipide);
 grupa 2 (a – valoare energetică, b – cantităţi de proteine, glucide, zaharuri, lipide, acizi graşi,
fibre şi sodiu).
Ordinea în care au fost menţionate aceste substanţe este obligatorie.

CAPITOLUL 7
MODELE ŞI METODE AFERENTE PROCESULUI DE PROIECTARE
7.1. Modele ale procesului de proiectare
7.1.1. User-centered design (UCD) – proiectare centrată spre utilizator
UCD este caracterizat ca un model cu nivele multiple (multi-stage),
Aceast model ţine cont de:
- Necesităţile
- Dorinţele
- Restricţiile la nivelul utilizatorului.
Tipuri de Modele UCD
A. Cooperative design- Proiectarea în cooperare
B. Participatory design (PD)- Proiectarea participativă
C. Contextual design (Costumer centered design)

7.1.2. KISS principle (Keep It Simple Stupid)

Principiul KISS are la bază idea că “simplitatea proiectului trebuie să fie un scop, astfel încât să
se evite elementele complexe nenecesare. “
Metoda se foloseste într-o gamă largă de aplicaţii: dezvoltare software, fotografie, inginerie,
planificare strategică.
7.1.3.
Modelul “There is more than one way to do it- TMTOWTDI “are la bază “filosofia prin care
există întodeauna mai multe metode prin care se poate face acelasi lucru”.
Modelul “Double diamond” design process- Modelul “Dublu diamant” al proiectarii. a fost
creat de Design Council in 2005, ca o metodă grafică simplă pentru descrierea procesului de
proiectare.
Cuprinde patru faze distincte:
 Discover (Descoperă);
 Define (Defineşte);
  Develop (Dezvoltă);
 Deliver (Livrează).

7.2. Metode utilizate în culegera informaţiilor pentru proiectarea produselor

- metoda Focus Group – grupului ţintă
- metoda Usability testing (User testing)-Testarea utilizatorului
- metoda Card sorting- Sortarea cărţior
- metoda Participatoru design- Proiectarea participativă
- metoda QuestionnairesChestionarul. (Întrebări deschise. Întrebări închise, cu răspuns
unic DA- NU, Întrebări mixte, Întrebări cu clasificare ierarhică, Întrebări cu acordare de note,
Întrebări cu scale de atitudini sau Întrebările incommode, întrebările filtru )
- metoda Interviews- Interviurile (interviul direct (faţă în faţă) - interviul prin poştă
interviul prin telefon - interviul on-line(internet)
- metoda Assessment criteria- Criteriul evaluării (Metoda se bazează pe punctarea
fiecărei idei cu un punctaj de la 1 la 5, pe baza următoarelor criterii: fezabilitate (posibilitate)
tehnică, costul, modul de susţinere al ideii (pasiunea pentru idee), mărime, manevrabilitate si
transportabilitate.)

7.3. Metode de dezvoltarea creativităţii şi inovare

Sunt câteva faze obligatorii ale procesului inovaţional:

• emiterea de idei noi, de soluţii noi;(nu are corelație cu celelalte. Are character creative.)
• acceptarea aplicării ideilor noi;
• aplicarea în practică a noilor idei.
Produsul sau serviciul nou este de neconceput fără acceptarea şi decizia corespunzătoare. O
importanţă deosebita are stimularea şi menţinerea creativităţii.

Etapele rezolvării creative a soluţiilor tehnice:

• Pregătirea, sau formularea corectă a problemei ;

• Ideaţia, sau concentrarea eforturilor pentru a emite pe cât posibil cât mai multe idei ce conţin
sau pregătesc cele mai bune soluţii.
• Incubarea, este situată între momentul de pregătire şi cel de descoperire a unei idei bune, fiind
situată la nivelul subconştientului;
• Iluminarea, un proces de multe ori instantaneu, uneori în situaţii fără nici o legătură cu
problema.
• Desăvârşirea în care soluţiile obţinute sunt verificate, evaluate, triate, regrupate. Se aleg cele
mai bune soluţii parţiale.
Primele etape presupun gândire analitică, iar restul etapelor sunt pur creatoare.
Metodele de stimulare a creativităţii nu se substituie cercetării ştiinţifice şi metodelor de
proiectare tradiţionale, ci le ajută.

Printre cele mai cunoscute metode de stimularea creativităţii sunt:

- metoda Brainstorming – Asaltul de idei şi variantele acesteia:
 Tehnica Little (se caracterizează prin faptul că cel care conduce şedinţa este
singurul care cunoaşte natura exactă a problemei care se discută în şedinţa de creativitat)
 Tehnica „ochiului proaspăt”(are se bazează pe premisa că şedinţele de grup
sunt mai eficiente dacă participanţii nu sunt specialişti în domeniu şi nu au o experienţă
îndelungată în respectivul domeniu)
 Tehnica cercetării organizate (a problemei constă în „spargerea” problemei
care va fi pusă în discuţia colectivului de creativitate, în subprobleme, pentru fiecare
căutânduse soluţiile adecvate de rezolvare)
- Sinectica (creativitatea există sub formă latentă în fiecare individ, tine mai mult de partea
emoțională decât intelectuală; Sinectica foloseşte mai multe tipuri de analogii - personală,
fantezistă, directă, )
- Metoda carnetului colectiv (se bazează pe îmbinarea creativităţi dezvoltate în cadrul unui
colectiv cu competenţa individuală.)
- Tehnica Philips 66 (În aplicarea metodei se porneşte de la premisa că, procesul creativ are
nevoie de o perioadă mai mare de reflexie din partea fiecărui participant,)
- Matricea descoperirilor (Matricea descoperirilor este o tehnică ce foloseşte un tabel în care atât
pe orizontală, cât şi pe verticală sunt înscrise diferite variabile care se pot asocia şi combina
sugerând în final o idee asupra unui produs, procedeu sau asupra unei noi necesităţi ce poate fi
satisfăcută. Se poate folosi matricea:
- tehnică-tehnică; - tehnică-economică.)
- Concasajul. (Concasajul este o tehnică la baza căreia stă ideea potrivit căreia imaginea noastră
despre lumea exterioară (obiecte, procese, fenomene, precum şi despre relaţiile dintre ele) ne
apare atât de obişnuită, încât o considerăm de neschimbat.)

Brainstorming – asaltul de idei

Este o tehnică de creativitate de grup creată pentru a genera un numar mare de idei, pentru
rezolvarea unei probleme.
Regulile de bază ale brainstorming-ului sunt următoarele:
- Focus on quantity- Focalizarea pe cantitate.
- No criticism-Fără critică.
- Unusual ideas are welcome- Orice idee este binevenită.
- Combine and improve ideas- Combină şi imbunătăţeste ideile.
- Focalizarea asupra problemei definite.
- Fii visual. Reprezentările grafice sunt mai explicite si mai representative.

În mod sintetizat regulile de desfăşurare a şedinţei de brainstorming

1. programarea şedinţei la o oră când participanţii sunt mai odihniţi;
2. desfăşurarea şedinţei într-un loc cu aspect plăcut;
3. crearea unui climat care să permită emiterea oricărei idei, oricât de fantastică ar părea;
4. acordarea libertăţii în conduită a participanţilor;
Reguli de desfăşurare a şedinţei de brainstorming
 înlăturarea rigidităţii în desfăşurarea şedinţei prin menţinerea unei atmosfere destinse
(servirea unei cafele, răcoritoare etc.);
 încurajarea participanţilor să emită noi idei, pornind de la ideile deja emise;
 propunerile trebuie să fie scurte, eliminându-se discursurile lungi;
 eliminarea oricărui element de evaluare a ideilor în timpul şedinţei;
 înregistrarea exactă şi completă a discuţiilor şi în special a ideilor emise.
Etapa I. Pregătirea sesiunii
Etapa a II-a. Sesiunea propriu-zisă,
Etapa a III-a. Evaluarea ideilor se face chiar înainte de încheierea şedinţei, prin solicitarea
participanţilor de a preciza fiecare primele cinci idei pe care le consideră cele mai importante,
care au fost emise în timpul şedinţei.