UNIVERSITATEA POLITEHNICA TIMIȘOARA

Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului

Metode cromatografice
de analiză a alimentelor
Note de curs - numai pentru uzul studenților
Curs 6

2023
Metode cromatografice de analiză a alimentelor Curs 6

3.3.2. Faza staționară lichidă

Condițiile pe care o fază staționară lichidă trebuie să le îndeplinească sunt:

- să fie un bun solvent pentru componentele probei analizate, însă solubilitatea
acestor componente să fie diferențiată;
- să fie practic nevolatilă la temperatura de lucru a coloanei (presiunea sa de
vapori să fie mai mică de 0,1 mm Hg);
- să fie inertă din punct de vedere chimic;
- să aibă o stabilitate termică ridicată.

Deși alegerea fazei staționare este foarte importantă pentru realizarea unei analize
bune, nu există o regulă generală pe baza căreia să se poată face această alegere, doar
reguli semiempirice. Ea este ușurată dacă se cunosc cât mai multe date despre compușii
analizați, în special structura chimică și temperatura de fierbere. O asemenea regulă
empirică este cea a similarității de structură, ceea ce înseamnă că faza staționară trebuie
să aibă o structură asemănătoare cu componenta analizată. Astfel, hidrocarburile se vor
separa cel mai bine pe faze staționare nepolare, iar substanțele polare pe faze staționare
polare.

Tipuri de interacțiuni pe care se bazează separarea în cromatografia gaz-

lichid

S-a arătat anterior că selectivitatea separării a două componente depinde de

presiunile de saturație ale acestora și de coeficienții lor de activitate. Coeficienții de
activitate reflectă interacțiunile dintre faza staționară și componentele analizate. Aceste
interacțiuni pot fi de următoarele tipuri:
- Interacțiuni nepolare, care se datoresc unor forțe de dispersie (de tip London,
Van der Waals) și se manifestă între moleculele unor substanțe nepolare. Deoarece aceste
interacțiuni sunt slabe, separările unor asemenea compuși se vor produce în conformitate
cu presiunile lor de vapori, adică ordinea de eluție din coloană va fi dată de punctele de
fierbere ale componentelor analizate.
- Interacțiuni dipol-dipol, care se stabilesc între molecule cu dipoli permanenți.
Aceste interacțiuni puternice sunt, iar separările bazate pe ele se vor produce în
conformitate cu polaritatea componentelor. Dacă între moleculele fazei staționare și
moleculele solutului există forțe de atracție puternice, iar solutul va fi puternic reținut de
faza staționară. În cazul compușilor cu polaritate diferită de cea a fazei staționare,
interacțiunea va fi slabă și în consecință componenta va fi slab reținută de faza staționară.
- Interacțiuni de inducție, care se manifestă între un dipol permanent și unul indus,
care poate fi molecula fazei staționare sau molecula solutului analizat. Separările bazate
pe forțe de inducție se vor produce în conformitate cu polarizabilitatea moleculei
dipolului indus. Exemple de asemenea molecule polarizabile sunt cele ale compușilor
aromatici.
- Interacțiuni chimice, sunt foarte specifice, bazate pe formarea unor legături
chimice reversibile între moleculele fazei staționare și moleculele compusului analizat.

1
Metode cromatografice de analiză a alimentelor Curs 6

Nu numai natura fazei staționare lichide are importanță asupra separării ci și

concentrația ei raportată la suport, adică încărcarea fazei suportului cu fază staționară.
Această încărcare influențează valoarea factorului de capacitate k’, care crește odată cu
creșterea cantității de fază staționară din coloană. Pe de altă parte însă, eficacitatea de
separare a coloanei scade odată cu creșterea concentrației de fază staționară, datorită
creșterii înălțimii echivalente a talerului teoretic (crește valoarea parametrului df din
termenul C din ecuația Van Deemter, df fiind diametrul mediu al filmului de lichid,
considerat uniform, care este depus pe suport). Se consideră că este mai indicat să se
folosească coloane având concentrații mai reduse de fază staționară pentru a evita
scăderea performanțelor coloanei. Și această reducere este însă limitată, pentru ca filmul
de fază staționară să poată acoperi toată suprafața suportului și a nu se înregistra adsorbția
componentelor analizate pe suport.
▪ În cazul coloanelor clasice, cu umplutură, concentrația de fază staționară cea mai
indicată este în jur de 10%.
▪ În cazul coloanelor capilare, grosimea filmului de fază staționară este cuprinsă în
mod uzual între 0,1-1 μm.

Clasificarea fazelor staționare

Fazele staționare cel mai mult utilizate sunt cele polisiloxanice (a) și cele pe bază
de polietilenglicoli (b), având formulele generale:

În funcție de natura grupărilor R, respectiv de numărul unităților care se repetă n,

aceste faze staționare pot avea polarități diferite.
Clasificarea fazelor staționare lichide se face în următoarele categorii principale:

Faze staționare nepolare, care sunt compuși de tip hidrocarburi (parafine) sau
uleiuri siliconice (polisiloxani) care nu au grefate grupări polare. Exemple de asemenea
faze staționare sunt: squalan (hidrocarbura C30H62), uleiuri siliconice de tip
metilpolisiloxan (structură de bază polisiloxanică, având grefată doar grupări metil
nepolare). Aceste faze separă compușii analizați în ordinea creșterii punctelor de fierbere
ale acestora.

2
Metode cromatografice de analiză a alimentelor Curs 6

Exemple de structuri de faze staționare polisiloxanice, de tip dimetil-polisiloxan (stânga),

respectiv metil-fenil-polisiloxan cu 5% fenil (dreapta)

Faze staționare polare, care conțin o proporție ridicată de grupări polare, de

exemplu: polietilenglicoli cu masă moleculară medie (Carbowax 20M), uleiuri siliconice
cu grupări cianopropil (OV-225 metil-fenil-cianopropil-polisiloxan),
dietilenglicolsuccinat (DEGS), esterul nitrotereftalic al polietilenglicolului (FFAP), etc.
Ei diferențiază compușii polari de cei nepolari, reținându-i numai pe cei polari. Se
utilizează mai ales pentru separarea compușilor polari.

Faze staționare de polaritate intermediară, care conțin grupări polare în

concentrație mai mică sau grupări polarizabile, grefate pe un schelet nepolar. Exemple de
astfel de faze sunt cele metil-fenil-polisiloxanice (OV-17), dinonilftalatul, sau
polietilenglicolii cu mase moleculari mari. Sunt faze staționare universale, care se pot
folosi pentru analiza atât a compușilor polari cât și a celor nepolari.

Faze staționare chirale, care conțin compuși chirali ce interacționează doar cu un

singur izomer optic al unei perechi de enantiomeri. Asemenea faze sunt cele pe bază de
ciclodextrină, zaharuri, sau anumiți aminoacizi.

Structura ß-ciclodextrinei

Faze staționare specifice, care se utilizează în anumite cazuri particulare. Ele

conțin compuși care interacționează numai cu anumite componente ale amestecului de
analizat.

3
Metode cromatografice de analiză a alimentelor Curs 6

Ținând cont de polaritatea fazelor staționare și de interacțiunile posibile, compușii

organici pot fi grupați din punct de vedere al separării cromatografice în următoarele
cinci clase:
Clasa I - compuși foarte polari, capabili să dea legături de hidrogen: apă,
glicerină, glicoli, hidroxiacizi, aminoacizi. Acești compuși sunt greu de separat prin
cromatografie de gaze, din cauza polarității foarte mari. Cu excepția apei, ei se
derivatizează înainte de separare.
Clasa II - compuși polari, care au atomi de hidrogen activi: alcooli, acizi
carboxilici, fenoli, amine primare și secundare, nitroderivați și nitrili cu un atom de
hidrogen în poziția α. Acești compuși se separă pe faze staționare polare.
Clasa III - compuși de polaritate intermediară, care nu au hidrogen activ: eteri,
esteri, aldehide, cetone, nitroderivați și nitrili fără atom de hidrogen în poziția α. Acești
compuși se separă pe faze staționare de polaritate intermediară.
Clasa IV – compuși cu polaritate scăzută, care însă au hidrogen activ:
hidrocarburi aromatice, alchene, cloroform, clorură de metilen, dicloretan, tricloretan, etc.
Acești compuși se separă pe faze staționare de polaritate intermediară sau nepolare.
Clasa V – compuși nepolari: alcani, cicloalcani. Acești compuși se separă pe faze
staționare nepolare. Această clasificare este empirică și are doar rolul de a ușura alegerea
fazei staționare celei mai potrivite pentru analiza cromatografică.

Faze staționare chimic legate

Pentru a crește stabilitatea fazei staționare și a împiedica pierderea ei de pe suport,

se utilizează tot mai mult legarea chimică a acesteia de suport, sau utilizarea unei faze
staționare polimerice. În multe cazuri fazele staționare polimerice sunt legate și de suport.
Fazele staționare chimic legate sunt utilizate mai ales în cromatografia de lichide, dar au
devenit tot mai populare și în cromatografia de gaze, în special cea capilară, unde se
practică legarea chimică de peretele tubului capilar. La ora actuală, majoritatea fazelor
staționare utilizate în coloanele capilare sunt de acest tip.