III.

METODE DE ANALIZĂ LINGVISTICĂ

Metoda comparativ-istorică
și rezultatele ei
Teme de discuție

1. Principii și metode în cercetarea diacronică

2. Clasificarea limbilor: criterii tradiționale

Lingvistica diacronică (istorică)

• studiază limbile în evoluția lor, urmărind transformările acestora în timp

• se întemeiază pe principiul continuității, care se referă la faptul că limbile nu se

schimbă brusc, ci că ele se transmit din generație în generație fără variații
semnificative.

• are la bază un alt principiu fundamental: principiul regularității schimbărilor

fonetice formulat de A. Schleicher în 1863.
Metoda comparativ-istorică ia în considerare asemănările formale dintre limbi.

= neîntîmplătoare,
care demonstrează originea
comună a limbilor
ex.
Lat. –ct- : lacte, factum, noctis, directus

>Rom. lapte, fapt, noapte, drept

>It. latte, fatto, notte, diretto
cf. Ionescu (1997:20)
ex.

• Tratamentul consoanelor oclusive din I-E primitivă (Legea lui Grimm)

I-E /p/ > r. Germ. /f/: pedis/foot, pater/father, piscis/fish

/d/ > /t/: duo/two, decem/ten

• Mutații consonantice în interiorul ramurii germanice

Germ. /f/ > Engl. /p/: offen/open, Pfeife/pipe, Apfel/apple

/ts/ > /t/: Zunge/tongue, zwölf/twelve, Salz/salt

cf. asemănări ‘accidentale’, nepertinente

o asemănarea formală fără asemănare semantică

o asemănarea semantică fără asemănare formală

o asemănările formale și de sens datorate simbolismului fonetic sau întîmplării

ex.
Germ. haben  Lat. habeo

Hund canis
Haupt caput
Hirsch cervus
Horn cornus
Haut cutis

 /h/ /k/
Legile fonetice au valabilitate limitată

• nu acționează permanent

• nu pot explica toate mutațiile fonetice survenite în evoluția unei limbi

 principiile complementare

= schimbările fonetice accidentale: asimilarea, disimilarea, metateza,

sincopa etc.

(cf. Ionescu 1997, 22-24)

Rezultatele metodei comparativ-istorice

 Legile fonetice (+ principiile complementare)

 Etimologia

 Reconstrucția (cf. Wald 1998,1-32)

 Clasificarea limbilor
Clasificarea limbilor
1. Criteriul genealogic (filiația genetică)

• are în vedere filiația genetică a limbilor – criteriu pe baza căruia limbile sînt
grupate în “familii” considerate descendente ale uneia și aceleiași proto-limbi.

ex. Indo-europeana

familia limbilor romanice

familia limbilor germanice

familia limbilor balto-slave

familia limbilor indo-iraniene etc.

“Familie” = legătura stabilită între limbi din punctul de vedere al
originii lor comune i.e., desprinderea lor din aceeași proto-limbă.

În virtutea acestui fapt, una și aceeași familie poate include limbi a căror evoluție
divergentă a dus la adîncirea diferențelor dintre ele.
“Înrudire” = caracter complex

cf. limbile slave, limbile germanice

rusa, ucraineana germana, yiddish

= nu este în mod necesar determinată de apropierea

geografică

cf. maghiara; engleza; spaniola

Familii mari de limbi (exemple)

• familia indo-europeană

• familia fino-ugrică (e.g. maghiara, finlandeza, estona, lapona...)

• familia turco-tătară (e.g. kazaha, uzbeca, azerbaidjana, turca...)

• familia limbilor mongole

• familia limbilor semito-hamitice (e.g.ebraica, araba, egipteana...)

• familia limbilor ibero-caucaziene (e.g. gruzina, armeana...)

• familia chino-tibetană (e.g. vietnameza, siameza, birmaneza...)

etc., etc.
(cf. Wald & Slave, 1968; Sala et al. 2002)
La ce niveluri se manifestă înrudirea limbilor?

= structura gramaticală
= corelații fonetice
= comunitatea fondului vechi lexical

Această bază comună nu exclude, ci presupune existența unor trăsături specific

fiecărei limbi în parte, trăsături ce reflectă particularitățile procesului de evoluție
a fiecărui sistem lingvistic.
2. Criteriul morfologic (tipologic)

 clasifică limbile după structura cuvîntului

 grupează limbi ce provin din familii diferite

OBIECȚII:
o valoare relativă: nicio limbă nu se încadrează perfect în tipurile propuse

o o limbă își poate modifica structura morfologică, dar ea va aparține întotdeauna

aceleiași familii
1. Limbi izolante/radicale

2. Limbi aglutinante

3. Limbi flexionare

4. Limbi polisintetice/incorporante
1. Limbile izolante (radicale), ex. chineza, birmaneza, tibetana, vietnameza...

• cuvintele = morfeme independente, invariable

• rădăcina = cuvîntul

• omonimie foarte pronunțată

• tonuri melodice notate în codul scris prin diacritice

2. Limbile aglutinante, ex. turca, finlandeza, maghiara, japoneza, coreeana…

• cuvintele sînt segmentabile în morfeme care nu fuzionează

• morfemele nu conțin mai mult de o informație (lexicală/ gramaticală)

• înlănțuirea informației se face de la general la particular

• armonie vocalică (în unele limbi)

ex.

Tc.
yazamayorsunuz (“voi nu puteți scrie”)
a scrie a nu putea acum voi
face ceva

ellerimde (“în mîinile mele”)

mînă pl. mea în
ex.

Tc.

evim casa mea

evlerim casele mele

evimden din casa mea

evlerimden din casele mele

3. Limbile flexionare, ex. limbile IE

SINTETICE, ex. latina ANALITICE, ex. engleza

• folosirea pe scară largă a desinențelor, a

flexiunii (interne/externe)
• topica
• polifuncționalismul afixelor
(amalgamarea sensurilor)
• fuziunea morfemelor în interiorul • folosirea pe scară largă a
cuvintelor auxiliarelor și a prepozițiilor
• afixele pot ocupa diferite poziții față de
radăcină
• redundanță
• topică relativ liberă
Diviziunea sintetic-analitic nu este absolută, ceea ce face ca plasarea unei limbi
într-o categorie sau alta să fie destul de problematică.

Natura preponderent sintetică sau analitică a unui sistem lingvistic este

determinate de categorii gramaticale precum sistemul cazual, comparația
adjectivelor și chiar de unele procedee lexicale.

cf. coexistența celor două tipare într-una și aceeași limbă

4. Limbile polisintetice (incorporante) ex. idiomurile amerindiene

• forma verbului incorporează complementul/complementele și uneori chiar și

subiectul, astfel încît propoziția este cuprinsă într-un singur cuvînt:

ex.
inialudam (‘eu am venit să-i dau ei acest lucru’)

tivalantoa’k (‘eu am scos cuțitul’, limba ciucotă)