CAPITOLUL 5

LOGISTICA DISTRIBUŢIEI BUNURILOR CĂTRE CLIENT

Logistica se referă la managementul expedierii bunurilor de la locurile de

producţie către locurile de consum.
Comenzile de vânzare sunt pregătite pentru a fi expediate conform notelor de livrare 1.
Acestea sunt manipulate succesiv sau grupate pentru a putea fi culese din prima, depinzând în
principal de data la care urmeaza a fi livrate. Determinarea datei de livrare depinde în mod
considerabil de sistemul de distribuție disponibil la un moment dat. Deciziile legate de tipul
de distribuție sunt luate în funție de cum sunt amplasate locațiile.
Un sistem de distribuție este un grup de locații interconectate - prelucrarea și unul sau
mai multe nivele de antrepozitare - înlănțuirea producției, depozitului și a activităților de
consum pentru piese de schimb și produse finite din inventar.
Antrepozitarea descrie activități legate de primirea, stocarea și expedierea materialelor
către și de la locațiile de distribuție ([APIC01]).
Există două tipuri principale de distribuție:
• Sistemele de distribuție centralizată, livrează clientului direct dintr-unul sau unul din
puținele depozite centrale.
• Sistemele de distribuție descentralizată au în plan mai multe depozite pentru o mai
mare posibilă proximitate față de client. Mai multe caracteristici ale structurii de
distribuție sau a rețelei structurii de distribuție, acestea fiind, canalele planificate ale
decontării inventarului, includ:
o Numărul de eșaloane, acestea fiind nivelele structurii (ex. depozitul central sau
centrul de distribuție → centrul regional de distribuție → angrosistul sau
distribuitorul → vânzătorul cu amănuntul (retailerul))
o Numărul de depozite pe fiecare nivel
o Locația și zonele de livrare ale depozitelor
Rezultatul este o rețea de distribuție spațială și câteva rețele de acest fel pot fi
interconectate prin stații de transfer.2

1
O notă de livrare corespunde mai mult sau mai puțin formularului de comandă al clientului
2
În plus, la fiecare nivel al structurii de distribuție, printr-un proces numit break-bulk, încărcături de camioane
cu produse omogene pot fi împărțite în cantități mai mici, mai ușor de manipulat ([APIC01]).
Structura de distribuție determină distanțele de transport pentru expedierea comenzilor și
mijoacele de transport folosite pentru aceasta. Deși planificarea operațiunilor de expediere va
avea loc ulterior, este important să se ia în considerare operațiunile cu cât mai înainte de
confirmarea livrării, întrucât va afecta ziua de livrare. Datorită metodelor de transport, datele
de livrare nu sunt arbitrare, pentru livrari ele sunt grupate, sau alăturate în livrări "tours" care
sunt de obicei parcurse (servite) ciclic.

Fig. 5.1 Variabilele de decizie în design-ul şi planificarea structurii reţelei de distribuţie.

Un sistem de distribuţie flexibil este capabil să monitorizeze comenzile clienţilor, sau

să confirme date de livrare ale poziţiilor individuale din cadrul comenzilor, prin continua
verificare a proceselor de producţie şi aprovizionare. Aceasta este similar "trenului de marfă"
al procesării comenzii clientului descrisă în Secţiunea 1.3.3, care stationează în anumite staţii
pentru a monitoriza oferta de bunuri şi informaţii din alte trenuri. Modificările în producţie
sau achiziţii necesită ajustări în planificarea transporturilor.
 Procesul actual de transport înglobează preluarea comenzilor, împachetarea,
încarcarea şi transportul către destinatar. Acesta este însoţit de activităţi administrative, cum
ar fi pregatirea documentelor necesare, menţinerea statisticilor transporturilor; manipularea
plângerilor legate de pagube produse în timpul transportării, şi multe altele.

5.1. Alegerea Comenzii

Alegerea comenzii reprezintă emiterea obiectelor din locațiile lor de stocare

(depozitare) pentru a urma a fi livrate. Obiectele sunt emise conform unei strategii specifice
de alegere.
Procesul de alegere a comenzii include de obicei următorii pași: punerea la dispoziție
a bunurilor în unitățile de depozitare, alegerea cantității cerute dintr-un anume bun,
consolidarea bunului ales confrom secvenței de alegerea, transportul și returnarea unităților
de depozitare parțial alese înapoi în depozit.
Unitățile care aleg comenzile găsesc implementarea în special în distribuția de bunuri
finite și în expedierea pieselor de schimb, dar este de asemenea nevoie de ele în interior
pentru aprovizionarea producției. Există diverse strategii de alegere depinzând de tipul
sistemului de stocare și a tehnicii de reaprovizionare folosite:
• În cazul alegerii discrete a comenzii, comenzile sunt alese una dupa alta. Documentul
de însoțire a mărfii necesar, este o notă de livrare cu pozițiile aranjate într-o secvență
de alegerea optimă. Această secvență optimă este drumul cel mai scurt prin depozit.
Prin urmare, sortarea specifică a obiectelor notei de livrare se numește listă de alegere.
• Alegerea lotului adună împreună un număr de comenzi și aranjează pozițiile tuturor
obiectelor ce corespund notelor de livrare, într-o secvență optimă. Lista de alegere ce
rezultă permite tuturor produselor ce urmează a fi livrate să fie ridicate într-un singur
ciclu prin depozit. Încărcăturile individuale sunt puse apoi împreună urmând un ciclu
unic într-un depozit secundar special, depozitul pentru comenzile alese. Acest proces
face posibilă alegerea comenzilor la un nivel foarte ridicat, dar atrage după sine costuri
mai ridicate decât în cazul alegerii discrete a comenzilor, precum și capital si costuri
de operare ridicate. Numai acolo unde gama de produse este foarte mare și există un
volum mare de comenzi, așa cum se întâmplă în cazul comenzilor din cadrul poștei,
alegerea unui lot este o soluție eficientă din punctul de vedere al costului.
 Există în plus strategii de alegere care sunt dependente atât de mărimea depozitului, cât și
de structura produsului:

• Alegerea secvenţială: o deplasare este făcută prin depozit pentru fiecare comandă
unică sau un lot de comenzi în ansamblul său.
• Alegerea zonei, sau alegerea paralelă. Depozitul este divizat într-un număr de zone
alese, si ordinea comenzii sau a lotului de comenzi este împărţită în ordine parţială
care sunt alese în paralel. Într-o operaţiune viitoare într-o zonă separată de
depozit,toate alegerile parţiale sunt apoi puse împreună. Acest lucru are sens pentru
depozitele foare mari, în scopul de a scurta traseele pentru alegerile individuale.
Există de asemenea, segmentare de depozit în funcţie de produs, cum ar fi de
segmentare în zone de temperatură diferită pentru produse refrigerate şi congelate sau
zone separate pentru substanţele chimice periculoase sau pentru produsele care nu ar
trebui sa fie stocate în imediata apropiere.

Fig.5.1.1 Cele patru strategii de alegere care rezultă din variantele discutate mai sus:

a) Pentru alegerile discrete b) Alegerea lotului

c) Alegera zonei d) Alegerea zonei si a lotului

Fluxul datelor Fluxul mărfurilor

 Criteriile de ordine distinctive sunt de tipul de depozitare şi de circulaţie a alegătorului
(alegatorul poate fi persona care scoate mărfurile sau diverse ajutoare tehnice, cum ar fi de
macara stivuitor):

• în curs de pregătire descentralizată a bunurile , mărfurile sunt depozitate în locuri

constante şi se mută de la un alegator de poziţie la urmatorul (numită de oameni:
dirijare a produsului)
• În cazul preparării descentralizate a bunurilor, bunurile sunt depozitate în locaţii
constante, iar culegătorul le mută dintr-o poziţie în următoarea (dirijare numită
„oameni la produse”). După aceea culegătorul va muta bunurile culese într-o zonă de
consolidare a comenzilor. În funcţie de aspectul depozitului, culegătorul se va deplasa
dus-întors, sau – în cazul unui depozit cu mai multe etaje cu platforme care pot fi
ridicate şi scăzute sau mezanine cu elevator pentru materii – dus întors şi sus şi jos.
Acesta este o metodă foarte comună şi relativ uşor de realizat.
• În cazul preparării centralizate a bunurilor, bunurile sunt trimise de la depozit la o
staţie permanentă de culegere sau zonă de kitting. (dirijare numită „oameni la
produse”) Bunurile vor fi mutate cu ajutorul benzilor de transportare, macara, sau
echipament de operare. Un criteriu important de decizie pentru acest tip de stocare a
bunurilor este problema gestionării untăţilor de depozitare partial culese, din care au
fost luate elemente pentru comenzi. Paleti de produse parţial culese pot, de exemplu,
pot să rămână la staţia de cules, însă din cauza spaţiului ele sunt frecvent transportate
înapoi la depozit sau la un alt spaţiu special de depozitare. În planificare şi control al
sistemelor moderne de culegere, soluţia depinde de frecvenţa de solicitare a bunului.
(de exemplu, folosind o clasificare ABC). Bunurile solicitate frecvent vor rămâne la
staţia de culegere, în timp ce celelalte bunuri vor fi returnate la depozit.
Culegerea poate varia de la manual păna la automatizare totală, în funcţie de aspectul
depozitului şi sistemul de culegere. Automatizarea este posibilă pentru unităţile stocate
extrase, transportate înapoi la depozit şi unităţile stocate distribuite (cartoane sau paleţi pentru
mai multe unităţi) pentru culegerea unui singur element, şi în final transportarea unităţilor
comandate. Automatizarea nu necesită întotdeauna utilizarea roboţilor. Separarea elementelor
poate fi realizată prin „mutare automată” in loc de roboti de cotropire de încărcătură, unde
elementele sunt ridicate de pe o bandă de cutii de carton, sau ele părăsesc banda.
Culegerea intergral automatizată este un caz special care se găseşte de obicei în industria
farmaceutică şi afacerile prin comenzi prin poştă. Pentru consolidarea comenzilor, roboţii,
transportorii automatizaţi şi alte aparate technice înlocuiesc oamenii. Acesta este posibil
numai în cazul în care elementele care trebuie culese au aceeaşi dimensiuni (geometrie) şi au
aceeaşi formă (rigiditate). Lângă acestea bunurile trebuiesc depozitate în modalităţi precise,
însemnând că elementele trebuie depozitate la locaţii de depozit predeterminate şi dedicate
acestora, cu o orientare specifică pentru a face posibilă preluarea automată. Automatizarea
integrală este efectiv din punc de vedere a costului, doar în cazul unei cifra de afaceri mare şi
încărcare sigură a fabricii.
Pentru procesarea optimǎ a unei acţiuni de picking, adicǎ de extragere a unor produse
dintr-un lot şi includerea lor într-un altul, au fost implementate sisteme de control din ce în ce
mai complexe.Sunt folosite sisteme de gestionare a depozitului pentru a colecta comenzile,
pentru a crea listele, pentru a calcula ruta optimǎ şi pentru a controla şi monitoriza aceste
acţiuni de extragere şi în final completare a documentelor de comandǎ.Deasemenea sistemele
moderne micşoreazǎ timpul şi ruta de restabilire calculând optimul proiectat de depozit
(însemnând drumul minim şi înlocuirea efortului , cu buna organizare a spaţiului) şi atunci
când capacitatea este disponibilǎ , se declanseazǎ automat procesul de restocare pentru
restabilirea bunurilor.
Procesul de “picking” (culegere) se sfârşeşte atunci când cantitǎţile de produs satisfac
cererea. Departamentul care se ocupǎ de livrarea produselor, trimite bunurile care nu sunt încǎ
ambalate spre a fi livrate.Excepţie fac procesele de “pick and pack”, prin care produsele sunt
ridicate pe baza comenzilor clienţilor şi ambalate în vederea distribuţiei.
Dacǎ acţiunea de picking nu este completǎ atunci nici celelalte procese nu se vor putea
finaliza.Ele vor fi splitate şi asezate într-o listǎ de aşteptare.
Livrarea materialelor este un proces de lagaturǎ legal la fel ca şi comenzile din
vânzǎri.Singura diferenţǎ este cǎ acestea nu implicǎ o facturare din moment ce materialele in
final ramân proprietatea companiei şi sunt doar temporar împrumutate.
Termenul de packaging, de ambalare, se referǎ la construcţia provizorie de protecţie a
bunului sau ansamblul elementelor materiale care, fără să facă parte din produsul însuşi, sunt
vândute împreună cu el pentru a facilita protecţia sa, transportul său, stocajul, prezentarea în
linearul de vânzare din magazin, identificarea şi utilizarea sa de către consumatori. Bunul
ambalat este produsul împachetat sau produsul care urmeazǎ a fi împachetat.
Unitatea împachetatǎ este cantitatea de produs ambalat/pachet fǎcând referire la unitatea
de produs(exemplul unei cutii cu 12 sticle). Funcţia de împachetare reprezintǎ motivul
ambalǎrii.
 Procesul de împachetarea deţine un rol crucial în cadrul logisticii, ştiindu-se faptul că de
cele mai multe ori doar prin intermediul impachetarii bunurile produse ajung unităţi de sine
stătătoare. Procesul de împachetare luat singur nu are nici un rol. Produsele împachetate sunt
cele care îndeplinesc un rol precis. De îndată ce produsul ajunge in zona de consum, procesul
de împachetare şi-a îndeplinit scopul şi devine rebut sau material ce poate fi refolosit şi
reciclat. Numeroasele funcţii pe care procesul de împachetare le poate îndeplini pot fi grupate
în cinci zone:

Fig.5.1.2 Cadrul conceptual privind diferitele funcţii şi cerinţe ale împachetării

• Cea mai importantă funcţie a împachetării este aceea de a proteja conţinutul. Funcţiile
active de protecţie au rolul de a asigura că produsul va ajunge la utilizatorul final,
intact. Procesul de împachetare trebuie să asigure că produsele ambalate sunt ferite de
presiuni (sarcini) interioare şi exterioare: mecanice, chimicale, fizice şi biologice.
• Funcţia de distribuţie a ambalajelor suportă depozitare, transport şi reîncărcare. Tipul
de ambalare are un efect semnificativ asupra mânuirii în depozit şi a utilizării spaţiului
 de depozitare şi transport. Deciziile de împachetare bine gandite pot îmbunatăţi
aşezarea, utilizarea optimă a spaţiului şi pot simplifica implementarea de dispozitive
tehnice. Reducerea greutăţii ambalajelor poate reduce costurile de transport.
Ambalarea corectă, de exemplu, utilizarea operatorilor de transport standardizaţi, cum
ar fi paleţii şi containerele, pot îmbunătăţi considerabil expediţia mărfurilor de la un
mijloc de transport la altul la staţiile de încărcare. Pentru ambalarea cea mai eficientă,
dimensiunea ambalajelor va fi conform cu cea a operatorilor de transport standardizaţi
(de exemplu, 800 x1200 mm, paletul european18).
• Etichetarea şi ştampilarea produc funcţiile de informare şi promovare a vânzărilor de
ambalaje. Din punct de vedere legal sunt necesare declaraţii ale conţinutului pentru
produsele alimentare şi pentru materialele periculoase, precum şi instrucţiuni tipărite
de transport, mânuire sau depozitare. Mai mult ambalarea poate servi scopului de
marketing. Această funcţie de promovare câstigă semnificaţie cu cât un produs este
mai aproape de a fi un bun de consum. Vânzările de servicii, de exemplu, unde nu
există nici un fel de contact între producator şi consumator, se bazează pe ambalarea
modernă şi este componenta cea mai semnificativă a politicii de poziţionare pe piaţa a
produsului companiei. Ambalajul atrage atenţia clientului şi crează o asociere cu
produsul. Este din ce în ce mai obişnuit printre producători să marcheze produse cu
numere de identificare EAN sau UCC/ UPC sau să sugereze preţuri de retail pentru o
mânuire mai uşoară din partea comercianţilor retail şi a clienţilor.
• Funcţia de utilizare se referă la două aspecte: la manipularea ambalajului de către
client şi la reutilizarea şi reciclarea acestuia. Ambalajul ecologic devine din ce în ce
mai important în zilele noastre. Fie că se reutilizează sau se reciclează, ambalajul îşi
câştigă acceptul consumatorului.
• Funcţia de vânzare are aceleaşi caracteristici enumerate mai sus, la care se adaugă
cererea pentru design-ul economic al ambalajului, în scopul de reducere a costurilor.
Cooperarea între industrie şi întreprinderile comerciale din sectorul vânzarilor şi a
comerţului de ambalaje este în creştere. Acesta este un lucru extrem de important
deoarece despachetarea cutiilor de carton transportate, stocarea produselor pe rafturile
magazinului, etichetarea produselor şi expunerea rafturilor cu produse sunt nişte
activităţi destul de laborioase. Din acest motiv, ambalajul se adaptează mai mult
tipului de magazine şi chiar este conceput pentru a se potrivi dimensiunilor rafturilor
magazinelor.
 Sistemul de ambalare cuprinde bunul ambalat, ambalajul sau materialele de ambalare şi
procesul de împachetare.

Cele trei elemente ale sistemului de ambalare sunt puternic interconectate. Opţiunea
ambalării este determinată de caracteristicile bunurilor împachetate şi de funcţiile pe care
acţiunea de împachetare trebuie să le indeplinească. Materialele de împachetare determină, în
schimb, procesul de împachetare. De exemplu, acestea determina tipul de utilaj necesar
pentru formarea,umplerea şi sigilarea pachetului. Permiterea automatizării depline a
procesului de ambalare cu ajutorul utilajelor produce cereri mai mari de materiale de
împachetare decât ambalarea manuala.

Ambalajul este produs din materiale de împachetare.

Pentru ambalare sunt utilizate diferite materiale: hârtie,carton, hârtie creponată, plastic,
metal, aluminiu, sticla, lemn, textile. Fiecare material de ambalare are proprietătile lui unice
care pot fi utilizate în vederea îndeplinirii funcţiilor ambalajului. Alegerea materialelor este,
de asemenea, determinată de reciclarea şi feed-back-ul obţinut la returnarea acestora.
Returnarea şi reciclarea ambalajelor pot da naştere la costuri adiţionale prohibitive.

Împachetarea şi marcarea constă în efectuarea tuturor activităţilor specifice

împachetării unui bun.

Aceste activităţi includ aprovizionarea ambalajelor goale şi bunurile de la facilităţile

de împachetare, asamblare şi umplerea ambalajelor, marcarea, etichetarea si pregătirea
unităţilor de ambalare pentru transport.
Suportul prin intermediul maşinilor de împachetare este comun. Câteva exemple sunt
maşinile de asamblare în saci, freze, maşini de îmbidonare, maşini pentru încartonare, maşini
de paletare şi maşini de împachetare.
Încărcarea construcţiilor reprezintă gruparea şi consolidarea materialelor pentru
transport.
Sarcina unitate reprezintă unităţile de grupare a pachetelor pentru transport.

Unităţile de împachetare sunt aşezate pe sau în suporturile unităţilor sarcină, ca de

exemplu paletele, talerele sau containerele şi securizate cu stabilizatori de sarcină (benzi,
centuri de legătura, adezivi, învelitoare largi, etc) în scopul de a facilita prelucrarea, stocarea
şi transportul. Alegerea ajutorului unităţilor sarcină se bazează puternic pe posibilităţile
specifice ale transportului. Pentru transportul cu camionul pe trailer, de exemplu, paletele sunt
folosite, cu toate că containerele sunt frecvent folosite pentru transportul aerian sau cel marin.

Nivele de agregare în încărcătura construcţiei

Documentele necesare de transport (de acompaniere) trebuie citite în timpul

procesului de împachetare sau, cel tarziu, în cel de încărcare. Acestea pot include instrucţiuni
elementare asociate pentru folosire sau documente asociate cu cele de transport, ca de
exemplu, aviz de livrare, autorizaţia de export, notele de transfer ale exportului, certificatul de
provenienţă, declaraţii vamale internaţionale, etc.
Interacţiuni între unităţile de împachetare, unităţile sarcină, unităţile de transport şi
sistemul logistic, va avea o influenţă în mod semnificativ asupra eficienţei economice.