TEMA1: Noțiuni privind auditul și evoluția istorică a acestuia

1.1. Scurt istoric al auditului

Cuvântul audit provine de la latinescul „audire”- ceea ce înseamnă „a
asculta”. Însă englezii îi dau semnificație de” verificare” sau „revizie
contabilă”.
Evoluția auditului a fost determinată de dezvoltarea continuă a mediului
economic, de amploarea complexității operațiunilor economice și de
tranzacțiile efectuate de entități.
Auditul reprezintă examinarea de către o persoană independentă și
competentă a fidelității reprezentărilor contabile și financiare.
Auditul a început de la corectarea fraudelor în documentele financiar-
contabile și a continuat cu aprecierea globală de fidelitate a situațiilor
(rapoartelor) emise de entitățile economice, cu analiza critică a structurilor
acestora și cu evaluarea procedurilor utilizate la întocmirea situațiilor (auditul
financiar), în prezent, auditul este orientat spre evaluarea modului de
respectare, de către managementul entităților, a principiilor economicității,
eficienței și eficacității în utilizarea resurselor financiare (auditul
performantei).
În literatura de specialitate, evoluția auditului este sintetizată prin prezentarea
etapelor semnificative pe care le-a parcurs, astfel:
1. În prima etapă a fost cunoscut la începutul secolului al XVIII lea (până
la1850), unde era ordonat de regi, împărați, biserică și stat și aveau un
singur scop, cel de pedepsire a hoților pentru fraudă și prevenirea unor
astfel de fapte, precum și de a proteja patrimoniul popriu. Cu timpul
auditorii erau preferați din categoria celor mai buni contabili.
2. A doua etapă începe la sfârșitul sec. XIX-lea(1850-1940) unde se
conturează relația între auditați și auditori, aceștea făcând parte din
rândul profesionaliștilor contabili și juriștilor. Obiectivul lor fiind
atestarea realității, situațiilor financiare cu scopul de a evita erorile și
frauda. Primele patru decenii ale sec.XX, auditul era realizat de
profesioniști specializați în audit alături de contabili, iar aceste lucrări
erau comandate de stat și de acționarii întreprinderilor, acesta era așa
zisul audit de confirmare.
 3. A tria etapă începe cu anii 1949 unde obiectivele auditului sunt orientate
spre atestarea controlului intern, respectarea cadrului conceptual
contabil și a normelor de audit și se bazează pe determinarea riscului
posibil ce poate apărea la efectuarea controlului și la acordarea
serviciilor de consultanță, caracterul auditului fiind unul de orientare.
În calitate de inițiatori pentru efectuarea auditului în occident erau
băncile, organele fiscale, investitorii și proprietarii.
În present parlamentele doresc să cuantifice modul în care guvernele
utilizează fondurile alocate prin legile bugetare din punct de vedere al
economicității, eficienței și eficacității, punându-se astfel bazele auditului
performanței care a luat o amploare deosebita în anumite state. Auditul nu
mai pune accentul pe latura sancționatorie, ci pe latura de evaluare a calității
managementului, a deciziilor acestuia si chiar pe formularea de recomandări
către conducerea entităților auditate, în vederea îmbunătățirii activităților
desfășurate de acestea.
Instituțional, se constituie și se dezvoltă organisme naționale și
internaționale cu atribuții de organizare, coordonare și îndrumare
metodologică a auditului finanțelor publice. La nivel național se creează oficii
naționale de audit, curți de conturi, iar la nivel internațional Organizația
Internațională a Instituțiilor Supreme de Audit (INTOSAI), care elaborează
standarde naționale, respectiv internaționale de audit.
Auditul își lărgește și perfectionează metodologia de audit de la procedeele
clasice (examenul documentar, inspectii etc.) la procedee moderne, cum ar fi:
sondajul, chestionarea, grupurile de dezbatere, interviurile, analiza cost-
eficacitate, tehnici statistice, tehnici previzionale etc.
Auditorii sunt selectati din rândul specialiștilor cu o pregătire teoretică
superioară, cu o vastă experiență practică, cu autoritate și competența
recunoscută.
-Definirea conceptului de audit-
Auditul reprezintă procesul desfășurat de personae fizice sau juridice legal
abilitate, numite auditori, prin care se analizează și evaluează, în mod
profesional, informații legate de o anumită entitate, utilizând tehnici și
procedee specifice, în scopul obținerii de dovezi, numite probe de audit, pe
baza cărora auditorii emit într-un document, numit raport de audit și o opinie
responsabilă și independentă, prin apelarea la criterii de evaluare care
rezultă din reglementările legale sau din buna practică recunoscută unanim
în domeniul în care își desfășoară activitatea entitatea auditată.
Definiția de mai sus impune câteva precizari, și anume:
- procesul de audit, numit și misiune de audit, se derulează pe baza unor
standarde naționale sau internaționale;
- auditorii sunt persoane care dobândesc această calitate în conditțile strict
reglementate de legislația în vigoare;
- entitatea auditată poate fi: o unitate patrimonială (societate comercială,regie
autonomă etc.), guvernul în ansamblu, ministere sau după caz departamente
ministeriale, programe, acțiuni, tranzacții, operațiuni;
- analiza informațiilor în misiunea de audit se face pe baza unor procedee și
tehnici unanim recunoscute în domeniu, care furnizează auditorului probe de
audit, pe baza cărora el își fundamentează opinia;
- evaluarea și interpretarea rezultatelor obținute se efectueaza în condițiile
existenței și luării în considerație a unor criterii de evaluare care au la bază
referințe contabile identificate (norme contabile nationale sau international
sau referinte contabile recunoscute unanim în domeniu) sau principiile
sanatoase de management, respective buna practică managerial recunoscută
de specialiștii în domeniu.
Potrivit Legii cu privire la activitatea de audit a RM „auditul
reprezintă examinarea independentă a situațiilor financiare anuale, a
situațiilor financiare anuale consolidate şi a altor informaţii, aferente
acestora, ale entităţii auditate pentru exprimarea unei opinii profesioniste a
auditorului asupra corespunderii lor, sub toate aspectele semnificative,
cerinţelor stabilite faţă de aceste situații”.
Activitatea de audit este activitatea de întreprinzător, care constă în
prestarea de servicii profesionale, efectuate pe bază de contract, pentru
exprimarea opiniei asupra veridicităţii situațiilor financiare în
conformitate cu legislaţia în domeniu.
1. 2. Evoluția cadrului legislativ și normativ al auditului din Republica
Moldova.
Dacă ar fi să vorbim despre ziua de naştere a auditului în Republica
Moldova am putea să considerăm că această zi este 26 iunie 1991, când a fost
adoptată Hotărârea Guvernului nr.316 Cu privire la organizarea serviciului
de auditing în Republica Moldova.
-A fost aprobat regulamentul despre serviciul de auditing în Republica
Moldova.
-A fost creată Camera de Auditing a RM.
-A fost creată prima societate de audit din RM SRL „Moldauditing” care
activează şi în prezent.
Prin Hotărârea Guvernului nr.648 din 19.11.1991 a fost înregistrat
Statutul Camerei de Auditing din RM.
Prin această hotărâre, Camerei de Auditing i s-a delegat funcţiile
principale privind reglementarea activităţii de audit (certificare auditori,
elaborarea politicilor de dezvoltare în domeniul auditului etc.).
La acel moment, crearea Camerei de auditing a fost un pas înainte în
dezvoltarea auditului financiar în ţara noastră. Multe din funcţiile Camerei de
auditing atribuite sunt actuale şi astăzi ca organ de autoreglementare a
activităţii de audit în Republica Moldova.
În anul 2006 a fost adoptată Legea cu privire la activitatea de audit nr.729-
XIII din 15.02.1996.
Odată cu adoptarea acestei legi a fost desfiinţată Camera de auditing.
După părea multor auditori, această decizie a fost una greşită.
Prin legea nouă se impune crearea Asociaţiei organizaţiilor de
audit (cu funcţii restrânse). Care, din păcate, n-a putut să devină o alternativă
a Camerei de auditing.
Motivele:
1. Cadru legal neclar (au apărut mai multe Asociaţii, care pretindeau la
funcţiile legale).
2. În lege nu era stipulată obligativitatea organizaţiilor de audit şi a auditorilor
financiari de a fi membri ai acestei Asociaţii.
3. Organele abilitate de stat n-au întreprins măsurile necesare (în situaţia
creată) pentru a modifica norma legală şi/sau pentru a organiza organizaţiile
de audit într-o singură Asociaţie.
Din aceste motive, această normă legală foarte importantă pentru
autoreglementarea activităţii de audit n-a funcţionat pe parcursul întregii
perioade de funcţionare a legii din anul 1996 (1996-2007). Majoritatea
companiilor de audit au activat în această perioadă în baza unor principii
interne de organizare a controlului calităţii lucrărilor de audit (bazat pe
înţelegerea personală a acestor activităţi), controlul extern al calităţii n-a fost
organizat.
În anul 2000 au fost publicate Standardele Naţionale de Audit (intrate în
vigoare pentru perioadele începând cu 01 ianuarie 2001). Aceste standarde au
fost elaborate în baza ISA variant anilor 1998-1999. Înţelegerea şi
implementarea acestor standarde, de asemenea, a fost lăsată pe înţelegerea
personală a fiecărui auditor (companie de audit).
În anul 2007 a fost adoptată Legea actuală privind activitatea de audit
nr.61-XVI din 16.03.2007.
Legea nouă este și mai limitată, în partea ce ține de funcțiile de
autoreglementare transmise profesiei, funcțiile de supraveghere a activității
auditorilor și firmelor de audit sunt atribuite statului.
Prin legea nouă se impune că auditul obligatoriu se efectuează la
entităţile de interes public.
În cazul efectuării auditului la entitatea de interes public, societăţile de
audit prezintă anual raportul de transparenţă a activităţii, care se plasează de
Ministerul Finanţelor pe pagina web.
Se instituie funcţii pentru Asociaţia auditorilor şi societăţilor de audit.
În conformitate cu Acordul de Asociere dintre Republica Moldova și
Uniunea Europeană, Planurile naționale de acțiuni pentru implementarea
Acordului de Asociere RM-UE, Ministerul Finanțelor are obligația de a
transpune în legislația națională Directivele UE în domeniul auditului.
Supravegherea şi controlul activităţii de audit sunt exercitate de
Consiliul de supraveghere a activităţii de audit. Consiliul de supraveghere
a activităţii de audit, cu statut de persoană juridică, este o autoritate
administrativă creată pe lângă Ministerul Finanţelor pentru supravegherea
activităţii de audit, care îşi desfăşoară activitatea în temeiul Legii nr. 61-XVI
din 16.03.2007 şi al Regulamentului aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.
1450 din 24.12.2007.
Consiliul reprezintă structura operaţională principală în cadrul extinderii
sistemului de supraveghere a activităţii de audit la nivel de ţară, având drept
scop îmbunătăţirea calităţii activităţii de audit.
Pentru a-şi contura rolul său în consolidarea pieţei serviciilor de audit, în
asigurarea stabilităţii şi transparenţei în activitatea de audit, în promovarea
unei politici unificate pe piaţa serviciilor de audit, Consiliul promovează
respectarea legislaţiei în domeniu, inclusiv reglementările europene.
Obiectivele Consiliului
 Să predispună profesia de auditor, cu responsabilitatea de a proteja
interesul public, celor mai înalte standarde profesionale şi de conduită
etică impuse pe plan naţional la nivelul celor europene şi internaţionale.
 Să contribuie la creşterea nivelului calitativ al serviciilor de audit prin:
 elaborarea, implementarea şi menţinerea unui sistem de
supraveghere eficient şi continuu: adoptând decizii în limitele
competenţei, dispoziţii pentru auditori, societăţi de audit, auditori
întreprinzători individuali;
 prezentarea propunerilor privind perfecţionarea legislaţiei în vigoare
ce ţine de activitatea de audit;
 examinarea litigiilor apărute între societăţile de audit, auditorii
întreprinzători individuali şi entităţile auditate;
 atragerea specialiştilor cu un înalt nivel de calificare din domeniul
economic financiar sau juridic în vederea soluţionării problemelor
aferente desfăşurării activităţii de audit.