Dermatologie

Curs 4
 Dermatoze eritemato-scuamoase
de etiologie necunoscută
■ Lichenul plan
■ Lichenul plan este o dermatoză cronică cutaneo-mucoasă
papuloasă, de un aspect particular, de cauză necunoscută,
intens pruriginoasă, întâlnită mai frecvent la vârsta adultă.
■ Etiopatogeneza: S-au emis mai multe ipoteze, nici una dintre
acestea nefiind pe deplin demonstrată.
■ a) ipoteza infecţioasă, bazată pe evidenţierea unor incluzii
intranucleare (virus-like) în citoplasma keratinocitelor.
■ b) ipoteza neuropsihică, argumentată prin declanşarea leziunilor după
diverse şocuri sau traume psihice şi prin asocierea bolii cu alte afecţiuni
nervoase (nevrite periferice, paralizii bulbare).
■ ipoteza metabolică, argumentată prin asocierea lichenului cu tulburări
ale metabolismului glucidic (scăderea activităţii glucozo-6-fosfat
dehidrogenazei şi tulburări ale glicoreglării).
 Lichenul plan
■ ipoteza medicamentoasă, antimalaricele de sinteză, sărurile de aur,
fenotiazinele, D-penicilalamina, blocantele canalelor de Calciu pot să
producă erupţii lichenoide.
■ e) ipoteza autoimună, argumentată prin asocierea lichenului cu ciroza
sau hepatita cronică (mai frecvent cu virus C), reacţia grefă contra
gazdă, lupusul eritematos, sclerodermia în plăci, erupţii buloase de tip
pemfigoid. Prin IFD s-a putut pune în evidenţă prezenţa unor
imunoglobuline (IgM, IgG, IgA), C3 şi fibrinogen, fibrină la joncţiunea
dermo-epidermică.
■ Unii autori vorbesc de un caracter familial, argumentat prin
incidenţa mai crescută la fenotipurile HLA-A3, A5, B7.
Descriere clinică: Leziunea elementară este o papulă de 2-3 mm
în diametru, rotundă sau poligonală, strălucitoare în lumina
piezişă, de culoare roşie-liliachie. Papulele au tendinţa la
confluare, constituind plăci şi placarde cu contur neregulat, sau
iau o dispoziţie anulară (mai ales în regiunea genitală), pe a
căror suprafaţă se poate distinge un desen albicios, filamentos-
 Lichenul plan
reticular, aşa-zisele striurile Wickham, mai bine vizibile pe
pielea unsă.
■ Pruritul este constant şi intens, constituind un semn preţios
pentru diagnosticul bolii. Pe leziunile de grataj (excoriaţii) pot
apărea noi papule dispuse liniar, acesta fiind desemnat ca
fenomenul Kobner. După vindecarea leziunilor rămâne o
pigmentaţie secundară, care poate să persiste câteva luni.
■ În general lichenul plan are o dispoziţie simetrică, cu
predilecţie pentru faţa anterioară a antebraţelor, articulaţia
pumnului, regiunea lombară, gambe.
■ Atingerile mucoaselor însoţesc, de obicei, lichenul plan
cutanat, dar pot exista şi ca manifestări unice. Leziunile din
cavitatea bucală sunt frecvente, interesând mucoasa jugală,
limba, semimucoasa buzelor şi, mai rar, mucoasa gingivală. La
nivelul mucoasei jugale leziunile apar la nivelul ultimilor
 Lichenul plan
molari în mod simetric, mucoasa bucală prezentând un desen
albicios, leucoplaziform, imitând o arborizaţie de ferigă. Pe
limbă leziunile îmbracă aspectul unor plăci porţelanii care pot
eroda. Pe semimucoasa buzelor se manifestă ca nişte
arborizaţii fine, atrofice.
■ Pe mucoasa genitală papulele lichenoide sunt discret reliefate,
de aspect porţelaniu, dispuse frecvent inelar.
■ Afectarea unghială: unghiile pot să prezinte tulburări distrofice
de intensitate variabila.
■ Afectarea părului: determină frecvent o alopecie cicatricială.
■ Evoluţia: este cronică, în pusee eruptive pe parcursul a luni de
zile. Starea generală rămâne perfect conservată, deşi pruritul
are adesea un caracter persistent şi o intensitate ridicată.
 Lichenul plan
Diagnosticul de laborator: Examenul histopatologic
evidenţiază trăsături caracteristice: în epiderm hiperkeratoză,
hipergranuloză, hiperacantoză, creste papilare cu aspect
caracteristic în dinţi de fierăstrău, iar în dermul superior
infiltrat limfohistiocitar dispus în bandă.
■ Tratament: General se bazează pe corticoterapia generală cu
Prednison în doze medii. Se mai pot utiliza antimalarice albe
de sinteză, Ciclosporina, unele citostatice, Imuran, retinoizi,
Tigason, cu rezultate bune, dar cu efecte adverse majore. Se
pot asocia antihistaminice recente: Loratadina, Cetirizina,
Astemizol.
■ Tratamentul local: se folosesc dermatocorticoizii în asociere cu
keratolitice şi/sau oxido-reductoare, de preferat în pansamente
ocluzive.
 Lichenul plan
În localizările pe mucoase, infiltraţiile intralezionale cu
corticosteroizi, în suspensie microcristalină (Diprophos,
Volon) sau cu Hidrocortizon acetat dau cele mai bune
rezultate. Mai nou, în lichenul plan bucal, se administrează
corticosteroizi cu aderenţă la mucoase (ora-base), Kenacort şi
aplicaţii de retinoizi (Airol).
 Dermatoze precanceroase
■ Sunt leziuni cu evoluţie cronică care se pot transforma la un moment dat într-un
cancer veritabil: carcinoame bazocelulare, spinocelulare sau melanoame maligne.
Keratozele actinice
■ Apar mai ales după vârsta de 50 ani, pe părţile expuse cronic la radiaţiile luminoase.
Se întâlnesc îndeosebi la persoanele blonde şi la persoanele care, prin natura
profesiei, se expun îndelungat la razele solare (agricultori, marinari).
■ Descriere clinică: Se prezintă sub forma unor pete pigmentare, de regulă multiple,
cu diametru variind între câţiva mm şi 1-2 cm, de o coloraţie brun murdară, aspre la
palpare, supradenivelate, plane sau proeminente, acoperite de un depozit keratozic
uscat şi aderent, care îndepărtat relevă o bază exudativă eritematoasă. Se localizează
pe zonele fotoexpuse: nas, obraji, urechi, dosul mâinilor.
■ Ulcerarea şi infiltrarea keratozelor actinice prezintă risc crescut de transformare
malignă într-un epiteliom spinocelular sau, mai rar, într-un epiteliom bazocelular.
■ Tratamentul: În primul rând profilactic (vestimentaţie de protecţie, creme
antiactinice). Tratamentul curativ constă în criocauterizare cu azot lichid sau zăpadă
carbonică, electrocoagulare superficială, laser CO2, sau aplicaţii locale de
5-fluorouracil (Efudix).
 Dermatoze precanceroase
Cheilita actinică cronică

■ Apare mai ales la bărbaţii adulţi, expuşi profesional timp

îndelungat la acţiunea radiaţiile solare (agricultori, pescari,
marinari, alpinişti). Un rol important în producerea cheilitelor
îl ocupă fumatul şi igiena buco-dentară defectuoasă.
■ Se caracterizează clinic prin apariţia electivă la nivelul buzei
inferioare unor episoade repetate de cheilită descuamativă. În
cursul evoluţiei apar fisuri liniare, dureroase. Apariţia de
eroziuni şi apoi ulceraţii marchează începutul transformării în
epiteliom spinocelular.
 Dermatoze precanceroase
Leucoplazia

■ Este o afecţiune precanceroasă, caracterizată prin apariţia pe mucoase

(buze, mucoasa jugală, planşeul bucal, mucoasa genitală) unor plăci
albe-sidefii, bine delimitate, cu contur neregulat, cu suprafaţa rugoasă, cu
depozite keratozice, foarte aderente şi uneori parcurse de fisuri adânci şi
dureroase, uşor reliefate din planul mucoasei şi infiltrate. Uneori suprafaţa
lor poate deveni verucoasă.
■ Dintre factorii locali incriminaţi în apariţia leucoplaziei amintim fumatul,
iritaţiile mecanice cronice şi chimice, expunerea îndelungată la ultraviolete.
■ Are o evoluţie cronică, crescând lent. Plăcile leucoplazice vechi sau
verucoase pot suferi un proces de transformare malignă în epiteliom
spinocelular.
■ Tratamentul profilactic prin suprimarea fumatului şi corectarea dentiţiei
defectuoase. Tratamentul curativ se poate face prin electrocoagulare, laser
CO2 şi crioterapie.
 Dermatoze precanceroase
Boala Bowen

■ Se caracterizează prin apariţia la adulţi unor plăci rotund-ovalare,

eritemato-scuamoase sau crustoase, care devin keratozice, situate pe faţă,
dosul mâinilor sau trunchi.
■ Ca factori etiologici incriminaţi amintim radiaţiile actinice, ingestia unor
preparate arsenicale.
■ Boala Bowen are o evoluţie cronică, rămânând mult timp staţionară.
Apariţia ulceraţiei şi infiltraţiei denotă transformarea malignă în epiteliom
spinocelular.
■ Tabloul histologic este tipic cu celule diskeratozice mari, cu dublu contur
(,,celule cu manta’’). În derm se constată un infiltrat inflamator limfocitar.
■ Tratamentul constă în excizia chirurgicală sau criocauterizare,
electrocauterizare, laser CO2, aplicaţii locale de 5-fluorouracil.
 Dermatoze precanceroase
Boala Paget

■ Este, de fapt, un cancer autentic prin invazia epidermului de către celulele

neoplazice provenite dintr-un carcinom intracanalicular. Clinic, se
manifestă sub forma unei plăci congestive scuamo-crustoase, zemuinde,
bine delimitată, sugerând o eczemă, situată în aria perimamelonară.
Palpatoric leziunea este infiltrată, cartonoasă.
■ Evoluţia este cronică, lentă, îndelungată, dar cu un prognostic mai bun
comparativ cu carcinomul mamar.
■ Examenul histopatologic relevă celulele Paget, caracteristice bolii: de talie
mare, rotunde, cu colorabilitate redusă, palide.
■ Tratamentul este identic cu al carcinomului mamar, constând în
mastectomie cu evidarea ganglionilor axilari.
 Tumori cutanate maligne
Carcinomul (epiteliomul) bazocelular

■ Este o tumoră cu originea în celulele bazale ale epidermului şi anexelor.

■ Epiteliomul bazocelular este cel mai benign dintre tumorile cutanate maligne,
metastazele fiind rarisime.
■ Incidenţa epiteliomului bazocelular a crescut în ultimii 30 de ani cu 15-30%. El
reprezintă 30% din totalul cancerelor cutanate şi 60-80% din totalul epitelioamelor
cutanate. Raportul epiteliom bazocelular şi epiteliom spinocelular variază între 3/1.
■ Etipatogeneza: Bazaliomul se dezvoltă atât pe tegument aparent indemn cât şi pe
stări precanceroase, mai ales keratoza actinică senilă. Pielea expusă constant la
radiaţiile solare, cu modificări de elastoidoză degenerativă constituie un teren
propice pentru epiteliomul bazocelular, motiv pentru care bazaliomul este frecvent
la bătrânii din mediul agricol, pescari, marinari, alpinişti. Există o predispoziţie
sporită pentru epiteliomul bazocelular la rasa albă, la caucazienii cu pielea albă
(fototip I,II), cât şi la cei cu părul blond şi roşcat, cu ochi albaştri şi tendinţa la
pistrui (fototipurile III-V). Este foarte rar la negrii. Factorul genetic se referă la o
predispoziţie individuală, constituţională care explică unele forme de epiteliomatoză
multiplă.
 Tumori cutanate maligne
■ Descriere clinică: Debutul epiteliomului bazocelular este insidios şi se face sub
forma a mai multor tipuri de leziuni:
- un mic grăunte hemisferic, de dimensiunile unei gămălii de ac, alb-cenuşiu,
translucid, de consistenţă elastică sau molatică denumit ,,perla’’. Ulterior apar alte
,,perle’’ dispuse inelar sau arciform.
- un mic nodul semidur de 2-3 mm, roz-roşiatic, acoperit de teleangiectazii.
- o mică eroziune, rotund-ovalară, cu diametru de 2-5 mm, fără chenar reliefat sau
perlat; este aşa-numitul epiteliom bazocelular în zgârietură de unghie;
- o mică pată eritematoasă sau eritemato-scuamoasă, rotund-ovalară, cu diametrul
de 5-7 mm;
- o placă alb-gălbuie, palidă, greu perceptibilă, evidentă prin manevre de
tensionare a pielii între două degete.
Leziunile de debut pot rămâne inaparente pe o perioadă îndelungată de timp, când
se dezvoltă o formaţiune tumorală mai proeminentă, cu suprafaţa neregulată,
prezentând mici boseluri hemisferice denumite ,,perlele epiteliomatoase’’.
În condiţiile apariţiei epiteliomului bazocelular pe leziuni preexistente orice
modificare a acestor leziuni (infiltrare, creştere bidimensională, fisurare, ulcerare)
trezeşte suspiciunea de transformare malignă impunând un examen histopatologic.
 Tumori cutanate maligne
■ În general evoluţia de la acest stadiu, fie că apare sau nu ulcerarea zonei
tumorale, se face foarte variat, distingându-se următoarele forme clinice:
■ epiteliomul bazocelular nodular, se prezintă ca un nodul proeminent,
rotunjit, de consistenţă semidură, cu tendinţă mare la ulcerarea porţiunii
centrale. Porţiunea ulcerată rămâne delimitată de margini groase.
■ ulcus rodens, cu o ulceraţie extensivă în suprafaţă precum şi în
profunzime, cu un chenar dur mai elevat, în care se disting, uneori,
perlele epiteliomatoase.
■ epiteliomul ulcero-vegetant, cu o suprafaţă ulcerată neregulat şi
margini burjonate, exuberante papilomatos, presărate cu cruste
gri-hematice.
■ epiteliomul terebrant, caracterizat prin importante distrucţii tisulare
locale cutanate, cartilaginoase sau osoase (pavilionul urechii, tarsul
palpebral, periostul oaselor feţei, deschiderea sinusurilor feţei).
■ epiteliomul plan-cicatricial, definit de evoluţia quasisincronă a
ulceraţiei la un pol al plăcii tumorale şi a cicatrizării plane
sclero-atrofice la alt pol.
 Tumori cutanate maligne
■ epiteliomul pagetoid, marchează cea mai superficială formă, sub
aspectul unui placard de 3-5 cm, ovalar, discret infiltrat,
eritemato-scuamo-crustos, similar bolii Paget
■ epiteliomul pigmentat se remarcă prin coloraţia sa melanotică.

■ epiteliomul sclerodermiform, cu un caracter net indurativ şi o situaţie

mai profundă în tegument.
■ epiteliomul globulos este singura formă cu tendinţă la pediculare a
formaţiunii tumorale.
■ epitelioamele bazocelulare multiple, în care leziunile sunt
concomitente, noile leziuni apărând la scurte intervale .
■ Localizarea bazaliomului se face în cele 2/3 superioare ale feţei, frecvent pe
nas, obraji, frunte, unghiul intern palpebral, regiunea temporală, pavilionul
urechii, gât, umeri, spate.
■ Evoluţia este cronică, fără metastazare.
 Tumori cutanate maligne
Scopul tratamentului este vindecarea definitivă a tumorii, cu cel mai bun rezultat cosmetic.
■ Excizia chirurgicală are avantajul evaluării corectitudinii intervenţiei prin examen
histopatologic şi un rezultat estetic;
■ Electrochirurgia, folosită în special în leziunile mari, multiple;
■ Chiuretarea se indică la pacienţii în vârstă;
■ Criochirurgia (azot lichid, zăpadă carbonică) este o metodă rapidă, puţin dureroasă,
dar fiind o tehnică ,,oarbă’’ se recomandă în cazurile în care alte metode sunt
contraindicate;
■ Fotocauterizarea cu laser, utilizată în cazul unor leziuni mici, cu rezultate
asemănătoare electrocauterizării;
■ Radioterapia de contact de tip Chaoul în doză totală de 6000 Rad este indicată la
vârstnici, la cei cu afecţiuni medicale severe, în şedinţe de 600 Rad. Se obţin
rezultate bune;
■ Chirurgia Mohs (chemochirurgia) este o tehnică scumpă, practicată în centre
speciale. Permite controlul microscopic riguros al exciziei, ceea ce elimină riscul
recidivelor. Constă în fixarea în vivo a tumorii cu ajutorul pastelor cu clorură de
zinc 30-40%, menţinute 24-48 de ore. După o subdivizare a suprafeţei tumorale în
4-6 sectoare, cu ajutorul unui colorant de laborator, se examinează microscopic
toate secţiunile seriate orizontale aparţinând fiecărui sector. În prezenţa unei zone
restante se reintervine în sectorul corespunzător.
■ Substanţe citotoxice topice (5-fluorouracil) sunt utile în tratarea formelor
superficiale.
■
Carcinomul spinocelular
Este o tumoră malignă epitelială, cu origine keratinocitară, invazivă, cu mare
potenţial de malignitate şi metastazare ganglionară regională şi la distanţă.
■ Etiopatogeneza: Incidenţa spinaliomului este mult mai redusă comparativ cu cel
bazocelular (raportul este 1/3). Are o incidenţă de două ori mai mare la bărbaţi.
■ Dintre factorii predispozanţi amintim: fototipurile I şi II, traumatismele mecanice,
radiaţiile ultraviolete, razele X, contactul cronic cu gudroanele (în mediu
profesional), fumatul, imunosupresia, infecţiile virale cu papilomavirusuri umane
(mai ales tipul 16 şi 18).
■ Rolul acestor factori favorizanţi este invederat de frecvenţa spinaliomului pe terenul
unei leucoplazii, al cheilitei keratozice actinice, al radiodermitelor cronice, pe
cicatrici de lupus tuberculos, sau pe fondul unei boli Bowen sau Paget.
■ Descriere clinică: Carcinomul spinocelular debutează clinic cu un mic nodul
(papulă) keratozică, rugoasă, care se extinde atât în profunzime cât şi în suprafaţă,
furnizând după câteva luni până la 1 an un placard tumoral în general bine delimitat,
de consistenţă dură, cu suprafaţa boselată neregulat şi keratozică dacă epiteliomul
se dezvoltă pe piele (epiteliom papilar cornos), sau exulcerată dacă tumora se
dezvoltă pe mucoase (epiteliom papilar denudat). În evoluţia ulterioară tumora
poate deveni mai elevată şi relieful său mai burjonat (forma ulcero-vegetantă).
Singura formă clinică care are o evoluţie neinvadantă, dezvoltându-se în înălţime
deasupra planului cutanat, este cornul cutanat, care apare ca o formaţiune dură,
cornoasă, filiformă, înaltă de 1-2 cm, asemănătoare unui corn de bovine.
 Carcinomul spinocelular
■ Localizarea spinalioamelor se face mai ales la nivelul buzei inferioare (aprox. 80%
din cazuri), quasi-invariabil pe o cheilită keratozică actinică cronică, la nivelul
mucoaselor orală (foarte frecvent la nivelul limbii, mai rar la nivelul palatului şi
mucoasei jugale) sau genitală (la nivelul glandului, şanţului balano-prepuţial,
vulvei), dar în practică se întâlneste frecvent pe extremităţi (dosul mâinii, gambe) şi
spate.
■ Evoluţia spinaliomului este mult mai rapidă decât a bazaliomului. Metastazarea se
face pe cale limfatică la ganglionii sateliţi, mai ales în cazul tumorilor cu localizare
pe mucoase.
■ Examenul histopatologic arată celule de aspectul general al celor spinoase, dar cu
numeroase atipii celulare vizând nucleul, tinctorialitatea şi talia celulară, precum şi
cu mitoze atipice numeroase. Dispoziţia cea mai caracteristică a infiltratului tumoral
este cea în formaţiuni ovoidale cu tendinţa la keratinizare centrală, denumiţi globi
cornosi, în care apoziţia celulelor se face în straturi concentrice asemănătoare foilor
dintr-un bulb de ceapă.
■ Tratament: Scopul terapeutic şi tehnica folosită nu diferă ca principiu de terapia
bazaliomului. Astfel sunt folosite excizia chirurgicală, distrucţia locală prin
chiuretare şi electrocauterizare, criochirurgia, laser CO2. Chimioterapia generală
(Bleomicina) este rezervată spinalioamelor extinse, inoperabile, cu metastaze. În
prezenţa adenopatiei, evidarea ganglionară este obligatorie, atât în scop terapeutic
cât şi diagnostic, pentru a preciza natura metastatică a acesteia.
 Melanomul malign
■ Este o tumoră malignă melanocitară, rapid metastazantă.
■ Studiile epidemiologice din ultimii ani au pus în evidenţă o creştere a frecvenţei
melanomului malign care reprezintă 3-4% din totalul tumorilor maligne ale pielii şi
2-3% din totalul tumorilor maligne, limita maximă ajungând până la 8%. Se
anticipează în schimb şi posibilitatea ca melanomul să fie într-o măsura mai mare,
prevenit şi depistat în stadii precoce, datorită unei mai mari şi eficiente propagande
sanitare.
■ Melanomul se întâlneşte la toate vârstele cu maximum de incidenţă azi între 40 şi
60 ani, media manifestând o tendinţă de a coborî sub 50 de ani. Este relativ rar sub
25 ani, rar în perioada adolescenţei (4%), foarte rar înainte de pubertate (1%),
excepţional sub vârsta de 5 ani (0,1%).
■ În ceea ce priveşte sexul incidenţa este mai crescută la sexul feminin (reprezentând
2/3 din cazuri), explicată prin rolul posibil al factorului hormonal (pilulele
anticoncepţionale, sarcina, menopauza), cu prezenţa receptorilor pentru estrogeni şi
progesteron, nu şi pentru androgeni, în celulele tumorale. S-a mai constatat că şi
topografia diferă, la femei întâlnindu-se mai frecvent pe gambe, în timp ce la
bărbaţi, mai frecvent pe toracele superior.
■ S-a mai constatat că mortalitatea prin melanom este mai crescută la bărbaţi decât la
femei şi priveşte în special subiecţii sub vârsta de 45 de ani.
 Melanomul malign
Etiopatogeneza: În cele mai multe cazuri punctul de plecare al melanomului este un
nev pigmentar ,,activ’’ situat la joncţiunea dermoepidermică. Nevii joncţionali sunt
consideraţi ca având un maxim potenţial de transformare malignă datorită unui
echilibru metabolic celular precar. Factorii exogeni în măsură să amorseze
malignizarea nevului sunt: traumele locale repetate (pieptănat, bărbierit, presiunea
centurii), intervenţii chirurgicale inoportune (biopsii parcelare, excizii), infecţii
repetate sau tratamente locale caustice. Dintre factorii interni se pot cita sarcina,
disfuncţiile endocrine.
Descriere clinică: Înainte de apariţia propriu-zisă a melanomului se poate vorbi de o
fază premalignă în care înregistrăm semnele de iritaţie nevică: apariţia unui halou
eritematos perinevic, creşterea neaşteptată în volum a nevului, apariţia de cruste pe
suprafaţa sa, accentuarea coloritului melanic al nevului, sângerările nemotivate sau
la traumatisme insignificante locale şi în fine jena sau pruritul local persistent. În
următoarele luni, tumora creşte în dimensiuni, chiar până la 4-5cm în diametru,
devine mamelonată, se poate exulcera şi se acoperă cu cruste gri-murdare sau
hematice. La mică distanţă de tumoră apar mici pete melanotice (metastaze locale),
asemănătoare unor stropi de bitum. Aceasta este faza locală a melanomului. Într-o
a doua fază, loco-regională, apare metastazarea limfatică în ganglionii regionali,
care devin duri, măriţi în volum, insensibili şi mobili pe planurile adiacente. La
intervale de câteva luni, cel mult 1 an, apar metastazele generalizate, fie cutanate,
fie viscerale (pulmonare, cerebrale, hepatice, osoase), cu întreg sindrom de
impregnare malignă, aceasta fiind faza a 3-a de generalizare a melanomului.
 Melanomul malign
■ Aspectul histopatologic cuprinde celule nevocarcinomatoase cu considerabile atipii
celulare şi mitoze numeroase, grupate în grămezi sau fascicole cu încărcare
melanică variabilă, precum şi o reacţie inflamatorie a stromei tumorale.
■ Mai sunt folosite şi alte investigaţii paraclinice pentru confirmarea diagnosticului,
dintre care amintim: termografia cutanată, dermatoscopia suprafeţei cutanate,
citodiagnosticul, limfoscintigrafia.
■ Diagnosticul diferenţial: nev pigmentar, botriomicomul, epiteliomul bazocelular
pigmentat, veruca seboreică senilă, histiocitomul, hematomul subunghial.
■ Tratament: constă din excizia chirurgicală a tumorii cu o margine de siguranţă
variind între 1-3 cm, în funcţie de grosimea leziunii şi a gradului de invazie.
Profunzimea exciziei nu trebuie să depăşească fascia subiacentă. Adenopatia trebuie
excizată chirurgical, completată eventual cu chimioterapie.
■ În stadiile cu metastaze locale şi regionale inoperabile tratamentul este reprezentat
de chimioterapie (DTIC-Dimetiltriazenoimidazol Carboxamida, Fetomustina).
■ În ultimii ani postchirurgical, cu efecte benefice asupra evoluţiei şi prognosticului
s-au încercat administrarea de interferon, interleukină-2.