SIGMATISMUL

Sigmatismul este tulburarea in pronuntia lui “s”, “z”, “t”, “t”, “s”, “j”, “ci”, “ce”, datorata locului
gresit de articulare; iar inlocuirea lor cu alte sunete (“Cluz” in loc de “Cluj”) se numeste
parasigmatism.

SIMPTOMELE: caracteristice sigmatimsmul sunt:

 Inlocuirile;
 Distorsiunile;
 Omisiuni: datorita dificultatilor de coarticulare cu alte consoane (“caun” in loc se
“scaun”).

CAUZELE SIGMATISMULUI

Formele variate de stigmatism, ce se intalnesc in practica logopedica, sunt produse de un intreg

complex de factori cauzali, care de cele mai multe ori nu actioneaza in mod izolat, ci intr-o
anumita interdependenta.

• Froschels considera functionarea gresita a limbii, datorita slabirii muschilor retractori, ca o

cauza directa si principala a sigmatismului.

• Luchsinger si Arnold constata ca anomaliile de pozitie a dintilor si ale maxilarelor  predispun la

sigmatisme, dar ca nu sunt singura lor cauza.

• In literature de specialitate se mentioneaza printre cauzele sigmatismului si personalitatea

infantile. Inainte de a se maturiza vorbirea, copilul inlocuieste pe “s” cu un alt sunet, ceea ce
constituie un fenomen normal.
FORMELE SIGMATISMULUI

Sigmatismul se imparte dupa forma sa in 2 categorii distincte: Sigmatismul oral determinat de o

pozitie defectuoasa a limbii si Sigmatismul nazal, determinat de pozitia incorecta a valului
palatin.

Sigmatismul oral se prezinta sub mai multe forme:

1. Sigmatismul interdental: care, dupa Krech, reprezinta pelticia propriu-zisa, rezulta din
pronuntarea suntelor siflante cu limba intre dinti. La aceasta pronuntare interdentala apare o lipsa
de contact a maxilarelor. Maxilarul inferior este de cele mai multe ori coborat si limba atarna
intre dinti. In locul sunetelui puternic siflant se obtine, intre limba si incisivii inferiori un sunet
slab, asemanator cu sunetul ? din limba engleza. La copiii mici aceasta forma de sigmatism este
foarte frecventa. Dupa cresterea dintilor sigmatismul interdental dispare, in majoritatea cazurilor
de la sine.

2. Sigmatismul adental: rezulta din sprijinirea varfului limbii pe dinti, impiedincand iesirea libera
a aerului la pronuntia siflantelor prin spatiul interdental. Copilul nu poate realiza  jgheabul de
scurgere concentrata a aerului si acesta trece sub forma de evantai, necondensat peste partea
anterioara a limbii. Regiunea prin care aerul se indreapta se largeste considerabil, atenuandu-se
sonoritatea sunetelor siflante. Sigmatismul adental poate sa apara si la cei cu maxilare normale,
dar este mai frecvent la cei cu prognatism. Adeseori este provocat de o hipoacuzie, incat poate fi
utilizat si ca indice de diagnostic al acesteia. (Stern). Limba hipertonica, pin lovirea si presarea
dintilor la articulatia siflantelor, constituie o cauza frecventa a pronuntiei adentale.

3. Sigmatismul lateral: reprezinta cea mai evidenta forma de denaturare a siflantelor. Curentul de
aer expirator se departeaza in timpul pronuntiei de la linia de mijloc, spre dreapta (sigmatism
lateral dexter), spre stanga (sigmatism lateral sinister), sau bilateral, ca si la sunetul “l”
(sigmatism bilateral). Sigmatismul lateral este determinat adeseori de parezeunilaterale ale
nivelului hipoglos, ce provoaca lateralizarea miscarilor limbii in pronuntie.

Partea cea mai mare a limbii se abate intr-o parte sau alta. Cealalta parte a limbii si varful ei se
ridica si acopera partea opusa a cavitatii bucale, incat aerul iese in cursul pronuntiei lateral, unde
sunetul apare denaturat.
4. Sigmatismul strident: consta dintr-o articulare prea puternica, prea sonora, a siflantelor.

Rezonanta lor stridenta, fluierata, dauneaza mai ales vorbirii la microfon. Rezonanta stridenta a
siflantelor rezulta din adancirea exagerata a jghebului median al limbii. Printre cauzele acestei
tulburari se mentioneaza limba hiperkinetica si deficiente de auz ale urechii interne.

5. Sigmatismul palatal: rezulta din retragerea varfului limbii mai inapoi de la locul de articulatie
normala, spre bolta palatina. Prin frictiunea aerului intre varful limbii si incisivii superiori se
formeaza un zgomot fricativ, suierator. Sunetele din seria “s” se pronunta ca cele din seria “s”
(“sifon” in loc de “sifon”, “jale” in loc de “zale”). Prognatismul, prin dificultatile de apropiere a
varfului limbii la incisivii inferiori si hipoacuzia constituie cauzele cele mai frecvente ale
sigmatismului palatal.

6. Sigmatismul labio-dental: se caracterizeaza printr-o sonoritate defectuoasa, intermediara intre

cea a sunetelor labio-dentale “f” si “v” si a siflantelor “s” si “z”, formata din frecarea intre cea a
sunetelor si buza inferioara, alungita peste dintii de jos. In practica logopdica aceasta forma de
sigmatism se intalneste mai rar.

7. Sigmatismul labial: la care curentul de aer nu intalneste dintii ca la sigmatismul labio- dental,
ci se strecoara printre buzele proeminente, obtinandu-se un fel de “f” sau “s” in loc de “s”.
Miscarile limbii sunt hipokinetice. Pronuntia labiala se corecteaza prin exercitii de dezvoltare a
motricitatii buzelor. Ca mijloc de intuire a buzelor se poate folosi un elastic, care se intinde in
fata gurii, ilustrand intinderea buzelor, la pronuntia sunetului “s” si “z”, ca la zambet.
Sigmatismul labial apare uneori la cei cu prognatism accentuat: aerul la pronuntia siflantelor,
nefiind oprit de catre incisivii inferiori, trece deasupra buzei.

8. Sigmatismul de sonorizare: se caracterizeaza prin desonorizarea consoanelor sonore, mai

frecvent de catre copiii cu tuburari spastice. Sonorizarea unor consoane surde apare mult mai rar,
fiind caracteristica unor copii cu deficiente de auz, care au tendinta de a-si auzi vocea in timpul
pronuntiei.

Sigmatismul nazal prezinta 2 forme distincte:

1. Sigmatismul nazal determinat de functia anormala a palatului moale:, celelalte componente ale
aparatului fonoarticulator fiind normale. In locul sunetelor siflante apare un sunet nazal ce se
termina cu un “ng”. Pronuntarea sunetelor siflante este denaturata ca urma re a inexactitatii
inchiderii orificiului faringo-nazal. Denaturarea este totala, cand aerul se scurge numai pe nas

(sigmatismul nazal partial). Sigamtismul nazal total este cauzat de despicaturi palatine, de un
palat moale prea scurt, sau cu o mobilitate redusa, obisnuit postoperatorie. La sigmatismul partial
prin astuparea nasului dispare rezonanta nazala a sunetului.

2. Sigmatismul laringal: consta dintr-un sunet gutural ce se realizeaza in locul sunetelor siflante.
Acest sunet apare obisnuit intre coardele vocale la cei cu despicaturi palatine.

CORECTAREA SIGMATISMULUI

I. Indicatii generale:

· Sunetul defectuos nu se corecteaza, ci se elaboreaza prin exercitii de suflat, suierat, evocari

onomopatopeice (zumzet, zbarnaitul soneriei, stranut, suieratul locomotivei, sopotul apei,
sasaitul sarpelui) si prin diferentierea lor auditiva cu sunetul nou.

· Se recurge la exercitii premergatoare pentru elaborarea miscarilor prin derivare din alte sunete.
Mijloacele mecanice (sonde, spatula) se folosesc numai in cazuri extreme.

· In cadrul lectiilor logopedice pentru consolidarea si automatizarea noului sunet in vorbire se va

acorda un rol fundamental exercitiilor de diferentiere auditiva a sunetului elaborat de celelalte
sunete din grupa africatelor si a siflantelor.

· Exercitiile logopedice vor fi precedate la cei cu anomalii maxilo-faciale sau cu vegetatii

adenoide de un tratament medical corespunzator. Rezectia frenului lingual se recomanda numai
daca nu se poate realiza prin aplicarea exercitiilor logopedice, incluzand si mijloacele mecanice
(sonde, spatula), ridicarea varfului limbii spre alveole la pronuntia mai multor sunete: s, j, l, si r.

· Varsta cea mai indicata pentru inceperea tratamentului logopedic este cea de 4-5 ani. Exercitiile
logopedice trebuie evitate in perioada schimbarii dintilor de lapte.
· Persoanele cu pronuntia defectuoasa a siflantelor sa fie indepartate din anturajul copilului sau
cel putin sa le fie neutralizata influenta asupra pronuntiei.

II. Exercitii de emitere si de pronuntie a noului sunet:

· Metoda Derivarii: din sunetele apropiate ca structura acustico-articulatorie.

Metoda clasica de derivare a celorlalte siflante si africate pornind de la sunetul “s”, ca sunet de
baza, desi ofera in practica unele rezultate, nu constituie calea cea mai naturala de corectare a
sigmatismelor. Siflanta “s”, considerata ca sunet cu care trebuie sa inceapa munca logopedica de
corectare a sunetelor din grupa sigmatismului, apare in evolutia ontogenetica cu intarziere fata de
semiocluziva “ţ”.

Munca logopedica de corectare a sigmatismului, tinand seama de legaturile fiziologice dintre

sunetele vorbirii si de succesiunea ontogenetica in insusirea lor, porneste intotdeauna de la ceea
ce copilul poate realiza mai usor, urmand ca intr-o anumita ordine, sprijinindu-se pe sunetele
ajutatoare, sa treaca la insusirea celorlalte.

· Exercitiile pregatitoare si de articulatie se utilizeaza numai daca metoda derivarii nu ofera

rezultate satisfacatoare.

Pentru corectarea sigmatismului interdental, se recomanda exersarea pronuntiei sunetelor din

seria „s” cu dintii strans uniti. Sunetul obtinut se corecteaza prin exercitii silabice. Acestea se
realizeaza initial cu gura inchisa pentru a-l obisnui pe dislalic sa nu scoata limba intre dinti.
Ulterior se trece la pronuntia normala, sub control vizual al pozitiei limbii in oglinda.

In corectarea sigmatismului adental rezultate pozitive se pot obtine prin aplecarea capului pe
spate in timpul pronuntiei prelungite a sunetului „s”. Daca aceasta metoda nu este suficienta se
aplica exercitii de articulatie in fata oglinzii. Pozitia corecta a limbii se demonstreaza cu ajutorul
desenelor schematice. Dupa ce se obtine pozitia corecta a limbii se exerseaza pronuntia unui „s”
prelungit ce se introduce apoi in cuvinte.

In cazul sigmatismului labio-dental se aplica in faza initiala a tratamentului exercitii de

gimnastica a limbii (de extensie, proeminare, rictus), apoi se demonstreaza pozitia corecta a
limbii la pronuntia siflantelor si se controleaza miscarile ei articulatorii in oglinda. Tendinta de
ridicare a buzei inferioare poate fi inhibata prin retinerea ei cu degetul. Sunetul format se
consolideaza prin exercitii silabice si in cuvinte.

Pentru corectarea sigmatismului palatal se fac exercitii de diferentiere auditiva a sunetelor „s” si
„s” care se confunda si se inlocuiesc in vorbire. Apoi se demonstreaza articulatia siflantelor si
suieratoarelor in fata oglinzii, indicandu-se pozitia corecta a limbii (in cazul lui „s” varful limbii
este coborat la incisivii inferiori iar in cazul lui „s” este ridicat la alveolele incisivilor superiori).
Daca acest procedeu nu da rezultate se poate trece temporar la realizarea unui „s” interdental (cu
limba scoasa intre dinti) iar in continuare se fac exercitii pentru corectarea sigmatismului
interdental.

Sigmatismul lateral se corecteaza prin exercitii de latire a limbii, pentru ca aceasta sa acopere cu
marginile sale laterale arcadele dintilor superiori si prin exercitii de realizare a jgheabului
longitudinal. Pozitia corecta a limbii se demonstreaza in oglinda. 

Curentul de aer siflant se palpeaza pe dosul palmei, precizandu-se directia corecta. Limba in caz
de necesitate poate fi mentinuta la nivelul incisivilor inferiori cu ajutorul spatulei. In cazuri grave
se recomanda scoaterea limbii si suflarea unui curent puternic de aer. Sigmatismul lateral se
transforma in sigmatism interdental. Apoi limba se retrage treptat in cavitatea bucala,
mentinandu-se suflarea puternica. Pe mijlocul limbii trebuie sa se realizeze jgheabul
longitudinal. Uneori se fac exercitii de inversare a lateralitatii prin plasarea varfului limbii la
pronuntia siflantelor pe partea opusa, la cealalta comisura bucala. Apoi, dupa ce se inhiba
pronuntia laterala gresita se trece la realizarea sunetelor siflante in pozitie corecta.

Pentru corectarea sigmatismului nazal se aplica exercitii de dirijare si diferentiere a undei de aer
pe nas si pe gura. Daca dislalicul pronunta corect sunetele „f, t si h”, sunetele siflante se pot
obtine prin derivare, inchizand cu degetele orificiile cavitatii nazale.

Pentru emiterea sunetelor din seria „s” se fac exercitii de suflare pe limba scoasa (lopata) ridicata
peste buza superioara. In timpul suflarii se formeaza pe mijlocul ei jgheabul in care se
concentreaza unda expiratorie iar directia aerului se controleaza cu ajutorul unei hartii plasate
deasupra limbii. Rotunjirea buzelor este facilitata prin presarea usoara a obrajilor cu degetele. In
cazul realizarii sunetului „s” se observa unda de aer cald pe dosul palmei, se sesizeaza pozitia
dintilor si a buzelor si blocarea orificiilor laterale ale dintilor de catre marginile limbii. Daca
limba nu se ridica singura aceasta este ajutata prin apasarea cu o spatula. Dupa ce se obtine
siflarea corecta cu gura deschisa limba se retrage la dinti si se obtine un suierat difuz. In
continuare varful limbii se plaseaza la palat, concomitent cu inchiderea dintilor si rotunjirea
buzelor. Astfel se obtine sunetul „s”.

· Exercitii de fixare si de automatizare a noului sunet in vorbire

Pentru includerea unui sunet nou in vorbire trebuie elaborate noi legaturi intre sunete. Dislalicul
isi insuseste relativ rapid pronuntia corecta a unor sunete isolate, dar le este dificila introducerea
lor in vorbire. Automatizarea sunetelor siflante in vorbire este un proces de lunga durata,
esalonat pe anumite etape in care se foloseste un material verbal adecvat, riguros selectionat.