DEZVOLTAREA COGNITIVĂ ȘI EDUCAȚIA

Dezvoltarea cognitivă se referă la liniile de evoluţie ale proceselor şi funcţiilor cognitive intelectuale.
Intelectul reprezintă totalitatea proceselor, funcţiilor şi activităţilor psihice care fac posibilă
cunoaşterea, în timp ce inteligenţa este definită ca o aptitudine generală care face posibilă
adaptareala mediu în situaţii foarte variate.

Dezvoltarea cognitivă este esențială pentru creșterea și formarea copilului încă de la începutul vieții
sale. Acest lucru înseamna, în fapt, că procesul prin care se dezvoltă creierul unui copil include
abilități precum gândirea, învățarea, explorarea și rezolvarea problemelor. De altfel, afectează la
modul direct și alte aspecte ale dezvoltării precum limbajul, dezvoltarea emoțională și abilitățile
sociale. Dezvoltarea cognitivă se mai numește și dezvoltarea inteligenței și este unul dintre cele mai
importante concepte despre dezvoltarea creierului uman.

Inteligența este o formă superioara de adaptare optimă, eficientă la sigtuații noi, problematice prin
restructurarea datelor experienței.

Adaptarea se realizează cu ajutorul a două procese complementare: asimilarea ce presupune

aplicarea schemelor senzorio-motorii și cognitive de carea dispune subiectul la noi obiecte și
informații și acomodarea-restructurarea schemelor senzorio-motorii și cognitive de care dispune
subiectul.

Câteva caracteristici ale dezvoltarii cognitive:

Conform psihologului rus L.S. Vâgotsky, în perioadele timpurii dezvoltarea cognitivă se reaizează de
jos în sus, cu alte cuvinte gândirea se dezvoltă pornind de la procesele elementare. În perioadele de
maturizare această dezvoltare se produce de sus în jos, respectiv procesele psihice complexe
influenţând procesele elementare, adică ideile şi conceptele pot influenţa percepţiile modul de
percepţie al realităţii.

Conform psihologului J. Piaget, dezvoltarea cognitivă are la bază trei procese:

-maturizarea - nu se poate trece la un stadiu superior de dezvoltare până când, din punct de vedere
genetic, nu se parcurge programul caracteristic stadiului precedent;

- activitatea sau experienţa individului - pentru a trece într'un stadiu superior de dezvoltare
activitatea trebuie să fie potrivită trebuinţelor şi să stimuleze dezvoltarea;

- moştenirea socială - individul observă şi preia de la alţii scheme pe care le consideră pozitive, fără a
le fi trăit personal.

Putem observa că ponderea celor trei categorii de influențe este diferită de la un stadiu la altul. Dacă
in primele stadii, dezvoltarea este legată de realitatea fizică, în stadiile următoare operațiile gândirii
sunt dependente de cultură în mai mare măsură.
În ce privește stadiile dezvoltării cognitive, putem spune că fiecare stadiu al dezvoltării intelectuale
dispune de o structură proprie care include achiziţiile stadiului precedent şi conţine în sine premisa
stadiului următor. Stadiile lui J. Piaget sunt cele mai cunoscute și considerate ca un model al
dezvoltării cognitive. Aceste stadii sunt:

 stadiul senzorialo- motor, cuprinde perioada de la naștere până la vârsta de 2 ani, când
copilul este preocupat cu câștigarea controlului motor și învățarea obiectelor fizice. În acest
stadiu copilul experimenteaza lumea prin percepții imediate și prin activitate fizica. Gandirea
copilului este dominata de principiul ”aici si acum”.

 stadiul preoperațional, cuprins in perioada 2 și 7 ani, când copilul este preocupat cu

calificarea verbală. În perioada preoperationala pot fi concepute cel mai clar diferentele
dintre gandirea copiilor si cea a a dultilor. Aceasta este perioada in care se dezvolta limbajul
si Piaget considera ca utilizarea limbajului de catre copil demonstreaza o reducere treptata a
egogentrismului.

 stadiul concret operațional, care cuprinde perioada 7 și 12 ani, când copilul să se raționeze
logic și sistematic. Acest stadiu marcheaza aparitia abilitatii de a gandi abstract fara a se bizui
pe obiecte sau evenimente concrete. El poate manevra acum logica abstracta, elaboreaza
ipoteze teorii) despre lume, le testeaza ca un om de stiinta si utilizeaza notiuni abstracte in
gandirea sa.

Teoria lui Piaget arată că inteligența copiilor este diferită calitativ în funcție de vârstă.

Totodata, pentru a câștiga competența intelectuală, copiii au nevoie sa interacționeze cu mediu

înconjurator. Acest concept a influențat știinta educației și psihologia. Cu alte cuvinte, Piaget a
considerat inteligența ca pe o formă de dezvoltare prin interacțiunea cu mediul. Copilul, fiind activ,
acționează continuu asupra mediului său, observand efectul pe care il are acțiunea sa. Când
gândește, copilul efectuează operații mintale. O operație reprezintă un set de acțiuni care produc
efect asupra mediului. Pe măsura ce copilul începe să stăpânească noi abilități, acestea apar în
procesele sale de gândire sub forma structurilor cognitive denumite scheme.

Un aspect important este și faptul că nu toți copii ating stadiile de dezvoltare în același timp. Acest
proces depinde de o serie de factori precum cei culturali, situaționali și personali. De aici și nevoia de
cunoaștere a caracteristicilor cognitive ale elelvilor ca și importanța programelor educaționale de
tratare diferențiată.

Un alt aspect este interactiunea cu mediul social care exercită o puternică influență asupra
dezvoltării cognitive. Dezvoltarea cognitivă este mai puternică și mai productivă în perioada
preșcolarității dacă are loc în grupurile de copii decât în preajma adulților. Un exemplu bun în acest
sens este cel al dezvoltării limbajului.

Stimularea cognitivă se poate realiza prin diverse tehnici eficiente cum ar fi crearea unor situații care
să genereze conflicte cognitive - discordanţe între ceea ce se cunoaşte şi ceea ce se impune pentru a
răspunde la stimul.
  Asigurarea participarii active a elevului în organizarea experiențelor educaționale este un alt
aspect important pentru dezvoltarea intelectuală.

Strategiile de dezvoltare cognitivă ar trebui să pornească de la

identificarea atitudinii mediului din proximitatea copilului faţă de învăţare.

În scopul stimulării gândirii și dezvoltării cognitive, preşcolarii şi şcolarii mici au nevoie ca

experienţele educaţionale să conţină demonstraţii şi reprezentări fizice.

Atingerea stadiului formal al gândirii este condiție necesară, dar nu este suficientă pentru a asigura și
raționamentul moral al individului. De aici și decalajul posibil între dezvoltarea cognitivă și cea socio-
morală a unei persoane.

DEZVOLTAREA COGNITIVĂ ȘI EDUCAȚIA

Dezvoltarea cognitivă se referă la liniile de evoluţie ale proceselor şi funcţiilor

cognitive intelectuale. Intelectul reprezintă totalitatea proceselor, funcţiilor şi activităţilor
psihice care fac posibilă cunoaşterea, în timp ce inteligenţa este definită ca o aptitudine
generală care face posibilă adaptareala mediu în situaţii foarte variate.
Dezvoltarea cognitivă este esențială pentru creșterea și formarea copilului încă de la
începutul vieții sale. Acest lucru înseamna, în fapt, că procesul prin care se dezvoltă creierul
unui copil include abilități precum gândirea, învățarea, explorarea și rezolvarea problemelor.
De altfel, afectează la modul direct și alte aspecte ale dezvoltării precum limbajul, dezvoltarea
emoțională și abilitățile sociale. Dezvoltarea cognitivă se mai numește și dezvoltarea
inteligenței și este unul dintre cele mai importante concepte despre dezvoltarea creierului
uman.
Inteligența este o formă superioara de adaptare optimă, eficientă la sigtuații noi,
problematice prin restructurarea datelor experienței.
Adaptarea se realizează cu ajutorul a două procese complementare: asimilarea ce
presupune aplicarea schemelor senzorio-motorii și cognitive de carea dispune subiectul la noi
obiecte și informații și acomodarea-restructurarea schemelor senzorio-motorii și cognitive de
care dispune subiectul.

Câteva caracteristici ale dezvoltarii cognitive:

Conform psihologului rus L.S. Vâgotsky, în perioadele timpurii dezvoltarea cognitivă

se reaizează de jos în sus, cu alte cuvinte gândirea se dezvoltă pornind de la procesele
elementare. În perioadele de maturizare această dezvoltare se produce de sus în jos, respectiv
procesele psihice complexe influenţând procesele elementare, adică ideile şi conceptele pot
influenţa percepţiile modul de percepţie al realităţii.

Conform psihologului J. Piaget, dezvoltarea cognitivă are la bază trei procese:

-maturizarea - nu se poate trece la un stadiu superior de dezvoltare până când, din punct de
vedere genetic, nu se parcurge programul caracteristic stadiului precedent;

- activitatea sau experienţa individului - pentru a trece într'un stadiu superior de dezvoltare
activitatea trebuie să fie potrivită trebuinţelor şi să stimuleze dezvoltarea;

- moştenirea socială - individul observă şi preia de la alţii scheme pe care le consideră

pozitive, fără a le fi trăit personal.

Putem observa că ponderea celor trei categorii de influențe este diferită de la un stadiu
la altul. Dacă in primele stadii, dezvoltarea este legată de realitatea fizică, în stadiile
următoare operațiile gândirii sunt dependente de cultură în mai mare măsură.

În ce privește stadiile dezvoltării cognitive, putem spune că fiecare stadiu al dezvoltării

intelectuale dispune de o structură proprie care include achiziţiile stadiului precedent şi
conţine în sine premisa stadiului următor. Stadiile lui J. Piaget sunt cele mai cunoscute și
considerate ca un model al dezvoltării cognitive. Aceste stadii sunt:
 stadiul senzorialo- motor, cuprinde perioada de la naștere până la vârsta de 2 ani, când
copilul este preocupat cu câștigarea controlului motor și învățarea obiectelor fizice. În
acest stadiu copilul experimenteaza lumea prin percepții imediate și prin activitate
fizica. Gandirea copilului este dominata de principiul ”aici si acum”.
 stadiul preoperațional, cuprins in perioada 2 și 7 ani, când copilul este preocupat cu
calificarea verbală. În perioada preoperationala pot fi concepute cel mai clar
diferentele dintre gandirea copiilor si cea a a dultilor. Aceasta este perioada in care se
dezvolta limbajul si Piaget considera ca utilizarea limbajului de catre copil
demonstreaza o reducere treptata a egogentrismului.
 stadiul concret operațional, care cuprinde perioada 7 și 12 ani, când copilul să se
raționeze logic și sistematic. Acest stadiu marcheaza aparitia abilitatii de a gandi
abstract fara a se bizui pe obiecte sau evenimente concrete. El poate manevra acum
logica abstracta, elaboreaza ipoteze teorii) despre lume, le testeaza ca un om de stiinta
si utilizeaza notiuni abstracte in gandirea sa.

Teoria lui Piaget arată că inteligența copiilor este diferită calitativ în funcție de vârstă.
Totodata, pentru a câștiga competența intelectuală, copiii au nevoie sa interacționeze
cu mediu înconjurator. Acest concept a influențat știinta educației și psihologia. Cu alte
cuvinte, Piaget a considerat inteligența ca pe o formă de dezvoltare prin interacțiunea cu
mediul. Copilul, fiind activ, acționează continuu asupra mediului său, observand efectul pe
care il are acțiunea sa. Când gândește, copilul efectuează operații mintale. O operație
reprezintă un set de acțiuni care produc efect asupra mediului. Pe măsura ce copilul începe să
stăpânească noi abilități, acestea apar în procesele sale de gândire sub forma structurilor
cognitive denumite scheme.
Un aspect important este și faptul că nu toți copii ating stadiile de dezvoltare în același
timp. Acest proces depinde de o serie de factori precum cei culturali, situaționali și personali.
De aici și nevoia de cunoaștere a caracteristicilor cognitive ale elelvilor ca și importanța
programelor educaționale de tratare diferențiată.
Un alt aspect este interactiunea cu mediul social care exercită o puternică influență
asupra dezvoltării cognitive. Dezvoltarea cognitivă este mai puternică și mai productivă în
perioada preșcolarității dacă are loc în grupurile de copii decât în preajma adulților. Un
exemplu bun în acest sens este cel al dezvoltării limbajului.
Stimularea cognitivă se poate realiza prin diverse tehnici eficiente cum ar fi crearea
unor situații care să genereze conflicte cognitive - discordanţe între ceea ce se cunoaşte şi ceea
ce se impune pentru a răspunde la stimul.
  Asigurarea participarii active a elevului în organizarea experiențelor educaționale este
un alt aspect important pentru dezvoltarea intelectuală.
Strategiile de dezvoltare cognitivă ar trebui să pornească de la
identificarea atitudinii mediului din proximitatea copilului faţă de învăţare.
În scopul stimulării gândirii și dezvoltării cognitive, preşcolarii şi şcolarii mici au
nevoie ca experienţele educaţionale să conţină demonstraţii şi reprezentări fizice.
Atingerea stadiului formal al gândirii este condiție necesară, dar nu este suficientă pentru a
asigura și raționamentul moral al individului. De aici și decalajul posibil între dezvoltarea
cognitivă și cea socio-morală a unei persoane.