LICEUL CU PROGRAM SPORTIV ROMAN

LUCRARE PENTRU CERTIFICAREA

COMPETENTELOR PROFESIONALE

CANDIDAT,

, CL.XIIA

INDRUMATOR,

PROF. LUPUSORU DAN

ROMAN 2023
 TEMA:

ISTORIA JOCURILOR OLIMPICE

 CUPRINS

CAPITOLUL I
I.1. INTRODUCERE
I.2. MOTIVAREA ALEGERII TEMEI

CAPITOLUL II
II.1. JOCURILE OLIMPICE ANTICE
II.2. JOCURILE OLIMPICE MODERNE
II.3. SIMBOLURILE MISCARII OLIMPICE

CAPITOLUL III
CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE
 CAPITOLUL I

I.1 INTRODUCERE

Citius, Altius, Fortius (în română mai rapid, mai sus, mai puternic), trei cuvinte
care au făcut istorie, trei cuvinte care de aproape 100 ani înseamnă acelaşi lucru:
Jocurile Olimpice!

Fără îndoială, la ora actuală, Jocurile Olimpice reprezintă cel mai mare şi cel mai
aşteptat eveniment sportiv şi cultural al lumii. Fie de vară sau de iarnă, acestea au
loc o dată la patru ani şi aduc laolaltă mii de sportivi, tineri şi vârstnici, negri şi
albi, femei şi bărbaţi, din aproape toate ţările de pe glob. Însă lucrurile nu au stat
întotdeauna aşa. La primele ediţii ale Jocurilor Olimpice care s-au desfăşurat acum
aproape 2.800 de ani în Grecia Antică la Olimpia (astăzi o mică localitate cu puţin
peste 10.000 de locuitori în sud-vestul Greciei), doar bărbaţii aveau voie să
participe, în timp ce femeile, în funcţie de starea lor civilă, fie urmăreau de pe
margine evenimentele (dacă erau necăsătorite), fie nu li se permitea nici măcar să
privească întrecerile sportive (dacă erau căsătorite).

Timp de aproximativ 1.200 de ani Jocurile Olimpice Antice au funcţionat precum

un ceas, ceas care a bătut cu regularitate o dată la patru ani. Asta până în anul 392
d.Hr., atunci când împăratul roman de religie creştină Teodosiu I a interzis Jocurile
Olimpice şi a ordonat distrugerea clădirilor din Olimpia, adevărate simboluri ale
religiilor păgâne din antichitate. De abia după 1.500 ani, în anul 1896 Jocurile
Olimpice aveau să revină pe scena mondială, o dată cu jocurile de la Atena,
evenimente care au deschis calea către Jocurile Olimpice Moderne. Olimpiada de
la Atena a adunat la start 245 de sportivi, dintre care 200 greci, din 14 ţări. În
comparaţie cu situaţia de acum, numărul sportivilor pare foarte mic, însă un lucru
este cert: până la vremea respectivă nu mai fusese organizat un eveniment
internaţional de o asemenea amploare.
 I.2. MOTIVAREA ALEGERII TEMEI

Istoria este o tema preferata a mea. Istoria Jocurilor Olimpice are, insa, un farmec
aparte. De la declansarea J.O. Antice si pana in present idealurile curate ale
Jocurilor s-au degradat cu timpul, fiind inlocuite cu dorinta de imbogatire,
combinata cu furtul, inselatoria, doping-ul, intr-un cuvant mijloacele nesportive.
Din aceasta cauza J.O. Antice s-au desfiintat. Cele din zilele noastre cat o sa mai
tina?

Sportul este o sursă infinită de sănătate. Activitatea fizică a făcut parte din viața
oamenilor încă din cele mai vechi timpuri. Cu ajutorul descoperirilor făcute de
arheologi putem vedea și în zilele noastre reprezentări ale oamenilor preistorici
care întreprindeau diferite tipuri de activități fizice. O diferență majoră dintre omul
modern și omul zilelor trecute este felul în care sportul are loc în zilele noastre.
Acum oamenii au acces la săli moderne de fitness, pot să ia parte la diverse clase
pentru a-și antrena o anumită categorie de mușchi, pot să utilizeze diverse aparate
care îi ajută să obțină rezultate mult mai ușor. Cu alte cuvinte, resursele sunt mult
mai multe și diverse în prezent.
 CAPITOLUL II

II.1 JOCURILE OLIMPICE ANTICE

Originea Jocurilor Olimpice Antice este învăluită în legendă şi mister. Potrivit

uneia dintre legende, după ce Hercule a finalizat cele 12 munci, el a construit
Stadionul Olimpic pentru a-l onora pe tatăl său Zeus, regele Zeilor. Ulterior, el a
mers în linie dreaptă preţ de 200 de paşi, denumind această distanţă stadion, care
mai târziu avea să devină unitate de referinţă în măsurarea distanţei. Chiar dacă
Hercule a pus sau nu bazele Jocurilor Olimpice Antice, conform istoricilor, un
lucru este sigur: Jocurile Olimpice s-au născut în jurul anului anului 776 î.Hr. în
regiunea Olimpia din nord-vestul Peloponesului. Oamenii de ştiinţă îşi bazează
aceste afirmaţii pe identificarea unor inscripţii sub formă de liste ce conţineau
numele câştigătorilor unei curse de alergare care avea loc o dată la patru ani,
începând cu anul 776 î.Hr. Ulterior s-a descoperit că în cadrul Jocurilor Olimpice
Antice mai aveau loc competiţii precum box, lupte, călărie, pancraţiu - un soi de
arte marţiale, o combinaţie între box şi lupte, fără reguli, şi pentatlon, eveniment ce
conţinea probe de sărituri, aruncarea suliţei şi discului, lupte şi alergare.

Aşadar, timp de cinci zile, vara, o dată la patru ani, în timpul sărbătorilor lui Zeus,
aveau loc Jocurile Olimpice. Ele adunau la start doar bărbaţii - cetăţeni liberi ai
Greciei Antice, sclavii şi femeile fiind excluşi de la competiţie. Jocurile începeau
cu o procesiune solemnă şi jertfe, cu defilarea concurenţilor şi cu jurământul
olimpic. Apoi, a doua zi avea loc întrecerea tinerilor de 18-20 ani, urmând ca în a
treia zi să aibă loc întrecerile de alergare, lupte, box şi pancraţiu. Cea mai faimoasă
şi disputată probă, cea de pentatlon avea loc în a patra zi a Jocurilor Olimpice,
urmată de călărie şi alergările de care.

Jocurile Olimpice Antice şi-au atins apogeul în secolele VI şi V î.Hr., însă ulterior
au început să cunoască un declin major din cauza influenţei din ce în ce mai
puternice a Imperiului Roman în Grecia. Cu toate că nu există un consens cu
privire la ultima dată când au avut loc Jocurile Olimpice Antice, data vehiculată cel
mai adesea este anul 392 d.Hr., atunci când împăratul roman Teodosius I a decretat
faptul că toate cultele şi practicile păgâne trebuie eliminate. O dată cu acest
eveniment, Jocurile Olimpice aveau să intre într-un con de umbră puternic, ele
fiind aduse din nou la viaţă, abia 1500 ani mai târziu, în secolul XIX, de către
ambiţiosul francez Pierre de Coubertin.

Jocurile Olimpice antice, denumite originar Jocuri Olimpice (din greacă:

Olympiakoi Agones) au erau constituite din competiții atletice care aveau loc pe o
arenă între diferite localități ale Greciei Antice.

Aceste competiții au început în anul 776 î.Hr. în Olympia (Grecia), și s-au serbat
până în anul 393 când au fost desființate de împăratul roman TEODOSIU I.

Jocurile Olimpice antice se desfășurau la fiecare patru ani, vara, în zilele

sărbătorilor lui ZEUS, în nord-vestul Peloponesului, în câmpia Olympia. Participau
doar bărbații de origine greacă, în timp ce femeilor nu le era permisă prezența nici
ca spectatoare. De asemenea, doar cetățenii liberi erau admiși, sclavii fiind
excluși..

Organizarea jocurilor, judecarea rezultatelor și decernarea premiilor se făceau

de către magistrați numiți HELLADONIKE. Jocurile durau cinci zile și începeau
cu o procesiune solemnă și cu jertfe, cu defilarea concurenților și jurământul
olimpic. În ziua a doua avea loc întrecerea tinerilor de 18-20 ani după care, în ziua
a treia întreceri de alergare, lupte, pugilat și pancrațiu.

Cea mai disputată probă, cea de pentatlon avea loc în ziua a patra urmată
de întrecerile „hoplitodorilor” (oameni înarmați), alergările de care și călăria. De-a
lungul timpului, ordinea întrecerilor s-a modificat de nenumărate ori. În ziua a
cincea erau premiați învingătorii (Olimpionike, învingător la Olympia) care
primeau o cunună din ramuri de măslin sălbatic. Cei care își mențineau titlul de
campion la mai multe ediții succesive sau erau câștigători a mai multor jocuri care
se desfășurau pe teritoriul Greciei se numeau periodonikes.

O deosebire importantă dintre Jocurile grecești și cele moderne este că toate

evenimentele atletice indiferent de gradul de importanță erau organizate
sub patronajul unei divinități. La Delphi era onorat zeul APOLLO, iar în Corint și
Nemeea zeul POSEIDON. Se credea că zeii le dau atleților forța fizică și abilitatea
necesară pentru a putea participa cu succes la Jocuri, și drept urmare, atleții
se închinau la zeitățile respective.

Jocurile Olimpice au fost cele mai vechi dintre cele patru evenimente atletice
naționale care făceau parte din jocurile periodos, sau de “circuit”. Celelalte trei au
fost: Jocurile Pytice din Delphi, Jocurile Istmice din Corint și Jocurile din Nemeea.

În timpul jocurilor olimpice încetau orice conflicte politice și militare dintre

cetățile grecești, instituindu-se așa-zisa „pace olimpică”. Intervalul dintre două
ediții se numea „olimpiadă”. Evenimentele importante din istoria acestei perioade
sunt exprimate prin numărul de ordine al Olimpiadei: de exemplu, lupta de la
Termopile a avut loc în primul an al Olimpiadei 75 (480 î.Hr.). Tradiția spune că
începând cu anul 720 î.Hr. atleții concurau dezbrăcați. [Wikipedia.org]

Ultima ediție a jocurilor a avut loc în anul 392, fiind interzise doi ani mai târziu
printrun edict al împăratului roman TEODOSIU I, din prejudecată religioasă
(acesta era creștin, iar membrilor acestui cult le repugnau toate tradițiile legate de
religiile păgâne), el ordonând distrugerea clădirilor Olimpiei. Până la acest moment
final, timp de 12 secole Jocurile Olimpice s-au desfășurat neîntrerupt o dată la
patru ani; au avut loc 293 de ediții. În anul 426, TEODOSIU AL II-LEA a ordonat
distrugerea edificiilor din Olympia.

Competitorii puteau proveni din orice clasă socială. Chiar dacă antrenorii
acelor vremuri primeau sume imense pentru a pregăti tinerii familiilor înstărite,
sportivii care nu își permiteau un astfel de profesor erau sprijiniți de către cetate,
cea care le oferea banii necesari antrenamentelor. Inițial, jocurile erau deschise
doar vorbitorilor de limba greacă, fiind înregistrați competitori din toate coloniile
meditareneene sau din cele de la Marea Neagră. Odata cu adoptarea Olimpiadei de
către romani, aceasta va căpăta un caracter universal, istoria menționand printre
concurenți, pe lângă sportivii latini chiar și un rege armean.

Niciun sclav sau barbar nu avea dreptul de a concura la Jocurile Olimpice. Orice
persoana care comisese o crimă sau care furase dintr-un templu primea interdicția
de a mai participa vreodată la competiții. Festivalul era interzis și femeilor măritate
care nu puteau nici măcar să privească întrecerile, orice abatere fiind pedepsită cu
moartea. Cu toate acestea, virginele și preotesele zeiței DEMETER erau
binevenite. Și totuși, istoria menționează o astfel de abatere, atunci când
KALLIPATEIRA, mama unui competitor s-a deghizat în antrenor pentru a-și
pregăti fiul al cărui tată murise. Descoperită, KALLIPATEIRA va fi totuși iertată
de către organizatori în semn de respect pentru familia ei din care făceau parte nu
mai puțin de șase campioni olimpici, inclusiv fiul pe care îl antrenase.

Primul câștigător al unei probe olimpice se pare că a fost KOROIBOS, un

bucătar grec, cel care a fost cel mai rapid în proba de alergare în anul 776 î.H.
Chiar dacă, inițial, competiția era destinată exclusiv oamenilor liberi vorbitori de
limbă greacă, Olimpiada avea să numere în rândul câșț igătorilor ei și câteva
personalități străine: împărații romani TIBERIUS și NERO, câțtigători ai curselor
hipice, VARASTADES, rege al Armeniei, campion olimpic la box și FILIP AL II-
LEA al Macedoniei, învingător la cursele de cai.

Primele mențiuni istorice cu privire la Jocurile Olimpice vorbesc despre

existența unei singure probe, cea de alergare, stadion, în care atleții se întreceau pe
o distantă de aproximativ 190 de metri, atât cât însemna o lungime de
stadion. Proba era asemănătoare cu cea din zilele noastre, atleții concurând pe
culoare delimitate, împărțite de jaloane în cinci distanțe egale. De abia în 724 i.H.,
52 de ani mai târziu față de prima competiție olimpică recunoscută, grecii vor
introduce o nouă probă sportivă, cea cunoscută sub numele de diaulos, proba de
alergare care cuprindea două lungimi de stadion sau un tur complet al acestuia. Cea
de a treia disciplină sportivă va fi tot una de alergare, dolichos, în 720 i.H.. pe o
distanță de 4800 de metri și era asemănătoare cu maratonul de astăzi, având în
vedere că atleții începeau și terminau cursa pe
stadion.

Următorii aproape două sute de ani vor aduce noi probe sportive într-o competiție
în care victoriile începuseră să fie considerate mai importante decât câștigarea unui
război :
• Pentatlon (708 î.H.) – proba care constă din cinci discipline distincte: aruncare
discului, alergare, săritura în lungime, lupte și aruncarea suliței.
• Box sau Pygmachia (688 î.H.)
• Cursele hipice (608 î.H.)
• Pankration (648 î.H.) – disciplină sportivă care a dispărut de-a lungul timpului și
care îmbina boxul cu luptele, într-o formă asemănătoare artelor marțiale mixte.
• Hoplitodromos (580 î.H. sau 520 î.H.) – proba de alergare în care atleții concurau
circa 380, respectiv 760 de metri.

Deși au fost cei care au introdus proba de box între celelalte evenimente sportive
ale Olimpiadei, spartanii nu au participat niciodată la meciuri, considerând că o
eventuală înfrângere ar fi fost prea defăimătoare. Altfel, boxul se practica pe scară
largă în rândul armatei spartane cu scopul de a întări osătura feței în perspectiva
viitoarelor războaie.

Comparativ cu Jocurile Olimpice moderne, arbitrii antici considerau precizia cu

care era lansat un disc la de importanță ca și distanța la care era aruncat acesta.
Discurile erau confecționate din piatră, fier sau bronz în forma unei farfurii.
Dimensiunile acestora variau atâta vreme cât se considera că tinerii nu pot arunca o
greutate la fel de mare ca și bărbații.

Frunzele și ramurelele de maslin erau considerate un simbol de abundență, glorie și

pace, fiind folosite pentru încununarea învingătorilor de jocuri și războaie. De-a
lungul anilor, Măslinul a rămas un simbol de pace, înțelepciune, glorie, fertilitate,
putere și puritate. Învingătorii Jocurilor Olimpice antice primeau pe podium
coronițe din ramuri de măslin. Măslinele sunt lăudate și preamărite în Cărți Sfinte
ca fiind prețioase și reprezentând una dintre cele mai importante plante.

În Grecia Antică, uleiul de măsline era folosit la miruirea regilor și a atleților și era
ars în lămpile sacre din temple, ceea ce sta la baza „flăcării eterne” a Jocurilor
Olimpice.

Motto-ul sportivilor de la Jocurilor Olimpice moderne, ‘’Important este să

participi’’, ar fi putut părea, cel mult, o glumă bună în Grecia antică, acolo unde
atleții se rugau pentru ‘’Victorie sau moarte’’. Poate tocmai această mentalitate a
fost cea care a dus la nașterea unor campioni ale căror reușite se confundă azi
cu faptele eroilor din mitologie. Cu siguranță, cel mai titrat atlet al antichității a
fost Milo din Croton.
Primii căștigători ai probelor olimpice:

• Stadion – Koroibos din Elis (746 i.H.)

• Diaulos – Hypenus din Elis (724 i.H)
• Dolichos – Acantus din Laconia (720 i.H.)
• Hoplitodromos – Damaretus din Herea (520 i.H.)
• Lupte – Eurybatus din Laconia (708 i.H.)
• Box – Onomastus din Smirna (688 i.H.)
• Pankration – Lygadmis din Siracuza (648 i.H.)
• Pentatlon – Lampis din Laconia (708 i.H.)
• Cursele hipice – Pagon din Teba (680 i.H)
 II.2. Jocurile Olimpice Moderne

După 1.500 de ani de întrerupere, după ce TEODOSIU al II-lea a ordonat

distrugerea tuturor edificiilor sportive din Olympia, în 1896, la Atena (Grecia), au
fost reluate Jocurile Olimpice. Reconstruirea acestui eveniment sportiv s-a datorat
francezului PIERRE DE COUBERTIN. Un rol important în reînvierea Jocurilor
Olimpice l-a jucat și Evanghelie Zappa.

S-a descoperit că pe durata secolului al XVII-a, termenul OLIMPIC s-a utilizat

în diferite competiții sportive. Primul eveniment sportive care a purtat un astfel
de nume a fost Jocurile Olimpice Cotswold, o competiție sportivă desfășurată în
Anglia, organizată între 1612 și 1642 de către avocatul Robert DOVER.

Între 1796 și 1798, în Franța, s-a desfășurat Olimpiada Republicană, încercându-

se să se copie formatul Jocurilor Olimpice antice. Doctorul William Penny
BROOKES, în anul 1850, la Much Wenlok (Anglia), a organizat o un eveniment
sportiv sub denumirea de Jocurile Olimpice de la Wenlock. La Liverpool (Anglia),
între 1862 și 1867, John HULLEY și Charles MELLY au organizat evenimentul
sportive Grand Olympic Festival.

În anul 1865 a fost fondată Asociația Olimpică Națională de la Liverpool, care

mai apoi avea să devină actual Asociație Olimpică a Marii Britaniei, urmând ca în
1866, la Crystal Palace, să fie organizate Jocurile Olimpice Naționale ale Marii
Britaniei.

Comitetul Olimpic Internațional este o organizație cu sediul la Lausanne

(Elveția), înființată de Pierre de COUBERTIN și Demetrios VIKELAS la data de
23 iunie 1894. Cei 205 membri sunt comitetele olimpice naționale [în Moldova:
CNO].

Pierre de COUBERTIN a fost un istoric şi pedagog francez, născut într-o familie

de aristocraţi. În timpul studiilor sale pedagogice privind influenţa sportului în
formarea tinerilor a fost impresionat de modelul englez conceput de Thomas
ARNOLD la Şcoala de Rugby şi de Olimpiadele vechii Grecii. Odată ajuns aici,
visul său de a reînvia Jocurile Olimpice a fost precis conturat.
Evanghelie ZAPPA a fost o personalitate născută în Grecia, dar care a avut şi
teritorii importante în România. Pe cheltuiala lui s-au organizat Jocurile Olimpice
din anul 1896 (Olimpiada Zappeiană) şi tot pe banii lui s-a construit complexul
olimpic ce cuprindea un stadion, un amfiteatru de conferinţe, săli pentru întrecerile
de gimnastică şi alte clădiri. [Ziarullumina.ro]

Din inițiativa lui Pierre de COUBERTIN, la primul congres al Comitetul

Internațional Olimpic (CIO) din 18-23 iunie 1894 de la Paris s-a hotărât ca orașul
Atena din Grecia să fie gazda Jocurilor Olimpice din 1896.

Au participat 14 țări și 241 de sportivi care s-au întrecut în 43 de probe din 9

sporturi. Deși numărul de participanți a fost mic după standadele de azi, pentru
acea vreme a fost cea mai mare participare internațională la un eveniment sportiv.
Ceremonia a fost deschisă de regele GEORGE I al Greciei chiar în ziua în care se
sărbătoreau 75 de ani de la obținerea independenței Greciei.

• În locul unei arene antice s-a ridicat Stadionul Panathinaikos, construit în formă
de „U”
• Numărul de spectatori la ceremonia de deschidere a fost estimat la 80.000 de
spectatori
• Mai mult de jumătate din totalul sportivilor înscriși în concurs au aparținut
Greciei
• Proba de maraton (40 km) s-a desfășurat pe același traseu pe care soldatul atenian
Philipides l-a străbătut cu 2.386 de ani înainte pentru a anunța atenienilor victoria
în fața perșilor

În spiritul tradiției antice grecești, femeile nu au luat parte la aceste prime

întreceri olimpice. Stamata Revithi poreclită Melpomene după muza tragediei în
mitologia greacă a protestat alergând maratonul pe 11 aprilie, a doua zi după proba
desfășurată de sportivii bărbați.

• Primul titlu olimpic a fost câștigat la triplusalt de americanul James Connolly

• Proba de 100 de metri fiind primul eveniment sportiv desfășurat la
Olimpiadă, primul câștigător olimpic poate fi considerat americanul Francis Lane
care a terminat cursa în 12,2 secunde
• În fața publicului său, grecul Spiridon Louis a câștigat proba de maraton. Aceasta
a fost singura cursă la care a participat dar victoria l-a făcut erou național al Greciei
• Învingător la gimnastică, germanul Carl Schumann a reușit performanța
să termine învingător și la lupte

După jocuri, Coubertin și CIO împreună cu regele George I și alți competitori de

la Atena au cerut ca toate Jocurile Olimpice să se desfășoare la Atena. Totuși
Jocurile Olimpice de vară din 1900 erau planificate să aibă loc la Paris și
excluzând așa numitele Jocuri Olimpice Intercalate din 1906, Olimpiada a revenit
la Atena abia în anul 2004. [Wikipedia.org]

Prima apariție feminină ale Jocurilor Olimpice moderne datează de la ediția din
anul 1900 desfășurată la Paris (Franța). Chiar și așa, între anii 1900 și 1992, mai
bines pus până la Jocurile Olimpice de la Barcelona, 35 de țări ale lumii continua
vechea tradiție și delega la competițiile olimpice doar bărbați.

În anul 2000, Bahrein a delegat în premieră două femei la Jocurile Olimpice de

la Sydney. La ediția din anul 2004, Afganistan a fost reprezentat de două sportive,
iar Emiratele Arabe Unite au fost reprezentate de două femei la Jocurile Olimpice
de la Beijing din anul 2008.

În anul 2010, doar trei țări ale lumii, Brunei, Arabia Saudită și Qatar, continuau a fi
țări fără participare feminină la Jocurile Olimpice. Înainte de ediția olimpică de la
Londra din anul 2012, Directorul pentru Relații din Golf, Ali Al-Ahmed, a solicitat
interzicerea delegației Arabiei Saudite la Jocurile Olimpice dacă nu acceptă în lotul
olimpic și femei. Cum Londra 2012 bătea la ușă, Qatar a anunțat că va trimite patru
sportive la ediția din Anglia.

Astfel, cu presiunea enormă exercitată de către Comitetul Internațional Olimpic

asupra celor trei țări, ediția Jocurilor Olimpice de la Londra 2012 au fost primele în
care fiecare țară a avut în delegație și sportive.

Boicotul olimpic a apărut la Mebourne 1956, ediție boicotată de Olanda, Spania și

Elveția pentru a protesta contra represiunii sovietice în Ungaria; în
plus, Cambodgia, Egipt, Irak și Liban au boicotat Jocurile în timpul Crizei Suez.

În 1972 și 1976 un număr mare de țări africane au amenințat CIO cu boicotul

Jocurilor Olimpice pentru a forța interzicerea participării Africii de Sud, Rodesia
și Noua Zeelandă. CIO a cedat în primele două cazuri, dar în 1976 a refuzat
deoarece boicotul consta în protestul împotriva prezenței echipei de rugby a Noii
Zeelande în Africa de Sud, iar rugbiul nu era sport olimpic. Douăzeci și două de
țări (Guyana a fost singura țară  în afara continentului african) au boicotat
Olimpiada de la Montreal deoarece i s-a permis Noii Zeelande să participe la
competiție.

În 1980 și 1984 opozanții Războiului Rece și-au boicotat reciproc Jocurile

Olimpice. Statele Unite urmată de alte 64 de țări au refuzat să participe la JO de
la Moscova pentru a protesta la invazia Afganistanului de către armata sovietică.
Boicotul a redus numărul țărilor participante la 80. A fost cel mai mic număr
de țări participante la JO din 1956. Uniunea Sovietică și alte 14 țări din blocul estic
(cu excepția României) n-au participat la JO de la Los Angeles, argumentând
că securitatea sportivilor nu ar fi fost garantată.

Una din problemele principale ale Jocurilor Olimpice este dopajul. La începutul

secolului XX, mulți sportivi olimpici au început să folosească medicamente
pentru a-și îmbunătăți performanțele sportive.

Primul caz de deces la Jocurile Olimpice din cauza dopajului a avut loc în 1960, la
Roma. În timpul cursei de ciclism, danezul Knut Enemark Jensen a căzut de pe
bicicletă și mai târziu a murit. Autopsia a arătat că sportivul se afla sub influența
amfetaminelor. După acest episod, CIO a introdus testul antidoping. Primul sportiv
olimpic găsit pozitiv la testul antidoping a fost pentatlonistul suedez Hans-Gunnar
Liljenwall la Olimpiada din 1968.

La sfârșitul anilor 1990, CIO a luat inițiativa și a organizat o luptă

împotriva dopării, condusă de Agenția Mondială Antidoping. Jocurile Olimpice de
vară din 2000 și Olimpiada de iarnă din 2002 au arătat că bătălia nu s-a terminat;
câțiva medaliați au fost descalificați după ce au fost depistați pozitiv. La JO de la
Sydney 2000, gimnastei Andreea Răducan i s-a reras medalia de aur la
individual compus, după ce controlul antidoping a ieșit pozitiv la efedrină, din
cauza unei pastile de nurofen administrate de medicul echipei.

În ciuda a ceea ce Coubertin a sperat, Olimpiada nu a adus pacea totală în lume. De

fapt, trei Olimpiade au fost anulate din cauza războiului: Olimpiada de vară din
timpul Primului Război Mondial și  Olimpiadele de vară și de iarnă din 1940 și
1944 din cauza celui de-al Doilea Război Mondial.
Terorismul a devenit recent o amenințare pentru Jocurile Olimpice. În 1972,
când s-au desfășurat Jocurile de vară de la München, 11 membri ai echipei
olimpice israeliene au fost luați ostateci de un grup extremist palestinian
„Septembrie negru”; zece din ei au fost uciși. În timpul Olimpiadei de vară de la
Atlanta din 1996, a avut loc un atac terorist cu bombă în Centennial Olympic Park
în care au murit 2 persoane și 111 au fost rănite.

Jocurile Olimpice de iarnă din 2002 de la Salt Lake City au fost primele Jocuri de

la atacurile din 11 septembrie. Măsurile de securitate au fost fără precedent.
 II.3. SIMBOLURILE MISCARII OLIMPICE

Primele Jocuri Olimpice de iarnă au avut loc în 1924 în Franța la Chamonix.

Până în 1992, jocurile s-au desfășurat în aceiași ani ca și Jocurile Olimpice de
vară. Din anul 1994, ele au loc tot la patru ani dar decalate cu doi ani față de
jocurile de vară.

La Congresul Comitetului Olimpic Internaţional de la Lausanne, din iunie 1921,

Contele Clary şi Marchizul de Polignac, membrii francezi ai CIO, au pus în
discuţie organizarea unor Jocuri Olimpice consacrate doar sporturilor de iarnă,
reprezentanţii ţărilor scandinave  au sărit ca arşi; nu puteau fi de acord cu o
competiţie care ar fi diminuat teribil importanţa Jocurilor Nordice, pe care le
organizau încă din 1901. Aceea era însă o manifestare sportivă cu caracter local şi,
în plus, mai multe ţări din Europa Centrală şi Occidentală se aflau şi ele în poziţia
(şi aveau posibilitatea) de a organiza un asemenea concurs – au plusat francezii.
Mai mult, câteva sporturi de iarnă fuseseră deja incluse în programul olimpic:
probele de patinaj artistic, în cadrul Jocurilor Olimpice de vară de la Londra, din
1908 (un prim paradox, iată, care se cerea soluţionat), iar hocheiul pe gheaţă, în
programul JO de vară de la Anvers din 1920.

La Lausanne, în 1921, se cerea astfel „tratament egal pentru sporturile de iarnă”,

iar Comitetul Internaţional Olimpic identifica o formulă de compromis, acordând
patronajul său pentru organizarea unor „Jocuri de Iarnă”, cu ocazia celebrării celei
de-a opta Olimpiade din era modernă, de la Paris, în 1924. Viitoarea competiţie
dedicată sporturilor de iarnă nu primea încă statut olimpic, dar urma să fie
organizată tot de către francezi, în preziua jocurilor pariziene.

Motto-ul Mișcării Olimpice, citatul latin “Citius, Altius, Fortius” , care înseamnă
“Mai Repede, Mai Înalt, Mai Puternic”, a fost propus de Pierre de Coubertin cu
ocazia fondării Comitetului Olimpic internațional, în anul 1894 și a fost introdus
odată cu Jocurile Olimpice de la Paris, 1924. Un alt motto, neoficial dar foarte
cunoscut, preluat de către Coubertin dintr-o ceremonie ținută de episcopul de
Pennsylvania, la Jocurile Olimpice de la Londra din 1928, constă în fraza: “Cel
mai important lucru nu este să câștigi, ci să participi!”.
Cele cinci inele întrepătrunse reprezintă cele cinci continente ale lumii și semnifică
uniunea dintre ele și întâlnirea sportivilor din întreaga lume. Culorile celor cinci
cercuri olimpice (albastru, negru, roșu, galben , verde), precum și culoarea albă a
fundalului lor, reprezintă culorile existente pe toate steagurile țărilor lumii.

Fiecare ediție a Jocurilor Olimpice are propria-i emblemă olimpică , în care sunt

integrate cele 5 cercuri olimpice alături de elemente reprezentând orașul și țara
gazdă, dar și cultura specifică acesteia. Emblemele olimpice sunt create și propuse
de către Comitetul de Organizare al Jocurilor Olimpice.

Steagul afișat cu ocazia Jocurilor Olimpice cuprinde simbolul și semnificația celor

cinci cercuri întrepătrunse. Pierre de Coubertin a fost inspirat în alegerea acestui
flag al Olimpiadei de către psihiatrul Carl Jung, care considera inelul ca o expresie
a continuității și a ființei umane.

Imnul Olimpic este interpretat în timpul înălțării Drapelului olimpic cu

ocazia Ceremoniilor de Deschidere și Închidere ale Jocurilor Olimpice. Imnul
olimpic este o piesă muzicală compusă de Spyridon Samaras pe versurile poetului
grec Palamas. Imnul a fost cântat pentru prima dată la Ceremonia de deschidere a
Jocurilor Olimpice
de la Atena din anul 1896, dar nu a fost declarată ca Imn Olimpic până în anul
1957.

Flacăra olimpică este aprinsă la Olympia (Grecia) și purtată până în orașul gazdă
de atleți. Aceasta joacă un rol important la Ceremonia de deschidere și arde pe
tot parcursul olimpiadei. O flacără arzând neîntrerupt în timpul desfășurării
Jocurilor Olimpice, simbolizând focul furat de la zei de către Prometeu,
tradițională în olimpiadele
antice, a fost reintrodusă în anul 1928, cu prilejul Jocurilor Olimpice de la
Amsterdam.

Torța care poartă flacăra olimpică din Grecia și până în țara de desfășurare a
Jocurilor Olimpice a fost introdusă de către Carl DIEM cu ocazia controversatelor
Jocuri Olimpice de la Berlin, din anul 1936. În zilele noastre, torța olimpică este
aprinsă cu câteva luni înainte de începerea Jocurilor Olimpice, în localitatea
Olympia din Grecia. Unsprezece femei, reprezentând virginele vestale, sunt
personajele unei ceremonii în care torța este aprinsă de lumina soarelui prin
intermediul unei oglinzi parabolice.

După aprinderea flăcării, virginele transmit flacăra purtătorului Torței olimpice,

care va începe traseul olimpic care se va finalize în ziua Ceremoniei de deschidere
a Jocurilor Olimpice. Cei trei “stâlpi” sau cele trei principii care stau la baza
desfășurării Jocurilor Olimpice sunt: sport, mediu înconjurător și cultură. Odată
aprinsă, Torța olimpică va fi purtată de mii de personae, sportive și personalități pe
străzile țării organizatoare. De la o ediție la alta a Jocurilor Olimpice, Torța
olimpică are un design nou, care ondulează principiile statului respectiv.

În ultimul timp, aproape că nu există ediţie a Jocurilor Olimpice la care alegerea

mascotei oficiale să nu fie supusă criticilor. Concepţia
futuristă a artiştilor sau simbolistica exagerată nu a fost nici pe placul publicului,
nici al presei. Şi totuşi, indiferent cât de apreciate sau hulite sunt, aceste mascote
rămân în istorie, ca parte fundamentală a Jocurilor Olimpice.

Un afiș ori poster specific fiecărei ediții a Jocurilor Olimpice, combinând, de

obicei, simbolurile Olimpiadei cu elemente particulare, caracteristice orașului și
țării gazdă. Trebuie să menționăm că de la prima ediție modernă a Jocurilor
Olimpice, cea de la Atena 1896 și până la cea de la Rio de Janeiro din 2016, s-a
utilizat o gamă foarte
largă de idei și creații ale acestor afișe. Dacă la edițiile de până la 1964 se
utilizau afișe foarte încărcate și colorate, după 1964, posterele au devenit mult mai
simple, practice având imaginea logoului ediției și inelele olimpice.

Jurământul olimpic este rostit de către un sportiv și un arbitru la deschiderea

fiecărei ediții a Jocurilor Olimpice. Sportivul, făcând parte din echipa țării
organizatoare, țin în mână un colț al steagului
olimpic, rostind cuvintele: “În numele tuturor competitorilor, promit că vom lua
parte la aceste Jocuri Olimpice, respectând și supunându-ne regulilor care le
guvernează, dedicându-ne sportului fără doping sau alte substanțe stimulatoare, în
adevăratul spirit al sportivității,
pentru gloria sportului și onoarea echipelor noastre.” Arbitrul, aparținând, de
asemeni, țării gazdă, strânge în mână un colț al stindardului olimpic, rostind
jurământul: “În numele arbitrilor și a oficialilor, promit că vom oficia aceste Jocuri
Olimpice, respectând și supunându-ne regulilor care le guvernează, în adevăratul
spirit al sportivității.”

Salutul olimpic este o variantă a salutului roman: brațul drept ridicat oblic către
cer.
Este un salut similar celui hitlerist, cu excepția faptului că brațul este ridicat mai
sus.
După cel de-al doilea război mondial s-a renunțat la acest simbol olimpic, pentru
a nu fi confundat cu salutul nazist.

Ceremonia de deschidere a unei ediții ale Jocurilor Olimpice se organizează

pe Stadionul Olimpic special ales pentru această ediție, de regulă construit
special pentru acest eveniment olimpic. Ceremonia este o amplă desfășurare de
resurse umane, care prin muzică, dans și teatru, este regizată în așa mod în cât să
relateze cultura țării în care se vor organiza Jocurile Olimpice.

Festivitatea începe cu arborarea drapelului de stat al țării organizatoare și intonarea

imnului național. Unul dintre momentele de glorie, când milioane de spectatori din
întreaga lume urmărește la televizor, este defilarea delegațiilor olimpice pe
Stadionul Olimpic.
Evenimentul festiv continuă cu arborarea Drapelului Olimpic, intonarea
Imnului Olimpic, discursurile oficialilor, jurământul sportivilor și arbitrilor și
culmină cu aprinderea Flăcării olimpice pe Stadionul Olimpic și declararea ediției
respective deschisă.

Ceremonia de închidere a unei ediții de Jocuri Olimpice este asemenea celei

de deschidere, unde se utilizează aceeași cantitate enormă de resurse umane
care urmează o regizare bine pusă la punct a tradițiilor cultural autohtone.

Ceremonia de închidere a unei ediții ale Jocurilor Olimpice se termină cu

discursurile oficialilor și transmiterea cheii olimpice și a Drapelului Olimpic de
către primarul orașului gazdă către primarul orașului care va organiza
viitoarea ediție ale Jocurilor Olimpice.

Cele trei medalii olimpice (aur , argint și bronz) au un model comun ,

stabilit de organizatorii fiecărei ediții a Jocurilor Olimpice. Între anii
1928 și 2000, una din fețele medaliilor includea imaginea lui Nike,
tradiționala zeiță a victoriei, ținând un palmier în mâna stangă și o
coroană de câștigător în cea dreaptă.
Din 2004, această față a medaliei s-a transformat într-o referință mult
mai explicită la caracterul grecesc al jocurilor. În această nouă variantă, zeița Nike
este înfățișată zburând deasupra unui stadion panatenic, reflectând, astfel,
reînnoirea Jocurilor Olimpice.

Premierea sportivilor se face pe un podium pentru primele trei locuri

ale tuturor probelor sportive. Ceremonia de înmânare a medaliilor este una sacră,
unde toate concursurile sportive sunt întrerupte și toată atenția este îndreptată către
premiere. Sportivii care urcă pe podium primesc medaliile și buchetul de flori din
partea unor personalități ale sportului mondial ori național, sau membri ai
Comitetului Internațional Olimpic. După primirea meritelor se intonează Imnul
Național al învingătorului.

Ordinul Olimpic este o distincție acordată unor personalități care au avut o

contribuție importantă la mișcarea olimpică. Ordinul olimpic consta dintr-un lanț
sau colier din aur, argint sau bronz (în funcție de gradul ordinului), înglobând cele
5 inele ale mișcării olimpice, flancate de o parte și de alta, de către însemnul
“kotinos” (ramura de măslin).
 CAPITOLUL III

CONCLUZII

Citius, Altius, Fortius (în română mai rapid, mai sus, mai puternic), trei cuvinte
care au făcut istorie, trei cuvinte care de aproape 3000 ani înseamnă acelaşi lucru:
Jocurile Olimpice!

Fără îndoială, la ora actuală, Jocurile Olimpice reprezintă cel mai mare şi cel mai
aşteptat eveniment sportiv şi cultural al lumii. Fie de vară sau de iarnă, acestea au
loc o dată la patru ani şi aduc laolaltă mii de sportivi, tineri şi vârstnici, negri şi
albi, femei şi bărbaţi, din aproape toate ţările de pe glob. Însă lucrurile nu au stat
întotdeauna aşa. La primele ediţii ale Jocurilor Olimpice care s-au desfăşurat acum
aproape 2.800 de ani în Grecia Antică la Olimpia doar bărbaţii aveau voie să
participe, în timp ce femeile, în funcţie de starea lor civilă, fie urmăreau de pe
margine evenimentele (dacă erau necăsătorite), fie nu li se permitea nici măcar să
privească întrecerile sportive (dacă erau căsătorite).

Timp de aproximativ 1.200 de ani Jocurile Olimpice Antice au funcţionat fara

intrerupere. Asta până în anul 392 d.Hr., atunci când împăratul roman de religie
creştină Teodosiu I a interzis Jocurile Olimpice şi a ordonat distrugerea clădirilor
din Olimpia, adevărate simboluri ale religiilor păgâne din antichitate. De abia după
1.500 ani, în anul 1896 Jocurile Olimpice aveau să revină pe scena mondială, o
dată cu jocurile de la Atena, evenimente care au deschis calea către Jocurile
Olimpice Moderne Originea Jocurilor Olimpice Antice este învăluită în legendă şi
mister. Potrivit uneia dintre legende, după ce Hercule a finalizat cele 12 munci, el a
construit Stadionul Olimpic pentru a-l onora pe tatăl său Zeus, regele Zeilor.
Ulterior, el a mers în linie dreaptă preţ de 200 de paşi, denumind această distanţă
stadion, care mai târziu avea să devină unitate de referinţă în măsurarea distanţei.
Chiar dacă Hercule a pus sau nu bazele Jocurilor Olimpice Antice, conform
istoricilor, un lucru este sigur: Jocurile Olimpice s-au născut în jurul anului anului
776 î.Hr. în regiunea Olimpia din nord-vestul PeloponesuluiAşadar, timp de cinci
zile, vara, o dată la patru ani, în timpul sărbătorilor lui Zeus, aveau loc Jocurile
Olimpice. Ele adunau la start doar bărbaţii - cetăţeni liberi ai Greciei Antice,
sclavii şi femeile fiind excluşi de la competiţie. Jocurile Olimpice Antice şi-au
atins apogeul în secolele VI şi V î.Hr., însă ulterior au început să cunoască un
declin major din cauza influenţei din ce în ce mai puternice a Imperiului Roman în
Grecia O dată cu acest eveniment, Jocurile Olimpice aveau să intre într-un con de
umbră puternic, ele fiind aduse din nou la viaţă, abia 1500 ani mai târziu, în secolul
XIX, de către ambiţiosul francez Pierre de Coubertin.

O deosebire importantă dintre Jocurile grecești și cele moderne este că toate

evenimentele atletice indiferent de gradul de importanță erau organizate sub
patronajul unei divinități. La Delphi era onorat zeul Apollo, iar în Corint și
Nemeea zeul Poseidon. Se credea că zeii le dau atleților forța fizică și abilitatea
necesară pentru a putea participa cu succes la Jocuri, și drept urmare, atleții se
închinau la zeitățile respective.

Pe timpul desfasurarii J.O.Antice inceta orice razboi intre cetati, exista un

armistitiu, pe cand J.O. Moderne au fost intrerupte de razboaie. Exista mai mult
respect intre oameni.

Invingatorii de la J.O. Antice primeau ca rasplata o ramura sau cununa de maslin

dar si pretuirea si respectul oamenilor. Astazi, premiile mari sunt principalul motiv
al intrecerii. Atunci era doar mandria si onoarea. Decaderea J.O. Antice a avut loc
odata cu profesionalizarea sportului si cu aparitia premiilor in bani. Asa a inceput
decaderea J.O. Antice. Nu vi se pare asemanator?
 BIBLIOGRAFIE

-Flavia Rusu, Istoria educației fizice și a sportului, Cluj-Napoca, 2006

-Dicționarul Enciclopedic Român, ed. Politică, București, 1962-1966

-https://ro.wikipedia.org/wiki/Jocuri_Olimpice_antice