Steluțe în genele ei de Mircea Cărtărescu

Ningea pe Colentina și erau steluțe în genele ei.

Tramvaiul patru cotea inzapezit la Sf. Dumitru
și erau steluțe, steluțe, steluțe în genele ei.

Ningea, ningea, ningea peste Colentina

demult, demult...
da, dragii moșului, erau...
erau steluțe în genele ei.

Ningea pe firele de troleibuz, pe toneta de tichete ITB

ningea pe mustața mea și pe gagica în roșu de alături
tramvaiele aveau ștergătoare de parbriz și erau... hai, toți în cor:
erau steluțe în genele ei.

Eram student, era studentă

eram eminent, era iminentă
și erau steluțe în genele ei.
Aerul era rece, tramvaiele reci
maxi-taxiurile abia înființate
mergeau toate pe patru roate
și erau steluțe în genele ei.

Ningea ușurel, cu fulgi catifelați peste fabrica Stela

peste blocul lui Ghiu, peste pomii înzăpeziți...
Ea spunea ceva, dar camera video n-are sonor
așa că nu mai știu ce spunea.
Ea ma ținea de mână și tramvaiul patru trecea
și ningea și erau... da... da, dragii moșului...

Eu eram copil, ea era o copilă

eu stăteam la bloc, ea stătea la vilă
și erau steluțe în genele ei.
Eu aveam viziuni, ea avea pandalii
restul e în "Poeme de-amor", precum știi
dar lăsați-o baltă, copii:
erau steluțe în genele ei.
CORUL: Erau steluțe, erau steluțe, erau stelu-u-uțe
În ge...eeneee...leeeee... nele eeeeeeeeei!

Aici poemul ar trebui să se încheie

dar nu înainte de-a va da o cheie
a-ntregii întâmplări:
Ea e o fata de peste blocuri și mări
acum e măritată, gravidă, n-are nici o importanță.
Amorul nostru nemuritor s-a dus dracului
Acum nu mai sunt steluțe în genele ei.
Acum nu mai e nici o steluță în genele ei.
Așa, ca să știți, dragii moșului.

Planul eseului

1. Context
Postmodernismul : definiție, trăsături 
Apartenența la postmodernism
Două trăsături care justifică încadrarea în postmodernism

2. Tema poeziei
Două idei/imagini/ secvențe poetice relevante pentru temă

3. Titlul
Relații de simetrie/opoziție
Niveluri ale textului

Concluzie
 Steluțe în genele ei de Mircea Cărtărescu
Particularități ale unui text poetic aparținând postmodernismului

1.Dintre scriitorii postmoderni, Mircea Cărtărescu rămâne personalitatea cu

cel mai mare impact asupra contemporanilor. Debutând ca poet prin volumul
Faruri, vitrine, fotografii în 1980, la care se vor adăuga volumul colectiv Aer cu
diamante şi cele individuale precum Poeme de amor, Levantul, Dublu CD.
Mircea Cărtărescu este cel mai de seamă poet optzecist de factură
postmodemistă, supranumit, liderul noil generații de poeti"(Eugen Simion). Mediul
său de inspirație este profund biografic, fiind reprezentat de realitatea
înconjurătoare, pentru că totul poate deveni poezie. Manifestă, de asemenea,
predilecție pentru poemul cuprinzător, ironic, imaginativ, care nu respectă
canoanele punctuației şi ortografiei.
Postmodernismul se manifestă în literatura română începând cu Generația 80
exprimând un tip original de a scrie, O poezie comunicativă, biografică, realistă o
poezie a concretului şi un limbaj care pune mare pret pe formele oralității,
valorifică prozaismul, invenția lexicală a străzii."(Eugen Simion)
Ideologia curentulul literar / postmodernismului cuprinde următoarele
puncte esențiale: refacerea raportului cu realitatea, promovând poezia care coboară
în stradă, utilizarea procedeelor tipice (colajul, textualismul intertextualitatea,
metatextualitatea), renunțarea la constrângeri de factură modernistä, extinderea
epiculul asupra poeziei, diminuarea rolului metaforei, abordarea unei noi specii
literare, anume poemul-standard optzecist, amplificarea rolului lectorului, care
devine martor şi colaborator al creatorului în vederea redactării textului.
a.Narativitatea poemului este un prim element menţionat de Mircea
Cărtărescu în definiţia dată poemului postmodern, motivată în text prin prezenţa
unui fir epic şi a personajelor, prin aglomerarea verbelor, prin fixareaâ unor indici
spaţio-temporali. Ineditul vocii lirico-narative, care nu mai reprezintă o proiecţie a
autorului în text, ci este o voce obiectuală, nonpersonală reflectă spiritul ludic,
„jocul de-a literatura” definiorii curentului în discuţie.
b.Cel mai izbitor element inovator al poeziei postmoderne rămâne, însă,
prozaicizarea lirismului. Dacă scriitorii moderni erau preocupaţi de detaşarea de
contingent, aspirând la transcendent, postmodernii redescoperă poezia cotidianului,
„coborârea în stradă” a liricului, realizată prin recuzita casnică.
La nivelul limbajului, parodia, folosirea intertextului prin trimiteri la diferite
elemente ale poemului eminescian, libertatea prozodică absolută şi renunţarea la
punctuaţie, refuzul sentimentalismului din romantism, cultivarea ironiei ca formă
de detaşare de trecutul literar, renunţarea la metaforă, exploatarea oralităţii şi a
limbajului cotidian definesc poemul în discuţie.
 2.Tema creatiei este reprezentată de aspirația către sentimentul iubirii.
Amplul poem se constituie ca un monolog al aspirației spre împlinire prin
iubire, ironic şi, pe alocuri, parodic.
a. Incipitul este relevant pentru tema poeziei. Poemul debutează ex abrupto.
Reperele spatiale trădează un mediu citadin, familiar, compus din elemente
concrete/stradale : „Ningea pe Colentina și erau steluțe în genele ei./Tramvaiul
patru cotea inzapezit la Sf. Dumitru/și erau steluțe, steluțe, steluțe în genele ei.”
b. Finalul poeziei prezintă estomparea graniţelor dintre genuri şi specii
literare, desconspirarea convenţiilor literare şi introducerea cititorului în
laboratorul scriitorului : „Aici poemul ar trebui să se încheie/dar nu înainte de-a
va da o cheie/ a-ntregii întâmplări:”Dezamăgirea/ deziluzia poetului este generată
de contrastul între ideal/ așteptări și realitate. Ultima secvență lirică prezintă
accente triste, reliefånd suferinta imposibilități de împlinire în iubire. Previziunile
sumbre asupra sfârşitului său se împletesc cu repetabilitatea destinului
3. Titlul său este o antifrază şi sugerează derizoriul sentimentului de iubire.
a. Din punct de vedere structural, textul poate fi segmentat în două
secvenţe. Prima parte a poeziei este preponderent narativă, prezentând idila dintre
îndrăgostiți. Ultimele nouă versuri expun parodic drama iubirii, trivializarea
sentimentului. Finalul vizează degradarea trăirii intense a iubirii, a suferinţei
interiorizate. Surpriza vine din faptul că această experiență a iubirii nu mai apare în
registrul grav al nevoii depăşirii condiţiei umane, ci este banalizată prin motivaţia
pragmatic. Ultima parte începe anticipează presupusa dramă a neîmplinirii iubirii.
Sentimentalismul este astfel exclus din programul estetic postmodern. Cuplul
incompatibil cunoaşte în acesată secvenţă alte ipostazieri.
b. Poemul se remarcă prin prezenţa elementelor de factură
postmodernistă: ironia, parodia, elementele onirice, alegoria, imixtiunea
cuvintelor nepoetice, ortografia şi punctuația, care nu se încadrează normelor
literare. Începutul versurilor sau substantivele proprii nu sunt scrise cu majusculă
tocmai pentru a nu focaliza atenția cititorului; poemul apare astfel ca o înşiruire de
gânduri, accentul căzând pe acţiune, generată de frecventa verbală. Cuvintele
nepoetice sunt ingenios plasate într-o lirică a cotidianului: utilizarea acestora
accentuează valoarea de ansamblu a sensurilor denotative în detrimentul celor
conotative.
Poemul se încadrează poeziei concretului", după cum nota Eugen Simion,
fiind un text reprezentativ pentru lirica postmodernistă. Democratizarea discursului
liric se realizează, aşadar, sub dublu aspect: la nivel tematic şi de conţinut prin
parodierea unor teme clasice sau prin anularea graniţelor dintre genuri, iar la nivel
stilistic prin aluzia culturală şi spiritul ludic, ceea ce presupune automat un cititor
cunoscător de literatură.