Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Scop:
diagnostic evacuator (toracenteza) terapeutic.
Indicații:
diagnostic pozitiv (confirmarea prezenței lichidului) şi etiologic (identificarea etiologiei pleureziei);
tratamentul revărsatelor pleurale masive (care interferă mişcările respiratorii);
tratament specific: ȋn pneumotoraxul repetitiv introducerea ȋn pleură de agenți sclerozanți (talc, tetraciclină)
pentru inducerea simfizării pleurale (pleurodesis); ȋn pleureziile neoplazice se pot introduce ȋn spațiul pleural
medicamente citostatice; după evacuarea unui empiem se poate introduce ȋn pleură un agent trombolitic
pentru prevenirea simfizării pleurale etc.
evacuare obligatorie ȋn hemotorax sau chilotorax.
Contraindicații:
• colectii inchistate paramediastinal/ paravertebral suspecte de a fi anevrisme aortice;
• pneumotorax traumatic la pacientii ventilati mecanic
• tratament anticoagulant sau diverse coagulopatii sau trombocitopenii
Tehnica:
ȋnainte de puncționare este utilă efectuarea unei radiografii toracice (față şi profil) pentru localizarea şi
aprecierea cantității colecției pleurale.
cu aproximativ 10 minute ȋnainte de puncție se va administra atropina 0.5-1 mg s.c.;
bolnavul va fi plasat călare pe un scaun, ȋn poziție semişezândă, uşor aplecat ȋnainte. I se va ridica deasupra
capului brațul de partea puncției pentru a mări spațiile intercostale. Dacă starea acestuia nu permite această
poziție se poate efectua puncția cu pacientul ȋn decubit lateral de partea sănătoasă, la marginea patului
se stabileşte locul de puncție cu 1-2 spații intercostale sub limita superioară a lichidului pleural. Uzual se
puncționează ȋn spațiul VII-VIII intercostal pe linia axilară posterioară (ȋn cazul lichidului liber ȋn pleură) sau
ȋn plină matitate (ȋn cazul pleureziilor ȋnchistate).
utilizarea ecografiei ajută la stabilirea locului de elecție al puncției, dar se pare că nu reduce riscul de apariție
a pneumotoraxului. Se evită puncționarea ȋn regiunea cardiacă, la nivelul vârfului axilei sau sub coasta a IX-a
(evitarea lezării viscerelor abdominale).
utilizarea anesteziei locale cu xilină 1% este facultativă
puncția se efectuează pe marginea superioară a coastei inferioare din spațiul intercostal ales (se evită astfel
lezarea pachetului vasculo-nervos respectiv).
lichidul de puncție este trimis la laborator (20-40 ml); lichidul pleural se extrage lent, maxim 1500 ml pe
şedință.
Scop:
explorator; evacuator terapeutic (decompresie ȋn
(pericardiocenteza); tamponada cardiacă).
Indicații:
tamponada cardiacă manifestată clinic prin:
scăderea TAS < 100 mmHg sau cu > 30 mmHg față de valoarea cunoscută anterior;
creşterea PV periferice > 300 mmH20 sau a PVC > 150 mmH20;
creşterea frecvenței respiratorii > 30/min;
prezența pulsului paradoxal.
Contraindicații:
ȋn tamponada pericardică, decompresia prin puncție pericardică nu are contraindicații.
disecţia de aortă reprezintă o contraindicaţie majoră.
infecții pe traseul acului de puncție.
coagulopatii necorectate, terapie anticoagulantă, trombocitopenie sub 50000/mm3;
revărsate mici, posterioare sau localizate.
Tehnici de puncționare:
procedeul Dieulafoy – spațiul V-VI intercostal stâng ȋn plină matitate, la vârful cordului;
procedeul Curschmann – spațiul IV intercostal stâng la 2 cm ȋnăuntrul matității cardiace;
procedeul Volkmann – spațiul VII-VIII intercostal stâng posterior, pe linia scapulară mijlocie.
procedeul Marfan (epigastric)
bolnav ȋn poziție semişezândă ȋn pat, monitorizat ECG;
asigurarea unei linii venoase.
loc de puncție: la nivelul unghiului dintre apendicele xifoid şi rebordul costal stâng
anestezia planurilor superficiale cu xilină 1%.
se puncționează cu un ac lung şi uşor curb.
pericardiocenteza poate fi ghidată prin fluoroscopie sau eco-cardiografic.
monitorizarea puncţiei cu un electrod montat pe ac nu mai este considerată a fi o măsură obligatorie
de siguranţă.
acul este dirijat spre joncțiunea sterno-claviculară stângă cu un unghi de 30 ° ȋn raport cu planul
sagital, vârful acului fiind ȋnclinat la 15° față de tegumente, progresiunea realizându-se cu vid ȋn
seringă.
după prima puncție evacuatorie (20 ml – suficientă uneori pentru o ameliorare spectaculoasă a stării
pacientului!) se montează robinetul cu 3 căi.
se extrag ȋn medie 300 ml de lichid, rar 1000 ml (ȋn caz de revărsate pericardice masive).
după terminarea aspirației, se retrage acul şi se aplică local un pansament steril.
Complicații:
lezare miocard;
lezare vas coronarian;
tulburări de ritm (bradicardia vaso-vagală);
pneumotorax;
embolia gazoasă;
puncționarea unui organ abdominal;
foarte rar: fistule ale arterei mamare interne, edem pulmonar acut şi pericardită purulentă.
MASURAREA TA
- manşeta se umflă rapid la valoare mai mare cu aproximativ 30 mm peste TAS estimată, apoi se desumflă
uşor, cu 3 – 4 cm/sec; după determinarea TAD manşeta se desumflă rapid
- dacă se suspectează prezenţa hipotensiunii ortostatice, TA se determină culcat apoi în ortostatism
- in insuficienţa aortică, TAS la nivelul arterei poplitee este cu peste 20 mmHg mai mare ca cea de la nivelul
braţului (semnul Hill)
MASURAREA IGB