SECREȚIA BILIARĂ/ BILĂ PRODUSĂ DE FICAT

Ficatul se află sub diafragm, în hipocondrul drept (partea suerioară a abdomenului). Are 2
lobi: lobul stang și lobud drept.
Pe fața sa inferioară se află 2 canale hepatice: - canalul hepatic drept și canalul hepatic
stang. Cele 2 canale se unesc și formează canalul hepatic comun – de la vezica biliară vine canalul
cistic.
Canalul cistic seunește cu canalul hepatic comun și formează canalul coledoc.
Canalul coledoc se deschide în duoden prin sfincterul Oddi împreună cu canalul pancreatic
principal Wirsung.
Canalul hepatic drept, cel stâng, canalul hepatic comun, sitic și coledoc formează căile biliare
extrahepatice. Prin aceste canale circulă bila.
La ficat ajunge vena portă cu sângele venit de la intestinul subțire și artera hepatică cu sânge
cu oxigen.
Ficatul este format din lobuli hepatici – un lob hepatic este format din:
→ Vena centrolobulară – în mijloc;
→ Celulele hepatice/hepatocite – care au o dispoziție radiară (ca razele de soare) în jurul venei
centrolobulare, printre hepatocite se observă capilarele sinusoide prin care curge sângele și
canaliculele biliare prin care circulă bila;
→ O venulă (ramură a venei porte), o arteriolă (ramură a arterei hepatice) și un canal/duct
biliar intrahepatic (canal hepato-coledoc) – toate acestea dispuse la periferia lobului.

Canalul/ductul biliar intrahepatic (canalul hepato-coledoc) este format de către celulele

ductale.
Bila este produsă de hepatocite și celulele ductale, ea circulă prin canaliculele biliare și ajunge
în ductele/canalele biliare intrahepatice (hepato-coledoc), aceste canale se unesc și formează
canalele hepatice stâng și drept care mai apoi se continuă cu celelalte căi biliare extrahepatice.
Sângele din capilare sinusoide provine din arteriolă și venulă de la periferia lobului, acest
sânge curge prin capilarele sinusoide și se va vărsa în vena centrolobulară.

BILA
→ Este necesară pentru digestia și absorbția lipidelor și pentru excreția unor substanțe insolubile
în apă, cum sunt colesterolul și bilirubina;
→ Este secretată în cantitate de 250-1100 mL/zi;
→ Este secretată continuu de către celulele hepatice și cele ductale;
→ În perioadele interdigestive (atunci cand nu are loc digestia), este depozitată în vezica biliară;
→ În timpul perioadelor digestive (cand are loc digestia), bila din vezica biliară este vărastă în
duoden.
 Reglarea evacuării bilei din vezica biliară – evacuarea bilei din vezica biliară în duoden se
datorează:
- Contracției musculaturii veziculare;
- Relaxării sfincterului Oddi cu deschiderea acestuia.

Evacuarea se realizează prin 2 mecanisme:

- Mecanism nervos – realizat prin stimularea vagală (nervul vag care aparține sis. nervos
vegetativ parasimpatic), care determină contracția musculaturii veziculare și relaxarea
sfincterului Oddi, astfel bila este împinsă din vezica biliară în canalul coledoc și prin sfincterul
deschis se varsă în duoden; stimularea sis. nervos vegetativ simpatic are efecte antagonice
(opuse) producând relaxarea musculaturii vezicii biliare și contracția sfincterului;
- Mecanism umoral – constă în secreția de colecistokinină, hormon eliberat din celulele
mucoasei duodenale ca răspuns, în principal, la pătrunderea în duoden a produșilor digestiei
lipidelor, colecistokinina determină contrracția musculaturii veziculare și relaxarea
sfincterului Oddi, astfel bila este împinsă din vezica biliară în canalul coledoc și prin sfincterul
deschis se varsă în duoden.

COMMPOZIȚIA BILEI

• Acizi biliari – sintetizați în hepatocite din colesterol, prin combinarea acizilor biliari cu
anumiți aminoacizi și cu Na+ rezultă sărurile biliare secretate activ în canaliculele biliare;
deoarece ele nu sunt liposolubile, rămân în intestin până ajung la nivelul ileonului, unde se
reabsorb activ;
• Pigmenții biliari bilirubina și biliverdina – sunt metaboliți (produși de degradare) ai
hemoglobinei (hemoglobina se află în hematii) care, ajunși în hepatocite, sunt excretați biliari
(ajung în bilă) și conferă bilei culoarea galbenă;
• Lecitină (lipid);
• Colesterol (lipid);
• Electroliți.

ROLUL BILEI
Este necesară pentru digestia și absorbția lipidelor și pentru excreția unor substanțe insolubile
în apă cum sunt colesterolulși bilirubina.
Cel mai important rol îl au sărurile biliare:
→ Emulsionează lipidele din alimente, reducând tensiunea superficială și permițând
fragmentarea lor, astfel facilitează (ușurează) acțiunea lipazei pancreatice;
→ Ajută la absorbția din tractul intestinal a acizilor grași, monogliceridelor, colesterolului
și a altor lipide, prin formarea cu acestea a unor micelii complexe numite chilomicroni;
→ Stimulează motilitatea/mișcarea intestinală;
→ Au rol bacteriostatic (opresc înmulțirea bacteriilor).
În lipsa sărurilor biliare în intestin, se pierd prin materiile fecale 40% din lipidele integrate.
 CIRCUITUL ENTEROHEPATIC AL SĂRURILOR BILIARE
Reprezintă recircularea/reciclarea celei mai mari părți a sărurilor biliare din intestinul subțire,
prin vena portă, înapoi la ficat.
După ce și-au îndeplinit rolul, sărurile biliare sunt absorbite din intestinul subțire și ajung în
vena portă. Vena portă duce sărurile biliare la ficat.
La următoarea digestie, aceste săruri biliare vor ajunge din nou în bilă și de aici în intestinul
subțire, unde după îndeplinirea rolurilor vor fi iar absorbite.
Vena portă este o venă formată din unirea a 3 vene: splenică, mezenterică superioară și
mezenterică inferioară. Aceste 3 vene transportă sângele de la intestinul subțire. Sângele este
încărcat cu nutrienții absorbiți în intestinul subțire, ajunge apoi în vena portă și mai departe la ficat.
BILA NU ARE ENZIME!

Secreția intestinului subțire/ sucul intestinal

Sucul intestinal conține:

→ Apă și electroliți – secretați de celulele epiteliale intestinale (celulele mucoasei ntestinale –

enterocite);
→ Mucus – este secretat de glandele Brunner din duoden și de celule speciale, aflate î epiteliul
intestinal și în criptele Lieberkühn, are rol de protecție a mucoasei intestinale împotriva
agresiunii HCl venit de la nivelul stomacului;
→ Enzime – sunt asociate (atașate) cu microvilii celulelor epiteliale intestinale (celulele
mucoasei intestinului subțire se numesc enterocite și prezintă niște prelungiri numite
microvili), aceste enzime după ce au fost produse, rămân atașate de microvili și nu ajung în
lumenul intestinal; enzimele acționează în momentul absorbției și sunt cele care realizează
digestia finală a glucidelor, lipidelor și proteinelor, înn urma digestiei finale rezultă nutrienții
care vor fi absorbiți în otganism; enzimele intestinului subțire sunt:
• Peptidaze – descompun dipeptidele și tripeptidele în aminoacizi

PEPDIZARE
DIPEPTIDE + TRIPEPTIDE AMINOACIZI

• Dizaharide (maltaza, izomaltaza, zaharaza și lactaza) – descompun dizaharidele

maltoză, izomaltoză, zaharoză și lactoză în monozaharidele glucoză, fructoză și
galactoză.

MALTOZĂ 2 molecule de GLUCOZĂ

IZOMALTOZĂ 2 molecule de GLUCOZĂ

 ZAHAROZĂ
ZAHARAZĂ GLUCOZĂ + FRUCTOZĂ

LACTAZĂ
LACTOZĂ GLUCOZĂ + GALACTOZĂ

Sucul intestinal produce digestiaa glucidelor, lipidelor și proteinelor.

Deci în urma digestiei – din glucide se obține glucoză, fructoză, galactoză
- din proteine se obțin aminoacizi
- din lipide se obțin acizi grași și glicerol

GLUCOZA, FRUCTOZA, GALACTOZA, AMINOACIZII, ACIZII GRAȘI ȘI GLICEROLUL

reprezintă nutrienții care vor fi absorbiți în organism.

ENZIMELE TUBULUI DIGESTIV (recapitulare)

→ Cavitatea bucală

AMILAZĂ SALIVARĂ (PTIALINĂ)

AMIDON PREPARAT MALTOZĂ

→ Stomac
PEPSINĂ
PROTEINE AMINOACIZI + PEPTIDE

LABFERMENT
CAZEINOGEN SOLUBIL + Ca 2+
PARACAZEINAT DE CALCIUL

GELATINAZA
GELATINA GELATINĂ LICHEFIATĂ

LIPAZA GASTRICĂ
LIPIDE EMULSIONATE ACIZI GRAȘI + GLICEROL
 → Intestin subțire

Sucul pancreatic

AMIDON α-AMILAZA PANCREATICĂ DIZAHARIDE

GLICOGEN (maltoză, izomaltoză,
ALTE GLUCIDE zaharoză, lactoză)

TRIPSINĂ + CHIMIOTRIPSINĂ
AMINOACIZI + DIPEPTIDE
PROTEINE + TRIPEPTIDE

Sucul intestinal

Bila (nu are enzime) SĂRURI BILIARE

LIPIDE EMULSIONATE
LIPIDE

PEPTIZARE
DIPEPTIDE + TRIPEPTIDE AMINOACIZI

MALAZĂ
MALTOZĂ 2 mlecule de GLUCOZĂ

ZAHARAZĂ
ZAHAROZĂ GLUCOZĂ + FRUCTOZĂ

LACTAZĂ
LACTOZĂ GLUCOZĂ + GALACTAZĂ

LIPAZA INTESTINALĂ
LIPIDE EMULSIONATE ACIZI GRAȘI + GLICEROL
 Absorbția intestinală
Este procesul prin care are loc trecerea produșilor rezultați (nutrienții) în urma digestiei
către sânge și limfă.
Absorbția are loc la nivelul mucoasei intestinului subțire; mucoasa intestinului subțire
prezintă pliuri, iar la nivelul pliurilor se află vilozitățile intestinale – niște elemente care seamănă cu
degetele de la o mănușă – la suprafața vilozității se află mucoasa care este formată dintr-un singur
strat de celule epiteliale – țesut epitelial de acoperire unistratificat cilindric.
Celulele epiteliale se numesc enterocite, sunt cilindrice, iar la polul apical (superior) au
microvili.
În jurul vilozității intestinale se află un vas limffatic central numit chiliferul central, prin el
circulă limfa. În jurul chiliferului central se află o rețea de capilare arteriale și venoase provenite
dintr-o arteriolă și venulă.
Spațiul dintre enterocite și vasele din centrul vilozității, se numește interstițiu.
Absorbția este favorizată la nivelul intestinului subțire deoarece:
→ Este o suprafață mare de contac, datorită structurii soecifice a mucoasei intestinului subțire
aceasa prezentând pliuri și vilozități (deci mucoasa nu este netedă);
→ Distanța pe care moleculele o au de străbătut este mică, grosimea peretelui fiind minimă
la acest nivel deoarece mucoasa are un singur strat de celule – țesut epitelial de acoperire
unistratificat cilindric;
→ Rețeaua vasculară de la nivelul vilozităților este foarte bogată, iar, printr-un mecanism
reflex, cantitatea de sânge de la acest nivel poate crește în timpul perioadelor de digestie;
→ Mișcările contractileale vilozităților înlesnesc/ușurează tranzitul/trecerea substanțelor
absorbite.

ABSORBȚIA GLUCIDELOR
Cele 3 glucide majore din alimentele pe care omul le consumă sunt dizaharidele
sucroză/zaharoză și lactoză și polizaharidul amidon.
Celuloza, un alt polizaharid vegetal, prezent prezent în dietă în cantități mari, nu poate fi
digerat, deoarece în traficul gastrointestinal uman nu exista enzime specifice.
Aportul de glucide este de 250-800 g/zi, reprezentând 50-60% din dietă.
Produșii finali ai digestiei glucidelor sunt monohazaridele: glucoza, galactoza și fructoza.
• Glucoza și galactoza se absorb din intestin printr-un mecanism comun, un sistem de
transport activ Na-dependent (cortransport);
• Fructoza se absoarbe din intestin pri difuziunea facilitată (pasiv).
După ce au fost absorite, acestea ajung în eneterocite și merg către membrana bazo-laterală
a acestora.
Din enterocite, monozaharidele sunt transportate prin membrana bazo-laterală a acestor prin
difuziune facilitată, ajungând înn interstițiu, din interstițiu difuzează în capilarele din vilozitățile
intestinale. Deci glucidele se absorb în sânge.
 ABSORBȚIA PROTEINELOR
Dieta proteică zilnică necesară unui adult este de 0,5-0,7 g/kg corp.
Pentru a fi absorbite, proteinele trebuie transformate în oligopeptide (dipeptide, tripeptide)
și aminoacizi.
S-au identificat mai multe sisteme de transport activ Na-dependente (cotransport) pentru
absorbția din intestin a tripeptidelor, dipeptidelor și aminoacizilor.
După ce au fost absorbiți, aminoacizii ajung în enterocite și merg către mebrana bazo-
laterală a acestora.
Din enterocite, aminoacizii sunt transportați prin embrana bazo-laterală a acestora prin
difuziunea facilitată, ajungând în interstițiu de unde difuzează în capilarele dn vilozitățile
intestinale. Deci proteinele sub formă de aminoacizi se absorb în sânge.
Practic toată cantitatea de proteine din intestin este absorbită, orice proteină care apare în
scaun provine din detritusuri celulare (celule moarte de la nivelul tubului digestiv) sau din bacteriile
din colon.

ABSORBȚIA LIPIDELOR
Aportul zilnic de lipide variază între 25 și 160g.
Lipidele se absorb din tractul gastrointestinal (din intestinul subțire) prin transport pasiv.
Pentru a putea fi absorbite, ele trebuie să fie hidrosolubile (solubile în apă), fapt ce se realizează în
prezența sărurilor biliare.
Înainte de a fi digerate, lipidele trebuie emulsionate (transformate în picături cu diametrul sub
un micron) de către sărurle biliare și lecitină.
Produșii finali ai digestiei lipidelor sunt acizii grași și glicerolul.
→ Glicerolul se absoarbe din intestinul subțire prin transport pasiv;
→ Acizii grași se asociază cu sărurile biliare, colesterolul și lecitina din bilă și cu vitaminele
liposolubile (vitamine solubile în lipide), formând astfel micelii hidrosolubile, aceste micelii
se absorb din intestin prin transport pasiv – difuziune (excepție sărurile biliare care se absorb
prin transport activ).
În enterocite acizii grași se combină cu glicerolul, formând astfel trigliceride, trigliceridele
împreună cu fosfolipidele și colesterolul se combină cu proteinele din enterocite, construind astfel
chilomicronii. Chilomicronii vor trece apoi în chiliferul central. Deci lipidele se absorb din limfă.

ABSORBȚIA APEI, ELECTROLOȚILOR ȘI VITAMINELOR

Apa se absoarbe în intestinul subțire, prin osmoză (transport pasiv) ca urmare a gradientului
osmotic creat prin absorbția electroliților și substanțelor nutritive.
Sodiul se absoarbe prin transport activ.
Clorul se absoarbe prin transport pasiv (clorul urmează pasiv sodiul).
 Calciul se absoarbe prin transport activ cu ajutorul unui transportor (o proteină) legat de
membrana celulară și activat de vitamina D.
Fierul se absoarbe în jejun și ileon, Fe2+ se absoarbe mai ușor decât Fe3+, vitamina C
stimulează absorbția fierului.
Vitaminele liposolubile A, D, E, K, - intră în alcătuirea miceliilor și se absorb împreună cu
celelalte lipide în intestinul proximal.
Vitaminele hidrosolubile (solubile în apă) B, C acid folic – se absorb prin difuziune
facilitată sau prin sistem de transport activ Na-dependent (cotransport), proximal, în intestinul
subțire.
 INTESTIUNUL GROS
1. STRUCTURA INTESTINULUI GROS
Se întinde de la valvula ileo-cecală (orificiu de comunicare cu intestinul subțire) și până la
orificiul anal. Și este format din:
→ Cec/cecum
→ Colon – ascendent
- transvers
- descendent
- sigmoid
→ Rect.
De cec se prinde o prelungire numită apendice vermiform.
Între colonul ascendent și transvers se află flexura colică dreaptă. Între colonul transvers și
descendent se află flexura colică stângă – rectul cu canalul anal are 2 sfinctere:
• Sfincterul anal intern – cu musculatură netedă;
• Sfincterul anal extern/anus – cu musculatură striată și aflat sub control voluntar – peretele
intestinului gros formează un fel de săculeți mici numiți haustre.
De intestinul gros se prind ”picături” de țesut adipos numite apendice epiploice.
Musculatura intestinului gros formează niște benzi longitudinale numite tenii (NU viermele
numite tenie).
De intestinul gros se prinde o foiță numită mezocolon, prin ea trec vasele de sânge care vin la
intestinul gros.

2. FUNCȚIILE INTESTINULUI GROS

În intestinul gros, chimul este transformat în materii fecale care vor fi eliminate. Rolurile
principale ale colonului sunt:
- Prin mișcările sale, ajută la înaintarea chimului și mai târziu a materiilor fecale;
- Absorbția apei și a electroliților – în jumătatea proximală;
- Depozitarea materiilor fecale până la eliminarea lor – în jumătatea distală.

a. MIȘCĂRILE INTESTINULUI GROS

Mișcările de la nivelul colonului sunt lente
→ Mișcări de amestec - haustrațiile
Sunt realizate prin contracții combinate ale musculaturii circularea și longitudinale colice (ale
colonului) care determină proiecția în afară a zonelor nestimulate (relaxate ale peretelui colic, sub
forma unor saci denumiți haustre (ca un balon pe care îl strângi în mână, zona alonului pe care nu o
strângi iese în afară).
Acestea se deplasează lent, în direcție anală în timpul perioadei lor de contracție.
 În felul acesta, conținutul colic este progresiv împins spre colonul sigmoid – din cei 1500 mL
de chim, doar 80-200 mL se pierd prin fecale.

→ Mișcările propulsive – mișcările în masă – propulsia rezultă în principal din:

- Contracții haustrale în direcție anală;
- Mișcări în masă – asigură deplasarea întregului conținutal colonului către anus.
Mișcările în masă apar de obicei de câteva ori pe zi; cele mai numeroase durează aproximativ
15 min, în prima oră de la micul dejun, și reprezintă un tip de peristaltism modificat.

b. ABSORBȚIA ȘI SECREȚIA LA NIVELUL COLONULUI

Colonul nu poate absorbi mai mult de 2-3L/zi de apă. Acesta absoarbe cea mai mare parte a
sodiului și a clorului care nu au fost absorbite în intestinul subțire.
Colonul secretă potasiu.
Aceste procese sunt controlate de aldosteron.

c. DEFECAȚIA
Reprezintă procesul de eliminarea a materiilor fecale din intestin. Unele mișcări în masă
propulsează fecalele în rect, inițiind dorința de defecație, apoi se produce contracția musculaturii
netede a colonului distal și a rectului, propulsând fecalele în canalul anal, urmează relaxarea
sfincterelor anale intern și extern și astfel materiile fecale sunt eliminate.
Contracția voluntară a sfincterului anal extern poate opri întreg procesul de defecație (dacă nu
este momentul și locul potrivit).
 NOȚIUNI ELEMENTARE DE IGIENĂ ȘI PATOLOGIE

1. Cariile dentare – reprezintă erozuni ale dinților și sunt rezultatul acțiunii unor bacterii
asupra acestora. Primu