Proiect de Diplomă: Universitatea Maritimă Constanţa Facultatea de Electromecanică Navală

Sergiu Valentin EFIMOV Introducere
UNIVERSITATEA MARITIMĂ CONSTANŢA
FACULTATEA DE ELECTROMECANICĂ NAVALĂ
PROIECT DE DIPLOMĂ
Coordonator științific
Conf.dr.ing. Sorin SINTEA
Absolvent
Sergiu Valentin EFIMOV
Anul 2019
UNIVERSITATEA MARITIMĂ CONSTANŢA
1
FACULTATEA DE ELECTROMECANICĂ NAVALĂ
Specializarea: Electrotehnică
PROIECTAREA MONITORIZARII SISTEMULUI DE

RACIRE A UNUI
CONTAINER FRIGORIFIC
Coordonator științific
Conf.dr.ing. Sorin SINTEA
Absolvent
Sergiu Valentin EFIMOV
Constanta
Anul 2019
2
Contents
Introducere.......................................................................................................................................4
2. Sisteme de răcire si menținere a frigului...................................................................................12
2.1 Instalația de răcire (studiu teoretic).................................................................................12
2.2 Aparatele componente ale instalațiilor frigorifice..........................................................16
3. Sisteme de măsura.....................................................................................................................23
3.1 Echipamente de achiziție de date digitale.......................................................................23
3.2 Sisteme de transmitere date la distanță................................................................................26
4. Sistemul de monitorizare...........................................................................................................38
4.1 Schema bloc a containerului...........................................................................................38
4.2 Componentele instalației frigorifice....................................................................................39
4.3 Echipament de ventilație.....................................................................................................41
4.4 Unitatea de comanda si control.......................................................................................42
4.5 Algoritm si mod de funcționare......................................................................................45
Concluzii........................................................................................................................................52
Bibliografie....................................................................................................................................53
3
Introducere
Noțiuni transport maritim.
Transportul maritim se efectuează pe mări și pe oceane și are două componente principale:

navele și porturile.
La realizarea circulației volumului imens de mărfuri, transportului naval îi revine un rol de
prim ordin, atât cantitativ, cât și ca operativitate, mările și oceanele formând o punte de legătură
fizică de neocolit, dar și trainică, eficientă și necesară între statele lumii. Transportul maritim, ca
activitate economică de factură națională sau internațională, trebuie conceput și organizat în mod
obligatoriu atât în raport de necesitate, cit și pentru asigurarea rentabilității. Funcția sa principală
este de a face legătura între producție și consum.
Condițiile actuale ale dezvoltării economiei mondiale, caracterizată prin cooperare și
interdependență, impune transportului maritim două trăsături de natură economică:
1. eficienta economică, în sensul satisfacerii depline a cerințelor materiale ale acestei cerințe,
fiind transporturile;
2. rentabilitatea, ca o condiție esențială a unei activități economice ample.
Obiectivul fundamental al comerțului și al transportului maritim este asigurarea circuitului
normal de mărfuri pe plan național și internațional în siguranță, la timp, cu eficientă economică
și în conformitate cu convențiile și clauzele contractuale în vigoare. Oceanul mondial reprezintă
azi calea de comunicație cea mai avantajoasă și care condiționează în cadrul schimburilor
internaționale, realizarea uriașului trafic anual de miliarde de tone de mărfuri. Dintre mijloacele
de transport cel mai ieftin este pe apă, care conform statisticilor mondiale este apreciat ca
realizând 90% din volumul de schimburi mondiale.
Nave frigorifice
Nava de construcție specială destinată pentru transportul produselor perisabile la

temperaturi scăzute, asigurându-se menținerea lor în stare proaspătă prin refrigerare sau prin
congelare, poartă denumirea de navă frigorifică.
Clasificarea navelor frigorifice destinate transportului de mărfuri perisabile

-Nave ale flotei de pescuit si prelucrare a peștelui;
-Traulere (nave pentru capturarea peștelui)
-Nave pentru prelucrarea peștelui;
-Nave ale flotei maritime si fluviale de transport frigorific;
- Pentru produse refrigerate (fructe, legume, oua, peste refrigerat, subproduse);
-Pentru produse congelate (carne, peste, produse congelate diverse)
-Nave pentru transporturi combinate (mărfuri generale si mărfuri perisabile la temperaturi
scăzute)
Volumul magaziilor frigorifice reprezintă cca. 40% din volumul total al navei.
Temperatura aerului in magaziile navei variază intre (-30…+15)°Temperaturile de vaporizare pe
4
nave pot sa ajungă pana la (-30…-40)°Condițiile optime pentru transportul produselor pe nave
sunt prezentate in tabelul alăturat.
Câteva dintre particularitățile pe care trebuie le prezinta navele frigorifice si instalațiile
frigorifice ale acestora sunt următoarele:
- Viteza de croaziera trebuie sa fie mai mare decât a cargourilor pentru mărfuri generale,
in vederea reducerii duratei transportului;
- Izolațiile frigorifice reduc spațiul util al magaziilor frigorifice, deci trebuie ales un
material foarte bun izolator, iar execuția trebuie sa fie foarte corect realizata, evitând formarea
punților termice;
- Instalația frigorifica trebuie sa fie foarte compacta, sigura in funcționare si automatizata,
pentru a ocupa un spațiu redus, pentru a prezenta o greutate specifica îmbarcata mica si pentru a
necesita un personal de întreținere redus;
- Spre deosebire de spatiile frigorifice terestre, cele navale se umplu complet, nu se lasă
spatii de circulație si rămân închise pe toata durata transportului;
- Compresoarele se vor amplasa in spatii izolate de compartimentul mașinilor principale
(cu excepția R22), iar aceste spatii vor fi etanșe pentru gaze, foarte bine ventilate (40 de
schimburi pe ora in cazul amoniacului si 20 de schimburi pe ora in cazul freonilor), vor prezenta
doua uși cat mai depărtate una de alta si nu vor comunica in nici un fel cu spatii de uz social;
- Compresoarele se vor amplasa in planul longitudinal al navei, deoarece inclinările la
ruliu pot fi de 3…4 ori mai mari decât cele de tangaj;
- Conductele de aspirație si refulare vor prezenta armaturi de închidere;
- Intre conductele de aspirație si refulare se vor prevedea supape de siguranța care sa
retrimită vaporii refulați la aspirație in caz de creștere a presiunii de refulare;
- Răcitoarele de aer cu vaporizare directa trebuie executate in construcții sudate;
- Aparatele si recipientele care conțin agent frigorific trebuie prevăzute cu dispozitive
pentru golire in caz de avarie;
- Trebuie sa existe cel puțin doua compresoare capabile sa asigure fiecare puterea
frigorifica necesara, la o funcționare neîntrerupta 24 h pe zi;
- Trebuie sa existe cel puțin doua pompe pentru circulația apei de răcire;
- Navele de congelare si transport a peștelui trebuie sa prezinte scheme frigorifice
flexibile care sa permită funcționarea in doua trepte pentru congelare, respectiv o treapta pentru
transport;
-Condensatoarele si vaporizatoarele trebuie sa funcționeze corect in condițiile de oscilații
specifice:
- Condensatoarele sunt prevăzute cu conducte pentru colectarea lichidului la ambele
capete;
- Vaporizatoarele si celelalte recipiente au pereți interiori despărțitori pentru a evita
acumularea lichidului la unul din capete;
- In cazul utilizării apei de mare pentru răcire se vor lua masuri particulare pentru evitarea
corodării:
- Țevile se vor realiza din alama;
- Se vor utiliza electrozi de sacrificiu din Zn;
- Se pot utiliza următoarele sisteme de răcire:
- Răcirea directa - consumuri reduse de energie; scheme complexe de distribuție a agentului
frigorific; posibilitatea pierderii unor mari cantități de agent in cazul unor neetanșeități;
- Răcirea indirecta (cu saramura) - au răcitoare cu răcire intensiva cu aripioare, care
diminuează spatiile de depozitare; siguranța in funcționare mai buna; volum redus de agent
5
frigorific; reglare si automatizare ușoara; consum de energie mai mare cu cca. 5…6% fata de
răcirea directa; necesitatea unor aparate suplimentare (consumuri suplimentare de energie, metal
si spațiu); uscarea mai accentuata a produselor datorita diferențelor de temperatura mai ridicate;
- Răcirea cu aer - consum redus de metal; volum redus de agent frigorific; asigura distribuția
uniforma a temperaturii in magaziile frigorifice; permite topirea periodica si evacuarea in
exterior a gheții depuse pe vaporizatoare, care sunt amplasate in afara camerelor frigorifice;
consumul de energie creste cu 20…25% fata de răcirea directa (datorita ventilatoarelor si
pătrunderilor de caldura prin tubulaturi; uscare intensa a produselor
- In timp instalațiile frigorifice navale au evoluat de la răcirea indirecta cu amoniac la
răcirea directa cu freoni (in special R22);
- Pe navele de pasageri si mixte nu se admite utilizarea amoniacului;
8' - 40' CONTAINERE STANDARD

IDEALE PENTRU TOATE TIPURILE DE APLICATII DE STOCARE
20 'CONTAINERE
Acestea sunt cele mai des întâlnite pe site-uri si oferă spațiu de stocare rapida, sigura si
securizata, atunci când este necesar. Livrare ieftina la nivel național, de la un depozit din
apropierea ta.
40' CONTAINERE
Containerele de 40’ sunt disponibile pentru închiriere în 8'6" si ca Hi-Cube 9'6". În mod
normal, sunt disponibile pentru livrare prompta din rețeaua noastră de depozite la nivel național.
6
8 'SI 10' CONTAINERE

Acestea sunt ideale în cazul în care exista spațiu limitat. Containerele de 8’ sunt ușor mai
scunde si au, în mod normal, numai 7'10 "lat.
Containerele maritime frigorifice sunt destinate transportului si depozitarii produselor

perisabile la temperaturi joase , containerul este alimentat cu energie electrica de 380 V si
reprezintă o soluție viabila pentru spatii de depozitare frigorifice mobile .
Containere frigorifice pot fi executate pentru păstrarea fructelor / legumelor in atmosfera
controlata (pe termen lung), depozitarea pe termen îndelungat a produselor sau pentru răcire
rapida (IQF).
Transportul de mărfuri refrigerate sau congelate, în containere frigorifice sau unități
frigorifice, este o afacere mare și în continuă creștere. Cele mai multe nave container poate
furniza acum alimentarea cu energie electrică necesară și unele nave moderne sunt în măsură să
transporte peste 1.000 de unități frigorifice.
Aceste unități furnizează o temperatură reglată și umiditate și, în multe cazuri, o
atmosferă controlată, de asemenea. Ele oferă condiții optime pentru transportul de carne, pește,
fructe, produse lactate, flori si alte mărfuri perisabile.
7
Există diferite tipuri de operațiuni frigorifice container, inclusiv tratament la rece,
atmosferă controlată, și Super congelator, precum și diverse proceduri importante care trebuie
urmate pentru a asigura funcționarea corectă.
Transportul în condiții de siguranță a acestor încărcături, dintre care multe au o valoare
ridicată, este important pentru toți cei implicați în lanțul de aprovizionare - cultivatorii sau
producătorii, furnizorul logistic si alte companii de transport pana la consumatorul final.
Un container frigorific este proiectat pentru a menține marfa la temperatura
corespunzătoare transportului in cele mai bune condiții. Deși echipamentul containerului pe o
perioadă de timp poate aduce marfa livrată la o temperatură prea ridicată până la (sau mai
aproape de) temperatura desemnată, acest lucru nu este funcția principală a unui container
frigorific.
În cazul în care un recipient este încărcat cu o încărcătură în cazul în care temperatura
depășește temperatura de pastă de transport prevăzute de expeditorilor, marfa „cald“ va
determina temperatura aerului de livrare să crească foarte rapid atunci când trece și prin
încărcătura. În cele din urmă, aerul de retur poate ajunge la un nivel de temperatură în care
echipamentul de refrigerare nu poate să se răcească suficient înainte de a-l recircula ca de aer de
livrare. În acest caz, modelul de urmărire pe diagramă sau log ger va arăta o temperatură mai
mare decât cea a setării de control al temperaturii. Diferențialul de aer de livrare / returnare va fi,
în cele mai multe cazuri înguste ca circulația continuă a aerului, fiind mai rece decât încărcătura,
aduce temperatura încărcăturii în jos spre nivelul dorit.
În cazul în care temperatura de umplere este mai mare decât temperatura de transport prevăzut,
unitatea de refrigerare va răci stratul de suprafață al încărcăturii relativ rapid (în zile). Cu toate
acestea, centrul Stos nu se va ajunge la temperatura dorită pentru o perioadă considerabilă de
timp. Temperatura unei încărcături umplute într-un recipient de refrigerare nu trebuie, în general,
se abate cu mai mult de 3ºC (5ºF) de la temperatura de transport specificată. mărfuri refrigerate
(cu excepția bananelor) nu trebuie să se abată cu mai mult de 0.4ºC (1ºF). Acest lucru nu
înseamnă că ar trebui să fie încurajate chiar și aceste abateri; obiectivul este de a primi și să
livreze marfa la transport.
In timpul funcționării unei unități de refrigerare, un strat de gheata se va forma pe
evaporator, în funcție de temperatura setată, temperatura mărfii, cantitatea de ventilație cu aer
proaspăt și umiditatea încărcăturii. Unitatea intră periodic într-o fază în care căldura este produsă
printr-o serie de bare electrice, permițând dezghetarea să aibă loc. În astfel de momente, toate
evaporatoarele sunt oprite automat pentru a preveni caldura de la intrarea în compartimentul de
marfă.
Cu toate acestea, senzorul de temperatură a aerului de retur este atât de strâns localizat la
mașinile frigorifice că înregistrarea de temperatură se va înregistra în mod inevitabil, o parte din
această creștere. Prin urmare, înregistrarea va afișa creșteri de temperatură periodice în
conformitate cu perioadele de dezghețare. Trebuie subliniat faptul că aceste creșteri, care sunt
vizibile pe recordere grafic pe hârtie, nu au nici un efect imediat asupra temperatura reală a
mărfii și nu sunt o indicație a unei unități de refrigerare instabilă. furnizori de buștean electronice
indică, de obicei, timpul și durata perioadelor de decongelare, în plus față de temperaturi.
În cazul în care, așa cum este descris în secțiunea anterioară, o marfa este încărcată într-
un container într-o stare „cald“ care depășește temperatura specificată, unitatea de refrigerare va
funcționa în mod automat pentru a aduce temperatura de marfă în jos spre nivelul corect. Această
tulpină neintenționată unitatea poate avea ca rezultat o acreați mai grea de gheață pe bobine
evaporator, conducând la o creștere în modelele de decongelare înregistrate diagrame Recorder
nu identifică defectele de refrigerare, dar nu dau indicații utile de funcționare corectă. înregistrări
doggerul poate oferi informații detaliate cu privire la erorile sistemului, în plus față de a stabili
8
punctul, de livrare și de a reveni temperaturile aerului. Sisteme de înregistrare a temperaturii
containerului nu înregistrează temperatura de marfă reală, numai temperaturile aerului, dar
temperatura încărcăturii de exploatare poate fi înregistrată expeditorilor în Stos.
În cazul în care o unitate de refrigerare încetează să funcționeze, graficul sau log ger va
înregistra o creștere treptată, dar constantă a temperaturii, până la punctul în care, eventual, se
înregistrează temperatura mediului ambiant. Din nou, senzorul va înregistra o temperatură a
aerului și înregistrarea nu se va reflecta cu exactitate poziția reală în ceea ce privește încărcătura
în sine. Marfa va fi suficient de bine protejate de influențele temperaturii aerului exterior
ambiental. Sunt multe alte situații în care înregistrarea nu poate fi o reprezentare exactă a
temperaturii sau starea încărcăturii în interiorul. Aceste exemple sunt date doar pentru a avertiza
că aceste concluzii nu ar trebui să fie trase în mod automat de la modelul de urmărire a
temperaturii în mono terapie.
20' Standard Navă frigorifică
40' High Cube Standard Navă frigorifică
40' High Cube atmosferă controlată
40' High Cube profundă congelate
45' palet Wide High Cube Container Navă frigorifică
-Toate cifrele de mai sus sunt indicații bune. Numerele exacte vor depinde codurile container
de serie (de exemplu, pentru calculul greutății SOLAS) -
Termenii standard de măsurare pentru containere frigorifice sunt „unitate echivalentă de 20
picioare“ (TUE) și „unitate echivalentă de 40 de picioare“ (FEU). Acești termeni nu fac
distincție între containere de înălțimi diferite. Există două tipuri principale de containere
frigorifice sunt utilizate în prezent:
 containere izolate care necesită o sursă de refrigerare externă. Aceste unități sunt adesea
menționate ca fiind de „gaura port“ sau de design „Con-aer“. Este de așteptat ca acestea
vor fi eliminate treptat.
 Al doilea, și de departe cel mai mare grup, format din containere izolate fiecare echipate
cu o unitate de mașini frigorifice integrală, cunoscută sub denumirea de „integralele“ sau
„reefers“.
Înainte de livrare la un expeditor, un container unitate integrală trebuie să fie supuse unei
inspecții Pre-Trip (PTI), dispuse de transportator sau agentul său local, ceea ce implică
echipamentul de refrigerare rulat și testat de către un inginer specialist, de obicei, în port zonă. In
timpul unei PTI echipamentul este verificat, piesele defecte sunt reparate sau înlocuite, și
înregistratoare de temperatură cu termostat (dacă există) sunt dizolvate și calibrate (în mod
normal, la 0 ° C).
Dacă încărcătura trebuie să fie transportate în atmosferă controlată condiții (CA),
controlerele de gaz trebuie să fie reglat corect și fantele de aer proaspăt trebuie să fie închise.
Instrucțiunile trebuie să fie emise în ceea ce privește măsurile care trebuie luate în caz de eșec de
control al gazelor, care poate include deschiderea guri de aer proaspăt atunci când oprirea
sistemului CA.
În regiunile tropicale sau subtropicale, este de preferat ca recipientele sunt încărcate într-
un mediu controlat de temperatură (de exemplu, depozit rece). Cu toate acestea, în cazul de
încărcare în condiții ambientale, recipientele nu trebuie răcite înainte de umplutură, cu excepția
unor circumstanțe excepționale, deoarece aceasta poate duce la dezvoltarea de condens excesiv
pe suprafețele interioare ale containerului.
Mașini de refrigerare trebuie să fie întotdeauna oprit atunci când ușile sunt deschise de
containere pentru a minimiza acumularea de umiditate pe bobina vaporizatorului, singura
excepție fiind de încărcare sau devenind un tunel magazin rece.
9
În operațiunile CFS, sigiliul transportatorului este atașat imediat de umplutura a fost
finalizată, înregistrarea numărului de serie pe toate documentele de transport. În unitățile
umplute-expeditorilor, nu este posibil în mod normal pentru container să fie sigilate de către
transportatorul sau reprezentantul acestuia până când containerul a fost returnat la curte container
pentru transport maritim. La primirea, un sigiliu ar trebui să fie aplicat fără întârziere și detaliile
din nou notat pe toate documentele.
Este deosebit de important în cazul în care sigiliile sanitar-veterinare sunt atașate la
containere care sunt notate toate detaliile și sigiliile verificate pentru semne de interferență la
sosirea la curtea containerului. Importurile către UE, SUA și Japonia va fi permisă numai în
cazul în care sigiliile sanitar-veterinare sunt intacte la sosire, confirmând astfel marfa nu a fost
modificat în nici un fel în timpul tranzitului. La porturile intermediare, nava sau agenții săi
trebuie să reconfirme securitatea tuturor acestor sigilii și acest fapt trebuie menționat pe
documentele de însoțire.
Pentru încărcături clasificate și etichetate ca „Quick Frozen“, există cerințe speciale de
import ale UE care necesită întreținere corectă a temperaturii din punctul de producție, care poate
fi înainte de primirea de către transportator. În astfel de cazuri, operatorul de transport trebuie să
aibă dovezi de întreținere a temperaturii anterioare.
În general, produse refrigerate pot fi împărțite în două categorii distincte:
 răcit
 Înghețat
Multe încărcături refrigerate (de exemplu, fructe) sunt considerate ca o marfă „vie“, deoarece
continuă să respire după recoltare și, ca atare, sunt susceptibile deshidratării (ofilirea și zgribulit).
Acest lucru nu este cazul cu produse de bază, cum ar fi carnea refrigerată sau brânză.
Temperatura minimă de transport pentru fructe este, de obicei, nu mai mic decât -1.1ºC (30ºF).
marfă congelată este considerată ca fiind „inert“ și este realizată în mod normal la temperaturi
sub -18ºC (0ºF).
Cu toate acestea, ambele categorii sunt foarte perisabile și necesită îngrijire în manipulare
pentru a asigura sosirea în condiții optime. În transportul de mărfuri refrigerate, ventilatoarele
sunt în mod normal la stânga într-o poziție deschisă, cu un număr limitat de excepții (de
exemplu, carne, ciocolata, film, produse chimice, produse lactate, și transporturile cu atmosferă
controlată). Unele încărcături pot necesita umiditate controlată (de exemplu, bulbi de flori).
Trebuie amintit că, în astfel de cazuri, mai multe unități de refrigerare sunt doar capabile să
reducă umiditatea în spațiul de marfă și setările trebuie să fie aplicate în mod corespunzător.
Aceste unități care pot crește umiditatea poate încorpora rezervoare de apă cu cerințe speciale de
curățare și de igienă pentru a evita contaminarea mărfii. transport atmosferă controlată implică
utilizarea containerelor specializate capabile substituirea nivelurilor de oxigen cu azot și dioxid
de carbon, în scopul de a prelungi termenul de valabilitate după recoltare a produsului. Această
metodă este potrivită pentru multe fructe moi și piatră, dar necesită cunoștințe de specialitate
pentru a determina nivelurile de concentrație a gazelor cele mai adecvate.
Stivuirea corectă este extrem de importantă pentru transportul de mărfuri containerizate
frigorifice. Cu toate acestea, acest lucru este rareori sub controlul transportatorului, care primește
de multe ori un container sigilat „a spus să conțină“ o încărcătură specifică. Cu mărfuri
congelate, obiectivul este de a oferi o circulație a aerului rece în jurul încărcăturii, pentru a
reduce posibilitatea de a variațiilor de temperatură la limitele (de exemplu, pereți, podea și
acoperiș). Cu încărcături vii refrigerate (de exemplu, fructe și legume), debitul de aer trebuie să
fie lăsat să pătrundă în sus și prin Stow marfă, eliminarea căldurii de produs, dioxid de carbon,
etilena (dacă este prezent), umiditatea și alte gaze reziduale în proces.
10
Marfa nu trebuie să fie încărcate deasupra liniei roșii marcate în interiorul containerului.
Acest spațiu trebuie să fie întotdeauna la stânga pentru a permite un flux neîntrerupt la priza de
aer din față. Modelul ideal de depozitare ar trebui să permită libera circulație a aerului în același
timp de livrare restricționând orice deplasare a încărcăturii. spațiu adecvat trebuie lăsat deasupra
și dedesubtul depozitați pentru a permite circulația liberă a aerului (vezi Figurile „1“ & „2“).
Produse congelate necesita un aranjament foarte simplu de depozitare cu condiția să fie încărcate
la temperatura de transport specificată. Acest lucru poate fi realizat printr-un stivui bloc solid, cu
nici un spațiu între arimeze și pereții containerului. În cazul în care transportă mărfuri congelate,
proaspete trapele de ventilație a aerului trebuie să fie întotdeauna închise.
Este important să se asigure că Stow de marfă acoperă întreaga suprafață de podea,
proiectând dincolo de restricțiile de podea din spate ale barelor de „T“, în scopul de a preveni aer
scurt-circuitarea, și pentru a facilita un flux eficient de aer de retur. În recipiente mai mari, în
cazul în care volumul de marfă este mai mic decât spațiul în container, Stow ar trebui să aibă o
înălțime uniformă. Ca stivuirea joacă un rol important în menținerea calității și securitatea
încărcăturii în timpul tranzitului, este esențial ca consiliere de specialitate se solicită să nu existe
nicio îndoială atunci când o marfă este rezervat.
Trebuie întotdeauna măsurat temperaturile pulpă de mărfuri din fructe și legume
refrigerate și temperaturile de bază ale încărcăturii congelate, acolo unde este posibil, înainte de
o unitate frigorifică este umplut. Fructele și legumele ar trebui să fie, de asemenea, verificate
pentru pre-răcire daune, mucegai, ofilirea, deshidratare, smochini, modificări de culoare, pete
moi, pauza de piele și de alunecare, echimoze, daune rece și miros. încărcăturile congelate
trebuie verificate pentru deshidratare, desecare, migrația fluid, mirosuri, la fața locului negru,
culoarea și alterării gustului, și, de asemenea, trebuie examinate pentru depistarea semnelor de
orice deviere a temperaturii în sus și ulterior re-congelare. Cutiile din carton, tăvi și alte ambalaje
ar trebui să fie analizate în ceea ce privește adecvarea lor de a proteja încărcătura în timpul unei
tranzit lungi pe mare
11
1. Sisteme de răcire si menținere a frigului
1.1 Instalația de răcire (studiu teoretic)
Principiul de funcționare a instalațiilor frigorifice
Instalațiile frigorifice și pompele de căldură, sunt mașini termice care au rolul de a prelua
căldură de la un mediu având temperatura mai scăzută și de a o ceda unui mediu având
temperatura mai ridicată, așa cum se observă și pe schema energetică din figura 1. Acesta poate
să fie considerat cel mai simplu model de instalație frigorifică, deoarece nu conține nici un
element de natură constructivă. Din acest punct de vedere, poate să fie asimilat cu o "cutie
neagră", a cărei funcționare va fi analizată în continuare și care urmează să fie “deschisă” pentru
a i se studia componenta și a i se releva secretele de proiectare, exploatare și automatizare.
1.1 Schema energetică a instalațiilor frigorifice și a pompelor de căldură
Mediul cu temperatura mai scăzută, de la care se preia căldură este denumit sursa rece, iar
mediul cu temperatura mai ridicată, căruia i se cedează căldură, este denumit sursa caldă.
Deoarece au capacitate termică infinită, temperaturile surselor de căldură rămân constante chiar
dacă acestea schimbă căldură. Fluxul de căldură absorbită de la sursa rece a fost notat cu 0 Q & ,
iar fluxul de căldură cedată sursei calde, a fost notat cu k Q & . Conform principiului doi al
termodinamicii, pentru transportul căldurii, în condițiile prezentate, este necesar un consum de
energie, notat cu P. În cazul instalațiilor frigorifice, sursa rece se găsește sub temperatura
mediului ambiant, iar procesul de coborâre a temperaturii sub această valoare, este denumit
răcire artificială. Agentul de lucru, care evoluează în aceste instalații, este denumit agent
frigorific. Pentru a putea să preia căldură de la sursa rece, agentul frigorific trebuie să aibă
temperatura mai mică decât aceasta. În timpul preluării de căldură de la sursa rece, agentul
frigorific se poate comporta în două moduri diferite: - se poate încălzi mărindu-și temperatura; -
poate să-și mențină temperatura constantă.
12
Pârțile componente ale instalațiilor frigorifice
S-a arătat anterior că presiunea de condensare are o valoare mai ridicată decât cea de
vaporizare (pa>p0), deci în instalațiile de acest tip, se consumă energie pentru creșterea presiunii
vaporilor furnizați de vaporizator, unde s-au format preluând căldură de la sursa rece, până la
presiunea din condensator, unde vor ceda căldură sursei calde. Acest proces se poate realiza într-
o mașină denumită compresor, având tocmai rolul de a comprima vapori sau gaze, bineînțeles cu
ajutorul unui consum de energie mecanică. Există și alte soluții tehnice pentru realizarea
comprimării vaporilor în instalații frigorifice sau pompe de căldură, utilizând însă energie
termică în locul celei mecanice. Dacă vaporizatorul și condensatorul sunt schimbătoare de
căldură și prezintă o suprafață de transfer termic pentru asigurarea interfeței dintre agentul
frigorific și sursele de căldură, compresorul este o mașină mai complexă din punct de vedere
constructiv, cu piston în interiorul unui cilindru, cu șurub, cu lamele culisate într-un rotor montat
excentric fată de stator, sau având alte construcții. În toate aceste situații, comprimarea se
realizează prin reducerea volumului agentului de lucru antrenat.
Există și turbocompresoare, acestea având funcționarea bazată pe legile geodinamicii,
transformând energia cinetică în energie potențială de presiune. Puterea necesară din exterior,
pentru desfășurarea procesului, numită putere de comprimare, se notează cu Pic[kW]. După
comprimare, vaporii de agent frigorific cedează căldură în condensator, sursei calde și așa cum s-
a arătat, condensează la valoarea pk a presiunii, deci la sfârșitul procesului, agentul frigorific
părăsește aparatul schimbător de căldură în stare lichidă. Condensul, pentru a reveni în
vaporizator trebuie să-și micșoreze presiunea până la valoarea p0.
Din punct de vedere energetic, destinderea se realizează cel mai eficient, într-o mașină
numită detentor. Aceasta are avantajul că produce energie mecanică, respectiv putere, capabilă să
compenseze o parte din consumul necesar pentru antrenarea compresorului. Din punct de vedere
constructiv, detentorul este fie o mașină cu piston într-un cilindru, fie una de tip rotativ, cu
circulația radială sau axială a agentului frigorific. Indiferent de construcție, agentul de lucru
cedează pistonului sau rotorului o parte din energia sa potențială de presiune și astfel se destinde
până la presiunea de vaporizare. Puterea furnizată în timpul destinderii, numită putere de
destindere, se notează cu Pd[kW]. Agentul frigorific la presiunea p0, în stare lichidă, intră în
vaporizator, unde absoarbe căldură de la sursa rece, vaporizează și apoi pătrunde în compresor,
iar în continuare funcționarea instalației se realizează prin parcurgerea continuă a celor patru
aparate. Procesele de lucru care se desfășoară în acestea, respectiv vaporizare, comprimare,
condensare și destindere, alcătuiesc împreună ciclul termodinamic inversat ideal, după care
funcționează instalațiile frigorifice și pompele de căldură.
În consecință, instalațiile frigorifice și pompele de căldură, au în componentă cel puțin
patru elemente componente: vaporizator (V), compresor (C), condensator (K) și detentor (D), iar
cea mai simplă schemă constructivă a instalațiilor de acest tip poate să fie reprezentată ca în
figura 8.
13
1.2 Schema constructivă și funcțională a instalațiilor frigorifice și pompelor de căldură
Ciclul frigorific teoretic
Detentorul în care se realizează destinderea adiabatică a ciclului ideal, este o mașină

foarte complexă din punct de vedere constructiv, indiferent dacă prezintă cilindri în care
pistoanele sub acțiunea agentului de lucru furnizează energie mecanică sistemului bielă
manivelă, sau dacă este o turbomaşină cu palete montate în rotor. În plus, lucrul mecanic obținut
în detentor are o valoare destul de scăzută, deoarece titlul vaporilor care se destind, este foarte
redus, deci agentul de lucru se găsește preponderent în stare de lichid, iar acesta fiind
incompresibil, furnizează putina energie mecanică prin destindere. În consecință, complexitatea
constructivă a detentorului nu este justificată de lucrul mecanic obținut, redus ca valoare, iar
acest aparat a fost înlocuit în instalațiile frigorifice comerciale, de un dispozitiv mult mai simplu
din punct de vedere constructiv, denumit ventil de laminare, sau ventil de reglaj.
În ventilul de laminare, notat cu VL pe figura 2, asemănător din punct de vedere
constructiv cu un robinet sau cu o diafragmă, care prezintă o secțiune de curgere îngustată,
reglabilă sau nu, se realizează un proces de laminare adiabatică. Presiunea scade de la presiunea
de condensare pk, în amonte de ventilul de laminare, până la presiunea de vaporizare p0, în aval
de acest aparat. Procesul este adiabatic, pentru că se desfășoară fără schimb de căldură cu mediul
ambiant și deoarece nici nu se produc interacțiuni cu exteriorul sub formă de lucru mecanic
tehnic. În aceste condiții este evident că laminarea se desfășoară cu menținerea constantă a
entalpiei.
14
Fig. 1.3 Schema unei instalații frigorifice
Reversibilitățile interne ale procesului de laminare adiabatică: frecări, turbionari,

omogenizări și altele, determină creșterea entropiei agentului de lucru. Creșterea entropiei poate
fi explicată și prin faptul că lucrul mecanic de destindere se transformă prin frecare în căldură,
iar aceasta este înglobată de agentul frigorific, determinând creșterea entropiei.
În unele mașini frigorifice, în special cele de puteri frigorifice reduse, destinderea se realizează
într-un dispozitiv chiar mai simplu și anume un tub capilar lung și de secțiune redusă. Aici
scăderea presiunii se realizează tot datorită particularității curgerii. Aceasta este foarte complexă
și de regulă se studiază experimental, modelarea matematică fiind dificilă.
Din punct de vedere termodinamic, transformarea din tubul capilar este considerată tot o
laminare adiabatică. Pentru ventilul de laminare, sau tubul capilar se utilizează uneori în practica
exploatării instalațiilor frigorifice, în mod abuziv și incorect tot denumirea de detentor, impusă
de firmele producătoare, care le numesc astfel. Procesul de comprimare al ciclului Carnot
inversat are loc în domeniul vaporilor umezi, iar reglajul mașinii frigorifice, astfel încât
comprimarea să se termine exact pe curba vaporilor saturați, este practic imposibil. Prezenta
picăturilor de lichid în cilindrul compresorului C este nedorită, deoarece dacă acesta nu
vaporizează complet și rămâne în spațiul mort la sfârșitul cursei de comprimare, poate să
provoace așa numitele lovituri hidraulice, iar acestea pot deteriora unele pârți componente ale
compresorului, în special supapele, care prezintă cea mai redusă rezistență mecanică. Din acest
motiv, în mașinile și instalațiile frigorifice, procesul de comprimare se desfășoară în domeniul
vaporilor supraîncălziți, ceea ce are ca efect creșterea siguranței în funcționare, a compresorului.
În figura 2 este prezentată schema instalației frigorifice funcționând după ciclul teoretic,
în domeniul de vapori umezi, iar în figurile 3 și 4 este redat în diagramele T-s, respectiv lip-h,
ciclul teoretic în domeniul de vapori umezi.
15
Fig. 1.4 Ciclul frigorific teoretic. Diagrama T-s
Fig. 1.5 Ciclul frigorific teoretic. Diagrama lip-h
Analizând diagramele în care a fost reprezentat ciclul frigorific teoretic, se constată ușor,
că la ieșirea din compresor, agentul frigorific are o temperatură mai mare decât cea de
condensare, considerată egală cu a mediului ambiant. Deoarece această temperatură este
înregistrată la ieșirea din compresor, poartă și denumirea de temperatură de refulare trec = t2 ;
Trif = T2.
1.1 Aparatele componente ale instalațiilor frigorifice
Cele mai simple mașini frigorifice, ca cea prezentată în figura 5, funcționează după ciclul
teoretic prezentat anterior, cu precizarea că există anumite diferențe între temperaturile surselor
de căldură și temperaturile agentului frigorific din vaporizator și condensator. Valorile acestor
diferențe de temperatură vor fi studiate ulterior. În continuare se vor prezenta mai detaliat cele
patru aparate componente care nu pot să lipsească din mașinile frigorifice.
16
Fig. 1.6 Schema unei mașini frigorifice simple, de putere frigorifică redusă
În figura 6 este reprezentat în secțiune un compresor frigorific. Se poate observa motorul

electric 1, al cărui rotor 2 se continua cu arborele cotit. Este reprezentat și sistemul bielă
manivelă cu bielele 3 și pistoanele 4. Aspirația vaporilor se realizează prin supapele de aspirație
5 la coborârea pistoanelor, iar refularea prin supapele de refulare 6 la urcarea pistoanelor.
Fig. 1.7 Compresor frigorific
Vaporii calzi refulați din compresor ajung în condensator (reprezentat în culoarea roșie),
acesta fiind poziționat în schema instalației ca în figura 7. Pe diagramele din figurile 3 și 4 se
observă cum în acest aparat, se produce întâi de supraîncălzirea vaporilor și apoi condensarea
propriu-zisă.
17
Fig. 1.8 Locul condensatorului în schema instalației
Din punct de vedere constructiv, figura 7 prezintă un condensator ale cărui serpentine
schimbătoare de căldură sunt răcite cu aer. Se observă că există și nervuri pentru extinderea
suprafeței și intensificarea transferului termic. Aerul este circulat forțat cu ajutorul unui
ventilator. Există și construcții de condensatoare răcite cu apă, de tip multitubular, ca cel din
figura 8 sau mixt, cu apă și aer, ca în figura 9.
Fig. 1.9 Condensator multitubular orizontal răcit cu apă
În schema instalației prezentate anterior, dispozitivul de destindere este ventilul de

laminare, având rolul de a reduce presiunea lichidului până la valoarea presiunii de vaporizare,
așa cum se observă și în figura 10. În instalațiile de putere frigorifică mică, acest dispozitiv este
înlocuit adesea de tuburile capilare.
18
Fig. 1.10 Reducerea presiunii în ventilul de laminare
Poziția dispozitivului de laminare (reprezentat colorat) în schema instalației este indicată

în figura 11.
Fig. 1.11 Locul dispozitivului de destindere în schema instalației
Datorită secțiunii interioare mici și lungimii mari a capilarului, respectiv datorită secțiunii
îngustate prezente în ventilul de laminare, în timpul curgerii se produce căderea de presiune de la
pk la p0, sugerată de manometrele montate la intrarea și ieșirea ventilului de laminare. Odată cu
reducerea presiunii, agentul frigorific ajunge în domeniul vaporilor umezi, iar la ieșirea
19
dispozitivului de laminare, se obține un amestec de lichid și vapori saturați la presiunea de
vaporizare, în care predomină lichidul, titlul acestor vapori fiind în jur de 15…25%. În figura 12
este prezentat locul de amplasare a vaporizatorului (reprezentat în culoarea albastră), în care se
realizează efectul util al instalației. Lichidul aflat la temperatură redusă, sub cea a mediului
ambiant, în timp ce își schimbă starea de agregare răcește în acest caz aer, dar este posibil să se
răcească și apă sau alte lichide, respectiv gaze sau chiar substanțe solide. Din punct de vedere
constructiv vaporizatoarele răcitoare de aer se aseamănă cu condensatoarele răcite cu aer, fiind
realizate dintr-o serpentină pe care se montează nervuri. Dacă vaporizatorul funcționează sub
0°C atunci pasul dintre nervuri va fi mult mai mare decât la condensator, pentru a permite și
depunerea de brumă sau gheață, fără a obtura spațiul de curgere a aerului circulat forțat de către
ventilator. Evident, în asemenea cazuri, este necesară decongelarea periodică a vaporizatorului,
proces denumit și degivrare.
Fig.1.12 Locul vaporizatorului în schema instalației
Vaporizatoarele pot avea diverse construcții, în funcție de tipul procesului de răcire pe

care îl realizează. În figura 13 este prezentat un vaporizator pentru răcirea aerului.
20
Fig. 1.13 Vaporizator pentru răcirea aerului
TRADUCTOARE DE TEMPERATURĂ
Traductoarele de temperatură sunt cunoscute sub denumirea de termometre. Sunt

de două tipuri:
-cu contact cu obiectul de măsurat
-fără contact cu obiectul de măsurat.
Traductoarele cu contact cu obiectul de măsurare se împart la rândul lor în două

categorii:
a)cu senzori neelectrici:
-bazate pe dilatarea: - solidelor (metale). Sunt cu tijă sau cu bimetal;
-lichidelor (mercur, alcool);
-gazelor (manometre).
-cu senzori chimici, la care orice dilatare a unui corp poate fi preluată de un
traductor de deplasare, realizându-se astfel un termometru bazat pe dilatare.
Ca exemple, amintim: termometrele cu bimetal (–20C … +400C, acuratețe
±2% și timp de răspuns 45 s);
b)cu senzori electrici: termorezistoare, termocupluri, joncțiuni p-n. etc
Când contactul direct al traductorului cu obiectul de măsurare nu este posibil
(temperatura este foarte înaltă sau punctul în care trebuie măsurată nu este accesibil), pentru
măsurarea temperaturii se utilizează pirometre, termometre în infraroșu, captatoare de imagini în
infraroșu (scanere IR), senzori cu fibre optice.
Datorită inerției termice, constanta de timp a termometrelor depinde de tipul
senzorului, rezistența termică dintre senzor și obiectul de măsurare, starea de agregare și de
agitație a mediului, locul de montare al senzorului, tipul adaptorului electronic folosit, etc. Pentru
termometrele cu termorezistoare, termist oare și termocupluri fără teacă de protecție, constantele
de timp sunt de aproximativ 1s. Pentru senzori cu teacă metalică, constantele de timp cresc.
Constante de timp foarte mici au termometrele cu fotodetectate cuantice în IR.
Adaptorul electronic folosit trebuie poziționat lângă punctul de măsurare, pentru a preveni
degradarea semnalului datorită erorilor introduse de diferențele de temperatură (instabilitatea
temperaturii joncțiunii de referință, la termocupluri sau dezechilibrarea rezistenței firelor de
legătură, la termorezistoare).
21
Tensiunile furnizate de termocupluri sau de adaptoarele electronice ale
termorezistoarelor și termistoarelor au nivel mic și sunt supuse la zgomote. De aceea,
adaptoarele electronice convertesc uzual tensiunea în curent, de exemplu 4… 20 mA, acesta
putând fi transmis pe distanțe mari, fără a fi afectat de perturbații. Unitățile de condiționare
folosite asigură atât filtrarea trece jos, pentru eliminarea zgomotelor de înaltă frecvență, cât și
izolarea electrică, pentru eliminarea buclelor de masă.
În funcție de tipul ieșirii și de modul de comandă, traductoarele de temperatură se încadrează în
patru clase:
-analogice,
-cu intrări și ieșiri numerice,
-cu ieșiri numerice și
-pentru monitorizarea proceselor.
Un traductor analogic ideal dă la ieșire o tensiune care depinde liniar de temperatură.
În cazul traductoarelor cu intrări și ieșiri numerice, datele numerice reprezentând
temperatura sunt transmise spre un microcontroler printr-o magistrală serie. Pe aceeași
magistrală se transmit și datele de la microcontroler la traductor, pentru a stabili limita de
temperatură la care o ieșire numerică de la traductor va întrerupe microcontrolerul. Acest tip de
traductor se utilizează de exemplu la controlul vitezei unui ventilator sau a frecvenței de tact a
unui microprocesor, la măsurarea temperaturii în calculatoare, unități de disc dur, etc.
Traductoarele din a treia clasă au diverse tipuri de ieșiri numerice pe o singură linie.
Adăugând o referință de tensiune și un comparator la un traductor analogic, ieșirea se poate
întrerupe atunci când se depășește o anumită temperatură fixată. De asemenea, aceste traductoare
pot avea încorporate linii de întârziere, caz în care datele de ieșire sunt sub forma frecvenței sau
perioadei unui semnal logic.
A patra clasă de traductoare de temperatură, pentru monitorizarea proceselor, în plus fată
de facilitățile celor cu intrări și ieșiri numerice, monitorizează tensiunile de alimentare ale
sistemului.
Traductoare de temperatură cu termorezistoare
Termorezistoarelor (engl. RTD – resistent temperaturi detector) funcționează pe baza creșterii

rezistivității la creșterea temperaturii. Variația rezistenței RT a conductoarelor metalice creste
astfel cu temperatura mediului, după o relație de forma:
22
2. Sisteme de măsura
2.1 Echipamente de achiziție de date digitale
Microcontrolere pentru măsurarea temperaturilor
Despre ATMega8
Descriere generala
Termometrul e folosit pentru măsurarea temperaturii. Pentru ca măsoară temperatura si o

afișează digital pe un LCD 16*2, acest proiect se numește termometru digital. Pentru
implementare o sa folosesc circuite DS18B20 al căror voltaj de ieșire este proporțional cu
temperatura in grade Celsius. ATMEGA 16 e folosit pentru calcularea temperaturii, iar LCD
16*2 pentru afișarea ei.
Hardware Design
Piese folosite:
circuite DS18B20
LCD 16*2
ATMEGA16 microcontroler
De ce DS18B20? Fata de senzorii in Kelvin, DS18B20 are avantajul ca nu are nevoie sa

scadă voltaje mari de la ieșire pentru a obține scalari convenabili in grade Celsius. DS18B20 nu
are nevoie de nici un fel de calibrare pentru a scoate voltaje pentru +/-1/4 grade Celsius la
temperatura camerei si +-3/4 grade Celsius, putând scoate temperaturi dintr-o paleta de -55 pana
la +150 grade Celsius. Impedanța mica de ieșire , ieșirea liniara, si calibrarea, fac interfațarea cu
citirea si controlul circuitului foarte ușoara. Deoarece are doar 60 microamperi de la sursa, se
încălzește foarte puțin, cu mai puțin de 0.1 grade Celsius. Circuitele DS18B20 pot scoate
temperaturi intre -55 si +150 grade Celsius, iar cele LM35C intre -40 si +110 grade Celsius.
Caracteristici:
* calibrat direct in grade Celsius
* factor de scalare +10mV/grad Celsius
* acuratețe de 0.5 grade Celsius(la 25 grade Celsius)
* temperaturi intre -55 si +150 grade Celsius
* operează cu voltaj intre 4 si 30V
* are mai puțin de 60 micro amperi curentul de baza
* se încălzește cu 0.08 grade Celsius in aer normal
* impedanța mica de ieșire la 0.1W cu 1 mA
ATMEGA16 Microcontroler cu putere mica, CMOS pe 8 biți, bazat pe arhitectura RISC

de la AVR. Prin executarea de instrucțiuni puternice intra-un ciclu de ceas se apropie de 1 MIPS
pe Maz, dând voie designerului sa optimizeze puterea consumata si viteza de procesare. Are 8
23
biți de I/O bidirecționali. Are 16 K de bytes cu memoria flash programabila cu posibilități de
citire in timp de scriere, 512 Bytes EEPROM, 1 K byte SRAM si 32 registrii generali.
Fig. 2.1 Software Design
Cum funcționează? Când circuitului este alimentat, circuitul integrat DS18B20 generează
voltaj in acord cu temperatura atmosferica. Acest voltaj este in forma analoaga , deci este dat
portului PB2 al microcontrolerului. Acest port face conversia semnalului analog in cel digital. Va
trebui sa scriu un algoritm in care acest voltaj digital e dat ca intrare si ca rezultat se obține
temperatura in grade Celsius, si de asemenea un cod care face afișarea temperaturii pe LCD.
Fig. 2.2 Rezultate obținute
24
Convertorul Analog-Digital(AD)
Convertorul Analog Digital, după cum îi spune și numele, are rolul de a converti valorile
semnalelor analogice în valori numerice. Semnalele analogice care intră în convertor pot proveni
de la diverse dispozitive însă în cele mai multe cazuri acestea provin de la diverși senzori(senzori
de lumina, temperatura ,etc.).
Pentru a putea folosi un convertor mai întâi trebuie setat pragul minim și maxim de
tensiune la care el funcționează. Convertorul microcontrolerului ATMega8 permite mai multe
moduri de alegere a referinței de tensiune cum ar fi o referința externă prin pinul AVCC,internă
egală cu tensiunea de alimentare sau internă egală cu 2,56V.În momentul folosirii ,convertorul
trebuie legat și la masă, acest lucru făcându-se prin pinul AREF.
Acest convertor stochează valoarea tensiunii numeric într-un registru de 10 biți.

Convertorul acestui chip are 6 canale de intrare care se găsesc pe portul C și sunt notate cu
ADC(ADC0-ADC5).La un moment dat se poate citi doar un singur canal . Rezultatul citirii va fi
depus în registrii de 8 biți ADCH și ADCL. Timpul de citire poate fi și el prescalat iar numărul
de tacte necesare pentru citire este 13.
Selecția referinței și a canalului se face prin registrul ADMUX care are următoarea
formă:
Fig.2.3
Biții 7 și 8 (REFS1 și REFS0) folosesc la selecția referinței astfel:
REFS1 REFS0
00- Referință externă la pinul AREF;
01- Referință internă VCC cu rezistență și condensator la pinul AREF(R=1K
și C=14pF );
10- Referință internă ca la combinația 0 1 însă revărsată;
11- Referință internă de 2.56V cu rezistență și condensator la pinul AREF(R=1K
și C=14pF );
Biții 2-0 (MUX3-MUX0) au rolul de a selecta canalul de unde va fi citit semnalul:

MUX3 MUX2 MUX1 MUX0
0000– ADC0 ,pinul PC0
1110– 1.3V
1111– GND
25
Pinul 5,ADLAR are rolul de a selecta modul de scriere a valorii citite în regiștrii ADCL și
ADCH. Acești regiştrii sunt de 8 biți însă rezultatul este pe 10 biți, astfel se folosesc ambii
regiştrii pentru memorare în felul următor:
Fig 2.4
Dacă bitul ADLAR = 0 avem primul mod de reținere în care primii doi cei mai
semnificativi biți sunt reținuți în ADCH iar restul de 8 biți sunt reținuți în ADCL. Dacă ADLAR
= 1 atunci primii 8 cei mai semnificativi biți sunt reținuți în ADCH iar restul de 2 biți sunt
reținuți în ADCL. Modul doi de reținere se poate folosi atunci când dorim ca rezultatul să fie
returnat pe 8 biți, caz în care putem citi doar registrul ADCH.
Controlul convertorului se face prin registrul ADCSRA care are următoarea formă:
Fig. 2.5
Cel mai semnificativ bit, bitul ADEN are rolul de a permite folosirea convertorului astfel
dacă ADEN = 1 convertorul poate fi folosit.
Bitul 6,ADSC, este folosit pentru a porni convertorul. Dacă dorim să citim valoarea unei tensiuni
la un moment dat se setează bitul ADSC=1.Acest bit rămâne setat până când se realizează
conversia, după conversie valoarea lui va deveni 0.
Prin bitul 5,ADRF, se setează modul de citire al tensiunii, astfel dacă ADRF=1 convertorul
citește repetat valoarea tensiunii iar dacă ADRF = 0 citirea se face doar când ADSC = 1.
Pentru generarea unui semnal de întrerupere în momentul terminării conversiei trebuie ca bitul
ADIF să fie 1.Bitul ADIE are valoarea 1 atâta timp cât nu a fost trimis nici un semnal de
întrerupere. Dacă s-a trimis o cerere de întrerupere el devine 0 până când se execută rutina de
tratare la terminarea execuției rutinei ADIE ia valoarea 1.
Ultimii 3 biţi,ADPS2-ADPS0 au rolul de a prescala timpul de citire a tensiunii astfel:

ADPS2 ADPS1 ADPS0 Prescalarea frecvenței interne
000 2
001 2
010 4
011 8
100 16
101 32
110
111
2.2 Sisteme de transmitere date la distanță
26
Comunicație seriala
Transmisia digitala de date a evoluat de la conexiunea intre un calculator cu

echipamentele periferice, la calculatoare care comunica in rețele internaționale complexe. Mai
sunt însă multe de învățat de la simpla legătura punct la punct, sau RS232 după standardul EIA.
Cu toate ca transferul paralel este mai rapid, majoritatea transmisiilor de date intre
calculatoare sunt făcute pe cale seriala pentru a reduce costul cablului si conectorilor. Exista si
limitări fizice de distanta, care nu pot fi depășite de magistrale paralele. In comunicația seriala,
datele sunt transmise bit cu bit. Toate comunicațiile sunt caracterizate de trei elemente
principale:
• Date - înțelegerea lor, scheme de codificare, cantitate
• Temporizări - sincronizarea intre receptor si emițător, frecventa si faza
• Semnale - tratarea erorilor, controlul fluxului si rutare Sincronizare - frecventa si faza
Este necesar un mecanism care sa permită receptorului sa citească corect bitul curent de
intrare la jumătatea duratei lui. Receptorul trebuie sa știe durata unui bit si de unde începe bitul
respectiv, adică trebuie sa cunoască frecventa si faza secvenței de date. Daca emițătorul si
receptorul au același semnal de tact, sincronizarea este perfecta; emițătorul scrie bitul pe frontul
crescător al tactului, iar receptorul citește bitul pe frontul coborâtor al tactului. Problemele apar
când receptorul si emițătorul nu au un semnal de tact comun. Daca duratele celor doua semnale
de tact, pentru emițător si receptor, nu sunt egale, apare o decalare, care după un anumit număr
de biți rezulta într-o eroare. Pentru a evita aceasta, receptorul trebuie resincronizat regulat la
nivel de bit. Din alte motive, trebuie resincronizate si începutul unui caracter, pachet sau mesaj.
In figura de mai jos, in primul caz, fiecare bit este citit la mijlocul duratei lui, iar in cazul al
doilea, bitul 4 se pierde deoarece tactul receptorului este prea încet.
Fig 3.6
27
Daca emițătorul si receptorul au același semnal de tact atunci se spune ca lucrează in mod
Sincron. Altfel, daca au semnale de tact separate, atunci lucrează in mod Asincron.
In modul Asincron, emițătorul nu trimite un tact deodată cu datele, ci inserează un
pseudo-impuls de tact, cunoscut ca Bit de Start, in fata fiecărui octet transmis. Astfel, pentru
fiecare caracter ASCII avem o transmisie independenta, cu adăugarea biților de Start, Stop si
Paritate. Viteza de lucru se stabilește manual la începutul transmisiei. Pentru informația de faza,
receptorul trebuie sa detecteze începutul bitului de Start. Pentru ca aceasta metoda sa
funcționeze, trebuie sa existe, o perioada de liniște intre caractere, realizata cu bitul de Stop.
In modul Sincron, caracterele sunt transmise rapid, unul după altul, fără biți de Start si de
Stop. Pentru sincronizare, mesajul transmis este precedat de caractere speciale de sincronizare,
detectabile de circuistica receptorului. Acestea sunt transmise încontinuu si când nu sunt date de
transmis. Transmisiile in mod sincron pot folosi scheme de inteligente de modulare, care se
bazează pe circuistica suplimentara, iar semnalele de date si tact folosesc aceeași pereche de fire.
Aceasta metoda, cunoscuta sub numele de codificare Manchester, este folosita in rețele Ethernet.
O metoda sincrona alternativa este folosita pentru transmisii seriale rapide non-caracter,
orientate pe bit. Protocoale care folosesc aceasta metoda permit transferul de date la viteze mari.
Un astfel de protocol este si protocolul HLDC.
Codificarea datelor si controlul erorilor

Erorile pot apare când circuistica folosita pentru conexiune este afectata de zgomot
(interferente electrice) cum ar fi: lămpi fluorescente, comutarea unor motoare mari, etc& Aceste
vârfuri sunt induse in firele de comunicație care se comporta ca niște antene. Deoarece tensiunile
cu care se lucrează in calculatoare sunt mici, efectul pe care i-l are acest zgomot este important.
Circuistica respectiva trebuie sa fie imuna la aceste zgomote.
Canalele moderne de comunicație sunt din ce in ce mai fiabile. Metodele de detecție si
corecție a erorilor se îndreaptă spre domeniile CD-ROM-urilor si DVD-urilor. Toate aceste
metode implica introducerea de informație neesențiala, pe lângă date utile, in transmisia datelor.
Exista mai multe metode care merita sa fie studiate:
• Biți de paritate - simplu de aplicat , nu oferă siguranța mare

• Sume de control la nivel de bloc - simplu de aplicat , nu ajuta prea mult
• Împărțire polinomiala - mai complicat de calculat, oferă securitate
USB - Universal Serial Bus
Fig 2.7
USB sau Magistrala Seriala Universala este un nou standard de comunicație seriala de
viteza mica, care are ca scop interfațarea mai ușoara intre echipamente periferice si calculator,
fără sa fie nevoie sa se instaleze cate o placa PCI pentru fiecare periferic nou, fără configurare
manuala sau necesitatea restartării sistemului. Lățimea de banda a portului USB este de 1.5
Mo/s, împărțita intre maxim 127 de dispozitive atașate. Cablul de comunicație are 4 fire din care
doua sunt de date si doua pentru alimentare (5V si 0V). Pentru a face mai ușoara interconectarea
intre echipamente, se folosesc conectori standard Master si Slave. Lungimea cablului este de
28
maxim 5m. Acesta are la un capăt conectori de tip A, pentru conectarea la calculator (master) si
la celălalt conectori de tip B, pentru conectare la periferic (slave).
Fig 2.8
Standardul USB folosește o conexiune de tip arbore in care sunt prezente următoarele
elemente: USB Host (sau gazda), USB HUB (sau dispozitiv de rutare) si unități funcționale
conectate (periferice). Host este in general calculatorul (rădăcina arborelui), la care se pot lega
doua sau mai multe HUB-uri (doua HUB-uri pe port USB) sau direct periferice. La un HUB se
pot conecta alte HUB-uri sau direct periferice.
USB folosește un protocol master - slave. Hub-ul rădăcina adresează toate dispozitivele
conectate, cu un cadru de sincronizare la fiecare milisecunda. Acesta constituie un cadru de
comunicație, in care dispozitivul Master poate trimite date la un Slave, sau poate cere date de la
acesta. Exista 4 tipuri de cadre care pot fi folosite într-o comunicație: de control, izocrone,
simple (neizocrone) si de întreruperi. Un cadru poate conține mai multe pachete de date de
intrare sau ieșire. Fiecare cadru începe cu un pachet SOF (început de cadru). Pachetele de date
pot conține pana la 64 octeți de informație utila. Fiecare pachet începe cu un octet de
sincronizare si se termina cu un octet CRC pentru detectarea erorilor.
Modem-uri
Fig. 2.9
Modem-ul este folosit într-o conexiune Dial-Up pentru a permite calculatoarelor sa
comunice la distante mari prin intermediul rețelei telefonice publice. Un modem tipic permite o
viteza de comunicație intre 300 si 56000 bps (bauds pe secunda).
29
Liniile telefonice lucrează cu semnale analogice, cel puțin la nivelul buclelor locale. Dar
calculatoarele lucrează cu semnale digitale. Apare deci o problema de conectare. Aici intervine
modem-ul, care se conectează intre calculator si linia telefonica. Numele de modem provine din
termenii modulare-demodulare. Modem-ul convertește nivelele logice de 0 si 1, prezente in
calculator, in diferite tonuri. Frecventa tonurilor trebuie sa aparțină spectrului vorbirii (300 -
3400 Hz) pentru a putea fi transmise pe liniile telefonice. Exista doua moduri de a face
conversia. Un singur ton reprezintă 1 logic, iar nici un ton reprezintă 0 logic. Pentru al doilea
mod, 1 si 0 logic sunt reprezentate prin tonuri diferite (FSK). Pentru a permite comunicația in
ambele direcții simultan (full-duplex), se folosesc 4 tonuri diferite, cate doua pentru fiecare
direcție.
Modem-urile trebuie sa rezolve si următoarele probleme de interconectare: tensiunile
folosite de un port serial RS232 sunt de +/-9V, in timp ce linia telefonica folosește tensiuni de 0/-
50V; canalele telefonice de voce sunt limitate electronic sa lucreze la frecventa maxima de 4
KHz, iar un port serial lucrează in general la 9.6 kbps, necesitând un canal de 19.2 KHz.
Modem-ul trebuie sa facă conversia de la linia telefonica de 2 fire la linia seriala RS232 de 4 fire
si sa implementeze un mecanism complex de detecție si corecție a erorilor. Pentru a îmbunătăți
rata de transfer se folosesc mecanisme de compresie a datelor. Astfel, se pot obține viteze de
transfer de 56 kbps.
Mediii fizice pentru transmisia seriala
In mod uzual, mediul fizic de transmisie este bazat pe fire de cupru, acesta fiind si cazul
standardului RS232 prezentat anterior. Comunicațiile seriale pot folosi si alte medii de
transmisie, cum ar fi: fascicole de raze infraroșii sau laser in aer sau conduse prin fibra optica,
ultrasunete, microunde sau radiofrecvența. In continuare sunt prezentate trei domenii in care
comunicația se face prin modularea luminii.
Telecomenzi in infraroșu
Telecomanda permite controlul de la distanta al unui dispozitiv, in cazul de fata aparat
electronic de uz casnic (televizor, video recorder, combina muzicala, climatizator, etc...). Astăzi,
cele mai folosite sunt telecomenzile in infraroșu, care folosesc ca suport fizic pentru transmiterea
datelor, un fascicol de raze infraroșii provenit de la o dioda LED care lucrează in spectrul
respectiv.
O astfel de telecomanda are un microcontroler care citește o mini tastatura si in funcție de
butonul apăsat, emite un cod sub forma unui semnal digital pe o linie seriala. Semnalul
modulează fascicolul infraroșu emis de LED.
Exista mai multe tipuri de codificare si modulare a fascicolului infraroșu. Una din cele
mai folosite este codificarea RC5. Aceasta presupune transmiterea seriala a biților de cod cu
următorul format pe 14 biți:
Fig. 2.10
30
Biții A0-A4 se numesc biți de adresa si selectează dispozitivul căruia ii este adresata
comanda. Biții C0-C5 se numesc biți de comanda si reprezintă comanda propriu zisă la care
trebuie sa reacționeze dispozitivul comandat. Pentru reprezentarea valorilor de 1 si 0 logic se
folosește codificarea Manchester.
Fig. 2.11
Astfel, un bit de 1 logic este reprezentat printr-o tranziție din starea High in starea Low a
semnalului electric, iar un bit de 0 logic printr-o tranziție din starea Low in starea High. Aceasta
este o modulație in impuls. Semnalul astfel obținut, modulează dioda LED. Durata unui bit este
de 1,8 ms. Se poate calcula durata unui cod: 1.8ms/bit X 14 biți = 25,2 ms/cod. Intre doua
coduri succesive exista o pauza de 114 ms. La prima apăsare unui buton de pe telecomanda se
trimit automat doua coduri identice corespunzătoare butonului. Daca după terminarea
transmisiei, butonul este menținut apăsat in continuare, se va trimite încontinuu cate un cod
urmat de pauza, pana când butonul nu mai este apăsat. Biții de Start au rol de sincronizare, iar
bitul de Control își schimba starea la fiecare apăsare a aceluiași buton. Alte tipuri de telecomenzi
folosesc modulația in durata. In aceasta tehnica, începutul fiecărui bit este marcat de un impuls
de scurt; un bit de 1 logic este reprezentat de o durata mai mica intre doua impulsuri, iar un bit de
0 logic de o durata mai mare intre doua impulsuri.
In toate cazurile, semnalul electric de la ieșirea microcontrolerului este o purtătoare
modulata cu tehnicile descrise mai sus, adică un impuls este reprezentat de un burst cu frecventa
de 36-56 KHz.
IrDA (Infrared Data Asociation)
31
Fig.2.12
IrDA definește un set de standarde care specifica felul in care se transmit datele, fără fir,
prin intermediul radiației infraroșii. Specificațiile IrDA se refera atât la diapozitivele fizice
implicate in comunicație, cat si la protocoalele folosite. Dispozitivele IrDA comunica folosind
LED-uri cu emisie in infraroșu cu lungimea de unda de 875 nm.
Conform standardul IrDA 1.0, distanta la care se comunica este de maxim 1 m la lumina
zilei (10 Klux) si un unghi de deflexie de 15 grade. Viteza de transmisie variază intre 2400 si
115200 bps. Semnalul emis este modulat in impuls si are o durata de 3/16 din durata unui bit.
Formatul unui cadru IR este același cu formatul unui cuvânt emis de portul serial asincron. Un
impuls IR reprezintă 0 logic, iar lipsa lui reprezintă 1 logic.
Se pot obține viteze de 4 Mbiti/s folosind tehnica de modulație 4PPM, care presupune un
impuls cu 1/4 din durata unui bit, poziționat in una din cele 4 poziții posibile, codificând astfel 2
biți de date într-un singur impuls IR. Un astfel de pachet folosește un cod CRC pe 32 de biți.
Comunicația ethernet
Termenul Ethernet se referă la o familie de rețele locale reglementate de standardul IEEE

802.3 care definește ceea ce este cunoscut ca protocolul CSMA/CD (Carrier Sense Multiple
Access with Collision Detection – Acces Multiplu cu Sesizarea Purtătoarei și Detecția
Coliziunilor). Patru viteze de transmitere a datelor sunt până în prezent definite pentru operarea
pe fibră optică sau pe cablu cu fire torsadate.
• 10 Mbps -10Base-T Ethernet
• 100 Mbps - Fast Ethernet
• 1000 Mbps - Gigabit Ethernet
• 10-Gigabit Ethernet
Deși au fost propuse tehnologii alternative, Ethernet a supraviețuit ca o tehnologie

importantă, fiind utilizată în prezent de circa 85% din rețelele locale de PC uri din lume. Aceasta
se datorează următoarelor caracteristici importante ale protocolului:
• este ușor de înțeles, implementat, administrat și întreținut
• permite realizarea rețelelor la un cost redus
• asigură o flexibilitate extinsă pentru instalarea rețelelor
• garantează interconectarea și operarea cu succes a produselor conforme cu standardul,
independent de producătorul acestora. Ethernet normal, rapid și ultrarapid Rețelele Ethernet
sunt de mai multe tipuri și fiecare tip are o denumire codificată. Iată câteva dintre acestea:
1. 10BASE5—Thick Ethernet or Thicknet Este versiunea standardizată de către IEEE
(Institute of Electronic and Electrical Engineers) a rețelei Ethernet originale care funcționează
cu cablu coaxial.
2. 10BASE2—Thin Ethernet, Thinnet, or Cheapernet O versiune mai ieftină a tipului
10BASE5, introdusă pentru reducerea costurilor și complexității de cablare. Funcționează tot pe
cablu coaxial, dar mai subțire în diametru, de unde si denumirea Thin Ethernet. Este, de
asemenea, standardizată de IEEE.1
32
3. 10BASE-T, este o soluție nouă, complet diferită de cele anterioare, de asemenea
standard IEEE, și care folosește ca suport de comunicație două perechi de fire răsucite și
neecranate (cablu UTP), asemănătoare cablului telefonic. Pe o pereche se transmite, pe cealaltă
se recepționează.
4. 10BASE-F se referă la trei tipuri diferite de specificații pentru suport de fibră optică:
• 10BASE-FL (Fiber Link – legătură de fibră) a fost proiectat pentru a înlocui un standard
mai vechi, (Fiber Optic Inter-Repeater Link) și este compatibil cu acesta din urmă. Este cel mai
popular standard pe fibră. Când lucrează intercalat cu FOIRL lungimea unui segment este de
circa 1000m iar când este utilizat exclusiv lungimea poate ajunge la 2000m 2
• 10BASE-FP și 10BASE-FB sunt învechite și nu se mai utilizează. P înseamnă pasiv iar
B înseamnă backbone.
5. Fast Ethernet 100BASE-T este asemănător cu 10BASE-T doar că viteză este de 10 ori mai
mare. Are trei niveluri de implementare, toate parte a standardului IEEE 802.3u:
• 100BASE-TX, care utilizează două perechi de fire din cablu UTP de categoria 5 sau din
cablu STP de tip 1 și este cel mai popular pentru conexiunile pe orizontală;
• 100BASE-FX, care folosește două fibre optice și este foarte popular pentru conexiunile
pe verticală sau la backbone;
• 100BASE-T4, folosește patru perechi de fire din cablu de categoria 3 or superioară. Nu
este un standard foarte comun.
6. Gigabit sau 1000-Mb Ethernet este standardizat IEEE (IEEE 802.3z) și cuprinde trei
standarde pentru tipurile de suportul fizic: 1000BASE-SX Fiber (fibră pentru conexiuni pe
orizontală) cu varianta 1000BASE-LX Fiber (fibră pentru conexiuni pe verticală sau la
magistrala de campus – campus backbone), 1000BASE-CX Copper (cablaj CopperTwinax), și
1000BASE-T.
Cum se decodifică aceste denumiri

Convenția de nume adoptată de IEEE pentru Ethernet este următoarea: Primul număr (10,
100, 1000) indică viteza de transmitere în megabiţi (Mb) pe secundă. Al doilea termen indică
tipul de transmisie: BASE = banda de bază; BROAD=broadband – bandă largă. Ultimul termen
indică lungimea segmentului: 5 înseamnă 500m În noile versiuni ale standardului IEEE cifrele
sunt înlocuite de literele. De exemplu, 10BASE-T înseamnă cablu UTP pentru realizarea
legăturilor, 10BASE-FL înseamnă fibră optică pentru legături.
Elementele rețelelor Ethernet
Rețelele locale Ethernet se compun din nodurile de rețea și mediile de interconectare.

Nodurile de rețea se împart în două clase principale: • Echipamente terminale pentru date (DTE –
Data Terminal Equipment), dispozitive care sunt fie sursa fie destinația cadrelor de date. DTE
sunt, în mod obișnuit, dispozitive ca PC uri, stații de lucru, servere de fișiere sa de tipărire, care
sunt numite, global, stații finale. • Echipamente de comunicație (DCE – Data Communications
Equipment), dispozitive intermediare de rețea care recepționează și trimit mai departe cadre de-a
lungul rețelei.
DCE sunt fie dispozitive de sine stătătoare cum ar fi repetoare, switch-uri și router-e, fie
interfețe de comunicație cum ar fi adaptoare de rețea sau modem-uri. În continuare
echipamentele de comunicație de sine stătătoare sunt numite fie noduri intermediare fie DCE.
Interfețele de rețea vor fi numite NIC (Network Interface Card). Ca medii de transmitere se
folosesc în mod curent două tipuri de cabluri cu fire de cupru: răsucite si neecranate (UTP -
unshielded twisted-pair), răsucite şi ecranate (STP - shielded twistedpair) şi câteva tipuri de
cabluri de fibră optică.
33
Formatul cadrelor Ethernet de bază
Standardul IEEE 802.3 definește un format de bază al cadrului de date, care este cerut de
toate implementările MAC, şi câteva formate suplimentare opționale care sunt folosite pentru a
extinde posibilitățile protocolului de bază. Formatul cadrului de bază conține 7 câmpuri aranjate
ca în figura 5. 1. Preambulul (PRE) – conține 7 octeţi. Preambulul este o secvență de biți 1 şi 0
care spune stațiilor receptoare că sosește un cadru şi asigură o modalitate de sincronizare a
porțiunilor cadrului recepționat cu fluxul de biți. 2. Separatorul început de cadru (SOF - Start-of-
frame delimiter) conține 1 octet de forma 10101011 care indică începutul cadrului. 3. Adresa de
destinație (DA – Destination Address) conține 6 octeţi. Ea indică ce stație sau stații trebuie să
recepționeze cadrul.
O adresă de destinație poate indica fie o adresă individuală (corespunzătoare unei singure
stații) sau o adresă „multicast” corespunzătoare unui grup de stații. O adresă având toți biții 1 se
referă la toate stațiile din rețeaua LAN, şi poartă numele de adresă „broadcast”. Fiecare
dispozitiv Ethernet fabricat (NIC, hub, switch sau router) conține o adresă unică de 48 de biți
(adresa MAC) atribuită de fabricant. Un exemplu de adresă MAC, exprimată convențional în
hexazecimal, este: 00-A0-D2-A4-41-1E. Primul bit este folosit pentru a face diferența între o
adresă individuală si un grup de adrese iar al doilea bit face diferența între adresele administrate
global sau local. Aceștia sunt urmați de identificatorul unic al organizației (un câmp de 22 de biți
atribuiți de IEEE) şi de adresa unică a organizației (un număr de 24 de biți atribuit de fabricant)
4. Adresa sursei (SA – Source Address), conține de asemenea 6 octeţi şi indică adresa stației care
transmite cadrul Este întotdeauna o adresă individuală. 5. Lungime/tip (L/T – Length/Type)
conține 2 octeţi. Dacă valoarea acestui câmp este mai mică sau egală cu 1500 atunci câmpul
indică numărul de octeţi de date conținut de cadru iar dacă este mai mare decât 1536 atunci
valoarea câmpului indică un tip opțional de cadru, tipul particular fiind identificat prin chiar
valoarea câmpului. 6. Data (DATA) este o secvență de n octeţi de orice valoare, unde n este mai
mic sau egal cu 1500. Dacă lungimea datelor este mai mică decât 46 atunci câmpul DATA
trebuie extins prin adăugarea unui număr de octeţi (Pad) pentru a aduce lungimea câmpului la 46
de octeţi. 7.
Suma de control a cadrului (FCS) conține 4 octeţi. Ei conțin o valoare care reprezintă
suma de control CRC (cyclic redundancy check) pe 32 de biți a tuturor biților cadrului, mai
puțin cei conținuți în câmpurile PRE, SOF şi FCS. Înainte de trimiterea unui cadru stația
transmițătoare calculează suma de control şi o memorează în câmpul FCS. Stația care
recepționează cadrul face aceeași operație şi compară rezultatul cu valoarea din câmpul FCS.
Dacă valoarea calculată diferă de cea din câmpul FCS se consideră că s-a produs o eroare de
transmitere şi cadrul este abandonat.
Fig.2.13 Structura unui cadru Ethernet standard
Reamintim faptul că această structură de cadru este valabilă numai pentru Ethernet de
bază, pentru Gigabit Ethernet el având o structură diferită şi o lungime de 416 sau 520 octeţi.
Protocolul TCP/IP
De la inventarea lor acum trei decenii, eterogenitatea rețelelor a crescut prin dezvoltarea
unei palete diverse de tehnologii ca Ethernet, Token Ring, Fiber Distributed Data Interface
(FDDI), Integrated Services Digital Network (ISDN) sau Asynchronous Transfer Mode (ATM).
34
Protocoalele Internet s-au dovedit a fi cea mai bună realizare pentru interconectarea acestei
varietăți de tehnologii LAN sau / şi WAN. Suita de protocoale Internet nu include numai
specificațiile pentru nivelele inferioare (ca TCP şi IP) ci şi specificații pentru aplicații comune ca
poşta electronica (e-mail), emularea terminalelor (telnet) şi transferul de fișiere (FTP), vezi
figura 6.
Fig. 2.14 Relația dintre suita protocoalelor Internet si modelul de referința OSI
Protocoalele Internet sunt suita de protocoale cel mai larg implementată în echipamentele
de calcul şi comunicație ale producătorilor. Orice producător de computere oferă astăzi suport
pentru cel puțin o parte din suita protocoalelor Internet
Adrese IP
În prezent există două scheme de adrese IP, una pe 4 octeţi (IPv4) şi alta pe 16 octeţi
(IPv6). Cea de a doua, mai puțin răspândită, a fost elaborată pentru a creste numărul de adrese IP
disponibile şi pentru a îmbunătăți schema pe 4 octeţi. În continuare ne vom ocupa de adresele pe
4 octeţi care cunosc cea mai mare utilizare în prezent.
O adresă IP este formată din 32 de biți grupați în 4 octeţi. Convențional ea se scrie prin
valoarea zecimală a fiecărui octet, cu punct între grupe, de exemplu: 80.96.120.5 sau 172.20.0.1.
Cum fiecare octet poate lua valori de la 0 la 255 (în zecimal), rezultă că adresele IP valide pot fi
în intervalul 0.0.0.0 şi 255.255.255.255, ceea ce corespunde unui număr de 232 de adrese, adică
circa 4,3 miliarde. În fapt, datorită unor restricții impuse de către IANA (Internet Assigned
Numbers Authority – Autoritatea pentru atribuirea numerelor în Internet) doar o parte din aceste
adrese sunt valide, numărul real fiind de circa 3,2 miliarde. Aceasta şi pentru că anumite
intervale de adrese sunt rezervate pentru alte destinații şi nu pot fi atribuite în rețeaua Internet.
Aceste adrese sunt numite adrese private în timp ce restul adreselor sunt adrese publice. Adresele
private nu sunt routabile şi de aceea pot fi atribuite doar computerelor din rețelele locale. Iată
câteva exemple de intervale de adrese private:
10.0.0.0 - 10.255.255.255
127.0.0.0 - 127.255.255.255
172.16.0.0 - 172.31.255.255
35
192.168.0.0 - 192.168.255.255
Întreg spațiul adreselor IP este divizat în 5 clase notate cu litere de la A la E, din care
doar primele 3 au utilizare publică. Într-o adresă IP primul / primii octeţi indică numărul rețelei
iar ultimii / ultimul octet indică numărul computerului (hostului) din rețea, așa cum se va vedea
în continuare.
Primii biți din adresa IP desemnează clasa rețelei căreia aparține adresa, după cum
urmează:
Tabel 1 Clasele adreselor IP
Clasa prefix Adresa început Adresă sfârșit
A 0 1.0.0.1 126.255.255.254
B 10 128.0.0.1 191.255.255.254
C 110 192.0.0.1 223.255.255.254
D 1110 224.0.0.1 239.255.255.254
E 1111 240.0.0.1 255.255.255.255
Clasele D si E sunt clase speciale, care nu au utilizare publică în sensul că adresele din
aceste clase nu sunt alocate clienților şi serverelor în mod obișnuit. Adresele din clasa D sunt
folosite pentru multicasting. Multicast-ul este un mecanism de definire a unui grup de noduri de
rețea către care se trimit simultan pachete de date folosind adresarea IP. Multicast-ul este folosit
în principal de rețelele de cercetare. Clasa E este o clasă rezervată pentru destinații speciale.
Hosturile care folosesc adrese din aceste clase nu vor putea comunica corect. O situație aparte o
reprezintă adresa 255.255.255.255 din clasa E folosită pentru broadcasting în rețelele locale. Un
pachet IP cu această adresă va fi recepționat de către toate nodurile rețelei locale dar nu şi de alte
hosturi din Internet. Din acest motiv procedeul se numește broadcast limitat. Şi tot din acest
motiv nu este permis ca toți biții din adresa rețelei şi/sau a hostului să fie 1.
Alocarea adreselor IP
Adresele IP, atât cele pe 4 cât şi cele pe 6 octeţi, sunt gestionate, la nivel global de IANA
(Internet Assigned Numbers Authority). Pentru o mai bună administrare ea a delegat atribuțiile
altor 5 organizații (numite şi registraturi Internet), la nivel regional, astfel:
• AfriNIC (African Network Information Centre) – regiunea Africa
• APNIC (Asia Pacific Network Information Centre) – regiunea Asia/Pacific
• ARIN (American Registry for Internet Numbers) – regiunea America de Nord
• LACNIC (Regional Latin-American and Caribbean IP Address Registry) – America
Latină şi câteva insule din Caraibe
• RIPE NCC (Réseaux IP Européens) – regiunea Europa, Orientul mijlociu şi Asia
Centrală.
Acestea atribuie blocuri de adrese IP din toate clasele. Utilizatorii mici nu se vor adresa
autorității regionale pentru achiziția unui sau mai multor blocuri de adrese. Doar marii
distribuitori de servicii Internet, marile companii, organizații guvernamentale pot cumpăra
blocuri mari de adrese pe care apoi le revând mai micilor furnizorilor de servicii Internet,
firmelor şi instituțiilor statului. Cel mai mic bloc de adrese este cel din clasa C, care conține 254
de adrese pentru o rețea. Dacă necesarul unei firme este mai mic atunci ea poate negocia cu ISP-
ul spargerea blocului în subrețele „fără clasă”, așa cum am arătat în secțiunea precedentă.
Trebuie menționat, încă o dată, că utilizarea adreselor publice este obligatorie pentru toate
computerele care au acces la Internet. Pentru o rețea izolată, care folosește protocolul TCP/IP, se
pot folosi fără restricții adrese private. Există o metodă, pe care o vom arăta-o la momentul
potrivit, prin care şi aceste calculatoare, cu adrese IP private, pot avea acces la o bună parte din
serviciile Internet. În continuare vom vedea cum se atribuie adresele IP într-o rețea locală.
36
Odată intrată în posesia blocului de adrese firma trebuie să se îngrijească de atribuirea lor
calculatoarelor din rețeaua proprie. Sunt două posibilități: atribuirea statică şi atribuirea
dinamică.
Alocarea dinamică a adreselor IP
La rețelele cu multe computere, peste 50, alocarea statică nu mai e o soluție deoarece
administrarea rețelei se îngreunează excesiv. O metodă eficientă este alocarea dinamică, la
pornirea calculatorului, a tuturor adreselor IP de care acesta are nevoie pentru a funcționa în
rețea. De această problemă se ocupă protocolul DHCP (Dynamic Host Configuration Protocol) şi
serverul DHCP. Există două moduri de alocare dinamică a adreselor în care se poate tine sau nu
cont de adresele MAC ale adaptoarelor de rețea. În primul caz alocarea se face pe baza unui tabel
de corespondență între adresele MAC şi adresele IP cu care trebuie setate computerele din rețea.
Acest mod se asigură un grad sporit de securitate al rețelei deoarece un computer care nu are
adresa MAC a adaptorului de rețea cuprinsă în tabela de alocare nu va fi configurat cu adresele
IP corespunzătoare.
Al doilea mod atribuie adresa IP a hostului şi celelalte adrese IP oricărui calculator
conectat la rețea, ignorând adresele MAC, în limita spațiului de adrese disponibil. Această
metodă este folosită atunci când securitatea rețelei este asigurată prin alte metode sau este mai
puțin importantă. Pentru a funcționa alocarea dinamică este necesar ca în rețea să existe un
server DHCP. Acesta poate fi un computer distinct, de preferință, dar poate fi şi un computer al
unui utilizator care rulează aplicația server. În ambele situații serverul DHCP trebuie să fie pornit
pe toată durata cât este solicitat accesul la rețea. Pe calculatoarele din rețea nu mai trebuie setată
nici o adresă IP ci este suficient ca ajunși în etapa din figura 15b să alegeți opțiunea Obtain an IP
address automatically.
Internet Connection Sharing Pentru a putea utiliza această aplicație este nevoie de încă o
conexiune pe computerul care are acces la Internet; o placă de rețea care să fie conectată la
rețeaua locală. În continuare vom arăta modul de procedare pentru sistemul de operare Windows
XP Professional. Înainte de a trece la activarea aplicației trebuie să știți că:
• aplicația va atribui, din oficiu, plăcii de rețea din interfața LAN adresa IP 192.168.0.1.
Acest lucru va face imposibilă funcționarea rețelei dacă adresele IP ale computerelor din LAN
sunt din altă clasă sau bloc de adrese. Prin urmare va trebui să configurați conexiunile pe
computere pentru obținerea automată a adresei IP sau setați adrese IP din același bloc:
192.168.0.2 ..... 192.168.0.254.
• în rețeaua locală nu trebuie să existe un server DHCP sau un gateway. Dacă există
trebuie oprite.
37
3. Sistemul de monitorizare
3.1Schema bloc a containerului
Fig.3.1 Schema unității frigorifice
1 Panou de acces 16 Valvula regulatoare presiune refulare

2 Port verificare temperatura retur 17 Senzor aspirație compresor
3 Motor ventilator condensor 18 Senzor temperatura ambientala
4 Electro-valvula Gaz-Fierbinte 19 Port verificare temperatura alimentare
5 Electro-valvula Dezghețare 20 Compresor
6 Electro-valvula by-pass refulare gaz 21 Temperatura pe refulare
7 Valvula electronica de expansiune 22 Depozitare cablu alimentare
8 Electro-valvula economizor 23 Traductor presiune joasa
9 Electro-valvula injecție gaz 24 Traductor presiune înaltă
10 Condensor răcit cu aer 25 Switch presiune înaltă
11 Indicator umiditate gaz 26 Panou de control
12 Rezervor lichid 27 Ventilație
13 Filtru drier 28 Electro-valvula reîncălzire coil
14 Electro-valvula lichid
15Electro-valvula modulatoare aspirație
38
4.2 Componentele instalației frigorifice
Compresor scroll
Fig. 3.2 Compresorul
Compresorul este un compresor ermetic de tip scroll

cu motor capsulat astfel existând mai puține locuri in care
ar putea avea o scurgere. Nu este nevoie de lichid
refrigerant pentru ca acesta este umplut înainte de livrare.
Condensor si vaporizator răcite cu aer
Aceste serpentine cu aripioare ale condensorului si a evaporatorului au o proiectare

compacta si au un performant si uniform schimb de caldura si o eficienta ridicata in schimbul de
caldura datorate adoptării aripioarelor canelate.
Fig. 3.3 Condensator răcit cu aer
Fig. 3.4 Evaporator
39
Fig. 3.5 Rezervor refrigerant (lichid)
Rezervorul are rolul de a retine agentul refrigerant
lichid in modul normal de operare dar si in procesul de
pump-down.
Fig. 3.6 Filtru uscător

Acest uscător (drier) absoarbe automat umezeala din
agentul refrigerant in timpul operării instalației. De asemenea
acesta funcționează si ca un filtru ce colectează impuritățile din
refrigerant.
Fig. 3.7 Valvula electronica de expansiune
Valvula electronica de expansiune

controlează automat debitul optim de refrigerant,
folosind senzorii de temperatura de pe țevile de
intrare si ieșire de pe vaporizator.
40
3.3 Echipament de ventilație
Fig.3.8 Curentul de aer in containerul frigorific
Aerul rece produs de unitatea frigorifica este împins prin podeaua de tip T pe unde
traversează containerul frigorific pana când se ridica printre paleții de marfa si de-a lungul
pereților containerului pana la tavanul acestuia. Aerul este încălzit in timpul circulației prin
container de caldura absorbita de la marfa si din împrejurimile acesteia, după care aerul cald
intra înapoi in unitatea frigorifică. Aerul este circulat de ventilatoarele vaporizatorului, localizate
in unitatea frigorifica deasupra vaporizatorului. Pentru o distribuție uniforma in interiorul
containerului frigorific este foarte important ca marfa sa fi fost corect așezată in interiorul
containerului pentru ca orice loc gol poate face ca aerul rece sa urce direct spre tavan si sa fie
recirculat de ventilatoare fără ca sa răcească uniform pe toata lungimea containerului.
Ventilatoarele vaporizatorului pot fi oprite, pornite dar la viteza mica si pornite la viteza
mare, viteza mare asigura un volum dublu de aer ce tranzitează containerul.
Programe de funcționare ale ventilației:
Ventilație automată : Acest program este folosit pentru a regla nivelul de CO2 emanat de
marfa transportată deschizând o valvula de aer proaspăt când nivelul de CO2 depășește limita
impusă. Acest program este folosit pentru fructe si legume.
Controlul atmosferei: Acest program este o versiune îmbunătațită a ventilației automate şi
oferă posibilitatea reglării atât nivelului de CO2 cat şi al O2 print intermediul valvulei de aer
proaspat si prin intermediul unei pompe de vacuum.
Tratament rece : Este folosit pentu a omorî insectele din marfa coborand temperatura
pentru o scurta perioada de timp.
41
Fig.3.9 Motorul si ventilatorul condensorului Fig.3.10 Motorul si ventilatorul vaporizatorului
3.4 Unitatea de comanda si control
Fig.3.11 Panou de control. Numele si descrierea componentelor.
10- led aer alimentare

2- led aer pe retur
3- led alarma
4- led umiditate relativa
5- led compresor
6- led dezghețare
7- led in-range
8- led dezumidificare
9- baza temperatura
10- baza Uime
Buton start – pentru a porni si opri
instalația.
Controlerul are o funcție de
memorie, daca alimentarea este
tăiată pe loc in timp ce unitatea este
pornita si containerul este apoi
alimentat, unitatea pornește automat
operarea fără a fi nevoie de apăsarea niciunui buton.
42
Fig.3.12 Schema bloc a controlerului electronic
43
Fig.3.13 Schema electronica de baza a controlerului
44
3.5 Algoritm si mod de funcționare
Fig.3.14 SCHEMA INSTALATIEI
Relația dintre temperatura modului de funcționare și setare este după cum urmează
45
Fig.3.15 Modul congelat
Termostat ON (gama Pull-Down)

Compresor Pornit
Ventilator Evaporator Viteza scăzută
Compresorul funcționează continuu

timp de 2 minute sau RS≤SP
RS>SP +1℃
Pump Down
Compresor Pornit
Ventilator Evaporator Viteza scăzută
LPT<-50 kPa
Termostat Off
Compresor Oprit
Ventilator Vaporizator Viteza scăzută
RS-temperatura aerului pe retur LPT-traductor presiune joasa

SP-temperatura stabilita
Temperatura setata si senzorul de control
Cand temperatura setata este -10.1℃ sau mai joasa compresorul lucreaza in modul ON-
OFF,in corelatie cu temperatura aerului pe retur.
Control
Cand temperatura aerului de pe retur atinge temperatura

setata, compresorul si ventilatorul condensorului sunt oprite după
ce electro-valvula de lichid a fost deschisă si pump-down-ul a fost
incheiat. Cand temperatura aerului pe retur a depășit temperatura
setata cu 1℃, compresorul, electro-valvula de lichid si
ventilatorul condensorului sunt pornite. In orice caz, compresorul
functioneaza cel putin 2 minute odată ce este pornit.Chiar dacă
temperatura aerului pe retur coboară sub temperatura setata in mai
puțin de 2 minute, compresorul, electro-valvula de lichid si ventilatorul condensorului nu se
opresc decat după cele 2 minute.
46
Fig.3.16 Schemă instalație mod congelare
EV: Electro-valvula de expansiune

LSV: Electro-valvula de lichid
DSV: Electro-valvula dezghețare
ESV: Electro-valvula conomizer
DPR: Regulator de presiune pe refulare
SMV: Valvula modulatie pe aspirație
HSV: Elevtro-valvula gaz fierbinte
ISV: Electro-valvula pentu injecție
BSV: Electro-valvula by-pass refulare gaz
LPT: Traductor presiune joasă
HPT: Traductor presiune inaltă
HPS: Comutator presiune inaltă
47
Fig.3.17 Modul refrigerat si parțial-congelat
Temperatura setata si senzorul de control
Modul refrigerat
Cand temperatura setata este -2.9℃ sau mai mare, valvula de modulație de pe aspirație
este controlată in funcție de temperatura aerului de pe retur pentru ajustarea capacitații de racire.
Modul partial congelat
Cand temperatura setată este între -3℃ si -10℃, valvula modulatoare este controlată in
funcție de senzorul de temperatura a aerului pe retur
pentru ajustarea capacitații de refrigerare.
Control
Operațiunea de pull-down este realizată cu

valvula modulatore de pe aspirație deschisă complet
când controlul temperaturii este mai mare decât
temperatura setată cu 1,5℃ sau mai mult.
Controlul capacității
Cand temperatura de control atinge temperatura setată becul de in-range se aprinde. În
același timp, valvula modulatoare realizează operația de control a capacității.
48
Protecția de overcool
Desi funcționarea unitații este într-o stare stabile în cazul în care temperatura scade sub
punctul de control stability -3℃ compresorul se oprește si numai ventilatorul vaporizatorului
continua să funcționeze.
Fig.3.18 Schemă refrigerare si partial-congelat
49
Fig.3.19 Modul dezghețare
Operația dezghețare
Se adopta un sistem de dezghețare cu gaz fierbinte, refrigerant la înaltă temperatura si

presiune este trimis de la compresor este trimis la vaporizator si la tigaia de scurgere de
dezghețare. Datorită faptului ca gazul fierbinte este trimis direct în vaporizator procesul de
dezgheț este efectuat rapid si eficient.
50
Fig.3.20 Schemă circuit dezghețare
Dezghețarea se face automat la intervale fixe de timp sau manual de catre operatorul
utilizând controlerul. Dezghețarea vaporizatorului se face cu refrigerant la temperatura înalta si
se face de fapt un by-pass pe valvula electronică de expansiune.
51
Concluzii
Containerele frigorifice sunt destinate transportului produselor perisabile la temperaturi

scăzute, asigurându-se menținerea lor în stare proaspătă prin refrigerare sau prin congelare.
Containere frigorifice pot fi executate pentru păstrarea fructelor / legumelor in atmosfera
controlata (pe termen lung), depozitarea pe termen îndelungat a produselor sau pentru răcire
rapida (IQF).
Transportul de mărfuri refrigerate sau congelate, în containere frigorifice sau unități
frigorifice, este o afacere mare și în continuă creștere. Cele mai multe nave container poate
furniza acum alimentarea cu energie electrică necesară și unele nave moderne sunt în măsură să
transporte peste 1.000 de unități frigorifice.
Aceste unități furnizează o temperatură reglată și umiditate și, în multe cazuri, o
atmosferă controlată, de asemenea. Ele oferă condiții optime pentru transportul de carne, pește,
fructe, produse lactate, flori si alte mărfuri perisabile.
Stadiul actual al transportului in containere frigorifice se afla într-un trend ascendent si in
continua dezvoltare dar chiar si in momentul actual asigura cu succes necesarul de produse
proaspete sau congelate in întreagă lume.
52
Bibliografie
1. Documentație în format electronic “TR02-14 - Daikin LXE10E-A14-15-converted”

2. Documentație în format electronic “krestenSoerensenThesis”
3. Documentație în format electronic “MicroTech III for air-cooled scroll chiller and heat
pump_D-EOMHP00607-14RO_Operation manuals_Romanian”
53

Proiect de Diplomă: Universitatea Maritimă Constanţa Facultatea de Electromecanică Navală

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Proiect de Diplomă: Universitatea Maritimă Constanţa Facultatea de Electromecanică Navală

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Sergiu Valentin EFIMOV Introducere

UNIVERSITATEA MARITIMĂ CONSTANŢA

FACULTATEA DE ELECTROMECANICĂ NAVALĂ

FACULTATEA DE ELECTROMECANICĂ NAVALĂ

PROIECTAREA MONITORIZARII SISTEMULUI DE

Noțiuni transport maritim.

Transportul maritim se efectuează pe mări și pe oceane și are două componente principale:

Nava de construcție specială destinată pentru transportul produselor perisabile la

Clasificarea navelor frigorifice destinate transportului de mărfuri perisabile

8' - 40' CONTAINERE STANDARD

8 'SI 10' CONTAINERE

Containerele maritime frigorifice sunt destinate transportului si depozitarii produselor

1. Sisteme de răcire si menținere a frigului

1.1 Instalația de răcire (studiu teoretic)

Principiul de funcționare a instalațiilor frigorifice

1.1 Schema energetică a instalațiilor frigorifice și a pompelor de căldură

Pârțile componente ale instalațiilor frigorifice

1.2 Schema constructivă și funcțională a instalațiilor frigorifice și pompelor de căldură

Ciclul frigorific teoretic

Detentorul în care se realizează destinderea adiabatică a ciclului ideal, este o mașină

Fig. 1.3 Schema unei instalații frigorifice

Reversibilitățile interne ale procesului de laminare adiabatică: frecări, turbionari,

Fig. 1.4 Ciclul frigorific teoretic. Diagrama T-s

Fig. 1.5 Ciclul frigorific teoretic. Diagrama lip-h

1.1 Aparatele componente ale instalațiilor frigorifice

În figura 6 este reprezentat în secțiune un compresor frigorific. Se poate observa motorul

Fig. 1.7 Compresor frigorific

Fig. 1.8 Locul condensatorului în schema instalației

Fig. 1.9 Condensator multitubular orizontal răcit cu apă

În schema instalației prezentate anterior, dispozitivul de destindere este ventilul de

Fig. 1.10 Reducerea presiunii în ventilul de laminare

Poziția dispozitivului de laminare (reprezentat colorat) în schema instalației este indicată

Fig. 1.11 Locul dispozitivului de destindere în schema instalației

Fig.1.12 Locul vaporizatorului în schema instalației

Vaporizatoarele pot avea diverse construcții, în funcție de tipul procesului de răcire pe

Fig. 1.13 Vaporizator pentru răcirea aerului

Traductoarele de temperatură sunt cunoscute sub denumirea de termometre. Sunt

Traductoarele cu contact cu obiectul de măsurare se împart la rândul lor în două

Traductoare de temperatură cu termorezistoare

Termorezistoarelor (engl. RTD – resistent temperaturi detector) funcționează pe baza creșterii

2.1 Echipamente de achiziție de date digitale

Microcontrolere pentru măsurarea temperaturilor

Termometrul e folosit pentru măsurarea temperaturii. Pentru ca măsoară temperatura si o

De ce DS18B20? Fata de senzorii in Kelvin, DS18B20 are avantajul ca nu are nevoie sa

ATMEGA16 Microcontroler cu putere mica, CMOS pe 8 biți, bazat pe arhitectura RISC

Fig. 2.1 Software Design

Fig. 2.2 Rezultate obținute

Acest convertor stochează valoarea tensiunii numeric într-un registru de 10 biți.

Biții 2-0 (MUX3-MUX0) au rolul de a selecta canalul de unde va fi citit semnalul:

Ultimii 3 biţi,ADPS2-ADPS0 au rolul de a prescala timpul de citire a tensiunii astfel:

2.2 Sisteme de transmitere date la distanță

Transmisia digitala de date a evoluat de la conexiunea intre un calculator cu

Codificarea datelor si controlul erorilor

• Biți de paritate - simplu de aplicat , nu oferă siguranța mare

USB - Universal Serial Bus

Mediii fizice pentru transmisia seriala

Termenul Ethernet se referă la o familie de rețele locale reglementate de standardul IEEE

Deși au fost propuse tehnologii alternative, Ethernet a supraviețuit ca o tehnologie

Cum se decodifică aceste denumiri

Rețelele locale Ethernet se compun din nodurile de rețea și mediile de interconectare.

Fig.2.13 Structura unui cadru Ethernet standard

3.1Schema bloc a containerului

Fig.3.1 Schema unității frigorifice