Argumentați succint importanța unei teorii contemporane

a învățării

MIHAILESCU STANCIOI CAMELIA CORINA

ANUL I, SEM.I

CPIPP

Omul, ființă complexă, nu se poate dezvolta, nu poate trăi în absența capacității de a reține
informații despre ceea ce îl înconjoară, de a fi implicat în experiențe de viață care să îi creeze
pattern-uri de funcționare – fără a învăța.

Procesul de învățare al ființei umane este fascinant, complex și orientat pe durata întregii
vieți. Învățăm de la cuvinte, gesturi, limbaj, pattern-uri comportamentale, achiziționăm
cunoștințe felurite de-a lungul procesului de învățământ în cadrul școlii, însă esențial este
faptul că toată viața învățăm, iar experiențele de viață ne îmbogățesc cu noi lucruri învățate.
Indiferent de modul în care învățăm, capacitatea de a învăța este un dat al omului pentru că
avem alături de ea și rațiunea care ne permite să integrăm, analizăm și înțelegem lucrurile
învățate.

Proces, activitate și rezultat multidimensional și interdisciplinar, consider ca învățarea poate fi

analizată din perspectivă biologică, filosofică, psihologică și pedagogică. Concepută de
psihologul elvețian Jean Piaget ca transformare a comportamentului prin adaptare, învățarea
este activă și intenționată prin exersarea comportamentelor dobândite și prin construcții
comportamentale proprii, rezultat al creativității. Sub formă de experiență cognitivă, afectivă,
volitivă și motrică, învățarea înseamnă însușirea și structurarea cunoștințelor, deprinderilor,
priceperilor, aptitudinilor, atitudinilor și a strategiilor de cunoaștere prin investigarea realității.

In „Teorii ale invatarii „ –1974, E. Hilgard si G. Bower au efectuat studii si au facut ample
referiri asupra unor teorii contemporane   ale invatarii .

Se disting două forme ale învătării: învătarea sponta (neorganizată, are loc în familie, pe
spatiile de joacă) si cea sistematică ( care se realizează în scoli).

Aceasta din urmă mai poate fi o învăare senzorie- motorie ( învătarea scrisului, a cititului)-
acte în care esential este răspunsul prin miscările adecvate la anumiti stimuli- învătarea
verbală- cuprinzând însusirea de cunostinte si formarea de capacităti (memorarea unor
formule, solutionarea unor probleme).

Behavioriştii accentuează importanţa relaţiei stimul-răspuns în învăţare şi reduc la minimum

rolul procesărilor cognitive. Perspectiva behavioristă este o perspectivă asociaționistă.
Mecanismul responsabil de producerea învăţării este din aceasta perspectivă asocierea
repetată dintre stimul şi răspuns. Învăţarea se defineşte ca o modificare în comportamentul
observabil datorat exerciţiului, respectiv întăririi diferenţiate a legăturii dintre stimul şi
răspuns (situaţie şi comportament). Dacă activitatea de învăţare este văzută în maniera
behavioristă, adică se consideră că învăţarea se realizează prin repetare şi întărire a
rezultatelor aşteptate, procesul devine unul de transmitere-memorare de cunoştinţe, în care
profesorul este cel care predă, prezintă, transmite cunoştinţe şi creează condiţiile pentru
întărirea rezultatele aşteptate, iar elevul

le repetă până la memorare.

nvăţarea socială (Bandura, 1983) reprezintă o altă perspectivă asociaţionistă. Aceasta

abordare a învăţării pune la baza procesului de învăţare mecanisme ca:

- modelarea (directa, indirecta, simbolica),

- facilitarea, inhibarea-dezinhibarea unui comportament

Sunt de parere ca teoria socială a învăţării accentuează rolul pe care îl are în procesul de
învăţare experienţa socială a unei persoane.

Deasemenea, procesul educaţional este bazat în exclusivitate pe procesul de învăţare

(cunoştinţe, atitudini, deprinderi, comportamente). Sarcinile şcolare sunt însă foarte bine
circumscrise de domenii academice conturate care impun un anumit specific procesului de
învăţare.