Sfântul Ioan Cucuzel, ocrotitor al psalţilor

Un articol de: Protos. Antim Bâru - 05 Feb 2023

După moartea Sfântului Ioan Damaschin, sistemul său de muzică nu a fost dat
uitării, ci, datorită unor cântăreți de seamă, a servit ca normă pentru cântările
bisericești din Constantinopol și Țările Române, până la începutul secolului
XIX. Locul de frunte al acestor corifei l-a ocupat Sfântul Ioan Cucuzel.

Sfântul Ioan Cucuzel s-a născut în 1280, sub dinastia Comnenilor, la Dyrrachium, în Iliria,
actualul Durrës, al doilea mare oraș din Albania de astăzi. Având aplecare spre arta muzicii,
înzestrat cu o voce frumoasă, dar și datorită purtării sale smerite, după absolvirea școlii
imperiale de cântăreți din Constantinopol, intră în grațiile împăratului Ioan al II-lea Comnen,
care îl ridică la rangul de cântăreț principal. Supranumele de Cucuzel îl dobândește din
perioada când era elev. Fiind orfan și sărac, mâncarea lui consta din legume, în special fasole
și boabe de mazăre (adică, în greacă, koukouzelis). Nu s-a rușinat de acest nume, ci mai mult,
l-a adoptat, precum se vede în toate scrierile sale. Însă luxul și strălucirea curții imperiale nu
au putut să stingă dorința tânărului evlavios pentru liniște și viață duhovnicească. În acest
sens, Ioan căuta modalități de a se desprinde de strălucirea vieții de la curtea imperială și de a
evita căsătoria pe care împăratul o pregătise pentru el. Dumnezeu nu l-a lăsat. Astfel, cu voia
Domnului, tânărul îl întâlnește pe egumenul de la Marea Lavră din Muntele Athos, venit la
Constantinopol cu treburi mănăstirești, care-i descrie frumusețea vieții monahale athonite.
Dezvăluindu-i dorința sa de a pleca de la curte, egumenul îl încurajează să meargă la
mănăstire. La puțin timp după plecarea egumenului, tânărul Ioan fuge pe ascuns în Athos, la
Marea Lavră, unde, din modestie, se recomandă portarului mănăstirii ca având meseria de
păstor și dorința de a intra în monahism.

Sfântul primește ascultarea să îngrijească de turma de capre a mănăstirii și, astfel, își vede
dorința îndeplinită de a petrece o viață în liniște. Într-una din zile, când păștea animalele,
uitându-se în jur și nevăzând pe nimeni, a început a intona imnurile pe care le cânta la curtea
imperială. Se spune că vocea lui Ioan era la fel de dulce ca lira lui Orfeu, încât țapii și caprele
s-au oprit din păscut, adunându-se pe lângă el și ascultându-l. Însă, din lucrarea lui
Dumnezeu, în acel loc se nevoia un sihastru, care auzindu-l, i-a spus egumenului Marii Lavre
despre cum cântă Ioan. Auzind acestea, egumenul îl cheamă pe Ioan și află că el este
cântărețul de curte pe care împăratul îl căuta pretutindeni. Fiindu-i teamă de mânia
împăratului, în cazul în care acesta va afla că favoritul cântăreț al curții e la Sfântul Munte, i-a
cerut să se întoarcă de unde a venit. Lovindu-se de refuzul lui Ioan, egumenul pornește spre
Constantinopol, unde îi explică împăratului situația și dorința tânărului monah. După această
întâmplare, Ioan Cucuzel primește ascultarea de a cânta în duminici și sărbători în strana
dreaptă. De asemenea, primește binecuvântare de a-și zidi o chilie cu bisericuță, închinată
Sfinților Arhangheli, în apropierea mănăstirii, unde se nevoia în timpul săptămânii.
Pentru frumusețea cântării sale, Sf. Ioan Cucuzel s-a învrednicit chiar de vederea Maicii
Domnului. Patericul athonit menționează două astfel de vedenii. Odată, după ce a cântat la
privegherea când se cântă Acatistul Maicii Domnului, așezându-se puțin în strană, a fost
cuprins de somn. Maica Domnului i s-a înfățișat și i-a spus cuvintele acestea: „Bucură-te,
Ioane! Nu te opri din cântat și pentru aceasta eu nu te voi uita”, iar înainte de a se face
nevăzută, i-a pus în mână o monedă de aur. Moneda a fost așezată lângă icoana Născătoarei și
multe minuni s-au întâmplat datorită icoanei și monedei de aur. Mai târziu, această icoană a
fost numită „Cucuzelița”, în memoria Sf. Ioan, și a fost aşezată în Lavra Sf. Atanasie. După
frumoasa vedenie, râvna sfântului pentru cântat s-a mărit și mai mult. Acest lucru a dus însă la
apariția unei boli, căci din pricina statului prea mult în picioare, acestea s-au umplut de varice
în așa fel, încât ajunsese să aibă și viermi. Dar Preasfânta Fecioară nu l-a lăsat, i s-a mai arătat
o dată lui Ioan, vindecându-i toate rănile.

Ioan și-a petrecut zilele rămase în mari nevoințe, dedicându-se în special cântării psaltice.
Astfel, el a revizuit vechile variante ale Irmologhionului și Stihirarului bizantin prin
eliminarea nepotrivirii dintre melodie și accentele cuvintelor, prin transpunerea anumitor părți
melodice într-un registru mai înalt, precum și prin uniformizarea liniilor de text, care prin
forma lor veche duceau la omisiuni și distorsiuni de cuvinte sau de fraze. El a întocmit și
marele cerc al roții muzicale, care avea la fiecare punct cardinal alte roți mai mici, ce încadrau
diferite semne muzicale. Prin această roată, Cucuzel stabilește raportul și deosebirea existentă
dintre cele patru glasuri autentice: Dorian, Lidian, Frigian și Mixolidian și cele patru glasuri
plagale sau derivate acestora: Hipodorian, Hipolidian, Hipofrigian și Hipomixolidian. Un
aspect important rezidă în partea simbolistică a cercului roții, ca perfecțiune a sistemului de
glasuri, imagine a inspirației divine, care este fără de început și fără de sfârșit. La acestea se
adaugă și operele de tip liturgic: „O carte scrisă cu voia lui Dumnezeu și cuprinzând tipicul
slujbelor bisericești”, „Tipicul slujbelor”, „De la Începutul Vecerniei până la sfârșitul Sfintei
Liturghii”. Totodată, Sfântul Ioan a scris și două cărți didactice, folositoare pentru învățarea
meșteșugului psaltichiei: „Știința cântării și notele muzicale cu poziția mâinii și toate
aranjamentele cântării” și „Arta psaltică”. Una dintre cele mai intonate cântări cucuzeliene în
spațiul muzical bisericesc românesc este „De demult proorocii”. Aceasta se prezintă sub
formă papadică, fiind compusă în glasul VII varis. A fost prescurtată de Constantin
Protopsaltul și tradusă în românește de Nectarie Vlahul, fiind cântată în vechime în cadrul
slujbelor arhierești, la momentul îmbrăcării ierarhului. Este o cântare atât de îndrăgită, încât
se găsește în portofoliul multor coruri psaltice din România ca Evloghia, Tronos, Chivotul,
Grupul psaltic „Sf. Iacov Protopsaltul” ş.a.

Datorită măsurii sale duhovnicești, Sfântul Ioan Cucuzel și-a văzut dinainte ceasul plecării
sale la Dumnezeu, astfel luându-și rămas bun de la frați. Le-a lăsat cu limbă de moarte să-l
îngroape la Chilia „Sfinților Arhangheli”.

Ziua întâi din luna octombrie unește în fiecare an pomenirea Sfântului Ioan Cucuzel cu
sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului, o unire care s-a materializat încă din anii
vieții sfântului. În această zi, cântăreții bisericești din toată lumea creștin ortodoxă îl slăvesc
pe Sf. Ioan Cucuzel ca pe patronul lor spiritual.