MARKETING TESTE GRILĂ -

Simplificat
5.1. Concepte de marketing
1. Elementul critic în marketing este credibilitatea.
2. Conceptul de marketing cere ca managerii unei firme/instituţii: să observe
totul din punctul de vedere al consumatorului;
3. Cultură de marketing pentru satisfacerea consumatorului trebuie
să o aibă: angajaţii firmei;
4. Pilonii activităţii de marketing sunt: consumatorul;
5. Marketingul vizează: activitatea de desfacere; activitate anti-desfacere;
activitatea de post-desfacere;
6. Când clienţii sunt bine serviţi și trataţi devin: o sursă de profit pe termen
lung pentru firmă;
7. Firmele trebuie să aibă în vedere: câștigarea fidelităţii clienţilor și
satisfacerea lor la un nivel superior;
8. Clienţii satisfăcuţi de produsele și serviciile unei firme: devin clienţi fideli
pentru mai mult timp;
9. Pentru ofertant, satisfacerea unui consumator are drept efecte: câștigarea
și transformarea acestuia în client;
10. Orientarea de marketing vizează: adaptarea ofertei la particularităţile
clienţilor;
11. Satisfacţia financiară este obţinută atunci când clientul: economisește
bani; dobândește bani; obţine un plus de confort;
12. Adăugarea de valoare-satisfacţie produselor și serviciilor se
poate realiza prin următoarele căi: proiectarea cât mai atractivă a produsului;
asocierea unor simboluri acestuia; facilitarea obţinerii produsului;
13. Cea mai bună poliţă de asigurare a fidelităţii clienţilor este:calitatea;
14. Criteriul de identificare a segmentului de piaţă este: demografic;
psihologic; frecvenţa utilizării unui produs; avantajele oferite de produs;
geografic;
15. Profitul, în domeniul economic, este: măsura succesului economic al
firmei;
16. Dintre funcţiile marketingului unei firme nu face parte: creşterea
numărului de consumatori.
17. Identificaţi funcţiile marketingului unei firme: creşterea eficienţei
economice; cercetarea pieţei şi a consumatorului; conectarea rapidă şi
flexibilă a firmei la dinamica mediului; satisfacerea în condiţii superioare a
 nevoilor și dorinţelor consumatorilor.
18. Care dintre următoarele forme ale relaţiilor de piaţă nu
reprezintă relaţii de vânzare-cumpărare: donaţiile de bunuri;

19. Păstrarea clienţilor se referă la:capacitatea firmei de a măsura succesul

economic al ei;
20. Fiecare salariat:este în măsură să influenţeze pozitiv sau negativ
percepţiile şi preferinţele clientului;
21. Un consumator nesatisfăcut: acordă mai multă atenţie produselor de la
concurenţă;
22. Funcţiile generale ale marketingului sunt:cercetarea pieţei şi a
consumatorului; satisfacerea în condiţii superioare a nevoilor şi dorinţelor
consumatorilor; creşterea eficienţei economice; conectarea rapidă şi flexibilă
a firmei la dinamica mediului.
23. Orientarea de marketing se bazează pe patru elemente importante:
piaţa ţintă; nevoile consumatorului; marketingul coordonat;
rentabilitatea;

24. Cultura de marketing trebuie să o aibă:întreg personalul firmei;

25. Proiectarea cât mai atractivă a produsului conduce la:adăugarea de

valoare-satisfacţie produselor;

5.2. Marketingul de relaţie

1. Marketingul de relaţie are capacitatea de:a crea o clientelă fidelă;
2. Pe câte niveluri se structurează relaţiile cu clienţii:pe cinci niveluri;
3. Nivelurile pe care se structurează relaţiile firmei cu clienţii sunt:elementar,
de reacţie, de răspunsuri, ofensiv, de cooperare;
4. Marketingul relaţional (de relaţie) presupune:
constituirea în timp a unei "resurse" de tip special, numită reţea de marketing;
5. Marketingul relaţional:vizează acţiunile din sfera relaţiilor publice;
6. Nivelul ofensiv stabilit între firmă și client se explică prin faptul că:
comerciantul telefonează periodic clientului, oferindu-i sugestii în legătură cu noi
modalităţi de utilizare a produsului sau informaţii despre produsele noi apărute;
 7. Nivelul de răspunsuri stabilit între firmă și client se explică prin
faptul că:
comerciantul telefonează clientului la scurt timp după vânzare pentru a verifica
dacă produsul corespunde aşteptărilor. În plus, el solicită clientului să-şi exprime
sugestiile pentru îmbunătăţirea produsului şi orice nemulţumire legată de acesta.
Informaţiile vor ajuta firma să-şi îmbunătăţească oferta.

8. Nivelul de reacţie stabilit între firmă și client se explică prin faptul că:
comerciantul vinde produsul şi îl încurajează pe client să ia legătura cu el dacă are
neclarităţi sau nemulţumiri;

9. Nivelul de cooperare stabilit între firmă și client se explică prin faptul că:
firma colaborează permanent cu clientul pentru a găsi căi de economisire sau de
servire mai eficientă a acestuia.
10. Nivelul elementar stabilit între firmă și client se explică prin faptul că:
comerciantul vinde produsul fără a mai lua apoi legătura cu clientul;
11. Care sunt instrumentele de marketing folosite de o firmă pentru
a realiza legături mai strânse cu clienţii săi? introducerea unor avantaje de
ordin financiar în relaţia cu clienţii; oferirea unor avantaje de ordin social
alături de cele financiare; realizarea unor legături structurale;
12. Care este esenţa marketingului de relaţii:determinarea cu maximă
probabilitate a clientelei fidele pe termen lung;
13. Consumatorii trebuie să fie consideraţi de către firmă ca fiind: clienţi
care aduc firmei venituri de sute de mii de euro pe durata vieţii;
14. O firmă care doreşte să creeze o legătură mai strânsă cu clienţii
săi poate apela la:instrumente de marketing.
15. Acţiuni recomandate care influenţează relaţia cumpărător- vânzător:
sunaţi întotdeauna primul la telefon, oferiţi recomandări, acceptaţi răspunderea;
16. Strategiile (firmei) necesare creării unei clientele fidele: clădirea unei
relaţii strânse cu clientul; echipe multifuncţionale orientate către client;
17. Care sunt elementele de care trebuie să ţii cont pentru a
menţine relaţia cu clienţii: clienţii trebuie să fie ascultaţi; oferirea de
recompense (discount, voucere etc.); păstrarea continuă a legăturii cu clienţii.
18. Orientarea spre client înseamnă:identificarea și analiza continuă și
cuprinzătoare a așteptărilor clienţilor; transpunerea așteptărilor clienţilor în
realizarea produselor și serviciilor; atenţie crescută în modul de desfășurare
 a interacţiunii cu clienţii; menţinerea și dezvoltarea unor relaţii avantajoase
cu clienţii.

19. O întreprindere are o bună orientare spre clienţi dacă:realizează produse

și servicii de calitate; aplică un management activ al reclamaţiilor; aplică o
motivare puternică a salariaţilor;
20. Trăsăturile cheie ale marketingului relaţional sunt:punerea accentului
pe asigurarea unor bune relaţii intense, interactive și de fidelizare a
cumpărătorilor;orientarea spre beneficii pentru clienţi;preocuparea întregului
personal pentru calitate;

5.3. Mediul de marketing al firmei

1. Componentele mediului extern se află:în evoluţie liniară;
2. Mediul stabil este caracterizat de:evoluţia lentă și ușor previzibilă a
fenomenelor;
3. Mediul instabil este caracterizat de:frecvente modificări în majoritatea
componentelor sale;
4. Micromediul influenţează activitatea întreprinderii;indirect, slab și pe
termen lung;
5. Mediul demografic reprezintă unul din factorii:a formativi ai cererii de
mărfuri;
6. Mediul economic include, între altele:forţe și grupuri de interese care
acţionează în viaţa economică a societăţii.
7. Invenţiile și inovaţiile sunt elemente specifice prin care se poate
exprima evoluţia:mediului natural;
8. Reglementările legale privind concurenţa sunt incluse în:mediul
economic;
9. Creșterea rolului guvernelor în asigurarea protecţiei mediului
înconjurător reprezintă o tendinţă a:mediului politic;
10. Resursele umane ale unei firme fac parte din:mediul cultural;
11. În cadrul mediului extern al întreprinderii, agenţiile de
publicitate fac parte din:organismele publice;
12. Populaţia aflată în zona de activitate a întreprinderii este inclusă în:
mediul demografic;
13. Politica de produs, politica de preţ, politica de distribuţie şi
politica de promovare - rolul fiecărei politici este redimensionat în cazul
entităţilor care acţionează pe pieţele organizaţionale, reprezintă:produse
complexe;

14. Componenta mixului de marketing cea mai puţin controlabilă

de către firmă o reprezintă:preţul;
15. Ansamblul elementelor care se referă la populaţia situată în aria
de activitate a întreprinderii constituie:mediul demografic.
16. Din perspectiva marketingului, cea mai importantă componentă
a micromediului întreprinderii o reprezintă:clienţii;
17. Ce reprezintă mediul de marketing al firmei? Totalitatea forţelor și
condiţiilor interne și externe în interiorul cărora agentul economic își
desfășoară activitatea;
18. Prin ce se evidenţiază valoarea marketerilor? prin capacitatea acestora
de a transforma o aparentă ameninţare într-o oportunitate de marketing;
19. Care sunt componentele mediului de marketing? micromediul și
macromediul;
20. Micromediul de marketing al firmei este alcătuit din: micromediul
extern al firmei și din mediul intern al acesteia;
21. Micromediul extern al firmei include:furnizorii, intermediarii, clienţii,
concurenţii şi publicul;
22. Furnizorii de mijloace materiale asigură firmei resurse de:materii
prime, materiale, echipamente (maşini, utilaje), tehnologie, energie,
combustibil etc.;

23. Firmele trebuie să-şi selecteze furnizorii analizând următoarele

criterii: preţul, distanţa, puterea economică, imaginea pe piaţă; localizarea
geografică, starea de disciplină, greve, cheltuielile de transport; calitatea
ofertei, termene și condiţii de livrare, climatul intern; seriozitatea și respectarea
disciplinei contractuale, puterea economică;
24. Care sunt obligaţiile marketerilor implicaţi în activităţile de
producţie:să realizeze activităţi de diminuare sau de înlăturare a riscurilor ce
ţin de activităţile furnizorilor de resurse;
25. Care este motivul pentru care firmele trebuie să stabilească relaţii
contractuale cu mai mulţi furnizori din același domeniu? pentru a înlătura
riscurile determinate de dependenţa de un singur furnizor; pentru a avea un mai
bun control al preţurilor, al calităţii, al termenelor de livrare, al condiţiilor de
creditare, de plată, ca şi pentru a garanta cursivitatea aprovizionării; pentru că în
negocierea comercială (privind aprovizionarea firmei) furnizorii nu trebuie să
deţină o pondere mai mare de 60% din totalul necesarului anual de resurse de
un anumit tip; pentru că firmele puternice pot să aibă o influenţă majoră asupra
activităţii desfăşurate de furnizori prin impunerea propriilor condiţii.
26. Firmele pot fi vulnerabile în faţa puterii furnizorilor în
următoarele situaţii: dacă un produs esenţial oferit de aceştia nu poate fi
înlocuit;
27. Firmele pot fi vulnerabile în faţa puterii furnizorilor în
următoarele situaţii: dacă este prea costisitoare schimbarea
furnizorului; dacă un furnizor deţine patentul asupra unui produs; dacă
clientul solicită expres (sau numai preferă) produse de la un anumit
furnizor; dacă furnizorul este mai puternic decât cumpărătorul.
28. Nu face parte din macromediul firmei:mediul psihologic; mediul
tehnologic; mediul educaţional;
29. Cercetarea la nivel micro şi macroeconomic vizează:studii asupra
personalului;
30. Printre componentele publicului se numără:personalul intern al firmei;
opinia publică; publicul financiar; mass- media;
31. În categoria intermediarilor sunt incluși:distribuitorii cu ridicata şi cei cu
amănuntul; agenţii de schimb; distribuitorii fizici; instituţii financiar –
bancare; agenţiile de servicii de marketing;
32. Distribuitorii cu ridicata mai sunt cunoscuţi și sub denumirea
de:angrosiști;
33. Distribuitorii cu amănuntul mai sunt cunoscuţi și sub denumirea
de:detailiști;
34. Agenţiile de servicii de marketing includ: agenţii de publicitate, firme de
cercetări de marketing, firme de consultanţă etc.;
35. Regula icebergului descrie următorul fenomen observat în
mod curent pe piaţă: aproximativ 20% dintre clienţi sunt responsabili pentru
aproximativ 80% din totalul vânzărilor;
36. Care sunt categoriile de concurenţă care există pe piaţă? concurenţă de
soluţii, concurenţă generică, concurenţă de produs, concurenţă de marcă;
37. Câte categorii de concurenţă există pe piaţă? patru categorii de
concurenţă;
38. Concurenţii direcţi ai unei firme sunt: cei care urmăresc să satisfacă
aceleași nevoi ale acelorași consumatori, oferind produse similare;
 39. Specialiştii în marketing pot înfrunta concurenţa recurgând la
una din următoarele metode: imitarea principalilor concurenţi; găsirea unui
avantaj produsului pe care-l realizează; pot oferi preţuri competitive; găsirea
unor noi nișe de piaţă.
40. Principalele componente ale publicului sunt: publicul financiar, mass-
media, publicul intern,; instituţii guvernamentale şi administraţia publică,
publicul extern; mass-media, publicul intern, publicul extern; grupuri de
interese politice şi civice, organizaţii profesionale.

41. Publicul financiar este format din: bănci, societăţi de investiţii, firme de
asigurări, acţionarii firmei etc.;
42. Grupuri de interese politice şi civice, organizaţii profesionale
sunt reprezentate de: Camera de Comerţ şi Industrie, Uniuni Patronale etc.;
43. Obiectivul principal al relaţiilor firmei cu publicul constă în:
consolidarea unei imagini favorabile, a unei notorietăţi în cadrul publicului;

44. O imagine favorabilă are pentru firmă următoarele efecte:

atrage investitorii de capital; generează credibilitate în relaţiile cu partenerii;
facilitează obţinerea de credite; stimulează vânzările; atrage forţa de muncă cu o
mai bună calificare și competenţă; sporește loialitatea clienţilor; facilitează
lansarea și acceptarea noilor produse pe piaţă etc.

45. Macromediul firmei cuprinde: mediul demografic, mediul economic,

mediul tehnologic, mediul politic și juridic, mediul socio-cultural;

46. Mediul demografic este reprezentat de: populaţia unei pieţe, privită ca
număr total al consumatorilor potenţiali;

47. Principalele componente ale publicului sunt: publicul financiar; publicul

extern; mass-media; grupuri de interese politice şi civice, organizaţii
profesionale; publicul intern; instituţii guvernamentale şi administraţia
publică;
48. Marketingul ecologic vizează: remedierea deteriorărilor aduse mediului;
eliminarea gunoaielor sau purificarea apelor; demersurile în direcţia
schimbării tehnologiilor; reducerea consumului de energie şi materii prime.
49. Cunoaşterea mediului tehnologic prezintă, pentru specialistul în
marketing, o importanţă deosebită, deoarece:
creează modalităţi noi de satisfacere într-un grad mai mare a nevoilor
consumatorilor; permite identificarea unor nevoi latente; ajută la descoperirea
unor noi segmente de consumatori; poate modifica natura concurenţei într-o
industrie.

50. Uzura morală este planificată pentru:

ca durata de viaţă a produselor să fie limitată; a crește profitul pe termen lung al
producătorilor; a se asigură cererea continuă pentru mai multe produse; ca produsele să
fie înlocuite mai des cu altele noi.
51. Cartelul Phoebus a existat pentru: a controla producerea și vânzarea de
becuri;

52. Mediul politic include: structura forţelor politice ale societăţii; gradul de
implicare a statului în economie; gradul de stabilitate politică; atitudinea
puterii şi administraţiei faţă de afaceri.
53. Influenţele politico-legale asupra activităţii de marketing pot fi
grupate: în cinci categorii;
54. Componentele culturii sunt: cultura materială, limba, religia; valorile şi
atitudinile; obiceiurile, organizarea socială, estetica;
55. Succesul unei afaceri este determinat de : client;
56. Cel mai important activ al firmei este: baza de clienţi;
57. Păstrarea clienţilor de către o firmă se referă la faptul că:firma trebuie
să aibă în vedere schimbările apărute în nevoile clienţilor;
58. Clienţii profitabili ai firmei sunt: clienţii care aduc venituri firmei ce
depășesc costurile de producţie ale acesteia;
59. Orientarea către client a firmei se referă la faptul că: firmele sunt
preocupate să afle care sunt nevoile clienţilor;
60. Furnizorii unei organizaţii sunt: acei agenţi economici sau indivizi care îi
oferă firmei resursele de care are nevoie pentru a-şi produce propriile bunuri
sau servicii;
61. Intermediarii sunt: persoane juridice sau fizice care acţionează între
firmă şi furnizori, respectiv între firmă şi consumatorii acesteia;
62. Agenţiile de servicii de marketing includ:
agenţii de publicitate, firme de cercetări de marketing, firme de
consultanţă etc.;
63. Agenţii de schimb sunt, așadar:
brokeri, comisionari etc. care realizează contactul între părţi şi
negociază pentru ele, intermediind tranzacţiile;

64. Clienţii sunt clasificaţi în funcţie de statutul lor, de natura

 solicitărilor faţă de produsele firmei în: consumatori, utilizatori industriali,
pieţe guvernamentale, pieţe internaţionale;
65. Utilizatorii industriali sunt clienţii care: achiziţionează produse în scopul
prelucrării sau utilizării lor în procesul de producţie;
66. Pieţele guvernamentale sunt alcătuite din: agenţii de stat care
achiziţionează bunuri şi servicii folosite fie pentru a presta servicii publice,
fie pentru a le revinde;

67. Consumatorii sunt: persoane particulare şi gospodării – care cumpără

bunuri şi servicii pentru consumul propriu;

68. Indicaţi care dintre elementele de mai jos reprezintă bariere

de intrare într-un sector: necesar mare de capital; cerinţe de brevetare și
autorizare; posibilităţi limitate de amplasare;
69. Publicul financiar este reprezentat de: bănci, societăţi de investiţii, firme
de asigurări, acţionarii firmei etc.;

5.4. Cercetarea de marketing

1. Prima etapă a unei cercetări de marketing o reprezintă: alegerea eşantionului;
2. Cercetarea de marketing cu privire la distribuţie se referă la: studii asupra
exporturilor;
3. Cercetarea de marketing cu privire la produs se referă la: studii privind aspectul
ambalajelor.

4. Analiza SWOT se referă: situaţia întreprinderii și raporturile acesteia cu

micro și macromediul extern.

5. Analiza SWOT este: sinteza auditului de marketing;

6. Cercetarea de marketing cu privire la produs se referă la:
crearea şi testarea produsului, crearea şi testarea mărcii;
testarea produselor existente, studii privind aspectul
ambalajelor; studii privind aspectul ambalajelor, studii de
competitivitate a produsului; teste de piaţă;
7. Cercetarea de marketing cu privire la promovare se referă la: studii asupra
publicităţii;

8. Studiul de piaţă reprezintă: activitatea de colectare și analizare a

informaţiilor;
9. Studiile de piaţă sunt realizate pentru: a evalua potenţialul unei pieţe; a
testa produsele existente; a stabili cotele de vânzări;

10. Cercetarea de marketing cu privire la comportamentul de

cumpărare se referă la: imaginea asupra mărcii;
11. Cercetarea de marketing privind comportamentul de cumpărare
se referă la: preferinţa faţă de marcă, atitudinea faţă de marcă, satisfacţia
oferită de produs;
12. Cercetarea de marketing poate consta în: într-un studiu de piaţă; un test
al preferinţelor pentru produs; o prognoză a vânzărilor la nivelul unei
regiuni; un studiu asupra eficienţei publicităţii.
13. Cercetarea de marketing reprezintă: funcţia care creează un canal de
informaţii între organizaţii şi clienţii lor;

14. Studiul de piaţă reprezintă: activitatea de colectare şi analiză a

informaţiilor cu privire la consumatori, la pieţe şi la eficienţa deciziilor de
marketing.

15. A doua etapă a procesului cercetării de marketing este: evaluarea

informaţiilor disponibile;
16. A treia etapă a procesului cercetării de marketing este: alegerea tipului
de studiu şi a metodelor de lucru.
17. A patra etapă a procesului cercetării de marketing este: stabilirea
planului şi a bugetului necesar pentru colectarea informaţiilor
suplimentare;
18. A cincea etapă a procesului cercetării de marketing este: stabilirea
planului şi a bugetului necesar pentru colectarea informaţiilor
suplimentare;
19. A șasea etapă a procesului cercetării de marketing este: dimensionarea şi
formarea eşantionului de anchetă;
20. A șaptea etapă a procesului cercetării de marketing este: culegerea,
prelucrarea şi interpretarea datelor;
21. Procesul cercetării de marketing cuprinde: zece etape.

22. Obiectivele cercetării de marketing pot fi: exploratorii, descriptive,

 cauzale;
23. Culegerea de date şi informaţii asupra micro şi macromediului
firmei se realizează apelând la: surse secundare şi primare;
24. Care este prima etapă în procesul cercetărilor de marketing?
evaluarea oportunităţii cercetării;
25. Care dintre următoarele etape precedă etapa de elaborare a
chestionarelor? identificarea surselor de informaţii.
26. Care dintre următoarele operaţiuni nu sunt prezente în etapa
de analiză a datelor? colectarea datelor.
27. Care dintre următoarele afirmaţii privind raportul final al
cercetării de marketing sunt adevărate? comunică rezultatele obţinute în
urma cercetării;
28. Care din următoarele afirmaţii cu privire la chestionare este falsă?
trebuie să aibă un limbaj tehnic.
29. Procesul de investigare a tuturor membrilor unei populaţii constituie:
recensământul;
30. Diferenţele dintre rezultatele obţinute la nivelul eșantionului și
rezultatele reale reprezintă: eroarea de eșantionare;
31. Spre deosebire de cercetarea selectivă (pe un eșantion),
recensământul: are un cost mai ridicat; necesită un volum mare de resurse
umane;
32. Acurateţea unui chestionar presupune: obţinerea unei informaţii fidele,
valabile și precise;
33. Prima etapă în proiectarea chestionarului este reprezentată de:
definirea problemei de cercetat și identificarea informaţiilor necesare;
34. Întrebările mixte din cadrul unui chestionar sunt:
întrebări închise adresate unor categorii eterogene de subiecţi
intervievaţi;

35. Care dintre următoarele afirmaţii privind obiectivele cercetării

este adevărată?
reprezintă scopul cercetării în termeni măsurabili;
36. Care dintre următoarele afirmaţii privind sursele de informaţii
este corectă? datele secundare sunt mai uşor de obţinut;
37. Ancheta prin calculator are ca avantaj: este puţin costisitoare;
38. Cercetarea de marketing trebuie să dea răspunsuri la întrebări
 precum: Cine sunt clienţii actuali şi potenţiali?; Ce educaţie şi stil de viaţă au
aceştia?; Unde locuiesc?;
39. Domeniile în care acţionează cercetarea de marketing sunt
următoarele: cercetarea la nivel micro şi macroeconomic; produsul; preţul;
distribuţia; promovarea; comportamentul de cumpărare.
40. Firmele utilizează studiile de piaţă pentru:a evalua potenţialul unei pieţe;
a determina caracteristicile pieţei; a analiza cota de piaţă;a analiza volumul
de vânzări; a realiza studii de competitivitate a produselor;a realiza
previziuni pe termen scurt (de maximum un an); a testa produsele
existente;a realiza previziuni pe termen lung (peste un an); a efectua
cercetări pentru stabilirea preţurilor; a stabili cotele de vânzări; a aprecia
potenţialul şi nivelul de acceptare a noilor produse.

5.5. Piaţa firmei

1. Cele trei condiţii ce se cer întrunite de o piaţă cu concurenţa perfectă
atomicitatea, fluiditatea, transparenţa perfectă;
2. Concurenţa este total absentă în situaţia de:monopol bilateral.
3. Una dintre formele de manifestare a concurenţei neloiale o reprezintă: concurenţa
ilicită;
4. Relaţia dintre două întreprinderi producătoare de pantofi reprezintă: concurenţă
directă;
5. Concurenţa este total absentă în situaţia de: monopol bilateral.

6. Cota relativă de piaţă a unei firme aflate în poziţie de lider:

este întotdeauna supraunitară.
7. Cota de piaţă nu reprezintă: capacitatea potenţială a pieţei;
8. Cota relativă de piaţă a întreprinderii:
se calculează prin raportarea propriei sale cote de piaţă la cea a
celui mai important concurent;
9. Dintre următoarele afirmaţii referitoare la capacitatea potenţială a
pieţei nu este reală cea potrivit căreia:
depinde de numărul cumpărătorilor / utilizatorilor actuali ai
produselor/serviciilor oferite, de mărimea medie a unei cumpărări
și de frecvenţa de cumpărare.

10. Numărul total al consumatorilor care ar putea cumpăra un

produs la un moment dat formează: piaţa potenţială a produsului;
 11. Exprimarea dimensiunii pieţei potenţiale a unui produs poate
fi făcută prin intermediul: volumului cererii pentru produs;
12. Cota de piaţă reprezintă: un indicator al capacităţii pieţei;
13. Gravitaţia comercială are implicaţii asupra: ariei comerciale a
întreprinderii;
14. Concentrarea activităţii pieţei este o problemă de: arie a pieţei;
15. Volumul vânzărilor exprimă cel mai exact: piaţa efectivă;
16. Piaţa potenţială este exprimată mai exact prin:volumul cererii;
17. Volumul vânzărilor este un indicator de caracterizare a: capacităţii
pieţei;
18. Unul dintre obiectivele cercetării structurii pieţei constă în:
identificarea și dimensionarea segmentelor de piaţă;
19. Volumul ofertei este un indicator utilizat în determinarea
capacităţii pieţei atunci când: oferta este mai mică decât cererea.
20. Cota de piaţă reprezintă: ponderea deţinută de o întreprindere sau produs
în cadrul unei pieţe de referinţă;
21. Apariţia unei noi pieţe este marcată de:
existenţa, în cadrul mediului, a unei nevoi nesatisfăcute și
satisfacerea acesteia printr-o nouă ofertă;
22. Etapa de maturitate a pieţei este caracterizată de existenţa:
mai multor produse aflate în raporturi de concurenţă;
23. În funcţie de zona în care se desfăşoară actele de vânzare-
cumpărare putem identifica: piaţa internă;
24. În funcţie de natura clientului şi destinaţia bunurilor, putem
identifica: piaţa internă;

25. În funcţie de natura obiectului tranzacţionat, putem identifica:

bursa valutară; bursa de mărfuri;

26. În funcţie de natura obiectului tranzacţionat, putem identifica:

bursa de mărfuri; bursa de valori;
27. În funcţie de natura obiectului tranzacţionat, putem identifica:
bursa de valori; bursa valutară;
28. În funcţie de natura clientului şi destinaţia bunurilor, putem identifica:
piaţa bunurilor de consum; piaţa organizaţională; piaţa
bunurilor publice;
29. Piaţa reprezintă: un ansamblu de relaţii de schimb dintre consumatori și
producători; ansamblul cumpărătorilor potenţiali ai unui produs; ansamblul
 cumpărătorilor efectivi ai unui produs;
30. Piaţa efectivă: definește dimensiunile pieţei atinse la un moment dat;
tranzacţiile de piaţă efectiv desfăşurate;
31. Piaţa potenţială: indică dimensiunile posibile ale pieţei; are un caracter de
probabilitate; indică coordonatele în cadrul cărora se vor confrunta cererea
cu oferta; reprezintă măsura confruntării efective a cererii cu oferta;
tranzacţiile de piaţă efectiv desfăşurate;
32. Piaţa liberă este:piaţa unde actele de vânzare-cumpărare se desfăşoară
libere;
33. Piaţa în amonte este:constituită din relaţiile de aprovizionare împreună cu
furnizorii firmei;
34. Piaţa în aval este:constituită din relaţiile de desfacere, vânzare a produselor
şi serviciilor către diverşi beneficiari: consumatori finali sau intermediari;
35. Piaţa produsului este:formată din totalitatea pieţelor firmelor care produc
acelaşi produs;
36. Piaţa firmei este:formată din pieţe ale mai multor produse;
37. Piaţa totală este:constituită din ansamblul pieţelor firmelor care acţionează
în cadrul ei şi, în acelaşi timp, din totalitatea pieţelor produselor care fac
obiectul actelor de vânzare-cumpărare;
38. Piaţa efectivă este sinonimă cu: piaţa reală; tranzacţii efective; volumul
vânzărilor;
39. Piaţa efectivă este formată din:consumatori direcţi;
40. Piaţa potenţială reflectă:non-consumatorii relativi.
41. Studiul de piaţă: este o activitate cu caracter permanent;
42. Studiul de piaţă este eficient când: profitul realizat în urma informaţiilor
obţinute este mai mare decât investiţia iniţială;
43. Studiul de piaţă ajută firma:să comunice cu clienţii actuali sau potenţiali;
44. Informaţiile oferite de studiul de piaţă sunt: studiul segmentelor de piaţă;
aspectele psihologice; puterea de cumpărare şi atitudinea faţă de cheltuirea
banilor; studiul concurenţei; studiul mediului;
45. Puterea de cumpărare şi atitudinea faţă de cheltuirea banilor
evidenţiază: capacitatea financiară a pieţei-ţintă;
46. Studiul concurenţei oferă informaţii despre: celelalte firme din acelaşi
domeniu;
47. Aspectele psihologice sunt reprezentate de: atitudinea şi opiniile
consumatorilor;
48. Capacitatea pieţei poate fi caracterizată cu ajutorul unor
indicatori precum: potenţialul pieţei; volumul ofertei; volumul pieţei
(vânzărilor); gradul de saturaţie al pieţei; piaţa produsului; piaţa firmei; cota de
piaţă; poziţia concurenţială a firmei pe piaţă;
 49. Potenţialul pieţei este exprimat prin: suma de bani obţinută din
vânzările maxim posibile în condiţii de preţuri şi venituri determinate;
50. Printre căile de extindere a pieţei produsului pot fi menţionate: calea
intensivă; calea extensivă;
51. Printre indicatorii valorici și fizici ai capacităţii pieţei nu se numără:
numărul producătorilor;
52. Cota relativă de piaţă a întreprinderii: se calculează prin raportarea
propriei sale cote de piaţă la cea a celui mai important concurent;
53. Gradul de saturaţie al pieţei reprezintă: raportul procentual între volumul
vânzărilor şi potenţialul pieţei;
54. Piaţa se află permanent sub acţiunea unor factori: interni şi externi;
55. Printre factorii endogeni legaţi în mod direct de puterea
economică a firmei, pot fi menţionaţi: potenţialul uman; potenţialul material;
etapa din ciclul de viaţă în care firma se găsește; potenţialul financiar.
56. În structura factorilor de natură exogenă se regăsesc: (și în carte
lipsește punctul C.)
a. natura bunurilor care fac obiectul de activitate al firmei şi categoria
de nevoi cărora li se adresează;
b. intensitatea consumului bunurilor şi serviciilor ofertate de firmă;
d. mărimea şi structura populaţiei sau numărul agenţilor
economici potenţiali cumpărători;
e. gradul de accesibilitate al produsului, dat de nivelul preţului, de
calitate, gradul de substituibilitate a acestuia.

57. Factorii sociologici

determină: comportamentul
individului;
58. Cele trei categorii bine cunoscute de consumatori sunt: consumatorii
actuali, non-consumatori relativi, non-consumatori absoluţi;
59. Non-consumatorii absoluţi sunt: cei care nu au consumat un anumit
produs până în prezent și nu îl vor consuma nici de aici înainte;
60. Non-consumatorii absoluţi sunt: acele persoane care nu folosesc şi nu vor
folosi niciodată produsul;
61. Non-consumatorii relativi sunt: acele persoane care în prezent nu folosesc
produsul, dar care în viitor ar putea să-l folosească;
62. În funcţie de dimensiunile sale, piaţa poate fi clasificată în: piaţa reală;
piaţa potenţială; piaţa teoretică;
63. Piaţa potenţială este constituită din:
include piaţa reală şi nonconsumatorii relativi;
 64. Identificaţi cauzele care determină existenţa nonconsumatorilor:
necunoaşterea produsului, calitatea slabă, preţul ridicat;
65. Aria pieţei se referă la: dimensiunile spaţiale ale pieţei; distribuţia
teritorială a ofertei şi cererii de mărfuri; punctele de întâlnire a acestora;
66. Alegeţi piaţa pe care doriţi să intraţi: cu grad de saturaţie 20%;
67. Concentrarea pieţei este dată în funcţie de următorii factori:
a. natura produsului; natura pieţei; repartizarea teritorială a forţelor
de producţie;
68. Legea Reilly sau legea: gravitaţiei comerciale;

69. Segmentarea pieţei reprezintă: împărţirea unei pieţe eterogene în

segmente de piaţă omogene;

70. Un segment de piaţă reprezintă:

un grup de indivizi (sau de firme) pe piaţă, care au caracteristici comune;
71. Criteriul de identificare a segmentului de piaţă demografic este
în funcţie de: vârstă, venit, ocupaţie;
72. Criteriul psihologic de identificare a segmentului de piaţă este
în funcţie de: stil de viaţă: urban, rural;
73. Criteriul geografic de identificare a segmentului de piaţă este
în funcţie de: localizarea (adresa de acasă sau de la serviciu).

5.6. Mixul de marketing

1. Conceptul de "marketing mix" include elemente specifice referitoare la:
produs, preţ, promovare, distribuţie;
2. Care dintre componentele mixului de marketing au impact
asupra consumatorilor? produsul, preţul, distribuţia și promovarea
3. Dintre componentele mix-ului de marketing, utilizate de
întreprinzători în eforturile de fidelizare a cumpărătorilor, se apelează cel
mai adesea, pentru oferirea unor beneficii imediate, la: preţ;
4. În cazul unui mix de marketing orientat într-o perspectivă
specifică marketingului relaţional, serviciile postvânzare constituie un
instrument specific politicii de:produs;
 5. În componenţa mixului de marketing intră o serie de variabile, ce
pot fi manevrate de la nivelul întreprinderii. Numai una din grupările de
mai jos cuprinde, în totalitate, componentele mixului de marketing: produs,
preţ, distribuţie, promovare.
6. Locul central în cadrul mixului de marketing revine: produsului;

7. Cei 4 P ai mixului de marketing reprezintă:

Produs; Preţ; Plasare; Promovare;

8. Elementele componente ale produsului pot fi grupate în: componente

corporale; componente necorporale; comunicaţiile privind produsul;
imaginea produsului;

9. Componentele corporale ale unui produs sunt: formă, mărime, structură şi

conţinut, putere, rezistenţă etc.;
10. Componentele necorporale ale unui produs sunt: numele, marca,
instrucţiunile de utilizare, brevete, licenţe etc.;

11. Challengerul este: o firmă aflată pe poziţia secundară sau pe orice altă
poziţie inferioară care are intenţia de a-şi îmbunătăţi poziţia pe piaţă;
12. Câte strategii de atac utilizate de challengeri definește Ph. Kotler?
cinci strategii;
13. Care sunt strategiile de atac utilizate de challengeri conform lui
Ph. Kotler? atacul frontal; atacul prin flancuri; atacul prin încercuire; atacul în
zonele neutre; atacul de guerilă;
14. Strategia de atac frontal folosită de challengeri constă în:
concentrarea tuturor forţelor împotriva adversarului;
15. Strategia privind atacul de guerilă folosită de challengeri este:
recomandată firmelor cu putere financiară scăzută;
16. Atacul prin flancuri reprezintă o strategie: de concentrare a forţelor în
punctele slabe ale inamicului;
17. Păstrarea poziţiei de lider pe piaţă impune aplicarea
următoarelor strategii: stimularea cererii totale; menţinerea cotei de piaţă;
mărirea cotei de piaţă;
18. Strategia specialistului pentru pieţele mici este: dedicată firmelor mici;
19. Creatorul conceptului de marketing-mix, ce deţine o poziţie
centrală în teoria și practica marketingului, a fost: Neil H. Borden;
20. Marca produsului reprezintă o: componentă acorporală a produsului;
 5.7. Politica de produs
1. Ambalajul produsului reprezintă: o componentă corporală a produsului;
2. Faza imediat premergătoare declinului în cadrul ciclului de viaţă
al produsului este: maturitatea;
3. Care dintre următoarele elemente nu se regăsesc printre
componentele politicii de produs în optica de marketing? alegerea canalului
de distribuţie.

4. Care dintre următoarele combinaţii formate cu ajutorul

elementelor enumerate mai jos cuprind componentele acorporale ale
produsului:
preţul produsului; service-ul acordat; termenul de garanţie;

5. Alternativele strategice în politica de produs pot fi grupate după

mai multe criterii care se află printre cele enumerate în continuare:
gradul de noutate al produselor; calitatea produselor;
dimensiunea gamei;
6. Una dintre următoarele variante cuprinde alternative strategice
în politica de produs grupate după criteriul gradului de înnoire a
produselor:
asimilarea de noi produse, perfecţionarea produselor,
menţinerea gradului de noutate;

7. Obiectul de activitate al politicii de produs îl reprezintă bunurile

economice. În cadrul unei sistematici a acestora banii și hârtiile de valoare
sunt considerate: bunuri nominale.

8. În accepţiunea cuprinzătoare pe care o dă marketingul politicii

de produs nu este cuprinsă una din următoarele componente: politica de
preţ;
9. Politica de marcă reunește ansamblul deciziilor luate de
întreprindere privitoare la personalizarea juridică a produselor și
serviciilor fabricate și/sau comercializate de către o întreprindere. Ea se
circumscrie uneia dintre următoarele componente principale ale politicii
de produs:
asigurarea legală a produsului;
10. Cercetarea produsului se constituie într-o componentă distinctă a
studiilor de piaţă ce are în vedere mai multe direcţii specifice de
investigare. Una dintre componentele următoare nu face parte din rândul
acestor direcţii; descoperirea de noi materii prime și tehnologii.
11. Componenta politicii de produs cu semnificaţia unei veritabile
analize-diagnostic, de natură să semnaleze punctele "forte" și cele "slabe"
ale gamei de fabricaţie sau ale sortimentului comercializat este
reprezentată de: cercetarea produsului;
12. Produsul poate fi: un serviciu, un bun tangibil, o idee, un loc;
13. Un bun tangibil poate să fie: o pastă de dinţi; o carte; etc.;
14. Elementele componente ale produsului pot fi grupate în: componente
corporale; componente necorporale; comunicaţiile privind produsul;
imaginea produsului;
 15. Componentele necorporale ale produsului sunt:
numele; marca; brevete; licenţe; instrucţiuni de utilizare;
16. Comunicațiile privind produsul reprezintă:
totalitatea informaţiilor transmise de producător în mediu, către
distribuitori, intermediari, vânzători, cumpărători, consumatori etc.;

17. Ciclul de viaţă al produsului se desfășoară pe următoarele patru

etape: lansarea, creşterea, maturitatea şi declinul;

18. Caracteristicile celei de-a doua etape a ciclului de viaţă al

produsului (creşterea) sunt: dezvoltarea de capacităţi noi de producţie sau
extinderea celor existente; recrutarea şi formarea forţei de muncă, la scară
mare; crearea şi dezvoltarea reţelelor de distribuţie;
19. Creşterea numărului de consumatori se poate realiza folosind
următoarele strategii: transformarea unor nonconsumatori în consumatori;
pătrunderea pe noi segmente de piaţă (geografice, demografice, social-
economice); atragerea şi câştigarea clienţilor concurenţei;
20. Strategiile folosite de firmă în etapa de declin a produsului sunt:
a. eliminarea produsului de pe piaţă;
b. menţinerea produsului pe piaţă prin reducerea costurilor;
c. abandonarea progresivă a unor segmente de piaţă nerentabile;
d. creșterea investiţiilor în vederea cuceririi unei poziţii
dominante, respectiv a sporirii capacităţii concurenţiale.
21. O firmă poate deţine pe piaţă – având în vedere cota de piaţă a firmei
– una dintre următoarele poziţii concurenţiale: lider; challenger; urmăritor
(imitator); specialist (firmă mică);
22. Strategiile liderului
menţinerea cotei de piaţă;
mărirea cotei de piaţă;
limitarea ciclului de viaţă al produsului.
23. Decizia unui individ de a deveni utilizator permanent al unui
produs reprezintă: adoptarea produsului;
 24. Care dintre următoarele afirmaţii privind ciclul de viaţă al
unui produs nu este adevărată?
durata totală a ciclului de viaţă este direct proporţională cu
durata etapei de creștere;

25. Profiturile generate de un produs se stabilizează și, apoi, încep

să scadă, în etapa de: maturitate;

5.8. Politica de preţ

1. Preţul este singura componentă a mixului de marketing care: aduce venit;
2. Este considerat a fi preţ: tariful; salariul; impozitul;
3. Identificaţi răspunsul corect cu privire la preţ: produce efecte rapide,
imediate;
4. Putem spune despre preţ că este: cel mai flexibil element al mixului de
marketing; foarte ușor de modificat; modificat rapid și efectul este de regulă
imediat și cuantificabil;
5. Spre deosebire de alte politici – politicile preţurilor sunt: nu pot fi
protejate;
6. Preţul psihologic optim este situat între: două limite;
7. Preţul psihologic optim este situat între: limita inferioară și limita
superioară;
8. Din categoria preţurilor psihologice fac parte: preţul de prestigiu – preţ
înalt care promovează imaginea de calitate a produsului; preţul lider; preţul
„momeală”; preţul magic (terminat în cifra 9);
9. Preţurile promoţionale sunt: preţuri joase;
10. Preţurile eveniment sunt: preţuri reduse practicate cu ocazia unui
eveniment;
11. Preţul de vânzare al produsului reprezintă: o componentă acorporală a
produsului;
12. Sunt obiective frecvente ale politicii de preţ următoarele: obiective
orientate spre profit; obiective orientate spre vânzări; obiective orientate
spre supravieţuire;
13. Nu sunt obiective ale politicii de preţ: obiectivele legate de fiscalitate;
14. Tehnici de promovare prin preţ sunt: tehnica „3x2” sau „4x3” (oferte de
trei articole identice, la preţul a numai două „3x2); consumaţie nelimitată
de preparate culinare în schimbul unui tarif global; preţ vechi/preţ nou
(Preţ vechi, 209 euro/Preţ nou 198 euro);
15. Nu este factor extern de influenţă a preţurilor: strategia de promovare.
 16. Ţinând cont de criteriul elementului ce stă la baza stabilirii
preţului, identificăm drept variantă falsă: strategiile de preţ diferenţiate.
17. Conform nivelului la care vânzătorul poate stabili preţurile,
putem avea, în opoziţie, următoarele: strategia preţurilor ridicate sau strategia
preţurilor scăzute; strategia preţurilor de lichidare sau strategia preţurilor
promoţionale; strategia preţurilor de anulare a concurenţei sau strategia
preţurilor de dumping;
18. Pe piaţa organizaţională se utilizează mai ales următoarele:
(alegeţi varianta falsă) preţuri licitate;
19. Din categoria preţurilor psihologice nu fac parte: preţul perfect.

20. Tehnica vânzărilor diverse la preţ unic constă în:

formarea de unităţi de cumpărare distincte, la un preţ unic şi rotund;
21. Obiectivele de preţ orientate spre profit sunt:
maximizarea profitului, profitul satisfăcător, nivelul scontat de
recuperare a investiţiei

22. Maximizarea profitului implică probleme precum: necesitatea ţinerii

unei evidenţe contabile foarte detaliate; cunoaşterea de către firmă a
funcţiilor cererii şi costului; îmbunătăţirea rezultatelor financiare pe termen
scurt, în dauna celor pe termen lung;
23. Profitul satisfăcător acceptat de către firmă este:
un nivel minimal de cheltuieli acceptat de către o firmă.
24. Obiectivele de preţ orientate spre vânzări vizează: maximizarea venitului
actual; maximizarea volumului vânzărilor; fructificarea poziţiei pe piaţă;
25. Alegerea unei strategii de preţ: strategia preţului scăzut și strategia
preţului ridicat;
26. Care componentă a mixului de marketing este singura care
aduce venit? preţul;
27. Care este cel mai flexibil element al mixului de marketing? preţul;
28. „Pentru 10 developări, a 11-a este gratuită ” reprezintă: o reducere de
preţ;
29. Reducerile de preţuri sunt forme de: promovare a vânzărilor;
30. În cadrul mixului de marketing, preţul: constituie arma tactică cea mai
eficientă.
31. Maximizarea profitului este un obiectiv: des întâlnit în politicile de preţ
ale firmelor
32. Profitul este: puternic legat de preţ;
 33. Strategia preţului scăzut (de penetrare pe piaţă) este:
recomandată în cazul pătrunderii pe o piaţă caracterizată de o
mare elasticitate a cererii şi de preţuri înalte;

34. Inconvenientele strategiei preţului scăzut (de penetrare pe piaţă)

firmele trebuie să deţină un volum important de producţie, pentru a răspunde
cererii;

35. Strategia preţului ridicat: permite lansarea unei mărci noi sau a unui produs
nou la un preţ înalt;
36. Strategia preţului ridicat este oportună în următoarele situaţii: existenţa unui
număr suficient de mare de clienţi dispuşi să plătească; existenţa unui avans
tehnologic, firma fiind la adăpost de concurenţă; posibilitatea de a atinge şi alte
segmente, graţie unei diminuări progresive a preţului; riscul mic pe care un preţ
ridicat îl suscită în ceea ce priveşte apariţia concurenţilor;
37. Strategia preţului ridicat se foloseşte: îndeosebi pentru produsele / serviciile de
lux;
38. Tehnica preţ vechi/preţ nou: este o tehnică de promovare prin preţ;
39. Preţurile promoţionale sunt: preţuri joase, având drept obiectiv
promovarea produsului;
40. Soldurile sezoniere reprezintă: vânzări de mărfuri demodate,
desperecheate sau de sfârşit de serie şi care nu se referă decât la o parte din
stocuri;

5.9. Politica de distribuţie

1. Distribuţia produsului este componenta mixului de marketing care:
generează costuri;
2. Distribuţia este importantă:
nu numai pentru firmele comerciale, care au ca obiect de
activitate, principal sau exclusiv, procese ale distribuţiei;
3. Din categoria participanţilor primari la procesul de distribuţie
fac parte următorii: producătorii, angrosiștii și detailiștii;
4. Distribuţia se realizează pe două căi principale: în mod direct și prin
canale specializate;
5. Sunt funcţii ale distribuţiei: funcţia de transport;
6. Nu se numără printre funcţiile distribuţiei: funcţia de corelare;
7. Componentele canalului de distribuţie sunt: producătorul, consumatorul,
intermediarul;
8. Cele trei dimensiuni ale canalului de distribuţie sunt: lungimea, lăţimea,
adâncimea;

9. Canalele de distribuţie directă se realizează prin intermediul: producător

și consumator;
10. Face parte din categoria intermediarilor funcţionali: brokerul;
11. Logistica include: manipularea produselor; ambalarea; activităţile legate de
fluxurile informaţionale logistice;
12. În funcţie de numărul intermediarilor, formele distribuţiei sunt:
distribuţia intensivă („de masă”); distribuţia selectivă; distribuţia exclusivă;
13. Distribuţia intensivă („de masă”) reprezintă strategia: la care recurg
producătorii care doresc ca produsele lor să fie disponibile în cât mai multe
puncte de desfacere (magazine);
14. Distribuţia selectivă este o strategie: folosită de producători pentru a
restrânge numărul intermediarilor care distribuie un produs într-o anumită
zonă în funcţie de criterii de capabilitate, de performanţe;
15. Distribuţia exclusivă este distribuţia: care nu autorizează decât un
comerciant, într-o regiune dată, să deţină în stoc şi să revândă clienţilor
produsul iniţiatorului de canal;
16. Avantajele distribuţiei intensive: volumul de vânzări este pe măsura
potenţialului pieţei;
17. Strategia distribuţiei exclusive are următoarele avantaje: determină un
grad ridicat de control asupra reţelei comerciale în ceea ce priveşte adaosul
practicat, preţurile, nivelul stocurilor;
18. În procesul de distribuţie sunt generate mai multe fluxuri economice:
fluxul negocierilor; fluxul decontărilor; fluxul informaţional; fluxul
promoţional fluxul produsului; fluxul transferului titlului de proprietate;
19. Fluxul informaţional se referă la: vehicularea tuturor informaţiilor care
circulă între producător şi cumpărătorul final în ambele sensuri;

20. Principalele funcţii ale distribuţiei sunt: transport; fracţionare; asortare;

stocare; informare; finanţare; asumarea riscului.
21. Printre modalităţile de distribuţie directă pot fi menţionate:
distribuţia prin intermediul magazinelor deţinute de producător;
distribuţie prin Internet; distribuţia la domiciliul clienţilor; distribuţie
prin telefon – televânzare;distribuţia prin întâlniri organizate la
domiciliul clienţilor; distribuţie pe bază de comandă prin poştă;
distribuţie prin intermediul prezentărilor de la TV – vânzare TV.
 22. Pentru producător, avantajele canalului direct de distribuţie sunt:
producătorul vinde în numele şi pe contul său; este cunoscut pe piaţă;
producătorul nu împarte profitul cu alţi intermediari; distribuţia directă îi
asigură un control sporit al acţiunilor comerciale pe care le realizează; prin
distribuţia directă poate culege date, informaţii privind starea pieţei,
acţiunile concurenţei.
23. Distribuţia directă a produselor are și dezavantaje: creşterea
cheltuielilor de distribuţie; dacă firma nu este cunoscută distribuţia este
dificilă;
24. Canalele de distribuţie indirecte prezintă următoarele avantaje: creşte
eficienţa procesului de distribuţie prin crearea de utilitate: timp, spaţiu,
loc etc.; intermediarii pot asigura o gamă mai completă de produse asociate,
realizate de producători diferiţi; eliminarea cheltuielilor cu proiectarea,
dimensionarea şi organizarea unei reţele de distribuţie proprii;
25. Dezavantajele distribuţiei intensive a producţiei: un cost de distribuţie
mare, datorat necesităţii întreţinerii de relaţii de parteneriat cu foarte mulţi
intermediari; imposibilitatea menţinerii controlului politicii de
comercializare a producătorului; riscul erodării imaginii de marcă; costuri
importante de comunicaţii cu publicul; riscul pierderii controlului mixului
de marketing propriu.
26. Cooperarea între producător şi distribuitori îmbracă
următoarele forme: participarea la cheltuielile de publicitate şi promovare a
vânzărilor; acceptarea prezentării produselor noi sau a produselor care se vând
mai greu; acceptarea stocării unor cantităţi mai mari de produse; acordarea unor
servicii mai complete şi mai variate etc.
27. Distribuţia exclusivă: este opusă celei intensive;
28. Printre dezavantajele distribuţiei exclusive se numără: se pierde o parte
din volumul potenţial de vânzări; producătorul oferă unui singur comerciant
posibilitatea de a vinde produsul; cotele de profit ridicate, preţurile înalte
şi volumul mic de vânzări care nu conduc la performanţe optime; în
anumite condiţii, distribuţia exclusivă constituie o ţintă preferată a
iniţiativelor legislative antimonopol.
29. Canalul de distribuţie reprezintă: traseul pe care îl parcurg mărfurile pe
piaţă, până ajung la consumatori;
30. Conceptul de distribuţie constă în: itinerarul parcurs de mărfuri până la
consumator, operaţiunile prin care se realizează transferul dreptului de
proprietate, lanţul proceselor operative la care sunt supuse mărfurile,
aparatul tehnic implicat în astfel de operaţiuni;
31. În cadrul canalelor de distribuţie, următoarele fluxuri se
desfășoară, în marea majoritate a cazurilor, în unele sensuri:
fluxul informaţional, fluxul finanţării, fluxul riscurilor.
 32. Utilizarea unui sistem de marketing de tip corporatist, în
domeniul distribuţiei, prezintă dezavantajul: diversificării mixului de
produse;
33. Cel mai ridicat grad de dependenţă este întâlnit în cazul unor
intermediari: reprezentanţe ale producătorilor;
34. Difuzarea largă a produselor utilizând cele mai diverse tipuri
de intermediari se încadrează în strategia distribuţiei: extensive;
35. Strategia distribuţiei selective presupune: utilizarea unui număr redus de
intermediari, de regulă specializaţi în distribuţia anumitor produse;
36. În procesul de elaborare a strategiei de distribuţie, stabilirea
obiectivelor este precedată de: identificarea solicitărilor clienţilor privind
tipurile de servicii de distribuţie și nivelul calitativ al acestuia.
37. Un canal direct este un canal care are: niciun intermediar;
38. Un canal scurt este un canal de marketing: indirect cu un intermediar;
39. Lungimea canalului de marketing dintre producător și
cumpărătorul final se diminuează prin: renunţarea la un anumit nivel din
canalul de marketing.
40. Avantajul imaginii proprii este pierdut de firma producătoare
ce realizează distribuţia pe o piaţă externă sub forma: vânzării sub o marcă
de pe piaţă vizată;

5.10. Politica de promovare

1. Promovarea contribuie la: vânzarea produselor; informarea clienţilor despre
existenţa produselor; creșterea vizibilităţii produselor;
2. Un model propus pentru atingerea obiectivelor politicii
promoţionale este cunoscut: sub numele de AIDA;
3. AIDA constituie: o asociaţie internaţională în domeniul distribuţiei;
4. Elementele politicii promoţionale
sunt: Atenţie – Interes – Dorinţă –
Acţiune;
5. Mixul promoţional constă în cinci instrumente principale: publicitatea
comercială (prin reclamă plătită); promovarea vânzărilor; relaţiile publice şi
publicitatea necomercială; vânzarea personală; marketingul direct.
6. Publicitatea comercială reprezintă: orice formă impersonală de prezentare
şi promovare a unor idei, bunuri sau servicii, plătită de un titular precis
identificat;
 7. Promovarea vânzărilor constă în: acordarea de stimulente pe termen scurt
pentru a determina clienţii să încerce sau să achiziţioneze un produs/serviciu;

8. Cadourile promoţionale sunt forme de: promovarea vânzărilor.

9. Tehnicile de comercializare cu rol promoţional care urmăresc
prezentarea în cele mai bune condiţii a produsului reprezintă: (lipsește în
carte punctul a.) – răspuns dat C., nu știu daca e corect.
b. merchandising;

10. Reducerile de preţuri sunt forme de: promovare a vânzărilor;

11. Canalul de difuzare a mesajului reprezintă:
a. una dintre coordonatele politicii de comunicaţie a întreprinderii;
12. Relaţiile publice şi publicitatea necomercială vizează:
o serie de acţiuni destinate să creeze şi să menţină pe piaţă o
imagine favorabilă firmei şi produselor ei;
13. Vânzarea personală presupune: contactarea directă a unuia sau a mai
multor cumpărători potenţiali în scopul de a face prezentări, a răspunde la
întrebări şi a obţine comenzi.
14. În funcţie de natura suportului utilizat distingem următoarele
categorii de publicitate: publicitatea media realizată în mass-media;
publicitatea directă; publicitatea la locul de vânzare (PLV);
15. Merchandisingul reprezintă: un ansamblu de metode şi tehnici care
permit prezentarea produselor la locul vânzării;
16. Promovarea vânzărilor cuprinde instrumente de promovare destinate:
consumatorilor; forţei de vânzare; distribuitorilor;
17. Stimulentul pentru achiziţie oferit distribuitorului poate fi: preţuri cu
reducere, bonificaţii pentru publicitate şi pentru expunerea produselor,
bunuri gratuite;
18. Departamentele de relaţii publice au la dispoziţie următoarele
instrumente: relaţiile cu presa; publicitatea produsului; comunicaţiile
corporative; activitatea de lobby; consultanţa.
19. Principalele obiective ale relaţiilor publice sunt: informarea publicului;
consolidarea credibilităţii; stimularea forţei de vânzare şi a distribuitorilor;
menţinerea cheltuielilor promoţionale la un nivel scăzut;
20. Instrumentele relaţiilor publice sunt: știrile, comunicatul de presă,
dosarul de presă; fişa tehnică, conferinţa de presă; fişierul presei, dosarul de
presă; operaţiunile „porţi deschise” , evenimentele.
21. Motivele pentru care firmele/organizaţiile participă la târguri,
 expoziţii sau saloane specializate sunt următoarele: stabilirea unui număr
mare de contracte într-un timp scurt.

22. Obiectivele principale ale sponsorizării sunt: creşterea notorietăţii firmei

care sponsorizează, prin inscripţionarea numelui său sau a numelui de marcă
pe diferitele suporturi ce fac obiectul sponsorizării;
23. AIDA constituie: o asociaţie internaţională în domeniu distribuţiei;
24. În funcţie de obiect, publicitatea poate fi: de produs, de marcă,
instituţională;
25. Publicitatea poate fi: de informare, de condiţionare, de reamintire,
comparativă;
26. Printre suporturile utilizate în acţiunile de publicitate exterioară
nu se includ: cataloagele;
27. Care dintre următoarele tehnici nu fac parte din categoria
acţiunilor de promovare a vânzărilor: oferirea de agende şi calendare.
28. Publicitatea la locul vânzării reprezintă o tehnică de promovare
ce se încadrează în domeniul: promovării vânzării;
29. Merchandisingul reprezintă: forma ce vizează prezentarea în cele mai
bune condiţii a produselor și serviciilor.
30. Merchandisingul se refera la: prezentarea în cele mai bune condiţii
(materiale și psihologice) a produselor și serviciilor oferite pieţei.
31. Precizaţi care dintre grupările de mai jos conţine integral
atributul cu care trebuie să fie înzestrată o marcă:
notorietate, asociativitate, putere de evocare, distincţie;
32. Precizaţi care dintre următoarele elemente nu pot reprezenta
un obiectiv al activităţii forţelor de vânzare: nivel al sponsorizărilor obţinute;
33. Nu face parte din activităţile componente ale politicii de produs: stabilirea
preţului de pornire.
34. Principalele "ţinte" vizate prin acţiunile de promovare a vânzărilor sunt
consumatorii, distribuitorii, forţele de vânzare, prescriptorii;
35. Pentru a avea o comunicare eficientă firma trebuie: să se limiteze la un
mesaj esenţial; să îşi concentreze mijloacele pentru a se distinge de
concurenţi; să repete anunţul neîncetat, conservând în mod durabil aceeaşi
axă de comunicaţie;
36. Instrumentele de promovare destinate consumatorilor sunt: mostre,
cupoane, preţuri cu reducere, suplimente, garanţii etc.;
37. Activităţile de lobby desfășurate de întreprindere sunt
expresia componentei macromediului: mediul economic;
 38. Principalele obiective ale relaţiilor publice sunt: informarea publicului
prin inserarea de ştiri şi informaţii în mass- media; consolidarea
credibilităţii prin prezentarea mesajului într-un anumit mod într-un context
editorial; stimularea forţei de vânzare şi a distribuitorilor; menţinerea
cheltuielilor promoţionale la un nivel scăzut.
39. Motivele pentru care firmele/organizaţiile participă la târguri,
expoziţii sau saloane specializate sunt următoarele: prezentarea şi testarea
unui produs ce urmează a fi lansat pe piaţă; stabilirea unui număr mare de
contracte într-un timp scurt; posibilitatea de a obţine informaţii cu privire la
piaţă; vehicularea unei imagini pozitive; dorinţa de a nu lipsi de la o manifestare
la care sunt prezenţi concurenţii.
40. Instrumentele de promovare destinate distribuitorilor sunt:
preţuri cu reducere, bunuri gratuite etc.;

5.11. Marketingul public și Marketingul în

administraţia publică
1. Obiectivul marketingului public constă în: satisfacerea cerinţelor (cererii)
cetăţenilor şi prosperitatea socială;

2. Marketingul public se caracterizează prin: cunoașterea nevoilor

populaţiei;
3. Principalul obiectiv al oricărei instituţii publice este: servirea interesului
public;
4. Andrѐ de Laubadѐre defineşte serviciul public ca fiind: activitatea de
interes general, prestată de o persoană privată având prerogativele puterii
publice, sub controlul administraţiei;
5. Funcţiile marketingului public sunt: investigarea cerinţelor și a intereselor
cetăţenilor-clienţi; conectarea dinamică a instituţiilor publice la mediul de
marketing; satisfacerea în condiţii optime a nevoilor de servicii publice ale
cetăţenilor-clienţi; creşterea eficacităţii instituţiei publice, urmărindu-se
sporirea bunăstării consumatorilor-cetăţeni şi a societăţii.
6. Puterile publice şi administrative reprezintă o categorie de
organizaţii cu vocaţie socială, al căror scop constă în: influenţarea
comportamentelor şi atitudinilor anumitor categorii de public.cu scopul de a
ameliora nivelul cultural al cetăţenilor, de a îmbunătăţi situaţia de pe piaţa
muncii, de a îmbunătăţi starea de sănătate a populaţiei;

7. Marketingul administraţiei publice este: un proces sistematic de cercetare

care duce, în final, la cunoaşterea prealabilă a (pieţei) nevoilor și
preferinţelor cetăţenilor;
8. Administraţia publică trebuie să fie preocupată de: a satisface cerinţele
cetăţenilor și a oferi servicii de calitate;
9. Prin optica şi conţinutul pe care le promovează, marketingul în
administraţia publică impune funcţionarilor: o conduită care presupune
receptivitate faţă de cerinţele cetăţenilor, capacitate înaltă de adaptare la
evoluţia cerinţelor şi exigenţelor societăţii, spirit novator, transparenţă etc.;
10. Principii de marketing care ar trebui să fie aplicate în
administraţia publică: Administraţia publică se află în serviciul cetăţeanului
(satisfacerea cerinţelor cetăţenilor-clienţi); Autorităţile publice trebuie să aibă
în vedere cunoaşterea cerinţelor sociale actuale şi prevederea celor viitoare;
Instituirea de restricţii în privinţa resurselor financiare alocate activităţilor de
marketing public.
11. Caracteristicile marketingului în administraţia publică sunt: caracterul
integrator; caracterul politic; caracterul de diversitate; caracterul de sinteză.
12. Guvernul trebuie să ţină cont de următoarele cerinţe ale cetăţenilor:
găsirea de soluţii pentru creșterea eficienţei și performanţelor instituţiilor
administraţiei publice centrale și locale; restructurarea continuă a
funcţiunilor şi serviciilor sectorului public; tendinţa privatizării sau a
externalizării unor servicii prin outsourcing; necesitatea legitimităţii
administraţiei publice în raport cu cetăţenii / contribuabilii.
13. Imaginea negativă a funcţionarului public este transmisă prin
intermediul: presei, mass-mediei; cetăţenilor nemulţumiţi;
angajaţilor/funcţionarilor publici; agenţilor economici.
14. Îmbunătăţirea imaginii funcţionarilor publici se poate realiza: prin
schimbarea mentalităţii funcţionarilor publici; prin implementarea unui
program de marketing; prin implementarea mentalităţii specifice sectorului
privat; printr-o flexibilitate crescută a organismelor publice faţă de nevoile
și cerinţele cetăţenilor
15. Care este rolul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (ANFP)?
de a construi încrederea la nivelul funcţionarilor publici;
16. Autorităţile din administraţia publică: au o poziţie de monopol;
 17. Aplicarea principiilor de marketing în administraţia publică
din România impune: cunoașterea părerilor cetăţenilor cu privire la
serviciile oferite de instituţia de administraţie publică; angajaţii să fie amabili;
să fie pregătiţi profesional; să satisfacă nevoile cetăţenilor- clienţi; cetăţeanul
să primească servicii de calitate; administraţia publică să știe ce beneficii
așteaptă cetăţenii de la instituţiile publice.
18. Ce acţiuni de marketing pot fi realizate pentru îmbunătăţirea
imaginii funcţionarilor publici? organizarea de sesiuni și dezbateri publice, cu
participarea societăţii civile şi a mass-mediei, în cadrul cărora să se prezinte şi
performanţele funcţionarilor publici;
19. Funcţionarul public din România este perceput adesea ca fiind:
incompetent, slab motivat, birocrat, obedient, politizat, lipsit de iniţiativă,
corupt şi arogant;
20. În ultimii ani, unul dintre obiectivele de pe agenda
decidenţilor politici în legătură cu administraţia publică a fost: creşterea
transparenţei actului administrativ şi promovarea deschiderii către cetăţeni;

5.12. Comunicarea – promovarea publică

1. Comunicarea publică se referă la: schimbul şi împărtăşirea de informaţii
de utilitate publică; menţinerea liantului social;
2. Comunicarea externă a instituţiei publice contribuie la: notorietatea și
imaginea organizaţiei în societate;
3. Recomandări pentru o comunicare eficientă între funcţionarii
publici și cetăţeni: folosirea unor formule de salut corespunzătoare; crearea
unei atmosfere potrivite pentru discuţii; adresaţi-vă vizitatorului cu numele
acestuia; când cetăţeanul intră în birou, întrerupeţi activitatea în care eraţi prins.
4. La primirea în audienţă a petiționarului, funcţionarul public trebuie să: se
prezinte şi să poarte ecusonul vizibil, să-şi arate interesul şi înţelegerea; să
asculte şi să înţeleagă spusele cetăţeanului, să-şi păstreze calmul în orice
situaţie; să fie sincer şi să nu se folosească de scuze, să respecte dorinţa de
confidenţialitate a cetăţeanului; să lase cetăţeanul să se exprime liber, să
 explice ce se va întâmpla cu petiţia; să-i ofere cetăţeanului un număr de
înregistrare şi un număr de telefon pentru informare; să acţioneze imediat ce
petiţionarul a plecat.

5. După ce a avut loc un prim contact între funcţionarul public şi

cetăţean şi discuţia a fost demarată, este recomandabil să se ţină cont de
următoarele „reguli”: să fie îndeplinite cât mai rapid dorinţele/solicitarea
cetăţeanului; să-i fie transmise cetăţeanului informaţiile cu privire la posibile
întârzieri; să nu fie menţionate dificultăţi și probleme de ordin intern; să nu fie
făcute observaţii negative la adresa colegilor, cetăţenilor și autorităţilor.
6. Convorbirile telefonice între funcţionarul public și cetăţean sunt
eficiente atunci când: funcţionarul public răspunde la telefon pe un ton amabil
și adecvat; funcţionarul public mănâncă în timp ce vorbește la telefon;
funcţionarul public mestecă gumă sau bomboane în timp ce vorbește la telefon;
funcţionarul public desfășoară alte activităţi în timp ce vorbește la telefon cu
cetăţenii.
7. Promovarea serviciilor publice are următorul rol: informarea reală şi
operativă a cetăţenilor-clienţi potenţiali; promovarea unei imagini pozitive a
instituţiei de administraţie publică; formarea şi menţinerea unor relaţii pe
termen lung cu cetăţenii- clienţi ai administraţiei publice; de a crea o imagine
pozitivă a instituţiei de administraţie publică.
8. Campania de promovare a instituţiilor publice trebuie să fie: o acţiune de
informare corectă a publicului larg despre..; obiectivul şi sarcinile instituţiilor
publice; atribuţiile acestora conferite prin lege; metodele folosite în
activitatea de aplicare a legii.
9. Imaginea instituţiilor publice poate fi îmbunătăţită prin: renovarea,
reamenajarea localurilor acestora pentru a evita cozile (sau pentru a le face
mai suportabile); căutarea de soluţii ca discuţiile între funcţionari şi cetăţeni
să fie mai conviviale, mai personalizate; punerea la dispoziţia
cetăţeanului a fotocopiatoarelor, a distribuitoarelor de vignete,
de timbre etc.; promovarea acţiunilor publice prin intermediul mass-mediei.
10. Identitatea instituţională se impune prin: experienţa și reputaţia solidă pe
care o deţine instituţia publică; numele și sigla (logoul) instituţiei publice;
broşuri în care să se prezinte misiunea şi scopul instituţiei publice; buletinul
informativ al organismului din administraţia publică etc.
11. Instituţiile publice trebuie să ţină cont de anumite reguli în
alcătuirea materialelor: să fie folosită hârtie albă, crem sau gri deschis; să
utilizeze un anumit format pentru publicaţii, cu multe „puncte”, săgeţi şi culori;
să fie introduse multe „spaţiile albe”; folosirea acelorași caractere pe parcursul
întregului material; să creeze titluri scurte, îngroşate şi care să conţină un mesaj
puternic; să fie folosite propoziţii şi paragrafe scurte; să fie folosite cuvinte
pline de semnificaţie etc.
12. Ce trebuie să conţină „buletinul de identitate” al administraţiei
publice? broşura de prezentare; raportul anual; buletinul informativ;
materiale video; articole din presă;
13. Materialele grafice utilizate pentru a spori notorietatea (ca
identitate şi imagine) a instituţiei trebuie să se remarce prin: simplitate,
culori potrivite, simboluri, desene, acelaşi tip de font, titluri atrăgătoare;
14. Materiale scrise necesare pentru prezentarea instituţiei publice: broşura
de prezentare a instituţiei publice; raport anual; dosar pentru presă; buletin
informativ etc.;
15. Materiale utilizate pentru crearea identităţii instituţiilor publice:
tricouri, pixuri, dosare etc. cu sigla instituţiei;
16. Ce trebuie să aibă în vedere marketerii unei primării? cetăţenii să
considere primăria ca pe un partener în rezolvarea problemelor lor și ale
localităţii;
17. Care este rolul funcţionarului public? să servească comunitatea și să
colaboreze cu cetăţenii; să rezolve problemele locuitorilor și pe cele ale
localităţii; să se implice în viaţa comunitară; să ofere servicii publice de
calitate.
18. Cetăţenii își formează o imagine despre instituţia publică
ţinând cont de următoarele aspecte: aspectul funcţionarului public; conduita
funcţionarului public; pregătirea profesională, deontologică; ataşamentul faţă de
instituţie etc.
19. Publicitatea în administraţia publică are rolul de: a informa populaţia
asupra unor evenimente de interes local; a promova instituţiile publice; a
mobiliza cetăţenii în vederea realizării unor acţiuni de interes local; a
promova colectivitatea locală atât în interiorul acesteia, cât şi în afara
limitelor ei teritoriale.
20. Publicitatea în administraţia publică se realizează prin intermediul:
afișajului, info-chioșcurilor, ghidului cetăţeanului;
21. Printre factorii de influenţă asupra imaginii primăriei se numără:
activitatea de relaţii publice desfăşurată de reprezentanţii primăriei; calitatea
relaţiei dintre funcţionarii publici şi cetăţeni; aspectul şi modul de
funcţionare a primăriei;
22. Rolul campaniilor de promovare-comunicare locală (a
primăriei) prin afişaj este de: a informa populaţia asupra unor evenimente de
interes local, asupra existenţei şi funcţionării serviciilor publice; a promova
instituţiile publice; a mobiliza cetăţenii în vederea realizării unor acţiuni de
interes local; a promova colectivitatea locală atât în interiorul acesteia, cât şi
în afara limitelor ei teritoriale.
23. Care este rolul infochioşcurilor: transmit informaţii (cetăţenilor) despre
serviciile oferite; transmit o cantitate mare de informaţii, fără a necesita un
operator uman; transmit informaţii legate de rezolvarea procedurilor
birocratice; prin simpla atingere a ecranului se pot tipări formulare și
fluturași privind documentele necesare pentru obţinerea avizelor,
autorizaţiilor și altor documente eliberate de autoritatea publică.
24. Televiziunea, ziarele, radioul și poşta sunt: mijloace de comunicare cu
acoperire foarte bună; credibilitate mare; auditoriu divers; cost scăzut.
25. Dezavantajele infochioșcurilor sunt: legate de faptul că nu acordă
asistenţă în rezolvarea problemelor; o problemă permanentă legată de
actualizarea informaţiei disponibile; o problemă legată de informarea corectă
a cetăţeanului; legate de defecţiunile tehnice și vandalismul datorat folosirii
acestora de către un număr mare de utilizatori.
26. Ghidul cetăţeanului elaborat de administraţia publică este: un
instrument promoţional modern pus la dispoziţia cetăţeanului de către
instituţiile administraţiei publice;
27. Rolul ghidului cetăţeanului este: de a informa cetăţenii despre volumul şi
structura serviciilor publice puse la dispoziţia lor, cine le prestează, unde şi
când; de a face cunoscute cetăţenilor atribuţiile autorităţilor locale
deliberative şi executive; de a promova un veritabil dialog cu cetăţenii; de a
realiza un contact permanent cu cetăţenii şi de a transmite comunicări
autentice; de a schimba mentalităţile cetăţeanului despre instituţia publică
(crearea unei imagini favorabile).
28. Cel mai important public în comunicarea externă a instituţiei
publice îl constituie: cetăţenii.

29. Comunicarea publică urmărește: schimbul și împărtășirea informaţiilor

de utilitate socială și menţinerea relaţiilor sociale.

30. Noile media („new media”) sunt rezultatul: convergenţei domeniilor

tehnologiei informaţiei, tehnologiei comunicaţiilor și producţiei
multimedia.

5.13. Relaţiile publice în administraţia

publică
 1. Structurile organizatorice de comunicare la nivelul instituţiilor
publice centrale, judeţene și locale sunt: organizate în compartimente de
informare şi relaţii publice
 2. În cadrul compartimentului de informare publică şi relaţii cu presa
este oportună organizarea de puncte de informare-documentare pentru a
facilita: accesul publicului la informaţiile de interes public;
3. Punctele de informare (gestionate de instituţiile publice) trebuie să: publice
buletinele informative al autorităţilor sau instituţiilor publice; publice în
Monitorul Oficial al României raportul de activitate al autorităţilor sau
instituţiilor publice; ofere informaţiile furnizate din oficiu de către
autorităţi sau instituţii publice; ofere publicului informaţii de interes
public.
4. În structura administraţiei publice judeţene și locale există
„Biroul mass-media” care: realizează legătura dintre primărie şi organele
de presă locale şi centrale; oferă informaţii presei despre activitatea primăriei şi
consiliului local; organizează conferinţele de presă ale conducerii primăriei;
redactează şi editează „Buletinul Informativ” – publicaţie lunară ce prezintă
activitatea primăriei şi a consiliului local; monitorizează presa locală şi centrală.
5. La nivelul administraţiei publice judeţene şi locale, în structura
instituţiei publice (vizând Compartimentul de Relaţii Publice) apare:
Biroul mass-media și Serviciul protocol, relaţii cu publicul;
6. Biroul de presă este o secţie a departamentului de relaţii publice
al instituţiei, care: are ca sarcină stabilirea şi menţinerea relaţiilor de
comunicare cu mass-media; reprezintă interfaţa dintre jurnalişti şi instituţie; are
ca misiune să gestioneze toate formele de comunicare: publicaţii, discursuri,
chiar şi probleme legislative; constituie elementul de legătură dintre instituţia
publică, presă şi publicul larg.
7. Biroul de presă al instituţiei publice desfășoară o serie de activităţi
precum: culege şi selectează informaţiile din interiorul instituţiei; întocmește
zilnic revista presei; formulează răspunsuri la întrebările jurnaliştilor; creează
relaţii personalizate cu reprezentanţii mass-media; organizează manifestări
pentru presă (conferinţe de presă, vizite şi voiaje de presă, mese rotunde,
dezbateri şi seminarii, simpozioane); realizează o bază de date referitoare
exclusiv la partenerii de presă.
 8. Utilizarea purtătorilor de cuvânt în relaţia cu jurnaliștii este
datorată faptului că: conducătorul instituţiei publice are un program încărcat
şi nu poate fi întotdeauna la dispoziţia jurnaliştilor; conducătorul organizaţiei
din sectorul public nu posedă în mod necesar calităţi de comunicare; afirmaţiile
persoanei de la vârf angajează total instituţia statului; imaginea oricărei
persoane ce apare prea frecvent în mass-media se erodează.
9. Utilizarea purtătorilor de cuvânt în relaţia cu jurnaliștii este indicată:
pentru a proteja conducătorul instituţiei publice,
10. Criteriile ce trebuie să fie respectate pentru ca organizarea unei
conferinţe de presă să fie eficientă sunt: evenimentul să fie unul de interes
major în activitatea instituţiei publice, fie că este unul pozitiv, fie unul
negativ; categoriile afectate de eveniment să fie semnificative numeric şi
calitativ; evenimentul să fie unul complex, care necesită explicaţii directe,
dezbateri etc.;
11. Comunicatul de presă reprezintă: principalul mod de comunicare al
unei instituţii publice cu mass- media; acea informaţie care privește
activitatea instituţiei publice şi a liderilor săi; materialul elaborat în mod
special pentru presă, în perspectiva publicării şi difuzării lui; materialul care
satisface exigenţele de informare ale ziariştilor.

12. Comunicatul de presă poate fi transmis prin: fax şi prin e-mail;

13. Tipuri de evenimente publice create de instituţiile din
administraţia publică: inaugurarea unor construcţii edilitare; iniţierea unui
congres; iniţierea unei manifestări culturale sau sportive; aniversarea a 100 de
ani de la atestarea documentară a localităţii; realizarea unui sondaj, a unui
studiu etc.; crearea şi acordarea unor burse de studii; acţiuni de sprijinire a unor
cauze sociale; Acţiuni / primiri de tipul „Zilele porţilor deschise”; „înfrăţirea”
cu alt oraş sau localitate.
14. Evenimentele publice tebuie să fie: originale şi să prezinte interes;
15. Compartimente de informare şi relaţii publice în administraţia
publică sunt: la nivelul Administraţiei Prezidenţiale, al Senatului şi al Camerei
Deputaţilor; la nivelul Guvernului, al ministerelor, al celorlalte organe de
specialitate ale administraţiei publice centrale, al instituţiilor publice centrale; la
nivelul autorităţilor administrative autonome, prefecturilor, consiliilor judeţene
şi consiliilor locale ale municipiilor, oraşelor şi sectoarelor municipiului
Bucureşti;

16. În sistemul administraţiei publice, purtătorul de cuvânt are

următoarele roluri: organizează întâlniri cu presa (obişnuite şi/sau speciale);
gestionează zilnic biroul de presă al instituţiei, participă la deciziile privind
politicile instituţiei şi la dezvoltarea unei strategii ulterioare pentru prezentarea
lor mass-mediei şi publicului; planifică şi administrează campaniile media
pentru stabilirea unor mesaje pe termen lung; verifică sesizările de presă;
programează interviurile şi briefingurile de presă.
17. Purtătorul de cuvânt în administraţia publică are următoarele
roluri: oferă asistenţă echipei ce lucrează într-o instituţie pe probleme ce ţin de
relaţia cu presa şi în privinţa potenţialei reacţii a mass-mediei la politicile
propuse; supraveghează elaborarea discursurilor sau asigură verificarea lor şi a
mesajelor conţinute de acestea; pregăteşte ştiri, statistici şi alte materiale despre
instituţia la care lucrează; serveşte ca mijloc de legătură cu purtători de cuvânt
din alte instituţii; evaluează şi cuantifică efectele unui eveniment.
18. Atribuţiile purtătorului de cuvânt al instituţiei publice sunt: conceperea
şi redactarea comunicatelor şi dosarelor de presă; organizarea conferinţelor
de presă, redactarea invitaţiilor, pregătirea discursurilor oficiale ale
autorităţilor statului; asigură comunicarea uzuală cu mass-media, cât şi
comunicarea la evenimente speciale; realizează revista presei pentru
organizaţia în cauză, actualizează fişierul de presă.
19. Invitațiile la conferinţele de presă realizate de administraţia
publică conţin: data emiterii; titlul: „Invitaţie” + titlul explicativ, care conţine
numele instituţiei şi motivul pentru care se organizează conferinţa; precizări
privind persoana sau organizaţia care invită; tema conferinţei; existenţa unui
lunch sau cocktail după conferinţă; personalităţile reprezentative ale instituţiei
publice care vor participa la conferinţa de presă; data, ora, locul; programul
(detaliat pe ore); cine va mai participa; cupon de răspuns; numele, funcţia şi
semnătura celui care invită; adresa, telefonul, faxul biroului de presă, precum şi
numele persoanei ce poate fi contactată pentru informaţii suplimentare sau
pentru confirmarea participării.
 20. Pentru atragerea jurnaliştilor importanţi la conferinţele de
presă realizate de instituţiile publice se recomandă: adăugarea unei scrisori
personalizate; asigurarea transportului/ cazării; aranjarea orarului (posibilitatea
de a veni mai târziu, când încep lucrările interesante); promisiunea unor
favoruri: exclusivitate pentru unele ştiri, interviu cu primarul, prefectul sau
preşedintele Consiliului Judeţean;
21. Desfășurarea corectă a conferinţelor de presă realizate de
instituţiile publice trebuie să aibă în vedere: existenţa unui birou de primire
a jurnaliştilor şi invitaţilor, pe tot parcursul derulării conferinţei; existenţa
unei persoane responsabile de activitatea de afişare şi îmbogăţire a fișierului de
presă (baza de date viitoare); oferirea de ecusoane de identificare; organizarea
aşteptării şi conducerii în sală a celor întârziaţi; oferirea de mici cadouri,
eşantioane, obiecte cu logo etc.; distribuirea de dosare de presă (niciodată
complete înainte de conferinţă!).
22. Titlul comunicatului de presă trebuie să fie: incitant, pentru a trezi
curiozitatea jurnalistului; apt să focalizeze atenţia pe o acţiune nouă; simplu,
scurt, explicit; în măsură să ofere o perspectivă clară asupra conţinutului
comunicatului.
23. Comunicatele de presă vor fi: difuzate tuturor instituţiilor de presă
interesate de activitatea instituţiei publice; însoţite de materiale ajutătoare
specifice fiecărui canal media (fotografii, grafice, baze de date, materiale
audio-video); transmise prin fax şi prin e-mail și vor fi făcute verificări
pentru a vedea dacă au ajuns la jurnaliști;
24. Administraţiile publice pot să realizeze următoarele tipuri de
evenimente: „înfrăţirea” cu alt oraş sau localitate; acţiuni de sprijinire a unor
cauze sociale; crearea unei expoziţii fixe sau itinerante; realizarea unui
sondaj, a unui studiu etc.; crearea unor manifestări împreună cu instituţii de
învăţământ; iniţierea unui congres; organizarea de conferinţe, colocvii,
seminarii etc.; determinarea intervenţiei unor personalităţi.
25. Cum se numesc cei cărora li se transmite în mod preferenţial
informaţia cu scopul de a le obţine încrederea în exclusivitate? grupurile
ţintă;
26. În ce domenii operează relaţiile publice ale instituţiilor publice?
educaţie, sănătate, protecţie socială, cultură;
27. Ce caracteristici are comunicatul de presă? emiţătorul este o organizaţie
sau o persoană publică; redactorul şi transmiţătorul este specialistul în relaţii
 publice; destinatarul mesajului transmis este publicul ţintă, prin intermediul
presei;
28. Ce elemente conţine un dosar de presă? o scrisoare acroşantă, programul
conferinţei; comunicate de presă, listă faptică; obiecte – cadou;
29. Ce este conferinţa de presă? o manifestare la care o organizaţie convoacă
jurnalişti de la diferite publicaţii, posturi de radio şi televiziune;

30. Ce tehnici de comunicare sunt utilizate în mod curent? comunicatul de

presă; broşura; mapa de presă; buletinul informativ; raportul anual;
discursul;

5.14. Marketingul on-line în Administraţia

Publică
1. eGovernment reprezintă:
guvernare
electronică;
caracteristica noii societăţi bazate pe informaţii și cunoștinţe;
utilizarea tehnologiilor moderne ale informaţiei şi comunicaţiilor;
schimbarea calitativă a serviciilor oferite de instituţiile
administraţiei publice.
2. Printre avantajele oferite de aplicaţiile de eGovernment se numără:
reducerea timpului de acces la resursele publice; eliminarea hârtiei;
informaţia este oferită online 24 de ore din 24, 365 de zile pe an; oportunitate
pentru administraţia publică de a servi mai bine cetăţeanul.
3. Componentele principale ale „e-Government” sunt: interacţiunea dintre
guvern şi cetăţean (G2C- „government to citizen”); interacţiunea dintre guvern
şi mediul de afaceri (G2B- „government to business”); interacţiunea dintre
guvern şi funcţionarii publici (G2E); interacţiunea dintre instituţii
guvernamentale (G2G).
4. Infochioșcurile sunt: sisteme de informare și plată on-line a taxelor și
impozitelor;
5. Infochioșcurile vin în întâmpinarea cerinţelor cetăţenilor
oferind acestora: informaţii despre taxe și posibilitatea plăţii lor prin internet;
informaţii la care cetăţenii au dreptul, dar la care ajung foarte greu; posibilitatea
să-și rezolve problemele pentru care altfel pierd timp; informaţii publice
integrate din mai multe surse.
6. Serviciile de informare electronică pentru cetăţeni pot lua
următoarele forme: Ghid interactiv pentru orientare în spaţiu; Bibliotecă
virtuală; Centre de informare turistică; Centru de informare asupra
transportului în comun (statut, orare, tarife etc.).
7. Informaţiile pe care le pot primi cetăţenii prin intermediul
infochioșcurilor sunt: informarea cetăţenilor asupra taxelor şi impozitelor
locale; informaţii despre fluxurile de rezolvare a problemelor; completarea on-
line de formulare; sugestii şi reclamaţii.

8. Comunicarea electronică oferă următoarele avantaje: diseminarea rapidă

și sigură a informaţiilor către o masă mare de cetăţeni/funcţionari publici;
scutirea unor costuri substanţiale; degrevarea funcţionarilor publici de o serie
de activităţi de rutină; oferă funcţionarilor publici eficienţă în gestionarea
contractelor și problematicilor.
9. Site-urile web realizate la nivelul administraţiei locale și centrale
oferă: informaţii utile pentru cetăţeni şi agenţi economici; posibilitatea
promovării activităţii și a serviciilor administraţiei locale și centrale;
rezolvarea problemelor cetăţenilor; mijlocul rapid și eficient de comunicare.
10. Instrumentele pentru e-comunicare sunt: website-uri; e-mail-uri; bloguri;
chaturi; reţele de socializare: twitter și facebook
11. Creșterea veniturilor la bugetul local se poate face și prin: promovarea
economiei, afacerilor şi întreprinzătorilor locali; promovarea obiectivelor
turistice şi a turismului din zonă; promovarea obiceiurilor, tradiţiilor în ţară,
cât şi în străinătate; înfrăţirea cu localităţi din străinătate.
12. Structurile administraţiei publice locale sunt: Federaţia Autorităţilor
Locale din România; Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din
România; Asociaţia Oraşelor din România; Asociaţia Comunelor din
România; Asociaţia Naţională a Centrelor de Informaţii pentru Cetăţeni;
Asociaţia Municipiilor din România.
13. G2C în „e-government” înseamnă: interacţiunea dintre guvern şi cetăţean;
14. G2B în „e-government” înseamnă: interacţiunea dintre guvern şi mediul
de afaceri;
15. G2E în „e-government” înseamnă: interacţiunea dintre guvern şi
funcţionarii publici;
16. G2G în „e-government” înseamnă: interacţiunea dintre instituţii
guvernamentale.

17. Promovarea localităţilor pe internet poate să aibă în vedere: promovarea

resurselor naturale ale localităţii, promovarea economiei, afacerilor şi
întreprinzătorilor locali;promovarea obiectivelor turistice şi a turismului din
zonă; promovarea obiceiurilor, tradiţiilor în ţară, cât şi în străinătate.
 18. Avantajele promovării unei localităţi pe internet sunt: creșterea
veniturilor la bugetul local; se poate dezvolta turismul; cresc locurile de
muncă; scade rata șomajului; atragerea investitorilor din ţară și din
străinătate; creșterea nivelului de trai al cetăţenilor acelei localităţi.
19. Surse de informaţii legate de administraţia publică sunt: Portalul
Naţional de Administraţie Publică; Institutul European din România;
Reţeaua Euro Info Centre din România; Asociaţia Naţională a
Studenţilor în Ştiinţe Administrative; Instituţii Publice; Agenţii pentru
Dezvoltare Regională; Organizaţii de Autorităţi Locale din Străinătate;
Resurse internaţionale.
20. La nivelul Uniunii Europene, serviciile publice eGovernment
pentru cetăţeni sunt: plata impozitelor și taxelor pentru cetăţeni; căutarea de
locuri de muncă prin centre de ofertare; ajutor prin servicii sociale; acte
personale; înmatriculări de autoturisme; autorizaţii de construire; solicitări de
reclamaţii către poliţie; acces la biblioteci publice; înmatricularea în
universităţi; servicii legate de sănătate.
21. Plata prin sistemul infochioșc este o metodă care: se adresează
cetăţenilor ce dispun de carduri bancare ce pot fi utilizate în mediul
electronic;
22. Avantajele oferite de Ghișeul Virtual de Plăţi sunt: facilitarea accesului
cetăţenilor la soluţiile de plată on-line; facilitarea accesului tuturor
instituţiilor statului la informaţiile legate de plăţile proprii desfășurate on-
line; asigurarea unei transparenţe totale a tranzacţiilor efectuate prin
emiterea de dovezi de plată recunoscute juridic; securizarea tuturor
comunicaţiilor server-to-server și client-to- server folosind standarde de
securitate acceptate.
23. Oferirea serviciilor publice în format electronic necesită
parcurgerea următoarelor niveluri: diseminarea informaţiilor publice prin
internet; interacţiunea unidirecţională; interacţiunea bidirecţională; tranzacţii
on-line.
24. Interacţiunea unidirecţională în administraţia publică presupune:
a. posibilitatea de a descărca formulare, care vor fi completate off-
line și trimise pe căi tradiţionale către instituţiile responsabile;

25. Guvernarea electronică vizează următoarele aspecte: construirea unei

societăţi democratice prin creșterea transparenţei și prin reinventarea
guvernării; îmbunătăţirea educaţiei, crearea de noi locuri de muncă;
utilizarea ei este mai ieftină, dar finanţarea este întotdeauna o problemă,
iar corupţia o ameninţare serioasă; construirea unui sistem integrat și nu
integrarea sistemelor deja existente.