Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
S-au împlinit recent şase ani de la trecerea la Domnul a părintelui arhid. Alexandru Racu (†
26 aprilie 2017), personalitate emblematică a muzicii corale de factură sacră din Oltenia şi nu
numai. Nu întâmplător, sorocul înveşnicirii sale a fost marcat prin publicarea unui volum
omagial „In Memoriam”, la Editura Mitropolia Olteniei, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului
Părinte Mitropolit Irineu. Buchet al „cuvintelor de suflet”, lucrarea a fost coordonată de
profesorul Nicolae Racu, fratele mai mic al maestrului.
Despre viaţa şi lucrarea artistico-muzicală a maestrului s-a tot scris, primind aproape de
fiecare dată binemeritata cinste şi apreciere a specialiştilor. De data aceasta, în contextul
Anului omagial 2023, volumul „Alexandru Racu - In Memoriam” reuşeşte să culeagă mărturii
de suflet, care petrec dincolo de expoziţia protocolară şi mai tot timpul „rece” a
profesioniştilor, ancorând în spaţiul familiar, părintesc, fraternal sau ucenicesc al celor care cu
adevărat l-au cunoscut. Iată, prin urmare, în „Cuvântul-înainte”, Înaltpreasfinţitul Părinte
Mitropolit Irineu aminteşte despre frumoasele momente liturgice desprinse din Sfintele
Liturghii arhiereşti la care maestrul a dat răspunsurile, alături de coralele dirijate: „Îmi
amintesc și acum momentele de taină trăite la Sfintele Liturghii pe care le slujeam împreună,
în Catedrala Mitropolitană «Sfântul Dumitru» din Craiova. Răspunsurile coralei, dirijată de
părintele Alexandru Racu, au rămas și astăzi memorabile, inconfundabile și de neînlocuit.
Vremea marilor capodopere de interpretare și de compoziție corală era încă vie și pulsa prin
muzica pe care el o cobora cu delicatețe din cafas. Valoarea armoniilor sale era întotdeauna
complementară cu vocile celor mai iscusiți diaconi ai catedralei, pe care știa ca nimeni altul
să-i pună în valoare și să-i ridice în rugăciune. Dacă ar fi să evidențiem ceva anume din
această frumoasă simfonie, permanentizată pe tot timpul șederii sale ca dirijor al coralei
mitropolitane, ar fi cu siguranță inconfundabila paletă de nuanțe prin care treceau armoniile
răspunsurilor sale liturgice. Părintele Alexandru Racu a fost totodată un mărturisitor de
credință și de trăire ortodoxă. Născut și crescut în duhul celor mai autentice valori de credință,
cu moștenirea unei familii încercate și tot pe atât binecuvântate de Dumnezeu cu prunci
ascultători și harnici, părintele Alexandru s-a ridicat de mic în duhul slujirii evanghelice. Deși
a trăit vremuri interzise din perspectiva manifestărilor religioase, el nu a lipsit de la Sfânta
Liturghie. Basarabean fiind, n-a uitat niciodată că fără de Dumnezeu nu se poate împlini
nimic. După cum adesea mărturisea, era un catedralist convins, așa cum a rămas toată viața.
La «Sfântul Dumitru» a ascultat pentru prima dată răspunsurile coralei dirijate de marele
maestru Mihail Bârcă, venit în Craiova tot din Basarabia lui iubită. Își amintea cu ușurință
numele și mai ales inflexiunile vocale ale primilor diaconi pe care i-a ascultat în catedrală,
copil fiind, la sfintele slujbe. Vorbea cu empatie și se bucura de toată dragostea Mitropoliților
Firmilian și Nestor, pe care i-a cunoscut îndeaproape. Avea o bucurie vădită atunci când se
întâlnea în tonalități cu părintele arhidiacon Grigore Cârstea, vocea de aur a Catedralei, pe
care a avut bucuria și măiestria să o șlefuiască în tinerețe” („Alexandru Racu - In Memoriam”,
Craiova, 2023, pp. 7-8).
„A fost un OM minunat!”
Rădăcinile de familie ale părintelui Alexandru Racu se poartă dinspre Cetatea Băniei înapoi
spre „Basarabia soră”. Din darurile străbunilor, aduse de departe şi sădite în pământul
Olteniei, el a cules roade bogate, împărtăşite astăzi în intimitatea amintirilor rudelor de sânge.
„Fratele meu, Alecu, era un erudit, citea enorm, oricând și oriunde avea câteva momente
libere, lecturile lui erau din varii domenii, cu un interes aparte pentru călătorii, munți,
geografie, dar și științe ale naturii, istorie etc. De fapt cărțile au constituit întotdeauna o
constantă a casei noastre. Alecu îndrăgea cu pasiune muntele și drumețiile pe munte, inclusiv
pe cele ce presupuneau trasee de mare dificultate atât din punct de vedere tehnic, cât și de
anduranță, spre exemplu într-o lungă zi de vară Alecu, împreună cu Ileana Petrescu - solistă a
Teatrului Liric din Craiova, o formidabilă montagniardă - și semnatarul acestor rânduri am
parcurs traseul Cabana Rânca - Petroșani, trecând peste vârful Parângul Mare. O altă pasiune
a sa era fotografia, până prin anii 1990 prelucra singur imaginile, oferind, desigur fără plată,
fotografiile celor interesați. Apoi când nu se mai lucra alb-negru, ci numai color, dădea
filmele la atelier. Am moștenit mii de fotografii, o mare parte dintre acestea urmează a fi
ordonate, multe conțin biserici, edificii deosebite, peisaje, plante, animale (multe animale!)
etc. Apropo de animale: avea o atracție aparte pentru tot ce era însuflețit - cățel, pisică, gâză,
goangă, măgăruș... În ultimii ani a îngrijit cu devotament un câine ciung. Multe s-ar putea
spune despre Alecu. Eu aș concluziona cu o formulă cuprinzătoare: a fost un OM minunat.
Bunul Dumnezeu să-l ierte, să-l odihnească în pace acolo unde nu este durere, nici întristare,
nici suspin ci viață fără de sfârșit. La revedere, dragă Alecuțule!” (prof. Nicolae Racu,
„Despre noi”, în „Alexandru Racu - In Memoriam”, p. 84).