Baltagul

Mihail Sadoveanu
Caracterizarea personajului principal

Mihail Sadoveanu se încadrează în seria marilor povestitori români, ca și Ioan

Neculce și Ion Creangă. El scrie în perioada interbelică o operă caracterizată, în primul
rând, prin vastitate, fiind considerat întemeietorul romanului istoric în literatura română,
remarcabilă fiind opera „Baltagul”.
Romanul este o creație epică în proză, de mari dimensiuni, cu acțiune complexă,
desfășurată pe mai multe planuri, în timp și spațiu precizate, antrenând un număr mare de
personaje puternic individualizate. Prin multitudinea aspectelor înfățișate, romanul oferă o
imagine amplă asupra vieții.
Romanul !Baltagul” a fost scris în numai 17 zile și publicat în noiembrie 1930, fiind

primit cu un !ropot de recenzii entuziaste” de către criticii vremii. George Călinescu spunea

despre Sadoveanu că are !realismul unui Balzac și melancolia unui romantic.” Caracterul
tradiționalist al romanului este dat de valorificarea miturilor populare, fiind o frescă a
satului românesc, dar și de apelul la elementele de credință ortodoxă. Aspectul mitic este
susținut de asemănanarea cu balada Miorița, prin mottoul „Stăpâne, stăpâne/ Mai chiamă
ș-un câne..”, dar si de motivul totemului, prin sacralizarea câinelui lui Nechifor. O altă
componentă mitică importantă, după opinia lui Alexandru Paleologu, este asemănarea
operei cu mitul lui Isis și Osiris, camuflat sub aspectele cotidiene ale lumii muntenilor.
Vitoria este personajul principal al romanului “Baltagul”, țărancă din satul Măgura,
de pe apa Tarcăului, soția lui Nechifor Lipan, gospodar harnic și oier. Este un personaj
rotund, complex, tridimensional, reprezentativ pentru comunitatea “locuitorilor de sub
brad”. Tema vieții și a morții, a căutării adevărului și a restabilirii echilibrului printr-un act
justițiar pune în lumină rolul acestui personaj, care-și asumă nu doar funcția actanțială, ci
și pe cea naratorială într-o secvență cheie a romanului.
Diegeza evidențiază trăsătura cea mai importantă a Vitoriei, anume inteligența
nativă, intuiția sa fiind dovedită de nenumărate ori de-a lungul romanului.
 O primă secvență ce evidențiază această caracteristică este dorința acesteia de a pleca
în căutarea lui Nechifor. Atunci când Gheorghiță vine acasă cu ocazia sărbătorilor de iarbă,
Vitoria se gândește să-l trimită singur în căutarea lui Nechifor, dar decide în cele din urmă
să plece împreună, convinsă fiind că lui Nechifor i s-a întâmplat ceva rău. Ea se pregătește
temeinic: își pune în ordine gospodărie, o duce pe fiica sa, Minodora, la Mănăstirea
Vpratec, vinde o parte din lucrurile sale și îi pregătește lui Gheorghiță un baltag sfințind,
anticipând cu o intuiție deosebită rolul justițiar al acestuia.
O altă secvență ce pune in evidență inteligența Vitoriei este cea de la praznic, care
reprezintă, de altfel, și punctul culminant al textului. În această împrejurare, Vitoria,
asemenea unui Hamlet feminin, regizează cu măiestrie o veritabilă punere în scenă, menită
să smulgă măștile și să-i deconspire pe vinovați. Vitoria ține un discurs aluziv, vizându-i
pe cei doi ucigași și reconstituie împrejurările morții lui Nechifor. Deznodământul aduce
pedepsirea vinovaților, care își mărturisesc crima. Printr-un subterfugiu alegoric, vărsarea
de sânge de către Gheorghiță este ocolită, asasinul va fi omorât de către câine, nu cu
baltagul.
Titlul de tip oglindă, anticipativ și sintetic este un element de prelectură ce stabilește
un orizont de așteptare la nivelul polului receptor. Simbol al dualității, baltagul este unealtă
și armă, figurând simbolic viață și moartea. Despre acesta Z. Sîngeorzan spunea că este
“unealtă magică și simbolică însușită de răufăcători și recucerită de erou”.
Relatarea se realizează la persoana a treia printr-un narator auctorial, extradiegetic,
heterodiegetic, obiectiv și omnisicent și se poate identifica focalizarea zero. Uneori, aceasta
este înlocuită de o focalizare internă, întrucât autorul exprimă punctul de vedere al Vitoriei
Lipan. În secvența praznicului, Vitoria preia rolul naratorului, reconstituind crima pe baza
propiilor deducții.
În concluzie, personajul literar Vitoria Lipan se încadrează în tipologia femeii
justițiare şi hotărâte care reuşeşte să-şi ducă la bun sfârşit misiunea care i-a fost
menită.Personajul descris impresionează prin calitățile sale, dar şi prin slăbiciuni, reuşind
să îşi ducă viaţa mai departe indiferent de circumstanţe.