Sunteți pe pagina 1din 5

OANCEA ELENA – STELUȚA

AMG III A
EDEMUL PULMONAR

Edemul pulmonar este o afecțiune ce se manifestă prin prezența exsudatului alveolar și prin
creșterea presiunii venoase pulmonare. Edemul pulmonar apare ca urmare a insuficienței
acute și severe a ventriculului stâng. Este o patologie cu un grad mare de mortalitate. De
aceea, consultul medical este necesar de la apariția primelor simptome. Dintre acestea,
principalul simptom este reprezentat de dispnee (dificultatea de a respira).

 Cauzele edemului pulmonar


 Simptomele edemului pulmonar
 Diagnosticul edemului pulmonar
 Tratamentul în edemul pulmonar
 Prognosticul în edemul pulmonar

Cauzele edemului pulmonar

Edemul pulmonar este determinat de creșterea presiunii și de acumularea unei cantități


crescute de sânge la nivelul cavităților stângi ale inimii. Ca urmare a presiunii crescute în
partea stângă a inimii, crește și presiunea arterei venoase pulmonare, care se transmite până la
capilarele pulmonare. Drept consecință, fluidul pulmonar din capilare traversează peretele
capilar și se acumulează la nivelul spațiilor interstițiale și alveolar.

Această succesiune de evenimente fiziopatologice apare când la nivelul cordului se instalează


anumite afecțiuni:

 ischemie coronariană acută;


 decompensarea unei insuficiente cardiace existente;
OANCEA ELENA – STELUȚA
AMG III A
 disfuncții valvulare;
 aritmii;
 cardiomiopatie;
 șunt dreapta-stânga;
 supraîncărcare de volum (secundară administrării intravenoase a fluidelor).

Astfel de afecțiuni apar drept complicații ale unei patologii de fond, dar pot fi cauzate și de un
tratament inadecvat sau o complianță scăzută la acesta. De asemenea, respectarea regimului
alimentar indicat este foarte importantă. Schimbări ale dietei, cum ar fi consumul excesiv de
sare, favorizează apariția edemului pulmonar.

Simptomele edemului pulmonar

Cel mai important simptom este dispneea. Aceasta se accentuează la efort sau în decubit
dorsal. Poate avea debut brusc sau poate apărea gradual și într-o perioadă mai lungă de timp,
de la câteva ore la câteva zile.

Edemul pulmonar acut

Dispneea este însoțită și de alte simptome, cum ar fi:

 senzația de sufocare;
 agitație;
 anxietate;
 tuse cu expectorație;
 spută sanguinolentă;
 cianoză;
 diaforeză accentuată;
 wheezing (expir șuierat).

Edemul pulmonar cronic

Edemul pulmonar cronic prezintă următoarele simptome:

 ortopnee (dispnee ce apare în decubit dorsal);


 dispnee paroxistică nocturnă;
 wheezing;
OANCEA ELENA – STELUȚA
AMG III A
 edeme periferice;
 creștere în greutate (ca urmare a acumulării lichidului din edeme);
 fatigabilitate.

Examenul clinic

Frecvența cardiacă este rapidă, iar pulsul este slab. Pacientul prezintă hipertensiune. În unele
cazuri, poate apărea și hipotensiunea. Aceasta reprezintă un factor de prognostic negativ. La
auscultația cardiacă se constată prezența zgomotelor cardiace puternice. Uneori, poate apărea
fuziunea zgomotelor cardiace III și IV. În cazuri severe, se dezvoltă insuficiența ventriculară
dreaptă. Semnele caracteristice sunt:

 edemele periferice (creștere în volum, ca urmare a acumulării excesive de lichide);


 distensia venelor jugulare.

Auscultația pulmonară relevă raluri inspiratorii de intensitate scăzută. Acestea sunt prezente
bilateral, atât anterior, cât și posterior. Inițial, pot fi auscultate la nivelul bazal al plămânilor.
Pe măsură ce edemul pulmonar evoluează, ralurile urcă spre vârf.

Diagnosticul edemului pulmonar

Stabilirea diagnosticului de edem pulmonar necesită mai multe etape și implică o serie de
investigații. Edemul pulmonar este o afecțiune care apare, de cele mai multe ori, asociată cu
alte patologii. De aceea, sunt recomandate mai multe investigații medicale, pornind de la cele
de bază până la cele specifice.
OANCEA ELENA – STELUȚA
AMG III A
Analize de sânge

Cel mai des indicate sunt următoarele analize de sânge:

 hemoleucograma;
 ionograma;
 nivelul de BNP (peptid natriuretic cerebral);
 D-Dimeri;
 creatinina;
 uree.

EKG

Electrocardiograma se efectuează pentru a depista eventuale modificări ischemice sau


patologii cardiace. A cunoaște particularitățile cardiovasculare ale fiecărui pacient este
important, pentru a preveni și a gestiona mai bine

Radiografia

Una dintre investigațiile importante este radiografia. Aceasta evidențiază prezența edemului
pulmonar. Are avantajul că poate preciza și stadiul de evoluție al acestei afecțiuni.
Cunoașterea stadiului în care se află edemul pulmonar permite alegerea tratamentului optim.

Ecocardiografia

Ecocardiografia permite observarea funcționalității cordului și determină eventuale patologii.


În acest mod, este stabilită cauza cardiacă ce a condus la dezvoltarea edemului pulmonar.

Cateterismul arterei pulmonare

Această investigație este o tehnică invazivă. Permite evaluarea presiunii pulmonare capilare.

Tratamentul în edemul pulmonar

Tratamentul edemului pulmonar este stabilit de către medic în funcție de caracteristicile


medicale ale fiecărui pacient. Prima etapă constă în administrarea oxigenului pe mască. În
cazul pacienților cu o saturație mai mică de 90%, este necesar suportul ventilator. Este
OANCEA ELENA – STELUȚA
AMG III A
recomandată și medicația bronhodilatatoare. Aceasta permite reducerea bronhospasmului și
asigură o mai bună ventilație.

Pacienților le sunt administrate medicamente diuretice și/sau medicamente vasodilatatoare


(nitroglicerină). Acestea ajută la reducerea tensiunii arteriale. Pentru ameliorarea respirației,
este recomandat a adopta o poziție în decubit dorsal, în care trunchiul și capul se află la un
unghi de 40-90°.

Pentru pacienții ce prezintă edem pulmonar ca urmare a unui infarct miocardic, este indicată
tromboliza sau angioplastia coronariană percutanată. În cazul celor care au tulburări de ritm,
se aleg metode de cardioversie cu curent continuu sau se administrează beta-blocante.

Este important de menționat că pacienților care au avut un episod de edem pulmonar le sunt
indicate unele recomandări. Acestea au scopul de a preveni recidiva. Astfel, este esențial:

 a avea o greutate optimă;


 a menține valorile tensiunii arteriale în limite normale;
 a controla valorile colesterolului;
 a păstra un nivel în limite normal al glicemiei.

De aceea, reevaluarea medicală este important a se realiza la intervale regulate. Respectarea


indicațiilor medicului și urmarea unui tratament corect contribuie la o evoluție favorabilă a
stării de sănătate.

Prognosticul în edemul pulmonar

Edemul pulmonar este o afecțiune medicală complexă, care necesită îngrijiri speciale. Cel mai
important aspect constă în depistarea cauzei care determină apariția acestei patologii. Astfel,
este posibil a se alege tratamentul corespunzător și a evita complicațiile. Rata de supraviețuire
la 6 se estimează a fi de aproximativ 85%. Pentru menținerea unei stări de sănătate cât mai
bună, este indicat consultul medical de la apariția primelor simptome și urmarea
recomandărilor.

S-ar putea să vă placă și