Voința – proces psihic reglator

Voința este mecanismul psihic superior de autoreglare a conduitei prin mijloace verbale, de mobilizare a
efortului voluntar în vederea depășirii obstacolelor aflate în calea atingerii scopurilor conștient stabilite.
Foarte multe dintre activitățile de zi cu zi nu cer un control voluntar permanent, cu atât mai puțin un efort
deosebit. Acestea sunt acte involuntare.
În schimb, activitatea voluntară se caracterizează prin faptul că este orientată spre atingerea unor scopuri conștient
stabilite, este precedată de un plan mintal, are la bază intenția, decizia de a efectua respectiva activitate, implică
învingerea obstacolelor care se află în cale atingerii scopurilor stabilite conștient, este susținută de motivații specifice,
asigură autoreglarea vieții psihice.
Componentele activității voluntare:
 Scopurile = proiecția mintală a finalității acțiunii; este ținta ce trebuie să fie atinsă. La construirea scopului
contribuie reprezentarea, imaginația, limbajul, gândirea, dar și afectivitatea. Astfel, scopul va fi preluat de
către voință, ce va întreprinde demersurile necesare pentru a fi atins.
 Obstacolul – este de natură psihologică; rezultă în urma confruntării dintre resursele noastre și condițiile
pentru atingerea scopului.
 Efortul voluntar – aspectul psihologic cel mai specific al voinței; reprezintă o focalizare, o concentrare a
energiei psiho-nervoase, o organizare, coordonare și dirijare susținută în direcția depășirii obstacolelor.
Rol important – optimumul motivațional – evaluarea adecvata a obstacolului și dozarea corespunzătoare a
efortului
Exemplu: Vă rog sa vă imaginați un concurs atletic de sărituri! Ștacheta este obstacolul fizic și încărcătura
psihologică este variabilă pentru atleți sau pentru aacelași atlet.
Etapele actelor voluntare:
Actualizarea motivelor: apariția impulsului, a tendinței/ intenției. Inițierea acțiunii voluntare începe de la
prezența unei trebuințe interne sau a unei solicitări externe.
Lupta motivelor: ia forma deliberării în vederea selectării motivului cel mai bine plasat în raport cu situația
concretă. Regula după care funcționează selecția motivului este „câștigătorul ia totul” (selectarea unui motiv atrage
după sine subordonarea totală a celorlalte).
E. N. Miller prezintă trei tipuri de conduită:
 ambele motive au valoare negativă - ,,fuga din câmp” sau soluții de compromis;
 un motiv cu valoare negativă și un motiv cu valoare pozitivă: ezitare, apoi se impune motivul cu valoare
pozitivă;
 ambele motive pozitive – nu exista echilibru, se impune una dintre ele.
Adoptarea hotărârii: ca urmare a deciziei. Este cea mai complexă, fiind influențată de mai mulți factori,
precum:
 Informația, experiența cu privire la utilitate, la probabilitatea succesului sau a eșecului;
 Trăsăturile de personalitate- nivelul de aspirații, dorința de succes, tendința de a evita eșecul, interesele
și valorile subiectului.
 Experiența succesului și a eșecului: după succes nivelul de aspirații tinde să crească, iar după eșec tinde
să scadă.
Executarea hotărârii – considerată de unii psihologi drept cea mai importantă etapă a actului voluntar. Aici se
impune menținerea resurselor, organizarea acestora, antrenarea cunoștințelor, deprinderilor, experienței în vederea
atingerii scopului.
Verificarea: implică evaluări, operații complexe de ordin cognitiv și pragmatic. Cu alte cuvinte, verific dacă
mi-m atins scopul. Dacă nu, reiau procesul voluntar.
Calitățile voinței:
Voința este un proces psihic ce se dobândește și se perfecționează pe parcursul întregii vieți, ca urmare a
proceselor de învățare, muncă, creație.
Calitățile voinței – se stabilizează în conduită și vor deveni chiar trăsături de caracter.
Astfel, avem:
a) Puterea voinței: expresia energiei fizice și nervoase investite, fermitatea, tăria de caracter, ambiția în
urmărirea scopurilor propuse;
b) Perseverența: răbdare, tenacitate, rezistență la eșec, puterea de a reveni după eșec, urmărirea minuțioasă a
planului de acțiune;
c) Curajul: înfruntarea riscurilor într-o manieră lucidă și asumată;
d) Independența: evaluarea autonomă a planurilor de acțiune, asumarea deciziilor, a riscurilor, dar și a
posibilelor eșecuri;
e) Calmul în situații incerte: autocontrol, evaluare lucidă a variantelor de acțiune și adoptarea celei care
permite adoptarea de beneficii maxime cu costuri minime.