1.

Conceptul de oraş capitală

Capitala – oraş cu funcţie politico-administrativă, stabilit de autorităţile

centrale ale naţiunilor care concentrează instituţiile de guvernământ; este
reşedinţa Guvernului unui stat; adesea oraşul capitală este unul singur dar
pot exista şi capitale divizate care îşi împart puterea legislativă şi cea
administrativă, cum este exemplul Haga şi Amsterdam (Baltălungă,
2010);
 Oraş din interiorul unei ţări, provincii sau stat în care se concentrează
autoritatea politică şi administrativă (Ielenicz et al., 2007);
 Oraşe care concentrează cea mai mare parte a serviciilor de ordin
politic, administrativ, legislativ şi economic şi care exercită o
influenţă deosebită asupra teritoriului pe care îl administrează
(Pacione, 2005);
 Oraşe cu un design distinct şi cu un grad ridicat de concentrare a
puterii politice şi economice, care este direct reflectată de către
peisajul acestor aşezări (Cuthnbert, 2007);
 Oraşele capitală reprezintă în mare, dacă nu în întregime produsul erei
statelor naţionale. căderea marilor imperii şi creşterea statelor
naţionale care a generat forţa necesară proliferării oraşelor capitală.
Merită să ne amintim cât de recent este acest proces din punct de
vedere istoric” (King, 1993, p. 251)
 Capitalele sunt oraşe unice cu un simbolism aparte care reflectă în
mod direct puterea politică şi nu numai a unei naţiuni (Slack,
Chattopadhyay, 2010).

2. Conceptul de putere

Conducere de stat, guvernare. ◊ Putere de stat = atribut al clasei dominante,

care, folosind statul ca instrument al său, înfăptuiește conducerea societății.
Putere populară = regim social-economic în care conducerea politică,
conducerea statului aparține clasei muncitore și aliaților ei; ◊ Expr. A fi (sau
a ajunge, a veni) la putere = a deține (sau a ajunge să dețină) guvernarea
într-un stat

3. Tipuri de putere:

Politică şi administrativă
Religioasă
Economică
Militară
Financiar-bancară
Internaţională sau conglomerat de putere

4. Locuri ale puterii:

Spaţii care conţin obiecte de adoraţie

Spaţii care conţin monumente şi structuri religioase
Cele mai reprezentative sunt locurile puterii politice şi divine în cadrul unui
peisaj urban

5. Funcţiile locurilor de putere

 Funcţia de consolidare – deoarece stabilizează sistemele culturale într-

un anumit loc/spaţiu concret;
 Funcţia de mediere – mijloceşte contactul dintre om şi putere (sub
raport material ori spiritual);
 Funcţia de comunicare – locurile de putere ne relevă şi ne transmite
istoria spaţiului respectiv;
 Funcţia de protecţie – forţele din spatele acestor locuri protejează
grupurile sociale (guvernul, statul);
 Funcţia de consolidare a simbolisticii peisajului şi a iconografiei la
diferite niveluri scalare.

6. Exemple pentru funcţia de consolidare a locurilor de putere

Catedrala Sf. Sofia – Istanbul – simbolul Turciei – consolidează tradiţiile

religioase şi spirituale;
Turnul Eiffel – Simbol al Parisului şi una dintre cele mai frapante construcţii
arhitecturale din lume;
Parthenonul din Atena – templu dedicat zeilor, puterii divine;
Fortăreaţa Petropavlosk din Sankt Petersburg – simbol al puterii militare.

7. Organizarea spaţiului de putere

 Spaţiile de putere mai sunt cunoscute şi “centre ale lumii” – mari

oraşe dominatoare din perspectivă politică, economică, socială şi
culturală; cuprind structuri distincte materializate în clădiri şi
construcţii reprezentative în anumite domenii (mari complexe
arhitectonice, palate – pentru puterea politică, temple, catedrale,
 biserici – pentru puterea divină, structuri impozante pentru exprimarea
dominării în context economic; grădini regale, bulevarde, străzi
reprezentative şi pieţe publice etc. Toate se regăsesc în cadrul marilor
capitale generând peisaje distincte;
 Centrele lumii sunt şi locurile recunoscute pentru mari invenţii şi
inovaţii de unde s-au răspândit prin filtrul proceselor de difuziune;
 Centre ale lumii: Roma (centrul istoric), Washington (Capitoliul),
Moscova (Piaţa Roşie).

8. Mistica de stat

 Este reprezentată prin diferite tipuri de structuri care domină peisajele

culturale ale oraşelor capitală;
 Palate ale vechilor comandanţi, regi şi regine, preşedinţi;
 Pieţe publice şi străzi reprezentative;
 Locuri destinate adunărilor şi întrunirilor;
 Case şi reşedinţe private;

9. Memoria publică şi oraşele capitală

 Când vorbim de puterea iconografiei publice ne referim la: captarea

subiectivă a atenţiei de către receptor, care percepe elementele
structurale ale unui oraş;
 Simbolistica unui oraş materializată adesea într-un singur
semn/simbol distinctiv;
 Atenţia noastră este condusă spre monumentele publice semnificative
pentru a construi percepţii şi reprezentări individuale sau colective;
acestea pot fi similare sau diferite în funcţie de subiectivismul
personal.
 Nu toate monumentele prezintă valoare iconografică sau dispun de
statut iconografic pentru simbolistica vizuală dar “sculptura
peisajului” este esenţială pentru cercetarea geografică deoarece
exprimă sistemele politice şi culturale precum şi modurile de viaţă (de
la practici extraordinare la specificul vieţii cotidiene “everyday life”
derulate în spaţiul public).
 Imaginea urbană – “peisaj sculptat” – omul, grupurile sociale,
sistemele culturale şi politice modelează spaţiul urban conform
aspiraţiilor proprii. (Johnson, Duncan, 2005)
În sens metaforic memoria publică este definită şi prin expresia
“remembering the past for understanding the present”
(Johnson, Duncan, 2005)
 Această abordare este definitorie şi imperativă pentru înţelegerea
modului în care s-au construit oraşele capitală;
 Sensul istoric al clădirilor este deosebit de important în analiza
peisajelor urbane;
 Analizele concrete pot evidenţia faptul că fiecare oraş are o aură a sa
distinctă;
 Hall (2007), spunea că nu există două oraşe identice, fiecare aşezare
urbană fiind construită în mod distinct chiar dacă au fost aplicate
principii comune.

10. Tipuri de peisaje din cadrul oraşelor capitală

 Peisaje istorice: cuprind construcţii vechi, monumentale, cele mai

reprezentative sunt cele specifice culturilor vechi şi a celor
individualizate în decursul Evului Mediu şi al capitalismului timpuriu;
 Sunt reprezentate atât de structuri funcţionale cât şi de situri care au
doar valoare de monument.

11. Peisaje politice

 Peisaj care defineşte şi reflectă puterea unui stat, a unei naţiuni sau a
unei autorităţi dominatoare;
 Se poate interpreta ca şi mediu social, ca scenă politică, ca şi practici
zilnice, ca mod de structurare a spaţiului urban la diferite niveluri şi
scări ierarhice;
 Peisajele politice pot fi materiale şi simbolice sau imateriale (modul
de viaţă al unei naţiuni – comunismul);
 Analiza peisajelor politice ne poate releva evoluţia istorică a unui
spaţiu; aceasta este văzută de geografi ca peisaj sau ca mod de
investigare şi analiză. (Cosgrove, 1984)

12. Peisaje religioase din oraşe capitală

 Această categorie de peisaj ilustrează influenţa religiei asupra

spaţiului umanizat şi asupra mediului fizic dar şi modul în care religia
transformă şi creează peisaje şi situri distincte;
  Peisajele religioase sunt spaţii dominate de religie sub raport material
şi non-material; acestea sunt reflectate de construcţii sau de grupuri de
oameni;
 Peisajele sacre, sfinte sau religioase ilustrează faptul că religia ca şi
construcţie superorganică, modelează spaţiul unei aşezări.

13. Peisaje economice

 Ilustrează modul de producţie al bunurilor şi produselor;

 Reflectă un anumit tip de economie în funcţie de sistemul politic care
guvernează la un moment dat;
 Definesc puterea economică a unui spaţiu sau a unei naţiuni;
 Relevă atât procesul de globalizare, cât şi identitatea locală a unui
spaţiu geografic;
 În cadrul oraşelor capitală semnificative sunt transporturile care
structurează spaţiul urban în mod distinct generând peisaje tipice.

14. Funcţia fundamentală a oraşului capitală şi funcţii conexe;

 Capitalele dispun de o mare complicare sau complexitate funcţională

(Ianoş, 2004, 2005; Ianoş, Heller, 2006)
 Funcţia fundamentală este cea politico-administrativă ilustrată de
sediile puterii politice (clădiri ale guvernului, parlamentului,
ambasade şi consulate, ministere etc);
 Funcţii conexe:
 Funcţie de servicii (terţiarizare puternică);
 Funcţie culturală şi educativă;
 Funcţie comercială;
 Funcţie turistică;
 Funcţie industrială;
 Din intersecţia acestora rezultă complicarea funcţională a
oraşului capitală.

15. Criterii în stabilirea şi determinarea oraşelor capitală

 La început acestea erau reşedinţe regale (Madrid, Viena, Londra etc);

unele au persistat în timp până astăzi;
 În trecut capitalele marilor imperii erau localizate în situri echidistante
faţă de statele pe care le guvernau; de aceea odată cu evoluţia istorică
a întregii lumi unele au fost mutate în alte oraşe, rezultând un adevărat
 transfer al puterii politice; este cazul Brasiliei care a devenit capitală
pentru a dinamiza regiunea centrală a ţării (fosta capitală fiind Rio de
Janeiro) sau al Varşoviei care devine capitala Poloniei după Cracovia;
 Mărimea demografică impune determinarea unui oraş ca şi capitală a
unui stat;
 Prestigiul faţă de puterea politică: Roma, Paris, Londra;
 Condiţiile de aprovizionare şi accesibilitatea fluxurilor (capitalele sunt
în general mari noduri de comunicaţie)
 Criteriul strategic cu rol de apărare;
 Oraşe cu o moştenire istorică semnificativă;
 Specificul şi caracteristicile potenţialului urban;
 Gradul de internaţionalizare al oraşului la nivel global.
(Pacione, 2005, Popescu, 2007)
16. Tipologia oraşelor capitală
 Criteriul general de analiză:
 Capitale permanente, care şi-au menţinut statutul de-a lungul
evoluţiei politico-administrative ale statelor (Paris, Londra);
 Capitale introduse, care au înlocuit fostele capitale din diferite
raţiuni (dezvoltarea economică şi emergenţa unor regiuni) este
cazul Brasiliei şi al Madridului;
 Capitale divizate, care îşi împart funcţia politică şi
administrativă: de exemplu Pretoria şi Cape Town (Africa de
Sud); primul oraş găzduieşte guvernul iar cel secund
legislativul; similar este şi cazul Haga şi Amsterdam (Olanda).

17. Clasificarea oraşelor capitală prin aplicarea criteriilor specifice

geografiei aşezărilor umane (cf. Ungureanu, Ţurcănaşu, 2008)

 Naturale – oraşe cu funcţii complexe, mari metropole mondiale:

Londra, Paris, Moscova, Budapesta, Madrid etc;
 Capitale create ad-hoc în care singura funcţie predominantă este cea
politică şi administrativă: Washington, Canberra;
 Capitale create ad-hoc, care şi-au păstrat profilul multi-funcţional:
Brasilia;
 Capitale stabilite în oraşe secundare fără activităţi predominante
apreciabile: Berna;
 Capitale divizate Haga şi Amsterdam în Olanda, oraşe care îşi împart
sediile instituţiilor administrative;
18. Capitale internaţionale:
 Sedii ale unor organisme internaţionale: New York – ONU, FMI;
Bruxelles – NATO, Comisia Europeană; Paris – UNESCO; Strassburg
– Consiliul Europei; Roma – FAO; Geneva – OMM; Viena – OSCE;
Londra – BERD; Haga – Curtea Internaţională de Justiţie etc.

19. Clasificarea funcţională

(după Ungureanu şi Ţurcănaşu, 2008)

 Oraşe – capitală foarte mari cu funcţii complexe – în această categorie

sunt cuprinse cele mai multe dintre capitalele statelor dezvoltate:
Tokyo, Paris, Washington, Londra, Viena, Bucureşti;
 Oraşe capitală – de mărime medie sau redusă sub raport spaţial şi
demografic cu funcţii de intensitate medie (capitale din state aflate în
curs de dezvoltare);
 Oraşe capitală cu funcţii predominant de servicii (Washington,
Canberra).

20. Tipologia capitalelor după vechime

 Capitale antice: Roma, Atena, Damasc;

 Capitale medievale: Viena, Oslo, Bucureşti, Beijing;
 Capitale noi, moderne: Ciudad de Guatemala;

21. Clasificarea capitalelor după tipul de creştere urbană

 Oraşe cu dezvoltare tentaculară în formă de stea (Buenos Aires,

Moscova);
 Oraşe cu dezvoltare absorbantă (Londra);
 Oraşe polinucleare (Rabat) (Ungureanu, Ţurcănaşu, 2008)

22. Tipuri morfostructurale de capitale:

 Radiar-concentrice (oraşe medievale) – Paris, Moscova, Bucureşti,

Canberra;
 Polinucleare – Stockholm, Budapesta;
 Oraşe rectangulare sau mixte – Beijing;
 Oraşe lineare – prin aplicarea unui model de dezvoltare pentru
extinderea lineară a Madridului (Baltălungă, 2010)
23. Tipuri de capitale după perspectiva dezvoltării globale

 Oraşe cu funcţii internaţionale de nivel înalt şi influenţă globală

(Washington, Londra, Paris);
 Capitale cu un anumit grad de specializare funcţională internaţională
(Berlin, Roma, Bruxelles);
 Capitale fără influenţă internaţională deosebită (Atena, Dublin,
Lisabona, Madrid, Brasilia, Kuala Lumpur, etc);
 Oraşe cu tranziţie pozitivă spre oraşele globale (Haga, Ciudad de
Mexico, Istanbul);

24. După intensitatea gradului de competitivitate:

 Oraşe competitive la nivel internaţional;
 Oraşe competitive la nivel naţional (Popescu, 2007)
 Oraşe cu grad redus de competitivitate (capitalele lumii a III-a)
(Pacione, 2005, Hall, 2007)

25. Din perspectiva formelor de aglomerare urbană

 Metropole (sunt foarte numeroase): Paris, Londra, Viena, Beijing etc;

 Conurbaţii (Tokyo-Yokohama);
 Megalopolisuri: Washington;
 După structură şi funcţionalitate:
 Capitale de tip european;
 Capitale de tip american;
 Capitale asiatice;
 Capitale ale statelor mai slab dezvoltate (Buenos Aires,
Damasc, Alger, Tunis, Cairo).(Baltălungă, 2010)

26. Din perspectiva raportului dintre presiunea antropică şi mediul

natural; pondera spaţiului verde pe cap de locuitor
 Capitale verzi cu o pondere ridicată a spaţiului verde pe cap de
locuitor (Washington, Kiev, peste 50 mp. de spaţiu verde);
 Capitale cu o pondere medie a spaţiului verde (Viena, Bruxelles 20-35
mp de spaţiu verde pe cap de locuitor);
 Capitale cu suprafeţe restrânse de spaţiu verde (Tokyo, Londra, Roma,
Madrid cu ponderi între 1 şi 9 mp. de spaţiu verde pa cap de locuitor);
 Noul urbanism solicită o pondere de peste 50 de metri pătraţi de spaţiu
verde pe cap de locuitor în cadrul oraşelor cu funcţie de capitală.
(Baltălungă, 2010, Ilinca, 2011)
27. Mici studii de caz care ilustrează moştenirea istorică

 PARIS, LONDRA, VIENA, BERLIN, MOSCOVA, MADRID etc;

sunt aşezări urbane care au fost centre ale unor mari imperii şi regate,
destinul peisajului lor fiind strâns legat de succesiunea familiilor
regale, de aristocraţia vremurilor trecute şi de sistemele politice care
s-au succedat în timp.

28. Paris

Destinul Parisului ca şi capitală a fost strâns legat de Versailles încă din

perioada de dominare a lui Louis al XIV-lea. Conducerea se realiza de la
Versailles, Louis al XIV-lea în ultimii săi 22 de ani de domnie vizitând
Parisul de doar 4 ori; deşi centrul lumii franceze era considerat Versailles-ul,
capitală va deveni oraşul Paris; cercetările efectuate conchid că relaţiile
dintre Paris şi Versailles nu au fost niciodată foarte clare în special până la
Revoluţia din 1789.
 Palatul de la Versailles rămâne un element de referinţă în iconografia
culturii şi a spaţiului Francez

29. Londra şi-a asumat funcţia de capitală permanent încă din secolul al
XII-lea;
 Înainte de această perioadă capitala Regatului Marii Britanii a fost la
Winchester, un oraş modest, dar în care s-a păstrat cel mai bine
tezaurul şi moştenirea regală (Riddle, 1992)
 Specialiştii consideră însă că între Londra şi Winchester au existat
legături permanente fapt pentru care sunt considerate oraşe gemene
sub raport funcţional;
 Simbolică pentru dominaţia regală este Westminister Abbey.

30. Viena a devenit capitală a Imperiului Habsburgic în secolul al XVII-

lea, alternativă fiind Praga, însă fără succes;Elemente simbolice
reprezentative sunt Palatul Schonnbrun, Palatul Hoffsburg etc.
31. Rusia şi-a construit identitatea naţională în jurul Moscovei dar Ţarul
Petru I mută capitala la Sankt Petersburg după victoria decisivă din
cadrul Războiului Nordic de la Poltava (1709); ulterior capitala va fi
stabilită la Moscova, dar ambele oraşe rămân reprezentative pentru
marele imperiu ţarist. (Lemberg, 1983)
32. Berlinul a găzduit reşedinţa familiei de Hohenzolern încă din 1440
oraşul fiind mai mult o reşedinţă a conacului feudal decât un centru
naţional; în secolul XVIII o alternativă la capitala Berlin a fost
Postdam, oraş ce a fost şi el reşedinţă regală, dar Berlinul îşi menţine
această funcţie.

33. Curtea regală spaniolă s-a mutat la Madrid în 1560 şi curând oraşul a
fost dominat de Coroană; elemente reprezentative sunt Palatul
Escorial şi Palatul Buen Retiro; faptul că acesta a fost situat în
exteriorul oraşului a condus în timp la crearea unei intrări simbolice în
Madrid (Puerto de Alcata).

34. Budapesta devine capitală în 1783 prin unirea oraşelor Buda şi Pesta,
aşezări situate pe Dunăre care amplifică valoarea simbolică a oraşului

35. Evul mediu şi absolutismul regal

 Oraşele devin principalele situri ale puterii şi se dezvoltă nu numai

oraşele capitală ci şi alte centre urbane reprezentative; Florenţa,
Veneţia, Geneva, Augsburg, Nurnberg; sunt exemple faimoase pentru
geografia urbană acestea reflectând, de asemenea, valorile culturale,
spirituale dar şi dominaţia politică; cu toate acestea în cadrul oraşelor
capitală unice rămân Londra şi Parisul (Lemberg, 1983)
 Absolutismul regal reprezintă modelul european de putere şi a fost
reprezentat prin state şi naţiuni care erau guvernate de dinastiile
regale;
 Marea Britanie a fost un regat guvernat în numele regelui dominând
lumea şi înainte de Revoluţia Industrială, dar mai ales după acest
moment;
 Stilul absolutist este prezent în peisaj încă din secolul al XIV-lea;
 Alături de regatul Marii Britanii absolutismul european a fost
reprezentat şi de Imperiul Habsburgic;
 Din această perspectivă, Londra şi Viena domină peisajele oraşelor
capitală.
 Arhitectura regală era impresionantă şi era materializată în palate şi
reşedinţe regale, parcuri şi grădini regale, spitale şi hoteluri, case de
oaspeţi etc (exemplu Domul Invalizilor din Paris), edificii care atestau
găzduiau anumite evenimente ale caselor regale (sărbătoriri,
aniversări, parade regale etc).
35. Oraşele capitală ale naţionalismului industrializat

 Secolul al XIX-lea şi perioada care se va deschide de acum înainte se

va remarca prin apariţia unor noi structuri în cadrul oraşelor
determinate de apariţia şi dezvoltarea industriei fie guvernată de
sistemul capitalist fie de cel socialist (mai târziu) – ca urmare a
evenimentelor politice care vor marca Europa. De aici modelul
european se va difuza în întreaga lume şi va fi preluat în mod
diferenţiat.
 Se individualizează noi capitale (Kiev);
 Peisajele urbane se vor completa cu noi elemente distincte;
 Modul şi măsura în care capitalismul industrial şi, ulterior,
dezvoltarea fără precedent a activităţilor industriale (de la
manufacturile incipiente şi până la siturile industriale noi), pot fi
analizate corect şi în detaliu doar prin studii şi cercetări particulare;
 Noile intervenţii în peisaj sunt văzute chiar ca şi componente ale unui
absolutism anti-regal, anti-aristocratic şi anti-clerical
 În devenirea şi formarea oraşelor Revoluţia de la 1848 s-a dovedit a fi
un moment crucial şi decisiv.
VARŞOVIA ORAŞUL RENĂSCUT DIN CENUŞĂ
 Oraş atestat documentar în secolul al XIII-lea, a fost distrus aproape
total în timpul celui de-al Doilea Război Mondial;
 Situat pe cursul Vistulei, oraşul prezintă un peisaj modern care
reflectă atât puterea politică, cât şi importanţa economică la nivel
naţional;
 Astăzi este cel mai important centru comercial, industrial şi ştiinţific
al Poloniei;
 Centrul oraşului este reprezentat prin clădiri noi şi înalte fiind similar
(la microscară) cu marile oraşe americane; centrul istoric a fost
distrus, acesta fiind foarte restrâns în prezent;
 Moştenirea istorică a aşezării a fost distrusă de atrocităţile războiului;
 Monumente: Ghetoul evreiesc, Monumentul lui Chopin şi Copernic,
Universitatea etc.

36.La Paz: capitala situată la cea mai mare altitudine

 Este situată la o altitudine de 3632 m şi este capitala statului Bolivia;
 A fost fondată în 20 octombrie 1457 de către Alonso de Mendoza;
 Cu toate că este situată la o altitudine considerabilă, poziţia geografică
a sa a concurat permanent la dezvoltarea socio-economică a oraşului,
astăzi fiind cel mai important centru urban al Boliviei;
  Este unul dintre cele mai mari centre financiare ale Americii de Sud;
 Este un important centru industrial cu o creştere demografică
spectaculoasă.

37. Capitalele: oraşe vulnerabile

 Oraşe capitală nu sunt absolvite de riscuri şi hazarde naturale; acestea

sunt predispuse unor facori de risc diferiţi care pot afecta comunităţile
umane din cadrul acestor oraşe. Analiza vulnerabilităţii urbane
reprezintă un segment distinct în cercetarea ştiinţifică a spaţiului
urban şi se poate cuantifica şi evalua prin construcţia matricei riscului
urban (Ianoş, 2004);
 Impactul unor riscuri asupra capitalelor:
 Cutremure (Lisabona 1755, Tokyo 1923, Mexico City 1940,
Bucureşti 1977);
 Incendii: Roma antică, Londra 1665, Moscova 1812, Bruxelles,
1910;
 Boli şi molime: Atena, Roma, Paris;
 Distrugeri de război: Varşovia, Berlin, Budapesta;
 Atentate şi atacuri teroriste.
(Baltălungă, 2010, cu completări)

38. Capitalele – oraşe ale superlativelor şi recordurilor geografice

 Cea mai înaltă capitală din lume: La Paz (peste 3000 m);
 Cel mai nordic oraş-capitală: Reykjavik;
 Cel mai sudic oraş capitală: Wellington;
 Cea mai veche capitală funcţională în prezent: Damasc;
 Cea mai apropiată capitală de Ecuator: Quito;
 Capitala cu cele mai aglomerate rute aeriene: Londra;
 Capitala cu cel mai intens trafic de mărfuri: Hong Kong;
 Capitala cu cel mai utilizat sistem de transport subteran: Moscova.

Concluzii
 Oraşele capitală sunt aşezări cu o istorie considerabilă, care în
decursul timpului au comportat numeroase transformări sub raport
spaţial, structural şi fizionomic;
 Prezintă o tipologie deosebit de complexă;
  De la vechile situri regale astăzi capitalele au devenit, în mod
obiectiv, oraşe globale, puternic internaţionalizate prin filtrul
dinamicii politicilor economice contemporane;
 Ilustrează în mod evident intersecţia dintre moştenirea istorică şi
valorile lumii contemporane, precum şi raportul just dintre identitatea
specifică şi tendinţele contemporane ale complexului proces de
globalizare economică, politică, socială şi culturală.

39. Economia oraşelor capitală

Încă din 1997, cu prilejul Congresului ONU asupra habitatului organizat

la Bonn, Kofi Annan[1] afirma că oraşul reprezintă „motorul progresului şi
leagănul a numeroase cuceriri intelectuale, culturale... şi tehnologice”, idee
exprimată într-un mod relativ similar şi de Ianoş (2005, p.19), autorul
susţinând că oraşul este o „matrice a progresului şi libertăţii”, o „sursă de
speranţe” şi, în acelaşi timp, un „focar de ameninţări”.Alături de aceste
evidenţieri expresive, poate pe cât de metaforice, pe atât de realiste,
Voiculescu (2009, p. 7) consideră că oraşul reprezintă însăşi esenţa supremă
a culturii unei naţiuni. Aceste aserţiuni, cumulate cu realitatea deosebit de
fascinantă a spaţiului urban, ne-au determinat să ne focalizăm atenţia şi
eforturile spre analiza spaţiului urban din perspectivă economică [1] citat de
Popescu (2007), p. 18. Întrebări:
Care este specificul economic al oraşelor capitală?
Cum evoluează economia oraşelor capitală ?
Cum influenţează economia statutul şi menţinerea funcţiei
administrative ?
Care sunt ramurile predominante ale economiilor naţionale ?
Cât de complexe şi cât de dinamice sunt activităţile economice în
cadrul capitalelor ?
Cât se poate menţine spiritul identitar local în faţa fluxurilor
globalizante ?
Baza economică este dată de sectorul public
Vicistitudinile economice se fac resimţite în oraşele capitală
Există o puternică competiţie reprezentată de competiţia globală
Constrângerile fiscale sunt prezente

40. Beneficiul economic al oraşelor capitală

O concentrare masivă a persoanelor angajate în sectorul
guvernamental
Persoane angajate în sectoare colaterale
 Contribuţia directă a guvernului naţional la bugetul capitalei
Prezenţa obiectivelor turistice: clădiri guvernamentale, monumente,
muzee, ambasade, teatre
Firmele caută apropierea faţă de birourile guvernamentale aducând
astfel mai multe slujbe plătite, construcţii, bani din taxe
Alte firme beneficiază de proximitatea şi complementaritatea
birourilor guvernamentale: avocatură, finanţe, comunicaţii, servicii
administrative
Concentrarea sindicatelor a grupurilor non-profit
Poli de creştere (1/3 din creşterea populaţiei urbane în Europa sec.
16-17 a fost realizată în 9 oraşe capitală

41. NOI TENDINŢE ŞI PERSPECTIVE DE ABORDARE ÎN

CERCETAREA ORAŞELOR CAPITALĂ
Oraşul capitală în noile perspective de analiză
 Realitatea dovedeşte că sunt teatre simbolice ale ideologiei naţionale;
 Exemple de urbanism;
 Urbanism antic
 Urbanism medieval
 Urbanism modern
 Urbanism contemporan
 Urbanism post-modern
 Catalizatoare ale dezvoltării economiilor naţionale;
 Poduri de legătură între cultura locală şi statul naţional.

Întrebări:
 1. Ce sunt oraşele capitală şi cum diferă acestea de oraşele ne-
capitală?
 2. Pe ce se bazează diferenţa dintre oraşele capitală (mărime,
dimensiuni, anul formării, funcţia, structura guvernului )
 3. Cum s-a schimbat rolul oraşelor capitală de-a lungul timpului ca
răspuns la transformările istorice ale statului naţional?
 4. Există un tip de economie unică a oraşelor capitală?
 5. Care sunt originile şi implicarea structurii politice locale a oraşelor
capitală?
 6. Care sunt tensiunile existente între interesele cartierelor, ale
municipalităţilor, cele de tip naţional ori global?
 7. Cum îşi exprimă statul naţional identitatea prin intermediul oraşului
capitală?
  8. Care este impactul localizării oraşelor capitală şi a eforturilor
politice de a repoziţiona oraşele capitală (Brazilia, Australia,
Germania, Malaezia, Japonia)
 9. Care este legătura între oraşele capitală şi oraşele globale?
 10. Care sunt implicaţiile cercetării oraşelor capitală?

Răspunsuri (selectiv şi orientativ):

 Oraşul capitală reprezintă locul în care se află guvernul unei ţări.
 Un sit special în care sunt concentrate puterea administrativă şi
politică a unei ţări.
 Din punct de vedere al analizei economice aici se află o pondere
disproporţionată a angajărilor din sectorul public (în cazul unei
economii de piaţă).
 Structuri municipale diferite
 Modele tipice de utilizare a spaţiului urban
 Bază economică tipică
 Arhitectură
 Turism
 Cultură locală
 Identităţi politice
 Capitalele arată de obicei mai bine decât celelalte oraşe deoarece
primesc mai multe subvenţii
 Exemplu: Berlinul celui de-al Doilea Reich

42.Rolul politic şi cel administrativ al oraşelor capitală

 Numărul personalului angajat de guvern vs. sectorul privat

 Suprafaţa oraşului destinată clădirilor guvernamentale
 Numărul de ani în care oraşul a fost capitală
 Nivelul de centralizare al ţării
 Legăturile dintre sectorul public şi cel privat
 Oraşele capitală de tip nou beneficiază de mai multe investiţii decât
cele tradiţionale (Londra, Paris)
- semnificaţia oraşelor capitală se face resimţită peste limitele oraşului
însuşi: statele federale au centre mari cu angajaţi guvernamentali şi în
afara capitalelor (de expl. SUA are curţi federale, birouri şi baze
militare şi agenţii guvernamentale în multe alte oraşe).
- există aşa numitele “oraşe guvernamentale” (L.A., Colorado
Springs) în care guvernul central a implementat una dintre activităţile
 sale.
- oraşele capitală rămân peste tot în lume centre ale informatizării:
taxe, statistică, brokeraj, decizie politică
Oraşe care ar trebui să fie capitale şi totuşi nu sunt. New York, Rio de
Janeiro, Sydney, Casablanca, Toronto, Mumbay, Istanbul. Explicaţi de ce? A
se vedea, de exemplu, studiul de caz discutat al Brasiliei şi Madridului.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

Baltălungă, A. (2010), Geografia aşezărilor, Editura Cetatea de Scaun, Târgovişte.

Blij de H., Muller, P. (1986), Human Geography: culture, society and space, John
Wiley & Sons Inc.
Blij de H., Murphy, B. A. (2003), Human Geography: Culture, Society and Space,
7th. Edition, John Wiley & Sons Inc.
Duncan, J. S., Johnson, N. C., Schein, R. H. (2004, 2008), A Companion to
Cultural Geography, Blackwell Publishing.
Erdeli, G., Cândea, Melinda, Braghină, C., Costache, S., Zamfir, Daniela (1999),
Dicţionar de Geografie umană, Editura Corint, Bucureşti.
Hall, T. (2007), Urban Geography. 3rd. Edition, Routledge, U. K.
Ianoş, I. (2004), Dinamica urbană. Aplicaţii la oraşul şi sistemul urban românesc,
Editura Tehnică, Bucureşti.
Ianoş, I. (2005), Geografie urbană şi rurală, Ministerul Educaţiei şi Cercetării,
Bucureşti.
Ianoş, I., Heller, W. (2006), Spaţiu, economie şi sisteme de aşezări, Editura Tehnică,
Bucureşti.
Ielenicz, M., Erdeli, G., Marin, I. (2007), Dicţionar de termeni geografici, Editura
Corint, Bucureşti
Neguţ, S., Nicolae, I., Matei, C. H., (2008), Capitalele statelor europene, Editura
Meronia, Bucureşti.
Neguţ, S., Nicolae, I., Matei, C. H., (2008), Superlativele Terrei, Editura Meronia,
Bucureşti,
Pacione, M. (2004), Urban Geography. A global perspective, Second Edition,
Routledge, London, New York.
Popescu, Irina (2007), Oraşul şi competiţia urbană, Editura Economică, Bucureşti.
Săgeată, D. R. (2009), Globalizare culturală şi cultură globală. Global şi local in
Geografia culturală, Editura Universitară, Bucureşti.
Săgeată, D. R. (2010), Geografie urbană, Editura Universităţii „Lucian Blaga”,
Sibiu.
Slack, E., Chattopadhyay (2010), Finance and Governance of the capital cities in
Federal Systems, McGill University Press
Ungureanu, Al., Ţurcănaşu, G. (2008), Geografia aşezărilor umane, Editura
Performantica, Iaşi, pp. 190-214.
Ungureanu, Irina, (coord.), Muntele, I., Dragu, V., Gheorghiţă, C. (2003),
Geografia mediului. Omul şi natura la început de mileniu, Institutul
European, Iaşi, p. 102.