ASOCIAȚIA GENERALĂ A CADRELOR DIDACTICE

DIN ROMÂNIA
"DĂSCĂLIMEA ROMÂNĂ”

Nr. 7

Slobozia, 2019
 Volumul de faţă cuprinde lucrări prezentate la Şcoala Internaţională de Vară a Cadrelor
Didactice Române din Ţară şi de peste Hotare ,,Dăscălimea Română”, Ediţia a VII-a,
desfăşurată în perioada 5 - 12 iulie 2019, la Olimp, la iniţiativa Asociaţiei Generale a Cadrelor
Didactice din România ,,Dăscălimea Română".
Responsabilitatea pentru conţinutul materialelor publicate revine în exclusivitate
autorilor.

Revista aparţine ASOCIAŢIEI GENERALE A CADRELOR DIDACTICE DIN

ROMÂNIA ,,DĂSCĂLIMEA ROMÂNĂ"
România, Județul Ialomița, Andrășești, Str. Mihalache Georgescu , Nr.9, C.I.F.31247362,
Cont: RO17RZBR0000060015399516, deschis la Raiffeisen Bank Slobozia,
E-mail: dascalimearomana@yahoo.com

Colectivul de redacţie:
o Profesor Victoriana Aprilia Gălbenuş - coordonator
o Profesor Voica Tache, Ialomița
o Profesor Julieta Marioara Radu, Ialomița
o Profesor Dinu Viorica, Călărași
o Profesor Popescu Elena, Călărași

ISSN 2344 – 2069

ISSN–L 2344 – 2069
 Din sumar:

• Cuvânt înainte

• AGCDR ,,DĂSCĂLIMEA ROMÂNĂ” – furnizor de formare acreditat MEN

• EXTRAS DIN STATUTUL A.G.C.D.R. ,,DĂSCĂLIMEA ROMÂNĂ"

• Puncte de vedere ale colegilor profesori implicați în proiect

Participanții la cea de-a VI ediție a ,,Şcolii Internaţionale de Vară pentru Dascălii Români din Ţară şi de peste Hotare"
<<Dăscălimea Română>>.
 Dragi colegi,

Vă mulţumim pentru participarea şi implicarea la cea de-a VII-a ediţie a ,,Şcolii

Internaţionale de Vară pentru Dascălii Români din Ţară şi de peste Hotare" <<Dăscălimea
Română>>.
Gândurile noastre de bine le adresăm Ministerul Educaţiei Naționale, Direcția Generală
Învățământ Superior și Educație Permanentă, Direcția Învățare pe tot Parcursul Vieții pentru
sprijinul și consilierea de înaltă ținută în realizarea Programelor de formare continuă a cadrelor
didactice din învățământul preuniversitar din România.
Mulţumirile se cuvin și Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, Casei Corpului Didactic
Ialomița, care an de an ne sprijină cu promovarea proiectului nostru şi, nu în ultimul rând, colegilor
dascăli participanți la program.
În cadrul Școlii Internaționale de Vară vom desfășura mai multe activități:
1.Programul de formare continuă ,,Integritate și etică în școala românească”, acreditat de
Ministerul Educației Naționale, prin OMEN nr. 5046/06.09.2018 ( categoria 2 tipuri de
competențe b) cu 27 credite profesionale transferabile / 108 de ore, cu public țintă: personalul
didactic din învățământul preuniversitar
2.SIMPOZIONUL INTERNAȚIONAL ,,Cadrul didactic, promotor al sistemului de valori”,
Ediția a VIII-a, 08.07.2019, având următoarele secțiuni:
1. Secțiunea I - Referate: ,,Importanţa activităţilor extracurriculare în dezvoltarea
personalităţii elevului şi în dezvoltarea instituţională”;
2. Secțiunea a II-a: Proiecte didactice care cuprind elemente novatoare la disciplinele predate.
3. Secțiunea a III-a: Proiecte educaționale ce promovează activitățile extracurriculare și
extrașcolare vizând școala/ alternativele educaționale/ școala incluzivă/reducerea abandonului
școlar/ elevii cu CES.
4. Secțiunea a IV-a: Reviste școlare / Reviste ale cadrelor didactice, care să cuprindă
activitatea metodico – științifică;
5. Secțiunea a V-a: Softuri educaționale;
6. Secțiunea a VI-a: Materiale didactice auxiliare: ghiduri, cărți, culegeri etc.
7. Secțiunea a VII-a: Mijloace didactice inovatoare;
8. Secțiunea a VIII-a: Fotografia dascălului și elevului român în școala contemporană.
3.EXPOZIȚIA INTERNAȚIONALĂ,,ARTA POPULARĂ ROMÂNEASCĂ - PUNTE ÎNTRE
ROMÂNI ŞI GENERAŢII”, Ediția a VII-a, Olimp, 5 - 12 iulie 2019.
4. Revistei Dăscălimea Română”, Nr. 7, ISSN 2344 – 2069, ISSN–L 2344 – 2069.
Sperăm ca fiecare dintre dumneavoastră să ducă în suflet şi la locul de muncă, cât mai mult
din atmosfera minunată, din experienţa acumulată în atelierele de lucru, să multiplice cunoştinţele,
priceperile, deprinderile formate şi să aplice cu succes la clasă lucrurile noi învăţate.

Urez succes lucrărilor Şcolii de Vară, ediţia a VII-a , Olimp, 5 - 12 iulie 2019 !

Cu stimă, respect, consideraţie şi preţuire pentru Dascălul Român,

Preşedinte A.G.C.D.R. ,,Dăscălimea Română",

Profesor Victoriana Aprilia Gălbenuş
 AGCDR ,,DĂSCĂLIMEA ROMÂNĂ” – furnizor de formare acreditat MEN

După programele de formare acreditate în perioada 2014 - 2015: 1. ,,Artele vizuale și lucrul manual
de la pasiune la job”, ,,Eticheta și protocolul în unitatea școlară”, ,,Jocul Didactic de la formal
la nonformal, în învățământul preuniversitar”, ,,Valorizarea instituției de învățământ prin
optimizarea și eficientizarea comunicării și relaționării”, ,,Competențe - cheie prin activitățile
nonformale și extracurriculare”, Asociația Generală a Cadrelor Didactice din România
,,Dăscălimea Română” a propus spre acreditare și a primit girul Ministerului Educației Naționale
pentru un nou program de formare continuu ,,Integritate și etică în școala românească”, acreditat
de Ministerul Educației Naționale, prin OMEN nr. 5046/06.09.2018 ( categoria 2 tipuri de
competențe b) cu 27 credite profesionale transferabile / 108 de ore, cu public țintă: personalul
didactic din învățământul preuniversitar, pe care îl vom implementa în România atât prin locațiile
propuse spre acreditare, dar și prin alte locații ai căror formabili vor solicitaacest lucru.
Asociația noastră beneficiază de un corp profesoral de elită format din 120 de formatori din
rândul profesorilor universitari și preuniversitari având peste 150 de locații acreditate, în 36 de
județe din țară, pe fiecare program în parte.

EXTRAS DIN STATUTUL A.G.C.D.R. ,,DĂSCĂLIMEA ROMÂNĂ"

CAPITOLUL I. Denumirea, natura juridică, sediul, durata de funcţionare.

ART. 1 Denumirea asociaţiei
Se constituie, în baza Legii nr. 246/2005 şi potrivit prezentului Statut, ASOCIAŢIA
GENERALĂ A CADRELOR DIDACTICE DIN ROMÂNIA ,,DĂSCĂLIMEA
ROMÂNĂ”(A.G.C.D.R.D.R. )
ART. 2 Forma juridică a asociatiei
ASOCIAŢIA GENERALĂ A CADRELOR DIDACTICE DIN ROMÂNIA ,,DĂSCĂLIMEA
ROMÂNĂ”(AGCDR ,,DĂSCĂLIMEA ROMÂNĂ”) este persoana juridică de drept privat cu scop
nepatrimonial, independentă, apolitică, non-guvernamentală, non-profit, independentă, cu
beneficiu public, având caracter profesional, ştiinţific şi cultural.
Asociaţia îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legile române şi prevederile
prezentului statut.
CAPITOLUL II. Scopul şi obiectivele asociaţiei
ART. 5 Scopul :
Membrii ASOCIAŢIEI GENERALE A CADRELOR DIDACTICE DIN ROMÂNIA
,,DĂSCĂLIMEA ROMÂNĂ”(AGCDR ,,DĂSCĂLIMEA ROMÂNĂ”)se asociază în scopul
cultivării spiritului de solidaritate ; al ridicării prestigiului şcolii şi al cadrelor didactice ; al
creşterii eficienţei actului educativ, prin dezvoltarea profesională, ameliorarea legislaţiei, a
programelor, a manualelor şi a materialului didactic ; al promovării şi apărării drepturilor şi
libertăţilor omului; al progresului comunităţii din care fac parte şi al comunităţii românilor de
peste hotare şi al promovării intereselor morale, sociale şi materiale ale membrilor.

CAPITOLUL IV. Membrii asociaţiei. Drepturi şi obligaţii

ART.8 ASOCIAŢIA GENERALĂ A CADRELOR DIDACTICE DIN ROMÂNIA
,,DĂSCĂLIMEA ROMÂNĂ”(AGCDR ,,DĂSCĂLIMEA ROMÂNĂ”) este o asociaţie deschisă
tuturor cadrelor didactice din România, al cadrelor didactice române de peste hotare, al altor
cadre didactice din Europa şi nu numai. Cu recomandare , pot fi admişi în asociaţie şi specialişti
care pot contribui la realizarea scopului asociaţiei. Cererea acestora se discută şi se aprobă de
către Consiliul Director, conform statutului şi a prevederilor legale.
ART. 9 Participarea la activităţile iniţiate de ASOCIAŢIA GENERALĂ A CADRELOR
DIDACTICE DIN ROMÂNIA ,,DĂSCĂLIMEA ROMÂNĂ” (AGCDR ,,DĂSCĂLIMEA
ROMÂNĂ”) se face pe baza calităţii de membru al asociaţiei.
ASOCIAŢIA GENERALĂ A CADRELOR DIDACTICE DIN ROMÂNIA ,,DĂSCĂLIMEA
ROMÂNĂ” (AGCDR ,,DĂSCĂLIMEA ROMÂNĂ”) este compusă din:
Membri fondatori.
Membri activi.
Membri simpatizanţi ( colaboratori, voluntari, coparteneri)
Membri de onoare (fără drept de vot).
Personal angajat, potrivit legislaţiei muncii.
ART. 10 Membrii fondatori sunt acei membri ai ASOCIAŢIEI GENERALE A CADRELOR
DIDACTICE DIN ROMÂNIA ,,DĂSCĂLIMEA ROMÂNĂ” (AGCDR ,,DĂSCĂLIMEA
ROMÂNĂ”), care au consimţit la înfiinţarea asociaţiei şi care au contribuit, în părţi egale, la
formarea patrimoniului iniţial al asociaţiei.
Toţi membrii fondatori sunt de drept membrii ai asociaţiei.
ART. 11 Membru activ al asociaţiei poate fi orice persoană fizică sau juridică, ce doreşte să
participe activ la realizarea scopului şi obiectivelor asociaţiei , care îşi exprimă în mod liber
voinţa de a face parte din asociaţie, şi îşi plătesc integral cotizaţia anuală stabilită. Ei beneficiază
de toate drepturile prevăzute la Art. 14 din statut. Primirea de noi membri se face la cerere, cu
acordul Consiliului Director, care va emite, în termen de 7 zile de la înregistrarea cererii, o decizie
de admitere sau respingere a solicitantului.
ART. 12 Membrii simpatizanţi sunt acei membri ai asociaţiei care au renunţat la calitatea de
membrii activi, care activeză sporadic , nu îşi plătesc cotizaţia şi nu au drept de vot.
ART. 13 Membrii de onoare pot fi personalităţi din domeniul educaţiei, ştiinţei, culturii sau
din alte domenii de activitate. Acestea sunt recomandate şi propuse Adunării Generale , apoi sunt
invitate personal pentru a-şi da acordul de principiu de a devein membrii de onoare ai asociaţiei.
ART. 14 Fiecare membru al asociatiei are următoarele drepturi :
a) să participe sau să fie reprezentat la lucrările adunării generale a asociaţiei cu drept de vot,
pentru adoptarea tuturor hotărârilor;
b) să aleagă şi să fie ales în oricare din organele de conducere, administrare şi control ale
asociaţiei, în condiţiile prezentului statut;
c) să participe la manifestările organizate de asociaţie, în ţară şi străinătate;
d) să primească informaţiile de care dispune asociaţia, referitoare la problemele specifice
obiectului de activitate;
e) să primească asistenţă şi consultanţă din partea asociaţiei, în vederea pregătirii proprii;
f) să primească publicaţiile asociaţiei, contra cost sau gratuit şi să publice în acestea articole,
comunicări, informaţii.
ART. 15 Fiecare membru al asociaţiei are următoarele îndatoriri :
a) să promoveze obiectivele asociaţiei şi să militeze pentru îndeplinirea scopului acesteia;
b) să respecte normele de etică profesională şi ţinuta morală;
c) să participe activ la acţiunile organizate de asociaţie;
d) să militeze pentru creşterea prestigiului asociaţiei şi al membrilor acesteia, în ţară şi
străinătate, prin propria tinută morală şi activitate profesională;
e) să respecte prevederile prezentului statut si hotărârile adunării generale ale asociaţiei;
f) să achite la timp cotizaţia de membru.
ART. 16 Calitatea de membru al asociaţiei încetează :
a) la cerere : încetarea calităţii de membru al asociaţiei se face din iniţiativă proprie, prin
notificarea prealabilă scrisă a asociaţiei, cu 15 zile înainte de publicarea acestei hotărâri, în caz
contrar, urmând a se suporta daunele materiale şi morale aduse asociaţiei;
b) prin excludere, pentru neplata cu rea-credintă a cotizaţiei, timp de şase luni;
c) prin excludere, pentru încălcarea obligaţiilor ce-i revin potrivit statutului.

Excluderea se hotărăşte de Consiliul Director, cu o majoritate de 2/3 din voturile valabil

exprimate.
Consiliul Director poate hotărî suspendarea calităţii de membru, pană la prima adunare
generală. Membrii excluşi sau retraşi din asociaţie nu au dreptul la restituirea aportului adus
la patrimoniul asociaţie.

Dragi Dascăli Români ,

Stimați colegi ,

An de an , Asociația Generală a Cadrelor Didactice din România ,,Dăscălimea Română”

reînoiește invitația, tuturor colegilor din învățământul românesc să devină membri cu drepturi
depline.
Acest lucru se poate realiza prin completarea formularului de adeziune.
Asociația vă va informa cu privire la toate activitățile derulate prin platforma on-line și site-
ul: www.dascalimearomana.ro .
Documentele pe care le vom emite sunt cele prevăzute de lege și anume: adeverință de
membru , adeverință de voluntariat județean, național, internațional( în funcție de activitatea pe
care o prestați în cadrul ONG-ului nostru) și alte adeverințe, diplome, certificate, ca urmare a
participării dumneavoastră la activitățile noastre. Selectăm formatori naționali pentru viitoarele
programe de formare.
Deși suntem la început de drum, conform legilor în vigoare, experiența acumultă de-a lungul
anilor (2006 - până în prezent) a mai multor Asociații profesionale partenere, ne întărește poziția
în societatea românească.
Din anul 2013, Ministerul Educației și Cercetării Științifice este un partener incontestabil în
activitățile derulate sau pe care le vom desfășura.
 Persoanele care doresc să sprijine Asociația o pot face prin virarea celor 2 % în contul nostru
, prin completarea Formularului 230 personalizat, depunerea și înregistrarea lui la ANAF, scanarea
copiei și transmitere pe adresa de e-mail: dascalimearomana@yahoo.com

Asociația noastră este în slujba dascălului român din orice colț al țării și al lumii, este deschisă
tuturor propunerilor dumneavoastră și vă stă la dispoziție pentru promovarea elevilor și a corpului
profesoral de elită românesc.

Pentru detalii vă rugăm să folosiți adresa de e-mail a Asociației:

dascalimearomana@yahoo.com

Cu deosebită stimă și profundă considerație pentru Dascălul Român,

Președinte,
Profesor Victoriana Aprilia Gălbenuș

EDUCAŢIA ÎNCEPE ACASĂ

PROF. ANDRAŞ VICTORIA

ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 8 REŞIŢA

Educaţia din primii ani de viaţă, primită în familie, defineşte în bună măsură
comportamentul viitor în societate. Acasă, copilul învaţă regulile de comportament şi educaţie, de
politeţe, precum şi formulele de adresare, toate acestea fiind definitorii pentru formarea lui ca
adult.
Atunci când vine la şcoală, un copil trebuie să aibă dezvoltate - în principal prin educaţia
primită „acasă“ -, un anumit grad de autonomie (să se îmbrace singur, să se spele, să fie ordonat),
un nivel rezonabil de politeţe, învăţată din regulile impuse de familie, un limbaj dezvoltat care să-
i permită să comunice eficient, un grad de dezvoltare emoţională care să-i dea posibilitatea de a-şi
controla fricile şi emoţiile şi capacitatea de relaţionare socială.
Educaţia unui copil nu constă numai în a-l învăţa să scrie, să citească şi să devină un bun
exemplu la şcoală, ci şi în cât de manierat este copilul în interacţiunile cu ceilalţi.
În timpul petrecut acasă, copilul învaţă bunele maniere, imitând comportamentul adulţilor
din familia sa. Învaţă să salute, să îi respecte pe cei din jurul său, să se adreseze cu
„dumneavoastră”, să spună „te / vă rog”, „mulţumesc” şi „cu plăcere”, să îşi asume greşelile şi să
îşi ceară scuze atunci când a greşit. Unui copil care a fost lăsat să se adreseze tuturor (chiar şi
străinilor) cu „tu”, îi va veni greu să se adapteze la şcoală, unde trebuie să respecte anumite reguli
de conduită şi de politeţe.
De aceea, părinţii ar trebui să stabilească şi să impună reguli şi limite în comportamentul
copilului şi să comunice cât mai mult cu el, pentru a construi o relaţie solidă cu el. Tot acasă se
„predă” şi dragostea de lectură şi de cărţi şi e recomandat ca părinţii să le citească poveşti copiilor.
 Din educaţia de acasă fac parte şi socializarea, şi oportunitatea de a se distra şi relaxa, dar
mai ales de a se juca din plin. Copiii trebuie disciplinaţi fără a se abuza de ei în niciun fel. Acasă,
copilul trebuie învăţat să îşi exprime emoţiile şi sentimentele, pentru a rezolva conflictele pe cale
paşnică şi a-şi controla impulsurile, renunţând la agresivitate.
Părinţii îi învaţă pe copii să spună mereu adevărul, spunând ei înşişi mereu adevărul,
deoarece copilul imită ceea ce vede şi aude în jur. Dacă părinţii petrec cât mai mult timp cu copiii
lor şi sunt părinţi implicaţi şi devotaţi, comportamentul copiilor va oglindi efortul şi calitatea
timpului petrecut cu ei.
Dar poate cea mai importantă este iubirea necondiţionată care îi este oferită copilului în
familie şi demonstrată prin gesturi tandre. Aceasta îi oferă încredere în sine şi îl ajută să se
manifeste faţă de ceilalţi într-un mod empatic. Oferindu-i-se afecţiune, el poate să o dăruiască, la
rândul lui, altora. Dacă acasă nu are o familie unită, care să îi ofere cele necesare vieţii şi, în plus,
să îl înveţe să se comporte respectuos cu ceilalţi şi cum să primească şi să dăruiască afecţiune,
adică o familie care să îi ofere siguranţă materială şi afectivă, despre acel copil se va spune că nu
are cei 7 ani de-acasă, care constituie piatra de temelie a vieţii sale viitoare.
Copilul învaţă de acasă să-şi poată evalua obiectiv poziţia în raport cu o situaţie. să îşi
susţină părerile şi să-şi apere interesele fără a-i deranja pe cei din jur, printr-un limbaj politicos, să
fie atent şi implicat în ceea ce se întâmplă în jur, ca să poată evita situaţiile cu potenţial periculos
şi să poată oferi un ajutor la timp cuiva - salutul persoanelor cunoscute, atenţia acordata traficului,
pietonilor, să acorde ajutor dacă poate, să ştie să piardă şi să câştige cu eleganţă.
Pentru că învaţă aceste lucruri imitându-şi părinţii, aceştia trebuie să fie un exemplu şi un
model pentru el. Felul în care i se vorbeşte şi felul în care este ascultat, îl va învăţa cum să facă şi
el, la rândul lui, acest lucru, într-o manieră cât mai politicoasă. De aceea este atât de important
parteneriatul familie-şcoală în educarea copiilor. Copilul care se simte apreciat de părinţi percepe
în mod pozitiv regulile transmise de aceştia şi educarea copilului într-o atmosferă deschisă, bazată
pe iubire şi încredere, face ca regulile să fie acceptate şi însuşite mai uşor. Se va adapta mai uşor,
va accepta regulile mai uşor, îşi va respecta profesorii şi colegii.
E important, de asemenea, ca independenţa copiilor să fie stimulată, pentru că dacă e
obişnuit de mic să înfrunte situaţii şi să facă alegeri (pe măsura lui şi controlate de adult) îi va fi
mult mai uşor să ia hotărâri în ceea ce-l priveşte.
Educaţia, bunele maniere, regulile morale sunt cheia către adaptarea copilului în societate.
Un copil manierat se va descurca mult mai bine în relaţiile cu cei din jur decât unul căruia îi lipsesc
cei 7 ani de acasă. Părinţii trebuie să îi explice clar copilului ce are voie să facă şi ce nu, să
stabilească reguli realiste, echilibrate şi să îi spună dinainte ce se va întâmpla dacă nu le respectă.
În acelaşi timp, părinţii trebuie să fie înţelegători şi să accepte greşelile involuntare, să nu uite că
şi adulţii greşesc uneori şi să permită copiilor trăirea unor experienţe care să-i formeze în drumul
pe care îl au de parcurs în viaţă.
Apoi intervin profesorii, care le oferă cunoştinţe noi, îi îndrumă şi îi sprijină pe tot parcursul
anilor petrecuţi în şcoală şi care pot face acest lucru mult mai uşor dacă au respectul, implicarea şi
ajutorul părinţilor..

Bibliografie:
1. Vrăsmaş Ecaterina Adina, Consilierea şi educaţi părinţilor, Editura Aramis, Bucureşti, 2002.
2. Ciofu Carmen, Interacţiunea părinţi-copii, Editura Medicală Amaltea, 1998.
3. www.copii.ro
4. www.didactic.ro
 COPIII TALENTAŢI

PROF. ȊNV. PRIMAR DAMIAN DORINA-AURICA

LICEUL DE ARTE “HARICLEA DARCLEE”- BRĂILA

Pablo Picasso susţinea că „Toţi copiii sunt artişti. Problema este cum să rămâi artist odată ce devii
adult.” Iar oamenii de ştiinţă sunt convinşi că fiecare copil are un talent special-har, care va fi sau
nu descoperit.
Adeseori, părinţii responsabili se întreabă cum să descopere ce abilităţi şi ce talente deosebite au
copiii lor şi cum să înlesnească dezvoltarea acestora pentru a nu regreta ulterior că au pierdut timp
preţios.
Cum poate un părinte descoperi talentul copilului său? Iată sfaturi de la psihologi: observă atent
cum se joacă, oferă-i şansa de a alege activităţi care-i plac, fii atent la preferinţele lui şi ia-le în
serios, încurajează-i exprimarea sentimentelor, uită de tine. Copilul va fi mereu atras de ce-i place
lui şi nu părintelui. De aceea trebuie lăsate deoparte ambiţiile părinteşti, interesele, prejudecăţile.
Atât părinţii, cât şi profesorii trebuie să-i ajute pe copii să-şi descopere preferinţele şi talentele şi
să-i susţină, oferindu-le o gamă largă de activităţi, începând cu activităţi împreună cu familia: să
asculte muzică, să viziteze muzee, galerii de artă, să urmărească partide, întreceri sportive... şi
continuând cu participarea la opţionalele oferite de grădiniţă sau şcoală.
Este important să ne cunoaştem talentul, înzestrările native sau deprinderile pe care le putem
dezvolta cu uşurinţă şi să acţionăm în direcţia exprimării şi cultivării propriului talent. Oamenii
care au şansa de a face din talentul lor profesia lor par a fi cei mai împliniţi sufleteşte.
Talentele sunt parte din noi încă de la naştere. Ele pot fi categorisite în talente fizice, intelectuale,
artistice etc Sunt unele evidente încă din copilărie, altele însă pot fi descoperite mai târziu datorită
anumitor circumstanţe.
Talentul este înnăscut şi nu făcut sau dobândit prin studii. Şcoala nu îl produce, dar are şi ea un rol
esenţial: îl şlefuieşte. Copiii trebuie lăsaţi să-şi manifeste talentul în mod liber şi trebuie ghidaţi de
către profesori cu blândeţe, cu răbdare. Cei care-şi vor educa talentul vor constata că acesta
înfloreşte şi dă roade, rezultate frumoase.
Pasiunea şi talentul trebuiesc susţinute cu muncă şi educaţie. Talentul fără muncă se devalorizează.
Există oameni care au avut rezultate fantastice pe moment, dar care au fost depăşiţi în timp de
oameni muncitori şi ambiţioşi.
Talentul naşte arta. Dumnezeu i-a dat omului daruri minunate: i-a dat văzul, auzul, simţul tactil,
mirosul, raţiunea. Peste toate acestea a aşternut însă o înzestrare specială: sufletul omului. Arta,
fie ea de orice natură, izvorăşte din sufletul omului şi se adresează tuturor sufletelor deopotrivă,
fără pic de discriminare.
„Talentul tău este darul lui Dumnezeu pentru tine. Ceea ce faci cu el este darul tău pentru
Dumnezeu.” (Leo Buscaglia)
 Comunicarea în grup

Prof. Baciu Mihaela Antoaneta

Scoala Gimnaziala Manasia

Comunicarea constituie unul dintre aspectele fundamentale ale adaptării copilului pe

parcursul procesului de crestere. Ea este în acelaşi timp un factor de echilibru al copilului cu mediul
înconjurător şi are o serie de componente formative. Comunicarea nonverbală se subordonează
comunicării verbale. Comunicarea nonverbală, cum ar fi gestica, mimica, postura, este foarte
activă.
Copilul școlar traversează etapa cunoaşterii prin lărgirea contactelor cu mediul social şi
cultural din care asimilează modele de viată. Perioada școlară este una dintre perioadele de intensă
dezvoltare psihică cu influenţe asupra evoluţiei biopsihice ulterioare.
Dezvoltarea imaginaţiei permite copilului să se transpună în orice situaţie, chiar şi
fantastică, pe când în realitate situaţiile de viaţa sunt foarte restrânse si banale. Legate de această
contradicţie se dezvoltă dorinţa de a crea, de a schimba. În această perioadă apar contradicţii cum
ar fi contradicţia dintre cerinţele interne, aspiraţiile, interesele copilului şi posibilităţile de a fi
satisfăcute. O altă contradicţie este aceea din planul cunoaşterii. În perioada școlară mare se
menţine o oarecare opoziţie faţă de adult, cu tendinţa însă la reconciliere. Se observă dorinţa
copilului de a fi de folos adultului, imită discret conduitele adulţilor, participă la activităţi
ocupaţionale ale acestora. Capacitatea de învăţare devine activă si e dublată de dorinţa de
cunoaştere. În acest context copilul e interesat de natură, plante, animale. Întrebările “De ce?”
sunt destinate cunoaşterii şi sesizării relaţiilor dintre obiecte sau situaţii. Jocul capătă roluri
psihologice tot mai complexe: funcţii formative, funcţii de relaxare, funcţii de facilitare a adaptării
copiilor la aspecte mai complexe ale mediului înconjurător, funcţii de umanizare, etc. Funcţiile
mintale îşi amplifică forţele, eficienta, dar şi structura datorită dezvoltării capacităţilor
simbolistice.
În comunicare interesează fluxul verbal, gestica cât şi tăcerea. Comunicarea nonverbală
devine mai discretă la școlari şi însoţeşte comunicarea verbală. În vorbire încep să fie folosite
numeroase adjective, structuri comparative şi de evaluare. Se dezvoltă cerinţa internă de folosire
de cuvinte noi, de creaţii verbale si fantezii verbale.Unele însuşiri dobândite în perioada școlară
devin stabile: spiritul de competiţie, cooperarea, altruismul.
Comunicare reprezintă : înştiinţare, ştire, veste, raport, relaţie, legătură. Cam acestea ar fi
sinonimele care ne sunt oferite de către dicţionarul explicativ pentru comunicare. Deşi pare simplu,
înţelesul comunicării este mult mai complex şi plin de substrat. Comunicarea are o mulţime de
înţelesuri, o mulţime de scopuri şi multe metode de exprimare şi manifestare. Nu există o definiţie
concretă a comunicării însă se poate spune cel puţin că , comunicarea înseamnă transmiterea
intenţionată a datelor, a informaţiei.
Comunicarea este o modalitate fundamentală de interacţiune psihosocială, un schimb
continuu de diferite mesaje între interlocutori, menit să realizeze o relaţie interumană durabilă
pentru a influenţa menţinerea ori modificarea comportamentului individual sau de grup.
Comunicarea se realizează pe trei niveluri: logic, paraverbal, nonverbal. Dintre acestea,
nivelul logic ( cel al cuvintelor, al vorbelor ) reprezintă 7% din totalul actului de comunicare; 38%
are loc la nivel paraverbal ( ton, volum, viteza de rostire…) şi 55% la nivelul nonverbal ( expresia
facială, poziţia, mişcarea, îmbrăcămintea …) . Dacă între aceste niveluri nu sunt contradicţii,
comunicarea poate fi eficace. Dacă însă între aceste niveluri există contradicţii, mesajul transmis
nu va avea efectul scontat.
Astfel se remarcă tipurile de comunicare:
Comunicarea intrapersonală (comunicarea în şi către sine)
Comunicarea interpersonală (comunicarea între oameni)
Comunicarea de grup (comunicarea între membrii grupurilor si comunicarea dintre oamenii din
grupuri cu alţi oameni)
Comunicarea de masă (comunicarea primită de la sau folosită de un numar mare de oameni)
Comunicarea, ca proces de transfer de informaţie şi înţelesuri între indivizi / grupuri şcolare,
va avea rezultate pozitive şi eficiente în rândul copiilor şi al cadrelor didactice. Copiii care simt
nevoia să comunice şi să fie ascultaţi, vor fi iniţiaţi în schimbul de informaţie, vor fi dirijaţi în
voinţa lor de comunicare, învăţaţi să se autocritice şi să critice vor ajunge să respecte identitatea
fiecărui partener de comunicare .
Scopul comunicării este de a informa, a înştiinţa, a spune, a face cunoscut, a descrie, a
convinge, a transmite ceva.Transmiterea informaţiei este nemijlocit legată de comunicare. Orice
comunicare aduce negreşit informaţie, pentru că a comunica înseamnă şi a informa, dar
comunicarea nu poate fi doar o modalitate de informare, un simplu schimb de informaţii, ea este
un proces mult mai complex care presupune pe lângă informaţie şi înţelegerea acelei informaţii şi
a cadrului relaţional care să-i ghideze şi să-i fixeze semnificaţia. Astfel, o propoziţie într-o limbă
necunoscută există ca informaţie, dar în absenţa cunoaşterii limbii, deci a înţelegerii ei, ea nu ne
va comunica nimic.

Comunicând eficient, copiii vor respecta sentimentul stimei de sine al celuilalt, comparându-
se cu cei din jur, acceptând, tolerând, încadrându-se mai bine în categoria învingătorilor .
Educarea elevilor în spirit cooperant este în cele din urma o rezultantă a participării lor la
viaţa clasei. În sens pedagogic clasa de elevi presupune reuniunea copiilor într-o unitate
microsocială în vederea desfăşurării activităţii instructiv-educative. Reuniunea asigură o anumita
omogenitate în ceea ce priveşte vârsta, experienţa de viaţă şi gradul de instruire a membrilor
componenţi.
Clasa de elevi ne apare ca fiind un cadru propice care vine în întâmpinarea satisfacerii
trebuinţei de comunitate şi de exprimare a sentimentului de apartenenţă. Aici fiecare se află în
compania celorlalţi, interactiunile dintre ei fiind adevarate supape prin intermediul cărora,
descărcându-se tensiunile interne ale trebuinţei, copilul trăieşte bucuria apartenenţei sale la grup.
Acest sentiment este, în fond, liantul care menţine şi intensifică relaţiile dintre membrii
colectivului, conferindu-i acestuia o dimensiune sociala, cu rol “coercitiv” intrinsec asupra lor.
Clasa de elevi este un grup social, care se deosebeşte de alte grupuri sociale. Notele
definitorii ale clasei de elevi sunt structura, coeziunea, dinamica şi scopurile specifice.
Structura clasei de elevi este generată de interrelaţiile ce se stabilesc între membrii săi.
Interrelatiile dintre membrii clasei conduc spre o organizare structurală internă a acestuia, în care
fiecare influenţeaza şi este influenţat de ceilalti. Aceste relaţii pot fi mai intense sau mai puţin
intense, mai stabile sau mai puţin stabile, punându-şi amprenta asupra realizării obiectivelor
urmărite.
Dinamica clasei de elevi surprinde totalitatea transformărilor care au loc în interiorul
colectivului, transformări care-i imprimă acestuia o anumita traiectorie. Este vorba de evoluţia
colectivului clasei ca întreg, ca unitate de sine stătătoare şi nu de anumite modificări izolate ce se
produc în interiorul său.
 Ca oricare alt grup social, clasa de elevi se constituie în vederea desfăşurării unei activităţi
si a atingerii unor scopuri fundamentale. O clasa de elevi este un grup educaţional constituit în
vederea atingerii unor scopuri educative care, la rândul lor, sunt subordonate idealului educaţional.
Raţiunea clasei este asigurarea conditiilor necesare in vederea dezvoltarii unei atitudini cooperant-
participative, expresie a mobilurilor fundamentale de dezvoltare a societatii umane.
Ca şi forme ale comunicării din perspectiva managementului clasei de elevi, se disting:
Comunicarea verbală, care se realizează prin limbaj şi care are ca modalităţi de
exprimare: comunicarea verbală simplă, convingerea şi sugestia. Atât comunicarea verbală simplă,
cât şi convingerea exploatează funcţia cognitivă şi comunicativă a limbajului, în timp ce sugestia
vizează folosirea funcţiilor expresive şi persuasive ale limbajului, care asigură procedeele
schimbului de informaţie emoţională.
Comunicarea nonverbală, formă de comunicare constituită din elemente
paralingvistice, utilizată pentru exprimarea atitudinilor interpersonale, a stărilor psihice afective,
dar şi pentru nuanţarea şi precizarea ideilor transmise. În relaţiile educaţionale, comunicarea
nonverbală are un rol major, transmiţând sensuri revelatoare. Cu toate acestea are însă un grad
evident de ambiguitate, existând riscul unor induceri în eroare, dacă nu se tine seama de context,
de cultura căreia îi aparţin elevii, de relaţia cu cel care emite mesajul sau de starea afectivă a
momentului respectiv. În comunicarea nonverbală se are în vedere repetarea (întărirea mesajului
nonverbal) , substituirea (înlocuirea exprimării verbale a unei stări de spirit), complementaritatea
(precizarea tipului de relaţie a interlocutorilor), accentuarea (a unor părţi din mesaj), ajustarea,
contrazicerea.
Modelele de comunicare întâlnite în managementul clasei sunt: modelul procesual, modelul
interactiv, modelul sistemic şi cel comportamental.
Procesele de comunicare reprezintă practic baza relaţiilor interpersonale din clasa de elevi,
iar funcţia metalingvistică a comunicării prezintă evidente implicaţii asupra acestor relaţii prin
preocuparea pentru o cât mai bună înţelegere a mesajului transmis.
Având în vedere cei doi agenţi implicaţi în procesul comunicării (emiţătorul şi receptorul),
conţinutul funcţiei metalingvistice se prezintă astfel:
pentru emiţător, preocuparea pentru orientarea atenţiei celui care recepţionează către ceea ce dorim
să comunicăm, se realizează prin precizări formale, de suprafaţă, prin expresii de genul: „trebuie
să priveşti problema din această perspectivă...”, „trebuie să ai în vedere acest aspect...” , „spunând
aceasta mă refer la...”;
pentru receptor, dacă acesta nu înţelege mesajul transmis, poate adresa întrebări de genul: „Ce vreţi
să spuneţi?”, „La ce vă referiţi când...?”, etc.
În comunicarea scrisă, funcţia metalingvistică este este evidentă prin utilizarea apoziţiilor
explicative, iar pentru delimitarea explicaţiilor suplimentare sunt utilizate paranteze, linii de pauză
sau puncte de suspensie. Această funcţie influenţează succesul comunicării prin centrarea
mesajului asupra codului; deşi precizările nu conţin informaţii ştiinţifice şi nu constituie practic
esenţa comunicării, lipsa acestora poate duce la interpretări eronate ale mesajului sau la
neînţelegere.
În activitatea profesională, pentru a se face înţeles, educatoarea trebuie să dezvolte anumite
conduite, cum ar fi:
explicarea termenilor şi a calificativelor utilizate, folosind pauze în vorbire sau apelând la expresii
suplimentare;
precizarea punctelor de vedere, a perspectivelor din care educatoarea abordează o situaţie, de
învăţare normală sau de criză, obişnuindu-i pe elevi să practice şi ei acelaşi stil metalingvistic;
anticiparea încă din timpul proiectării conţinutului informaţional a multor nelămuriri ce pot apărea
în timpul desfăşurării activităţii.
Pentru faptul că elevii, în cele mai multe cazuri, nu pun întrebări şi nu solicită lămuriri
suplimentare (ca efect al comunicării unidirecţionale sau din lipsă de curaj), aceştia trebuie învăţaţi
să recepteze activ informaţiile, să le treacă prin filtrul propriei personalităţi, să le supună propriei
judecăţi de valoare. Educatoarea are datoria de a stimula gândirea critică a elevilor, de a solicita în
permanenţă opinia acestora şi propria interpretare.
În comunicarea interpersonală în cadrul relaţiilor educaţionale paraverbalul şi nonverbalul
au un rol important.
În calitate de manager al clasei, educatoarea are obligaţia de a respecta câteva reguli ale
paraverbalului:
volumul vocii să varieze în funcţie de momentul discursului (mai tare şi cu mai mult entuziasm la
început şi la final, pentru a accentua obiectivele şi concluziile), adaptat ambianţei (volumul vocii
ridicat într-o sală mare, redus într-o sală mai mică); trebuie evitată impresia de ţipăt;
ritmul vorbirii trebuie să fie variat, pentru a se evita monotonia. Se vorbeşte mai rar atunci când se
subliniază ideile principale şi se păstrează un ritm alert la pasajele de tranziţie, descriptive sau
familiare elevilor; „sunetele fără cuvinte”, ruperile dese de ritm afectează modul de înţelegere al
mesajului şi trebuie evitate, dar o pauză în vorbire la un moment oportun poate capta atenţia şi
pregăteşte clasa pentru o idee importantă. Ritmul poate fi corectat de mişcări corporale adecvate;
tonalitatea trebuie să fie în general normală, însă ridicarea sau coborârea bruscă a tonului poate
sublinia o idee importantă (sau calma o situaţie „turbulentă”);
articularea cuvintelor trebuie să fie clară, corectă distinctă ;
Nonverbalul priveşte modul în care privirea, corpul, gesturile, mimica însoţesc discursul
verbal, întărind, sau dimpotrivă, reducând efectele acestuia asupra clasei. Acest „mod de
exprimare” este cu precădere inconştient –spre deosebire de limbajul verbal şi paraverbal- ca
urmare posibilităţile de a-l controla fiind reduse. Pentru că este foarte important ca mesajul verbal,
uşor de manipulat, să fie în concordanţă cu mesajele nonverbale, care sunt mai greu de controlat,
există în prezent diverse discipline care studiază aspectul fizic, poziţia corpului, mişcările corpului,
gesturile mâinilor, privirea, mişcările ochilor. Pentru că prima impresie se schimbă foarte greu,
cadrele didactice trebuie să aibă în vedere tot timpul limbajul nonverbal care, la fel ca şi cel
paraverbal, poate fi mai uşor de controlat pe măsură ce acumulăm experienţă. Astfel vom putea
prin anumite gesturi corporale sau atitudini să influenţăm pozitiv încrederea celui cu care
comunicăm, să detensionăm o situaţie de criză, să ne eficientizăm discursul. O comunicare asertivă
poate transforma elevii din ascultători pasivi, indiferenţi, în parteneri activi, interesaţi, implicaţi în
situaţiile educaţionale.
Ascultarea este o verigă principală a actului de comunicare. Profesorii pe care îi preferă
elevii şi cărora le comunică problemele pe care le au, sunt cei care ştiu să asculte. Unele probleme
pe care le are elevul se pot rezolva la acest nivel, al ascultării, deoarece fiind ascultat, copilul are
ocazia să-şi exprime dificultatea, s-o conştientizeze mai bine, s-o analizeze şi, în felul acesta,
uneori, ajunge singur la o soluţie.
Ascultarea poate fi de două tipuri:
pasivă – elevul vorbeşte, dar nu ştie dacă este ascultat(cealaltă persoană îl priveşte, dar nu îi oferă
niciun indiciu că îl ascultă, se gândeşte la altceva, se ocupă cu altceva sau priveşte în altă parte).
activă, care se poate realiza prin următoarele modalităţi:
Semne prin care îi arătăm că îl ascultăm şi îl încurajăm să continue: ne uităm la el, ne
aplecăm spre el, dăm aprobator din cap, spunem”da”, „continuă”etc.
 Tonul vocii – dacă vorbim pe un ton calm avem mai multe şanse de a obţine un
comportament dorit din partea elevului, decât dacă îi vorbim pe un ton ridicat. Se poate constata
că unii copii, chiar şi atunci când doresc să comunice cu colegii lor, nu vorbesc, ci strigă. Aceşti
copii acasă sunt certaţi frecvent şi, în felul acesta ei au învăţat că singura modalitate prin care se
pot impune este prin ridicare tonului. Vorbirea calmă aplanează conflictele.

Bibliografie:

Albu, Gabriel –Comunicare interpersonală, Ed. Universitaria,

Iucu, Romiţă –Managementul clasei de elevi, Ed. Polirom, Iaşi, 2006

LOCUL ȘI ROLUL ACTIVITĂȚILOR EXTRACURRICULARE

ÎN EDUCAȚIA COPIILOR

PROF. NADIA BOCHIȘ

COLEGIUL TEHNIC TRAIAN VUIA, ORADEA

Pedagogul american Bruner (1970) consideră că „oricărui copil, la orice stadiu de

dezvoltare i se poate preda cu succes, într-o formă intelectuală adecvată, orice temă”, dacă se
folosesc metode şi procedee adecvate stadiului respectiv de dezvoltare, dacă materia este
prezentată „într-o formă mai simplă, astfel încât copilul să poată progresa cu mai multă uşurinţă şi
mai temeinic spre o deplină stăpânire a cunoştinţelor”.
Modelarea, formarea şi educaţia omului cere timp şi dăruire. Timpul istoric pe care îl trăim
cere oameni în a căror formaţie caracterul şi inteligenţa se completează pentru propria evoluţie a
individului. Complexitatea finalităţilor educaţionale impune îmbinarea activităţilor curriculare cu
cele extracurriculare, iar parteneriatul educaţional, ca set de intervenţie complementară, apare ca
o necesitate.
Oricât ar fi de importantă educaţia curriculară realizată prin procesul de învăţământ, ea nu
epuizează sfera influenţelor formative exercitate asupra copilului. Rămâne cadrul larg al timpului
liber al copilului, în care viaţa capătă alte aspecte decât cele din procesul de învăţare şcolară. În
acest cadru, numeroşi alţi factori acţionează, pozitiv sau nu, asupra dezvoltării elevilor.
Educația extracurrriculară (realizată dincolo de procesul de învățământ) își are rolul și
locul bine stabilit în formarea personalității copiilor noștri. Educația prin activitățile
extracurriculare urmăreșe identificarea și cultivarea corespondenței optime dintre aptitudini,
talente, cultivarea unui stil de viață civilizat, precum și stimularea comportamentului creativ în
diferite domenii. Începând de la cea mai fragedă vârstă, copiii acumulează o serie de cunoștințe,
punându-i în contact direct cu obiectele și fenomenele din natură.
Trebuinţa de se juca, de a fi mereu în mişcare, este tocmai ceea ce ne permite să împăcăm
școala cu viaţa. Dacă avem grijă ca obiectivele instructiv – educative să primeze, dar să fie
prezentate în mod echilibrat şi momentele recreative, de relaxare, atunci rezultatele vor fi
întotdeauna deosebite. În cadrul acestor activităţi elevii se deprind să folosească surse
informaţionale diverse, să întocmească colecţii, să sistematizeze date, înveţă să înveţe. Prin faptul
că în asemenea activităţi se supun de bună voie regulilor, asumându-şi responsabilităţi, copiii se
autodisciplinează. Cadrul didactic are, prin acest tip de activităţi, posibilităţi deosebite să-şi
cunoască elevii, să-i dirijeze, să le influenţeze dezvoltarea, să realizeze mai uşor şi mai frumos
obiectivul principal al școlii şi al învăţământului – pregătirea copilului pentru viaţă.
Scopul activităţilor extraşcolare este dezvoltarea unor aptitudini speciale, antrenarea
elevilor în activităţi cât mai variate şi bogate în conţinut, cultivarea interesului pentru activităţi
socio-culturale, facilitarea integrării în mediul şcolar, oferirea de suport pentru reuşita şcolară în
ansamblul ei, fructificarea talentelor personale şi corelarea aptitudinilor cu atitudinile caracteriale.
Activităţile extraşcolare se desfăşoară într-un cadru informal, ce permite elevilor cu dificultăţi de
afirmare în mediul şcolar să reducă nivelul anxietăţii şi să-şi maximizeze potenţialul intelectual.
Oricât ar fi de importantă educaţia curriculară realizată prin procesul de învăţământ, ea
nu epuizează sfera influenţelor formative exercitate asupra copilului. Rămâne cadrul larg al
timpului liber al copilului, în care viaţa capătă alte aspecte decât cele din procesul de învăţare
şcolară. În acest cadru, numeroşi alţi factori acţionează pozitiv.

Bibliografie:

Ștefan, M. Educația extracurriculară. București, Editura ProHumanitate, 2000.

Țâru,C.M.,Pedagogia activităților extracurriculare-Suport de curs, Cluj-Napoca, 2007.

ROLUL JOCULUI DIDACTIC ÎN PROCESUL INSTRUCTIV-EDUCATIV

PROF. MIHAELA CHEREGI

COLEGIUL TEHNIC TRAIAN VUIA, ORADEA

„Copilul râde:
Înțelepciunea și iubirea mea e jocul!”
(Lucian Blaga)

Copiii, majoritatea timpului lor liber și nu numai, și-l petrec jucându-se. Prin joc, copilul capătă
informații despre lumea în care trăiește, intră în contact cu oamenii și cu obiectele din mediul
înconjurător și învață să se orienteze în spațiu și timp. În timpul jocului, copilul vine în contact cu
alţi copii sau cu adultul, astfel că jocul are un caracter social.
Jocul didactic ajută la instruirea copiilor, le consolidează şi le precizează cunoştinţe despre lumea
înconjurătoare. El îmbină armonios elementele instructive şi exerciţiul cu elementele distractive.
După J. Huizinga, jocul este o acţiune specifică, încărcată de sensuri şi tensiuni, întotdeauna
desfăşurată după reguli acceptate de bunăvoie şi în afara sferei utilităţii sau necesităţii materiale,
însoţită de simţăminte de înălţare şi de încordare, de voioşie şi destindere. Datorită spontaneităţii,
jocul reclamă o îmbinare armonioasă între cerinţele situaţiei de joc şi aptitudinile celor care se
joaca.
Jocul, ca activitate didactică specifică, îndeplineşte multiple funcţii: de distracţie, de creativitate
în conformitate cu vârsta, în final de modelare şi formare a personalităţii copiilor. Încorporate în
activităţile didactice, elementele de joc imprimă un caracter mai viu și mai atrăgător, aduc varietate
şi o stare de bună dispoziţie, de veselie, de destindere, prevenind apariția oboselii. În procesele de
interacţiune din cadrul jocului au loc procese de învăţare, importante pentru dezvoltarea socială,
cognitivă şi psihomotorie. Jocul pleacă de la ideea că are un scop, dar este deschis modificărilor,
finalul său nefiind previzibil. Nivelul jocului exprimă nivelul dezvoltării psihice a copilului, dar
jocul este şi un stimulator principal al dezvoltării psihice, confirmând şi prin aceasta locul lui
fundamental în viaţa şcolarilor.
Jocul didactic este un important mijloc de educaţie intelectuală care pune în valoare şi antrenează
capacităţile creatoare ale şcolarului. El este folosit pentru cunoaşterea realităţii pe o cale accesibilă
deoarece copiii descoperă unele adevăruri noi pentru ei, angajându-se în eforturi de gândire ce le
oferă satisfacţii. Ei sunt participanţi nemijlociţi la propria formare şi, antrenaţi în joc, ei sunt
capabili să depună eforturi mari pentru îndeplinirea sarcinilor date. Totodată, jocul didactic
contribuie la dezvoltarea judecăţii, memoriei, atenţiei, spiritului de observaţie, la cultivarea
obişnuinţei cu munca intelectuală şi cea independentă. El constituie un mijloc şi un procedeu
deosebit de valoros de acumulare de noi cunoştinţe, de echilibrare a procesului de învăţare şi a
activităţii de joc, putându-se desfăşura atât în cadrul activităţilor libere cât şi în cele comune. Este
un prilej de a completa unele lacune, de a asimila şi de a folosi cunoştințe noi, de a-şi dezvolta
limbajul spre aspect fonetic, lexical, gramatical.
Rolul și importanţa jocului didactic constă în faptul că el facilitează procesul de asimilare, fixare
și consolidare a cunoştinţelor, iar datorită caracterului său formativ influenţează dezvoltarea
personalităţii copilului.

Bibliografie:

1.Huizinga, Johan, Homo Ludens, Editura Humanitas, Bucureşti, 2007

2.Ionescu, Miron; Chiș, Vasile, Strategii de predare și învățare, Editura Științifică, București,
1992

VALORILE EDUCAȚIONALE ALE ÎNVĂȚĂMANTULUI

MUZICAL - ARTISTIC

PROFESOR COJOCARI GALINA

LICEUL DE ARTE ,,HARICLEA DARCLÉE”, BRĂILA

Experienţa zilei de azi, resimţită sub forma unei profunde crize culturale, în special în domeniul
muzical-artistic, ne obligă să abordăm cât mai frecvent problema calității valorilor muzical-
culturale, care se vehiculeaza în societatea modernă. Idealul educaţional exprimă un anumit model
cultural, iar acțiunea educativă urmărește nu doar dezvoltarea culturii individuale ca ansamblu de
particularităţi spirituale distinctive, ci și dezvoltarea culturii colective, specifică unei comunităţi
sau societăți. Efectul percepției corecte a raporturilor existente între cultură și educaţie se
urmărește în pregătirea indivizilor pentru înțelegerea și asumarea adecvată a fenomenului cultural
și asigură, prin intermediul unor acțiuni specifice, formarea și dezvoltarea potențialului de creație
culturală al membrilor unei societăți.
În învăţământul muzical-artistic de specialitate, educaţia se realizează prin și pentru muzică și
oferă elevului posibilitatea de a se afirma în trei ipostaze: ca obiect al acțiunii de culturalizare, ca
subiect al creației culturale și ca purtător, receptor și popularizator al tezaurului muzical-cultural.
Din perspectiva finalităților educaționale ale învățămantului muzical-artistic, relația dintre
educaţie și cultură se prezintă în cateva strategii acționale:
- educaţia prin muzică ca acțiune de transformare a elevului în ființa eminamente culturală;
- educaţia prin muzică ca acțiune de transmitere și producere a culturii muzicale;
- amplificarea rolului educaţiei muzical-artistice în contextul raportului cultură-civilizație.
Profesorul de instrument are responsabilitatea devenirii viitorului interpret, dar şi a educării unui
viitor auditoriu cultivat, care va şti să aprecieze tezaurul muzicii culte la adevărata valoare. Este
evident, că educația este în același timp produs și proces. În această concepție, educația muzical-
artistică în calitate de produs, marchează finalitatea activității de formare a muzicianului cu o înaltă
cultura muzicală, iar în calitate de proces – calea personalității în umanizarea,
formarea/dezvoltarea continuă spre o cultură muzicală.
Valorile și atitudinile care trebuie formate la elevii muzicieni în procesul învăţământului
instrumental:
- conştientizarea contribuţiei muzicii la constituirea fondului cultural comun al societăţii;
- disponibilitatea pentru receptarea specializată a creaţiei muzicale aparţinând fondului cultural
naţional şi universal;
- receptivitatea faţă de diversitatea culturală;
- manifestarea iniţiativei și insistenței în susţinerea valorilor muzical-culturale.

INTEGRITATE ŞI ETICĂ ÎN ŞCOALA ROMÂNEASCĂ

PROF.ÎNV.PRIMAR : COMAN GEORGIANA

LICEUL TEORETIC “JEAN MONNET”

O dimensiune a omului contemporan ce îl însoţeşte de la momentul naşterii până la finalul

vieţii este educaţia.
„Binele” lui Kant nu face referire doar la inteligenţa fiinţei umane, ci cuprinde toate abilităţile
interioare şi exterioare cu ajutorul cărora omul reuşeşte să contureze tabloul unei lumi mai bune în
contextul în care se regăseşte înconjurat de semeni care nu o fac .
Pentru omul bine educat este uşor a înţelege această importantă dimensiune precum „izvorul
întregului bine în lume” , deoarece el crede cu sfinţenie că orice construcţie începe cu o cărămidă
...
Atunci când discutăm despre atitudinea faţă de educaţie, nu putem să nu remarcăm faptul că
aceasta diferă de la individ la individ, în funţie de numeroşi factori ce ţin atât de personalitatea
fiecăruia, cât şi de mediul familial sau social în care acesta se dezvoltă.
 Remarcăm în societatea actuală atenţia sporită ce se acordă poluării mediului natural, fapt
ce nu este nici pe departe o atitudine de natura negativă, dar totodată putem observa o minimalizare
a importanţei acordate poluării morale a societăţii umane, ceea ce constituie pe termen lung o
schimbare în rău asupra calităţii vieţii .
Pentru a asigura un climat moral adecvat ce conduce spre îndeplinirea scopului
organizational de natură socială, se impune în primul rând, o bună înţelegere a dimensiunii
educaţiei, investiţie în oameni realizată pe termen lung, precum şi o stabilire clară a unor măsuri
coercitive menite să corecteze abaterile de la valorile profesionale din domeniul eticii, deontologiei
şi conduitei profesionale
O implicare activă şi egală a tuturor partenerilor educaţionali –elevi, părinţi, cadre didactice –
defineşte integritatea în sectorul educational.
Centrul pentru Integritate Academică din SUA defineşte integritatea academică sub titlul
de angajament faţă de cinci valori fundamentale atât pentru conduita profesională, cât şi pentru
cea morală: onestitatea, încrederea, corectitudinea, respectul şi responsabilitatea.
Dacă aducem în prim plan aceste standarde de integritate prin susţine şi aplicare putem
afirma că societatea beneficiează de baza fundamentală pentru viitori cetăţeni responsabli şi pentru
o societate axată pe valori şi responsabilitate.
Ţinând cont de aspectele prezentate mai sus , putem conchide menţionând că principiile
legate de integritate şi etică în şcoala românescă sunt susţinute în primul rând de personalitatea
fiecărui individ , dincolo de o cunoaştere a bunelor practici reglementate la nivelul codurilor de
etică şi deontologice. Astfel cum prezenta în analiza sa, psihologul Barbara Killinger :
„integritatea rămâne în ultimă instanţă o problemă de opţiune şi alegere personală”
Este de datoria noastră, a fiecărui copil, părinte ori cadru didactic să ne călăuzim paşii prin
viaţă cugetând permanent la sfatul lui H.Jackson Brown Jr.: “Trăieşte în aşa fel încât, atunci când
copiii tăi se gândesc la corectitudine şi integritate, să-şi aducă aminte de tine."

CALITATEA EDUCATIEI IN SCOALA ROMANEASCA

PROF.PSIHOPEDAGOG CONSTANTIN MALANCA

VERONICA , CJRAE BUZAU

EDUCATIA - reprezinta obiectul de studiu specific pedagogiei . Datorita complexitatii si

amplitudinii sale , educatia este studiata si de alte stiinte socio-umane inrudite cu pedagogia .
Conceptul pedagogic de educatie urmareste cunoasterea stiintifica , la un inalt grad de generalitate
si abstractizare in timp si spatiu si de desfasurare complexa si contradictorie la nivel de sistem si
proces .
In sens pedagogic , educatia este fenomenul social complex privit in trei dimensiuni :
- activitate constienta a subiectului educatiei de stimulare , formare a obiectului educatiei ;
- proces de formare intelectuala , morala , profesionala , fizica , estetica ;
- rezultat prin preluarea selectiva a actiunilor informationale si includerea in structuri
comportamentale proprii de cunoastere si actiune ;
 CALITATEA la nivelul unei unitati scolare este asociata cu un nivel sau grad de excelenta
, valoare sau merit . Afirmam ca a crescut calitatea educatiei , atunci cand constatam ca elevii
nostri sunt mai bine pregatiti , ca scoala le ofera cunostinte utile , ca absolventii se realizeaza mai
bine in viata profesionala si societate . Scoala , ca unitate , reprezinta nucleul sistemului de
invatamant. Aceasta inseamna o recunoastere a caracteristicii scolii de a avea mai mare influenta
asupra performantelor elevilor , performanta unei scoli ca intreg . O scoala care se implica intr-un
proces de planificare a dezvoltarii , este o scoala care isi asuma responsabilitatea ameliorarii
calitatii serviciilor oferite elevilor si comunitatii .
Oricare ar fi inovatiile sau initiativele politice care au loc la nivel national sau judetean ,
educatia si instruirea au loc in scoala si in clasa , iar calitatea scolii reprezinta singurul si cel mai
important factor pentru achizitiile elevilor . Asigurarea calitatii educatiei exprima capacitatea de
a oferi programe de educatie , in conformitate cu standardele enuntate . In vederea asigurarii
calitatii in educatie este necesara existenta unor cadre didactice avand experienta si pregatire
temeinica , care doresc sa se implice in procesul de predare -invatare sa fie buni organizatori ,
conectati permanent la schimbarile mediului in care isi desfasoara activitatea .
Calitatea educatiei este optiune fundamentala pentru nivelul de standard european , privit
in tot unitarul sau , iar intr-o societate bazata pe umanism , aceasta dobandeste noi valente prin
calitatea educatiei . Rolul profesorului in procesul de predare - invatare este esential . Pentru a fi
eficienti , profesorii trebuie sa se foloseasca de o rezerva impresionanta de talent si abilitati
pedagogice , precum si de calitati specific umane . Imbunatatirea calitatii si a motivatiei
profesorilor trebuie sa devina prioritati ale tuturor statelor lumii. Unele dintre domeniile in care se
pot face cativa pasi inainte sunt : selectia , educatia initiala , calificarea la locul de munca prin
dezvoltarea programelor de continuare a studiilor in timpul activitatii profesionale . Contextul in
care acestea isi desfasoara activitatea este intr-o continua lupta pentru calitate , ceea ce impune
pentru toate institutiile o crestere a interesului pentru supravietuire . Scoala este un bun al
comunitatii si va trebui sa dea socoteala pentru ceea ce face , motiv care impune existenta unor
strategii interne de asigurare si mentinere a calitatii .
Marele matematician Grigore Moisil spunea ca profesorul este cel care intr-o anumita
disciplina , stie in fiecare zi mai mult decat ieri , invatandu-l pe altul ce stie el azi , il pregateste
pentru ce va afla maine si care poate sa fundamenteze ceea ce stie intr-o anumita disciplina , pe
ceea ce stie din celelalte discipline . In cadrul pregatirii profesionale a unui profesor se imbina
doua laturi : cea stiintifica si cea pedagogica . Este evidnt ca un dascal bun trebuie sa fie o persoana
cu o pregatire stiintifica bogata , bine fundamentata , net superioara nivelului la care se preda.
Pornind de la ideea ca invatarea nu este un simplu proces de cunostinte , ci mai degraba o activitate
ce implica un efort cognitiv , volutiv si emotional si care se realizeaza cu mai multa eficienta si
usurinta atunci cand este angajat intr-o relatie interumana .
Strategiile didactice interactive ofera ocazii benefice de organizare pedagogica a unei
invatari temeinice , usoare si placute in acelasi timp , cu un pronuntat caracter activ participativ
din partea elevilor , cu posibilitati de cooperare si de comunicare eficiente . Pentru ca actvitatea
zilnica de invatare sa nu devina o rutina si o povara dascalul are datoria de a diversifica metodele
de expunere , de predare , de a educa potentialul creativ al elevilor cu jocul si de ce nu cu putin
umor . Un dascal creativ determina dezvoltarea creativitatii elevilor . Pentru a avea elevi creativi
profesorul trebuie sa evite oarecum rutina si sa produca noul in activitatea de la clasa . Se stie ca
activitatea relaxanta este mai placuta , mai eficienta si incurajeaza si stimuleaza creativitatea .
Daca dascalul reuseste sa insufle elevului incredere si convingerea ca este special , acesta obtine
de multe ori rezultate semnificative pe linia creativitatii si nu numai .
 Gasirea strategiilor de predare si evaluare care sa vina in sprijinul cresterii performantelor
individuale si de crestere a interesului elevilor pentru cunoastere , este obiectivul oricarui profesor
. Rolul profesorului este esential in a-i face pe elevi sa indrageasca disciplina pe care o preda si sa-
i initieze cu rabdare in tainele acesteia .
Metode de invatare interactive , care sunt foarte apreciate de elevi si care reprezinta un adevarat
motor de stimulare a creativitatii - experimentul , proiectul , portofoliul , jocul de rol , sunt exemple
de buna practica ce evidentiaza o noua abordare cu accent pe colaborare , gandire laterala ,
experiment , interdisciplinaritate . Cadrele didactice trebuie sa dispuna de capacitatea de a selecta
si combina metodele avute la diversi stimuli intelectuali , astfel incat rezultatul obtinut sa fie unul
de valoare , iar gandirea creatoare a elevilor se poate modela daca alaturi de metodele aplicate
exista si motivatie .
Succesul , ca reactie sociala la performanta umana este o problema intens cercetata in
diferite contexte sociale , inclusiv in cel al scolii, in care se opereaza cu notiunile de succes si
insucces scolar . Educatorul mileniului III asigura calitatea actului educational respectand ritmul
propriu de dezvoltare al copilului prin stimularea gandirii simtirii si vointei . Elevul este unic , el
nu trebuie comparat decat cu el insusi pentru a stabili progresul facut si a-i sadi dorinta de
autodepasire . Prin educatie , dascalii dezvolta diferite tipuri de inteligenta ale copilului care-l fac
deosebit . Fiecare inteligenta presupune dezvoltarea unor abilitati care ofera sansa descoperirii
unor talente sau inclinatii ale copilului . Fiecare dascal , conform crezului sau , desfasoara un
invatamant valoric care creeaza oportunitati pentru un invatamant modern , de calitate , ancorat la
standardele europene , un invatamant care deschide noi abordari educationale , extinde continutul
educatiei si dezvolta profesionalism .
In centrul atentiei este mereu elevul , el este alfa si omega pentru ca el este scopul vietii
noastre , masura succesului nostru in aceasta lume si totodata el este viitorul si progresul omenirii
. Daca acesti copii sunt o binecuvantare pentru lume , daca sunt fericiti si impliniti , inseamna ca
noi , educatorii ne-am indeplinit cu succes menirea si misiunea pe care ne-am asumat-o .

Bibliografie :

1. Cucos , C., Pedagogie , Editura Polirom , Iasi , 2000 ;

2. Cerghit , I., Sisteme de instruire alternative si complementare , Editura Aramis , Bucuresti ,
2002 ;

PROIECTUL ȘTIINȚIFIC ”LEGO-ROBOȚI” DE LA LICEUL TEHNOLOGIC

TÂRNĂVENI

CORPADE FLOREA LUCIAN

LICEUL TEHNOLOGIC TÂRNĂVENI

Continuând tradiția proiectelor europene, după proiectul Phare din anul 2006 a urmat
proiectul Comenius desfășurat intre anii 2009-2011 proiect multinațional cu participarea a 7 școli
din 6 tări. Parteneri in proiect au fost Liceul Dundee College din Scoția, Liceul Lycee Cesar Baggio
din Franța, Liceul RocWesterschelde din Olanda, Liceul Platengymnaslet Motala din Suedia,
Liceul Charlottte Perriand din Franța, Liceul Angus College din Anglia. Proiectul s-a numit
”Connect, Create, Sustain” si a avut ca scop explorarea sustenabilității elevilor din școlile
participante prin desene, imagini, atitudini, idei și bune practici. Participanții au comunicat prin
intermediul tehnicilor ecologice, prin intermediul unor platforme virtuale și multe intâlniri propriu-
zise unde s-au desfășurat multe workshop-uri internaționale cu multe mobilităti. A venit rândul
proiectului ginop-6.2.3-17, inițiat de Colegiul Economic din Hajduszaboszlo-Ungaria unde
Liceul Tehnologic a avut calitatea de partener. In perioada 27-28 noiembrie 2018, în cadrul liceului
Tehnologic Târnăveni s-a desfășurat cea de-a III-a ediție a Proiectului științific “Un singur
Pământ”, coordonat de profesorii: prof. Corpade F Lucian si colegii din catedra, unde printre alte
activități a avut loc și workshop-ul Lego Roboți care a permis elevilor și profesorilor de la liceul
partener din Ungaria să-și extindă aria și abilitățile profesionale de bază in domeniul programării
și construirii roboților lego.
Scopul acestui proiect a constat în stimularea creativităţii ştiinţifice şi tehnice a elevilor în
şcoală și încurajarea lor să-şi dezvolte modele proprii de explorare, investigare şi exprimare, în
contextul dezvoltării durabile.
Dupa terminarea activitatilor d-nul profesorl Tamás Kerékgyártó din partea liceului din
Hajduszaboszlo- Ungaria a ținut să precizeze:
-Obiectivul și scopul concursului (workshop-ului) a fost să ne cunoaștem munca în școala
noastră parteneră, să câștigăm experiență cu elevii noștri și să introducem metodele care ne întăresc
competențele digitale.
-Asamblarea și programarea roboților au fost efectuate de elevii școlii partenere cu ajutorul
elevilor noștri, iar noi nu ne-am fi gândit în visele noastre ca in asa timp scurt vor reusii sa realizeze
un robot capabil sa participle la competitive.Datorită deschiderii și motivației lor, au fost capabili
să construiască roboți în doar câteva ore, cu care am putut organiza prima competiție Robot Sumo
la mijlocul săptămânii, miercurea. În timp ce învățarea s a realizat într-o stare de spirit bună,
bucurie și râsete în mijlocul delegației însoțitoare s-a legat un schimb de experiențe educaționale
și de bune practici în contextul discuțiilor informale cu colegii. Utilizarea roboților LEGO nu
numai că ajută la înțelegerea programării pe calculator ci și consolidează gândirea logică,
creativitatea și chiar introducerea în inginerie. A fost o plăcere să experimentăm bun venitul și
atenția cordială, ospitalieră a personalului nostru, elevilor, și le mulțumim!
Proiectul a culminat cu un concurs de lego- roboți, cu participarea unei echipe de 10 elevi
coordonați de profesorii Biri Imre si Kerekgyarto Tamas de la Colegiul Economic Hajduszaboszlo-
Ungaria și a unei echipe de 10 elevi de la Liceul Tehnologic Târnăveni, coordonați de profesorii
inițiatori ai proiectului.
Elevii de la Colegiul Economic Hajduszaboszlo-Ungaria au prezentat modul de
construcție, programare și funcționare al roboților , au făcut demonstrații cu roboți, prilej cu care
au răspuns la întrebările venite din partea participanților. A fost o activitate interactivă, în care s-
a promovat creativitatea, curiozitatea intelectuală, cunoștințele tehnice, în care elevii au comunicat
și relaționat foarte bine. In plus, intre formele de diseminare a proiectului a fost realizată o
expoziție in care au fost prezentate toate rezultatele muncii elevilor pe parcursul intregului proiect
de la toate activitățile fiind invitați elevi de la școlile generale, părinți si cetățenii comunitații
locale.
Toate activitățile s-au desfășurat într-o atmosferă relaxantă, plină de bucurie și energie pozitivă.
Elevii au avut posibilitatea să interacționeze cu colegii lor din școală și de la alte școli, să învețe
unii de la ceilalți.
 UNELE REFLECTĂRI DESPRE PROBLEMA ABANDONULUI ȘCOLAR:
SUGESTII METODICE PENTRU UN PLAN DE MĂSURI PRO-ACTIVE ÎN
PREVENȚIE ȘI COMBATERE

PROF. DR. DRAGOȘ L. CURELEA

LICEUL TEHNOLOGIC

Abandon și absenteism școlar

,,Omul nu este sociabil prin natura sa, ci devine sociabil prin educaţie”, reliefa în scrierile
sale gânditorul britanic sir Thomas Hobbes. Tocmai de aceea educaţia pe care o primeşte omul
începe din primele momente ale vieţii sale, în familie, continuându-se apoi cu celelalte instituţii
educative şi de instruire: creșă, grădiniţă, şcoala primară, şcoala gimnazială, liceu, facultate, studii
de master, de doctoralt, post doctorale, etc. Bineînţeles, este de înțeles că nu toţi oamenii parcurg
toate aceste etape de educaţie, formare şi instruire din diferite cauze dependente ori independente
de voinţa acestora. Unii dintre oameni se opresc pe parcursul educării şi instruirii lor la diferite
nivele. Aceasta nu înseamnă că ei nu sunt integraţi în societate sau nu au drepturi şi obligaţii. Au
aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi toţi membrii societăţii, însă unii nu sunt conștienţi de acest fapt.
Cu cât nivelul de instruire la care au ajuns este mai coborât, cu atât membrii societăţii
conştientizează mai greu, uneori chiar deloc obligaţiile pe care le au ca membri ai societăţii, dar
consideră că au numai drepturi pe care şi le reclamă cu insistenţă, neoferind nimic societăţii ba
chiar deseori provocând probleme şi necazuri celorlalţi membri. Aceste comportamente care nu
corespund normelor şi regulilor stabilite de societate fiind dezaprobate de majoritatea membrilor
societăţii sunt cunoscute din punct de vedere sociologic, drept devianţe.
Devianţa reprezintă ansamblul conduitelor şi stărilor pe care membrii unui grup le
consideră neconforme cu aşteptările, normele sau valorile lor şi care nu vor fi aprobate, ci
sancţionate de membrii grupului1. Mulţi sociologi disting patru categorii de devianţe2: devianţa
subculturală, transgresivitatea, tulburările de comportament, handicapurile.Se poate considera
devianţă şi abandonul şcolar, pentru că dezamăgeşte o aşteptare şi contravine normelor societăţii
existente care asigură dreptul la educaţie pentru toţi copiii şi în care este reglementată obligatitatea
şcolarizării tuturor copiilor. Într-o societate sau într-o comunitate, pot apare disfuncţii sociale (care
pot fi generate de schimbări structurale, situaţii de criză, dezechilibre, etc), care constau în apariţia
unor probleme în funcţionare, pentru rezolvarea cărora este necesară o intervenţie prin proiecte
sociale. Asemenea probleme sociale pot fi constituite şi din acţiunile care contravin normelor şi
valorilor societăţi şi anume devianţele, prin categoriile în care sunt cunoscute. Devianţa şcolară
reprezintă o componentă a devianţei juvenile, componentă care se materializează prin abandonul
şcolar. Ca orice problemă socială, devianţa şcolară se poate rezolva prin intervenţie socială, pentru
a elimina atât cauzele problemei sociale, cât şi efectele directe şi indirecte produse.
O etapă importantă a intervenţiei sociale o reprezintă identificarea şi definirea problemei sociale,
pentru care trebuie analizate următoarele aspecte3 :sesizarea faptelor care arată că există o
problemă cu implicații sociale; definirea problemei cu ajutorul diferitelor teorii sociologice şi nu
numai sociologice care pot identifica problema apărută; surprinderea modului cum este percepută,

1
Boudon, R., ş.a., Tratat de sociologie, Editura Humanitas, Bucureşi, 2005, p. 461; Adrian Ibiș, Adolescentul deviant
în confruntare și dialog cu profesorii, Editura Pansofia, București, 2004, p. 47-48.
2
Ibidem.
3
Ştefan Cojocaru, Proiectul de intervenţie în asistenţa socială, Editura Polirom, Iaşi, 2006, p. 101.
înțeleasă problema apărută de categorii sociale diferite: specialişti, societate în general, populaţie
influenţată de problemă; cercetarea cauzelor care au dus la apariţia problemei; cercetarea efectelor
pe care nerezolvarea problemei le poate avea asupra categoriilor de populaţie: afectată de
problemă, respective neafectată direct de problemă; stabilirea variabilelor problemei, pentru a
determina modurile în care pot fi modificate prin intervenţia social. Spre deosebire de problemele
personale care afectează un număr mic de persoane şi care se pot rezolva prin intervenţii asupra
individului sau asupra unui grup restrâns de indivizi (prin intervenţii individuale), problemele
sociale influenţează un număr mare de persoane, iar pentru rezolvarea lor sunt necesare intervenţii
colective, uneori la nivel macrosocial. O problemă socială trebuie rezolvată imediat ce a fost
identificată şi definită, deoarece, nerezolvarea ei poate genera alte probleme sociale care pot avea
efecte mai grave asupra membrilor societăţii. Ideal, ar fi ca, intervenţia socială să prevină apariţia
problemelor sociale, prin analizarea în profunzime a efectelor produse de o problemă socială
existentă, identificată şi în curs de rezolvare; acest lucru este dificil de realizat, deoarece
indicatorii, simptomele apariţiei unei probleme sociale sunt greu de identificat.
Cauzele acestei devianţe şcolare, ca şi cauzele oricărei devianţe, sunt greu de evidenţiat. de
particularizat, deoarece pentru diversele acte deviante există o cauzalitate comună [1, p 470]; la
prima vedere, este greu de crezut că nişte comportamente atât de diferite între ele: hoţia,
agresiunea, toxicomania, etc) au aceleaşi cauze 4. Această ipoteză se bazează pe faptul că diversele
forme de devianţe au tendinţa de apropiere, contopire, astfel încât între ele apar corelaţii atât de
puternice, putând fi greu dissociate. Exemplu: devianţa şcolară este strâns legată de delicvenţa
juvenilă; argumentare: şi atunci când sunt la şcoală, tinerii delicvenţi sunt agitaţi, indisciplinaţi,
copie, fiind daţi afară din clasă, din şcoală şi chiulesc; în afara şcolii, fiind neîngrădiţi de
regulamentul şcolii (pe care nu-l respectau), devin delicvenţi cu comportamente din ce în ce mai
grave. Odată identificată şi definită problema socială care trebuie rezolvată, se vor identifica şi
ordona cauzele care au generat-o.Prin identificarea cauzelor care au generat o problemă socială,
împreună cu stabilirea efectelor acestei probleme sociale, se elaborează arborele problemei, care
reprezintă o metodă de reprezentare vizuală a procesului de identificae a problemei sociale.
Reprezentarea vizuală (pritr-o diagramă de idei) a cauzelor, respectiv, a efectelor care generează
problema socială, respectiv, care sunt provocate de problemă, este mult mai sugestivă, deoarece
se pot observa mai uşor legăturile dintre cauze/efecte, şi se pot ordona mai rapid după importanţa
lor: cauze/efecte principale, secundare, etc. În ceea ce priveşte abandonul şcolar, această problemă
socială are mai multe aspecte, determinate, în special, de grupurile ţintă la care se referă. Distingem
succinct aici, printre altele:categoriile de vârstă ale copiilor şi tinerilor (vârstă preşcolară, vârstă
şcolară, adolescență); categorii sociale (situaţie socială: părinţii naturali căsătoriţi, divorţaţi,
văduvi, adoptivi, etc); mediul de proveniență al tinerilor (fie urban, fie rural); apartenenţă etnică
(populaţie fie majoritară, fie populaţie minoritară); apartenenţă la un cult religios (credinţe diferite
precum creştină, mozaică, musulmană, secte, altele); probleme de ordin financiar (familii cu
situaţie financiară foarte bună, medie, la limita sărăciei.
Dintre cauzele care determină apariţia abandonului şcolar, am identificat două categorii principale:
1.cauze independente de voinţa copilului/tânărului; 2. cauze care depind numai de acest copil sau
tânăr adolescent. Printre cauze independente de voinţa copilului/tânărului adolescent identificăm
succinct: discriminare, marginalizare, izolare, indiferență, agresivitate. O serie de alte cauze
însemnate la care ne gândim aici ar fi: sărăcia, educaţia precară a părinţilor, a rudelor, dezinteresul

4
Adrian Ibiș, Adolescentul deviant în confruntare și dialog cu profesorii, Editura Pansofia, București, 2004, p. 49;
Dumitru Batâr, Sociologie. Probleme teoretice și analize ale investigațiilor de teren, Ediția a III-a, Psihomedia, Sibiu,
2003, p. 75-76.
familiei, inducerea unei idei greșite despre școală, educație, viață, neînțelegerile din interiorul
familiaie 5. Cauzele care depind numai de copil/tânăr ar fi următoarele: trăsăturile de caracter native
şi dobândite, precum timiditatea, intoleranța, agresivitatea, cât și marile lacune în educaţie care
induc lipsă de stimă, panică.
Bibliografie succintă.
Dumitru Batâr, Sociologie. Probleme teoretice și analize ale investigațiilor de teren, Ediția a III-
a, Psihomedia, Sibiu, 2003
Boudon, R., ş.a., Tratat de sociologie, Editura Humanitas, Bucureşi, 2005.
Ştefan, Cojocaru., Proiectul de intervenţie în asistenţa socială, ditura Polirom, Iaşi, 2006.
Adrian Ibiș, Adolescentul deviant în confruntare și dialog cu profesorii, Editura Pansofia,
București, 2004
http://articole.famouswhy.ro/abandonul_scolar_-_prevenire_si_combatere/
https://teologiesociala2011.files.wordpress.com/abandonul-scolar, accesat în 28.03.2015

SUGESTII METODICE PENTRU UN PLAN DE MĂSURI

Absenteismul este o problemă socială caracterizată prin conduită evazionistă, cronică,

care reflectă atitudinea structurată a lipsei de interes, motivaţie, încredere în educaţia şcolară. Fuga
de la ore este o problemă predominant emoţională (conduită de tip evazionist, oformă de evadare
fizică şi psihologică din situaţia percepută ca traumatizantă). Absenteismul poate fi o formă de
manifestare a devianţei şcolare (semnal tardiv al
existenţei unor probleme). Poate semnala şi reducerea ataşamentului şi a integrării, identificare
scăzută cu obiectivele şi aspiraţiile grupului de elevi.
Studiile de specialitate indică următoarele tipuri de absenteism:
absenteism selectiv (fuga de la şcoală este frecventă la o singură disciplină sau doar la câteva
discipline)
absenteism generalizat (fuga de la şcoală este frecventă şi generalizată, prefigurează abandonul
şcolar)
căutarea singurătăţii (reacţie la tensiunea puternică intra- sau interpersonală)
dorinţa de a fi cu partenerul (la adolescenţi)
dorinţa de apartenenţă la grup (,,ritualuri de iniţiere’’)
atitudine defensivă faţă de autoritatea unui sistem
Semnificaţiile psihosociale ale fugii de la şcoală sunt funcţia de separare sau de individualizare,
mai ales la adolescenţi. Pentru a putea lua măsurile optime de prevenire a absenteismului, care este
de altfel primul pas spre abandonul şcolar este necesară cunoaşterea cauzelor care pot genera în
rândul elevilor acest fenomen:
Cauze care ţin de personalitatea şi starea de sănătate a elevului: motivaţie şcolară scăzută, lipsă de
interes, încredere scăzută în educaţia şcolară, oboseală, anxietate, autoeficacitate scăzută, imagine
de sine deteriorată, sentimente de inferioritate, abilităţi sociale reduse, pasivitate; refuzul de a adera
la o alegere făcută de alţii (reacţie la presiunea exercitată de dorinţele adulţilor)
Cauze care ţin de familie, condiţiile socio-economice ale familie: sărăcia, stil parental indiferent,
neglijent, familii dizarmonice, părinţi foarte ocupaţi sau plecaţi în străinătate

5
Dumitru Batâr, Sociologie. Probleme teoretice și analize ale investigațiilor de teren, Ediția a III-a, Psihomedia,
Sibiu, 2003, p. 151; Adrian Ibiș, Adolescentul deviant în confruntare și dialog cu profesorii, Editura Pansofia,
București, 2004, p. 55.
Cauze care ţin de contextul şcolar specific (inclusiv relaţia profesor-elev): presiunea grupului,
supraîncărcarea şcolară, comunicarea defectuasă elev-profesor (ironizarea, umilirea elevului)
evaluarea subiectivă, frica de evaluare, conflict cu colegii, practici educative percepute de elevi ca
fiind nedrepte, frustrante, incompatibilitate între aspiraţiile, trebuinţele de învăţare şi oferta
educaţională a şcolii; formă de apărare –
împotriva disciplinei excesiv de rigidă şi severă, politici proabsenteiste ale şcolii la elevii din
clasele terminale foarte importantă este şi variabila vârstă.
La elevii noştri fuga de la ore este rezultatul unei opţiuni (proces de deliberare, luare a deciziei);
cauzele pot fi: frica de evaluare, de eşec, fobia / anxietatea socială (frecventă în perioada
adolescenţei, manifestată prin anxietate faţă de situaţia de a fi observat de colegi, teama de a vorbi
în public, teama de a interacţiona cu persoane de sex opus, teama de critică, stimă de sine scăzută),
teama de pedeapsă, teama de pierdere a statutului în grup
Riscurile fugii de la şcoală sunt depresia, consum de toxice legale şi ilegale, acte delictuale,
abandon şcolar.
În scopul prevenirii şi combaterii acestui fenomen în şcoala noastră se vor lua
următoarele măsuri:
Achiziţionarea şi distribuirea fiecărei clase a unui caiet de monitorizare a absenţelor;
Zilnic elevul de serviciu sau şeful clasei va realiza un tabel cu următoarea rubricatură:
Nr. crt., Ora, Disciplina, Absenţi de zi, Absenţi la oră, Semnătura profesorului;
Elevul de serviciu sau şeful clasei va prezenta profesorului la începutul orei caietul de
evidenţă a absenţilor pentru a consemna absenţii în catalog şi a semna rubrica cu semnătura
profesorului;
Dirigintele şi profesorii clasei vor monitoriza elevii care absentează frecvent de la
disciplina lor sau de la clasă;
Săptămânal dirigintele clasei va motiva în baza dovezilor absenţele elevilor, din clasele pe care le
coordonează, conform cu ROI al şcolii;
Adeverinţele medicale vor fi vizate de medicul şcolar Burcezan Rodica şi vor fi înregistrate la
secretariatul şcolii, doar dacă nu au depăşit 5 zile de la revenirea elevului la şcoală;
În cazul în care părintele solicită telefonic dirigintelui învoirea elevului, părintele va trimite
dirigintelui cererea de învoire, care va fi adusă la cunoştinţa directorului şi contrasemnată de
acesta;
În situaţii speciale, care presupun părăsirea incintei şcolii de către elev acesta va putea părăsi liceul
cu bilet de voie semnat de diriginte şi avizat de director;
Dirigintele care constată numărul mare de absenţe ale unor elevi în urma consultării săptămânale
a caietului de monitorizare al absenţelor va lua legătura cu elevul pentru a identifica motivul
absenţelor şi de asemenea cu familia sau tutorii legali ai elevilor;
Până în data de 4 a lunii în curs diriginţii claselor vor completa fişa de monitorizare lunară a
absenţelor elevilor şi o vor depune la secretariatul sau direcţiunea şcolii;
Se va afişa lunar situaţia absenţelor pe clase ăn sala profesorală;
Lunar Consiliul profesoral şi Consiliul de administraţie va fi informat asupra situaţiei absenţelor
şi măsurilor luate de diriginţi şi consiliile profesorilor claselor;
Diriginţii vor solicita sprijinului psihologului şcolar în alegerea programului, activităţilor de
intervenţie sau prevenţie şi aplicarea acestora la clasele de elevi cu un absenteism ridicat.
Diriginţii claselor vor putea lua şi alte măsuri de prevenire precum:
Aplicarea chestionarului privind absenteismul (dacă situaţia o impune)
Centralizarea răspunsurilor la chestionar şi identificarea principalelor cauze care au contribuit la
situaţia de fapt (număr mare de absenţe nemotivate)
Schiţarea unui plan de intervenţie ţintit pentru rezolvarea situaţiei (identificarea de către diriginte
a unor măsuri amelioratorii)
Discutarea, în particular, a incidentului / situatiei cu elevul – căutarea împreună a unor soluţii
pentru evitarea repetării incidentului; eventual, consilierea psihologică individuală / a familiei (în
funcţie de cauză)
Cooperarea dirigintelui cu părinţii; supravegherea discretă a prezenţei elevului la şcoală, legătura
permanentă cu dirigintele (reacţiile negative ale şcolii şi ale familiei întreţin mecanismele de
apărare ale elevului, creând un cerc vicios, în care, la limită, abandonul tinde să fie văzut de elev
ca unică soluţie pentru ,,rezolvarea’’ problemei)
Dacă fuga de la şcoală este determinată de atitudinea unui profesor, dirigintele poate media
rezolvarea situaţiei conflictuale profesor-elev
Confirmarea oficială a legitimării elevului la vreun Club Sportiv şi anunţarea prealabilă a
programului competiţional; aprobarea motivării absenţelor pentru participarea elevului la
competiţiile sportive de către conducerea şcolii
Menţinerea în clasă a unei atmosfere care să asigure satisfacerea trebuinţei de siguranţă afectivă
pentru toţi elevii
Metode de predare – învăţare atractive
Promovarea cooperării în clasă, astfel încât şi elevii cu performanţe şcolare modeste să
experimenteze succesul; evitarea constituirii unor elite, concomitent cu etichetarea,
marginalizarea, celor care nu aparţin elitei
Sistem echitabil de recompense – sancţiuni care să menţină motivaţia şcolară a elevilor; nota să
fie doar o măsură obiectivă a performanţei şi nu o modalitate de sancţionare a elevului
Profesorii să comunice eficient (asertiv, să folosească ascultarea activă) să evite etichetarea
elevilor, să critice constructiv, să se focalizeze pe recompensarea elevilor şi nu pe sancţionarea lor
Diversificarea şi atractivitatea activităţilor extracurriculare
Programe de consiliere a părinţilor (de tip ,,şcoala părinţilor’’)
Colaborare cu toate autorităţile comunităţii locale (poliţia de proximitate, jandarmeria, alte
asociaţii şi ONG – uri).
În cazul în care situaţia absenteismului scapă de sub control şi se profilează riscul de abandon
şcolar se impune întregului corp profesoral luarea următoarelor măsuri în scopul prevenirii
abandonului şcolar:
Creşterea responsabilizării cadrelor didactice
Monitorizarea şi consilierea permanentă a elevilor cu risc de abandon ridicat;
Păstrarea legăturii permanente cu familiile elevilor cu risc de abandon şcolar;
Semnalarea cazurilor conducerii şcolii şi consilierului psihopedagogic;
Participarea cadrelor didactice din liceu la module de formare continuă (metode de a creşte
integrarea şi comunicarea dintre elevi; profesor-elev; de a antrena elevii în activităţi extraşcolare;
modalităţi de a creşte implicarea şi comunicarea permanentă cu părinţii; orientarea extraşcolară a
elevilor);
Utilizarea resurselor şcolii pentru atragerea elevilor prin activităţi de timp liber;
Activităţi extraşcolare desfăşurate în şcoală cel puţin o dată pe lună;
Activităţi de educaţie sexuală a elevilor;
Utilizarea la orele de consiliere a experienţei celor ce au renunţat la şcoală pentru a preveni
scăderea încrederii în educaţie;
Implicarea tinerilor cu risc de abandon în acţiuni comunitare, care să le ofere stimă de sine și
recunoaștere social-comunitară în mediul în care există

CONSIDERAȚI PRIVIND UN PROGRAM TERAPEUTIC PRIN INTERMEDIUL

METODEI DANSULUI PENTRU COPII DEFICIENȚI DE AUZ

PROF. DANIELA CURELEA

COLEGIUL TEHNIC ,,CIBINIUM” SIBIU

a. Informaţii de bază:
Numele şi prenumele elevului : B. A. R.; Data naşterii: 26. XI. 1996
Unitatea de învăţământ : Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă nr.1, Deva-Hunedoara
Domiciliul : Hunedoara; Tata : P. F. Vârsta: 38 Profesia : subinginer miner ; Mama: P. V. Vârsta:
37, Profesia : asistent medical.
Alte date succinte despre familia elevului: Elevul B.A.R. mai are o soră care învaţă în aceeaşi
şcoală. Sora sa nu prezintă dificultăţi de învăţare. Familia manifestă o atitudine pozitivă şi
proactivă faţă de activitatea şcolară, cere periodic informaţii despre evoluţia copilului şi este
receptivă la sugestiile date de factorii educativi din şcoală şi din afara acesteia 6.
b. Evaluare iniţială prin diagnostic medical: Hipoacuzie de percepţie bilaterală severă; grad de
deficienţă: moderat; tip proteză auditivă: Widex Senso C18+; mijloace educaţionale utilizte în
demersul şcolar privind evaluarea: fişa psihopedagogică, observaţia spontană şi dirijată,
convorbirea individuală şi de grup, probe curriculare, matricele progresive Raven color, testul
Bender- Santucci, programul de intervenţie personalizat.
Capacităţi – competenţe – abilităţi – lacune – nevoi: - rezultate test Bender- Santucci : 41 reuşită
peste nivel mediu; rezultate matricele progresive. Raven color: QI = 75; competenţe sporite în
desfăşurarea activităţilor ludice (respectă cu stricteţe regulile jocului şi duce la capăt sarcina
didactică la nivel propriu); orientarea în schema corporală pe baza imitaţiei; posibilităţi scăzute de
comunicare orală, gestuală, expresivă; vocabular redus, exprimare greoaie; participă la activitatea
de grup numai dacă este solicitat, totuşi doreşte să se impună uneori prin agresivitate; preocupat
mai mult de sine, individualist; temperament: Hipersensibil, interiorizat, retras, singur, nesigur,
anxios; emotivitate: foarte emotiv, timid, emoţiile îi perturbă activitatea; grad de sociabilitate
scăzut, stabileşte greu relaţii cu copii şi adulţi7. Intervenţii antecedente: elevul nu a mai beneficiat
de un program de intervenţie personalizat anterior, în nici un domeniu al dezvoltării sale.
c. Derularea programului de terapie prin dans
Domeniul de intervenţie: social - afectiv, comunicare. Motiv de referinţă: reducerea dificultăţilor
de relaţionare şi stimularea şi dezvoltarea competenţelor de comunicare. Scopul programului: La
sfârşitul programului, elevul va fi capabil să dezvolte relaţii interpersonale optime cu alţi copii şi

6
Tucker I; Powell C, Copilul cu deficienţe de auz şi şcoala, Souvenir Press, Bucureşti, 1993; Pufan, C., Probleme de
surdo-psihologie, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1982; Marțian, O., Dansul-artă și terapie în dezvoltarea
copiilor deficienți de auz, în Intercultural, anul IV, nr. 1 (15), 2010, p. 177-178.
7
Revista de Educaţie Specială, nr. 1, Bucureşti, 1999, Lucia Caraman Măescu; Al. Măescu, Determinări psiholingvistice
în programul demutizării.
adulţi, va avea un grad de sociabilitate mai ridicat, o stima de sine pozitivă și atitudine deschisă
față de mediu și semeni.
d. Obiective urmărite :
Social - afectiv
O1 - să participe activ la activitatea de grup din proprie iniţiativă;
O2 - să stabilească uşor relaţii cu alţi copii şi adulţi; O3 - să aibe o atitudine prietenoasă cu copiii
şi să nu manifeste comportamente agresive faţă de aceştia. O4 - să capete încredere în forţele
proprii:
O5 - să răspundă pozitiv la stimulări de natură afectivă.
Stimularea şi dezvoltarea comunicării O1 - să denumească corect obiecte, fenomene, acţiuni; O2
- să recunoască şi să denumească segmentele corpului omenesc; O3 -să identifice şi să denumească
poziţiile spaţiale;
e. Plan de antrenament-desfăşurare: 1. Exerciţii de încălzire: Încălzirea este importantă, deoarece
pregăteşte muşchii, oferă o mai bună mobilitate încheieturilor şi oxigenează mai bine celulele.
Încălzirea în general trebuie să corespundă tipului de efort care urmează a fi depus. Se începe cu o
uşoară încălzire de la gât, apoi se trece la braţe, abdomen, spate şi picioare. În cazul în care
încălzirea nu este executată corect sau deloc pot apară neplăceri, întinderi şi rupturi musculare care
sunt dureroase şi incomode.
Toate aceste exerciţii se pot face, chiar este indicat/recomandat de specialiți a se derula pe un fond
muzical8.
2. Exerciţii de atenţie, de dezvoltare şi stimulare a auzului etc...(etape / paşi) Priveşte-mă!: La
început, singurul scop al acestui joc este de a reuşi să captiveze, să centreze privirea copiilor
îndreptată spre profesor. Copiii dansează până cand profesorul indică semnul stop. În acest fel,
niciun sunet nu este implicat şi toţi copiii trebuie să-şi folosească ochii în aceeaşi măsură ,
indiferent cât de mare sau cât de mică este pierderea de auz pe care aceştia o au. Dacă profesorul
şi copiii împărtăşesc ideea unei competiţii, atunci se poate stabili ca regulă de joc, că acel copil
care se va opri ultimul poate fi exclus din joc. Jocul poate fi ulterior modificat. Profesorul va folosi
o tobă iar copiii trebuie să urmărescă bătaia tobei. Aici, cei care nu au pierderi foarte mari sau
totale de auz sunt în avantaj faţă de ceilalţi, ei se pot răsuci când dansează ştiind faptul că sunt
capabili să audă când bătăile tobei încetează. În timp ce lecţiile avansează, jocul devine tot mai
sofisticat.
Se pot introduce elemente noi în acest joc şi anume: bătăile tobei să fie rare sau dese, bătăile tobei
să fie de intensitate mare sau scăzută,cu pauze sau fără pauze şi în final se introduc ritmuri definite
care se vor reflecta în dansul ulterior. „Urmează-ţi şeful!”: Copiii urmăresc profesorul care este
ales la început pe postul de leader, şi mergând sau poziţionându-se în sală, în aşa fel încât să-l
vadă pe acesta, fiecare dintre ei va copia mişcările făcute de el. La fel şi acest joc poate deveni
mult mai complex în măsura în care copiii îşi dezvoltă îndemânarea, calităţile fizice şi ritmice.
Este foarte important să fie observaţi copiii în timpul mişcării şi de asemenea să fie observat cel
care este denumit leader pentru că acesta poate iniţia mişcări interesante, diferite pe care ceilalţi
trebuie să le urmeze. De exemplu, unele mişcări pot avea o tentă de agresivitate, pot exprima furie,
bucurie sau pot fi repetate, copiate după alţi copii care au fost şi ei leaderi înainte, lucru ce denotă
o lipsă de încredere în sine. Lasă-te condus!: Acest joc-exerciţiu se realizează în perechi.
Se formează perechile care vor avea contac doar prin palme. Cel care conduce stă cu ochii deschişi
iar perechea lui, cel care va fi condus va sta cu ochii închişi. Pe diferite ritmuri ale muzicii, cel

8
Revista de Educaţie Specială, nr. 2, Bucureşti, 1992, Popa Mariana, Orientări actuale în dezvoltarea limbajului
copiilor deficienţi de auz, 1992.
care conduce crează un dans pentru partener. La sfârşitul acestui exerciţiu se copiii se aşează în
cerc şi îşi împărtăşesc experienţa cu ceilalţi. Este foarte interesant de urmarit răspunsurile copiilor
la următoarele întrebări: Ce simţi atunci când îţi conduci partenerul ?, Ce simţi atunci când eşti
condus de partener ? Cele câteva exemple de jocuri au rol nu doar în dezvoltarea atenţiei, a
stimulării auzului, ci şi în dezvoltarea sociabilităţii. Aceasta se îmbunătăţeşte foarte mult mai ales
prin jocurile care se desfăşoară în perechi, deoarece în aceste jocuri este necesară stabilirea unei
relaţii şi a unei comunicări între cei doi parteneri.
3. Prezentare şi vizionare a dansului pe suport electronic: Datorită faptului că urma să învăţăm un
dans denumit de noi pisicile le-am pus copiilor dvd-ul cu celebrul musical Cats jucat pe Broadway,
pe care l-au urmărit în întregime. Apoi ne-am oprit asupra părţii care ne interesa, l-am urmărit
împreună discutând atât tema viitorului dans, costumaţiile cât şi paşii de dans ce urmează a fi
învăţaţi. 4. Percepţia ritmului : Se pune la combina muzicală cd-ul cu piesa pe care urmează a se
realiza dansul. Se identifică ritmul cu ajutorul terapeutului. Copiii bat din palme (sau la tobă)
împreună cu acesta ritmul identificat, apoi singuri. Sunt încurajaţi în continuare să creeze diferite
mişcări de dans pe ritmul respectiv. Se urmăreşte sincronizarea ritmului interior al copiilor la
ritmul melodiei, cea mai bună metodă fiind numărătoarea vizuală. 5. Exerciţii de dans:
demonstraţie:
Copiii sunt aşezaţi faţă în faţă cu terapeutul care le demonstrează diferite mişcări care vor face
parte din dans (1-2 succesiuni de paşi la un antrenament). Se intuieşte de către copiii poziţia
braţelor, a capului, etc. învăţare : - pe numărătoare; - pe muzică (ritm). 6. Îmbinarea mişcărilor
de dans învăţate : - pe numărătoare; - pe muzică. 7. Consolidarea dansului învăţat : - pe
numărătoare ; - pe muzică (ritm). Prin puterea de a grupa toţi copiii într-o singură experienţă şi
prin unirea eforturilor de a realiza o sarcină comună (dansul) se minimizează efectele izolării şi se
stimulează socializarea. 8. Corectarea şi finisarea părţii artistice a dansului – se lucreză mult la
expresivitate.
V. Evaluarea finală. Obiective realizate: Obiectivele propuse au fost realizate cu succes în cea mai
mare parte. Dificultăţi întâmpinate: La primele spectacole şi concursuri desfăşurate în afara şcolii
– teamă, izolare, emotivitate şi timiditate ridicată etc până la refuzul de a lua masa cu restul
ehipelor participante.
VI. Starea actuală a elevului. Autonomie personală şi socială: aria de autoservire: elevul are
formate deprinderile de igienă personală, cunoaşte mediul ambiant şi acţiunile din regimul zilnic
( mesele principale, activitatea şcolară, de joc, de odihnă). Se îmbracă singur şi are grijă în mare
măsură de de propria îmbrăcăminte; aria de socializare: elevul are o atitudine prietenoasă, s-a
acomodat destul de repede unor reguli de grup, dezvoltând relaţii interpersonale. Comunică foarte
bine cu colegii de echipă, reuşeşte să realizeze un climat plăcut de desfăşurare a activităţilor
comune. Limbaj şi comunicare: elevul şi-a dezvoltat limbajul mimico-gestual pe care îl foloseşte
cu precădere în cadrul grupului. Şi-a îmbogăţit vocabularul şi verbalizează destul de corect
anumite obiecte, acţiuni, poziţii spaţiale. Foloseşte în limbajul verbal formule de politeţe şi
reuşeşte să stabilească o comunicare simplă cu alte persoane.
Concluzii şi recomandări: În urma evaluării rezultatelor obţinute după derularea programului de
terapie prin dans pe o perioadă de un an de zile, s-a ajuns la concluzia că datorită exerciţiilor şi
activităţilor simple, accesibile, desfăşurate împreună cu restul echipei de dansuri, prin participarea
elevului la diferite spectacole şi concursuri desfăşurate la nivel local şi naţional, elevul B.A.R. a
depăşit în mare parte dificultăţile sale, dobândind un grad de sociabilitate mai ridicat, înlăturând
anumite bariere din calea dezvoltării sale.
Datorită faptului că a urmat acest program de terapie elevul a ajuns la finele acestuia să aibe o
atitudine prietenoasă, nu mai încearcă să se impună prin agresivitate, caută activ grupul , reuşeşte
să comunice cu membrii echipei de dans, dar şi cu alte persoane din afara grupului. Nivelul stimei
de sine al acestui elev este pozitiv, este foarte mândru de ceea ce face, dansează cu multă placere
şi foarte fericit atunci când echipa de dansuri e aplaudată pe scenă şi premiată. Totodată se
recomandă stimularea pozitivă, întărirea motivaţiei şi a încrederii în propriile forţe, precum şi
reluarea unor anumite activităţi în vederea consolidării achiziţiilor dobândite.

Bibliografie selectivă ordonată alfabetic:

Anca, M. D., Psihologia deficienţelor de auz, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2006.
Idem, Metode şi tehnici de evaluare a copiilor cu cerinţe educative speciale, Presa Universitară
Clujană, Cluj Napoca, 2007.
Idem, Intervenţii psiho-pedagogice în antrenarea funcţiei auditiv-verbale, Presa Universitară
Clujeană, Cluj Napoca, 2000.
Benari, Naomi, Inner Rhythm: Dance training for the deaf, Harwood Academic Publishers GmbH,
Switzerland, 1995.
Chodorow, Joan, Dance therapy and depth psychology : the moving imagination, Routledge, New
York, USA, 2005
Cone, Theresa Purcell & Cone, Stephen Leonard, Teaching children dance, second edition, Human
Kinetics Inc. USA, 2005.
Druţu, I.,; Anca, M., Modalităţi computerizate de investigare a funcţiei auditive, în Analele
Universităţii din Oradea, tom., V, 2001.
Hanna, Judith Lynne, To dance is human: a theory of nonverbal communication, University of
Chicago Press, USA, 1987 .
Măescu Caraman Lucia, Contribuţii la istoria învăţământului special, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1964, Bucureşti 1980.
Payne, Helen (1992), Dance movement therapy: theory and practice, Chapman and Hall, Inc.,
New York, USA.
Popa Mariana; Stănică I., Elemente de psihopedagogia deficienţilor de auz, Bucureşti, 1994.
Popescu, Rodica, Problematica deficienţilor de auz, Psihomedia, Sibiu, 2003.
Pufan, C., Probleme de surdo-psihologie, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1984.
Idem, Acţiunile prelingvistice între copilul deficient de auz şi părinţi, Editura Universităţii Lucian
Blaga, Sibiu, 2001.
Radu Gheorghe, Psihologie şcolară pentu învăţământ special, Editura Fundaţiei Humanitas,
Bucureşti, 2002.
7. http://www.valexa.org/psihologie/terapia-prin-dans/.;
Constantin. Neamţu, A. Gherguţ, Psihopedagogie specială, Editura Polirom, Iaşi, 2000.
Gheorghe Radu, Psihologie şcolară pentru învăţământul special, Editura Fundaţiei Humanitas,
Bucureşti ,2002.
I. Stănică, M. Popa, D.V. Popovici, A. Răzoare, I. Muşu, Psihopedagogie specială – deficienţe
senzoriale, Ed. Prohumanitate, Bucureşti, 1997.
Noam Chomscky, Cunoaşterea limbajului, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1996.
Weish, J., Theodore, Să-i ajutăm iubindu-i, Editura Humanitas, Bucureşti, 1992.
 IMPACTUL DESENELOR ANIMATE ASUPRA COMPORTAMENTULUI COPIILOR

PROF. ÎNV. PREȘC. DINU VIORICA

GRĂDINIȚA P.P. ,,ROSTOGOL” CĂLĂRAȘI

Mass-media, fiind unul dintre organele cele mai importante ale societății în care trăim, își
răsfrânge influența atât benefică, dar și nocivă, asupra tuturor categoriilor sociale, în special aupra
copiilor, mai ales din cauza faptului că unii preșcolari imită personajele din desenele animate,
preiau expresii nepotrivite și un comportament violent.
Personajele cele mai apreciate de către copii sunt acelea ale căror acțiuni conțin un stadiu
de violență exacerbată, acțiunile lor fiind impregnate de scene care produc serioase daune vizuale,
auditive şi cognitive asupra psihicului copiilor şi rămân adânc întipărite în subconştientul lor. De
asemenea, se poate uşor distinge o lipsă a implicării părinților în controlarea vizualizării de către
copii a acestui gen de programe. Cauzele acestei neimplicări pot fi puse pe seama programului
extrem de încărcat al părinților însă ele pot fi puse şi în seama unei proaste informări asupra acestui
fenomen. Nefiind receptivi la ceea ce copiii lor doresc să vadă, părinții nu pot nici să controleze
programul zilnic al lor şi altfel nu se pot impune în ceea ce priveşte limitarea expunerii copiilor la
scenele violente pe care aceste programe le conțin.
Violența televizuală contribuie la socializarea copiilor, mai ales a celor care nu dispun de alte surse
de învățare/ culturalizare. În principal, se învață de la televiziune care sunt comportamentele celor
care nu plătesc pentru actele lor, şi aceasta cu atât mai mult cu cât eşti mai defavorizat. Din acest
punct de vedere, nu atât cantitatea, frecvența şi durata scenelor de violență contează, cât cantitatea
scenelor prezentate ca un comportament pentru care nu plăteşti, dacă nu ai forța şi darul violenței,
cu suferințe fizice, psihice, sociale, morale, dar fără arătarea efectivă a costurilor şi consecințelor.
De exemplu, în desenele animate este semnificativă amalgamarea elementelor de real şi ficțional
care compun universul prezentat. Ca urmare, indicatorii violenței, corelați cu gradul de
autenticitate al universului prezentat sporesc gradul de nocivitate al violenței din desenele animate.
Imaginile violenței sunt mai directe, mai insistente, mai repetitive, ca spre exemplu în prezentarea
celor mai dramatizante scene violente în benzile-anunțuri, promo-uri difuzate la ore contraindicate
pentru copii şi care sugerează o suprareprezentare a violenței la televiziune.
Analizând din punct de vedere calitativ rezultatele cercetărilor efectuate, se poate foarte uşor
observa că expunerea îndelungată a celor mici la acest tip de programe cauzează o obstrucționare
accentuată a comportamentului acestora. Expuşi foarte mult timp la acest gen de emisiuni copiii
prezintă deviați comportamentale care sunt de natură să le afecteze dezvoltarea psihică şi în acelaşi
timp intelectuală.
Este o formă perversă de a legitima violența, învățându-i pe copii că în viață violența este
câstigătoare şi că suferința altora nu contează. Scenele de violență îi fac pe copii în mod
obligatoriu mai violenți, dar este sigur că prin spectacularizare îi excită. Relația violență televizuală
– comportamente violente în societate este, cum spun mulți cercetători, o relație de cauzalitate.
Cercetările efectuate atestă faptul că modul comportamental al copiilor este total modificat în urma
influenței pe care desenele o au asupra copiilor, aceştia devenind la rândul lor mai violenți şi mai
expuşi crizelor şi tulburărilor comportamentale care nu sunt specifice vârstei lor.
De asemenea, o altă concluzie ce poate fi trasă este aceea că foarte mulți dintre părinți nu dedică
un timp necesar supravegherii şi modelării în ceea ce priveşte comportamentul copiilor lor, ba
chiar uneori putem spune că dau dovadă de lipsă de discernământ, îndemnându-i pe aceştia să
vizioneze programele de desene animate care au un impact negativ asupra comportamentului
copiilor.
Acest studiu nu este exhaustiv și lasă deschisă o poartă spre o mai mare aprofundare a temei, dat
fiind faptul că violența în cadrul programelor de desene animate este un fenomen ce va suscita un
viu interes și în cadrul generațiilor viitoare.

IMPORTANȚA METODELOR INTERACTIVE DE GRUP ÎN ACTIVITATEA

PREȘCOLARĂ

PROFESOR POPESCU ELENA

GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT ,,ROSTOGOL”, CĂLĂRAȘI

Metodele interactive de grup promovează interacţiunea dintre minţile participanţilor, dintre

personalităţile lor, ducând la o învăţare mai activă şi cu rezultate evidente. Activitatea de grup este
stimulativă, generând un comportament contagios şi o strădanie competitivă. Rezolvarea sarcinilor
complexe, rezolvarea de probleme, obţinerea soluţiei corecte sunt facilitate de emiterea de ipoteze
multiple şi variate. Interacţiunea stimulează efortul şi productivitatea individului şi este importantă
pentru autodescoperirea propriilor capacităţi şi limite, pentru autoevaluare. În şcoala de azi,
strategiile didactice trebuie adaptate încât să se asigure copiilor capacităţi necesare învăţării
permanente. Metodele şi conţinuturile trebuie să răspundă atât intereselor, nevoilor şi cerinţelor
individuale cât şi celor de grup.
În acest context, educatoarea are rolul de a-i ajuta pe preşcolari să devină răspunzători de propria
formare. În timpul activităţilor trebuie creată o atmosferă de lucru care să stimuleze
disponibilităţile spre acţiune, într-un cadru psihopedagogic afectiv pozitiv. Aceasta poate fi
realizată prin abordarea interdisciplinară a conţinuturilor, prin antrenarea copiilor în activităţi de
învăţare prin cercetare, prin cooperare, folosind cu precădere metodele activizante.
Metodele de învăţământ, ca modalităţi practice de desfăşurare a activităţii comune, în spirit de
cooperare a învăţământului cu preşcolarii - nu se limitează numai la procesul instruirii, ci servesc
la realizarea obiectivelor educaţiei, vizând dezvoltarea capacităţilor intelectuale, a motivelor
învăţării, educarea sentimentelor sociale, formarea trăsăturilor de personalitate, etc. Datorită
complexităţii situaţiei de învăţare, metodele de învăţământ nu se pot folosi în mod izolat, ele
structurându-se în complexe de metode, mijloace şi tehnici în raport de situaţia de învăţare, pe care
o servesc.
Epoca modernă, caracterizată prin dezvoltarea în ritm rapid a ştiinţei şi tehnicii, impune o nouă
orientare în formarea omului capabil să se adapteze uşor şi rapid la mutaţiile frecvente cu care se
confruntă. Astfel se modifică şi concepţia privind locul şi rolul copilului în procesul de instruire şi
educare. Se pune accent pe activitatea personală, copilul devenind agent principal.
Noua metodologie pune accent pe metodele care măresc potenţialul intelectual al copilului, prin
angajarea lui la un efort personal în actul instruirii şi educării. În noua concepţie, educatorul are
menirea de a ajuta preşcolarii să găsească ei înşişi calea de parcurs în vederea redescoperirii unor
adevăruri demonstrate, cunoscute. Metodele interactive de grup, folosite în învăţarea în grupuri
mici, sunt strategii educaţionale a căror eficienţă este tot mai mult recunoscută, pot fi utilizate la
majoritatea obiectelor de învăţământ şi presupun stimularea cooperării şi colaborării preşcolarilor
care, împreună cu educatoarea şi sub supravegherea acesteia se angajează în soluţionarea unor
sarcini cu rolul de a învăţa focalizarea unor activităţii pe rezolvarea de probleme cu incidenţă în
viaţa reală.
Strategiile moderne pun accentul pe contactul direct cu problemele vieţii, ale muncii practice, sunt
concrete, cultivă spiritul aplicativ, experimental, încurajează iniţiativa, creativitatea, stimulează
efortul de autocontrol şi ajutorul reciproc. Creşterea nivelului de pregătire al preşcolarilor prin
folosirea metodelor de învăţare în grupuri mici demonstrează utilitatea lor în cadrul tuturor
activităţilor desfășurate.

Bibliografie:

Liliana Ezechil, Mihaela Păiși Lăzărescu, Laboratorul Preșcolar-ghid metodologic,

EdituraV&Integral, București, 2001;
Elisabeta Voiculescu, Pedagogia Preșcolară, Editura Aramis ,,București, 2003.

COMUNICAREA DIGITALĂ ÎN ȘCOALĂ

PROF. FLOREA OANA ELENA

PALATUL COPIILOR NR.1 CĂLĂRAȘI

Comunicarea ca proces a suferit diferite modificări de-a lungul timpului, unul dintre cele mai
importante fiind sesizate în epoca modernă, mai ales în sec. al XXI-lea. Conform uneia dintre
multele definiții care se dau comunicării, acest proces este un ansamblu de acțiuni, care au în
comun transmiterea de informații sub formă de mesaje, știri, semne, gesturi simbolice sau texte
scrise, toate aceste acțiuni având loc între două persoane. Comunicarea reprezintă o formă
eficientă de a transmite informații, de a te face înțeles și de a face înțeles mesajul pe care îl
transmiți. Comunicarea poate fi catalogată drept un proces continuu, ireversibil, care se produce
atât la nivel verbal, cât și la nivel nonverbal. Așa cum explică și definiția, orice proces de
comunicare trebuie să implice măcar doi actori, emițătorul, respectiv – receptorul. Alte elemente
ce fac parte din procesul comunicării este mesajul și canalul prin care acesta este transmis, iar în
urma interacțiunii, informația poate fi transmisă în sens invers, sub formă de feedback. Mesajul în
procesul de comunicare poate fi transmis pe mai multe canale tehnologice: telefoane, computere,
video, radio; scrise: scrisori, rapoarte, afișiere, formulare, cărți, reviste, ziare; directe: conversații,
interviuri, întâlniri, prezentări, cursuri, lecturi etc. La început, una dintre cele mai importante forme
de comunicare la distanță era scrisoarea, pentru ca aceasta să fie transmisă erau folosite diferite
modalități – soli, curieri, poștalion, corăbii, tren, avion etc. Ulterior, au apărut telegraful și
telefonul, însă aceste variante presupuneau costuri suplimentare şi nu erau la îndemâna tuturor. În
urmă cu peste 45 de ani a apărut poșta electronică, iar Internetul a schimbat radical modul în care
oamenii comunică între ei.
Aplicațile pedagogice ale internetului
 Clasele planetare. Acest model de aplicaţie pedagogică a Internetului se caracterizează
prin schimbul de informaţii între două sau mai multe clase, într-un interval de timp prestabilit. În
timp ce corespondenţa electronică propune o relaţie privilegiată între doi corespondenţi, clasele
planetare înscriu elevul într-un proiect colectiv, adesea tematic, în care este identificat ca un
membru al grupului-clasă şi în care este chemat să comunice cu mai mulţi elevi, dintr-una sau din
mai multe clase. Tema discuţiilor şi a schimburilor este bine definită şi elevii pot să aibă, în final,
de redactat şi de publicat un eseu sau o monografie.. Pentru a practica schimbul între clase, este
necesară o minimă formare tehnologică a tuturor elevilor: utilizarea poştei electronice (pentru a
schimba mesaje şi a ataşa documente);familiarizarea cu funcţionarea unei camere digitale şi cu
programul de prelucrare a imaginii;stăpânirea unui utilitar de compresie a datelor şi cunoaşterea
minimală a limbajului HTML.
Întâlnirea virtuală, sincronă sau asincronă, pune elevii în contact cu persoane cărora ei le pot adresa
propriile întrebări. Aceasta creează condiţiile pentru a comunica cu persoane pe care doar cărţile
şi mass media le fac accesibile. Lista invitaţilor este inepuizabilă, ca şi lista disciplinelor de studiu.
Întâlnirea-eveniment poate să dureze o oră, prin intermediul unui canal de conversaţie, sau câteva
zile, prin poşta electronică. Întrebările pot fi pregătite în urma expunerii profesorului, a unei
cercetări personale sau a unei lecturi. Evenimentul trebuie anunţat din timp pentru a permite
elaborarea programului şi rezervarea resurselor materiale necesare întâlnirii. Difuzarea a trei
documente (biografia invitatului, o fotografie şi unul dintre textele sale ) va facilita pregătirea
participanţilor.
Tutoratul sau mentoratul vizează crearea unei relaţii de ajutor între elev şi profesorul sau tutorele
sẳu. Utilizarea poştei electronice pentru a comunica cu profesorul prezintă un dublu avantaj: obligă
elevul să delimiteze clar problemele sale înainte de a le adresa şi îi permite acestuia din urmă să
răspundă în ritmul său. Legătura electronică a profesorului cu elevii îi oferă un mijloc puternic de
individualizare a predării.
Învăţarea colaborativă vizează favorizarea colaborării între colegi, permiţând schimbul de mesaje
electronice între elevii unei clase. Modelul poate fi implantat cu mijloace tehnice simple. O listă
de discuţii care uneşte elevii unei clase reale sau virtuale permite o colaborare efectivă. Indicând
elevilor să trimită regulat mesaje la această listă şi să comenteze un anumit număr de mesaje
primite, profesorul poate favoriza sau chiar provoca interacţiuni constructive între elevi. Alegând
cu grijă abonaţii listei, profesorul poate să îmbogăţească interacţiunile, graţie varietăţii
intervenienţilor (elevii clasei, elevi de la distanţă, experţi, profesori etc.), să creeze un auditoriu
care valorifică activitatea elevului şi îl stimulează să se depăşească sau să constituie o comunitate
de învăţare.
Schimbul de informaţii. Acest model este o prelungire directă a corespondenţei electronice. De
această dată, accentul nu este pus pe posibilitatea de a comunica, ci pe conţinutul acestei
comunicări, pe informaţiile sau pe datele pe care trebuie să le schimbe elevii. Schimbul de
informaţii se poate derula pe parcursul unei perioade precizate de profesor sau se poate întinde
pe parcursul unui semestru, după tipul de date sau tipul de activitate.
Întâlnirea interculturală, vizată de numeroase proiecte de schimb, are ca scop să dezvolte
înţelegerea interculturală. Profesorul poate enumera diferite teme pe care elevii le-ar putea trata cu
grupuri de elevi care aparţin altor culturi, lăsând o anumită autonomie elevilor, sau poate propune
un cadru mai rigid, în care conţinutul schimburilor este predeterminat. În ambele cazuri, profesorul
va lăsa elevilor un interval de timp pentru a stabili contactul cu corespondentul lor, înainte de a
trece la schimbul de informaţii propriu-zis. Totodată, elevul trebuie să fie clar informat în legătură
cu: obiectivele întâlnirii interculturale;subiectele precise despre care trebuie să culeagă şi să
transmită informaţie;prelucrarea cerută pentru informaţie;termenul de realizare a proiectului.
Culegerea colectivă de date. Acest model permite mai multor elevi sau clase să adune sau să
partajeze date originale. Funcţionalităţile de comunicaţie ale Internetului sunt utilizate pentru a
aduna rapid date de toate felurile. Toţi elevii contribuie la punerea în comun a observaţiilor sau
informaţiilor inedite. Astfel, elevii sunt implicaţi activ într-un proces de descoperire sau de validare
care le stimulează motivaţia. Ei nu se mulţumesc cu lectura din manual sau cu expunerea
profesorului. Colaborarea cu elevii de pretutindeni le permite să adune date pentru a redescoperi o
lege sau pentru a explora prin ei înşişi un fenomen fizic, cultural sau social.
Consultarea experţilor. Această aplicaţie a Internetului permite schimbul de mesaje electronice
între elev şi un colectiv de experţi. Recursul la experţi poate fi temporar sau permanent, strâns
legat de subiectul unei lecţii sau conceput pentru a deschide noi orizonturi într-un câmp disciplinar.
Când are caracter permanent, service-ul este asigurat de un colectiv de experţi care fac cu schimbul
pentru a răspunde cu cea mai mare rapiditate posibilă întrebărilor elevilor. În şcoli, sprijinul poate
să fie opera unor voluntari: profesori, părinţi, persoane pensionate sau membrii unor organisme
guvernamentale. Este ocazia ca elevii să descopere Internetul şi ca o comunitate de cunoaştere la
care pot participa.
Sondajul permite elevului să utilizeze resursele reţelelor pentru a administra un chestionar. Se pot
asambla rapid răspunsurile la un chestionar publicat pe Web sau la întrebările puse prin poşta
electronică. În plus, Internetul dă acces la o cantitate imensă de chestionare de sondaj care pot servi
ca modele, iar analizele de sondaj pot fi studiate şi criticate de profesor şi de elevii săi. Pe de altă
parte, sondajele prin poşta electronică sau prin intermediul unei liste de discuţii trebuie să respecte
regulile netichetei.
Vânătoarea de comori. Acest model propune elevului un demers exploratoriu care să-i permită
localizarea unor informaţii în reţeaua internaţională. La început, elevul sau grupul de elevi primeşte
un document care descrie sarcina de realizat, ce constă în găsirea unor informaţii pornind de la
indicii mai mult sa mai puţin evidente. Obiectivul este de a aduna toate informaţiile în timpul cel
mai scurt. Informaţiile sunt căutate pentru simplul motiv că sunt greu de găsit sau pentru interesul
lor într-un demers de învăţare. Demersul exploratoriu include deducţiile bazate pe indicii,
strategiile de căutare, pistele urmate pentru obţinerea informaţiei, activitatea de colaborare în
echipă şi colaborarea cu alţi internauţi reuniţi prin poşta electronică, chat, conferinţă etc.
Provocarea sau concursul pune doi elevi sau două grupuri de elevi în competiţie pentru îndeplinirea
unei sarcini. O clasă poate lansa o provocare amicală unei alte clase. Profesorii, pentru a menţine
interesul elevilor lor, pot pune grupurile în competiţie. Câştigătorul nu este întotdeauna cel mai
rapid. Acesta poate fi cel mai complet sau cel care demonstrează cea mai bună integrare.
Obiectivele concursului trebuie să fie clar enunţate şi sarcina propusă elevilor să permită
îndeplinirea ei. Organizatorii nu vor cere simple răspunsuri, ci un proces logic şi complet. Nu
este atât de importantă obţinerea unui răspuns corect, cât modul în care a fost găsit. Pentru aceasta,
grupurile, echipa sau individul trebuie: să reformuleze problema;să explice strategia utilizată
pentru obţinerea răspunsului;să enunţe răspunsul.
Jocul colectiv permite elevului să-şi dezvolte cunoştinţele într-un mediu ludic. Dacă nu se
limitează la dezvoltarea reflexelor de manipulare de manete, jocul educativ poate să motiveze
elevul şi să-l angajeze într-un demers de învăţare exigent şi pasionant.
Simularea recreează o situaţie pentru a permite elevului să trăiască senzaţii, să ia decizii sau să
înveţe comportamente. Fără a înlocui contactul cu obiectele reale, aceste simulări logice, mai ales
în domeniile ştiinţifice, pot pregăti elevii pentru intervenţiile în laborator.
Explorarea asistată permite elevului să descopere resurse online, specifice unei discipline, într-un
mediu controlat. Elevul în formare trebuie să fie iniţiat gradual în bogăţia şi piedicile hipertextului
reţelelor. Elevul rămâne un explorator, dar teritoriul său va fi balizat, în prealabil, de profesor.
Site-urile vor fi preselecţionate după diverse criterii şi elevul poate conta pe un fir pentru a regăsi
drumul său în labirintul resurselor propuse.
Cercetarea documentară. Acest model de aplicaţie pedagogică a Internetului permite elevului să
adune o mediagrafie în funcţie de o anumită activitate şcolară sau să practice unul din aspectele de
cercetare documentară pe Internet. Subiectul cercetării poate fi impus internautului-elev de către
profesor, în funcţie de un anumit exerciţiu sau de o activitate şcolară. Chiar elevul poate alege
subiectul pornind de la indicaţiile profesorului şi de la propriile câmpuri de interes. Atribuirea
aceluiaşi subiect de cercetare mai multor grupe de elevi, urmată de notarea şi discutarea diferitelor
strategii şi a rezultatelor lor reprezintă o variantă interesantă care poate fi abordată de profesor.
Pagina personală permite profesorului şi elevului să se prezinte pe Internet. Fără a fi capodopere
de prezentare grafică, paginile personale devin cartea de vizită a internauţilor. Pentru elev, această
carte de vizită personalizată reprezintă un mijloc de a se defini individual sau ca membru al unui
grup. Calitatea esenţială a paginii personale pentru profesor este să răspundă nevoilor pedagogice,
să dea un sens nou şi adevărat activităţii elevilor, să adune informaţii adaptate nivelului elevilor şi
nevoilor programei, să comunice informaţiile unor parteneri îndepărtaţi etc. Publicarea pe Web
permite comunicarea şi partajarea între internauţi pedagogi. Resursele create pentru propriile nevoi
(activităţi sau scenarii, idei şi reflecţii) sunt puse astfel la dispoziţia colegilor.
Paginile Web ale claselor pot să facă parte din site-ul şcolii sau pot să constituie o entitate
autonomă. Pagina de primire oferă un “menu”, ale cărui elemente vor duce către conţinuturile
alese pentru a fi puse online. Acestea pot fi utilizate pentru a comunica cu elevii sau chiar cu
părinţii.
Colaborarea la un site. Această aplicaţie pedagogică a Internetului implică elevul într-o participare
sistematică la un site. Publicarea pe Internet nu se limitează la acţiuni punctuale. Colaborarea la
un site este o activitate care cere constanţă şi versatilitate într-un context în care ultima noutate
devine un loc comun. Elevul care va trăi experienţa colaborării la un site va putea să-şi dezvolte
numeroase abilităţi:să redacteze corect texte;să scrie în format hipertext;să fie informat la zi;să
utilizeze funcţiile Internetului.
În concluzie, putem menționa importanța corespondenţei electronice- Internetul conferă poştei
electronice o extensie planetară. Comunicarea electronică poate adopta forme diverse, dar, la bază,
acest model al claselor planetare permite elevilor să schimbe mesaje electronice. Dimensiunea
planetară a activităţii poate să fie sursă de motivaţie sau de curiozitate pentru elevi, dar aceasta nu
asigură calitatea învăţării. Design-ul pedagogic al activităţii, creativitatea şi rigoarea profesorului
sunt factorii determinanţi pentru succesul acestei aplicaţii Internet.

Bibliografie:

Kean,John,Mass- media și modernitatea, Editura Polirom, Iași, 2000

Ovidiu,Pănișoară,Comunicarea eficientă, Editura Polirom,București,2010
 ROLUL MANAGERULUI ȊN GESTIONAREA SITUAȚIILOR CONFLICTUALE

PROF. GRIGORICĂ VIOLETA-MARIANA

ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 BILIEȘTI

Din moment ce conflictul este inevitabil în şcoli, managerii şcolari trebuie să fie pregătiţi
pentru a le răspunde, nu neapărat pentru a le elimina, pentru că este imposibil, ci pentru a obţine
beneficii de pe urma lor. Capacitatea de a gestiona cu succes conflictele este o abilitate importantă
pentru directorii de şcoli. Strategia „corespunzătoare” de gestionare într-o anumită situaţie
necesită identificarea originii conflictului, a participanţilor precum şi a relaţiilor lor, în scopul de
a aplica tehnica de soluţionare cea mai eficientă.
În consecinţă, anticiparea, identificarea conflictelor trebuie să constituie primele două faze
ale unui management al conflictelor eficient.
Managerii organizaţiilor şcolare trebuie să fie conştienţi de faptul că un conflict
într-o organizaţie poate fi pozitiv sau negativ, poate contribui la eficienţa organizaţiei şi la
realizarea obiectivelor, în condiţiile în care conflictul este unul „sănătos” (funcţional) şi nu îi este
permis să ruleze la extreme patologice.
Liderii organizaţiei şcolare trebuie să identifice dacă situaţiile conflictuale sunt de
fond sau afective, personalizate. Situaţiile conflictuale de fond fac referire la decizii, direcţii şi
acţiuni, în timp ce cea de-a doua categorie sunt conflicte de personalitate. Prin identificarea şi
înţelegerea naturii conflictului pot fi abordate în mod eficient strategii de soluţionare a conflictelor
identificate anterior.
În şcoală, în activitatea instructiv-educativă profesorii promovează strategii de
învăţare prin colaborare şi cooperare, lucrul în echipă, dar la nivelul organizaţiei şcolare cadrele
didactice promovează astfel de strategii? Se promovează cooperarea şi colaborarea, se încurajează
munca în echipă? Răspunsurile la aceste întrebări sunt importante pentru că echipa ca formă de
organizare a activităţii reduce sursele multe din sursele conflictelor încă din „faşă”, datorită
procesului de comunicare deschis din cadrul echipei.
În consecinţă se impune construirea unui climat de muncă deschis care să
încurajeze procesele competitive benefice, în care părţile să „concureze” unele cu altele, dar fără
a se ajunge la conflicte disfuncţionale, cu efecte negative atât la nivel individual, cât şi la nivel
organizaţional.

PROMOVAREA IMAGINII GRĂDINIȚEI

PROF.INV.PRESCOLAR ION MADALINA-VALENTINA

G.P.P.”PRICHINDEL” AMARA

Grădinița este o instituție de educație care are rolul de a oferi sprijin educativ atât pentru copii
cât și pentru părinți.Misiunea noastră , a educatorilor este de a promova un învățământ deschis,
flexibil, capabil să asigure accesul egal la educatie pentru toți copiii indiferent de nationalitate,
religie,rasă deci să ofere șanse egale de dezvoltare tuturor copiilor.
Promovarea imaginii grădinitei noastre prin oferta educațională este una din țintele proiectului de
dezvoltare instituționala . Prin oferta educaționala grădinița noastră dă posibilitatea părinților să
aleaga acivitățile opționale și extracurriculare la care doresc să participe copiii.Activitățile
extracurriculare au un conținut cultural artistic, spiritual, tehnico aplicativ, sportive sau sunt simple
activități de joc sau de participare la viața și activitatea comunității locale.Aceste activități oferă
copiilor destindere, recreere, voie bună iar unora dintre ei posibilitatea unei afirmări și recunoaștere
a aptitudinilor.Aceste activități au caracter ocazional și iau forme foarte variate . Dintre activitațile
desfășurate în gradinița noastră amintesc doar câteva:
Sărbătorirea zilei de naștere a unui copil;
Vizionarea în grup a unor spectacole, teatru de păpuși;
Excursii, drumeții, plimbări;
Vizite la diferite instituții din oraș;
Participare la concursuri locale, judetene, naționale și internationale avizate de MEN
Acst tip de activități îi antrenează pe copii , îi apropie de grădiniță, îi determină să o îndrăgească
și mai mult.
Pentru ca oferta noastră să fie viabilă depunem eforturi în asigurarea unor spații de învățare
confortabile, sigure, adaptate nevoilor fizice, psihologice si de educație ale fiecărui copil atât în
interiorul grădiniței cât și in curtea acesteia.Nu este suficient ca oferta să fie cunoscută ci și
înteleasă îndeosebi de părinți și copii.Părintii vor fi informați cu privire la calitatea serviciilor din
grădiniță, competența cadrelor didactice, reursele materiale ale grădiniței, cadrul ambiental,
proiectele educaționale și parteneriatele în care grădinița este implicată. În realizarea
parteneriatelor sunt antrenați cei mai importanți factori in actul educational:copiii, familia,
grădinița și comunitatea locală, iar prezența sistematică a părinților și a comunității în ,,viața
grădiniței,, sporesc interesul pentru educarea integrală a copiilor.În toate tipurile de activități în
parteneriat , un factor important îl constituie climatul vieții de grup și al relației grădiniță- familie-
comunitate.Este necesar un climat stimulativ pentru fiecare ,de incredere și prietenie, care să facă
posibilă comunicarea liberă.Unele activități au efecte imediate, pe plan cognitiv, emotional,
relational dar trebuie subliniat faptul că influenta acestor activități nu se exprimă în activități
singulare ci prin sisteme de activități de diferite tipuri , intr-o succesiune gradată.Motivația unor
activități de parteneriat este înțelegerea necesității de a integra grădinița în mediul comunitar ca
partener egal și consecvent în formarea viitorului cetățean.Proiectele educaționale realizate cu
diferiți parteneri locali sunt , de obicei foarte atractive, iar copiii participă activ și eficient la
acestea.Pentru ca parteneriatele să funcționeze este nevoie de respect încredere reciprocă , consens
cu privire la scopurile acțiunii și strategiilor de atingere a acestora și de asumarea în comun a
drepturilor și responsabilităților.
 PROIECTUL ȘTIINȚIFIC ”LEGO-ROBOȚI” DE LA LICEUL TEHNOLOGIC
TÂRNĂVENI

CORPADE FLOREA LUCIAN

LICEUL TEHNOLOGIC TÂRNĂVENI

Continuând tradiția proiectelor europene, după proiectul Phare din anul 2006 a urmat
proiectul Comenius desfășurat intre anii 2009-2011 proiect multinațional cu participarea a 7 școli
din 6 tări. Parteneri in proiect au fost Liceul Dundee College din Scoția, Liceul Lycee Cesar Baggio
din Franța, Liceul RocWesterschelde din Olanda, Liceul Platengymnaslet Motala din Suedia,
Liceul Charlottte Perriand din Franța, Liceul Angus College din Anglia. Proiectul s-a numit
”Connect, Create, Sustain” si a avut ca scop explorarea sustenabilității elevilor din școlile
participante prin desene, imagini, atitudini, idei și bune practici. Participanții au comunicat prin
intermediul tehnicilor ecologice, prin intermediul unor platforme virtuale și multe intâlniri propriu-
zise unde s-au desfășurat multe workshop-uri internaționale cu multe mobilităti. A venit rândul
proiectului ginop-6.2.3-17, inițiat de Colegiul Economic din Hajduszaboszlo-Ungaria unde
Liceul Tehnologic a avut calitatea de partener. In perioada 27-28 noiembrie 2018, în cadrul liceului
Tehnologic Târnăveni s-a desfășurat cea de-a III-a ediție a Proiectului științific “Un singur
Pământ”, coordonat de profesorii: prof. Corpade F Lucian si colegii din catedra, unde printre alte
activități a avut loc și workshop-ul Lego Roboți care a permis elevilor și profesorilor de la liceul
partener din Ungaria să-și extindă aria și abilitățile profesionale de bază in domeniul programării
și construirii roboților lego.
Scopul acestui proiect a constat în stimularea creativităţii ştiinţifice şi tehnice a elevilor în
şcoală și încurajarea lor să-şi dezvolte modele proprii de explorare, investigare şi exprimare, în
contextul dezvoltării durabile.
Dupa terminarea activitatilor d-nul profesorl Tamás Kerékgyártó din partea liceului din
Hajduszaboszlo- Ungaria a ținut să precizeze:
-Obiectivul și scopul concursului (workshop-ului) a fost să ne cunoaștem munca în școala
noastră parteneră, să câștigăm experiență cu elevii noștri și să introducem metodele care ne întăresc
competențele digitale.
-Asamblarea și programarea roboților au fost efectuate de elevii școlii partenere cu ajutorul
elevilor noștri, iar noi nu ne-am fi gândit în visele noastre ca in asa timp scurt vor reusii sa realizeze
un robot capabil sa participle la competitive.Datorită deschiderii și motivației lor, au fost capabili
să construiască roboți în doar câteva ore, cu care am putut organiza prima competiție Robot Sumo
la mijlocul săptămânii, miercurea. În timp ce învățarea s a realizat într-o stare de spirit bună,
bucurie și râsete în mijlocul delegației însoțitoare s-a legat un schimb de experiențe educaționale
și de bune practici în contextul discuțiilor informale cu colegii. Utilizarea roboților LEGO nu
numai că ajută la înțelegerea programării pe calculator ci și consolidează gândirea logică,
creativitatea și chiar introducerea în inginerie. A fost o plăcere să experimentăm bun venitul și
atenția cordială, ospitalieră a personalului nostru, elevilor, și le mulțumim!
Proiectul a culminat cu un concurs de lego- roboți, cu participarea unei echipe de 10 elevi
coordonați de profesorii Biri Imre si Kerekgyarto Tamas de la Colegiul Economic Hajduszaboszlo-
Ungaria și a unei echipe de 10 elevi de la Liceul Tehnologic Târnăveni, coordonați de profesorii
inițiatori ai proiectului.
 Elevii de la Colegiul Economic Hajduszaboszlo-Ungaria au prezentat modul de
construcție, programare și funcționare al roboților , au făcut demonstrații cu roboți, prilej cu care
au răspuns la întrebările venite din partea participanților. A fost o activitate interactivă, în care s-
a promovat creativitatea, curiozitatea intelectuală, cunoștințele tehnice, în care elevii au comunicat
și relaționat foarte bine. In plus, intre formele de diseminare a proiectului a fost realizată o
expoziție in care au fost prezentate toate rezultatele muncii elevilor pe parcursul intregului proiect
de la toate activitățile fiind invitați elevi de la școlile generale, părinți si cetățenii comunitații
locale.
Toate activitățile s-au desfășurat într-o atmosferă relaxantă, plină de bucurie și energie pozitivă.
Elevii au avut posibilitatea să interacționeze cu colegii lor din școală și de la alte școli, să învețe
unii de la ceilalți.

MICUL ŞCOLAR ŞI ADAPTAREA LA ŞCOALĂ

PROF. ÎNV. PRIMAR MIHĂILĂ SIMONA-ELENA,

LICEUL TEORETIC ,,IOAN PASCU ‘’-CODLEA

Mica şcolaritate este perioada când se modifică substanțial regimul de muncă şi de viață,
caracteristicile tensionale şi vectoriale, generate de evenimentele care domină şi marchează tabela
de valori a şcolarului mic. Şcoala introduce în fluxul activității şcolarului un anumit orar, anumite
planuri şi programe cu valoare structurantă pentru activitate.
Mediul şcolar în care copilul de 6 ani este primit, este complet diferit de cel familial, el fiind creat
cum observă M. Debesse, nu pentru a distribui satisfacții afective, ci pentru o muncă disciplinată
continuă, organizată. Şcoala constituie un mediu care, în locul unui grup restrâns (cel de joc), oferă
copilului o colectivitate şi un loc de muncă, cu numeroase întrepătrunderi –mentale, afective,
morale- care se constituie ca un important resort al dezvoltării lui psihice.
Adaptarea la şcoală, la ocupațiile şi relațiile şcolare presupune o oarecare maturitate din partea
copilului, care să-i insufle capacitatea de a se lipsi de afectivitatea îngustă din mediul familial şi
de interesele imediate ale jocului, pentru a pătrunde într-un nou univers de legături sociale şi de a-
şi însuma anumite responsabilități. Studiile de specialitate înregistrează dificultăți multiple de
adaptare generate fie de o bază psihofiziologică precară (instabilitate neuropsihică), fie de fixațiile
şi conflictele afective de sorginte sociofamilială (încăpățânare, negativism), fie de însuşi mediul
şcolar (sarcini copleşitoare, educatori dificili fără experiență, clase suprapopulate, care împietează
asupra obținerii stării de atenție şi a disciplinei necesare bunei desfăşurări a lecției). De aici
comportamentele de retragere în sine, împrăştiere, compensare prin mijloace nedorite.
Mutațiile bruşte care acompaniază noua vârstă în desfăşurarea copilăriei, mutații ce se petrec sub
acțiunea sistematică a mediului şcolar, care aduce cu sine noi cunoştiințe, noi tehnici intelectuale,
noi exigențe, i-au determinat pe specialişti să vorbească de şocul şcolarizării, pe care l-au asemănat
cu cel al naşterii sau al debutului pubertății. Noul mediu social, obositor dar şi de temut, provoacă
nu rareori copiilor o frică paralizantă. De aici importanța deosebită a socializării prin grădiniță,
care, interpusă între familie şi şcoală contribuie la atenuarea şocului începutului de şcoală. Ea îl
obişnuieşte pe copil cu viața socială în afara mediului familial, conservând însă ceva din căldura
proprie acestuia (primirea afectuoasă pe care o face educatoarea copilului prelungeşte contactul
emoțional cu mama) şi evitând rigorile disciplinei ce decurg din programul şi orarul şcolar.
Discuțiile purtate în familie pe marginea acestui eveniment îl pot încuraja sau dimpotrivă, îl pot
deruta. Depinde de natura acestor discuții. Sunt părinți care fac afirmații de genul: “Vine ea şcoala,
vezi tu atunci!”, când copilul face o ghiduşie. Ȋn această manieră îi formează copilului o imagine
falsă şi dăunătoare, acesta devenind speriat, neîncrezător. Iată de ce, unii elevi de clasa I, plâng şi
sunt timizi în primele zile de şcoală, pentru că părinții lor nu i-au pregătit aşa cum trebuie pentru
a înțelege ce înseamnă a fi elev.
În şcoală fiecare învață să-şi înfrâneze pornirile emoționale, să se alăture celorlalți şi să deguste
plăcerea competiției.Observarea comportamentelor concrete ale copiilor, convorbirile cu părinții
şi copiii, sugerează existența unei simptomatologii a trecerii şi adaptării de la copilăria preşcolară,
dominată de structurile şi motivele activității lucide, la copilăria şcolară, ce tinde a se aşeza sub
influența dominantă a structurilor şi motivelor activității de învățare.

Bibliografie:

Cristea,S.(2003).Managementul organizatiei scolare. Bucuresti:EDP

Neacşu, I.(2010).Introducere în psihologia educaţiei şi dezvoltării.Iaşi:Editura Polirom

ADOLESCENTUL CONTEMPORAN VERSUS VIOLENȚA SOCIALĂ

PROF. MILITARU ALEXANDRU LUCIAN,

LICEUL TEHNOLOGIC HENRI COANDĂ BUZĂU, JUDEȚUL BUZĂU

Violența este una dintre marile probleme ale societății contemporane, cu toate consecințele sale
negative asupra mentalului colectiv. De exemplu pentru Rousseau , adolescența reprezintă a două
naștere , o adevărata revoluție care asemenea mugetului mării ce precede furtună, se anunță prin
murmurul pasiunilor născânde...
Lumea contemporană evoluează cu o repeziciune incredibilă față de epocile anterioare și
asta datorită mijloacelor tehnice comunicaționale dar și al experiențelor individuale. Adolescenții
începutului de secol XXI sunt nevoiți să între în această lume, să o înțeleagă dar în egală măsură
să-și construiască o identitate și o ierarhie de valori proprie.
Astfel , formarea personalității adolescentului ne dezvăluie noi provocări în care rolul
educativ al familiei , cadrelor didactice și societății capătă implicit noi valențe la lumea în care
trăim cu toții . Vorbim astăzi despre noi paradigme morale ale socializărilor pe internet respectiv
de nevoia ca părintele să respecte spațiul intim al propriilor adolescenți dar și a introducerii unor
legislații care să reglementeze comportamentul tinerilor pe internet.
Dualitatea lumii în care trăim se răsfrânge și asupra vieții adolescentului, acesta fiind pus de multe
ori în situația de a selecta variante ale multor tentații moderne. In această manieră se poate vorbi
de o nouă psihologie a adolescenței în care părintele pare că își pierde drepturile.
 Educația moral-umanistă nonformală a adolescenților contemporani este esențial
determinată obiectiv de mutațiile în plan social-economic și cultural -spiritual la scară europeană
și națională și de perioadă de devenire prin formarea propriei identități . Achizițiile făcute în
procesul devenirii că entitate umană sunt mereu însoțite de riscuri majore care au la baza
încapacitatea adolescentului de a obține valori pe care consideră că le merită prin faptul însuși de
a exista. Formele mai des manifestate ale dereglărilor în formarea generală a adolescenților sunt
violența și agresivitatea. Violența face parte din cotidian, este afirmația care însoțește confruntările
directe cu valorile confuze ale acestei lumi. Practic, agresivitatea și violență reprezintă reacții
normale ale ființelor la pericole care le amenință spațiul vital, iar în cazul omului identitatea ființei
. Orice persoană se simte jignită în cazul în care nu este evaluată corect, dar cu atât mai sensibil la
pericolul pierderii identității reacționează adolescenții, deoarece această abia se înfiripă și orice
achiziție este apărată cu grijă sau chiar prin violență. Adolescenții constituie categoria cea mai
vulnerabilă din punct de vedere psihologic și social la asimilarea și promovarea comportamentelor
violente și agresive.
Violența în societate este facilitată și de alți factori: mass-media, creșterea libertății
generale de mișcare , lipsă exercițiului democratic, slăbirea autorității statului și a instituțiilor
angajate în respectarea legii, lipsa de cooperare a instituțiilor implicate în educație, mecanisme de
control social, inegalitățile sociale, criza valorilor morale. Studiile de specialitate arată că
fenomenele examinate își au rădăcinile în mai multe domenii și anume: perpetuarea unor structuri
economice și normative deficitare; menținerea și accentuarea discrepanțelor sociale și economice
dintre oameni; intensificarea conflictelor și a tensiunilor sociale și etnice Variabilele de
abstractizare limitativă a noțiunilor date, conform DEX-ului sunt următoarele:
*agresivitate: însușirea de a fi agresiv;
*violența: brutalitate, impulsivitate;
O definiție a violenței a fost dată de G. Gerbner în studiul Violență și teroare în mass -
media: expresia populară pentru forța fizică folosită împotriva altuia, a sinelui sau îndreptarea
acțiunilor împotriva altuia pentru a-i provoca durere. Se întâlnește însă și violența intrapersonala,
orientată spre sine , care se poate manifesta prin ură față de propria persoană, aspect întâlnit mai
ales printre adolescenți , care traversează perioada constituirii identității personale. Specialiștii
afirmă ca dimensiunile de prevenție și reconversie pozitivă a stărilor de violență și agresivitate la
adolescenți transcend în funcție de capacitățile cognitive și empatice ale fiecărui individ. Riscul
este definit de Jean Marie Choffray ca fiind o variație a valorilor reale cauzate de erorile de
estimare comise de factorii de influența față de valorile medii, In febra modernizării-
contemporaneitatea caută insistent soluții pentru prevenirea, reducerea sau chiar eliminarea
factorilor de risc care dezvoltă comportamente agresive la adolescenți. E. Erikson a fost primul
scriitor psihanalist care și-a pus în mod serios problema cristalizării identității în adolescență. Se
poate afirma cu precădere că o subcultură a adolescenților există, este puternică și foarte
răspândită.
Talcott Parsons consideră că trăsăturile specifice subculturii adolescenților pot fi reunite în trei
aspecte esențiale: rebeliunea tinerilor împotriva așteptărilor adulților și a autorității;
tendința de conformare față de prieteni prin intoleranța intragrupală a diferențelor; aderența
romantică la obiectele semnificative emoțional .În concluzie, putem spune că există o
considerabilă variabilitate și eterogenitate contextuală în gândirea socială și morală a
adolescenților. Adolescenții emit judecăți autonome în unele situații și se concentrează pe
scopurile personale în altele. Cercetări asupra violenței tinerilor punctează de asemenea,
importanța deficitului de prelucrare a informațiilor sociale printre adolescenți. Impulsivitatea și
auto-controlul sunt corelate de problemele de comportament prin procesele cognitive.
Adolescenții antisociali tind să interpreteze greșit indiciile sociale. Ei atribuie intenții ostile
prietenilor de grup când în realitate ele nu există. Pot avea dificultăți în evaluarea consecințelor
propriilor acțiuni cât și a luării în considerare a variantelor alternative. Ei au de asemenea,
dificultăți în reglarea comportamentului și a comunicării cu ceilalți incluzând folosirea incorectă
a contactului vizual și a tonului vocii.
Prin urmare, în relația lor cu adolescenții, adulții vor trebui să-și amintească momentele dificile
ale propriei lor adolescențe. Înțelegerea, acceptarea și stimularea sunt cuvintele-cheie ale unei bune
comunicări cu tinerii, sunt mijloacele prin care putem menține o relație apropiată cu aceștia.

Bibliografie :

* Laufer , Moses - Developmental Breakdown in Adolescence : Problems of Understanding

Adolescent Breakdown and Beyond , Karnac Books.London , 1997
* Huditean , A. , Devianta comportamentala la elevi , Ed. Psihomedia , Sibiu , 2002
* Ilie , M. , Violenta in scoala . Agresivitate in randul elevilor , in Revista de Cercetare in Stiintele
Educatiei , Timisoara , 2007

BUCURIA DE A DĂRUI

PROF. ÎNV. PRIMAR NEDELCU CORINA EMILIA

ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 8, REŞIŢA

În toată lumea, sărbătorile de iarnă sunt adevărate comori ale sufletului, iar semnificaţia lor este
aceeaşi: credinţă, bunătate şi bucurie. În fiecare an, Sărbătorile de iarnă aduc cu ele o atmosferă de
basm, de linişte sufletească şi iubire. În fiecare an, pentru fiecare dintre noi, Crăciunul are o
semnificaţie specială. Crăciunul este mult mai mult decât Sărbătoarea Naşterii Domnului. Este o
sărbătoare a bucuriei, a reîntâlnirilor, a clipelor minunate petrecute în sânul familiei, a poveştilor
şi amintirilor despre copilărie.
Dar, parcă mai mult decât în orice altă perioadă a anului, Crăciunul este o sărbătoare a dăruirii.
Această sărbătoare este dedicată parcă bucuriei de a dărui şi de a primi. Pentru unii, a dărui
înseamnă a primi sau a oferi daruri celor dragi. Pentru alţii, a dărui are un sens mult mai profund
creştin: a fi bun cu cineva care nu te va cunoaşte vreodată sau a încerca să aduci bucurie unor
oameni care suferă sau au nevoi materiale.
Având ca temă dorinţa de a dărui şi ajuta, anul acesta serbarea mea de Crăciun a pornit de la
îndemnul: „Dăruieşte şi vei fi mai împlinit!” Am pus în scenă o piesă de teatru prin care elevii mei
au dorit să arate şi colegilor din şcoală că bucuria celui căruia îi dăruieşti îţi aduce şi ţie o mare
bucurie. Am numit-o sugestiv „Şi copiii pot fi Moş Crăciun!”.
Sceneta începe în sala de clasă unde copiii se bucură şi sunt nerăbdători în aşteptarea lui Moş
Crăciun. Doar o fetiţă este tristă deoarece nu are părinţi, iar la ea nu mai vine Moşul. În partea a
doua a scenetei, copiii, la îndemnul doamnei învăţătoare, hotărăsc să aducă la şcoală diverse bunuri
pe care să le dăruiască Ioanei şi familiei sale. În scena a treia ne este prezentată situaţia de acasă a
Ioanei, bucuria şi surpriza momentului în care primeşte darurile de la colegii ei, dar şi modul
frumos în care sunt educaţi copiii de către bunica lor.
Această serbare a reprezentat o ilustrare a acţiunilor pe care le-am desfăşurat cu elevii mei de-a
lungul timpului: colectarea şi donarea de hăinuţe, jucării şi diverse alte obiecte copiilor aflaţi în
nevoie. Prin implicarea lor în activităţi umanitare, am căutat să îi învăţ să fie mai darnici, mai buni,
mai toleranţi, mai prietenoşi şi să înţeleagă importanţa relaţiilor de întrajutorare.
Cu ocazia Sărbătorii Naşterii Domnului, an de an, am desfăşurat proiectul de voluntariat umanitar,
„Daruri din suflet de copil”. Copiii au adus hăinuţe, jucării, rechizite, pe care ei nu le mai folosesc,
dar care sunt în stare bună, obiecte pe care apoi le-au donat unor copii cu mai puţine posibilităţi
materiale. Acest tip de acţiuni îi bucură pe copiii care dăruiesc, la fel de mult cum îi bucură pe cei
care primesc cadourile.
Proiectul „Daruri din suflet de copil” are la bază speranţa că şi cei care nu au descoperit încă
bucuria de a dărui, fără a primi nimic în schimb, se pot deschide social către aceasta şi are drept
scop formarea spiritului civic, a atitudinii pozitive şi a obişnuinţei copiilor de a dărui cu drag, „de
la copii pentru copii”, pentru colegii lor.
Prima etapă a proiectului, a avut un real succes. Realizările au fost colectarea unei cantităţi
însemnate de bunuri şi donarea acestora unor copii defavorizaţi, manifestarea interesului şi dorinţei
copiilor de a dărui, valorizarea comportamentelor frumoase formate în cadrul unor acţiuni similare,
desfăşurate în anii anteriori, stabilirea unor legături de prietenie între copii. Încă două acţiuni de
acest fel au avut loc de Paşti şi de Ziua Copilului.
Prin organizarea acestui fel de activităţi, îi putem învăţa pe copii să fie mai deschişi către ceilalţi,
spre nevoile şi dorinţele celor din jur. Îi putem învăţa să-şi dorească să dăruiască, mai mult decât
să primească. Le putem arăta bucuria de a dărui fără a primi nimic în schimb. Şi, pornind de la
micile daruri făcute de sărbători, putem învăţa şi noi, împreună cu ei, să regăsim bucuria de a
dărui, pe tot parcursul anului, nu doar de Crăciun.

ROLUL CALCULATORULUI ÎN PROCESUL INSTRUCTIV-EDUCATIV

PROF. NUȚĂ OLIMPIA

LICEUL DE ARTE „MARIN SORESCU”, CRAIOVA, DOLJ

Experţii în reformele din învăţământ susţin tot mai mult ideea că promovarea unui învăţământ
modern, prospectiv, flexibil, deschis pieţei muncii şi continuu, adaptabil la cerinţele schimbării şi
dezvoltării complexe nu se mai poate face astăzi fără o regândire şi o renovare structural-sistemică
a învăţământului din perspectiva concepţiei integratoare a educaţiei permanente. Educaţia
permanentă urmăreşte formarea şi perfecţionarea personalităţii omului pe parcursul întregii vieţi.
Realizarea unei educaţii permanente impune colaborarea interdisciplinară a mai multor domenii:
psihologie, sociologie, economie, științe si altele. Astfel, procesul educaţional este asociat nu
numai cu şcoala sau calităţile intelectuale, el este strâns legat de experienţa de viaţă şi activităţile
umane.
În educaţia permanentă, cărţile nu mai constituie singurul instrument al educaţiei. Calculatorul este
foarte util atât elevului cât şi profesorului însă, folosirea acestuia trebuie realizată astfel încât să
îmbunătăţească calitativ procesul instructiv-educativ, nu să îl îngreuneze. Deci integrarea
softurilor educaţionale în lecţie trebuie să ţină seama de obiectivele operaţionale, de gradul de
pregătire al profesorului în utilizarea calculatorului, de stilul profesorului, de numărul de elevi, de
interesul, cunoştinţele şi abilităţile acestora, de atmosfera din clasă şi tipul programelor folosite,
de timpul în care se integrează softul în lecţie, de sincronizarea explicaţiilor cu secvenţele utilizate,
de metodele de evaluare, de fişele de lucru elaborate.
Calculatorul trebuie folosit astfel încât să urmărească achiziţionarea unor cunoştinţe şi formarea
unor deprinderi care să permită elevului sa se adapteze cerinţelor unei societăţi aflată într-o
permanentă evoluţie. Acesta trebuie sa fie pregătit pentru schimbări, să le întâmpine cu entuziasm
nu cu frică şi rezistenţă.
Profesorul trăieşte el însuşi într-o societate în schimbare şi, din fericire, e în prima linie a
schimbării, astfel încât va trebui să se adapteze, să se acomodeze să se perfecţioneze continuu. El
trebuie să se comporte în aşa fel încât să fie un model de educaţie permanentă pentru elevii săi.
Deci, profesorul şi elevii trebuie să fie „colegi de învăţare”. De asemenea, educaţia nu se realizează
numai prin simpla dezvoltare intelectuală. Tot atât de importantă este şi necesitatea educaţiei
pentru viaţă, tot ceea ce generează interes şi cunoaştere. Deci nu se poate pune problema înlocuirii
profesorului cu calculatorul, ci acesta trebuie utilizat doar pentru optimizarea procesului instructiv-
educativ, în anumite etape.
Calculatorul, acest mijloc modern şi inteligent, reprezintă o necesitate a prezentului şi cu atât mai
mult a viitorului. Valenţele formative ale calculatorului sunt multiple. Pe lângă faptul că le
dezvoltă copiilor atenţia, gândirea logică şi creativă, le dezvoltă interesul pentru cunoaştere şi le
cultivă încrederea în forţele proprii, permiţând acestora să participe la propria lor formare.
Folosind calculatorul în activitatea instructiv-educativă contribuim la schimbări majore în ceea ce
priveşte strategiile de lucru cu elevii, se reînnoiesc tehnicile de predare şi de învăţare, modificând
radical rolul învăţătorului. Prioritatea învăţământului o constituie informatizarea, softul
educaţional, reprezentat de programele informatice special dimensionate în perspectiva predării
unor teme specifice sunt o necesitate evidentă.
Având în vedere noile tendinţe în metodologia didactică, se urmăreşte realizarea unei
instrumentalizări optime a acesteia prin integrarea unor mijloace de învăţământ adecvate care au
un aport autentic în eficientizarea predării-învăţării.
În concluzie putem spune că pentru a realiza un învățământ de calitate şi pentru a obţine cele mai
bune rezultate trebuie să folosim atât metodele clasice de predare, învăţare, evaluare, cât şi
metodele moderne, atât mijloacele clasice, cât și pe cele moderne.
 COMUNICAREA CA INSTRUMENT DIDACTIC

PANAIT MARIA ANGELA

GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT ROSTOGOL CALARASI

“Fiecare comunicare este o sansa de a imputernicii pe cineva. Invata cand sa fii taios, cand
sa fii agreabil si cand sa mentii o pozitie echivoca”. –Bruce Hyland-
Realizarea unei perfecte armonizari a laturii cognitive cu cea afectiva, comportamentala,
atitudinala si sociala reprezinta un obiectiv ce trebuie urmarit cu multa atentie de catre fiecare
cadru didactic din gradinita in care isi desfasoara activitatea. Treapta ciclului prescolar, in
conceptia multora, ar fi o treapta extrem de usoara spre cea scolara, prin care copilul trece doar
daca parintii considera necesar acest lucru.
Prescolaritatea constituie o perioada fundamental in planul dezvoltarii somatic, psihic cat
si in plan relational. Comunicarea cu copilul prescolar este extrem de importanta in aceasta faza.
Este varsta “de ce “- urilor, a explorarii, a curiozitatii, a autodescoperirii.
In contextul reformei actuale, comunicarea trebuie sa fie ciclica si sa aiba in central de
interes copilul si ca participant activ intreg personalul din gradinita si familia copilului. Felul in
care ii comunicam sarcini de joc copilului se reflecta in modul in modul in care acesta va rezolva
sau nu situatia data. Trebuie sa invatam sa dam sarcini fara a impune sau limita doar la ceea ce
cerem. In loc sa spunem:
Haideti sa pictam!
Spunem:
Nu v-ar placea sa pictati! Sau Nu-i asa ca vreti sa pictati?
Sa-I dam copilului senzatia ca ele are puterea sa aleaga, nu doar sa execute.
Trasarea sarcinilor:
Spuneti.le copiilor pe intelesul lor ce anume doriti de la ei. Nu criticati! Incurajati orice incercare
de a rezolva sarcina. Expuneti in mod egal toate lucrarile pentru a nu da celor care nu au realizat
tot ceea ce doreati, un sentiment de esec. Am observant la o grupa o fetita care colorase perele cu
mov. Educatoarea a criticat-o in fata grupei spunandu-i ca in realitatea perele sunt de alta culoare,
desi fetita stia ca perele sunt galbene, dar asa a vrut ea sa le coloreze. I s-au parut mai frumoase.
Dupa seria de critici fetita a inceput sa planga si sa se teama ca nu va mai putea iesi la joaca cu
ceilalti copii.
Pornind de la acest fapt se putea crea o poveste cu lucruri care nu mai au culoare normala,
o poveste creata de copii ce va stimula imaginatia si limbajul. Ce-ar fi daca frunzele ar fi rosii,
copacii mov, cerul verde, soarele portocaliu, etc? S-ar putea concretiza intr-un poster al grupei
care s-ar putea intitula “O lume imaginara”.
In cadrul sarcinilor de grup ajutati copiii sa isi identifice rolurile in cadrul grupului: sa
gaseasca un lider, sa negocieze modalitatea de rezolvare a sarcinii.
Astfel vom invata pas cu pas fiecare copil sa fie lider, sa isi impartaseasca ideile chiar daca
uneori nu sunt acceptate de ceilalti, sa isi foloseasca anumite abilitati si aptitudini innascute. Fiti
un mentor, un mediator al activitatii copiilor si nu un dictator. Mediatorul pune in practica
intentionalitatea cand ghideaza interactiunea spre un obiectiv selectionand, organizand si
interpretand anumiti stimuli. Reciprocitatea se verifica atunci cand exista un raspuns bun din partea
subiectului si demonstreaza ca el este receptiv si implicat in procesul de invatare. Medierea
sentimentului de competent contribuie la constientizarea de catre copil a ceea ce el stie deja, a
traseului pe care el este capabil sa-l parcurga, ajutandu-l sa-si utilizeze in mod optim competentele
sale.
In acelasi timp, mediatorul trebuie sa fie constient de diferentele care exista intre diferite
persone, diferente legate de experiente, abilitati, stiluri comportamentale, motivatii, emotii.
Forme ale comunicarii: Verbala (cuvant rostit/ scris), nonverbal (postura, miscare, gestica,
mimica), paraverbala (tonul si inaltimea vocii, pronuntia, intensitatea, ritmul) etc.
In functie de finalitatea actului de comunicare, constientizata sau nu, de locuitorii relatiei
se pot delimita alte tiputri de comunicare: accidental, subiectiva sau instrumental.
Comunicarea accidentala se caracterizeaza prin transmiterea intamplatoare de informatii
ce nu sunt vizate expres de emitator.
Comunicarea subiectiva exprima direct (verbal, paraverbal sau nonverbal) starea afectiva
a locuitorului, din necesitatea descarcarii reechilibrarii in urma unei acumulari psihice pozitiva sau
negativa.
Comunicarea instrumentala apare cand sunt reunite o serie de particularitati:
Focalizarea intentionata pe un scop précis, comunicat mai mult sau mai putin partenerilor;
Urmarirea atingerii lui prin obtinerea unui anumit efect in comportamentul receptorului;
Capacitatea de a se modifica, in functie de reactia partenerilor, pentru a-si atinge obiectivul.
Ca o concluzie a celor relatate ar fi ca: vorbim cu ajutorul organelor vocale, dar comunicam cu
intregul nostru corp si nu numai. Semnificative sunt si imbracamintea, relatiile pe care le stabilim,
spatiul pe care il controlam si distanta la care ne plasma fata de interlocutor.
La baza unei comunicari eficiente sta ascultarea a ccea ce doreste sa ne spuna
interlocutorul. Din pacate, exista tendinta ca adultul sa desconsidere parerea copilului din cauza
lipsei lui de experienta (“Tu esti mic nu stii nimic!”). El manifesta o atitudine aroganta prin care
isi impune suprematia (“Aici eu sunt seful!)
A invata sa comunicam asertiv, inseamna a invata sa exprimam cum ne simtim intr-o
anumita situatie. (“ Sunt suparat pentru ca…”, “Ma doare cand…”, “Sunt mandru de…”, “Ma simt
jignita cand…”, “Sunt dezamagita deoarece…”) sau ce ne-am dori de la interlocutor (“ Mi-ar face
placere sa…”, Altadata as vrea sa…”).

Bibliografie:

*Feuerstein R.,RandJ.Rynders J.E.,Non accettarmi come sono, Milano, Ed.Sansoni,1995

*Goleman D., Inteligenta emotionala, Traducere de Irina Margareta Nistor, Bucuresti, Ed.Curtea
Veche Publishing,1998
*Ioan-Ovidiu Panisoara,Comunicarea Eficienta,Bucuresti,Ed.Polirom,2008
*Ioan Dolean,Dacian Dorin Dolean,Meseria de parinte,Bucuresti,EdAramis,2002
 IMPORTANŢA PARTENERIATULUI GRĂDINIŢĂ-ŞCOALĂ

PROF. ÎNV. PREŞC. PETREA ALINA

GRĂDINIŢA NR.16 FOCŞANI, VRANCEA

Grădiniţa trebuie să constituie o etapă fundamentală în dezvoltarea copilului, nu doar prin

conţinutul ştiinţific al procesului instructiv-educativ, ci şi prin libertatea de acţiune oferită
preşcolarului care-i stimulează interesele de cunoaştere şi contribuie la lărgirea câmpului de relaţii
sociale.
Intrarea copilului în şcoală constituie un moment crucial în viaţa sa, date fiind ,,statutul” şi ,,rolul”
de elev, natura relaţiilor cu adulţii şi cu colegii, noutatea condiţiilor de activitate şi, mai ales,
specificul învăţării, act complex care angajează dintr-o nouă întreaga sferă a vieţii sale psihice,
diferitele structuri anatomo-fiziologice, toate cunoştinţele şi deprinderile dobândite anterior.
În perspectiva unei bune colaborări între grădiniţă şi şcoală este necesară crearea în grădiniţă a
unor condiţii favorizante pentru noi achiziţii şi progrese în sfera cognitivă, afectivă şi psihomotrică
a preşcolarilor deoarece vârsta preşcolară este considerată de specialişti ca fiind una dintre cele
mai importante perioade psihogenetice, datorită progreselor remarcabile în toate planurile şi în
special, în sfera sentimentelor şi a personalităţii copilului.
Ca un scop final important al învăţământului preşcolar, pregătirea copilului pentru startul şcolar
este unanim acceptată şi promovată în toate sistemele de învăţământ dezvoltate şi se află într-un
accelerat proces de modernizare.
Este necesar să se asigure o colaborare funcţională în procesul instructiv-educativ din grădiniţă şi
din şcoală, dar şi unitatea şi continuitatea influenţelor educaţionale prin colaborarea educatoare-
învăţătoare. În cadrul acestei cadrele didactice trebuie să fixeze obiectivele care vizează pregătirea
preşcolarului pentru şcoală, în vederea dezvoltării vorbirii, cultivării inteligenţei, a spiritului de
observaţie, a independenţei în gândire şi acţiune, stimularea creativităţii, familiarizarea copiilor cu
limbajul matematic, cu limbajul artei şi cu limbajul muncii, constituirea premiselor proceselor
cognitive, afective şi voliţionale, dezvoltarea perceptiv-motorie şi accentuarea pregătirii pentru
scris-citit, dezvoltarea deprinderilor de integrare în colectivitate, de adaptare la mediul social şi
înconjurător.
În perspectiva pregătirii preşcolarului pentru şcoală trebuie avută în vedere eficientizarea
procesului de învăţare prin pregătirea terenului psihologic pe care se grefează cunoştinţele şi modul
cum este acesta pregătit.
Investigaţiile ştiinţifice întreprinse pe copiii din grădiniţă şi din clasa I, susţinute şi de experienţa
cadrelor didactice – educatoare şi învăţători – impun concluzia ca în momentul intrării în şcoală,
copilul trebuie să aibă o serie de însuşiri psihofiziologice structurate în ceea ce se numeşte
,,capacitatea complexă de învăţare”, ,,maturitate şcolară”, ,,starea de pregătire pentru şcoală”,
echilibru care nu se poate realiza fără o bună colaborare între grădiniţă şi şcoală.
Pregătirea copiilor din grădiniţă în vederea integrării cu succes în clasa pregătitoare necesită o
muncă stăruitoare din partea educatoarelor, deoarece acestea trebuie să insiste mai mult asupra
unor procedee care pregătesc copilul pentru şcoală.
Grădiniţei îi rămâne în special rolul de pregătire a copilului pentru mânuirea cuvântului scris,
oferirea tuturor copiilor a unui mediu de informaţie – educaţie , egalizarea şanselor tuturor copiilor
şi prevenirea unui potenţial eşec şcolar.
Deşi nu s-a ajuns la o variantă definitivă este important că învăţământul preşcolar poate pregăti
mai bine copilul în vederea integrării acestuia în normele didactice ale şcolii.

Bibliografie:
*** (2008) – Curriculum pentru educaţia timpurie a copiilor de la 3 la 6/7 ani, MEC, Bucureşti;
*** (2008) – Ghid de bune practice pentru educaţia timpurie a copiilor între 3 la 6/7 ani,
MEC,Bucureşti;
www.didactic.ro
www.rasunetul.ro

DEZVOLTAREA COMPETENȚEI DE LECTURĂ ÎN GIMNAZIU

PROF. TOADER VIRGINICA

ȘCOALA GIMNAZIALĂ GURA CALIȚEI

Una dintre activitățile cheie ale învățământului gimnazial este lectura. Dezvoltarea acestei
competențe, din perspectiva profesorilor, poate reprezenta o provocare, deoarece a fost
considerată dintotdeauna o condiție a reușitei elevului.
În școală elevul citește pentru a se forma și informa în legătură cu anumite aspecte vizate, pentru
a găsi un răspuns la o întrebare, pentru a-și dezvolta imaginația, etc. Din acest motiv, lectura poate
fi văzută ca un tip general de învățare, care se realizează la nivelul tuturor disciplinelor, însă într-
o manieră specifică fiecăreia.
Specialiști în didactica și teoria lecturii [1,2,3] identifică mai multe tipuri de lectură:
lectură de informare, de documentare și de cercetare în cazul istoriei, bilogiei, geografiei;
lectura literară în cazul limbii și literaturii române, limbilor materne, limbilor străine;
lectura de descifrare a simbolurilor la chimie, matematică, fizică;
lectura notelor muzicale pe un portativ sau de descifrare a unei imagini;
lectura de destindere, recreativă.
Chiar dacă această competență de lectură poate fi văzută ca transdisciplinară, formarea ei intră în
sarcina disciplinelor cuprinse în aria curriculară Limbă și comunicare.
Competența de lectură este un ansamblu de cunoștințe literare, capacități de lectură și
atitudini literar-estetice, exersate într-o activitate de lectură.
Componentele de bază ale competenței de lectură sunt: cunoștințele, abilitățile, atitudinile. În
consecință, implicarea elevului într-o activitate de lectură presupune activare tuturor structurilor
cognitive .
Pentru folosirea acestei competențe în viața de adult este nevoie și de dezvoltarea unor capacități
precum: reflectarea asupra celor scrise, identificarea opiniei autorului față de cele scrise, adoptarea
unei poziții proprii față de cele citite, etc.
Din competența lecturii derivă competențe specifice precum:
lectura fluentă și expresivă a textelor;
receptarea mesajului global al textului citit;
analiza și interpretarea cât mai multor tipuri de texte;
rezumarea textului;
formularea unor opinii personale în legătură cu mesajul textului.
În acest proces al lecturii identificăm trei factori, la fel de importanți, care interacționează:
cititorul, textul și contextul. Trebuie să se acorde o atenție deosebită textului supus lecturii, să
respecte particularitățile de vârstă și să fie în concordanță cu preferințele și interesele de lectură.

Bibliografie selectivă
P. Cornea, Introducere în teoria lecturii, Ed. Minerva, București, 1988;
O. Costea, Didactica lecturii. O abordare funcțională , Ed. Institutului European, Iași, 2006;
A. Pamfil, Limba și literatura română în gimnaziu. Structuri didactice deschise, ediția a II-a, Ed
Paralela 45, Pitești, 2000

DEZVOLTAREA ATAŞAMENTULUI TINERILOR

FAŢĂ DE MUZICA POPULARĂ ROMÂNEASCĂ

PROFESOR TOMA ADRIANA

LICEUL DE ARTE “HARICLEA DARCLEE” BRĂILA

De-a lungul timpului noţiunea de “muzică” a fost definită atât prin exprimări poetice,
subiective, cât şi prin teorii ştiiinţifice cu un caracter obiectiv. Din punct de vedere poetic, muzica
îşi are rădăcinile în natură, fiind caracterizată de zgomotul continuu, uşor şi monoton, produs de
unele fenomene ale naturii (curgerea apei, foşnetul frunzelor etc.). Din punct de vedere ştiinţific,
adunatura de sunete, de zgomote, mai exact de vibraţii sonore formate prin ciupire, lovire, frecare,
sunt cele care stau la baza formării muzicii
În ultimii 20 ani, specialiştii atrag atenţia asupra degradării folclorului românesc şi asupra
pericolului în care se află identitatea noastră, trăind din ce mai acut drama transformării unei
muzici, care ar fi trebuit să aparţină patrimoniului imaterial, într-un bun de consum. Spaţiul
geografic este definit nu numai de limbă ci şi de unele linii melodice specifice. Aceste linii
melodice proprii muzicii tradiţionale româneşti sunt modificate sistematic de către „cântăreţii de
muzică populară” prin intervenţii brutale care le îndepărtează tot mai mult de obârşii. Astfel, se
schimbă sensul cântecului, mesajul transmis este altul iar muzica tradiţională românească îşi pierde
caracterul ritualic, se desacralizează, şi -devenind muzică de companie – ia treptat locul muzicii
lăutăreşti, nemaiputând fi identificată nici pe departe cu actul cultural, controlat estetic.
Dacă în perioada comunistă arta tradiţională era grosolan mistificată, patriotardă şi frustrată
de latura ei religioasă, după momentul decembrie, lucrurile se schimbă simţitor. Chiar dacă şi-a
recăpătat oarecum amprenta creştină, puteţi observa că muzica populară “se serveşte” întotdeauna
cu mici şi bere la Zilele oraşului “X”. Pericolul este foarte mare deoarece peste câţiva ani muzica
tradiţională româneasca îşi va pierde identitatea iar noi vom fi confundaţi cu alte spaţii
etnofoclorice. Publicului trebuie să îi oferi valoare. Responsabile pentru răsturnarea scării de valori
sunt pe de o parte mass-media iar pe de altă parte instituţiile specializate cu conservarea şi
promovarea folclorului, care ar trebui să promoveze autenticul şi bunul gust. În ultimii ani muzica
tradiţională românească este expusă în studiouri de televiziune, prezentată de către neprofesionişi
agramaţi, iar piesele difuzate nu au nici o legătură cu spiritualitatea românească şi nici cu satul
contemporan.
Astăzi, mai mult ca oricând, trebuie să privim cu seriozitate toate aceste aspecte, trebuie foarte
clar definit conceptul de muzică tradiţională, folclorică şi muzica populară. Într-o lume a
confuziilor, a incompetenţelor de tot felul trebuie să dăm o altă faţă culturii populare, să ne educăm
publicul în acest sens, pentru a o putea aprecia la adevărata ei valoare. Deoarece am intrat în
mileniul trei, care, inevitabil, prin penetrarea civilizaţiei moderne, va şterge pe diferite coordonate
deosebirea dintre sat şi oraş, veşnicia satului, a etnicului va tinde să dispară. Etnomuzicologia
adună un material ştiinţific excepţional, dar acesta rămâne reper bibliografic abstract atâta timp cât
fenomenul viu al folclorului dispare. Acum este momentul să intervină interpretul autentic, care
prin profesionalismul său să contracareze izbucnirile de artizanat interpretativ a actului folcloric.
Marii artişti au fost cei care au ştiut să respecte şi să slujească tradiţiile locurilor în care s-au născut,
cei care au ştiut să asimileze şi să distileze forţele arhaice şi mistice ale acestora în opere ce nu pot
fi disociate de un anumit spirit al spaţiului generator.
Muzica tradiţională românească formează un patrimoniu, şi ca orice patrimoniu trebuie
conservat şi expus doar de către profesionişti.

Călărași, 12 februarie 2015

TIMBRU
Lenuța Dumitru

E timbru-n țipătul născării,

În gânguritul de copil,
În strigătul de bucurie,
Dar și-n al păsărilor tril,

Și- n ceasul ce ticăie viața,

Și-n bocetul amar ce-l cânt,
Și-n ploaia care udă fața,
Și-n tremuratul de pământ,

Și-n vocea mamei timbru este,

Și-n vântul care suflă-n geam,
În a bunicului poveste,
În foșnetul frunzei din ram;

E timbru-n corzile viorii,

În corn de vită, solz de pește,
E timbru în talazul mării
Și-n tunet aspru timbru este;
 E timbru chiar și în eter,
De-l recunoaștem, ne răsfață,
Că-n Univers, deși-i mister,
Când spunem timbru, spunem viață.

(Când viața ne intra-va-n vrie,

Ne-om bucura fiindcă VOM FI
Prin broderia muncii noastre
Ce lasă timbrul în copii.)

Se aud cireșele copilăriei la poarta timpului

Prof. Lăcrămioara Ilciuc, Școala Gimnazială „Jean Bart” Suceava

Cu praf de cretă și urme de copilărie am scris, pe asfaltul cald: „La mulți ani, copile!”
Și câte urme de visuri nu a văzut ieri asfaltul din curtea școlii unde, în așteptarea primei zile de
vară, am scris un poem al copilăriei, al gândului curat, al muncii și al zborului.
E ceva magic desenul pe asfalt. Lumea copilăriei e vastă fabrică de idei, unde totul e bun și se
poate. Pământul în sărbătoare a încăput pe o fâșie de asfalt, inimioare colorate și urme mânuțe
încărcate de cretă, îngenunchieri în fața asfaltului pentru a reconstrui lumea și un soare fierbinte
care turna aur de lumină ca să iasă imaginea bine, toate au conturat un strop de vară. Copii și
prinderi de mână, zbor de baloane fragile, zâmbet și forfotă.
A sunat clopoțelul verii și, mici și mari au devenit arhitecți ai verii. Cei din clasa a VIII
construiesc ultimele proiecte de examen, cei de pregătitoare pornesc deja pe aripile alfabetului,
în lumea mare, mare.
Cred că fabricile de cretă colorată ar trebui să-și dubleze programul pe timpul verii… arhitecții
copilăriei lucrează nonstop.
Suflu de copil în balon ușor să atingă norii și asfalt pe care să crească idei de viață, acestea au
fost coordonatele de timp și spațiu. Asta e cererea adresată de copii verii, vacanței, copilăriei.
Pălărioarea aruncate spre nori, alături de sărituri și alergări, chiote și muzică au făcut să
zvâcnească fierbinte viața..
S-au auzid idei curgând, s-au văzut visuri înălțându-se și se aud copii crescând. La mulți ani,
copii!
Prof. Lăcrămioara Ilciuc, Școala Gimnazială „Jean Bart” Suceava
 JOCUL DIDACTIC

PROF.MANOLACHE LILIANA MANUELA

ȘCOALA GIMNAZIALĂ „TUDOR VLADIMIRESCU” CĂLĂRAȘI

Psihologia jocului evidențiază importanța utilizării acestei metode, mai ales în

învățământul preșcolarși primar. Această metodă dinamică - acțiunea didactică prin intermediul
motivațiilor ludice care sunt subordonate scopului activități de predare-evaluare într-o
perspectivă pronunțat formativă.
Fiind o metodă activă de învățare, copiii reușesc prin joc să se integreze în climatul
socio-afectiv al mediului în care se desfășoară procesul de învățare. Jocul didactic este o formă
accesibilă copilului prin care se realizează o parte din sarcinile instructiv–educative ale
activităţilor obligatorii, dar şi cele alese, într-o atmosferă distractivă, antrenantă şi motivantă.
Jocul didactic poate fi diferit ca o activitate aparținând procesului instructiv-educativ, în care
există o unitate deplin între sarcina didactică și acțiunea de joc, iar forma distractivă pe care o
îmbracă trebuie să-l caracterizeze. Rolul și importanța jocului didactic constă în faptul că el
facilitează procesul de asimilare, fixare, consolidare și verificare a cunoștințelor, iar datorită
caracterului său formativ influențează dezvoltarea personalității copilului.
Jocul didactic se deosebește prin conținutul pe care ni-l prezintă și prin faptul că
accentul este pus pe soluționarea sarcinilor educației intelectuale, pe dezvoltarea vorbirii, a
proceselor intelectuale. Datorită conținutului și a modului de desfășurare, jocurile didactice
sunt mijloace eficiente de activizare a întregului colectiv al clasei dezvoltând spiritul de echipă,
de întrajutorare; de asemenea se formează și se dezvoltă unele deprinderi practice elementare
și de muncă organizată.Încorporat în activitatea didactică, elementul de joc imprimă acesteia
un caracter mai viu mai atrăgător, aduce varietate și o stare de bună dispoziție funcțională, de
veselie și bucurie, de destindere, ceea ce previne apariția monotonă și a plictiselii, a oboselii.

Bibliografie:

Răileanu, D, Muzică şi joc în grădiniţă, Ed, Delta Cart Edcaţional, Piteşti, 2005.
Lupu, J., Jocuri muzicale pentru copii mari şi mici, Ed., Sigma, Bucucureşti, 1999.

„PLATE TECTONICS AND EARTH’S STRUCTURE

YESTERDAY, TODAY, TOMORROW”
TOPOR NARCIZA PARASCHIVA

LICEUL TEORETIC „DECEBAL”,

CONSTANȚA

Predau fizică, una dintre științele naturii, considerată, de unii, chiar, Regina Științelor.
Având în vedere că liceenii sunt din ce în ce mai curioși de a afla amănunte despre diferite
fenomene și ţinând cont că aceste fenomene trebuie discutate folosind informații reale, date
corecte care au fost găsite şi demonstrate de oamene de știință, profesorul este obligat să se
perfecționeze în diferite domenii.
Am avut oportunitatea de a participa la European Geosciences Union care organizează
și un workshop dedicat profesorilor din învățământul preuniversitar pentru promovarea tuturor
științelor legate de planeta pe care trăim. În anul 2019, acest workshop a fost dedicat plăcilor
tectonice și structurii Pământului având denumirea „PLATE TECTONICS AND EARTH’S
STRUCTURE YESTERDAY, TODAY, TOMORROW”.
Cu această ocazie am aflat despre studiile făcute de oameni de știință din diferite instituții, fiind
astfel la curent cu ultimele descoperiri și ipoteze ale specialiștilor din domeniu.
Cunoștințele acumulate în cadrul perfecționării prin acest workshop le pot folosi în realizarea
activităților de fizică și activități extrașcolare. Câteva exemple din subiectele discutate la
workshop sunt următoarele:
în cadrul cursurilor „Plate Tectonics And Earthquakes”, “Some Shapes of Plate Tectonics to
Come”, “Plate Tectonics and Climate”, „Bringing the Rift Earthquarke Design of the Rion-
Antirrion Brigde” am aflat mai multe despre mișcarea continuă a scoarței Pământului, despre
importanța cunoașterii acestor modificări pentru viața pe Pământ.
Hands-on activities “The Structure of the Earth and Plate Tectonics” și “Exploring Plate
Tectonic Models with Data and Maps” au fost exemple care ar putea fi făcute, practic, cu elevii
în curtea școlii sau în cadrul unor activități extrașcolare.
în cursul „Use of Space-Based Data for Plate Tectonics Applications” am aflat informații
despre misiunile ESA și modul de funcționare al aparaturii folosite.
Am apreciat, pe tot parcursul activității, disponibilitatea lectorilor care au răspuns cu
amabilitate la oricare dintre întrebările cursanților.
Am avut ocazia să aflu despre munca la clasă a celorlalți profesori care predau în diferite colțuri
din lume, despre pasiunile lor și ale elevilor lor.

Sursă:

https://www.egu.eu/

RAPORTUL INFORMARE – FORMARE ÎN CADRUL EDUCAȚIEI RELIGIOASE

PROF. DANIELA IONESCU

COLEGIUL NAŢIONAL "MIRCEA CEL BĂTRÂN", RM. VÂLCEA

PROF. MIHAELA CÎRSTINOIU

ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 SĂLĂTRUCEL
JUDEŢUL VÂLCEA

Educația religioasă, prin analogie cu cea intelectuală, presupune două sensuri: sensul
informativ și sensul formativ.
Sensul formativ se referă la asimilarea unei culturi religioase; este vorba de familiarizarea
copiilor cu istoria sfânta, cu doctrina Bisericii, cu principiile moralei creștine. Nivelul
cunoștințelor transmise și modalităților de realizare a lecției de religie depind de
particularitațiile de vârstă și cele individuale ale elevilor.
Sensul formativ al educației religioase se exprimă, pe de o parte, prin implicarea tuturor
proceselor psihice în descifrarea și trăirea sensurilor adânci ale existenței, iar pe de altă parte,
prin valorificarea substratului moral intrisec al valorilor religioase.
În ceea ce priește raportul informativ-formativ, trebuie să facem următoarele observații:
· Informarea precede formarea: astfel spus, formarea nu se poate realiza în afară unui
conținut informațional.
· Nu orice informație are aceleași efecte pe plan formativ; vor fi selecționate acele
cunoștinte care favorizează în cel mai înalt grad realizarea laturii formative, stimulând
exersarea plenară a personalității în ansamblul sau. Gruparea cunoștințelor selecționate trebuie
să aibă loc în jurul tezelor și principiilor fundamentale, esențiale pentru înțelegerea celorlaltor
fenomene. Astfel vor fi eliminate o serie întreagă de amănunte, date faptice, incursiuni istorice
care nu fac altceva decât să accentueze fenomenul supraîncărcării.
· Nu trebuie să lăsăm să domine tendința de însușire a cunoștiintelor în scop material,
neglijând sentimentul și voință, adică scopul formativ-educativ.
· Noua triada a obiectivelor, pe care educația modernă o propune, plasează pe primul loc
educarea atitudinilor, capacităților, priceperilor, depinderilor, și aibia pe ultimul loc
transmiterea de cunoștiințe și metodologii. În acest context, obiectivele operaționale care
descriu precis finalitățile activității didactice, vor fi atât obiective de natură informațională –
ce anume trebuie să știe elevul la sfârșitul activității didactice(cunoștințe, idei, informații), dar,
mai ales, obiective de natură formativă – ce trebuie să știe să facă elevul la sfârșitul lecției
(priceperi, deprinderi, abilități, capacități etc).

MISIUNEA DE A FI DASCĂL ÎN ROMÂNIA

PEGULESCU CĂTĂLINA MAGDALENA

GPP „ PITICOT”, DEJ, CLUJ

A fi dascăl pare în contextul actual una dintre cele mai grele profesii, una pentru care e
necesar să avem o pregătire ce depășește așteptările tuturor și, ca în cazul celorlalte profesii, să
avem acces la anumite cunoștințe și strategii, pentru a face față provocărilor pe care le implică
creșterea și educarea unor elevi capabili să performeze într-o lume neprietenoasă, într-o societate
în care trebuie mai întâi să te adaptezi lipsurilor de tot felul, schimbărilor dese și competitivității.
A fi dascăl în România presupune, mai întâi de toate, a face față avalanșelor de nemulțumiri de tot
felul, pornite dintr-un instinct de apărare care caracterizează mai nou elevii și, deopotrivă părinții
și societatea. A ști să întelegi copilul, este unul dintre cele mai importante lucruri pe care îl poate
face astăzi un dascăl. Ca să reușim acest lucru, e nevoie să ne eliberăm de anumite idei
preconcepute, cu care am fost crescuți și să avem o viziune nouă asupra copilului, asupra educației.
În cursul procesului instructiv-educativ este necesar să se schimbe și dascălul, dar și copilul.
Adultul trebuie să observe elevul, să găsească căi de înțelegere mai bună și să-și schimbe atitudinea
ori de câte ori este necesar. Mulți părinți au așteptări mari de la copiii lor: să fie cuminți sau
ascultători în orice imprejurare, să respecte norme și valori impuse la anumite standarde, crezând
că în acest mod își vor disciplina copilul, să învețe întotdeauna foarte bine, chiar dacă nu au repetat
prea mult sau nu au exersat acasă. În tot acest timp, unii copii se simt neînțeleși și își pierd
încrederea în părinți, în dascăli, în ei înșiși.
Un copil care trăiește într-un mediu creat pentru adulți, se pierde într-o lume care nu este
concepută pentru nevoile lui. Intențiile și acțiunile copilului sunt dominate de un adult mai puternic,
care îi controlează voința și îl constrânge să se adapteze într-un mediu ostil, copilul trăind astfel o
adevărată dramă. Adultul greșește în acest caz, chiar dacă este bine intenționat, crezând că astfel îi
va asigura socializarea însă, această adaptare se bazează pe o ascultare forțată, care conduce la
negarea personalității copilului. Acesta se simte neînteles, spiritul lui nu se poate manifesta,
reprimându-și tendințele, pentru că nu i se dă voie să se dezvolte. Spiritul copilului se luptă însă și
se apară constant. Apar astfel manifestări de genul acceselor de furie, plânsete, timiditate, teamă.
Acei copii care au un comportament ce deranjează, nu sunt nici răsfățati, nici neascultători, ci, mai
degrabă neînțeleși, starea lor semnificând un disconfort, o neliniște pe care nu o pot exprima,
neavând experiența și maturitatea necesară.
 Comportamentul deviant este atat de frecvent întâlnit, încât este considerat o caracteristică
a copilului, în timp ce reprezintă de fapt un mecanism de apărare. Comportamentul este al doilea
limbaj al copilului, pe care părinții și dascălii trebuie să învețe să-l descifreze cât mai fidel, pentru
ca aceștia să crească armonios, fără traume, fără atitudini deviante, cu încredere în forțele proprii
și cu o bucurie de viață și învățătură care să le asigure un viitor de succes.
Schimbarea perspectivei adultului față de copil și crearea unui mediu adaptat nevoilor
acestuia sunt necesare la pregătirea bazei pentru o nouă ordine morală, pentru o schimbare în
educație, atât pentru adult, cât și pentru copil. Astfel, acele defecte pe care încercăm să le rezolvăm
prin educație, comportamentul neadecvat, timiditatea, teama și, în general toate celelalte pe care
copilul le folosește pentru a se apăra, acum dispar. Părinții trebuie să-și înțeleagă rolul de model pe
care îl au asupra copilului. Nu este necesar ca dascălii să pară perfecți în ochii copilului. Este mai
important să ne recunoaștem defectele și atunci când greșim, să ne cerem scuze. Corectând însă
comportamentul copilului, îi oferim o libertate dirijată, fără să-l neglijăm sau să-l sufocăm inhibând
activitatea acestuia ci, creând oportunități pentru dezvoltare.
Observând copiii, îi vedem cum pot fi liniștiti, inocenți, sensibili, plini de dragoste și
bucurie, gata să îi ajute pe ceilalți. Dar, până când adulții nu vor deveni conștienti de greșelile lor,
pentru a le corecta, vom ramâne la discreția comentariilor nepotrivite ale unei societăți care
consideră că prăpastia dintre elevi și dascăli este atât de adâncă, încât sancționează fără argumente
uneori și fără a oferi condiții sau soluții. Copiii, devenind la rândul lor adulți, vor fi victimele
acelorași erori, pe care le vor transmite din generație în generație. E nevoie astfel de o nouă
mentalitate: de o ascultare activă, adică să ascultăm mai mult decât ceea ce spune copilul, insistent,
în momentul respectiv, să să ajutăm copilul să-și identifice, să-și manifeste sentimentele interioare,
astfel încât să se simtă înțeles.
Dascălul trebuie să interacționeze pozitiv cu elevii în situații simple, prin care aceștia se
știu observați, remarcați. Felul în care vorbim cu copiii noștri are un impact uriaș asupra modalității
în care ei învață și asupra capacității lor de a asculta. Formulările care exprimă încurajări și aprecieri
pozitive sunt, cu siguranță, liantul care crează punți de comunicare și relaționare între profesor și
elevi. Fazele sensibile din viata copilului trebuie tratate cu înțelegere, pentru a-l ajuta să se dezvolte
și să acopere micile trebuințe: nevoia de ordine, de mișcare, de a mânui ustensile, de a explora etc.
Este recomandat să cunoaștem caracteristicile de creștere și dezvoltare pentru fiecare nivel
de vârstă, pentru a-i oferi activități și scopuri rezonabile. Este minunat să ne străduim să nu
,,dresăm” elevii să realizeze ceea ce dorim noi, maturii, ci, să pregătim un mediu adaptat vieții
copiilor, atent organizat, eliberat de obstacole, urmărind îndeaproape dorințele și necesitățile lor,
cu bună înțelegere, încurajare, cu aplecare permanentă asupra celor cu cerințe speciale, cu
personalizare a demersurilor educative, astfel încât, dascălul să constituie în permanență liantul de
referință între generații.

Bibliografie:
1. Chiş, V. (2003). Provocările pedagogiei contemporane, Editura Presa Universitară Clujeană,
Cluj-Napoca;
2. Chircev, S., (1967), Psihologia pedagogică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti;
3. Ionescu, M. (1979). Previziune şi control în procesul didactic, Editura Dacia, Cluj-Napoca.
 INTEGRAREA PRIN EDUCAȚIE

PROF. ROŞIORU GEANINA

ŞCOALA GIMNAZIALĂ GĂGEŞTI, COM. BOLOTEŞTI, JUD. VRANCEA

Educaţia integrată reprezintă un proces ce se referă în esenţă la integrarea în structurile

învăţământului general a copiilor cu deficiente senzoriale, fizice, intelectuale, de limbaj,
defavorizaţi socioeconomic şi cultural, copii cu tulburări psihoafective, comportamentale, copii
orfani, copii infectaţi cu HIV, etc.) pentru a oferi un climat favorabil dezvoltării armonioase şi
cât mai echilibrate acestor categorii de copii.
Fiecare copil cu CES trebuie să beneficieze de un program adecvat şi adaptat de
recuperare care să dezvolte maximal potenţialul fizic şi psihic. Când deficienţa copilului este
gravă (profundă) sau când acelaşi copil prezintă deficienţe asociate, aceste dificultăţi ale
integrării sporesc, dar marea majoritate a copiilor cu CES prezintă forme uşoare sau lejere, ceea
ce le permite o adaptare, relativ bună, la comunitatea copiilor normali, mai cu seamă atunci
când se îndeplinesc condiţiile enumerate mai sus. Integrarea urmăreşte, pe de o parte,
valorificarea la maximum a disponibilităţilor subiectului deficient, dar, pe de altă parte,
antrenarea în mod compensatoriu a palierelor psiho-fizice care nu sunt afectate în aşa fel încât
să preia activitatea funcţiilor deficitare şi să permită însuşirea de abilităţi care să înlesnească
integrarea eficientă în comunitatea normală.
Paralel, prin integrare, se realizează şi o pregătire psihologică a subiectului, care să contribuie
la crearea unor stări efectiv emoţionale corespunzătoare, în care confortul psihic este menţinut
de satisfacţiile în raport cu activităţile desfăşurate. Raportul relaţiei socializare, integrare,
incluziune are în vedere implicaţiile practice şi teoretice ce privesc evoluţia sistemului de
organizare a educaţiei speciale şi a pregătirii copiilor pentru integrarea şi incluziunea în
activităţile profesionale şi in colectivităţile sociale.
Un criteriu fundamental de diferenţiere a formelor de integrare se referă la durata
prezenţei copilului cu CES în şcoala obişnuită. Astfel, putem întâlni:
- forme de integrare totală „ elevii cu CES petrec tot timpul în şcoala obişnuită cu excepţia
eventualelor programe terapeutice care se pot desfăşura în spaţii special destinate acestui scop”;
- forme de integrare parţială astfel încât elevii cu CES petrec doar o parte din timpul sau în
şcoala obişnuită sau la anumite discipline şcolare unde pot face faţă;
- integrare ocazională astfel încât are loc “participarea în comun la diferite excursii, serbări,
întreceri sportive, spectacole, etc.
"Integrarea reprezintă unul dintre mijloacele de a obţine acceptarea socială şi de a
ajunge la schimbarea adaptivă a comportamentului" (Wolfensberger, 1983, p.47). Problema
integrării sociale este una din marile probleme ale copilului cu dizabilităţi şi a familiei acestuia.
Integrarea, ca opus al segregării, trebuie să abordeze acele practici şi măsuri care să
"maximizeze potenţialul unei persoane de participare la principalele tendinţe ale culturii sale"
(Wolfensberger, 1983, p.48).
O persoană cu anumite dizabilităţi se poate spune că este integrată atunci când ea
trăieşte într-o comunitate în care sunt stabilite anumite norme, o comunitate "cultural
normativă", în care se poate manifesta conform vârstei şi poate utiliza resursele tipice, normale
ale unei comunităţi: locuri de muncă, spitale, magazine, restaurante, etc. Integrarea este reală
doar în condiţia acceptării dintre persoane şi nu doar simpla prezenţă fizică. Integrarea fizică
este o condiţie a integrării sociale, dar nu suficientă şi nu garantează integrarea socială. O
persoană poate fi considerată ca fiind integrată social dacă aparţine comunităţii şi nu este doar
în comunitate.
Bibliografie:

1. Ungureanu, D., Educaţia integrată şi şcoala incluzivă, Editura de Vest, Timişoara, 2000
2. Vrăşmaş, T., Învăţământul integrat şi/sau inclusiv, Ed. Aramis, Bucureşti, 2001
3. Vrăşmaş, T., Şcoala şi educaţia pentru toţi, Ed. Miniped, Bucureşti, 2004

CURSURILE DE FORMARE PROFESIONALĂ- O REALITATE AGCDR CE

DEPĂȘEȘTE AȘTEPTĂRILE

FORMATOR AGCDR „ DĂSCĂLIMEA ROMÂNĂ”,

PROFESOR PENTRU ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR,TACHE VOICA

La sfârșitul fiecărui an școlar AGCDR „Dăscălimea Română” adaugă o pagină nouă

cărții nescrise încă a Şcolii Internaţionale de Vară pentru Dascălii Români din Ţară şi de peste
Hotare ,,Dăscălimea Română", realizând și acreditând încă un program de formare
profesională, contribuind la desăvârșirea profesională a colegilor noștri, dascăli de pretutindeni.
Este un privilegiu, o onoare și o responsabilitate enormă totodată, să reușim an de an a aduce
bucurie în suflet miilor de cadre didactice care doresc să participe cu entuziasm și devotament
la cursurile acreditate de MEN ale AGCDR, adăugând experiență educațională carierei
didactice.
Dintotdeauna dascălii au contribuit la schimbările în bine ale școlii, prin aportul pe care
l-au adus la îndrumarea preșcolarilor, elevilor, studenților, colegilor, părinților, spre progresul
societății din care fac parte.
Mă alătur formatorilor AGCDR care completează o echipă de cadre didactice pasionate
și dedicate profesiei și care se străduiesc să dăruiască din experiența profesională celor ce sunt
dornici de a cunoaște și a înțelege cu adevărat menirea unui dascăl, care stie să îmbine
cunoștințele dobândite la cursurile profesionale cu experiența de la catedră, pentru a dărui
elevilor pasiunea de a învăța, perseverența de a depăși obstacolele.
Încercările de abordare multifactorială a comunicării organizaționale, integrității
profesionale și eticii în clasa de elevi, precum și gestionarea eficientă a situaţiilor concrete ivite
în școala românească, ne-au oferit suport teoretic și practic pentru probleme educaționale, din
care se pot desprinde importante concluzii, cu valoare teoretică şi practică, evidențiindu-se
modalități noi de a privi, înţelege şi utiliza rolul de manager (cu adevărate calități de lider) al
învăţătorului şi profesorului, pentru creşterea eficienței activităţilor comune ale cadrelor
didactice şi elevilor.
Corelaţiile dintre managementul clasei şi factorii psihologici, sociologici, ergonomici
şi comunicaţionali, care intervin în dinamica grupului educat, între aceştia şi climatul
educaţional oferit de şcoală, de familie şi de mediul social în ansamblu au constituit obiective
ale formării profesionale, care pot fi abordate din perspective noi, ingenioase, ce pot conduce
la rezultate spectaculoase apreciate în educația europeană.
Dintr-o perspectivă psihosocială, finalităţile cursurilor de formare au ca punct central
determinarea corelatiilor stabilite între caracteristicile de personalitate ale cadrului didactic şi
stilurile de intervenţie ale acestuia în situaţii educaţionale complexe, în care trebuie adaptat
specificului managerial al temelor propuse la cursurile de formare. Paradigma managerială
aplicată domeniului educaţional, în general, şi analizei clasei de elevi, în special, evidenţiază o
necesară abordare a statutului şi a rolurilor cadrului didactic, în spiritul valorilor activismului,
dinamismului, participării, cooperării şi angajării.
Tematica propusă de ultimul curs de formare, „ Integritate și etică în școala
românească” răspunde unei cerinţe reale a şcolii româneşti contemporane, oferindu-le cadrelor
didactice, cât timp vor mai fi menţinuţi ca “părinţi spirituali” ai claselor de elevi, ca persoane
menite să construiască sintalitatea acestor grupuri sociale cu caracteristici specifice şi să asigure
unitatea de cerinte şi acțiune a tuturor factorilor care exercită asupra lor influenţe educative –
profesori, părinţi, prieteni, mass-media, comunitatea locală, etc., sugestii şi recomandări
instructive. Dorința acută de a modela destinele dascălior care ne sprijună a creat în cadrul
AGCDR ,, Dăscălimea Română” speranţe mari şi planuri îndrăzneţe de realizat.
Ca formator am pornit timid, iar Şcoala Internaţională de Vară pentru Dascălii Români din Ţară
şi de peste Hotare ,,Dăscălimea Română" a definitivat cu fiecare ediție ce a trecut programe de
formare profesională care au însemnat o parte din munca și sufletul nostru. Avem acum, după
ani de experiență, o echipă puternică, cu profesori talentați și devotați, care împletesc
profesionalismul cu setea de formare a colegilor dascăli de pretutindeni, ce au ridicat la rang
de artă o profesie nobilă, ale cărei realizări sunt evidente pentru cunoscători și pentru cei ce vor
să recunoască meritele dascălilor pasionați, care doresc doar binele şcolii româneşti şi al
elevilor.
Experienţa acumulată la cursul de formare ,, Integritate și etică în școala românească a
fost deja împărtășită anul acesta școlar, de la acreditaarea cursului și până astăzi, miilor de
cadre didactice din toată țara, care au parcurs deja cursul și, care au dorit să fie instruiți, alături
de formatorii AGCDR.
Cursul propus anul acesta la Școala Internațională de Vară este încununarea muncii
unui profesor vizionar, pasionat și dedicat școlii în totalitate și a unei echipe de profesori
formatori ce promovează pretutindeni, cu entuziasm și dăruire, experiențele profesionale
inedite, dascălul român şi performanţe sale.

DEZVOLTAREA ATAŞAMENTULUI TINERILOR

FAŢĂ DE MUZICA POPULARĂ ROMÂNEASCĂ

PROFESOR TOMA ADRIANA

LICEUL DE ARTE “HARICLEA DARCLEE” BRĂILA

De-a lungul timpului noţiunea de “muzică” a fost definită atât prin exprimări poetice,
subiective, cât şi prin teorii ştiiinţifice cu un caracter obiectiv. Din punct de vedere poetic,
muzica îşi are rădăcinile în natură, fiind caracterizată de zgomotul continuu, uşor şi monoton,
produs de unele fenomene ale naturii (curgerea apei, foşnetul frunzelor etc.). Din punct de
vedere ştiinţific, adunatura de sunete, de zgomote, mai exact de vibraţii sonore formate prin
ciupire, lovire, frecare, sunt cele care stau la baza formării muzicii
În ultimii 20 ani, specialiştii atrag atenţia asupra degradării folclorului românesc şi
asupra pericolului în care se află identitatea noastră, trăind din ce mai acut drama transformării
unei muzici, care ar fi trebuit să aparţină patrimoniului imaterial, într-un bun de consum.
Spaţiul geografic este definit nu numai de limbă ci şi de unele linii melodice specifice. Aceste
linii melodice proprii muzicii tradiţionale româneşti sunt modificate sistematic de către
„cântăreţii de muzică populară” prin intervenţii brutale care le îndepărtează tot mai mult de
obârşii. Astfel, se schimbă sensul cântecului, mesajul transmis este altul iar muzica tradiţională
românească îşi pierde caracterul ritualic, se desacralizează, şi -devenind muzică de companie
– ia treptat locul muzicii lăutăreşti, nemaiputând fi identificată nici pe departe cu actul cultural,
controlat estetic.
Dacă în perioada comunistă arta tradiţională era grosolan mistificată, patriotardă şi
frustrată de latura ei religioasă, după momentul decembrie, lucrurile se schimbă simţitor. Chiar
dacă şi-a recăpătat oarecum amprenta creştină, puteţi observa că muzica populară “se serveşte”
întotdeauna cu mici şi bere la Zilele oraşului “X”. Pericolul este foarte mare deoarece peste
câţiva ani muzica tradiţională româneasca îşi va pierde identitatea iar noi vom fi confundaţi cu
alte spaţii etnofoclorice. Publicului trebuie să îi oferi valoare. Responsabile pentru răsturnarea
scării de valori sunt pe de o parte mass-media iar pe de altă parte instituţiile specializate cu
conservarea şi promovarea folclorului, care ar trebui să promoveze autenticul şi bunul gust. În
ultimii ani muzica tradiţională românească este expusă în studiouri de televiziune, prezentată
de către neprofesionişi agramaţi, iar piesele difuzate nu au nici o legătură cu spiritualitatea
românească şi nici cu satul contemporan.
Astăzi, mai mult ca oricând, trebuie să privim cu seriozitate toate aceste aspecte, trebuie
foarte clar definit conceptul de muzică tradiţională, folclorică şi muzica populară. Într-o lume
a confuziilor, a incompetenţelor de tot felul trebuie să dăm o altă faţă culturii populare, să ne
educăm publicul în acest sens, pentru a o putea aprecia la adevărata ei valoare. Deoarece am
intrat în mileniul trei, care, inevitabil, prin penetrarea civilizaţiei moderne, va şterge pe diferite
coordonate deosebirea dintre sat şi oraş, veşnicia satului, a etnicului va tinde să dispară.
Etnomuzicologia adună un material ştiinţific excepţional, dar acesta rămâne reper bibliografic
abstract atâta timp cât fenomenul viu al folclorului dispare. Acum este momentul să intervină
interpretul autentic, care prin profesionalismul său să contracareze izbucnirile de artizanat
interpretativ a actului folcloric. Marii artişti au fost cei care au ştiut să respecte şi să slujească
tradiţiile locurilor în care s-au născut, cei care au ştiut să asimileze şi să distileze forţele arhaice
şi mistice ale acestora în opere ce nu pot fi disociate de un anumit spirit al spaţiului generator.
Muzica tradiţională românească formează un patrimoniu, şi ca orice patrimoniu trebuie
conservat şi expus doar de către profesionişti.

COPIII TALENTAŢI

PROF. ȊNV. PRIMAR DAMIAN DORINA-AURICA

LICEUL DE ARTE “HARICLEA DARCLEE”- BRĂILA

Pablo Picasso susţinea că „Toţi copiii sunt artişti. Problema este cum să rămâi artist
odată ce devii adult.” Iar oamenii de ştiinţă sunt convinşi că fiecare copil are un talent special-
har, care va fi sau nu descoperit.
Adeseori, părinţii responsabili se întreabă cum să descopere ce abilităţi şi ce talente deosebite
au copiii lor şi cum să înlesnească dezvoltarea acestora pentru a nu regreta ulterior că au pierdut
timp preţios.
Cum poate un părinte descoperi talentul copilului său? Iată sfaturi de la psihologi:
observă atent cum se joacă, oferă-i şansa de a alege activităţi care-i plac, fii atent la preferinţele
lui şi ia-le în serios, încurajează-i exprimarea sentimentelor, uită de tine. Copilul va fi mereu
atras de ce-i place lui şi nu părintelui. De aceea trebuie lăsate deoparte ambiţiile părinteşti,
interesele, prejudecăţile.
 Atât părinţii, cât şi profesorii trebuie să-i ajute pe copii să-şi descopere preferinţele şi
talentele şi să-i susţină, oferindu-le o gamă largă de activităţi, începând cu activităţi împreună
cu familia: să asculte muzică, să viziteze muzee, galerii de artă, să urmărească partide, întreceri
sportive... şi continuând cu participarea la opţionalele oferite de grădiniţă sau şcoală.
Este important să ne cunoaştem talentul, înzestrările native sau deprinderile pe care le
putem dezvolta cu uşurinţă şi să acţionăm în direcţia exprimării şi cultivării propriului talent.
Oamenii care au şansa de a face din talentul lor profesia lor par a fi cei mai împliniţi sufleteşte.
Talentele sunt parte din noi încă de la naştere. Ele pot fi categorisite în talente fizice,
intelectuale, artistice etc Sunt unele evidente încă din copilărie, altele însă pot fi descoperite
mai târziu datorită anumitor circumstanţe.
Talentul este înnăscut şi nu făcut sau dobândit prin studii. Şcoala nu îl produce, dar are
şi ea un rol esenţial: îl şlefuieşte. Copiii trebuie lăsaţi să-şi manifeste talentul în mod liber şi
trebuie ghidaţi de către profesori cu blândeţe, cu răbdare. Cei care-şi vor educa talentul vor
constata că acesta înfloreşte şi dă roade, rezultate frumoase.
Pasiunea şi talentul trebuiesc susţinute cu muncă şi educaţie. Talentul fără muncă se
devalorizează. Există oameni care au avut rezultate fantastice pe moment, dar care au fost
depăşiţi în timp de oameni muncitori şi ambiţioşi.
Talentul naşte arta. Dumnezeu i-a dat omului daruri minunate: i-a dat văzul, auzul,
simţul tactil, mirosul, raţiunea. Peste toate acestea a aşternut însă o înzestrare specială: sufletul
omului. Arta, fie ea de orice natură, izvorăşte din sufletul omului şi se adresează tuturor
sufletelor deopotrivă, fără pic de discriminare.
„Talentul tău este darul lui Dumnezeu pentru tine. Ceea ce faci cu el este darul tău pentru
Dumnezeu.” (Leo Buscaglia)

ZIUA EUROPEANĂ A LIMBILOR MODERNE

PROF. MIHĂILESCU LUMINIȚA MARIANA

LICEUL TEHNOLOGIC TÂRNĂVENI

Catedra de limbi moderne acordă o atenție deosebită acestei

zile, marcând această zi în fiecare an, în luna septembrie,
prin activități diverse.
Scopul acestei activități este de a-i face pe elevi să realizeze
cât de important este studiul limbilor străine, acestea putând
fi considerate pașaportul unei persoane către relațiile cu
ceilalți, să crească gradul de cunoaștere și apreciere al tuturor
limbilor străine vorbite în Europa, să le ofere posibilitatea
de a descoperi diversitatea culturală a diferitelor națiuni.
Anul acesta, elevi din clasele a X –a și a XI-a au făcut prezentări power point cu temele:
”Plurilingvism și multiculturalitate” și ”Curiozități despre limba română și alte limbi străine”,
au recitat poezii scrise de Mihai Eminescu, traduse în limba engleză și au participat la concursul
”Tongue Twisters” („Cine pronunță mai corect?”).
În economia actuală, în special în domeniul tehnic, o condiție esențială impusă de
angajatori este cunoașterea unei limbi străine. Să vorbești două limbi străine este deja un punct
forte pentru viitorul angajat.
 În concluzie, în aceste vremuri ale globalizării, fie ca învățarea să fie o resursă și un
aliat în călătoria prin secolul XIX.

STANDARDE DE INTEGRITATE ÎN PROCESUL EDUCAŢIONAL

PROF. ÎNV. PRIMAR FULGĂ MIHAELA FLORICA

ȘCOALA GIMNAZIALĂ IZBICENI, OLT

Standarde privind relaţiile dintre cadrele didactice

Să promoveze respectul reciproc între cadrele didactice din cadrul aceleiaşi instituţii de
învăţământ preuniversitar;
Să manifeste intransigenţă anunţând şi demascând orice tentativă de corupţie, dacă aceasta
există şi poate fi dovedită în rândul cadrelor didactice;
Să militeze împotriva oricărei forme de plagiat în activitatea de cercetare ştiinţifică
sau în activitatea de elaborare a manualelor şcolare;
Să militeze împotriva discriminării din mediul academic;
Să promoveze şi să respecte principiile şi valorile menţionate în codul etic, prin activităţile de
predare – învăţare.

Standarde privind relaţiile dintre elevi

Să se promoveze spiritul de colegialitate şi respectul reciproc între toţi elevii instituţiei;
Să se rezolve pe cale amiabilă conflictele sau disputele ce pot apărea în relaţiile dintre elevi,
evitându-se un limbaj sau ton necorespunzător;
Este sancţionabilă orice formă de fraudă, cum ar fi: preluarea lucrărilor, proiectelor sau temelor
de casă efectuate de alţi colegi şi raportarea acestora ca rezultate proprii, substituirea lucrărilor
sau a identităţii acestora, plagiatul (copiatul) total sau parţial la lucrări sau alte tipuri de
verificări;
Să se promoveze spiritul de competiţie loială, în toate activităţile specifice şcolii, cum ar fi:
activităţile de învăţare, laborator, activităţile culturale, sportive etc.

Standarde privind relaţiile dintre cadre didactice şi elevi

Cadrul didactic trebuie să utilizeze cele mai adecvate metode de predare a disciplinei, astfel
încât interesul elevilor pentru disciplina respectivă să crească;
Relaţiile dintre personalul didactic şi elevi, în ceea ce priveşte procesul instructiv- educativ să
fie transparente, chiar de la primele ore de predare, laborator. Prin transparenţă se înţelege că
elevii vor cunoaşte de la începutul activităţii care sunt cerinţele privind nivelul de pregătire la
lucrările scrise sau verificări;
Desfăşurarea lucrărilor scrise, verificărilor şi susţinerea proiectelor sau temelor de casă trebuie
să aibă loc într-o atmosferă lipsită de tensiune, prin asigurarea condiţiilor unei evaluări corecte
şi obiective;
Este interzis şi se sancţionează plagiatul (copiatul) de orice fel la lucrări scrise, teze, verificări,
teme de casă sau proiecte, cât şi în cazul examenelor de finalizare a studiilor;
În relaţiile dintre personalul didactic şi elevi nu este admisă hărţuirea în diverse sunt interzise:
misoginismul, rasismul, şovinismul, xenofobia, hărţuirea cauzată de convingerile religioase sau
politice, sau hărţuirea sexuală;
Este interzisă şi se pedepseşte tentativa de mituire sub diverse forme a cadrului didactic de către
elev sau părintele acestuia, în scopul promovării unor discipline etc. De asemenea, este considerată
imorală şi se pedepseşte traficarea examenelor de orice fel, în schimbul unor sume de bani, bunuri
materiale, servicii sau alte avantaje primite de cadrul didactic;
În relaţiile dintre personalul didactic şi studenţi trebuie să se respecte principiul nediscriminării şi
egalităţii de şanse. Astfel, este interzisă discriminarea elevilor pe orice criterii, cum ar fi: sex, etnie,
religie, categorie socială, stare socială sau mediu de provenienţă;
Personalul didactic are obligaţia să respecte confidenţialitatea în problemele care ţin de viaţa
privată a elevilor (anumite afecţiuni, domiciliu, apartenenţa politică sau religioasă etc.) şi să nu
dea informaţii decât la cererea directorului unităţii şcolare, a consiliului profesoral sau a altor
instituţii abilitate în acest sens. Încălcarea confidenţialităţii se sancţionează.

Bibliografie:

Țonea B., Rădulescu C., Drăghici V., Standarde de integritate în sistemul educațional
preuniversitar – Suport de curs, p. 39‐40;
Ghid privind standardele de integritate aplicabile în sectorul educație,2013, pag.30.

ROLUL EDUCATIV AL POVEŞTILOR

ÎNV. VIOREL BADEA

ŞCOALA GIMNAZIALĂ ,,CONSTANTIN ŞTEFAN” ALBEŞTI

Poveştile sunt creaţii populare. În ele se pot întâmpla tot felul de lucruri fermecate: prinţii se
transformă în animale, dovlecii devin caleşti, iar duhurile sălăşluiesc în lămpi. Întâlnim vrăjitoare,
regi şi regine, prinţi şi prinţese, căpcăuni, animale care vorbesc, zâne bune şi rele. Deşi câteodată
pot fi înfricoşătoare, poveştile ne pot ajuta să ne depăşim teama şi adesea ne învaţă lucruri bune.
Unele poveşti au fost lăsate moştenire de părinţi copiilor lor prin viu grai, de-a lungul asute de ani
şi au fost cuprinse în cărţi doar de puţin timp încoace. Altele au fost create de autor care au devenit
celebri.
Părinţii reprezintă un factor cheie în educaţia şi dezvoltarea psihosocială a copilului. Uşurinţa cu
care acesta se adapteză la solicitările vieţii, performanţele academice precum şi nivelul de
implicare sunt rezultate le directe ale factorului educaţional şi afectiv al relaţiei părinte-copil. Rolul
pe care şi-l asumă părintele în primii ani de viaţă ai copilului, atitudinea şi aspiraţiile acestuia vor
pune amprenta semnificativ asupra dezvoltării intelectuale şi soviale a acestuia. La vârsta
copilăriei, poveştile şi basmele sunt mai mult decât simple istorisiri. Ele reprezintă un instrument
foarte important aflat la îndemâna părinţilor pentru a stimula dragostea de lectură şi de cărţi,
curiozitatea intelectuală a micuţului dar şi un instrument pentru a consolida legătura afectivă copil-
părinte.
La vârsta copilăriei, poveştile şi desenul sunt principalele mijloace de exprimare a vieţii afective a
copilului. În acestă etapă de vârstă se fixează principalele valori şi modele de viaţă, iar copilul se

66
Revista Dăscălimea Română, Nr.7, iulie 2019
identifică cu personajul care corespunde cu modelul educaţional existent. Personajele din basme
ne însoţesc în anii copilăriei şi ne oferă modele care să le urmeze în viaţa adultă.
Din punct de vedere educativ poveştile joacă un rol foarte important. Prin intermediul lor, copilul
descoperă lumea şi se poate plasa în situaţii de viaţă în afara contextului familial. Prin lupta dintre
bine şi rău şi situaţiile conflictuale întâlnite, copilul învaţă strategii de viaţă, descoperă consecinţele
unor fapte şi întâmplări şi îşi însuşeşte comportamente sociale pozitive. Fără a fi obligat să treacă
printr-o experienţă de viaţă negativă, copilul poate învăţa astfel să descopere lumea din jur,
oamenii şi modul în care aceştia acţionează în diferite situaţii de viaţă. Multe dintre poveştile
pentru copii semnalează la nivel metaforic lupta dintre bine şi rău, identifică principalele tipologii
comportamentale precum şi modul în care anumite situaţii concrete de viaţă îşi pot găsi rezolvarea.
Astfel în poveşti precum Capra cu trei iezi sau Scufiţa Roşie se transmit copiilor diferite modele
de viaţă. În Capra cu trei iezi copiii înţeleg prin intermediul metaforei că până la o anumită vârstă
trebuie să asculte şi să respecte sfatul părinţilor pentru a evita pericolele iminente. Această
povestire este plină de exemple educative prin care copilul este expus în plan imaginar unor
primejdii care îl pândesc atunci când iese din cuvântul părinţilor. Una dintre cele mai populare
poveşti din toate timpurile, Scufiţa Roşie, circula în popor înainte ca versiunea lui Charles Perrrault
să fie tipărită în Histoires ou Contes du temp passe, în 1697. Repovestită ulterior de nenumărate
ori- în cele mai recente versiuni, Scufiţa Roşie e mâncată, apoi salvată, iar bunica supravieţuieste-
povestea are suspans şi umor prin dialogul dintre Scufiţa Roşie şi lup. Morala acestei poveşti e
simplă: nu le acordaţi prea multă atenţie străinilor, indigerent cât de amabili şi politicoşi par.Finalul
acestor poveşti aduce întotdeauna soluţia salvatoare prin implicarea factorilor educaţionali
reprezentaţi de familie şi de ceilalţi formatori din viaţa copilului.
Poveştile stimulează dorinţa de cunoaştere, imaginaţia şi creativitatea copilului. Contextul narativ
al acestora facilitează accesul micului cititor la cuvinte şi expresii noi, permite înţelegerea sensului
unor cuvinte abstracte dezvoltând astfel limbajul şi gândirea. Imaginaţia şi creativitatea joacă un
rol important în viaţa copilului pentru că ea este cea care îl ajută să stabilească o legătură între
lumea sa internă şi cea externă, să îşi construiască propria imagine de sine şi să dezvolte pe viitor
strategii de succes pentru rezolvarea problemelor ş pentru identificarea soluţiilor.
În lumea poveştilor copilul descoperă existenţa unor lumi complexe care sunt guvernate de reguli
şi principii. Astfel, copilului îi este activat interesul pentru înţelegerea şi fixarea unor concepte
care altfel le-ar fi greu de priceput. Poveştile îmbogăţesc viaţa afectivă a copilului, prin intermediul
lor copilul ajungând să trăiască alături de personaje, din punct de vedere afectiv, experienţelela
care acestea sunt supuse şi să înveţe să îşi exprime propria inteligenţă emoţională îm funcţie de
contextul şi desfăşurarea povestirii. Copiii devin curioşi, se bucură pentru victoria personajului cu
care se identifică, devin trişti sau îngrijoraţi atunci când personajul respectiv se află în dificultate
şi învaţă să îşi definească propriile emoţii în raport cu anumite situaţii de viaţă. Tot în acest context
micuţul învaţă să îşi definească emoţiile pozitive în raport cu cele negative şi dezvoltă anumite
comportamente de tip social.
Poveştile consolidează legătura dintre copil şi părinte reuşind să implice ambele părţi într-o
activitate care se reuneşte cu ajutorul cuvintelor, comportamentelor şi trăirilor afective. Au un rol
important în dezvoltarea anumitor abilităţi specifice necesare în viaţă, profund caracter iniţiatic.
În concluzie , poveştile reprezintă un real suport care asigură dezvoltarea vocabularului şi a
limbajului literar, a creativităţii precum şi dezvoltarea unor capacităţi intelectuale, imaginative şi
motivaţionale şi nu în ultimul rând o diversitate de informaţii şi experienţe umane, modele morale,
emoţii şi sentimente.
Bibliografie:

67
Revista Dăscălimea Română, Nr.7, iulie 2019
 Lucica Buzenchi, Lecturile copilăriei, Editura Eduard, 2010
Tezaurul cu poveşti, Editura Corint, 2009
www.didactic.ro

JOCUL DIDACTIC

FILIP ZOICA, profesor de limba și literatura română

Școala Gimnazială „B.P.Hasdeu”, IASI

Jocul poate deveni un adevărat instrument educativ cu rezultate foarte bune, nu numai în
învățământul preșcolar și primar, putând fi folosit cu rezultate bune, în toate tipurile de învățământ.
El poate căpăta aplicabilitate pedagogică și un conținut instructiv bine determinat, chiar dacă cel care
se joacă nu are această intenție sau nu este conștient de ea.
Metoda jocului valorifică avantajele dinamicii de grup, iar independenţa şi spiritul de
cooperare, participarea efectivă angajează toţi elevii (şi pe cei timizi, şi pe cei mai „slabi”), sporind
gradul de coeziune în colectivul clasei. Întărirea unor calităţi morale (cum ar fi răbdarea şi
tenacitatea), dobândirea deprinderilor de îndeplinire a unor funcţii sau responsabilităţi, rezultă tot din
aplicarea metodei jocurilor. Dar pentru ca jocul să aibă loc este necesară respectarea unor condiţii, iar
prima şi cea mai importantă condiţie o reprezintă conştientizarea elevilor, că se află într-o situaţie de
învăţare, că primează aspectul cognitiv şi că ei trebuie să- şi îndeplinească sarcinile cu toată
seriozitatea. Odată cu îndeplinirea acestei condiţii, se ajunge ca elevii să nu privească activităţile
ludice, ca pe un divertisment sau amuzament, reuşind astfel să atingă sarcinile de învăţare prestabilite.
Când jocul este folosit în procesul de învățământ, dobândește funcții psihopedagogice semnificative
și asigură participarea activă a elevilor la lecții, sporind interesul față de conținutul lecțiilor și
stimulând dorința de cunoaștere.
Valoarea formativă a jocului didactic constă în faptul că el asigură condiții depline pentru
aplicarea cunoștințelor dobândite și exersarea deprinderilor, aducând un element de variație în
procesul instructiv- educativ, făcându-l mai atrăgător, mai interesant.
Activitatea pe grupe este tipul de activitate potrivit pentru implementarea unui joc didactic.
Esența unui joc, în context educativ, constă în învățarea prin cooperare, lucru posibil în cadrul unei

68
Revista Dăscălimea Română, Nr.7, iulie 2019
 echipe. Activitățile în echipă sunt mai dificil de gestionat, dar indiscutabil de un real folos pentru
elevi. Posibile modalități de formare a grupurilor de elevi sunt:
a) cărți de joc: pentru formarea grupurilor de 4 membri, folosirea cărților de joc este foarte utilă. Se
folosesc tot atâtea grupuri de cărți, câte grupuri de elevi vor fi formate.
b) cartoane cu numere: în funcție de nunmărul de grupuri și de nr de membri ai fiecăruia, se realizaează
cartoane cu numere pe ele.
c) cartonașe cu diferite simboluri: se procedează la fel, ca în cazul cartoanelor cu numere, dar în locul
acestora se pot folosi imagini cu flori, animale, forme geometrice, culori sau alte simboluri.
d) puzzle: se pot folosi jocuri puzzle pentru copii din 4 - 6 piese. Piesele sunt amestecate iar elevii trebuie
să recompună imaginile. La elevii mai mari se poate realiza un puzzle din fragmentarea unei propoziții
cheie/ definiții/ proverb.
e) serii specifice: pornind de la specificul disciplinei, se pot constitui grupe în funcție de categorii de
concepte, relații (personaje literare: de roman, de teatru, masculine, feminine, copii).
f) aniversarea: elevii se pot grupa în funcție de lunile în care s- au născut.
g) materiale de lucru: elevii pot fi grupați în funcție de materiale distribuite.
Metodele de învățământ sunt subestimate sau supraestimate, în raport cu personalitatea
profesorului, dar un profesor talentat poate obține rezultate deosebite în procesul didactic, indiferent
de metodele folosite. Aceeași metodă didactică este aplicată diferit și are rezultate diferite la profesori
diferiți, în momente diferite; același lucru este valabil și pentru jocul didactic, care poate avea
rezultate excepționale atunci când este găsită formula potrivită pentru aplicare.

FILIP ZOICA, profesor de limba și literatura română, Școala Gimnazială „B.P.Hasdeu”, IASI

69
Revista Dăscălimea Română, Nr.7, iulie 2019
 Bucurie

E bucurie si e soare,

Profesorii sunt azi la mare,

Se odihnesc, se liniștesc

Si sufletește se zidesc.

Comunicăm si învățăm,

Seara, discret, mai si dansăm,

Ne pare rau ca timpul trece

Si Marea este încă rece.

Dar clipa veșnică rămâne

Căci binele ne aparține,

Ne bucurăm sa revenim,

Să stiti, colegi, ca va iubim!

Prof. Daniela Ionescu

Colegiul Național "Mircea cel Bătrân", Rm. Valcea

70
Revista Dăscălimea Română, Nr.7, iulie 2019